CM 2022-Grupa J: România 3-2 Macedonia de Nord

de | martie 25, 2021

O victorie mai mare decât o poate arata scorul sau o percepție superficială despre forța unui adversar ca Macedonia de Nord.

?⚽️?România – Macedonia de Nord 3-2 în startul preliminariilor CM 2022, Grupa J.

Tricolorii au condus cu 2-0, prin golurile stelistului Florin Tănase (28′) și Valentin Mihailă (50′), dar au fost egalați surprinzător într-un minut, însă Ianis Hagi a înscris golul victoriei în minutul 85.

Steliștii Tănase și Ovidiu Popescu au avut o prestație foarte bună. Din pacate, Florinel Coman a părăsit terenul accidentat în minutul 14.

Statistica meciului (Flashscore)
Posesia 54-46%
Ocazii: 18-15
Șuturi pe poartă: 10-5

ROMÂNIA – MACEDONIA DE NORD 3-2 (Tănase 28, Mihăilă 50, Hagi 85 / Ademi 82, Trajkovski 83)
România: 1. Niță – 4. Popescu, 15. Burcă, 6. Chiricheș-cpt., 11. Bancu – 18. Marin, 7. Stanciu (17. Bicfalvi, 76)- 20. Man (10. Maxim, 76), 19. Tănase (14. Hagi, 76), 23. Coman (21. Mihăilă, 14) – 13. Keșeru (9. Pușcaș, 63). Selecționer: Mirel Rădoi

Rezerve: 12. Lazar, 16. Radu – 2. Mogoș, 3. Toșca, 5. Nedelcearu, 8. Cicâldău, 22. Camora

Macedonia de Nord: 1. Dimitrievski – 2. Bejtulai, 6. Musliu, 4. Ristevski – 13. Ristovski, 16. Nikolov, 17. Bardi, 8. Alioski – 21. Elmas – 10. Pandev (9. Trajkovski,78), 23. Nestorovski. Selecționer: Igor Angelovski

Hai România!??

X Ray

AVANCRONICĂ

?⚽️?Astăzi se joacă România – Macedonia de Nord, meciul de debut în preliminariile Campionatului Mondial 2022 pentru „tricolori”,  de la ora 21:45, pe Arena Națională.
?Meciul poate fi urmărită în direct pe ProTV.

??Steaua din Liga 1 are trei reprezentanți în lotul național: căpitanul și golgheterul campionatului Florin Tănase, Florinel Coman și Ovidiu Popescu. Alt stelist, Nicolae Dică, va conduce naționala de pe bancă, dacă selecționerul Mirel Rădoi nu va avea două teste de COVID-19 negative până la ora meciului, scenariu puțin probabil.

Va fi un meci greu. Selecționata Macedonia de Nord, pe care mulți o consideră la îndemână, va merge la EURO 2020, noi nu, iar primul „11” al lor e cu peste 25% mai bine cotat decât al lui Mirel Rădoi.

Lotul României pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania și Armenia:

  • PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0), David Lazar (Astra, 1/0);
  • FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Andrei Burcă (CFR Cluj 4/0), Mario Camora (CFR Cluj 2/0), Ovidiu Popescu (FCSB, 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova 17/0);
  • MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1), Florin Tănase (FCSB, 5/0), Florinel Coman (FCSB, 4/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 10/0);
  • ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).

ℹRomânia face parte din Grupa J în preliminariile CM, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein.
La turneul final din Qatar se califică direct primul loc din grupă, locurile secunde urmând să dispute baraje.

Hai România!??❤??

#cm2022 #grupaj #romaniamacedonianord

X Ray

6 comentarii la „CM 2022-Grupa J: România 3-2 Macedonia de Nord

Lasă un răspuns