FC Zürich – FC Steaua București 0-0! Nici fericiți, nici triști. Au rămas speranțele…

de | noiembrie 3, 2016

FC Zurich și FC Steaua București au terminat la egalitate în cea de-a 4-a etapă din grupele Europa League, scor 0-0, și roș-albaștrii mai au totuși șanse de calificare în primăvară.

Nu suntem triști pentru că în mod obiectiv nu aveam mari iluzii. Cum am tot spus, nu poti câștiga astfel de meciuri cu Golubović atacant. Nu ai cum! Exact ca în Liga 1, Steaua a controlat jocul, a pasat bine, însă nu a obținut mai mult și din cauza mijlocului, unde a lipsit coordonarea, viteza, driblingul și ȘUTUL la poartă, mai ales pe mingea a doua! Doar Muniru a expediat unul, nici bun, nici prost. Însă a fost în nenumărate situații de a șuta de la 16-18 metri. Poate nu a făcut-o și de teamă să nu mai catapulteze mingea în stratosferă, dar au fost pozițiile ideale de șut, pentru un Stanciu, de exemplu. Boldrin s-a zbătut, dar șters, fără să fie creierul promis din teren. La un moment dat, în prima repriză, o perioadă a dispărut și din joc. Și Boldrin, și De Amorin vin după un titlu câștigat. În general, mulți „cad saturați” după ce au luat laurii de campioni și sunt greu de remotivat dacă nu au și mentalitate de campioni. Poate acest efect este și la ei. Aseară, Adi Popa a fost sigurul la turație maximă și MVP-ul meciului, declarat și de site-ul UEFA.

  • „Nu ne mulțumește rezultatul, n-am fost lucizi in fața porții, n-am fost pragmatici. Asta s-a văzut, dacă eram mai pragmatici altul era rezultatul. Nu știu de ce nu dăm goluri, asta nu trebuie să mă intrebați pe mine. Nu vreau să discut de transferuri până la vara, nu mă gândesc la plecare”, a spus Popa după meci.
  • „Nu cred că există vreo explicație. Au fost câteva ocazii foarte mari, dacă reușeam să marcăm cu siguranță se schimba jocul, cei de la Zürich se deschideau mai mult. Când jucătorii au avut posibilitatea să tragă, nu au făcut-o. Au fost câteva momente când nu s-a luat decizia corectă. Eu cred că jocul este destul de bun, din păcate nu marcăm. Socoteli ne facem, lupta e încă deschisă”, a spus și Reghecampf

Steaua nu a jucat diferit față de ultimele trei partide din Liga 1, și nici FC Zürich nu i-a pus probleme mai multe decât CSM Poli Iași, Foresta Suceava sau ASA Tg. Mureș. Asta pentru că jocul Stelei nu a lăsat-o să-i pună. Pe contraatac, elvețienii au fost la fel de „periculoși” ca și echipele menționate. 

Cifrele de mai jos confirmă. Acuratețea paselor steliștilor, 348 pase bune  din 417, sunt cifre de Europa. Elvețienii au faultat apoape de 3 ori mai mult pentru a opri atacurile steliștilor, încurajați și de arbitru, zgârcit în cartonașe galbene evidente. În plus, Steaua a jucat în deplasare și sub presiunea a unei galerii cu 8.000 ultrași, care i-a încurajat non-stop pe elvețieni.

Sursă UEFA

Însă aceste cifre bune nu câștigă și meciul. Dovada este în cealaltă partidă, în care Villarreal i-a dominat copios pe turci, și totuși au pierdut. Spaniolii au jucat acasă!

Dacă Steaua îi avea pe Stanciu, Haroun, Chipciu și Pintilii, atunci aș fi avut motiv să fiu dezamăgit după dubla cu Zürich dacă acumula doar 2 puncte.

Cu alte cuvinte, doi „steliști” au fost aseară MVP-uri în Europa League! Acum e și mai clar ce ar fi fost Steaua în Grupa L cu Stanciu și Chipciu în echipă.

Dar și așa, ca joc, Steaua a fost peste Zürich în ambele meciuri, însă ineficiența roș-albaștrilor din Liga 1 o poartă și în Europa League. Am spus de ce. Altfel, elvețienii ăștia „din Liga a 2-a” au acumulat 5 puncte, cât Villarreal, a 5-a în Primera Division, și sunt pe locul 2 în Grupa L!

Da, este o grupă complicată, neașteptat de complicată. Rezultatele spun totul:

  • FC Zürich – Osmanlispor 2-1
  • Villarreal – FC Zürich 2-1
  • Villarreal – Osmanlispor 1-2 (aseară, intrat pe teren în minutul 72, Raul Rusescu a marcat golul de 2-1 al lui Osmanlispor)

Cine mai poate înțelege ceva din fotbalul ăsta?? ?De aceea nu trebuie să ne aruncăm prea tare în gâtul Stelei pentru acest egal obținut fără vârf de atac și cu singurul mijlocaș din lot capabil să limpezească atacul în zona de 16-30 m, Pintilii, pe bancă.

