FCSTEAUA.RO

Video & Foto: FC Steaua 6-0 Dinamo

1, 2, 3, 4, 5, 6!

by FCSB

Arena Națională a găzduit duminică seara un meci care a intrat în istoria fotbalului românesc și, mai ales, în istoria Derby-ului. A fost seara în care Edward Iordănescu și elevii săi au reușit cea mai mare victorie din istoria confruntărilor directe cu Dinamo, 6-0 și, în același timp, au administrat cea mai drastică înfrângere suferită de eternii rivali de la înființare.

Golgheterul roș-albaștrilor din anul 2013, Claudiu Keșerü, a revenit în tricoul roș-albastru cu gol, deschizând balul în minutul 26, din lovitură liberă, pentru ca Octavian Popescu să ducă scorul la 2-0 în minutul 43. Acesta nu avea să fie, însă, scorul pauzei, deoarece Paulo Vinicius (45+2) și Andrei Cordea (45+7 – penalty) au făcut ca FCSB să intre la cabine cu un superb 4-0. Debutantul Valentin Gheorghe a ridiculizat apărarea lui Dinamo în minutul 54, ducând scorul la 5-0, în timp ce căpitanul Andrei Miron a închis tabela la 6-0, în minutul 67. Iar scorul putea fi mult mai mare…

La acest meci extraordinar au asistat peste 36.000 de spectatori, iar pentru majoritatea dintre aceștia va rămâne, cel mai probabil, o amintire despre care le vor povesti prietenilor, copiilor și nepoților. Pentru că orice suporter al roș-albaștrilor care a fost prezent pe Arena Națională duminică seară va putea să spună: ”Am fost acolo când echipa mea de suflet a umilit-o pe Dinamo!”.

?VIDEO

Rezumatul meciului
Steliștii salută galeria roș-albaștrilor
Fiesta steliștilor în vestiar
Edi Iordănescu după derby-ul cu Dinamo
Derby-ul de România în Peluza Nord
Cătălin Oprișan despre rușinea istorică a câinilor

?GALERIE FOTO

FCSB – DINAMO 6-0, 12 SEP 2021

Sursa foto: www.fcsb.ro

X Ray

s

Exit mobile version