Video & Foto: FC Steaua 3-2 Academica Clinceni

Victorie pe muchie de cuțit!

by FCSB

FCSB a obținut o nouă victorie în Liga 1, scor 3-2, împotriva celor de la Academica Clinceni. Deși părea o partidă ușor de gestionat, mai ales în condițiile în care roș-albaștrii au reușit să înscrie de două ori în primele zece minute, elevii lui Edward Iordănescu au gestionat greșit finalurile de repriză, în care oaspeții au punctat și le-au dat emoții.

Claudiu Keșerü a deschis scorul în minutul 3, cu o execuție superbă, în timp ce Paulo Vinicius a îndeplinit o formalitate în minutul 10, învingându-l cu ușurință pe Dobre, din careu. Michael Omoh a punctat în minutul 45, fiind ajutat de o deviere ușoară a lui Adrian Șut, însă Ianis Stoica a majorat diferența în minutul 67 și meciul părea să fie rezolvat. Cascini a dat emoții celor aproape 4.000 de suporteri prezenți pe Arena Națională când a marcat în minutul 90, făcându-i pe aceștia să se ducă cu gândul la meciul din Cupă, de la Hunedoara, unde FCSB a fost egalată după ce a condus cu 3-0.

Din fericire, scorul a rămas 3-2, iar roș-albaștrii au urcat pe poziția a treia în clasamentul Ligii 1.

FCSB le mulțumește suporterilor prezenți pe stadion și îi așteaptă în număr cât mai mare la următoarele partide!

FCSB – ACADEMICA CLINCENI 3-2 (2-1)
Au marcat:
 Keșerü 3, Vinicius 10, Stoica 67/ Omoh 45, Cascini 90

FCSB: Vlad – V. Creţu, Vinicius, Cristea, Radunovic – Cordea (Oaidă ’60), Şut (Ov. Popescu ’60), Olaru (Musi ’84) – I. Stoica, Keşeru (Budescu ’72), V. Gheorghe (Dumiter ’84).  Antrenor: Edward Iordănescu.

Academica Clinceni: E. Dobre – Fl. Achim, Bilali, Patriche, Pîrvulescu – Moulin, Cascini – Cioiu (Gavra ’74), Chandarov (Kazlauskas ’90+3), De Amorim (Dumitrache ’76) – Omoh (Goma ’74). Antrenor: Ionuţ Chirilă

Cartonașe galbene: Șut 12, Stoica 65, Budescu 90+2/ Moulin 40, Bilali 90

Arbitru: Andrei Florin Chivulete (Bucureşti); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

VIDEO

Stelistii din Liga 1 salută galeria Vicecampioanei României
Rezumatul meciului
💥Meciul văzut din Peluza Stelistă
Keșerü după meci
Ianis Stoica interviu după victoria cu Clinceni
Conferința de presă a lui Iordănescu după meciul cu Academica

FOTO

FCSB 3-2 Academica Clinceni, 25 SEP 2021

FCSB - ACADEMICA CLINCENI 3-2

Sursa text și foto: www.fcsb.ro

X Ray

  • Update.
    Am rezolvat sonorul la clipul cu suporterii.⤵️
    https://youtu.be/jfUcjaiecac

  • Ce frumos! Mai ales că l-am identificat în mijlocul galeriei, ala cu steagul ros- albastru cel mai mare, pe „idolul” FCSBist, care face deliciul acestui site, Ioanica polisportivul îi zice! 💘😄😂⚡

    • Inspirat fiind de frumusețea imaginilor de mai sus, de muzica Terasei Obor ( muzica, nu zgomot….), leagănul DDB, aia care, efectiv, ies cu banutzu’, nu ca unii care mănâncă c…t degeaba pe aici, nu-mi pot reprima o reflexie: if Al Nostru continues to remain in meditation, our future looks O H…. 😂😄🥰