Situația nu e așa tragică precum o zugrăvește o parte din presă, care spune zeflemitor că „Steaua nu bătut pe nimeni”. Da, dar nici nu a bătut-o decât una. Toate echipele din Grupa L au câte o înfrângere, ca Steaua. Egalul cu Villarreal (1-1) sau cu FC Zürich (1-1) au fost fost scoase la mustață de adversare. Nu mai reamintesc hențul și bara cu Villareal etc. În fine, vom vedea finalul.

Încă din startul partidei Steaua s-a aruncat în jumătatea lui FC Zürich prin țesături de pase, șarje pe benzi și pressing agresiv. Masivii fundaşi elveţieni se clătinau şi Steaua arăta bine pe teren. În minutul 11 centrarea lui Adi Popa de pe dreapta a ajuns la Golubović, dar reluarea acestuia cu capul trece pe lângă poartă. Ratarea meciului se produce în minutul 22, când Adi Popa îi pune mingea pe tavă lui De Amorim, singur-singurel în centrul careului, însă brazilianul are finalizare de rugbist spre înaltul cerului. Moke putea deschide scorul în minutul 35, după o fază superbă, însă Vanins a prins șutul fundașului.

Tot în prima repriza Steaua a avut un penalty clar. În minutul 36, Momcilović a fost pur și simplu trâtit în careu, dar centralul nu a acordat nimic.

Repriza a doua s-a derulat după același scenariu. Steaua a atacat însă  și-a creat o mare ocazie  de gol abia în minutul 83. După o dezvoltare frumoasă a atacului, Popa a scapăt in careu, dar pentru că Boldrin nu s-a poziționat bine pentru a primi pasa,  „motoreta” a șutat  nervos la colțul scurt in plasa laterală. Apoi îzbucnit în reproșuri adresate lui Boldrin cum nu l-am mai văzut niciodată. Semn că nu sunt încă „echipă”.

EXPLOZIE de nervi a lui Adi Popa pe gazon!

Anterior, în minutul 68, Steaua a avut al doilea  penalty neacordat la un contact între Muniru și Sarr, însă centralul a lăsat jocul să continue.

  • Filmat din față

  • Filmat din spate

Elvețienii au avut și ei câteva ocazii, cea mai periculoasă a fost în minutul 40, dar nu din faze elaborate. Cavusevic a profitat de greşelile în lanţ, incredibile, comise de apărarea Stelei şi l-a luat la ţintă pe Niţă cu o execuţie din interiorul careului.

La final cei 8000 de ultrași elvețieni au plecat mulţumiţi că echipa lor a rezistat în faţa unei echipe galonate ca Steaua.  Printre spectatori au fost și câteva sute (sursa: comentatorii TV) de suporteri steliști. Când nu erau acoperiți de galeria elvețiană, românii se auzeau limpede pe Letzigrund  stadium: „Luptă Steaua”,„București, Steaua București” și ” România, România!”. Sunt convins că au plecat și ei mulțumiți, mândrii că sunt steliști și români, fiind aplaudați de roș-albaștri.

Din păcate am găsit o sigură poză cu steliști prezenți la meci, nereprezentativă.

Aplauze la final!

Echipele de start

FC Zürich (4-1-4-1): Vanins – Brunner, Kecojevic, Nef, Voser – Kukeli, Winter, Buff, Sarr, Rodriguez – CavusevicRezerve: Baumann, Chiumiento, Kempter, Kone, Marchesano, Schonbachler, Settler.

FC Steaua (4-2-3-1): Niţă – Tamaş, Moke, Toşca, Momcilovic – Muniru, Bourceanu – Adi Popa, Boldrin, De Amorim – Golubovic. Rezerve: Stăncioiu, Simion, Pintilii, Tudorie, Jakolis, Aganovic, Achim.

 

Rezumat

https://youtu.be/81fEpjxvq2w

Felicitări băieților pentru joc și dăruire!

X Ray

Avancronică FC Zürich – FC Steaua București

Joi, 3 noiembrie, de la ora 22:00, FC Steaua București întâlnește formația FC Zürich, pe stadionul Letzigrund de 30.000 de locuri, partida contând pentru etapa a 4-a în Grupa L din Europa League. Meciul FC Zürich – FC Steaua București va fi în direct pe Dolce Sport și Pro TV.

