FCSTEAUA.RO

AFC Steaua a fost membru fondator al actualei Federaţii Române de Fotbal, CSA Steaua n-a fost niciodată membru afiliat

Paradoxal, dar adevărat! Iată situaţia:

În anul 2011 actualul federal Marcel Puşcaş dădea un interviu în cotidianul Evenimentul Zilei (EVZ) despre istoria postdecembristă a Federaţiei Române de Fotbal.

Din punct de vedere juridic Pușcaș are perfectă dreptate, conform legii 21/1924, care era în vigoare la data faptelor, asociaţiile erau fondate de particulari, în timp ce federaţiile erau formate din persoane juridice.

*click pentru zoom

Ulterior Evz face un comentariu foarte bun.

Că lucrurile aşa au stat o dovedesc evenimentele de la începutul anilor 2000. Pe 31 ianurie 2000 apare O.G. 26/2000 care a abrogat şi înlocuit legea 21/1924. La articolul 83 se prevedea că:

*click pentru zoom

Ordonanța n-ar fi fost un mare bai dacă federaţia lui Sandu ar fi fost chiar o federaţie adevărată, ar fi trebuit doar o mică modificare prin care să se actualizeze statutul cu cerinţele ordonanţei, dar aşa cum am aflat Federaţia nu era o federaţie, ci o asociaţie. Iar lucrurile aveau să se complice şi mai mult în 7 august 2000 când a intrat în vigoare Legea Sportului 69/2000 care la articolul 35 spune că:

*click pentru zoom

Asociaţia lui Sandu fondată de 30 de particulari nu mai avea, deci, nicio perspectivă de a mai păcăli statul, ca atare Sandu și grupul său s-au pus pe strâns de semnături de la cluburile de fotbal existente în acea perioadă ca să formeze o federaţie adevărată! Lucru pe care l-au reuşit  în anul 2002 aşa cum ne arată niște documente recente de la Tribunalul București.

*click pentru zoom

A se observa  că membrii fondatori ai actualei federaţii au primit în 18.12.2001 de la ministerul justiţiei (MJ) dovada disponibilităţii numelui Federaţia Română de Fotbal – FRF. Logic, până atunci nu existase nicio federaţie de fotbal, ci doar asociaţia FRF a lui Sandu.

Mai departe la punctul 7 din documente ne este prezentată componenţa membrilor fondatori din 2002, acolo unde este trecută AFC Steaua BUCUREŞTI.

O dovadă în plus că actuala federaţie e înfiinţată în 2002 şi că n-are nicio legătură cu asociaţia lui Sandu, o reprezintă şi corespondenţa recentă dintre Tribunalul Dolj şi FRF în cazul Universitatea Craiova.

Notă: Orice  presupus acord între CSA şi AFC, prin care locul în prima ligă era dat asociaţiei doar în „administrare” şi pe o durată limitată de timp, este din 2002 lipsit de relevanţă. De altfel acest tip de act nu a fost niciodată prezentat de juriştii de la miazăzi şi miazănoapte, ei doar au interpretat în mod greşit că celebrul protocol m21, încheiat pe o perioadă de 20 de ani între MApN şi asociaţie, e documentul juridic prin care s-a cedat activitatea fotbalistică a Stelei, deşi orice ins alfabetizat poate observa că protoculul s-a semnat pe 7 III 1999 în timp ce AFC-ul a preluat activitatea în 1998 aşa cum stă scris şi pe site-ul CSA-ului!

Singura referinţă la documentele prin care s-a făcut transferul în 1998, pe care eu am găsit-o, e un articol din  Ziua care oricât de actual ar părea trebuie spus că e scris în 4 iunie 1998, adică acum 19 ani!!!

Indiferent de ce scria în documentele trimise în iunie 1998 ele nu mai au relevanţă, întrucât au fost trimise pseudofederaţiei lui Sandu. Actuala Federaţie nici măcar nu are în evidenţele sale acte de dinainte de 2002.

Concluzii

Actuala Federație Română de Fotbal a fost înființată în 2002 de către cluburile existente în acel moment: AFC Steaua, AFC Rapid, ACSFC Dinamo etc.

Ca atare, situația de la începutul anului 2017, când CSA prin vocea lui Talpan cerea să fie primită în prima ligă în locul clubului lui Becali, a fost complet ridicolă întrucât:

  1. CSA nu a fost niciodată membru afiliat al actualei Federații Române de Fotbal și deci n-are ce revendica.
  2.  CSA nici măcar nu poate fi primit într-o ligă profesionistă de sport așa cum este organizată Liga I, deoarece nu este un club profesionist în sensul Legii Sportului articolul 31 (1)(2).
  3.  SC FC Steaua SA este continuatorul legal al AFC Steaua, membru fondator al actualei federații FRF.

Toate cluburile date exemplu mai sus s-au transformat din asociații în societăți comerciale în baza legii sportului art. 32(4) și a HG 884/2001 art 56, spre exemplu dacă la Steaua transformarea a avut loc în  2003, la Rapid s-a întâmplat în 2006 când AFC Rapid (prezidată de Dinu Gheorghe) a înființat SC Fotbal Club Rapid SA, ulterior Copos a intrat rapid în posesia a 99% din societatea respectivă. La Dinamo s-a întâmplat în 2001 când ACSFC Dinamo (prezidată de Badea) a înființat SC Dinamo 1948 SA, de altfel ACSFC-ul încâ deține 7% din societatea comercială unde acționar majoritar e acum Negoiță (vezi pagina 12).

Siegfried
Membru înregistrat fcsteaua.ro din 30 octombrie 2011

Articol înrudit scris de același autor:

 

 

Exit mobile version