  • Se cam sufera prin redactii. Jucam prost, Edi nu a facut nimic la echipa si nu se vede mana lui, suntem de cacat in principiu.
    Mie-mi place suferinta astora, inseamna ca suntem pe drumul bun. Pana la urma e mai bine sa castigam urat decat sa pierdem puncte frumos.
    Da, suporterul stelist, azi FCSB-ist, este in general pretentios. Noi am crescut cu o echipa care juca mereu pentru spectacol, mereu in atac, mereu in viteza, mereu superiori. Acum trebuie sa inghitim si lingura asta cu ulei de peste, pentru ca sunt astfel de momente si stim bine de ce traim astfel de momente.
    Asa ca, eu sunt dispus sa sufar alaturi de echipa, sunt dispus sa inteleg de ce jucam asa si inteleg ca avem nevoie de liniste, de timp si de multa munca.

  • Si mie mi s au părut exagerate comentariile celor din mass media vis a vis de prestația echipei noastre. E clar ca nu jucam nici cel mai bun nici cel mai precis fotbal pe care cu siguranță îl putem dezvolta în câteva luni. Totuși aprecierile unoa mi s au părut exagerate. Jocul echipei e schimbat în bine comparativ cu inceputul de sezon măcar. Eu zic ca este evidenta aceasta schimbare. Mai avem nevoie de timp e clar. Cred ca prestării se plictisesc fără jijel și mulți dintre ei, anti stelisti de fel, își cam rod unghiile cand vad ca dupa mulți ani în sfarsit functionam și noi conform cu principiile normalității fotbalistice. Adică… avem antrenor care e mai degrabă general manager, avem liniște din perspectiva financiara, avem rezultate chiar dacă jocul încă suferă. E cam nasol pentru unii. Forza Steaua!

    5
    1
  • Joc bun 50%, joc de liga a 4 a 50% ! Da, mai Vlade ! Da, mai Olaru ! Șut, Crețu etc Și cu Hunedoara, și cu Clinceni, aceleași metehne de râsul curcilor ? Ne-ați făcut să trecem de la bucurie la dezamăgire, de la înțelegere la furie etc Nu vreau 5 sau 6-0, dar cu asemenea echipe când ai 2-0(3-0) plimbă dracului mingea cât vrei, iar pe adversari până le ies ochii ! Sau nu puteți ? Aseară, 30 minute au făcut ei asta cu voi ! Rușine, măi ! Așa, vom pierde iarăși încă un titlu ! Treziți-vă că doar sunteți bine plătiți, măi ! VREȚI sau NU PUTEȚI ?

    2
    2
  • Pur și simplu ți se face scârbă sa o vezi pe CFR jucând cea ce joaca ….sper ca Dan Petrescu sa nu ajungă la noi pana nu-și schimba modul de a vedea fotbalul de azi …..știu câștiga trofee , pai sa câștige cât poate dar ce stil are , Halal campioana . Și noi mai stam cu fundul in poarta dar ei meci de meci dau un gol și apoi pe 8 linii ???!!

    4
    2
  • Cred ca meciul UTA-CFR este mai oribil decat o productie xxx cu sobolani. Doamne Fereste! Aveam impresia ca-mi baga cineva tepuse in ochi, am renuntat sa ma mai uit prin minutul 60. Si presa spune ca noi nu jucam nimic? Apropo, au inceput sa intre cu talpa, deja inventeaza conflicte intre Becali si Edi. Cat de scarbosi sunt, cat de mizerabili. De aia am si renuntat sa mai accesez cacaturile lor de siteuri. Deschid doar jegsepe, citesc titlurile mai noi si rar deschid un articol. In rest nu merita nicio secunda irosita cloaca aia de cacati uscati care se intituleaza jurnalisti, ziaristi, editorialisti, comentatori si analisti!

