home
23-05-12

Asociaţia Suporterilor solicită Statului CONTROALE SEVERE la LPF şi FRF

Asociaţia Suporterilor din România a trimis o sesizare preşedintelui României, primului ministru, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor, ministrului justiţiei şi procurorului general al României prin solicită "verificarea amănunţită, sub toate aspectele, a modului de constituire a persoanelor juridice Federaţia Română de Fotbal şi Liga Profesionistă de Fotbal".

SESIZARE:

Adresată Procurorului General al României, Doamna Laura Codruţa KOVESI

În atenţia: Preşedintelui României, Domnul Traian BĂSESCU
Primului Ministru al României, Domnul Victor PONTA
Preşedintelui Senatului, Domnul Vasile BLAGA
Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Doamna Roberta ANASTASE
Ministrului Justiţiei, Domnul Titus CORLĂŢEAN

Având în vedere abuzurile săvârşite, timp de foarte mulţi ani, de persoanele care conduc FEDERAŢIA ROMANĂ DE FOTBAL şi LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL, dar şi de unii conducători ai cluburilor de fotbal

VĂ SOLICITĂM

Cercetarea şi verificarea amănunţită, sub toate aspectele, a modului de constituire a persoanelor juridice FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE FOTBAL şi LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL. În acest sens, organele de anchetă vor trebui să stabilească dacă, la data înfiinţării lor, cele două persoane juridice au respectat legislaţia naţională în cauză.
Cercetarea şi verificarea funcţionării, de la înfiinţare şi până în prezent, a persoanelor juridice FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE FOTBAL şi LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL.

În acest sens, organele de cercetare vor trebui să stabilească dacă, în cadrul funcţionarii celor două persoane juridice, s-au respectat procedurile legale în vigoare, în conformitate cu Legea 69/2000 şi OG 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Cercetarea şi verificarea celor două persoane juridice, FRF şi LPF, prin prisma modului de respectare a Constituţiei României, în implementarea regulamentelor sportive interne, a comisiilor jurisdicţionale din cadrul celor două persoane juridice mai sus menţionate. În acest sens, organele de anchetă vor trebui să stabilească dacă aceste două structuri sportive şi-au adaptat regulamentele de funcţionare, în baza prevederilor Constituţiei României şi ale legislaţiei naţionale în vigoare, şi dacă au încălcat legislaţia naţională, prin adoptarea de regulamente ce contravin legilor.

Verificarea tuturor cluburilor din Liga I, inclusiv a clubului FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, cu privire la modul de funcţionare a acestora şi dacă aceste cluburi au fost constituite şi înfiinţate conform legii, dacă aceste entităţi juridice sunt înscrise în mod legal în campionatul de fotbal al României, Liga I, având în vedere controversele şi informaţiile cu privire la starea de nelegalitate în care se află acestea.

De asemenea, vă rugăm să verificaţi, în mod special, cluburile cu tradiţie, respectiv Steaua Bucureşti, Dinamo Bucureşti, Universitatea Craiova, Rapid Bucureşti, Petrolul Ploieşti, Politehnica Timişoara, “U” Cluj-Napoca, dacă actualele entităţi juridice, care evoluează sub acest nume, sunt urmaşele legale ale vechilor cluburi de fotbal din istoria fotbalului românesc.

Vă rugăm să cercetaţi şi modul de finanţare a cluburilor de fotbal profesioniste din România, în special a cluburilor participante în Liga I, şi dacă aceste cluburi respectă legislaţia naţională, prin modurile în care sunt finanţate de patroni.

ÎN FAPT,

Noi, cetăţeni români, suporteri ai acestui fenomen social, am ajuns la capătul răbdării, din cauza faptului că, de foarte mulţi ani, fotbalul românesc se scaldă în numeroase acte de corupţie şi abuzuri. În permanenţă ies la iveală fel şi fel de informaţii şi de lucruri murdare.
În ceea ce priveşte FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE FOTBAL, din informaţiile apărute în mass-media, rezultă că această persoană juridică a fost constituită în mod ilegal şi că, de fapt, la înfiinţarea ei s-au săvârşit mai multe infracţiuni, în sensul că un grup de persoane, condus de Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, au constituit, în mod ilegal, această persoană juridică şi, prin nepăsarea şi cu complicitatea autorităţilor competente, care ar fi trebuit să vegheze la respectarea legislaţiei, în anul 2000, acestei persoane juridice i s-a aprobat funcţionarea. Pe lângă faptul că, se pare, a fost constituită ilegal, această persoană juridică a continuat să funcţioneze ilegal, în sensul că a funcţionat în permanenţă în afara legii şi că, din datele apărute în mass-media, se pare că persoanele care s-au erijat în funcţiile de conducere nu aveau calitatea legală să exercite aceste atribuţiuni şi toate actele întocmite în acest sens sunt nişte falsuri.

De asemenea, din cele apărute în mass-media şi din declaraţiile conducătorilor din fotbalul românesc, rezultă că în cadrul persoanei juridice FEDERAŢIA ROMÂNĂ DE FOTBAL s-au creat comisii de judecată pentru litigiile din fotbal în mod ilegal şi că aceste comisii au în componenţă persoane din anturajul conducătorilor FRF/LPF, comisii ce reprezintă adevărate organisme de represiune împotriva cluburilor care nu achiesează la interesele conducătorilor acestei persoane juridice.

Tot din presă se cunoaşte faptul că sumele de bani ce se încasează în cadrul FRF sunt cheltuite după bunul plac al intereselor grupului condus de Mircea Sandu, care se pare că o mare sumă de bani o direcţionează spre firme ce capuşează Federaţia Română de Fotbal. În acest sens, se pare că mai mult de o treime din banii încasaţi de FRF se scurg spre interesele de grup, şi nu ale fotbalului românesc. Un exemplu în acest sens sunt banii de la Loteria Naţională, despre care nu se ştie nimic concret. Deşi, în aparenţă, Mircea Sandu invocă fel şi fel de hotărâri ale adunărilor generale ale membrilor FRF, este de notorietate faptul că, în cadrul FRF, nimeni nu are curajul să comenteze ceva, deoarece Mircea Sandu controlează persoana juridică în stil mafiot şi orice membru al Federaţiei care îndrăzneşte să se ridice împotriva acestuia suportă represiuni. Un exemplu în acest sens este clubul FC UNIVERSITATEA CRAIOVA, care, din cauza faptului că patronul nu a fost pe placul grupului mafiot ce conduce FRF, a fost dezafiliat într-un mod stalinist, iar jucătorii de fotbal au fost legitimaţi la alte cluburi în mod gratuit! De fapt, un caz precum cel al clubului UNIVERSITATEA CRAIOVA este unic în întreaga lume.

De asemenea, tot din presă am aflat de faptul că preşedintele FRF, Mircea Sandu, împrumuta bani unor preşedinţi de cluburi de fotbal din România, lucru ce contravine total principiilor FIFA şi UEFA, dar şi legilor naţionale. Deşi Mircea Sandu a susţinut că a împrumutat bani pentru a face un bine unui preşedinte, foarte mulţi conducători de cluburi au lăsat de înţeles că acei bani erau daţi cu camătă de Mircea Sandu, iar noi, cunoscând foarte bine caracterul acestui om, credem că varianta cea mai plauzibilă este aceea că Mircea Sandu a practicat şi cămătăria în fotbalul românesc.
Nu în ultimul rând, faptul că, în cadrul regulamentelor FRF, există justiţie paralelă, în sensul că aceste regulamente conţin prevederi ce încalcă atât Codul penal, legile naţionale, dar mai ales Constituţia României, lucru de neconceput într-un stat membru al Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL, lucrurile sunt aproximativ identice cu cele descrise mai înainte, cu privire la Federaţia Română de Fotbal; respectiv constituire ilegală, în sensul că, din informaţiile apărute în mass-media, rezultă că LPF s-a constituit ilegal şi că aceasta continua să funcţioneze ilegal, că nu se cunosc care cluburi sunt membri LPF şi care nu.

De asemenea, conducătorul erijat al acestei asociaţii, Dumitru Dragomir, este acuzat frecvent de abuzuri şi gestiune frauduloasă, în sensul că sume importante de bani încasate din drepturile TV ale Ligii I sunt căpuşate prin firme de intermediere şi comisionare, prin diverse persoane pe care acesta le are interpuse.

Tot din presă cunoaştem faptul că Dumitru Dragomir nu ar avea mandat legal în această funcţie, dar, cu toate acestea, îşi exercită în mod abuziv aceste prerogative, lucru ce contravine grav legislaţiei în vigoare. În ceea ce priveşte patronii cluburilor de fotbal, în special cei ce conduc cluburile de tradiţie din fotbalul românesc, respectiv Gigi Becali, Cristian Borcea, Nicolae Badea, George Copos, Adrian Mititelu, Arpad Paszkany, Marian Iancu, Jean Pădureanu, Ioan Nicolae, Florian Buşcă (Walter), Vasile Şiman, Cornel Penescu, există informaţii că aceştia fac foarte multe fapte penale, de la spălare de bani şi până la gestiune frauduloasă, în sensul că finanţează în mod nelegal cluburile pe care le susţin, folosind fel şi fel de artificii financiare, pentru a putea să ducă în eroare fiscul şi, implicit, suporterii acestor cluburi.

Noi, suporterii acestor echipe, nu mai ştim dacă aceste cluburi, pe care ei le reprezintă, mai sunt cluburile pe care noi le-am iubit şi le-am îndrăgit, deoarece zi de zi apar fel şi fel de informaţii cu privire la faptul că sunt mult mai multe persoane juridice arondate unui club de fotbal şi nu mai ştim care dintre aceste persoane juridice reprezintă cu adevărat clubul, ca entitate, deoarece ei îşi schimbă documentele după bunul plac. În acest sens, organele de anchetă trebuie să facă lumină în acest hăţiş juridic.
Pentru noi rămâne o mare enigmă de ce, timp de atâţia ani, statul român nu a vrut să verifice şi să cureţe acest fenomen.
Oare să fie vina politicienilor care au fost la putere şi care i-au ţinut în braţe pe aceşti nemernici?!

Având în vedere cele prezentate şi caracterul de utilitate publică a celor două persoane juridice, solicităm statului român, prin autorităţi, să facă lumină în acest fenomen, acaparat de acest grup de oameni fără scrupule şi fără ruşine şi să aplice legea.

Fotbalul NU este al lor, este al nostru, al tuturor.
VREM UN FOTBAL CURAT!
VREM UN FOTBAL TRANSPARENT!
NE VREM FOTBALUL ÎNAPOI!!!

În acest sens, solicităm statului român, prin organele competente, să dispună măsurile prevăzute de lege.

Asociaţia Suporterilor din România

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE