FCSTEAUA.RO

Emerich Jenei despre „FCSB”: „Steaua trebuie să înceapă o refacere a echipei”

Emerich Jenei, legenda vie roș-albastră, jucător la CCA și CSA Steaua și antrenorul stelist câştigător al Cupei Campionilor Europeni (CCE), nu a fost impresionat de jocul Stelei cu Viktoria Plzeň, dar spune că roș-albaștri nu au pierdut șansele de calificare dacă vor schimba jocul.

Într-un interviu dat la ProSport Live, nea Imi îl sfătuieşte pe Dică să facă din lotul bun, de care dispune, o „echipă” chiar și prin antrenamente speciale: să-şi programeze meciuri amicale la mijlocul săptămânii pentru a omogeniza echipa. Singurul remarcat al lui Jenei din meciul contra cehilor a fost Teixeira.

„M-am uitat la meci şi mi-a părut rău până la urmă că m-am uitat. Nu a fost un joc care merita văzut, mai ales dacă ai pretenții cum eu am avut pretenții că Steaua trebuie să joace în acest joc.

Echipa a renunţat la menţinerea balonului prin care scoteau jucătorii adverși din joc,  şi a început să joace cu mingi lungi de la fundașii centrali la înaintași centrali. Mingi pe sus, pe jos nu s-a jucat deloc Nu se exersează o chestie care ar trebui exersată: jocului atacantului central. De asta nu joacă nimic Alibec.

Sunt nişte probleme de alcătuire a formaţiei pentru că Steaua trebuie să înceapă o refacere a echipei. Dar Steaua a avut echipă și a avut un lot destul de bun, și acum are un lot bun. Steaua a dat destui jucători valororoși. S-au despărţit de jucători valoroşi, dar nu-i dai până nu ai ceva mai valoros decât cel pe care îl dai.

Campania de achiziții nu s-a făcut fără rost, dar mai au nevoie de niște jocuri, chiar și amicale. Ar trebui să aibă nişte jocuri amicale, miercuri spre exemplu, chiar dacă joacă sâmbătă. Trebuie omogenizată echipa.

Mi-a plăcut Teixeira, care îmi place demult, dar el trebuia să vină la Steaua acum un an şi jumătate, nu acum. El nu a jucat ieri pe postul lui, dar cred că este un jucător împortant pentru Steaua. Are o tehnicitate exact cum Steaua obișnuiește să joace.

Până când nu s-a jucat (N.R.– returul), eu zic că poate să se califice, dar că trebuie să joace totuși altfel jocul”, a declarat Emerich Jenei.

Declarația lui Emerich Jenei  la ProSport Live

Nota Bene

Emerich Jenei, ca jucător al roș-albaștrilor (1957-1969), a prins schimbarea numelui de la CCA la CS Steaua București făcută în anul în 1961. Nea Imi a antrenat și FC Steaua București (FCSB) în anii 1998-2000, exact după cedarea secției de fotbal de la CSA la Asociația Fotbal Club Steaua București. Deci știe foarte bine cum s-a mai schimbat numele echipei și cum s-a făcut și transferul Stelei de la Armată la o Asociație de drept privat! Nu-i trebuie „lecții” de istorie stelistă de la Talpan, de la unii fani și de la presă.

FC Steaua București 1999. Antrenor Emerich Jenei.

  • La 16 iunie 1999, cu Emerich Jenei pe bancă, FC Steaua București (FCSB) salva sezonul prin câștigarea Cupei României, în fața Rapidului. Pe stadionul Național, sub fluierul lui Marc Batta, si sub privirile a 50.000 de spectatori, FCSB alinia următoarea formulă: Ritli – Belodedici – Baciu, Duro, Matei, Szekely – Lutu, Lincar, Roșu – Lăcătuș, Ciocoiu. În echipa FCSB ’99 era și Simbolul Lăcătuș, cel care peste 9 ani urma să fie reconfirmat antrenorul  echipei FCSB și în sezonul 2008-2009,  purtat prin Templul din Ghencea de o decapotabilă de lux, în uralele tribunelor și peluzelor. Ca la marile cluburi din Europa! După prezentarea și defilarea motorizată a lotului prin fața suporterilor, a urmat un amical de lux cu AS Roma (3-1), nu cu amatorii de la Comprest Gim pe terenul 5 și „tifosi” la gard. Otempora! O, mores!” 

În interviul de ieri dat la ProSport Live, gigantul stelist, Emerich Jenei, îi spunea „Steaua” echipei din Liga 1, cea care a jucat marți în Champions League, pe când moderatorul emisiunii o tot ardea cu „FCSB„-ul în dialogul cu legenda Stelei!

La final, pentru „bomba zilei”, moderatorul emisiunii încearcă să-l determine pe Emerich Jenei să separe apele, însă gloria stelistă l-a pus la punct cu diplomație.

Moderatorul:” Am văzut că tot ați pronunțat Steaua (N.R.– în loc de FCSB) Pentru dvs care este Steaua? Cea care se numește FCSB sau cea care a început un proiect nou?”
Emerich Jenei a răspuns elegat: „Steaua a fost una singură!”