    4
    1
  • Prea multă frustrare aici fără rost … Pai avem 4 victorii consecutive cu un joc consistent in cea mai mare măsura dar având perioade de 15-20 min in care echipa pare ca e pe modul automat, buni controlează nimeni , jucătorii dorm in ghete …
    Trebuie timp și rezultate, jocul se va îmbunătăți , ne trebuie puncte !!! Ce folos ca anul trecut am avut cel mai bun atac , am jucat spectaculos in foarte multe meciuri , am condus pondiumul pana n playoff si de acolo ne am inncecat la mal …!?
    Echipa are 2 jucatori importanți accidentați ( Coman si Tanase) sunt 2 jucatori care pot crea superioritate si pot face diferența in multe momente ale jocului .. Răbdare ca nu jucam atât de rău cât vor sa arate pseudo jurnaliștii noștri , e de a dreptul scârbos ce se întâmpla dar suntem obișnuiți , hate ul asta prinde contur din cauza “fricii” sa vedeți la o înfrângere ce Prohod ne cânta dacă la victorii fac așa ..
    Da de marea campioana , mândria ardealului nimic? Ba da nimic de marele super Dan? Marele antrenor de rezultat ? Cel mai mare club din România , cel mai cel? 6 fundasi 1-0 clasic … scârbos , efectiv scârbos joc , de a dreptul chinuitor pentru ochi … da presa tace , Steaua joaca prost …
    Hai băieți Jucați așa si câștigați pt a le face viața un calvar boachetarilor din presa ….
    Neaparat la echipa trebuie un nr.8 cu experiența , un fundas central decent si încă un atacant in locul lui keseru (cand acesta e obosit)… in rest uitati va la minutele cand băieții joaca (putine ce i drept) da fotbalul e de calitate.
    PS: nimeni nu spune ca domnii de la Clinceni au avut 2 ocazii norocoase = 2 goluri ( șut deviat si deviere ) atât , nimeni nu a zis ca scorul putea sa fie 3,4,5 etc dacă nu ratam cu aceeași seninătate cu care pare ca ne am obișnuit … doar ca jucam cel mai slab fotbal… M.u.i.e presa sportiva romană …
    Lupta Steaua !!!

    17
    1
  • Atunci când băieții nu vor mai avea intervale de deconcentrare, vom fi foarte bine.
    Sper să se întâmple cât mai repede, altfel vom pierde niște puncte.
    Sper ca Olaru să revină la forma bună și sper ca Edi să-l joace un pic mai sus.
    Olaru, după părerea mea, este un jucător cheie.
    S-auzim numai de bine !

    1
    1
  • VIDEO: ⚽️🥅Câteva dintre marile ratări ale Stelei în meciul cu Academica Clinceni, încheiat cu 3-2 pentru Vicecampioana României. 💥Din păcate, lipsește bara dată de Dumiter după o superbă acțiune în minutul 90+1.

    Un remember și pentru acei jurnaliști care tot „plâng” prin redacții de „grija” roș-albaștrilor.

    🎥Link Video:⤵️
    https://www.facebook.com/1628952627120231/posts/5126863923995733/

    16
    1
  • VIDEO: ⚽️🥅Lobul de generic al lui Keșerü în partida FC Steaua 3-2 Academica Clinceni.

    🎥Link Video⤵️
    https://www.facebook.com/1628952627120231/posts/5126779447337514/

    14
    1
  • Pot sa zic un banc?
    Dinam007 🙂

    4
    1
  • 💥⚠️De câteva zile, mâncătorii de rahat pentru a forța un plus de audiență, în frunte cu Andrei Crăițoiu și Dan Udrea de la GSP, au inventat un conflict între Becali și Iordănescu.
    (De ex., vezi și articolul de aici ⤵️ https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/fcsb-antrenor-gigi-becali-edi-iordanescu-iulian-cristea-642727.html)

    Potrivit detractorilor, Gigi Becali i-ar fi cerut lui Edi Iordănescu să nu îl mai bage în echipă pe Iulian Cristea, după meciul din Cupa României, cu CS Hunedoara. După cum s-a văzut, Edi Iordănescu l-a titularizat pe Cristea în victoria cu Academica Clinceni, scor 3-2. Managerul general al Stelei din Liga 1, Mihai Stoica a ţinut să precizeze că nu este niciun conflict la Vicecampioana României între Gigi Becali şi staff-ul tehnic.

