MoWeed

Miscarea Legionara

1,738 posts in this topic

Mie ideea unui regim de a pretui mai mult o idee neprobata, "Invierea", decat "viata" imi suna dezastruos si la fel de periculos ca orice mentalitate fanatica. Ce dorea aceasta miscare? Mantuirea Sufletului ? Avem biserici,pentru a face noi alegerea aceasta. Insa totul consta in ideea unei biserici care sa aiba putere asupra noastra. "Nu esti crestin-ortodox, pleaca! Nu ne impartasesti idealurile ? Pleaca! Ca ziar nu ai dreptul sa spui nimic nedorit de noi despre biserica! Cenzura!"

Asta nu e totalitarism? Inlocuieste biserica cu superioritatea rasei ariene. Sau cu nevoia reconstruirii imperiului roman.

Angajarea fanatica la grupari si organizatii politice,religioase sau de alt fel este un tip de dependenta-exact ca orice alt drog. Un crestin se simte acasa inconjurat de crestini. Asta e o dependenta. Un drog psihologic.

Atunci cand vad o persoana din afara grupului lor, in psihicul oamenilor imediat incepe sa tremure ceva,se ridica un semn de intrebare. "Iata un om care nu crede in Hristos.E cu putinta sa nu crezi in Hristos?Cum poti sa traiesti fara sa crezi in Hristos?"Suspiciuni,indoieli...

De ce se infurie ei? Nu se infurie.Le este cu adevarat teama. Mania este intotdeauna un mod de a ascunde teama.

Oamenii se apara cu fanatism...Ei stiu ca credinta lor nu este experienta lor si le e frica ca cineva s-ar incumeta sa sape mai adanc,sa le aduca in fata ochilor rana.

 

PS. I love to disturb people!

Edited by David

Share this post


Link to post
Share on other sites

@David

Constantin Radulescu Motru are o lucrare intitulata Cultura romana si politicianismul si o a doua lucrare Sufletul neamului nostru calitati si defecte. Ambele lucrari sunt gasite pe net gratis, ambele sunt scrise inainte de primul razboi mondial pe la 1900 si un pic imi scapa data exacta si acolo putem regasi niste lucruri care se aplica si astazi extrem de bine.

 

 

Printre defectele enumerate in ultima carte se regaseste si teama de reforma de schimbare de diferit. Cea pe care ai invocato tu si cu care sunt complet de acord.

Edited by Robert Aeroth

Share this post


Link to post
Share on other sites
Fascismul nu era ateu prin definitie, ci secular. E o diferenta mare intre a fi secular si ateu. Ca sa dau un exemplu prin care sa-ti distrug demonstratia plina de erori, Mussolini si Hitler sunt ambii raspunzatori pentru concordatele cu Biserica Catolica din 1929 (Lateran) si 1933. Acele acte recunosteau atat limitele bisericii, cat si cele ale statului, dar ofereau bisericii libertatea de a-si raspandi ideile, de a aduna taxe si ofrande religioase, invatamant religios etc... Anecdotele cu Mussolini sunt poate misto, insa actiunile unei miscari (chestie valabila si pentru Codreanu) nu trebuie analizate doar din perspectiva discursurilor papagalului din frunte ci si a actiunilor concrete intreprinse de aceasta.

 

Persecutiile religioase din Germania nazista au fost reduse doar la acele organizatii religioase clar anti-naziste, in special cercuri si pastori protestanti. In niciun caz insa a fost interzisa frecventarea bisericilor. Nu neg ca foarte multi nazisti/fascisti de frunte erau atei... insa interesele statului si organizatiei iti cer de-obicei sa-ti reprimi tendintele naturale si sa te aliniezi interesului comun. Exemplu: Miron Cristea nu a avut nicio emotie sa fie partas la arestarea si uciderea lui Codreanu, chit ca asta era cel mai mare fan al Bisericii pe care el o conducea. Ar fi lucrat bine patriarhul cu regimul lui Codreanu? Clar. Dar uite ca deocamdata Carol era pe cai mari iar interesele suveranului au coincis cu interesele primului-ministru. La fel s-a intamplat si dupa 45, cand interesele bisericii ortodoxe au coincis, de cateva ori, cu interesele statului comunist ateu...

 

 

E adevarat ca Mussolini a semnat acel concordat cu Biserica Catolica, dar nu a facut-o dintr-un impuls sufletesc, din credinta, ci dintr-o nevoie politica. Persecutiile fascistilor impotriva unor clerici incepusera sa distruga din si-asa mica incredere a natiunii in partidul respectiv si Mussolini a actionat.

 

Pai Codreanu, aflat in puscarie inainte de moarte, stia ca este nevinovat juridic, dar a admis ca este pacatos si de-aceea este pedepsit de Divinitate. Pai ni-l inchipuim pe Mussolini sau Hitler cu astfel de idei?

 

Exemplul tau cu Miron Cristea este foarte bun. El ca si altii, au pus interesele marunte, umane, lumesti, inaintea cuvantului in care, cica, "credeau".

 

@David

 

Daca esti credincios ortodox, "Invierea" este mai mult decat probata. Codreanu vorbea in numele crestinilor din Romania, peste 90%, la acel moment, fie ortodocsi, fie catolici. In caz ca nu stii, credinta in Dumnezeu este mai mult decat o dogma, ci un mod de viata, cu scopul de a obtine viata vesnica.

 

De-aia, pentru crestini, n-ar trebui sa existe o lege data de om care sa fie deasupra legii sfinte. Pot sa-mi dau seama ca tu nu esti de acord, treaba ta. Oricum, niciodata, Miscarea Legionara nu a cerut, dorit eliminarea celor care nu gandeau la fel. De altfel, religia ortodoxa este cea mai toleranta: "intoarce si celalalt obraz". Credinta ortodoxa este credinta liberei alegeri.

Cei despre care vorbesti tu, nu exista. N-am vazut oameni care sa spuna ca "daca nu esti crestin ortodox n-ai ce cauta aici".De fapt, daca privim de-a lungul istoriei, am tot primit necrestini aici, ba i-am pus si in functii de conducere.

 

E normal sa ma simt mai bine intre cei care simt ca mine. Daca n-ar fi asa, de ce nu te duci pe Dinamo mania sa stai de vorba acolo?!

Edited by Mihai

Share this post


Link to post
Share on other sites
E adevarat ca Mussolini a semnat acel concordat cu Biserica Catolica, dar nu a facut-o dintr-un impuls sufletesc, din credinta, ci dintr-o nevoie politica. Persecutiile fascistilor impotriva unor clerici incepusera sa distruga din si-asa mica incredere a natiunii in partidul respectiv si Mussolini a actionat.

 

Tocmai ca atunci cand combini moralitatea abstracta cu interesele uneori meschine si unilaterale din politica, distrugi atat politica, cat si sufletele celor implicati in ea. Nea Ilici ne-a frecat atatia ani cu saracia si cinstea lui, in timp ce in spatele lui acolitii puneau mana pe tot. Problema noastra e si ca "punem botul" in politica la niste aspecte care ar trebui sa faca parte exclusiv din viata privata, nefiind deloc esentiale in actul de guvernare: cel mai mare hot care va face cele mai multe biserici va fi votat de o multime de oameni ce confunda actul de caritate cu un act util dpdv politic pentru cei guvernati. Chit ca probabil banii pentru biserici vin in mare parte din actele de coruptie intreprinse in cariera lui de politician.

 

Greseala lui Codreanu a fost una simpla: a dorit sa ridice etica sa personala la nivel de politica de stat. Si ca orice idealist, in momentul in care realitatea nu a mai parut atat de favorabila actiunii, a contracarat prin gesturi de fanatic inflexibil: l-a omorat pe Manciu, a organizat asasinate, a slabit capacitatea Miscarii de a ajunge la putere prin refuzul unor compromisuri politice necesare. In schimb, Sima, un om limitat si imbecil, a dat dovada de mai multa intelegere pentru aspectul politic, reusind astfel sa devina dezirabil si astfel sa-si promoveze partidul pana la stadiul de formatiune guvernanta.

 

Eu nu am nimic impotriva sa lauzi Miscarea Legionara ca pe o miscare spirituala, de renastere etc.etc.etc. Dar a sustine chiar si in 2011 ca ar fi fost sansa Romaniei la un viitor politic mai bun e de-a dreptul amuzant: fanatismul nu-si are loc in politica decat daca e sustinut de tancuri si de gulag-uri. Nu poti conduce o tara facand apel la valori crestine, valori care sunt de multe ori in deplina neconcordanta cu valorile politice. Biblia nu te invata realismul politic, nu te invata tehnica negocierii, a compromisului, a navigarii printre Scylla si Caribda.

 

Post-scriptum. Am totusi niste mari probleme cu transformarea religiei intr-un soi de aliat al statului. Vad ca multi recita pe net poezia cum ca un crestin e si patriot, cum ca romanii ortodocsi ar fi intr-un fel mantuiti mai "tare" decat un roman protestant. Bizantinii au cam deformat un pic cultul, prin influentele centraliste ale basileului, insa bisericile nationale din secolele 19-20 au ajuns la niste excese de-a dreptul eretice. Totul a culminat cu aceasta relatie financiara nefireasca intre stat si patriarhie, pensionar de lux. Nu sunt protestant, nu-mi doresc sa fiu dar e de bun simt ca o parohie sa-si plateasca singura preotul, dupa posibilitati si spiritul crestin existent printre oameni. Daca asta nu se poate, atunci macar sa transformam biserica intr-un soi de institutie a statului care sa ofere servicii gratuite (inmormantare, botez, nunta) populatiei care oricum plateste taxe pentru intretinerea ei. Ce avem acum e nefiresc..

Share this post


Link to post
Share on other sites

24 Iunie 2011- 84 de ani de la infiintarea Legiunii Arhanghelului Mihail, cea mai puternica miscare de inviere a Neamului Romanesc

 

 

In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul Vacaresti s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

 

Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici.

 

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul Vacaresti am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

 

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

 

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.

 

Corneliu Zelea Codreanu

 

Sa-i pomenim si noi in rugaciunile noastre pe cei ce s-au autointitulat Vacarestenii, parintii Miscarii Legionare:

 

Corneliu Zelea Codreanu

Radu Mironovici

Ion I. Mota

Ilie Garneață

Corneliu Georgescu

 

Preluat de pe: http://foaienationala.ro/24-iunie-2011-84-...i-romanesc.html

Share this post


Link to post
Share on other sites

26 iulie “ ziua in care s-a nascut in cer unul din cei mai mari sfinti ai inchisorilor: COSTACHE OPRISAN: Niciodata n-a acuzat pe nimeni pentru ceea ce i s-a facut. Pe toti i-a iertat si mereu ne vorbea de iertare si dragoste

 

 

Fiu de razeș din Tecuci, Oprisan era originar din comuna Oncesti, judetul Bacau, Unde s-a nascut pe 26 martie 1921. A urmat cursurile Facultății de Litere si filosofie din Cluj, fiind student in anul III la momentul arestarii1. S-a refugiat in Germania după rebeliunea legionară si a fost internat in lagarul de la Buchenwald de regimul nazist. După intoarcerea in tară a fost numit sef al regionalei Muntenia a Miscarii Legionare (iulie-decembrie 1945) si apoi sef al Frățiilor de Cruce, din noiembrie 1946, motiv pentru care a fost una din victimele preferate ale Iui Țurcanu. Oprisan a fost arestat pe 15 mai 1948 si a primit una din cele mai mari pedepse acordate in acea vreme: douazeci si cinci de ani muncă silnica Fiind student, a fost trimis la Pitesti pe 26 iunie 1949 si tinut la sectia muncă silnică pe tot parcursul anului. Un coleg de celulă din această perioadă a fost impresionat de inteligenta lui:

 

La 30 de ani, Oprisan era de invidiat. Era, ca Pascal, un matematician stralucit si un ganditor si logician de temut. Pentru ca timpul să treacă cu folos, l-am rugat să ne tină un curs de istoria filosofiei. Expunerile lui nu erau facute ex cathedra, ci de la suflet la suflet si atat de placute si de atragatoare, incat, opt ore pe zi, parcă uitam de foame si de lumea de afara3.

 

A fost unul dintre putinii detinuti cu o condamnare mare ce au fost torturati la inceputul anului 1950: in luna martie câțiva dintre subalternii sai din libertate au fost solicitati să il lovească la camera 3-biserica Nu toti au acceptat insă: Mihai Iosub l-a lovit de cateva ori, după care a scapat ciomagul si a refuzat să mai dea - a fost batut cu centironul peste cap, cu pumnul in burtă si aruncat sub geam in lovituri de picior -, iar Ieronim Comsa a fost si el chinuit pentru că a respins de la inceput ideea de a-l maltrata pe Oprisan. Anularea distinctiei dintre victimă si agresor prin aceste solicitari de lovire reciprocă a fost intens urmarită (și in mare parte reusită) de cei care au gandit sistemul: Dumitru Bordeianu spune că nu a putut niciodată să-l privească in ochi pe Oprisan după ce l-a lovit4.

 

Aurel Visovan a asistat si el la torturarea lui Costache Oprisan, batut de tot comitetul si calcat in picioare pană si-a pierdut cunostinta. A fost intins pe un prici si lovit cu curele sistematic, de la cap la picioare si inapoi, agresorii schimbandu-se intre ei cand oboseau. Pentru că lesina des, batausii aruncau cu apă peste el ca să il trezească si ii strigau: Noi, tinerii reeducati, cei care inainte am fost sub comanda ta, te vom distruge. Tu esti vinovat de soarta noastra iar noi vom smulge de la tine tot ce stii, tot ce n-ai declarat la Securitate. Supliciile au continuat cateva zile.

 

Oprisan era constient că va fi sacrificat din cauza functiei pe care o avusese in cadrul Frățiilor de Cruce. El i-a spus lui Dragoș Hoinic in vara anului 1950 că nu se asteaptă să scape cu viață din incercarile care vor urma:

 

Uite ce-i, Dragos eu nu pot să-mi pun această intrebare pentru că am fost seful unui corp de legionari si anume al Frățiilor de Cruce pe tara Eu trebuie să mor!.

 

La protestul lui Hoinic, că se pune doar problema rezistentei la chinuri, a repetat: Nu se pune la mine această chestiune 6. Cu toate că fusese indelung torturat si nu a scapat de batai decat la Gherla, el a incercat să ii prevină pe unii detinuti. Viorel Gheorghiță aminteste că prin decembrie 1950 a incercat să se apropie de Oprisan, care ii fusese sef, dar acesta a evitat discutiile. După venirea lui Țurcanu, a vazut că si Oprisan lovea si a realizat că era deja prins in sistem si nu are incotro7.

 

Una dintre victimele cele mai chinuite, Oprisan a fost folosit in mai multe camere ca informator, pentru a distruge moralul celor ce rezistau, dar in paralel fost si batut multă vreme. Cel mai des a fost folosit la camerele 1 si 2 “ subsol odată cu inceperea demascarilor aici, din decembrie 1950, pentru că majoritatea colaboratorilor din libertate aveau pedepse de muncă silnică si el putea fi usor folosit impotriva lor.

 

A fost transferat la Gherla cu lotul din august 1951 si a fost introdus la camera 99 unde aveau loc torturile cele mai groaznice. În ciuda celor indurate la Pitesti, a gasit puterea să il prevină pe Mihai Timaru: Știi, o să fiu pus să te bat. [...] O să intelegi mai tarziu. Odată incepute bataile, Timaru l-a vazut pe Oprisan lovindu-l, dar cu lovituri deosebite de loviturile altora si cu ochii scaldati in lacrimi 8, cu fiecare lovitură trimisă cu durere pe trupul meu, cadea si o lacrimă din ochii lui Costache !

 

Virgil Maxim l-a vazut si el infruntandu-l pe Țurcanu, atunci cand acesta vorbea despre oamenii noi pe care ii va crea actiunea sa:

 

Dacă acestea sunt metoda idealului de care vorbesti, nu veti ajunge la nici o fericire. De ce nu ati venit cu argumente rationale, demne de oameni de stiință, asa cum vă autointitulati [...] De ce v-ati pretat la josnicii, folosind mijloace barbare, de constrangere si siluire a constiintelor? [...] Nu vei realiza si n-ai realizat nimic! Tot ce crezi că ai realizat este o inchipuire a mintii tale bolnave!.

 

Reactia sa l-a provocat pe Țurcanu, care l-a calcat in picioare cu toată greutatea:

 

Se lasa cu toată greutatea pe torace, pană ce aerul era evacuat, apoi pe gat, sufocandu-l. [...] Supliciul se repeta pană ce sangele incepea să se prelingă din plamani la coltul gurii, in icneli de tuse 10.

 

Oprisan s-a imbolnavit de TBC in urma torturilor si a fost transferat Ia Targu Ocna pe 16 septembrie 1954. A stat putin in sanatoriu, pentru că a fost implicat in procesul Valeriu Negulescu si anchetat intre decembrie 1954 si aprilie 1955, fară să reusească să se opună cererilor ofiterilor. Și-a revenit insă pe perioada desfășurarii procesului, cand si-a retras toate afirmatiile din anchetă si a aratat completului de judecată că a fost victima si nu liderul din umbră al actiunii de la Pitesti. Revenirea nu i-a servit din punct de vedere juridic, pentru că a fost condamnat la alti 25 de ani muncă silnica În ianuarie 1956 era diagnosticat cu tuberculoză pulmonară olcero-cavitară bilaterală 12. A fost inchis in Casimca Jilavei, intr-o celulă cu Gheorghe Calciu, Marcel Petrisor si Iosif V. Iosif, in conditii de exterminare:

 

Apa curgea pe pereti, umezeala era permanenta saltelele putrezeau sub noi. Iar Costache era in stare grava In fiecare dimineață iși facea, ca să zic asa, toaleta plamanilor. Trebuia să tuseasca să tusească mult. Se ducea să scuipe flegma puroi, poate chiar bucăți de plaman si tot ritualul acesta iți lasa impresia că i se rupe pieptul. Celula noastră era foarte mică: două paturi in dreapta, două in stanga, butoiul cu apă si tineta. Și, cum stateam chiar langă el, prima dată cand am vazut tot puroiul care-i curgea din plamani am simtit greață si am fost gata să vars. Atunci Costache s-a oprit putin, s-a uitat la mine si mi-a spus din priviri: Iartă-mă! [...] Era desprins de toate cele lumesti si traia intr-o rugaciune aproape permanenta intreruptă numai de convorbirile cu noi. Niciodată nu s-a plans de boala lui, niciodată n-a acuzat pe nimeni pentru ceea ce i s-a facut. Pe toti i-a iertat si mereu ne vorbea de iertare si dragoste13.

 

A murit in conditii mizere pe 26 iulie 195914 [1958, dupa parintele Calciu, n.n.], după ce i s-a refuzat orice fel de ajutor medical, in ciuda grevei facute de Iosif Iosif pentru acest motiv15.

 

Note:

 

1. AANP, fond Fise matricole penale.

 

2. Dumitru Bordeianu, op. cit., p. 102; ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 1137, voi. 1, f. 130v.

 

3. Dumitru Bordeianu, op. cit., p. 102.

 

4. Ibidem, pp. 130-131.

 

5. Aurel Visovan (cu concursul lui Gheorghe Andreica), Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit? (Reeducarea de la inchisoarea Pitesti), editia a Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2006, p. 36.

 

6. Dragoș Hoinic, Reeducarea. Primele semnale, in Arhivele totalitarismului, anul nr. 18/1998, p. 182.

 

7. Viorel Gheorghiță, op. cit., p. 158.

 

8. Mihai Timaru, Amintiri de la Gherla ., p. 56.

 

9. Mihai Timaru, Memorial , p. 81.

 

10.Virgil Maxim, op. cit., pp. 273-274.

 

11. Perioada de cercetari a fost determinata atat in cazul lui Oprisan, cat si in cazul celorlalti anchetati, pe baza declaratiilor pastrate la dosarul penal. Cum Securitatea iși facea un obicei din a face pierdute multe din declaratiile care nu le serveau interesele sau o puneau intr-o lumină proasta este foarte posibil ca ancheta să fi durat mai mult. De altfel, referatul de incheiere a cercetarii lui Oprisan este datat 28 mai 1956, dar nu există alte dovezi că ar mai fi fost interogat după aprilie 1955.

 

12. ACNSAS, fond Penal, dosar nr. 1137, voi. 1, f. 195.

 

13. ***Viata Parintelui Gheorghe Calciu , pp. 60-61.

 

14. AANP, fond Fise matricole penale.

 

15. ACNSAS, fond Informativ, dosar nr. 210856, f. 5v.

 

(Din lucrarea: Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate, de Alin Muresan, editia a II-a, Editura Polirom, 2010)

 

***

 

 

Blogul lui Razvan Codrescu: UN MARE POET DIN INCHISOARE

 

(fragment)

 

Unul dintre episoadele cele mai memorabile si graitoare din perioada post-Pitesti, petrecut la Jilava in iulie 1958[1] si ramas legendar in istoria inchisorilor, cel in care Gh. Calciu, forțand imposibilul, si-a desfacut venele, in incercarea de a salva viata unui alt detinut, ne este relatat intr-unul dintre volumele de memorii ale lui Marcel Petrisor[2]:

 

- Dumnezeule! “ exclamă Mircea, sarind spre Gore. Ce faci?!

 

- Taci! “ ii porunci scurt Gore. Storc o gamelă de sange din brat ca să-i dau limfă lui Costache. Nu vezi c-a pierdut atata sange si se stinge dacă nu intervenim cu ceva? [...]

 

Gore umpluse intre timp jumatate din gamelă cu sange si o pusese pe tineta cu apa acoperind-o cu o carpa

 

- Îl las, să se sedimenteze hematiile, si-i voi da doar limfa s-o bea “ ii explică el lui Mircea, in soapta in timp ce-și bandaja sumar incheietura bratului, de unde lasase să i se scurgă sangele. [...]

 

Se dumiriră insă repede, vazandu-l cum decanta limfa, din gamela in care-și storsese sangele, in cea a lui Mircea.

 

- Bea! “ ii zise apoi lui Costache, pe un ton poruncitor.

 

Oprisan insă zambi nemiscat. Raspundea cu-n suras nelumesc la tot ce se-ntampla in jur.

 

- Costache, bea asta! “ incercă Gore să-l facă să bea limfa cu orice pret [...]

 

- Prea tarziu! “ exclamă Iosif. Costache e departe acum; atat de departe că nimeni nu-i mai poate face nimic Lasati-l!

 

- Costache! Costache! “ tipă atunci Gore, ca si cand ar fi vrut să-l intoarcă din drum cu o gamelă de sange. E al meu, al meu, mai am! “ murmura el. Și ei o să ti-l dea si ei pe al

 

Nu-și termină insă vorba cand Oprisan [...] tresari de trei ori, ca la vederea a ceva nevazut si [...] iși dadu duhul pe bratele lui Gore. Gamela cu limfă cazu pe jos, iar el [Gore/Calciu] il imbrățisase pe Costache ca si cum ar fi vrut să nu-l mai lase să plece 

 

În prefata la editia a doua a volumului Pitesti al lui Dumitru Bacu, Parintele Calciu relatează el insusi episodul mortii lui Oprisan, care l-a marcat profund, dar, din discretie, trece sub tacere gestul sau personal:

 

În 1958 eram intr-o corabie a mortii: saisprezece oameni pusi in patru celule oarbe de la Jilava, patru celule zidite intr-o celulă mai mare, de forma unui semicilindru culcat. O corabie a carei destinatie era moartea. Șaisprezece oameni, fiecare cu nebunia si intelepciunea lui, cu boala si tragedia lui. Cei mai multi trecuseră prin Pitesti “ mai mult de două treimi din câți eram inchisi acolo. Bolnavi trupeste, raniti sufleteste, infometati si infrigurati, in celule in care apa curgea pe pereti, iar umezeala ne patrundea in oase, eram acolo intr-o amestecatură dozată după toată stiinta Kremlinului, pentru a se stabili cat timp poate rezista un om in teroare, la foame si tortura la certurile din celula la bolile care infestau fiecare centimetru cub de aer cu milioane de microbi.

 

Atunci a murit, in celula mea, cel mai bun dintre noi. Era atat de bolnav si atat de slab, incat moartea era mai prezentă pentru noi decat peretii umezi, decat mana gardianului care ne lovea, sau descuia si incuia usa, mai concretă decat painea si apa noastră zilnica Tusea de tuberculos a lui Costache Oprisan, expectoratia abundentă si urat mirositoare a unui plaman ros aproape integral de bacili, ne intorcea uneori stomacul pe dos, in ciuda dragostei imense pe care i-o purtam toti trei.

 

Și totusi el, Costache, muribundul, era axa si suportul nostru, justificarea noastră pentru acolo, ingerul care il biruia pe diavol pentru noi. În clipa in care a murit, universul nostru si-a pierdut sensul; atunci lumea s-a prabusit, cataclismul s-a produs si noi am ramas trei oameni intr-un pustiu al disperarii. [ ]

 

Era in luna iulie 1958. Spre apusul soarelui, după ce trecuseră zece ore de la moartea lui Costache, in care timp ne rugaseram cu lacrimi si disperare: «Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul adormitului robului Tau Costache Costache », după ce i-am spalat trupul, ca să intre curat in pamantul din care a fost zidit, l-am scos gol pe targa in curtea inchisorii. Soarele apunea, iar lumina lui de aur cadea peste o vegetatie luxurianta nebuna inabusitoare.

 

Lumii nu-i pasa de noi. Nu pierise universul in neființă, soarele nu-și intunecase lumina sa, nu se despicase pamantul pană in adanc, nici florile nu-și pierduseră frumusetea [ ]. Ne-am intors in celulă coplesiti, urand florile si copacii, si cerul senin si pur, si soarele de aur. Pe targa murdară si mica in mijlocul curtii uriase, pazit de gardianul in uniforma era trupul gol al lui Costache. Slab, doar piele si os (incredibil cum putea fi acela un trup de om!), sub lumina dură care ii scotea in evidență slabiciunea si uraciunea corpului emaciat, zacea acolo ca un monument al mortii. Și nici un inger nu-l pazea cu sabie de foc de profanarile ulterioare. Nici unul. Doar un gardian in uniforma

 

Pe pieptul gol si descarnat, straluceau două flori albastre, mari, necunoscute “ toate florile ne deveniseră necunoscute. Le pusese Iosif, profitand de un moment de confuzie a gardianului. Le rupsese in fugă si le asezase pe pieptul osos, aruncate stramb, dar reale si agresive. Gardianul strigase la Iosif: «Ia-le de acolo, ia-le mai repede!». (Lui ii era frică să se atingă de mort.) Iosif nu l-a ascultat. «O să vă invăț eu minte pe toti, si pe voi, si pe el!» “ a mai strigat gardianul. Pentru prima dată Iosif i-a raspuns, caci de la moartea lui Costache, in afară de lacrimi si rugaciuni, nu mai schimbaseram nici un cuvant, nici intre noi, nici cu gardianul: «Noua domnule gardian, ne mai puteti arata incă multe, dar lui nu; el v-a scapat pentru totdeauna». Vedeti, ei, gardienii, ingerii materiei, credeau că mai au putere asupra noastră chiar si după moarte!

 

De atunci, ani in sir, l-am tot chemat pe Costache Oprisan, ziua si noaptea, ca să-mi dea un semn, să-mi spună ceva despre moarte si viata de veci si niciodată nu mi-a raspuns. De atunci mă intreb si ne intrebam: «Care este hotarul dintre moarte si viață, cine e mort si cine e viu “ noi sau Costache Oprisan?»...[3].

 

Note:

 

[1] În vestita Casimc㝠a Jilavei se aflau pe atunci: in celula I “ Nicolae Petrascu, Octavian Voinea, Aurel Popa (Popicu), Nuti Patrășcanu; in celula II “ Valeriu (Vică) Negulescu, Paul Grimalschi, Dan Dumitrescu, Aristotel Popescu (Aligo); in celula III “ Dragoș Hoinic, Alexandru Popa (Țanu), Virgil Bordeianu, Gheorghe Caziuc; in celula IV “ Gheorghe (Ghiță) Calciu, Constantin (Costache) Oprisan, Iosif V. Iosif, Marcel Petrisor (cf. D. Bacu, Pitesti, Ed. Atlantida, Bucuresti, 1991, pp. 16-18 “ cu reprezentari grafice; descrieri amanuntite in Marcel Petrisor, Fortul 13. Convorbiri din detentie, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1991).

 

[2] Secretul Fortului 13. Reeducari si executii, Ed. Timpul, Iasi, 1994, pp. 127-133 “ unde Gh. Calciu apare sub numele de Gore Bolovan, iar autorul insusi sub numele de Mircea Petre. Detinutul muribund era Constantin Oprisan, fost sef pe tară al Frățiilor de Cruce, trecut si el prin iadul de la Pitesti.

 

[3] Preot Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Razboiul intru Cuvant. Cuvintele catre tineri si alte marturii, Ed. Nemira, Bucuresti, 2001, pp. 91-94.

 

Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/2011/07/26/...ne-vo/#comments

Share this post


Link to post
Share on other sites

Despre Ion Mota si Vasile Marin sa vorbit ?

 

Rareori se intalneste in istoria unui neam o moarte atat de semnificativă ca moartea acestor doi fruntasi legionari, căzuti pe frontul spaniol. În războiul civil din Spania “ devenit repede un război intre ideologii politice si interese economice extra-nationale “ au murit, fără indoială, sute de mii de oameni, de ambele părti; oameni si mai buni si mai răi, desperati sau mercenari, eroi sau asasini. E greu de crezut, totusi, că printre acele cateva sute de mii de morti de pe fronturile spaniole “ se mai pot număra jertfe atat de voluntare ca a lui Ion Mota si Vasile Marin.

Revolutia nationalistă “ ca si rezistenta guvernului democrato-comunist “ a găsit desigur, incă din primele zile, aderente fanatice. S-au inscris voluntari pentru ambele tabere si din toate tările. Dar plecarea celor sapte comandanti legionari romani in Spania “ unde au luptat ca simpli voluntari in trupe de soc “ a fost simbolică. Simbolică ar fi fost de asemenea inrolarea contelui Ciano, a lui Litvinof sau a Generalului Goering “ intr-una din acele trupe de soc care au 70 la sută pierderi

Problematica morală a unui sef este intotdeauna mai dură ca a unui simplu fanatic. De foarte multe ori un sef nu are dreptul să se jertfească direct, personal, misticei pe care o promovează. Atat Ion Mota cat si Vasile Marin dăduseră nenumărate probe de spiritul lor de jertfă: inchisori, suferintă, prigoană morală; o tinerete trăită eroic, responsabil, ascetic.

Această ultimă si fatală incercare “ plecarea in Spania “ si-o aleseseră ei singuri, ca o supremă dovadă de credintă si eroism crestin. Nici cea mai aspră morală omenească nu-i silea să se jertfească; pentru că tineretea lor fusese o jertfă continuă si fanatismul lor crestin si nationalist fusese de nenumărate ori incercat. Semnificatia mortii lor trece, deci, deasupra valorilor si eroismului viril. Moartea voluntară a lui Ion Mota si Vasile Marin are un sens mistic: jertfa pentru crestinism. O jertfă care să verifice eroismul si credinta unei intregi generatii. O jertfă menită să fructifice; să intărească crestinismul, să dinamizeze un tineret.

Ion Mota avea adversari, dar nu avea nici un dusman. Era un tanăr palid, calm, concentrat; nici un gest frenetic, nici un fel de eroism ostentativ in cuvintele si privirile lui. Avea priviri limpezi, orizontale. Ghiceai insă o lungă si nedomolită maceratie lăuntrică; siguranta lui in lumea de dincolo, in viata sufletului după moarte, il făcea să sufere si mai mult de putinătatea acestei scurte vieti pămantene. Nu se temea de moarte, a dovedit aceasta cu mult inainte de plecarea lui in Spania. Astepta nerăbdător să se jertfească, să invete pe altii drumul unei vieti eroice, impersonale. Martir inseamnă martor; cel care moare pentru o credintă mărturiseste pentru ea, dovedeste celorlalti că o asemenea credintă te mantuieste de spaima mortii, că in ea găsesti un sprijin, după ce ai găsit un sens al existentei. Ion Mota dovedise de mult că isi găsise sensul suprem al existentei. Sangele lui ardelenesc, familia lui de aspri si incercati nationalisti, educatia lui de luptător “ totul contribuise ca Ion Mota să-si ghicească menirea si să-si mărturisească cinstit sensul pe care intelege el să-l dea existentei sale, incă de pe băncile Universitătii.

În viata politică a Romaniei de după război “ intransigenta si demnitatea lui Ion Mota il făcuseră admirat chiar de adversari. Bărbătia luptei lui isi avea rădăcinile intr-o sinceră si bogată viată religioasă. Romania puternică, cinstită si creatoare, pentru care era gata să se jertfească incă din cea dintai zi a luptei sale “ era inainte de toate o Romanie crestină. Ca si seful si prietenul său, Corneliu Codreanu, Ion Mota credea că misiunea generatiei tinere este să impace Romania cu Dumnezeu. Să transforme litera moartă in viată crestină. Să lupte cu orice mijloace impotriva puterilor intunericului. În ceasul cand a simtit că Lucifer se inclestează din nou in lupta cu Cristos “ Ion Mota, cruciat ortodox, a plecat darz, cu inima impăcată, să se jertfească pentru biruinta Mantuitorului. Alti voluntari, in Spania, au căzut pentru un ideal omenesc “ fascismul sau comunismul. Ion Mota a fost dintre aceia care au căzut pentru un ideal supra-uman “ pentru biruinta lui Cristos. O asemenea moarte fructifică “ chiar si aici, pe pămant

Vasile Marin apartinea unei alte structuri spirituale: era bătăios, ironic, pasionat de lecturi si de controverse, intotdeauna dispus să asculte un pamflet, o glumă, o pagină frumos scrisă si curajos gandită. Aprecia inainte de toate inteligenta, căuta pretutindeni talentul. De cand l-am cunoscut, acum vreo 12-13 ani, era un cetitor pasionat al reactionarilor francezi, era abonat la Action française si cunostea toate cărtile lui Leon Daudet si Maurras. Avea temperament de luptător si fenomenul politic l-a pasionat incă din liceu. Nu bănuiai totusi, in figura lui razătoare, sub vorbele lui totdeauna ironice “ hotărarea unei jertfe atat de cumplite. Vasile Marin nu mi-a spus niciodată ce crede despre moarte. Plecarea lui in Spania a dovedit insă tuturor că nu se teme de ea; a căutat moartea cu inversunare, cu bucurie, ca si unul care stie că de-abia din ceasul mortii incepe adevărata viată vesnică. Jertfa lui e tot atat de semnificativă si tot atat de fertilă ca si a lui Ion Mota. Doi oameni de structuri sufletesti atat de deosebite “ primesc moartea cu aceeasi bucurie. Destinul i-a ales pe ei ca să mărturisească; să arate celorlalti seninătatea pe care ti-o dă credinta, sensul crestin si eroic pe care il capătă viata atunci cand esti gata, in orice clipă, să renunti la ea.

 

Articolul de mai sus mi se pare ca e scris de M. Eliade dar numai stiu sigur ca l-am regasit acum prin niste fisiere si e salvat ca "articol", inspirat stiu...

Share this post


Link to post
Share on other sites

marea hiba a ML a fost exact acel: intoarce si celalat obraz

 

la fel cum aceiasi sintagma e marea hiba a tarilor albe, acum invadate de subsaharieni si arabi. daca ML se inarma temeinic, asa cum orice entitate ce vrea sa conduca o tara trebuie sa faca, Romania ar fi putut ajunge mult mai departe si mult mai integra dpdv intelectual.

 

nu e nicio rusine sa elimini violent adversarii neamului si traditiilor tale, fie ei bolsevici evrei, secularisti anti-nationali sau globalisti anti-statali.

 

"Africa pt africani, Asia pt asiatici, Tarile Albe pt toata lumea?"

Share this post


Link to post
Share on other sites
Sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari...osti-legionari/

 

Corectitudinea politica neo-stalinista nu uita si nu iarta. Despre o initiativa politica menita discreditarii si interzicerii reabiltiarii detinutilor politici fosti legionari

 

O initiativa de modificare a legii nr.221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora ce dateaza inca din octombrie anul trecut (2010) ajunge astazi, chiar de comunistul 8 martie, in dezbaterea Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, unde este invitat sa participe la dezbateri IICCMR-ul controlat de Vladimir Tismaneanu (alaturi de Ministerul Justitiei si Secretariatul General al Guvernului) dar nu si Asociatia Fostilor Detinuti Politici. Proiectul de modificare a legii care reglementeaza reabilitarea juridica a celor condamnati politic in perioada comunista a fost, deja, votat in Senat, si a primit avizul consultativ al Consiliului Legislativ. Initiativa apartine unui senator liberal (Raymond Luca) si, dupa cum se vede, intruneste adeziunea tuturor fortelor politice, fie la putere, fie din opozitie.

 

In expunerea de motive lapidara initiatorul - dand dovada de o vie vigilenta proletcultista “ , precizeaza:

 

( ) in textul legii s-a strecurat un aliniat ce propun a fi eliminat. Este vorba despre art. l, Alin. 2, litera b, unde se mentionează ca printre altele, constituie de drept condamnari cu caracter politic condamnarile pronuntate pentru faptele prevazute in Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun in primejdie existenta si interesele Statului, publicata in Monitorul Oficial nr. 31 din 6 februarie 1941. Motivele eliminarii acestui aliniat sunt mai mult decat evidente, avand in vedere că Legea 80/1941 nu se incadrează in perioada mentionată de Legea 221 (1945-1989). Mai mult, persoanele care faceau obiectul legii 80/1941 au fost implicate in rebeliunea legionara ceea ce contrazice art. 7 al Legii 221/2009, care stipulează că Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infractiuni contra umanității si persoanelor condamnate pentru ca au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, conceptiilor sau doctrinelor rasiste si xenofobe, precum ura sau violenta pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase si inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie.

 

Legea creează obligatii din partea statului roman si oferă posibilitatea de plăți reparatorii cetățenilor prevazuti in actul normativ, iar neconcordantele din textul sau creează efecte directe asupra celor care se află sub incidenta ei. in acest sens, propun spre dezbatere “ in regim de urgență - si aprobare Parlamentului propunerea legislativă pentru modificarea art. l din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

 

In cele ce urmeaza analizam si punctul de vedere (favorabil) al Guvernului fata de proiectul legislativ, deoarece este mai elaborat din punct de vedere conceptual si ideologic.

 

In ce consta modificarea? In abrogarea unui articol al legii prin care erau inclusi in categoria celor condamnati politic si detinutii care au suferit represiuni in urma unei legi date de regimul Antonescu in urma rebeliunii legionare. Adica a legionarilor si a tuturor membrilor organizatiilor afiliate Miscarii Legionare, cum au fost si Fratiile de Cruce care au intrat in vizorul represiunii declansate de Maresalul Antonescu de la inceputul anului 1941.

 

O prima motivatie a celor care vor sa abroge articolul este ca acesta se refera la o lege anterioara instaurarii regimului comunist. In aparenta rationamentul este corect. In realitate, exista numerosi legionari care au fost arestati in urma legii lui Antonescu si a caror condamnare s-a perpetuat si sub regimul comunist.

 

Ceea ce vadeste insa caracterul ideologic al initiativei este motivarea pe care o da Guvernul. Aflam de aici ca, de fapt, se doreste delimitarea condamnatilor legionari de restul condamnatilor care au suferit represiunea comunista, zice-se, in numele unor crezuri democratice. Mai mult, se evoca faptul ca, de fapt, miscarile fasciste au fost condamnate, in perioada postbelica, in toate tarile in care s-au afirmat, FIE ELE DEMOCRATICE SAU NU. Adica se precizeaza explicit, cu toate ca precizarea era inutila si nu intra in incidenta cazului analizat, ca miscarea legionara, precum si, atentie!, reprezentantii regimului Antonescu au fost condamnati de regimul comunist

 

ca urmare a mai multor decizii luate la nivel international sau national.

 

Cu alte cuvinte, represiunea legionarilor si a ministrilor antonescieni este JUSTIFICATA, chiar daca ea a fost intreprinsa de regimul comunist! Aceasta este conceptia celor care au redactat punctul de vedere al guvernului

 

Ce putem spune despre un asemenea punct de vedere? El poate fi caracterizat in trei moduri:

 

a) ticalosie

 

b) ticalosie

 

c) ticalosie

 

Rezulta de aici ca un model absolut de intelectual martir care a fost un slujitor devotat pana la jertfa totala al credintei si al tarii sale, asadar un mucenic autentic al inchisorilor precum Mircea Vulcanescu nu va fi reabilitat niciodata in aceasta lume, caci si el a fost trimis in inchisoare in urma unui proces pretins de de-nazificare a tarii, si figureaza pana si in ziua de astazi drept criminal de razboi. Asta ca sa ne fie mai evident unde poate duce un asemenea rationament.

 

De ce este rationamentul o ticalosie?