Moderatorul a băgat din nou ștanga: „Corect, până anul ăsta”
Emerich Jenei replicat scurt: „Nu până anul ăsta, ci până s-a câștigat CCE”

Moderatorul, în dorința de a da lovitura, insistă cu o întrebare tălâmbă: ” Care-i echipa care a câștigat CCE, Steaua lui Becali sau Steaua Armatei?”
Emerich Jenei îi explică cu tact: „Eu atunci am fost la Steaua, sunt general, și spun că a fost a Armatei. Conducători au fost Ion Alecsandrescu, antrenorii Iordănescu și cu Jenei, să nu spun de cei 11 jucători că ar fi foarte interesant (N.R.-în sensul că  toți erau încadrați militari în Armată).”
Logic!! În 1986, când s-a câștigat CCE, Steaua era a Armatei, iar Becali cu oile pe câmp. Faptul că Emerich Jenei îi spune Steaua echipei „FCSB” din Liga 1 și în Champions League 2017, explicația e clară (și simplă!) și pentru mintea cocoșului!

Dialogul este la finalul videoclipului de mai sus!

Toată stima și a noastră, nea Imi!

O paranteză mare

Cristina Neagu la partida FC Steaua-Viktoria Plzeň (2-2), 25.07.2017

La meciul cu Plzeň, roş-albaştrii au avut parte de un suporter de lux pe Arena Naţională – cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu. (link AICI)

Marea sportivă a venit pentru a-i susţine pe jucătorii lui Nicolae Dică de la „FCSB”.

“Ţin cu Steaua şi e un meci foarte important, e foarte multă lume la stadion, o să fie o atmosferă frumoasă. Pentru că am avut liber, mi-am dorit să vin. Eu ţin cu Steaua, cunosc o singură Steaua. Ţin cu Steaua de când sunt mică şi am venit să susţin Steaua. Sper să câştige!, a declarat cea desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii, în 2010, 2015 şi 2016.

Cristina Neagu speră ca odată cu revenirea în ţară (la CSM București) să fie prezentă de cât mai multe ori la partidele „FCSB”-ului: “Acum, că sunt acasă, cred că o să vin mai des să văd meciurile”. Și în trecut, Cristina a mai fost la meciurile echipei FC Steaua, ori de câte ori i-a permis programul. De exemplu, Dolce Sport a surprins-o la partida dintre FC Steaua și FC Botoșani, scor 2-0, 2015. (link AICI)  NB. În 2015 FC Steaua nu mai avea vechea siglă! Tin cu Steaua, nu am ascuns-o niciodată”, a spus și atunci Cristina Neagu la sosirea la stadion. Neagu era în vacanță în România, după câștigarea Ligii Campionilor cu Buducnost.

Cristina Neagu la partida FC Steaua-FC Botoșani (2-0), 24.05.2015.

Dan Petrescu: „Steaua e NUMAI UNA!” 

În ziua în care CSA Steaua disputa amicalul de lux cu amatorii de la Comprest Gum pe terenul 5, primul meci marcând noua sa existență, Dan Petrescu a răspuns categoric după ce a fost întrebat „Care e Steaua adevarată?” Stelistul cu 14 ani de contract în Ghencea, de la copii și  juniori din 1977–1985 și apoi ca senior 1985–1991, Dan Petrescu, spune ca „Steaua din Liga 1” e adevarată continuatoare a identitatii clubului de fotbal. 

„Am crescut la Steaua de la 9 ani până la 22 de ani. Chiar n-am vrut niciodată să intru în polemici, nici cu unii, nici cu alții. Pentru mine exista o singură Steaua, cea care joacă acum in Liga 1! N-am înțeles cum a apărut între timp o alta, dar sunt alte probleme. Le doresc baftă amândurora, mie îmi pare rău că s-a ajuns aici. Eram în galerie, pe urmă la echipă, capitan, am fost de toate. Îmi pare rău ca s-a ajuns la asemenea lucruri”, a comentat Dan Petrescu.

„Steaua e NUMAI UNA!” Dan Petrescu, raspuns categoric dupa ce a fost intrebat „Care e Steaua adevarata?” pe www.sport.ro

La final, o parabolă ca o axiomă socială

Mereu se vor naște și copii teribili care vor să-și învețe părinții cum se face copii. La fel, se vor naște și teribiliștii anonimi din mulțime care vor să-i învețe ce înseamnă Steaua și stelismul pe cei care au făcut-o sau i-au scris gloria în istorie.

P.S. „Procurorilor” de serviciu (inclusiv Talpan!).

Nu căutați vinovații în caii verzi de pe pereți. Nu FC Steaua București (FCSB) a dus CSA Steaua București în liga amatorilor la fotbal în 2017, ci însăși Armata (MApN & CSA) în 1998 și apoi în toți cei 19 ani scurși de atunci.

Gura păcătosului, adevăr grăiește! Pițurcă: “Steaua a avut un lot anul trecut…”

În ultima perioadă, Pițurcă a susținut vehement ideea că nimeni nu ar mai trebui să îi spună “Steaua” clubului “FCSB”, și că echipa ar trebui să joace în Liga a 4-a, iar in Liga 1 să fie înscrisă CSA Steaua, echipa Armatei.

Ce răspuns SURPRIZĂ a dat Victor Pițurcă ieri, după meciul CSU Craiova – AC Milan 0-1, atunci când a fost întrebat de FCSB?

  • Reporter: – “În ceea ce privește întrecerea internă, se poate așeza Craiova lângă FCSB și CFR Cluj?”
  • Victor Pițurcă: – “… Steaua a avut un lot anul trecut cu care putea să câștige campionatul ăsta. Din păcate, anul ăsta nu mai e lotul de anul trecut. Au plecat jucători importanți și cu siguranță se va vedea.”, a spus Pițurcă. :))

Din păcate, Pițurcă are dreptate și în privința lotului…

X Ray

Exit mobile version