    📝„Gigi Becali nu a urmărit meciul de la Hunedoara. Miron nu a jucat ieri pentru că bifase 120 minute cu 3 zile mai devreme și se simțea ÎNCĂRCAT. Cam cum ar trebui să fie conștiința celor care inventează asemenea conflicte. Asta doar în cazul în care ar deține așa ceva„, a transmis Mihai Stoica pe reţelele de socializare.

    La Conferința pe presă, Edi Iordănescu a vorbit încă o dată despre relaţia cu Gigi Becali. Antrenorul nu are nimic să îi reproşeze şi chiar îi mulţumeşte pentru susţinerea totală și necondiționată pe care i-o arată și este încântat de atitudinea lui Becali în ceea îl priveşte. Iordănescu jr. susține că Gigi Becali a devenit patron-model în fotbalul românesc. Mai mult, Edi Iordănescu se simte dator pentru libertatea pe care Gigi Becali i-o acordă la echipă. După ce l-a instalat antrenor, Gigi Becali a anunţat că nu se mai implică la echipă şi ca va ieşi şi din viaţa publică.

    21
    1
  • David Popovici la rimano … ce sa vezi? Fetele de la sud înjură conducerea și l înjură și pe băiat …
    Când bugetul CSA ului merg in salariile staf ului fotbalistic e mai greu cu celelalte “secții” .. când armata se da peste “ cap” sa prindă loc de liga 1 așa se întâmpla … pai ba boschetarilor am ajuns ultimii la toate capitolele din cauza prostiei voastre nemărginire … una e ura pt becali și alta e sa distrugeți tot…
    In p.u.l.a mea ati încetat un proces peste noapte mai mai nu o sa va îmbogățiți , ati tras lângă voi toate nevertebratele ca :Balint Lăcătuș Ogararu Oprita , Miu , oameni ce au susținut ca fcsb e Steaua pana la momentul in care au primit prime deși au mancat din ambele părți doar pt a mulge banii berbecului .. asta e pofta ce ati poftit , celelalte secții 0 , fotbal amator , totul acolo miroase a mult DNA impreuna cu travestitul de Talpan …
    Sa ca dam la M.u.i.e noi susținătorii clubului Steaua și a echipei de fotbal fcsb (echipa ce nu a retrogradat niciodată , echipa ce continua tradiția glorioasă s fostei secții de fotbal Steaua )..
    Sunteți mai prosti decât conducătorii voștri pt ca aia câștiga cașcaval și imagine pe seama voastră .. intr o zi se vor pensiona , bani nu vor fi iar voi ve ti rămâne in bezna in care va scufundați zi de zi … noapte buna [email protected] !!!

    14
    1
  • @ Ioan FCSB
    Te asigur ca greselile mele de scriere se pot corecta, uneori scriu in viteza fără sa mai recitesc pt a corecta eventualele dezacorduri sau dacă am fost “corectat” de auto corector :).

    Prostia ta însă nu are tratament. La meciul de rugby precum și la meciurile CSA ului e normal sa mergi când nu ești plătitor de bilet, așa mai ieși și tu din casa, apa va oferă la pahar sau la sticla? Da și o bere din partea casei? De mancat prinzi și tu pe la cantina ca deh e mai greu acum …
    Bă, copil făcut pentru ajutor social, vezi tu ca partea asta cu trolling-ul se lasă prost, îți merge o vreme și după nu știi cum se termina. Ai apărut aici, deși susții ca ești din “todeauna”, ai comentat la meciurile echipei pozitiv o perioada cât să câștigi capital de încredere, după care încerci să-ți expui rahaturile în speranța ca vei atrage antipatie contra echipei. Ești un [email protected] obosit, probabil în dilemă, că nu știi dacă echipa ta va promova și dacă o să o facă, nu știi ce vor recunoaște forurile sportive și oscileazi în idei..