 

1. Aplica principiul responsabilitatii colective, nu pe cel al responsabilitatii individuale, singurul valabil in justitie. Cu alte cuvinte, nu se cauta sa se vada in ce masura condamnatii legii antonesciene au avut vreo legatura reala cu orice fel de tulburare in evenimentele din ianuarie 1941. Se perpetueaza, astfel, acelasi principiu totalitar de condamnare a oamenilor pe baza categoriilor si a etichetelor demonizate. Nu conteaza faptele individului, ci incadrarea sa temporara intr-o organizatie sau intr-un guvern indezirabil pentru unii.

 

2. Trece cu vederea faptul ca Miscarea Legionara a fost absolvita de vreo vina privind crime de razboi la procesul de la Nurnberg si, de asemenea, in cadrul unor procese interne. Privind aspectele ideologiei anti-semite, acestea pot intra la capitolul libertatea de exprimare, nicidecum nu pot antrena consecinte juridice si nici nu justifica diabolizarea unei intregi organizatii. Antisemitismul legionar nu a fost rasist si nu a cautat sau practicat solutii finale.

 

3. Se continua acelasi trend ideologic corect politic de a diaboliza legionarismul si de a scuza comunismul, lucru ce a inceput sa fie observat pana si de oameni care nu au, altminteri, vreo sensibilitate nationalista.

 

4. Se refera la un eveniment controversat din punct de vedere istoric: rebeliunea legionara. Evenimentele au fost tulburi si nu exista inca o defrisare istorica onesta si completa a perioadei respective. Daca Miscarea Legionara ar fi pornit in intregimea sa la rebeliune, situatia ar fi fost mult mai dramatica in tara. Represiunile antonesciene au depasit mult simpla pedepsire a celor care au participat in vreun fel la rebeliune.

 

5. In cele din urma, dar si cel mai important punct: in ce masura va duce aceasta initiativa la blocarea reabilitarii unor martiri si marturisitori ca Valeriu Gafencu si Ioan Ianolide? Pentru ca ei au fost condamnati la inchisoare de regimul antonescian, deci inainte de instalarea comunismului

 

O asemenea masura aberanta seamana foarte mult cu o noua tactica dintr-o strategie mai generala de incitare si de provocare, lucru care nu poate fi decat benefic celor care cauta sa capitalizeze revirimentul nationalist si marturiile celor din inchisorile comuniste pentru a canaliza apoi potentialul de simpatie in directii-capcana, mai mult sau mai putin extremiste, revolutionare sau, cel putin, subversive la adresa Bisericii.

 

 

 

Textul motivatiei Guvernului

Domnule presedinte,

 

in conformitate cu prevederile art. 111 Alin. (1) din Constitutie, Guvernul Romaniei formulează urmatorul

 

PUNCT DE VEDERE

 

referitor la propunerea legislativă intitulată Legepentru modificarea art. l din Legea nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 “ 22 decembrie 1989³, initiată de domnul senator Luca Raymond “ PNL (Bp. 137/2010).

 

I. Principalele reglementari

 

Potrivit Expunerii de motive, această initiativă legislativă are ca obiect de reglementare abrogarea art. l Alin. (2) lit. b) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 “ 22 decembrie 1989, intrucat Legea nr. 80/1941 pentru reprimarea faptelor ce pun in primejdie existenta si interesele Statului, la care face referire dispozitia mentionata nu se incadrează in perioada mentionată de Legea nr. 221/2009, respectiv 1945-1989, iar persoanele care faceau obiectul acesteia au fost implicate in rebeliunea legionara ceea ce contrazice prevederile art. 7 din Legea nr. 221/2009.

 

II. Observatii

Legea nr. 221/2009 are ca scop, de principiu, repunerea in drepturi a victimelor regimului comunist prin stergerea ope legis a tuturor consecintelor penale ale condamnarilor cu caracter politic pronuntate in perioada 6 martie 1945 “ 22 decembrie 1989. Mai precis, este vorba de persoanele condamnate in intervalul mentionat pentru fapte care au avut drept scop impotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945 .

 

Legea nr. 80/1941 a fost emisă in regimul Ion Antonescu pentru restabilirea ordinii după rebeliunea legionară din ianuarie 1941. Acest act normativ poartă amprenta situatiei exceptionale in care a fost emis si, totodata tradează caracterul dictatorial al regimului Antonescu. Continutul legii arată că aceasta era indreptata cu precadere, impotriva miscarii legionare cu scopul de a preintampina o nouă rebeliune sau orice formă de opozitie organizată din partea acestora. Pe de altă parte, actul contine si dispozitii contrare drepturilor si libertăților cetățenesti si prevederi ce puteau fi invocate impotriva organizatiilor democratice.

 

Precizam ca in perioada postbelica majoritatea statelor europene, democratice sau nu, au luat masuri impotriva membrilor si sustinatorilor organizatiilor de tip fascist si a colaboratorilor cu regimul nazist (condamnari in justitie, descalificare administrativa lipsirea temporară de drepturi cetățenesti, exproprieri, amenzi etc.). Masuri punitive de acest fel au fost implementate ca urmare a mai multor decizii luate la nivel international sau national.

 

In cazul Romaniei, regimul comunist a luat masuri, pe de o parte, pentru epurarea si penalizarea legionarilor si a reprezentantilor regimului Antonescu si, pe de altă parte, a actionat impotriva reprezentantilor fortelor democratice si a cetățenilor neafiliati politic, considerati ostili noii puteri, in ambele situatii, regimul de detentie a fost extrem de dur, avand drept scop inabusirea oricarei forme de opozitie si rezistență, mergandu-se pană la eliminarea fizica

 

Astfel, consideram că nu poate fi pusă pe acelasi plan condamnarea celor care s-au impotrivit regimului comunist, in numele unui crez democratic, cu aceea a reprezentantilor si militantilor unei miscari totalitare, extremiste, care doreau inlocuirea unui totalitarism cu o altă formă de totalitarism. Spiritul Legii nr. 221/2009 are in vedere reabilitarea celor din prima categorie, adică a sustinatorilor unui model democratic, după cum reiese din prevederile art. 7 din lege.

 

In fapt, din baza de date detinută de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, reiese ca după data de 6 martie 1945, nu s-a pronuntat nicio condamnare avand ca temei juridic Legea nr. 80/1941. Există cazuri de legionari condamnati anterior anului 1945, care au fost mentinuti in detentie si după instaurarea regimului comunist, pană la expirarea pedepsei. Dispozitiile Legii nr. 221/2009 se refera insa la condamnarile cu caracter politic pronuntate in perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

 

Din aceste considerente, apreciem că propunerea legislativă pentru modificarea art l din Legea nr. 221/2009, prin eliminarea lit. b) a Alin. (2), se sustine in masura in care nu există hotarari penale de condamnare cu caracter politic, pronuntate impotriva persoanelor implicate in actiuni cu caracter democratic, după 6 martie 1945, avand ca temei juridic al condamnarii Legea nr. 80/1941.

 

In opinia noastra Legea nr. 221/2009 nu trebuie să se aplice “ in cazul in care există astfel de cazuri “ persoanele care au fost condamnate după 6 martie 1945 pentru participarea la rebeliunea legionară din ianuarie 1941 sau la orice actiune cu caracter violent intreprinsă in numele unei ideologii sau grupari extremiste, antidemocratice si xenofobe, persoane exceptate de la efectele legii prin reglementarile stipulate la art. 7.

 

III. Punctul de vedere al Guvernului

 

Avand in vedere considerentele mentionate, Guvernul sustine adoptarea acestei propuneri legislative.

 

Federatia Comunităților Evreiesti din Romania (FCER) a comemorat luni implinirea a 72 de ani de la asasinarea evreilor in timpul pogromului legionar din 21-23 ianuarie 1941 din Bucuresti.

 

Evenimentul a fost deschis dimineață cu oficierea unui serviciu religios si depunerea de coroane de flori la mormintele victimelor tragicelor evenimente.

 

În fata Sinagogii Mari a fost pusă temelia Memorialului Alexandru Șafran, care va fi asezat in piateta ce-i va purta numele, alaturi de un monument dedicat victimelor pogromului.

 

La evenimentul comemorativ care s-a desfășurat in sinagoga un mesaj al fiului marelui rabin Alexandru Șafran, Avinoam Șafran, a fost citit de Erwin Șimsensohn, presedintele Comunității Evreilor din Bucuresti.

 

Paul Schwartz, vicepresedinte al FCER, a afirmat că evenimentele din anul 1941 sunt fară tagada ele fiind asumate de reprezentantii principalelor institutii ale statului roman.

 

'Vreau să fac precizarea că noi nu acuzam poporul roman, ci legionarii, care sunt tot atat de vinovati si in fata poporului roman', a subliniat Paul Schwartz.

 

Actorul Mircea Albulescu, roman ortodox, după cum s-a recomandat, Paul Schwartz, Maia Morgenstern, Stelian Tanase, Victor Opaschi, secretar de stat in Ministerul Culturii, Alexandru Florian, directorul Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania, profesorul Liviu Rotman, Marco Katz, presedintele Agentiei pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului din Romania, Liviu Beris presedintele Asociatiei Victimelor Holocaustului in Romania, au evocat sau au rememorat amintiri din zilele si noptile pogromului.

 

În opinia lui Stelian Tanase, pogromul din 1941 nu este unul singular, in Bucuresti evenimente similare, de mai mică amploare, impotriva evreilor avand loc in 1866 si 1918.

 

El a apreciat că acest pogrom, 'care ramane extrem de enigmatic', 'unul din cele mai urate si mai sangeroase din istoria poporului roman', nu trebuie separat de evenimente similare din Europa acelor ani. 'Am vazut documente despre denunturi ale unor romani, neromani sau evrei din acele vremuri', a spus Tanase, care a subliniat că 'nu trebuie să avem nici o retinere de a vorbi despre drama victimelor si despre vinovatii acelor vremuri, pentru că există vinovati'.

 

'Ar fi o impietate să uitam sau să banalizam aceste tragedii', a spus Victor Opaschi, secretar de stat in Ministerul Culturii, afirmand că nici un singur om nu mai trebuie ucis pe motiv că este evreu, sau negru sau alb. El a indemnat la pastrarea memoriei victimelor acelor timpuri, care nu trebuie să impiedice colaborarea dintre romani si evrei.

 

De asemenea, primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat că asemenea lucruri sunt importante nu doar pentru poporul evreu, ci si pentru romani, pentru a nu mai repeta greselile din trecut.

 

'Cred că avem si lucruri frumoase pe care le-am petrecut impreună', a spus Negoiță, exprimandu-și speranta că evenimente precum cele din 1941 vor ramane doar pentru trecut.

 

La comemorare au fost prezenti reprezentanti ai Ambasadei Statului Israel si ai Ambasadei Federatiei Rusiei la Bucuresti, ai Ministerului Culturii, ai autorităților centrale si locale, ai FCER, martori si urmasi ai celor asasinati in cursul rebeliunii legionare.

 

Pogromul din Bucuresti a cuprins o serie de manifestari violente si crime impotriva evreilor, care au avut loc in timpul Rebeliunii legionare din ianuarie 1941.

 

Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului din Romania afirmă că pogromul 'nu a fost un eveniment izolat, rupt de atmosfera opresivă si de persecutiile tipice din statul national-legionar, ci punctul culminant al evolutiilor evenimentelor'.

 

În zilele de 21-23 ianuarie 1941, la Bucuresti a izbucnit o revoltă legionara condusă de Horia Sima, impotriva 'Conducatorului', generalul Ion Antonescu.

 

Legionarii au initiat si condus, in acelasi timp cu rebeliunea, cel mai mare si mai violent pogrom impotriva evreilor din istoria Munteniei, in acele zile tragice fiind ucisi circa 120 de evrei in padurea Jilava, la Abator sau pe strazile Capitalei, fiind arse sinagogi si jefuite mai multe magazine evreiesti.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Lari,

 

Tot ce comemoreaza astia e o MARE MINCIUNA!!!!! Mama masii de treaba.

 

Cum e cu proverbul ala, spune o minciuna de mii de ori pana o sa te creada toti, asa si cu astia, iar cu tradatorii de neam cocotati pe gatul tarii.......nu-i de mirare ca ii pupa in fund pe astia........

 

Sunt o gramada de marturii, chiar si din partea evreilor care recunsoc ca nu a murit nici un evreu in acele zile, ci numai vreo 600 de legionari, un fleac.

 

Nici un legionar inchis de Antonescu nu a fost acuzat de OMOR DE EVERI, NICI UNUL!!!!

 

Mai mult, dupa ce comunistii s-au instalat la putere nici un urmas de asa zis evreu ucis nu a venit sa ceara sa se faca dreptate, nu a fost nici un proces EVER EVER!!!!!

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Pai nu intamplator am legat postarea mea de cele scrise de tine in martie 2011.

Share this post


Link to post
Share on other sites
Pai nu intamplator am legat postarea mea de cele scrise de tine in martie 2011.

 

M-am enervat ca ne tin astia in minciuna. Din apcate din minciuna lor gusta multi, iar cand te uiti la cei care le plang de mila, mari actori "romani"........

 

Romanii nu au nici o zi care sa comemoreze mortii puscariilor comuniste, romanii deportati din teritoriile rapite, soldatii nostri nu au nici un monument la Cotul Donului, iar astia isi fac monumente peste monumente in baza unor minciuni, alimentate de slugoii astia care au ajuns sa ia decizii pentru noi.

 

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Va "certati oarecum" pe istoria Romaniei,cum/care si cand are dreptate.

Pe ce istorie o sa se "certe" copii si nepotii nostri,cu astfel de parlamentari si EUROparlamentari?

Sa lasam trecutului(desi nu este de dorit)ce este al trecutului si sa nu mai ignoram ceea ce nu este de ignorat!!!!!!

 

Share this post


Link to post
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!


Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.


Sign In Now