Partida de pe „Letzigrund stadium” va fi arbitrată de austriacul Robert Schorgenhofer, cel care a mai oficiat pana acum 3 partide ale roș-albaștrilor în cupele europene. Schorgenhofer va fi ajutat de Ronald Brandner, Ronald Riedel, Rene Eisner si Dieter Muckenhammer. Arbitrul de rezerva va fi Stefan Kuehr.

Austriacul Robert Schorgenhofer a mai condus 3 meciuri ale Stelei:

  • 2011/12 Twente 1-0 Steaua (saisprezecimile Europa League)
  • 2013/14 Dinamo Tbilisi 0-2 Steaua (turul 3 preliminar al UCL)
  • 2014/15 Dinamo Kiev 3-1 Steaua (grupele Europa League)

Steaua speră la o nouă prezenţă în 16-imile UEFA Europa League, unde nu a mai ajuns din 2013. Fără victorie în Grupa L, Steaua e ultima, după Villarreal, Zurich şi Osmanlispor.

FC Zürich traversează o formă excelentă. După ce a învins o echipă de primă ligă în optimile Cupei Elveției (2-1 cu St. Gallen), FC Zürich a câștigat și derby-ul cu Neuchatel Xamax, scor 3-1, distanțându-se astfel la 10 puncte în fruntea clasamentului din liga a doua elvețiană. FC Zürich are doar 3 remize în 13 partide și este neînvinsă în campionat.

Adversara Stelei are 32 de goluri marcate, la concurență cu liderul din prima ligă, FC Basel, care a punctat de 37 de ori, tot în 13 meciuri.

Ultimele cinci meciuri ale celor două combatante de joi seară:

În meciul tur scorul a fost egal. FC Steaua București – FC Zürich 1:1 (0:0) Tore: 63. Golubovic 1:0, 86. Koné 1:1

  • Steaua: Nita; Popescu, Tamas, Tosca, Momcilovic; Bourceanu, Sulley (83. Jakolis); Popa, Fernando Boldrin, William Amorim, Golubovic (79. Tudorie)
  • Zürich: Vanins; Brunner (84. Marchesano), Nef, Kecojevic, Voser; Yapi, Sarr (78. Cavusevic); Winter (73. Schönbächler), Buff, Rodriguez; Koné

Avancronica și cronica partidei tur sunt aici: FC Steaua – FC Zürich 1-1! Teoretic în cărți, practic… în eclipsă. GOLubović a spart gheața, dar 2 puncte s-au dus pe copcă cu Tamaș

FC Steaua București se antrenează de marți la Berceni, acolo unde noua bază de pregătire este aproape gata. Roş-albaştrii vor avea propria „casă”, astfel că nu vor mai fi nevoiţi să se mute pentru a efectua banalele antrenamente. Lucrurile au intrat pe făgaşul normal, Steaua inaugurând baza din Berceni. Acolo au deja la dispoziţie 4 terenuri de antrenament, cu gazon excelent, plus unul sintetic. Sala de forţă e gata, roş-albaştrii au şi o saună, plus o sală de conferinţă şi vestiare. Cabinetul medical modern, care se afla la Clinceni – fiind înfiinţat la cererea lui Reghecampf -, a fost şi el mutat. Există în continuare planuri pentru dezvoltarea continuă a bazei de pregătire, astfel încât ea să devină cât mai apropiată de cele din Vest, dar şi acum, aşa cum se prezintă, ea este fără îndoială una dintre cele mai moderne din România.

Steaua a plecat în miercuri dimineață de pe aeroportul Băneasa, cu un avion charter, spre Zürich.

Lotul deplasat de Reghecampf în Elveția:

  • Portari: Niță, Stăncioiu
    Fundași: Tamaș, Toșca, Momcilovic, Simion, Moke
    Mijlocași: Pintilii, Muniru, Bourceanu, Aganovic, Achim, Adi Popa, Vâlceanu, Boldrin, De Amorim, Jakolis
    Atacanți: Tudorie, Golubovic

Enache și Dennis Man au făcut și ei deplasarea cu echipa, deși primul este suspendat, iar cel de-al doilea nu este trecut pe lista UEFA. Un gest înțelept al staff-ului, de a-l familiariza cu Europa pe tânărul de 18 ani venit la Steaua direct din Liga a 2-a. De fapt Dennis Man a fost luat și în Ankara la meciul cu Osmanlispor.

Roş-albaştrii vin după victoria de la Iaşi (2-0) şi egalul, 1-1, din turul cu Zürich în Grupa L. Reghecampf nu va putea alinia cel mai bun 11, nici la acest joc prin accidentarea lui Ovidiu Popescu, suferită în meciul cu CSM Poli Iași. Reghe plănuia să-l folosească pe postul de fundaș dreapta, deoarece Enache este încă suspendat, după cartonașul roșu primit în partida cu Osmanlispor, din prima etapă a grupelor Europa League.