    Nu ești nimic altceva decât un c.a.c.a.t ce se crede mai stelist decât alții pe motive invocate doar de tine și cei de la sud …
    Ați uitat leprelor când va erau plătite deplasările, v-ați învățat leprelor pe ajutor social că poate mai pică ceva și dați un tun … Ești jalnic, Ioane, și nu uita: Ion a murit sub nuc! Vezi tu, numele de țaran îl ai cu deznodământ și trebuie lucrat. 🙂

    11
    1
  • „În luna iunie toate salariile antrenorilor de la Centrul de Copii și juniori din cadrul CSA Steaua au fost reduse cu 10 la sută. Propunerea a fost făcută de George Ogăraru. Acum câteva zile, același Ogăraru a cerut mărirea propriului salariu cu 30 la sută. A motivat că el a contribuit la promovarea echipei de seniori și că de asta merită. Comisia tehnică i-a refuzat acest lucru.

    Am fost și eu acolo. Mi-au tăiat și mie din salariu. Dar nu e vorba de mine aici, ci de foști mari jucători ai Stelei, glorii ale clubului. Cum să le tai salariile unor oameni ca Bumbescu, Iovan, Teo Anghelini, Vasile Aelenei, Gheorghe Nițu sau Lajos Sătmăreanu? Și pentru ce? Ca să i se mărească salariul lui Ogăraru, o remunerație care și așa e foarte mare”
    Răspunsurile la majoritatea întrebărilor …. Lichelele se agata de banii statului , dacă in antrenorat au eșuat lamentabil au găsit sponsor la stat sau alții mai sunt “analiști” la unele televiziuni și ce sa vezi , sunt cu fcsb in prim plan in fiecare ediție …:)))
    “Ioan” și mai bine e mai din “fundul” satului … troll mic, nu te mai agita pe aici ca au mirosit userii ce hram porți … la cât îl ai pe Vlad in gura ma mir ca mai ai timp și de trolling dar tu poti mult , mult mai mult … Vezi sa nu faci fisura ca la buze ai o scuza “vântul” …
    Boschetar de prima clasa, te am ignorat pana acum nu am sa o mai fac , cu riscul sa mi se șteargă toate comentariile sau sa fiu Banat , nu pot accepta un troll unde sa și reverse toate frustrările de asistat social aici… Marș Ioane …

    14
  • Chiar nu vreau ca acest mesaj sa fie sters.
    Ca sa completez putin postarea de mai sus: Ion a murit sufocat cu un muc :)) Nu-l mai protejati pe dezaxatul ala! Si nu e atac la persoana, omul are, in vizunea lui Ilie Mister Dumitrescu, doua axuri centrale, ambele dezaxate. Azi e fecesebist, maine ceasesist si in ambele ipostaze jigneste pe toata lumea. Lasati mesajele aici sa vada gibonul ca nu mai este loc pentru el aici, sa se duca unde vrea…

    10
  •  CFR a transferat azi 3 atacanți de calibru : pe argentinianul Facundo Ferreyra, sârbul Dusan Celar și malianul Hadi Sacko și ne arată că sunt ferm deciși să mai ia un titlu. Noi, Steaua, ne vom lupta sa-i ajungem și să-i depășim cu „marile talente” de care dispunem. VOM REUȘI, OARE ? Eu cred că ne-ar mai trebui 2 fotbaliști : un închizător și un fundaș central de calibru, puternici și tehnici. Cu Șut sau Ov. Popescu și cu gafele centralilor nu prea avem șanse mari. Sau poate că greșesc și exagerez eu.

  • Oare ce „Mahar-ajah” polisportiv îi finanțează pe ăștia, căci, Ciobanul Mioritic, ajuns „Paria intelectualități fotbalistice românești”, s- a retras la Domnul!?..⚡😄.

  • Acuma, serios! Chiar considera cineva ca mutarile de la CFR au un gram de inteligenta?
    In primul rand , de ce trei atacanti cand joaca 90 de minute cu fundul in poarta? Conteaza ce este jucatorul de fel cand tu oricum il pui mijlocas la inchidere sau fundas?
    Apoi, e normal la cap ala care are deja TREI ATACANTI si mai aduce trei? Pai si 5000 pe luna daca le platesti ai un plus 15000 pe luna degeaba, ca aia nu o sa prinda lotul daca-si revin Omrani, Aliberbec si Debeliuc ala(nu stiu cum se scrie numele corect si imi e lene sa caut)!
    In fine, din partea mea sa mai aduca 30 de jucatori, nu asta conteaza si nu asta ma intereseaza. Titlul in Romania nu mai valoreaza o ceapa degerata, important este ca echipa sa creasca in joc, Edi sa ramana si la anul si sa accedem in grupele cupelor europene! Atat ma intereseaza, avem jucatori decenti, putem face treaba cu ei si daca Edi o sa considere ca avem nevoie de intariri sa-i aduca in iarna, in pauza competitionala.

