FCSTEAUA.RO

Avancronica CSMS Iași – FC Steaua București

Sâmbătă, 3 octombrie 2015, FC Steaua întâlnește pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, formația CSMS Iași, contând pentru etapa a 13-a a Ligii 1, ultima din turul sezonului regulat 2015-2016.

CCA a delegat o brigadă de arbitri avându-l la centru pe Cristian Balaj (Baia Mare – Maramureş), la tușe pe Aurel Oniţă (Constanţa) și Ciprian Florin Danşa (Oradea – Bihor), iar arbitru de rezervă va fi Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare). Partida începe de la ora 21:00 și va fi transmisă TV în direct la Dolce Sport, Digisport 1 și Look TV.

 

CSMS Iaşi a trecut cu bine peste meciul de la Timişoara, unde a terminat la egalitate cu ACS Poli, scor 2-2. Ieșenii au condus cu 1-0 şi 2-1, dar nu au reușit să obţină victoria. Moldovenii au câştigat doar 3 puncte în ultimele 7 etape și nu au mai învins în Liga 1 de pe 7 august, 2-1 cu CFR Cluj.

Florin Prunea: „Mizez pe un stadion plin la meciul cu Steaua, care să ne susţină. La Timişoara, acum două etape, am văzut un stadion plin de timişoreni, iar 95 la sută dintre ei au încurajat echipa gazdă, lucru care a contat enorm în obţinerea victoriei în faţa Stelei. Vreau şi la Iaşi să fie la fel, pentru că numai aşa putem învinge Steaua. Aştept ca publicul ieşean să vină lângă echipă. Suporterii trebuie să dovedească că Iaşul merită să aibă echipă în Liga 1„.

Nicolo Napoli: „Ne aşteaptă un meci foarte dificil în compania Stelei, o echipă foarte bună, care vine după trei victorii consecutive. Nu am câştigat şi nici nu am marcat de mult timp pe teren propriu, dar sper să o facem sâmbătă şi să învingem Steaua! Ştiu că nu va fi uşor, dar sunt convins că băieţii vor fi concentraţi sută la sută şi vor face totul pentru a obţine cele trei puncte”.

Ieșenii invocă probleme de lot prin accidentații L. Ganea, Onduku.

Echipa probabilă: Grahovac- Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ciucă- Mitić, Enescu- Nuno Viveiros, Şt. Grigorie, Piccioni- Golubović
Antrenor: Nicolo Napoli

FC Steaua București nu a avut nicio emoţie în partida din ultima etapă  disputată „acasă” cu FC Voluntari, pe care a învins-o cu scorul de 3-1. Campioana a rămas pe locul 3 în clasamentul Ligii 1, pentru că Astra şi Viitorul au câştigat şi ele în etapa a 12-a. Elevii lui Rădoi par a fi în revenire de eficacitate, cu 4 victorii în ultimele 5 etape și 9 goluri marcate.

Steaua va încheia turul sezonului regulat cu o deplasare pe terenul echipei unde a câștigat titlul în sezonul trecut. În ultima etapă, steliștii au devenit campioni în Copou, după o remiză albă. Acum partida nu se dispută cu titlul pe masă, dar Steaua are nevoie de victorie ca de aer pentru moral și a ataca fotoliul de lider.

Mirel Rădoi:

  • „Tadé este cel mai afectat pentru că nu marchează, Nu este la forma de anul trecut, dar este nevoie de răbdare. Este un tip serios, dar are un moment dificil. El a venit după o accidentare, a fost șase zile în cantonament cu CFR și a venit la noi. Este greu și fizic și mental. El face mult efort și ajută echipa, dar nu marhcează. Nu marchează la fel de mult ca la CFR, pentru că noi nu facem ca ei să aruncăm mingea de la jumătatea terenului. Eu nu îi spun lui Guilherme ‘Uite mingea, ia și centrează’. La Dinamo, când Gnohéré a marcat acel gol cu Chiajna, nu era nimeni în jurul lui. A primit o pasă lungă și a șutat.”
  • „Alcénat trece printr-o perioadă dificilă și a înțeles asta. Totuși s-a antrenat bine în ultima vreme și probabil va reapărea în lot. Poate nu este doar o problemă cu el, ci cu toți care vin la Steaua. Aici, normal este să câștigi meci de meci, iar din cinci partide să obții minimum 13 puncte. Noi trebuie să îi facem să înțeleagă că aici este altă mentalitate.”
  • „Kharja este un jucător foarte bun, cu personalitate și experiență. Are deja două pase de gol în două meciuri. Jocul echipei a crescut după ce a intrat. El a făcut pregătire foarte bună cu Olăroiu, dar mai are nevoie de două sau trei meciuri pentru a căpăta intensitatea de joc. Sunt sigur că poate mai mult”.
  • „Vă spun sincer, nu vreau să-i laud pe cei de la Iași , dar mie mi se par mult mai puternici decât anul trecut. Iașiul se descurcă destul de bine. Va fi o partidă foarte dificilă pentru noi. Vom juca într-un sistem 4-3-3, probabil noi vom fi mai ofensivi decât ei”.

Pentru partida cu CSMS Iași, staff-ul Stelei a decis să renunțe la trei jucători. Paul Papp, Tahar și Breeveld nu au facut deplasarea, în timp ce Hamroun a rămas acasă din cauza accidentării suferite in meciul cu Voluntari, care îl va ține pe tușă câteva săptămâni. Papp a fost rezerva etapa trecută, dar după ce a intrat pe teren a comis-o iar, făcând „cadou” un penalty ilfovenilor.

Aymen Tahar a implinit vineri, 2 octombrie, vârsta de 26 de ani. Îi urăm La Mulți Ani și multă sănătate!

Echipa probabilă: Fl. Niță- Râpă, Varela, Toșca, Guilherme- L. Filip, Kharja, Stanciu- Ad. Popa, Tadé, Chipciu. 
Director sportiv: Mirel Rădoi. Antrenor: Dumitru Dumitriu. Antrenor secund: Nicolae Dică.

Campionii României au ajuns vineri dupa-amiază la Iasi. După ce au aterizat, steliștii s-au deplasat cu autocarul către Pleiada Boutique Hotel, acolo unde s-au cazat inaintea partidei de sâmbată.

  • Imagini din holul hotelului.

După victoria de vineri, scor 1-0, împotriva echipei lui Hagi, Pandurii au urcat pe podium cu 23 puncte. În clasamentul intermediar al Ligii 1, FC Steaua Bucureşti se află acum pe locul 4, cu 22 puncte, iar CSMS Iași pe 10, cu 13 puncte. Va fi o partidă dificilă pentru elevii lui Rădoi împotriva unui adversar incomod in foame de puncte. Campionii României nu au decât o singură opțiune de clasament și de blazon: victoria! 

Le urăm succes roș-albaștrilor!


 

XRay

Exit mobile version