Steaua își joacă joi ultima șansă pentru a rămâne în calcule pentru calificarea în primăvara europeană. Roș-albaștrii au nevoie de victorie pe terenul lui FC Zurich, iar pentru asta îi trebuie vârf de atac. Gigi Becali a dezvăluit echipa gândită de Laurențiu Reghecampf, cu o nouă improvizație: William de Amorim va fi folosit ca vârf împins.

„Mâine o să vedeți o surpriză, un nou atacant reprofilat. O să-l pună pe De Amorim atacant. Pe stânga joacă Aganovic. Și Pintilii nu o să joace, Muniru o să fie în locul lui. O să joace repriza a doua, că nu ține un meci. Golubovic nu prea ține de minge. Dacă vede că nu ține treaba, Reghe va schimba din mers. Vrea pe cineva care să țină de minge, să dribleze, să facă o fentă. Reghe a făcut mereu invenții, cu Ovidiu Popescu a ieșit bine, cu Aganovic iar a ieșit bine. Cred în artificiile lui”, a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de pe Digi Sport 1.

  • Echipa de start a Stelei pentru meciul cu Zürich: Niţă – Tamaş, Moke, Toşca, Momcilovic – Muniru, Bourceanu – Ad. Popa, Boldrin, Aganovic – De Amorim

Laurențiu Reghecampf a început să râdă când a fost întrebat de acest subiect la conferința de presă din Elveția. „Nu puteați să tăceți? Poate oamenii nu știau. E doar o variantă, vom vedea mâine ce se întâmplă. Echipa care va fi mai hotărâtă se va califica!”, a spus antrenorul Stelei.

Laurențiu Reghecampf: „Este într-adevăr un meci decisiv! Dacă vrem să ne calificăm în primăvara europeană, trebuie să mergem la Zurich și să câștigăm. Este un meci foarte important pentru noi și sper ca până joi să avem inspirația să putem alinia un prim 11 competitiv. Mergem cu încredere la Zurich. Este o echipă care va juca, care ca încerca să marcheze și care se va deschide. Ar trebuie să fie un avantaj pentru noi. Experiența este de partea noastră. Jucătorii de la Zurich sunt foarte buni și formează un grup puternic. Ne pot pune probleme foarte mare.

Eu cred în continuare că putem face un rezultat pozitiv. Jucătorii cu calitate tehnică nu cred că vor conta foarte mult în acest meci. Ne trebuie jucători care să fie dispuși la efort, care să alerge și să lupte”.

„Va fi un alt meci, altă intensitate, diferit total față de cel cu Iași. Ei au jucat în inferioritate și normal că joci mult mai lejer în 11 contra 10”, a spus Mihai Pintilii, completat de Gabi Tamaș. „Sper să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut în tur și să mergem acolo să câștigăm”.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

53 de comentarii la „FC Zürich – FC Steaua București 0-0! Nici fericiți, nici triști. Au rămas speranțele…

  1. bijoux

    Meci extrem de important ca imagine. Daca, doamne fereste, pierdem, va inchiputi cum vor titra ‘prietenii’ din media. Steaua, umilita de o echipa de liga a II-a! Prima echipa romaneasca eliminata de una dintr-o liga inferioara. Etc. Se va marsa saptamani la rand pe faptul ca am avut noroc de o grupa accesibila si ca ne-am clasat, in caz de esec, pe ultimul loc. De aceea, spun eu, Reghe trebuie sa pregateasca in amanunt acest meci pt. a nu asista la mistourile unora precum Decebal Radulescu, Stucan, Mironica sau alti derbedei care abia asteapta aceasta oportunitate. Ne va fi greu, avand in vedere de ce materie prima dispunem, insa daca Reghe reuseste sa-i motiveze pe baieti, sa-i puna bine in teren, sa aleaga o formula viabila am putea avea o noapte … linistita. :)))
    Curaj popor stelist!

    1. vitto

      de pierdut nu am pierdut…. era si cam greu….. da’ nici n-am castigat ….. nu am jucat stralucit, da’ nici slab ….. arbitrajul execrabil….. o MIZERIE! au fost 2 penalty-uri….. asta este!

  2. virgil

    Steaua va prezenta un 11 surpriza, cu de Amorim in centrul liniei de atac, cu Aganovici pe partea stanga si cu Tamas fundas dreapta. La mijloc vor fi Bourceanu si Muniru.
    Golubovici va fi pe banca in debutul acestui meci.

  3. kla2005

    Greu…foarte greu isi da drumul echipa.
    Toti sunt de valoare si avem nevoie de rabdare!
    Sincer as vrea sa avem cel putin doi creatori/pasatori la mijloc sa se inlocuiasca unul pe celalalt si sa nu mai jucam cu inchizatori tot timpul!
    E nevoie de pase si centrari bune. Degeaba centram prost de o suta de ori si nici macar o singura data bine…
    De finalizat ar mai fi unul – altul, dar centrarile si pasa decisiva ne omoara!
    Forta Steaua!

  4. naiyba

    Veriga slaba, in opinia mea, este putoarea neagra formata din moke si muniru, doi bezmetici.
    Cei de la gsp, cam acum o saptamana, il dadeau pe enache in echipa probabila.
    Sper la un meci cu cat mai putine greseli din partea noastra, pt ca altfel nu-i vad in stare sa ne bata. De asemenea am asteptari mari de la Popa, de la ceilalti eu unul m-am resemnat.
    Forzza Steaua!!

    1. xray Autor articol

      @naiyba.

      Așa cum am scris în avancronică, Enache a fost suspendat 2 etape pentru roșu de la Ankara. Abia de etapa viitoare, meciul de acasă cu Osmanlispor va putea jucă.

      Moke și Muniru par „Pat și Patachon”, însă o combinată dintre ei ar da un jucător redutabil.

      Fiecare are ce-i lipsește celuilalt.

      Muniru are determinare, capacitate de efort, răutate pozitivă și spirit de sacrificiu.
      Moke este aproape cerebral, cu stăpânire de sine, intuiție, prezență inspirată în ofensivă (mă refer în special la fazele fixe), eleganță și precizie rezonabilă în pase.

      1. naiyba

        @ xray.

        Stiam de enache, numai cei de la gsp nu stiau. Unii dintre „ziaristi” sunt prosti facuti gramada..
        Se pare ca Reggae s-a sucit si l-a trimis pe 1golubovic in atac.

        Cat despre putoarea neagra, eu unul de abia astept sa-i vad la alte echipe.

  5. saramago

    Zurich – Steaua 0-0 (pauza); au fost 45 de minute anoste, in care stelistii au ajuns greu la poarta adversa.

    Nita 6 – salutar la marea ocazie a gazdelor, a avut ceva probleme la degajari;
    Tamas 5 – evolutie mai stearsa ca de obicei;
    Moke 6 – decent;
    Tosca 5 – interventii utile, dar si unele erori;
    Momcilovic 4 – slab in defensiva, slab in ofensiva, nu cred ca (mai) este in stare sa centreze;
    Bourceanu 5 – a incercat sa organizeze mijlocul, fara prea mare succes;
    Muniru 5 – inceput bun, apoi … si-a etalat tehnica;
    De Amorim 5 – prezent in joc, s-a complicat deseori si, mai cu seama, a irosit ocazia reprizei;
    Boldrin 4 – absent din joc multe minute, nu a oferit nicio pasa utilizabila in profunzime;
    Popa 5 – evolutie sinuoasa, e drept ca l-a servit foarte precis pe De Aorim la faza mentionata;
    Golubovic 4 – asa cum il stim …

    Poate cu Pintilii in teren, Steaua va avea alta consistenta la mijloc. Eu cred ca elevii lui Reghe se pot impune in repriza secunda.

    1. vitto

      @saramago.
      adica cum vine asta: in prima repriza muniru si tosca au jucat la acelasi nivel? la ce meci v-ati uitat bai dragutilor? pai tosca nu doar ca a fost super-hilar cu cele doau lustruieli consecutive, dar ambele faze periculoase ale elvetienilor au plecat de la erorile lui: prima o pasa direct la adversar si a doua, cea mai mare, pozitionare aiurea si lipsa de marcaj?!
      nu mai dati note daca nu intelegeti fenomenul …… cei mai buni in prima repriza: nita, moke si muniru (in aceasta ordine)!

    1. joga-bonito

      @alexandru-h.
      Reghe e un antrenor parca mai slab fara Neubert, dar sunt si jucatori care stralucesc la echipe mici si cand ajung la Steaua se pierd: Golubovic, Achim sau Moncilovic. Nu-i strica doar antrenorul. Man la 18 ani are mai mult sange in instalatie decat trei sferturi din strainii din lot si probabil o sa confirme chiar si cu un antrenor slab.

  6. saramago

    Zurich – Steaua 0-0, inca un rezultat dezastruos, cel putin ca imagine. De la acel 0-8 la general cu Montpellier, Steaua nu a mai fost la fel de jos, in opinia mea. Altfel, arbitrajul a fost prietenos cu amfitrionii.

    Nita 7 – interventii sigure;
    Tamas 5 – in scadere de randament;
    Tosca 6 – ceva mai bun dupa pauza;
    Moke 6 – decent;
    Momcilovic 5 – mai atent in partea a doua, cand a suferit de pe urma brutalitatilor adversarilor;
    Bourceanu 5 – mediocru;
    Muniru 5 – fiecare reusita este urmata de cel putin doua greseli;
    De Amorim 5 – putine realizari, are pe constiinta ratarea din prima repriza;
    Boldrin 4 – meci sub orice critica;
    Popa 4 – catastrofal in partea a doua, si-a batut joc de toate actiunile promitatoare ale echipei;
    Golubovic 4 – in nota cu care ne-a obisnuit;
    ……………………………………………………………………………………………………………
    Aganovic 5 – n-a adus niciun plus in jocul echipei;
    Achim 5 – discret;
    Tudorie – a prins doar secventele de final.

    Steaua nu da niciun semn ca ar putea iesi din aceasta perioada foarte proasta. In campionat conduce, dar nu convinge, in Europa nu bate pe nimeni !

    1. vitto

      @saramago.
      ma lasi cu tosca al tau ….. cel mai mare bou intre toti boii care pot sa existe …. si in repriza a II-a, singurii buni au fost nita, moke si muniru ….. amorim decent, tamas vrea dar timpul lui a trecut (noroc ca are impresar bun), momcilovici cam aerian, boldrin incorect asezat in teren, golubovici slab, bourceanu o baba lenta (noroc ca are impresar bun) ….. iar capacul, floarea de la butoniera, dragutul de adi popa care joaca exclusiv ptr el si nu are nici un fel de treaba cu ce se intampla pe teren, cu ceea ce fac coechipierii lui ….. dar atentie si el are un impresar bun (de altfel ne-a si anuntat ca pana la vara el nu pleaca – adica rezon, sa nu se astepte Steaua sa ia vreun banut pe el?!). gigi ar trebui sa puna piciorul in prag si sa-i ceara lui reghe sa-l treaca imediat pe banca (idem bourceanu, idem tamas, idem tosca) …. altfel va fi greu sa joci bine si foarte bine!

      1. naiyba

        Eu nu stiu de ce simti tu nevoia sa dai un raspuns la aproape toate comentariile de la acest articol, parca ai fi platit.
        La un moment chiar aveam impresia ca stii despre ce vorbesti dar m-am lecuit si cred ca nu sunt singurul, sa fii sanatos.

  7. xray Autor articol

    Notă

    Au fost și doi spectatori, unul sigur în călduri, judecând după costumația de vară la temperatura de 3⁰ C, care au venit la meciul de fotbal al Stelei doar să agațe pe un gard un mesaj. Nu se știe cine sunt, dacă sunt din diaspora sau au bătut drumul din țară până Zürich, pentru că s-au revendicat din vreun grup. Poate e o altă farsă a câinilor, care de vreo 2 ani au devenit toți fani Talpan și „FCSB≠Steaua” e gluma lor preferată, ca poanta cu „Doar Dimamo…”. De aceea nu s-a luat în considerare în cronică.

  8. kla2005

    Cu douazeci de metri inainte de poarta se pierde jocul…
    Foarte prost jucam ca echipa.
    Boldrin si DeAmorim parca nu exista pe teren.
    O fi Golubovici nu-stiu-cum, da’ nici pase nu primeste. Din ce a primit a reusit sa trimita spre poarta doua. Eu cred ca e bine.
    Popa e cu gandul la plecat, cred!
    Probabil se impune un nou antrenor si sper eu sa fie strain!

  9. xray Autor articol

    1. Update text Corectat aranjarea text, imagini care s-au bulversat la reeditare.

    2. Update imagini Am adăugat probele pentru penalty.
    Steaua a avut 2 penaltiuri.Ultimul, în minutul 68, la un contact între Muniru și Sarr, însă centralul a lăsat jocul să continue.
    Filmat din față

    Filmat din spate

  10. joga-bonito

    @xray, senzatia mea cand am vazut faza este ca Muniru era deja dezechilibrat si se pregatea sa cada pe jos, chiar daca i-a fost atins piciorul de sprijin. Nu stiu daca se impunea penalty.

    Pe de alta parte, Muniru are deja mai un an de cand e la Steaua si joaca la fel de haotic ca si sub mandatul lui Mirel. Parerea mea e ca ar trebui pus pe liber in iarna.

    1. xray Autor articol

      @joga-bonito
      Poza începe din poziția de dezechilibru. Daca te uiti atent, întâi l-a dezechilibrat cu mana dreaptă tragandu-pe spate, iar apoi cu piciorul drept l-a secerat. Iar o secerarea, e secerare, totuși.

