home
06-09-11

Steaua - de la MapN la Becali (14)

Ca reacţie la valurile făcute de Gică Hagi, care încerca să conştientizeze poporul stelist în legătură cu ce se pregăteşte – pe lângă ieşirea la bătaie a lui Păunescu şi Piţurcă (şi pe lângă torentele violente, suburbane, repetate constant şi mediatizat, şi EMANÂND DE-ATUNCI EXACT ACELEAŞI CARACTERISTICI CE SUNT ACUZATE CĂ S-AR FI DEZVOLTAT MAI TÂRZIU, prin influenţa mediului, ale lui Gigi Becali) – prima mutare tactică a partenerului a fost următoarea:



„Gigi Becali a venit ieri în Ghencea la ora 15:30 şi a convocat de urgenţă o şedinţă cu jucătorii, subiectul fiind scandalul declanşat în ultimele zile de Gheorghe Hagi.

► «Le promisesem băieţilor că într-o săptămână o să le dau ratele de contract. M-AM RĂZGÂNDIT ŞI ŞI I-AM ANUNŢAT CĂ NU-ŞI VOR PRIMI BANII! Să depună memorii la Ligă şi să devină jucători liberi! Abia atunci îşi va da seama lumea ce înseamnă o echipă fără bani.

DACĂ EU NU-I PLĂTESC, STEAUA RĂMÂNE FĂRĂ JUCĂTORI!

► Să vină Hagi să dea bani şi Steaua o să-i restituie când o avea...»



Finanţatorul Stelei a precizat că e doar un experiment, pentru că elevii lui Piţurcă vor fi plătiţi până la urmă, însă vrea să arate că Hagi greşeşte atunci când îl acuză că vrea răul clubului.



La şedinţă au participat şi patru dintre antrenorii Centrului de Copii şi Juniori – ADRIAN BUMBESCU, VASILE AELENEI, LAJOS SĂTMĂREANU ŞI GHEORGHE TĂTARU. Aceştia au spus:

► «GIGI BECALI E SUPĂRAT ŞI NE-A ZIS CĂ NU NE MAI DĂ SALARIILE.

► CICĂ SĂ VINĂ HAGI SĂ NE PLĂTEASCĂ».



Şi jucătorii i-au luat apărarea principalului finanţator:

Adrian Neaga (TRANSFERUL ANULUI, MAREA VEDETĂ A ECHIPEI):

► «Hagi să-şi vadă de treaba lui!

► Ne-a prins într-o pasă proastă şi probabil de-asta face aceste presiuni.

►Îl respectăm pentru tot ce-a făcut în fotbalul românesc, dar acum n-are dreptate şi nici nu cred că exprimă ideile lui».

Marius Baciu (CĂPITANUL ECHIPEI):

► «Noi, echipa, suferim de pe urma acestui scandal.

► Domnul Becali trebuie respectat, el ne-a dat banii.

► Nu ştiu ce o să facem în continuare, probabil o să ne băgăm memorii la Ligă».

Mirel Rădoi (CEL MAI VALOROS JUCĂTOR AL ECHIPEI):

► «Tot cu domnii Piţurcă, Becali şi Păunescu am luat campionatul anul trecut.

►E greu să lucrăm acum sub presiune.

►Dacă nu ne vom primi banii de la domnul Becali, atunci să ne plătească cine face scandal!»”



Subtitlurile celor de la Prosport sunt destul de exacte în a surprinde esenţa:

► Mirel Rădoi – INDIGANT LA ORDIN. DUPĂ INSTRUCTAJUL PE CARE I L-AU FĂCUT ŞEFII SAI, MIREL RĂDOI S-A RĂŢOIT la cel care anul trecut îi trimitea convocarea la naţională.

► Anunţaţi de Gigi Becali că nu-şi vor primi banii DIN CAUZA SCANDALULUI CU HAGI, jucătorii Stelei i-au recomandat fostului selecţioner SĂ NU SE MAI BAGE UNDE NU-I FIERBE OALA.

► Jucătorii stelişti îi cer lui Hagi SĂ-ŞI VADĂ DE TREABA LUI.



Asta nu era doar ATMOSFERA DIN GHENCEA, ci era ceea ce transmitea prin toată fiinţa sa însăşi Steaua – prin jucătorii cei mai reprezentativi, prin foste glorii care lucrau la club, şi, mai ales, printr-o tăcere aproape totală din partea oricui altcuiva în afară de Hagi (susţinut foarte slab de încă două-trei figuri) la ceea ce se întâmpla.