    10
  • Noi nu avem nevoie de jucatori noi inainte ca Edi sa se edifice ce are in lot. Asta dureaza ceva timp, nu 2-3 etape. Abia cand relatiile de joc se cristalizeaza putem spune cu confidenta daca mai e nevoie de alti jucatori si pe ce pozitii. Rabdare si tutun.

    PS Atacanti de „calibru” luati de CeFuRa sunt apreciati numai pe baza dimensiunilor fizice, da? Si sa nu uit: ce rusine sa fii caine! Oare n-ar putea cere si Ioan FCSB un transfer la Dinamo? Ioan DDB suna convingator, au si probleme cu portarul, totul pare potrivit.

    10
  • Iete si atacantii de calibru:
    * Facundo Ferreyra (neconfirmat la CFR) 30 ani, 1,83m, fara club din Iunie 2021, ultimul meci la Celta Vigo in Mai 2021, in total 13 meciuri/1 gol/290 minute
    * Hadi Sacko 27 ani, 1,83m, ultima oara la Denizlispor, ultimul meci Mai 2021, in total 27 meciuri/2 goluri/1366 minute
    * Dusan Celar 25 ani, 1,91m, ultima oara la Smederevo (Serbia 3), in total 18 meciuri in prima liga sarba (2019-2020)/2 goluri/850 minute

    Bah, da’ ce frica mi se face, zau asa! Io zic ca Musi, Nita si Istrate sunt probabil superiori tehnic, nu fizic. Ca sa nu zic ca intoarcerile lui Tase, Coman si Tavi sunt „transferuri” de 100 ori mai tari.

  • Dacă vrem exemplu de reușită trebuie sa ne uitam la băieții de peste Prut ..
    6pct intr o grupa cu Real Madrid, Inter si Shakthar…vorbim de o țara anonima din orice punct de vedere dând o palma zdravănă la toți românașii noștri, echipa fiind un fel de CFR in vremurile in care făceau 9pct in CL sau Steaua lui Reghe , deși băieții aia cedează deliberat posesia se apăra exemplar și au un contraatac demențial …
    Noi!? Ne învârtim cu jucatori Romani care nu reușesc dom-le indiferent unde e născut , crescut , școlit .. nu știu cum jucatori ca Pușcaș , Dragusin, Radu Ștefan , Andone , ăștia care nu au fost școliți la noi in țara nu dovedesc sa joace fotbal , nu i mai enumăr pe cei ce pleacă se la noi din campionat ca e jale mare, 2-3 meciuri bune și după 3 ani se reîntorc in țara sau pe la arabi.
    Stau și ma întreb cum de e posibil noi ca nație sa nu mai contam in fotbal, ca mămăliga 1 la noi cred ca a ajuns unul din cele mai slabe campionate din Europa …
    Burleanu asta cât plm mai rezista acolo, adică pe vremea lui Mitica cu Sandu parca mai mișcam ceva dar acum nimic , nu zic ca aia au fost buni dar ai mai reușit o calificare cu naționala , in campionat mai aveai meciuri , acum ai echipe in liga 1 cu datorii/ insolventa , stadioane vai de pl lor , propaganda fotbalistică 0 ( nu poți sa atragi oameni la stadion) și mai vine și un imbecil ca Talpan ca i s a ordonat lui ca Steaua nu e Steaua și trebuie sa facă rost de 37 mil… înțeleg ca la noi educația = 0 dar chiar atât de jos sa fim?
    Ma bucur pt Sherif dar in același timp ma oftic maxim…

    • Sheriff Tiraspol este o echipa finantata de concernul Sheriff din tranistria (o retea de supermarketuri din regiunie). Patronul este gusan care este un agent kgb care are o influienta mare in regiuni. Atit de mare incit pretinsele forte de ordine si kgb-ul transnistrean actioneaza la telefoanele lui gusan.
      Sheriff e finantata din bani negri proveniti din evaziuni fiscale, trafic de arme, droguri, contrabanda intr-o regiune controlata de kbg-ul de la moscova. Nimeni nu stie citi bani se cheltuie acolo, din ce sume sunt platiti jucatorii sau intretinuta infrastructura.
      Echipa nu are nici un cetatean moldovean (din stinga sau din dreapta Nistrului). Au unul sa 2 cu pasaport RM, dar sunt ca Camora in Romania.
      Federatia Moldoveneasca de Fotbal le-a aminat vreo 4-5 meciuri in campionat. Totul face si desface sherif in RM. Si cu toate acestea nu stadionul lor nu se umple si in toata transnistria pe la fabrici se ofera bilete angajatilor ca sa vina la meciuri.
      Daca consideri ca o echipa finantata din bani negri intr-o regiune ocupata de armata rusa care exista ilegal este un model de urmat atunci nu am ce spuni. Echipa asta realmente e finantata pe singe.

  • Alex

    Intr-adevar, remarcabila performanta acestor baieti!
    Numai ca, daca e respectam adevarul juridic si geografic, „baietii astia” sunt de… „peste Nistru”” si apartin „Republici Moldovenesti Transnistrene”, ce reprezinta numele dat de forțele separatiste entității politice autoproclamate din Transnistria. Republica Moldova a pierdut controlul acestei zone în urma intervenției armatei ruse (armata a 14-a) în conflictul din Transnistria.
    In Transnistria, elementul majoritar covarsitor este cel ruso-ucrainian. Moneda lor e rubla transnistreana.

    Dupa cum vezi, si echipa de fotbal Seriff Tiraspol, nu are nimic de-a face cu elementul tul romanesc

  • asa-i, cand te uiti la astia de la Sheriff si vezi in lot jucatori din Uzbekistan, Luxemburg, Trinidad Tobago, Malawi, Niger (nu Nigeria)…oricare din astia, daca-l propunea vreun impresar ciobanului, nici nu-l interesa pe ce post joaca…sigur ca nu-i usor sa gasesti necunoscuti de valoare care sa scape altora mai potenti financiar, dar realitatea demonstrata e ca nu faci nimic prin Europa numai cu romanii (care ajung la seniori cu mari carente de pregatire fizica si tactica)…ideal ar fi fost, parerea mea, ca sa ai cativa din generatia lui Radoi pe post de scouteri (de exemplu un Falemi care sa mai se duca si la plimbare prin Africa), noi ne chinuim de la cuplul Szukala – Varela sa mai gasim 2 fundasi centrali decenti…daca nu, dai 650.000 pe Harut si iti dai seama pe urma ca nu-i nici de banda, nici central sau il aduci pe neve pe Vucur doar ca are peste 1.90

    tinand cont de faptul ca noi de-abia am iesit din zodia interminabila a Dodoranilor, cred ca parerea mea este deplasata

  • Un rezultat mare, dar să privim Statistica meciului! Scorul pare o întâmplare nefericită pentru madrileni. Real a dominat copios partida:
    Posesie: 76-24 %
    Șuturi: 31-4
    Șuturi pe poarta: 11-3
    Șuturi din interiorul careului: 19-2
    Bară: 1-0
    Șanse foarte mari: 3-1
    Intervenții portar: 1-10
    Pase precise: 625(89%)-166(70%)
    … etc.

    Aproape la fel a fost și în meciul Sheriff- Shakhtar Donetsk 2-0. Ucranienii au dominat meciul, dar au încasat 2 goluri.🙂 Posesie 25-75%, Șuturi 11-20, Cornere 5-17, Pase precise 161(71%)-606(91%)… etc.

    Deh, fotbalul se joacă pe goluri!🙂 Este o mare realizare pentru Sheriff Tiraspol calificarea în grupele UCL! Fenomenale sunt și cele două victorii bifate în prime două runde! Bravo lor!!!👏

    Totuși, parcă imi aduce aminte de debutul furtunos al Rapidului în Liga 1, unde bulanul i-a cocoțat până pe locul 2! Dar cât să țină și bulanul ăsta… 😁
    Apropo, și CFR-ul bătut Roma pe Stadio Olimpico cu 2-1 și apoi la retur a luat 3-1 în Gruia…

  • Se exagereaza mult cu Serifii. Da, am vazut echipa, imi place cum sunt asezati in teren, in place modul extraordinar de a lupta pentru fiecare minge, imi place atitudinea asta fara inhibitii in fata vedetelor din echipele adverse. Dar sa fim seriosi, greu nu este sa ai un sezon fantastic, sa obtii niste rezultate spectaculoase si sa fii pe prima pagina a ziarelor de specialitate. Greu este sa fii an de an in UCL, sa fii an de an in primavara UCL sau in finale de UCLsau UEL. Nici treaba asta cu jucatorii straini nu-mi suna prea bine. Poate ai noroc si gasesti cativa care sa uimeasca, dar am vazut cu totii felul lor de a fi. Gnohere era apreciat la noi, serios, cred ca a avut parte de toata simpatia suporterilor si, cu toate astea, l-a durut in cur si arata ca un concurent la: Mananca tot! Greutatea lui era pe motiv de nepasare, de durere in cur fata de suporterii care te simpatizeaza. Asa sunt mai toti cei care vin aici. Pai Ogenda ala, are talent, nu zic nu, dar il doare in cur de pregatire, se vede ca nu este nici la 50% din cat trebuie sa fie. Si ca un ultim argument, sa nu uitam ca Steaua Bucuresti a dominat EUROPA la nivel de CCE cu jucatori de aici. Numai ca atunci nu exista sat prin care sa nu mearga antrenori de la diverse sporturi, toate talentele erau descoperite, aproape toate, si performam la mai toate sporturile. Credeti ca nu mai sunt prin Romania jucatori ca Banel, Dica, Goian, Chiriches, ca sa enumar cateva nume importante pentru noi dar sa nu urc pana la nivelul lui Hagi, Popescu, Lacatus sau Lupu. Sunt, dar parintii sunt saraci, in orasele mici, medii si chiar mari nu se mai face fotbal, academii avem putine si se intra cu pile. Noi ne-am distrus tara dupa 90. Aveam o tara la cheie, zero datorii si cateva lucruri de pus la punct ( drepturi, libertati). Ce am facut? E suficient sa vedem stadioanele fostelor mari echipe. Unele sunt ca atunci +cateva scaune care acum sunt rupte, altele sunt in paragina si in locyl altora au rasarit malluri si supermarketuri sau complexuri rezidentiale.Ca sa ne revenim avem nevoie de minim 10 ani de implicare la nivel de comuna si orase mici, la nivel de cartiere, in fiecare scoala sa se faca recrutari pentru diverse sporturi si cei talentati sa aiba burse sportive care sa le asigure un minim necesar sa poate performa. Asta in corelatie cu o educatie buna, scoala fiind extrem de importanta si pentru nivelul de inteligenta/desteptaciune al sportivului, si aici ma refer la inteligenta/desteptaciunea educata care vine in completarea celei native.
    Gata, am scris mult, am spus putine, ideea este ca Serifii sunt surpriza anului si mai au mult pana sa confirme un anumit statut. Strainii sunt buni, dar nu in exces, si sustin politica FCSB-ului cu jucatori de la noi care da rezultate daca ne uitam la Ianis sau Octavian. O zi buna.

    • Stii ca de vreo 2 luni Sheriff nu joaca in campionatul RM? Au vreo 5 meciuri amânate. Baietii alearga si „dau tot pe teren” pentru ca joaca 2-3 meciuri pe luna si sunt odihniti.

      • Calinel,

        Perfect adevarat tot ce ai scris despre Sheriff din Tiraspol (ce gogomanie!..), echipa formata in laboratorul mafiei-bolsevice transnistrene.. -:)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?