      Chiar dacă ești căzut la pământ și vine și îți trage una la picioare, fără legătură cu mingea sau cu intenția de a o juca, e tot fault. Altfel s-ar lua jucătorii la picioare ca la K1. ? Deci nu faptul că l-a culcat a fost fault, ci pentru că l-a lovit intenționat, fără să aibă vreo treabă cu mingea.
      Eu așa văd faza.

      Da, așa este. Nu cred că Muniru mai evoluează ca fotbalist. De fapt am mai spus-o.

      PS
      Este și un grad de pericol ridicat daca cineva este dezechilibrat pe spate și vine unul și îi mai f*te una peste piciorul de sprijin, ca ăla lui Muniru. Nu mai cade deloc controlat, în sensul mișcării reflexe de amortizare a șocului la cădere.

      1. kla2005

        @xray.
        Da, au fost doua penalty-uri clare.
        Degeaba, daca nu se acorda, trebuie sa dai tot pentru a castiga.
        Intotdeauna trebuie sa plecam de la premisa ca arbitrajul ne e potrivnic si sa incercam sa castigam impotriva unui asemenea arbitraj ostil.
        Probabil ca nu a fost altceva decat acel 10% acordat gazdelor…
        Sa vedem ce urmeaza pt Steaua…presimt vremuri tulburi!

        1. xray Autor articol

          Era o cronica, de asta le-am mentionat. Chiar daca le datea, nu înseamnă că și era gol. 🙂
          Însă în cronică nu am spus că ne-au furat și nici nu le-am comentat ca scuză pentru egal.
          Așa și la galbene, trebuiau ăia să primească o căruță, dar nu a fost un arbitraj părtinitor deloc.

          1. vitto

            a fost un jaf de arbitraj! eu nu intelg despre ce vorbim? doua penalty-uri inseamna teoretic 2 goluri foarte posibile ….. nu mai zic de maniera generala de arbitraj: piedici de la spate nesanctionate cu galben, atacuri cu piciorul sus pe pulpa (vezi la momcilovici), atacuri cu talpa …… un caraghios de arbitru!

    2. vitto

      joga….. au fost 2 penalty-uri clare, nu discutabile (+ inca unul cu Villareal)!
      spre deosebire de babalaul de bourceanu, muniru incearca mai mereu sa joace repede si inainte …. de aceea uneori se si vad mai usor greselile lui …. dar muniru joaca asa cum trebuie jucat fotbalul ….. in acest timp, „profesorii” absenti bourceanu si tosca fac preluari cu incetinitoru’, dau laturi cat incape si majoritatea paselor in lateral si inapoi …. si va par foarte cerebrali nu-i asa? aseara, cand bourceanu a incercat sa joace 10 metri mai sus era deposedat cu metoda si pierdea 9 baloane din 10, punandu-i pe elvetieni in contra! vorbiti azi negativ despre muniru, dar intelegerea pe care o aveti despre fotbal este din anii ’80!
      muniru a jucat ieri foarte bine: forta, deposedari curate, a impins jocul permanent, nu s-a ascuns in spatele coechipierilor, s-a dus mereu in adversar pe deposedare ….. macar de am mai avea un astfel de mijlocas!

      1. joga-bonito

        @vitto, Muniru si Bourceanu joaca fiindca Pintilii revine dupa accidentare si Achim e labil emotional.

        Aseara, Muniru a gresit 50% din pase si dadea impresia ca se impiedica la fiecare faza. Ce plm, termina cu aberatiile. Adu-ti aminte si de meciul cu Foresta cand se uitau Reghe si MM la el ca la masini straine. N-am nimic cu el, dar deja e de un an si se vede de pe Luna ca nu are treaba cu Steaua. Marin e un fel de Gerard pe langa el. In fotbalul asta modern cica postul de mijlocas la inchidere e cheia jocului echipei.

        Ciobanul a fost prost si a aplicat strategia care ne-a tinut fara titlu 7 ani: a cumparat multi straini si de proasta calitate.

  11. strezahuzum

    Hai sa nu ne vaicarim pentru arbitraj. Nu cred ca ne-a dezavantajat, ambele faze unde se discuta despre penalty sunt vagi, nu e ceva foarte clar in nici un caz. Sa nu devenim penibili precum milogii de sub pod sau MI&Secu, care cersesc penaltiuri si cartonase rosii pentru adversari in absolut fiecare meci si au impresia ca sunt furati daca nu primesc ce vor.

    Problema noastra e infioratoarea mediocritate a echipei. Baietii astia sunt nu aduc nimic nou, nici unul nu are inspiratie, imaginatie sau vreo idee deosebita de joc. Parca sunt niste roboti care nu pot devia cu nimic de la programul de baza.

    1. xray Autor articol

      @strezahuzum.
      De ce exagerezi? Cine s-a plâns și cine s-a milogit???

      Dacă se prezintă faze controversate de arbitraj sunt pentru discuții, nu pentru bocete în grup cum incorect insinuezi tu!

    2. vitto

      @strezahuzum.
      groaznic ne-a dezavantajat arbitrajul ….. a intrat croit si puteai sa faci orice, nu te lasa sa faci diferenta: a tolerat jocul taranesc al fundasilor elvetieni, piedici de la spate, 2 penalty-uri absolut clare neacordate, el fiind acolo, aproape de faza! un arogant care ne privea ca pe niste cacati …. altfel un MARE BOU!
      mediocritatea echipei …. ce tari filozofi suntem noi romani ….. si ce deontologi?! la ankara, gata, cum a busculat putin enache l-a aruncat afara arbitrul si meciul s-a rupt, pai nu mergea si acolo sa inchida ochii ca smecherul asta din austria? …. sa il avertizeze verbal pe enache si sa-i spuna ca la prima faza il da afara? nu taticu’, acolo s-a aplicat imediat regulamentul ….. da’ mai departe ….. da-l in masa de regulament, ca la zurich e doar orientativ! acum da-mi penalty in prima repriza si sa mai vedem cum joaca elvetienii cand trebuie sa se deschida?! da-ne penalty cu villareal, la 1-1, si sa vedem daca spaniolii mai revin …. si mediocritatea asta la care faceti trimitere are multe nuante …. la nivel european este greu sa treci peste o anumita maniera de arbitraj, ce sa mai zic atunci cand se comit greseli flagrante?
      pe mine ma enerveaza genul asta de obiectivism tamp….. fotbalul este simplu dar si complicat, iar un meci se poate rasuci cand nu te astepti….. o faza favorabila te pune la masa si schimba complet jocul si perceptia suporterilor!

  12. xray Autor articol

    Stanciu are Europa la picioare după evoluția de aseară.
    Evoluția lui a fost recompensată de site-ul UEFA, Stanciu fiind inclus în echipa ideală a celei de-a patra etape din Europa League.

    Echipa ideală a etapei a patra din Europa League:
    Faehrmann (Schalke 04) — Curuksu (Osmanlispor), F. Sadigov (FK Qarabag), van Dijk (Southampton) — Taison (Șahtior Donețk), N. Stanciu (Anderlecht), Giuliano (Zenit), Hwang (FC Red Bull Salzburg) — Sow (Fenerbahce), Aduriz (Athletic Bilbao), Dzeko (AS Roma).

  13. xray Autor articol

    @strezahuzum
    Foarte bine că se discută, mult sau puțin, și despre arbitraje.
    Arbitrajul în România e încă slab. De asta și presiunea mare pe FRF. Tu nu vezi că arbitrajele stabilesc ierarhii, dau cupe, campionate etc. De exemplu, la ce a folosit Stelei că fotbalistic a marcat 3 goluri Astrei și Colțescu le-a anulat? Câte goluri trebuia să dea? Există o limită de toleraranță a erorilor, dincolo de care orice valoare sportivă este anulată.

    Fcsteaua.ro e site de socializare, fără restricții de teme. Singura restricție e cea de limbaj și etică față de useri și Steaua.
    Aici se discută despre orice legat de fotbal și Steaua, și așa trebuie. ?
    Mai mult, pe forum sunt și topics care nu au nicio legătură cu fotbalul sau Steaua, tocmai in dorința ca fiecare stelist să poată aborda aici, împreună cu alți steliști, și teme extra sportive care îl interesează.

    Din păcate, noi românii am cam uitat să socializăm, însă ne-am cultivat simțul asmuțirii unii împotriva altora. Se discută puțin despre orice, și muuult despe nimic în dispute „care pe care”. Și nu mă refer doar la fcsteaua.ro.

    De aceea aici vom discuta liberi și de arbitraj și de fotbal și de… atât cât simțim nevoia să o facem, fără a ne limita cineva.
    Evident, fără să spamăm cu aceeași idee trasă la indigo pe n-șpe comentarii. ?

    Nu putem subordona interesele celorlalți la interesul nostru, sau, de exemplu, dacă o temă a fost dezbătută de câini sau ciori, noi o tăiem automat de pe lista de discuții. Suntem stelistiști, nu habotnici. Steliștii sunt open mind, asta presupune că nu sunt nici închistați în garduri imaginare cu plăcuțe „loc interzis”, „nu se discută” etc. ?

    În fond asta înseamnă adevărata „Libertate pentru suporteri”, „gândește și exprimă-ți opiniile liber”, deși unii o interpretează ca o libertate la fărădelegi. ?

    Nu am scris special pentru tine, ci este opinia mea despre ce este și ar trebui să fie libertatea suporterilor steliști pe fcsteaua.ro.

Lasă un răspuns