Gigi Becali devenise, într-un an, cel pe care-l asimilau jucătorii ca fiind patronul echipei – pentru că el le dădea sacoşele cu bani, fiind, astfel, jupânul – iar jucătorii (cărora nu poţi să le reproşezi faptul că-şi urmăreau doar instinctele primare), ÎL IMPUNEAU MAI DEPARTE CONŞTIINŢEI STELISTE CA FIIND CEL CARE "ŢINE" STEAUA.

O suită de astfel de episoade – manipulări şi scene de operetă, îmbinând şantajul şi violenţele cu religiozităţi deformate şi generozităţi publice, başca planuri de viitor pentru o Stea ca Soarele de pe Cer – dibaci regizate de Gigi Becali, cu cele câteva marote dedicate nivelului stelistului generic (şi mediu), repetate şi impuse prin varii forme şi modalităţi, au construit poziţia de pe care a dat atacul, care atunci era în plină desfăşurare.

De o parte era Hagi – handicapat de eşecul cu naţionala şi de limbaj – iar de cealaltă parte erau cam toţi. La semnalele repeatate de alarmă trase de Hagi aproape nimeni nu s-a sesizat printr-o ataşare publică, Gică fiind lăsat singur.

Senzaţia pe care o dau imaginile din decembrie '89 – cu descreiaraţii care urlau că s-a otrăvit apa, că orfanii crescuţi de Ceaşcă trag în Victoriei, că au ieşit din pământ avioane, că... – nu e potenţată de nimic altceva decât de faptul că TOATE ALEA AU FOST CREZUTE, că nimeni nu-şi punea problema absurdităţii unei Revoluţii televizate, prima din istorie.

Astfel, Neaga, Rădoi sau Baciu trebuie ignoraţi, ei fiind nişte simpli pioni, manipulaţi de Piţurcă şi Becali. Problema nu e ce-au făcut Piţurcă şi Becali, problema nu e ce-au spus Sătmăreanu, Aelenei sau Bumbescu, ori Neaga sau Rădoi, în apărarea celor care aveau Steaua şi împotriva celui care lupta pentru trezirea celorlalţi.

Problema e că au fost crezuţi, că li s-a ataşat moral suflarea stelistă în susţinere. PROBLEMA E CĂ APROAPE NIMENI DINTRE MILIOANELE ALEA DE STELIŞTI ŞI SUTELE DE GLORII N-A FĂCUT UN GEST CĂTRE HAGI, CARE DEVENEA ASTFEL CEL PUŢIN RIDICOL, DACĂ NU NEBUN.

GIGI BECALI DĂDEA BANI, ASTA CONTA, ASTA ERA STEAUA: BANII LUI BECALI – că aşa spuneau şi Rădoi, dar şi Bumbescu, şi Neaga, dar şi Tătaru, şi Baciu dar şi Aelenei –, iar Hagi era singur şi doar dădea din gură despre INSIGNA STELEI, care ar fi trebuit să fie în centrul concepţiei de existenţă a clubului.

Atunci a fost cel mai evident exprimată alegerea intimă referitoare la viitorului clubului, care devenea obligatorie: între poziţia lui Hagi, care aveau INSIGNA STELEI în centrul sistemului de valori, şi între poziţia lui Becali, care avea banii, scalvagia, facilul, TĂTUCUL, orice mijloace, în centrul sistemului de valori.

Cum s-au poziţionat şi ce-au ales fără să clipească steliştii, câţi au fost de-o parte şi câţi de cealaltă, nu mai e nevoie să subliniem. Atunci, steliştii – nu altcineva – au ales viitorul clubului.

Totuşi, unde-AM fost, steliştii...

BIBLIOGRAFIE OBLIGATORIE:

Steaua - de la MApN, la Becali (1)

Steaua - de la MApN, la Becali (2)

Steaua - de la MApN, la Becali (3)

Steaua - de la MApN, la Becali (4)

Steaua - de la MApN, la Becali (5)

Steaua - de la MApN, la Becali (6)

Steaua - de la MApN, la Becali (7)

Steaua - de la MApN, la Becali (8)

Steaua - de la MApN, la Becali (9)

Steaua - de la MApN, la Becali (10)

Steaua - de la MApN, la Becali (11)

Steaua - de la MApN, la Becali (12)

Steaua - de la MApN, la Becali (13)

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE