Talpan: Marca “Steaua” înseamnă 17.416 medalii, cupe și campionate! Așa s-a ajuns la valoarea de 57,3 mil. €

Florin Talpan, juristul Clubului Sportiv Steaua București, a explicat, într-o intervenție telefonică ÎN DIRECT, găzduită de emisiunea ”Fotbal Club”, de la Digi Sport, cum s-a făcut evaluarea prin care marca Steaua valoarează 57,3 milioane de euro.

Reprezentantul CS Steaua a spus că actuala echipă de fotbal nu a pierdut doar sigla, ci și marca și a oferit și detalii în acest sens.

”Evaluatorul ANEVAR a fost selectat în urma unei proceduri de achiziție publică, la care au participat trei ofertanți. Au fost mai multe contestații, care au fost respinse în timp. De aceea, procedura de evaluare a durat atât de mult.

Evaluarea brandului Steaua s-a făcut la standardele internaționale 4S pentru activele necorporale. S-au folosit criterii obiective, indicatorii financiari din ultimii ani ai CS Steaua București, precum și cele 17.416 medalii, cupe și campionate câștigate la toate competițiile la care au participat sportivii Stelei, inclusiv performanțele din fotbal, în frunte cu Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei.

Altfel spus, evaluarea a ținut cont și de activitatea echipei de fotbal din perioada în care aceasta a aparținut CS Steaua, adică până în 2004”, a spus Talpan pentru Digi Sport.

Evaluarea nu a ținut cont de activitatea echipei de fotbal din perioada 2004-2014

Florin Talpan a mai precizat că în evaluare nu s-a ținut cont de activitatea echipei din perioada 2004-2014.

”Această perioadă nu a fost luată în calcul. S-a ținut cont de rezultatele înregistrate de celelate secții, sunt 27, până în 2014, dar actuala echipă de fotbal nu.

Raportul final nu a avut scop evaluarea drepturilor imobile, adică fără stadion, clădiri, birouri, doar marca!”, a mai spus oficialul CS Steaua.

Juristul a mai precizat că vrea să înlăture orice confuzie și a explicat ce înseamnă marca Steaua:

”Pentru a înlătura orice confuzie, trebuie să precizez că brandul Steaua București nu se rezumă doar la o siglă, ci reprezintă notorietatea acestui club în lume din 1947 și până în prezent”.

Florin Talpan a mai spus că, în viitorul apropiat, se va fixa și suma pe care o vor cere actualei echipe pentru a folosi marca Steaua.

”Acest evaluator Anevar a răspuns deocamdată la primul obiectiv, dar vor mai urma alte două rapoarte. Primul va fi legat de valoarea prejudiciului pentru folosirea neautorizată a brandului Steaua în acești ultimi 10 ani iar al doilea va fi legat de taxa de licență pentru activitatea fotbalistică. În urma acestor noi rapoarte se va stabili un preț”, a mai spus Talpan la Digi Sport.

Oficialii CS Steaua nu se lasă: ”Dacă FRF nu ne bagă în seamă, ne vom adresa UEFA!”

Războiul dintre CS Steaua și FC Steaua este departe de a se fi încheiat. După ce au evaluat ”marca Steaua” și au ajuns la suma de 57,3 milioane de euro, juristul Florin Talpan a explicat la Digi Sport cum s-a efectuat acest calcul, dar și care vor fi pașii următori pe care-i va face Clubul Sportiv pentru a-și recupera prejudiciul.

Intervievat telefonic, în cadrul emisiunii ”Fotbal Club”, de la Digi Sport, Talpan a spus că sunt așteptate în continuare alte două rapoarte de evaluare, extrem de importante.

”Vor urma și celelalte două rapoarte. Primul va fi legat de valoarea prejudiciului pentru folosirea neautorizată a brandului Steaua în perioada 2004-2014, iar al doilea va fi legat de taxa de licență pentru activitatea fotbalistică. În urma acestor noi rapoarte se va stabili un preț.

Și apoi mă gândesc să mai inițiez o acțiune pentru a cere despăgubiri și pentru 2015”, a mai spus Talpan la Digi Sport.

Condițiile în care CS Steaua vrea să colaboreze cu FC Steaua

Când a fost întrebat dacă cei de la CS Steaua cer în continuare la FRF și LPF retragerea echipei din campionat, Talpan a replicat:

”Bineînțeles. Cei de la Federația Română de Fotbal nu ne-au răspuns la o solicitare scrisă, pe care am trimis-o în iulie 2015. Am primit un răspuns, din partea unui reprezentant de-al lor, dar am rămas fără cuvinte.

Văd că cei de acolo nu ne bagă în seamă, așa că ne vom adresa altor foruri. Deja am tradus niște acte și când totul va fi gata ne vom adresa și UEFA”, a ”tunat” Talpan.

Într-un final, juristul CS Steaua a explicat și cum poate decurge colaborarea în viitor cu echipa de fotbal patronată de Gigi Becali.

”Dialogul cu FC Steaua este deschis, dar pentru acest lucru cei de acolo trebuie să-și schimbe denumirea la Registrul Comerțului și să achite daunele pentru folosirea neautorizată a mărcii Steaua. Acestea sunt condițiile în care se poate continua”, a mai spus Talpan la Digi Sport.

Sursa:Digisport

Nota Redacției: Când vom avea și declarația video o vom publica.

Articole despre licitație evaluare și evaluatori marca Steaua:

 

  • Ca si unele discursuri de-ale lui Gigi, discursul lui Talpan are sens pana la un punct.

    Inteleg ca s-a evaluat tot brandul Steaua, ca echipa de fotbal a folosit ilegal stema in perioada respectiva si poate exista si un prejudiciu aici care trebuie recuperat. Desi valoarea acestuia este infima in comparatie cu ce viseaza ei, dar vom vedea.

    Acum, sa se evalueze prejudiciul asta cum spune si juristul, sa se evalueze si taxa aia de licenta si sa se stabileasca pretul corect.

    Cu toate astea, nu inteleg ce legatura are denumirea de la Registrul Comertului in toata afacerea asta… Sunt convins ca exista explicatii de ambele parti si probabil nici nu ar trebui sa-mi bat prea mult capul cu asta.

    Daca a trecut un an intreg si nu s-a realizat mare lucru, ma intreb cat o sa mai treaca si ce mai e de realizat/reparat?

  • Nu mai vreau sa ii demontez discursul, pt ca o va face Justitia.
    Însă nu pot să nu scot in evidenta o mare tâmpenie emisă de Talpan, vizibilă și fără Justiție și fără să fi jurist.

    CSA nu mai are fotbal din 1998, nu din 2004!!! Mai mult, SC FCSB SA s-a infiintat in 2003, nu 2004!

    De ce se leaga numai de 2004 e limpede, pentru ca din 2004 era sigla aia pe care au castigat-o in 2014!

    Dar din 1998-2003 CSA nu a fost prejudiciata, ca doar exista echipa de fotbal Steaua care activa in liga 1 si nu era a CSA?
    Deci, bate campii cu o interpretare a la Farfuridi & Brânzovenescu a deciziei ICCJ.

    • @Xray
      Am postat acelasi lucru si pe Digi, e hilar baiatul.

    • Nici măcar n-au câştigat sigla. Au obţinut la ÎCCJ anularea mărcii înregistrate de FC Steaua în 2004 şi atât. Sigla pe care o afişează acum la meciurile de baschet e o clonă înregistrată ilegal în decembrie 2013 cu complicitatea penală a celor de la OSIM!

      http://www.fcsteaua.ro/mit-si-adevar-cazul-marca-steaua-iv

  • L-am auzit pe omul asta. (desi am mari dubii ca ar fi chiar om, si nu robot)
    In direct la digisport.
    Am incercat sa il ascult cu atentie, si sa inteleg ce spune. Pe bucati, pe cate o fraza, parea coerent. In fraza urmatoare, se contrazicea singur.
    La fiecare intrebare pusa de catre cei din studio, raspundea reluind de la inceput aceeasi fraza din comunicatul pe care l-a facut initial.
    Ceea ce puteti citi mai sus, (si ceea ce apare pe site-ul digisport), e un rezumat si totodata o traducere a declaratiilor lui talpan. Omul acesta a batut campii in toate directiile, a crosetat kilometri de dantela din limba de lemn si a sfidat orice logica, batand recordul de incoerenta absurda.
    Ilie Dumitrescu i-a pus INTREBAREA, marea intrebare care ne intereseaza pe toti: (si ma scuzati, nu mai tin minte exact cum a formulat-o) ce satisfactie are sa desfiinteze echipa Steaua? si ce interes exista pt a desfiinta aceasta echipa?
    L-a mai intrebat, sustinut si de Helmuth, prezent si el in studio, ca daca nu e asta Steaua, atunci care e echipa Steaua? Unde e echipa de fotbal Steaua?
    …. si el ii tot dadea cu: asa cum v-am spus de la inceput, evaluatorul … aaaa….. Steaua nu e numai fotbal, sunt si celelalte sectii…
    Pe bune, iti fierbe creierul daca incerci sa-i urmaresti logica!

  • PENTRU UNII MUMA, PENTRU ALTII CIUMA
    Urmarind digisportspecial, am aflat ca fc dinam0 a fost privatizata (la vremea respectiva, cand toate echipele au trebuit sa se privatizeze) prin ordonanta de urgenta a guvernului. Pe gratis! (chestia asta a zis-o dinu vama si au intarit-o toti ceilalti din studio)
    Acelasi guvern al Romaniei (ma refer la guvern ca institutie), prin ministerul apararii, se incapataneaza sa distruga Steaua.

    Ca stelisti, ar trebui sa facem si noi ceva. Mai mult decat sa radem de balbaiala lui talpan. Sa nu ne bazam pe faptul ca ar fi absurd sa dispara Steaua noastra. Absurditatile nedrepte fac parte din realitatea romaneasca de zi cu zi.
    Sa nu ajungem sa povestim doar despre: “ti-aduci aminte de meciul ala de acum “n” ani… ” sau “pe vremea Stelei….”

  • PS
    E ca si cum în 2004 am obținut un permis de conducere, iar în 2014 ÎCCJ mi-l anuleaza, considerand ca in 2004 institutia care mi l-a dat a gresit. Bun!

    Acum vine Talpan să mă pună să plătesc daune pe perioada 2004-2014 cât am beneficiat de condusul mașinii și sa mi se radieza si masina. 🙂

    Păi, permisul (ca și omologarea marcii) mi l-a dat o instituție de stat si era perfect legal până la data anularii in 2014! Nu am condus fara permis intre 2004-2014.
    Idem marca! În perioada 2004-2014 SC FCSB SA a folosit marca/sigla in baga omologarii facute de OSIM, nu in mod fraudulos fara nici un certificat, ci perfect legal in baga certificatului emis de OSIM!

  • Sincer sa fiu eu nu inteleg ce legatura are ce au evaluat astia de la MAPN acum cu echipa de fotbal. Vorba aia neaosa romaneasca…. ce are sula cu prefectura?

    Inteleg ca au evaluat si trofeele echipei de fotbal 🙂 Dar numai pana in 2004. Cu alte cuvinte, tampitii ne transmit ca au desfiintat echipa in 2004? Daca da, atunci ce dracului ii mai cer oierului? :))

  • E foarte mare rea vvointa din partea acestui Talpan care chipurile reprezinta CSA.
    Altfel cum poti evalua sigla tuturor sporturilor din CSA.
    ? Evalueaz-o doar pentru fotbal!
    E strigator la cer, cu suma asta iti cumperi o echipa din prima lida in Anglia, vorba lui Tamas. Cu marca cu tot.
    Cineva trebuie sa opreasca toata mascarada asta.

  • Cind s-a facut evaluarea marcii s-au luat in calcul si cele 14mln datorie pe care le avea CS Steaua in 2004 cind a venit jj? Sau s-a facut pe sistemul adunam activele, uitam de datorii.

    • GgB a luat Steaua in 2003!
      Iar CSA-ul a dat-o altcuiva din 1998!
      asa ca, isi intind nejustificat ghearele pe 5 ani care nu le apartin!

      • mea culpa: 1998 – 2004, 6 ani! (nu doar 5, cum am scris)

  • În sediul CSA s-a legalizat consumul de droguri? Nu pe bune, înţeleg că e foame de bani şi că vor să-l stoarcă pe Becali de cât mai mulţi euro, dar câte aberaţii pot fi spuse pe secundă?

    Citat din juristul minune :”Altfel spus, evaluarea a ținut cont și de activitatea echipei de fotbal din perioada în care aceasta a aparținut CS Steaua, adică până în 2004.”
    Să-i explice careva lui Talpan că CSA Steaua nu mai are secţie de fotbal din 1998, ca să nu mai cadă săracul într-un derizoriu total.

    • Eu as incerca ce fumeaza ei. Dupa ce a fost un scandal cu licitatia trucata astia mai au tupeu sa iasa in presa ? Tupeul unora este nemarginit.

  • Marcel Puscas, fost sef al sectiei de fotbal la vremea trecerii din echipa departamentala, bugetara, la echipa de fotbal profesionist administrata privat (pe scurt: trecere de la CSA la AFC), a relatat ca, atunci in 1998, CSA a renuntat complet la fotbal, si absolut tot ce tinea de fotbal, cu active, cu pasive, cu palmares istorie si tot tacamul, a trecut la AFC.
    A subliniat si ca acest lucru s-a facut amiabil, si ca o armata de juristi ai Mapn s-au ocupat de acest lucru.

    DECI CSA A PREDAT FOTBALUL DIN 1998, CU TOT PALMARESUL, TRADITIA SI ISTORIA, CATRE AFC STEAUA.
    Au dat-o de tot, nu imprumut!
    Iar apoi AFC l-a dat societatii comerciale de azi!
    Daca eu primesc de la tata un apartament, iar dupa 5 ani il vand cuiva, ce drept are tata sa-l ia la intrebari pe cumparator?

  • Ma asteptam ca marca sa valoreze destul de mult. In fond, e cel mai galonat club al Romaniei – chestia asta se poate traduce si in bani, evident.

    Ma enerveaza insa ca negocierile nu avanseaza din cauza acestui rezultat. Talpan sunt convins ca e doar lasat sa faca pe “politistul rau” – intr-un final nu va lua el decizia daca echipa de fotbal si CSA-ul ajung la o intelegere. Probabil nu va fi nici consultat.

    Cred ca CSA-ul ar trebui sa primeasca anual cateva sute de mii de euro pentru ca echipa de fotbal sa poata folosi marca si cu asta viata sa mearga mai departe. In paralel, sa se negocieze si folosirea bazei din Ghencea. Sper ca Reghecampf si chiar Stoica au mintea necesara sa-l indrume pe cioban in directia asta – e singura cale prin care echipa poate sa-si revina, iar suporterii (cea mai mare parte a lor) sa fie adusi inapoi la stadion.

    • @ssk

      Nu cred că mai e cale de întors.

      Suma de 57,3 mil euro e “brandul” pentru toate cele 21 de secții. Talpan a spus că pentru fotbal nu au evaluat încă. Urmează apoi stabilirea prejudiciului și a taxei pentru licențiere. Deci încă un an.
      Însă a precizat că “împăcarea”(înclusiv Ghencea și licențierea) este condiționată de plata prejudiciului revendicat, pe care ciobanul nu-l va plăti decât dacă îl împune vreo instanță. Asta înseamnă alt proces și vreo 2-3 ani…

      • @xray

        exista negocieri pentru orice, important e sa fie vointa.

        • @ssk

          Asa este, numai ca trebuie sa negocieze un privat neconstrâns decat de punga lui, și o instituție de stat cu “n” contrangeri legislative, de pocedură (unele învocate numai ca frână).
          Mai mult, negocieri oricând atacabile, că așa e în România. Uite câți sunt acum pe la DNA și DIICOT pentru astfel de negocieri, aparent legale. Exact cum a fost și în cazul terenurilor.

          Crezi că în 1998 sau 2003 nu au fost negocieri? Cu siguranță. Uite că în 2016, după 18 ani, o parte (CSA) nu le mai recunoaște, pentru că generalii care le-au făcut nu mai sunt pe funcții la CSA și MApN.

          De exemplu, încă din 1998, apoi și din 2003, CSA se obliga sa pună la dispoziție baza și stadionul pe termen nelimitat, dar contra cost. Și nu pe bani puțini. În 2015-2016, CSA nu zice nu, numai că folosește fel și fel de tertipuri învocând regulamente și poceduri pentru a nu închiria, de fapt de a se răzbuna și a lovi în SC FCSB SA.

          • Alea din 1998 sau 2003 pot fi numite in multe feluri, inclusiv “negocieri”. Dar in general sunt exact genul de chestii pentru care unii dau azi declaratii pe la DNA.

  • de ce sa plateasca Steaua ca sa fie Steaua?
    cat plateste dinamo ca sa fie dinamo?
    dar rapid, cat plateste ca sa fie rapid?
    de ce sa fie regulile diferite pentru echipe diferite?

    in urma cu 20 de ani, toate echipele erau bugetare – adica de stat!
    si toate au trebuit sa devina societati private!

    cum am scris si mai sus, dinamo a fost privatizat prin ordonanta de urgenta, si trecut la privat PE GRATIS!

  • toti oamenii astia din presa, care se bucura de raul Stelei, cam ce audienta cred ca vor mai avea daca Steaua va fi, asa cum cere CSA, exclusa din toate competitiile sportive?

    Cati romani vor mai fi suporteri de fotbal, daca Steaua e desfiintata?

    Cat va mai rezista fotbalul din Romania, fara Steaua?

    Ce audienta vor mai avea canalele de sport, fara fotbal?

    De ce dracu admite Radu Naum afirmatii de genu’: “in 2004, CSA avea, cu tot cu sectia de fotbal …” – desi stie prea bine ca CSA nu mai avea fotbal INCA DIN 1998?

  • ” CARE E SATISFACTIA SA DISPARA ECHIPA ASTA DE FOTBAL?…
    EU AS FI TRIST, CA SUPORTER ”
    Ilie Dumitrescu, aseara la digisport

  • Tot scandalul asta, care din păcate o rămâi dureze, se rezuma la o întrebare: cine deține palmaresul?!?!? Ori armata, ori ciobanul tre sa dovedească in fara unei Instanțe ca deține palmaresul si asa aflam si noi unde e Steaua. Dupa asta, tre sa se treacă la pasul următor: sa se arate cum si daca trecerea de la armata la Păunescu, apoi la cioban s-a facut legal.

  • @ssk

    Brand inseamna valoarea marcii cuantificata in rezultate comerciale. Nu ai cum sa pui toate medaliile la un loc si sa contabilizezi o suma mai mare decat valoarea brandului unei echipe gen Atletico Madrid, ce-ti vinde tricouri in toata lumea si prinde zeci de milioane de spectatori la meciuri. Pe principiul asta, mergem la Venus Bucuresti, vedem ca are 8 campionate ale Romaniei si pretindem ca valoarea brandului e de vreo 20 de milioane de euro – ceea ce e absurd in conditiile in care asociatia ce pretinde a fi continuatoarea acelui club (o prostie dar sa-i acceptam for the sake of it) nu vinde nimic, nu prinde publicitate, nu e cunoscuta, nu aduna spectatori si nu e discutata pe nicaieri.

    Ideea de brand nu face parte din arsenalul comunist al lumii lui Talpan, in care valoarea e data de indicatori necapitalisti. Brandul trebuie testat in lume, in activitati comerciale, de marketing. Sunt irelevante pana si medaliile daca nu sunt sustinute de celelalte pilare – Nottingham Forest are 2 CL-uri dar brandul sau e infinit mai putin valoros decat cel al PSG-ului, cu un pedigree european infinit mai mediocru. E suficient sa vezi irelevanta marcii detinute de CSA daca te gandesti la urmatoarele aspecte:

    a) Marca e detinuta de o asociatie intretinuta de stat. Desi pretinde ca ar detine un activ in valoare de 57 de milioane de euro, CSA e incapabila sa se autointretina.

    b) O marca ce valoreaza 57 de milioane in fanteziile evaluatorilor de apartament nu e folosita deloc in activitati comerciale de catre CSA. Se vand tricouri cu ea dar indirect, prin tot soiul de contracte cu intreprinzatori privati (sa mai spunem ca vorbim de tricouri produse prin fabrici chineze de o calitate indoielnica?); e folosita pentru echipe de baschet sau handbal dar CSA nu primeste nimic de pe urma acelor intelegeri

    c) Valoarea marcii e data, in principal, de activitatea de fotbal ce, in viziunea lui Talpan, nu mai exista la CSA de peste 10 ani. Pai cum in numele lui Dumnezeu marca nu-si pierde din valoare daca disciplina ce a pus-o pe harta nu se mai regaseste in scriptele CSA? Sa ne imaginam o lume fara Becali, cu o echipa de fotbal disparuta in 2003 – ar mai fi stat Steaua pe prima pagina a ziarelor, am mai fi discutat pe aici despre treburile din handbal sau baschet cu aceeasi pasiune cu care discutam despre fotbal, s-ar mai fi declarat atatia romani fani Steaua dupa un deceniu lipsit de fotbal? Evident ca nu.

    d) Evaluarea in sport nu se face de catre o firma de doi lei de prin Ilfov. Exista suficiente firme de nivel european capabile sa evalueze branduri sportive de marimea Stelei – de ce nu au vrut o astfel de firma cei de la CSA si au preferat sa faca o evaluare autohtona, de tot rasul? Pai e mai usor sa impui unor flamanzi romani sa umfle cifrele.

    e) Dupa cum am aratat la un alt articol, suma de 57 de milioane sare in ochi negativ daca o comparam cu alte valori din fotbalul european, cel care vinde si e vandut in toata lumea. Pana si o tripla castigatoare de CL cum e Inter Milano are un brand mai ieftin – cum mama naibii acceptam cifra talpanista ca nu stiu ce adevar suprem?

    ———————

    Ca sa fie clar – eu as fi vrut ca brandul sa fie evaluat la o suma mai mare, 100-200 de milioane de euro. De ce? Pentru ca in lacomia sa, CSA ar fi cerut o suma imposibil de mare pentru licentierea marcii si ar fi ramas cu ea in dulap. Nu vreau ca Steaua sa se inteleaga cu CSA pentru a “inchiria” marca – e cea mai proasta solutie caci ne-ar lega pe viata de stat, de interesele politicianiste si ne-ar face robii schimbarilor si ostilitatii guvernamentale. Mai mult, ar parea ca am inchiriat-o pentru a avea palmares si continuitate cand in fapt cele doua lucruri se leaga de echipa de fotbal si nu de un desen de doi lei, furat de ghenerali de la Barcelona.

    Daca CSA vrea sa primeasca cateva sute de mii de euro pe an pentru desen, sa le primeasca de la altii. Am inteles ca se ingramadesc toti patronii de cluburi pentru a primi sansa de a cheltui milioane de euro pentru acest vis (costul licentierii marcii, mutarea in Ghencea, cheltuieli cu echipa si mentinerea in ligile superioare). Le urez succes!

    • UEFA
      Steaua are 25 de titluri!
      http://www.uefa.com/teamsandplayers/teams/club=50065/profile/index.html

      • @ korado

        Poate UEFA nu l-au pus pe ala luat de Talpan și Boroi, în 2003, de asta le-a dat 25. :))))) Că abia din 2004, ne zice Talpan, i-a furat-o ciobanul de la CSA, deși din 1998-2002(înclusiv) a fost la AFC. :))

      • UEFA nu actualizeaza atat de repede informatiile. S-a mai purtat discutia asta. Barcelona apare cu 22 de titluri (ultimul castigat in 2013), desi are 23 (ultimul luat anul trecut).
        Auzi dar Cupa Campionilor ai vazut-o pe acelasi site ? E chiar pe langa marca asta noua cu “FCSB” 😉

        • @empyro, korado, xray

          UEFA nu specifica pe paginile echipelor numarul de titluri sau cupe interne ale acestora. Specifica doar numarul participarilor in cupele europene si eventualele trofee europene castigate.

          Nu stiu de unde ati scos-o ca Steaua are doar 25 de titluri, conform UEFA. Singura legatura cu “25” e numarul prezentelor in Champions League / Champions Cup, care e cu totul altceva: CCE a fost infiintata in 1956, timp pana la care Steaua a castigat vreo 3 titluri! Unde mai pui ca poti participa in UCL chiar daca nu castigi trofeul intern?

          • Mea culpa, am gasit intr-un coltisor si nr de titluri. Cu mentinuea ca la Steaua scrie 25 (2014), deci evident ca nu l-au numarat si pe cel din 2015.

          • Nu e actualizat. Si la Barcelona e aceeasi situatie….

    • @alexandru-h

      Nu cred ca pui problema rezonabil si clar nu o pui pragmatic. Pana la urma, e un fapt ca marca e a CSA-ului. Iar notorietatea “brandului” Steaua (juridic, nu exista “brand”, exista “marca” – iar asta inseamna mai mult decat un desen, nu stiu de ce va incapatanati sa nu intelegeti asta) vine in primul rand din cei 50 de ani sub Armata, nu din ce face fotbalul de 15 ani.

      Tu spui “s-a dat gratuit atunci, sanatate!” – asta nu mi se pare deloc corect. In plus, negi ca Steaua vinde? Poate nu vinde tricouri – dar vinde publicitate, vinde bilete. Lumea vine s-o vada Steaua pentru ca e Steaua, nu pentru ca e echipa de fotbal a lui Becali. Daca maine n-o sa se mai numeasca Steaua, in 2 ani pierde 50% din suporteri lejer (ma refer din simpatizanti, nu din aia care vin pe stadion, ca pe-aia i-a pierdut de mult).

      Fotbalul trebuie sa se inteleaga cu Armata!

      • @ssk

        Hai dă-o morţii ei de realitate. Când n-aveam rezultate prin 2008, 2009, 2010 bătea vântul prin tribunele din Ghencea. Când am reînceput să ne mişcăm prin 2012 eram lideri la numărul de spectatori în Europa League. Cam ăsta e românul. Ai rezultate, sare şi el în bandwagon. N-ai, atunci nici nu mai recunoaşte cu ce echipă ţine. Ce dracu mă, parcă nu ştim cum e românul. Acum 12 ani nu auzise nici dracu de CFR, prin 2011 aveau 7-8 mii de spectatori pe meci, iar acum că sunt în insolvenţă iar au tribunele goale. Brand-urile or conta prin Anglia, Germania unde faniii sunt fideli. Umplu stadionul, cumpără tricouri şi dacă echipa e în liga a III-a. Evident lucru ăsta nu se aplică în România.

        • Anul trecut am avut suporteri foarte putini, in ciuda faptului ca eram lideri si am luat in cele din urma titlul. In plus, dincolo de suporterii de pe stadion (unde tendinta generala din Romania e de scadere), sunt suporterii de la TV – unde Steaua e in continuare cea mai urmarita echipa. Din cauza ca e Steaua.

          • Am fost lideri, dar am clacat in Europa si asta a contat. Lumea spera la mai mult decat ce facusem in grupele UCL cu an inainte. Din pacate n-am mai fost in stare nici sa iesim din grupele UEL, iar in sezonul curent nici macar sa le prindem pe acestea…

      • @ssk

        Generalii vor sa ii ia lui becali cite sute de mii de euro pe an pentru a-si trage si ei niste vile asa cum au facut sefii armatei cu banii luati de pe Hagi si Dumitrescu. N-are nici o treaba cu sportul.

    • bravo alexandre…..perfect argumentat!

  • @ssk

    Problema taberei MAPN e ca si-au luat drept Dumnezeu o naluca numita marca Steaua. Sigur ca o marca nu e doar o marca dar in acelasi timp nu poti sa inlocuiesti orice altceva cu marca – nu avem nevoie de fotbal, avem marca; nu trebuie sa vindem nimic, avem marca. Valoarea unei marci surprinde o realitate fotografiata a prezentului, nu e un dulap in care ingramadesti tot ce s-a legat istoric de numele Stelei, asteptand sa vina unul pentru a-ti da bani pe tot ce ai bagat acolo.

    Steaua vinde in ciuda faptului ca si-a pierdut marca de 57 de milioane de euro; CSA e intretinut de contribuabili in ciuda faptului ca a recastigat marca de 57 de milioane de euro. De ce? Orice om cu ratiune vede motivul – fotbalul. Becali are fotbalul, CSA nu-l are. In lumea in care traim, fotbalul e sportul-rege, sportul cel mai urmarit si finantat de pe mapamond. In loc sa ne bucuram ca am scos fotbalul din zona CSA, ca i-am pastrat continuitatea si pedigree-ul european, ne plangem pe motiv ca nu a disparut echipa acum 15 ani ca sa facem pe plac fanilor lui Talpan.

    Poate CSA sa-si smulga parul de pe capul lui Talpan – medaliile pe care le detine la alte sporturi valoreaza exact ZERO. Si e suficient sa vedem cum a cedat CSA-ul marca Steaua clonei din baschet – gratuit. Nu au contat medaliile de campioni castigate de-a lungul timpului, nu s-au facut evaluari. Pe piata reala a sportului, acolo unde vorbim de bani munciti si nu cersiti de la stat, Steaua CSA e zero. Las-o fara finantare de la buget si intr-un an isi inchide toate sectiile sportive.

  • Problema majora pe care nimeni nu o ridica, nu este suma aberanta la care s-a ajuns, ci felul in care s-a facut aceasta evaluare.
    Criteriile sunt cel putin dubioase si parca vad cuvant cu cuvant logica lui Talpi transpusa in scris de un SRL cu 2 angajati.
    De ce nu s-au luat in calcul veniturile reale generate de acest “brand”, de ce nu s-a facut un audit serios, un bilant. Ce-s tampeniile astea cu am luat X medalii ?!
    Pe logica lui Talpi, brandul “Steaua” e mai notoriu si produce mai mult decat West Ham sau PSG ?!
    Si exista si in Romania multinationale-marketeri care fac studii de piata si evaluari. Dar uite ca s-a ales o obscuritate din Chiajna sa faca evaluare dupa dictare.

    A postat Alex H la celalalt articol un top adunat din revista Forbes. Brandul este cel mai putin valoros “asset” (vorba lui Ilie) al unui club sportiv. Am sa reiau aici un pasaj pentru posteritate :
    Atletico Madrid – valoarea echipei 436 milioane dolari, venituri anuale din bilete 75 milioane dolari, drepturi televizare 223 milioane dolari, venituri comerciale 84 milioane dolari – VALOARE BRAND 54 MILIOANE DOLARI
    Galatasaray – valoarea echipei 294 milioane dolari, venituri anuale din bilete 77 milioane dolari, drepturi televizare 78 milioane dolari, venituri comerciale 98 milioane dolari – VALOARE BRAND 42 MILIOANE DOLARI
    Carevasazica cluburi sportive de prima mana in Europa si nu doar la fotbal (vedeti Galata la baschet), care genereaza venituri colosale, au brandul mai ieftin decat al nostru. Interesant !

  • @empyro

    Pentru ca armata, CSA-ul si suporterii MAPN-isti traiesc intr-o lume paralela, in care statul si contribuabilii platesc facturile pentru fanteziile lor. Ei atata stiu – “avem milioane de suporteri deci potentialul de valorificare a brandului e urias”. Uite ce vad eu:

    a) CSA nu are niciun magazin fizic in care sa valorifice produse cu insemnul Stelei. Doar in Bucuresti a incheiat niste contracte cu niste magazinase pentru asta. De ce nu vad produse CSA in toate orasele mari ale tarii?

    b) CSA nu are vreun magazin online. Din nou, aceeasi intrebare – unde sunt produsele dorite de atatea milioane de suporteri?

    c) Unde sunt evenimentele de promovat brandul Steaua? Stadionul Ghencea e gol de un an – de ce nu isi fac baietii muzeu, de ce nu organizeaza meciuri-spectacol, de ce nu fac campanii media?

    Stii cum se evalueaza un brand gen Newcastle United? Nu se iau in considerare toti oamenii de pe planeta care au auzit de echipa sau care poate au tinut la un moment dat cu ea, se ia in considerare mai ales daca exista modalitati de a ajunge la acei suporteri – daca au posibilitatea sa cumpere produse cu sigla clubului, daca au posibilitatea sa fie luati in considerare de catre o campanie publicitara, daca pot fi persoane-tinta pentru firmele ce sponsorizeaza clubul.

    O sa-mi zica unii: pai Becali de ce nu face asa? Pai Jiji si-a invatat lectia si trebuie sa recunosc si eu – la greu, milioanele de suporteri isi baga piciorul si iti intorc spatele. In anul financiar al Stelei, banii au venit din premiile de la UEFA, din vanzarile de jucatori si vanzarile de bilete pentru meciurile din cupele europene pe Arena Nationala. Ala e potentialul Stelei – daca e bine si castiga, lumea (cativa zeci de mii de indivizi) vine si cheltuie bani; daca nu e bine si intram intr-o groapa de rezultate, incepem sa contestam echipa si sa cerem retrogradarea ei la FRF.

    Si ca sa finalizez o replica pentru ssk – valoarea marcii Steaua e variabila pentru ca asta e soarta tuturor marcilor comerciale. Pentru copilul de 10 ani, Chipciu reprezinta mai mult marca Steaua decat a facut-o Lacatus prin prisma faptului ca il vede pe asta jucand. Mii de copii din lumea asta au devenit anul asta fani Leicester City (si probabil vor continua sa ramana fani ai acelei echipe) nu datorita faptului ca Gary Lineker a jucat acolo ci pentru ca Vardy joaca acolo. Lineker a fost de 100 de ori mai bun decat golgheterul la zi al Premier League dar brandul unei echipe traieste in prezentul unde copilul cheltuieste bani pentru tricoul cu Vardy.

    PS. Nu e ironic sa-i vezi pe suporterii obsedati ca echipa se poate autofinanta in alianta cu un club sportiv ce trebuie intretinut de la bugetul de stat pentru a nu muri?

  • Dilema lui Talpan.
    Două întrebări retorice, of course.

    1) Daca Talpan ar avea o fata iar aceasta s-ar marita si, dupa obicei, si-ar schimba numele. Juritul CSA ar mai considera-o fata lui, sau ar spune că e o clonă ?

    2) Fata maritata isi pastreaza “palmaresul” (diplome scolare, sportive, culturale etc) sau Talpan si-ar face o fata una noua cu palmaresul măritatei, spunând ca aparțin familiei lui, nu sunt ale fetei plecate?

    :))

    • dar daca fata se marita cu unu’, placut de parinti, da’ dupa 5 ani fuge de la sot cu un amant, divorteaza si se marita cu amantu’?
      … atunci talpanu’ o omoara, ca nu e aia fata lui!
      … si, evident, palmaresu’ (diploma de bac, si aia de la faculta, masterat, etc) si pantofii cu toc raman la “aia mica”

  • dupa confesiunea de azi: “eu de mic am fost dinamovist” a lui Tudorel, am inteles, in sfarsit, de ce…

  • vreti sa stiti cum s-a ajuns la suma de 57.306.150 euro?
    iata:
    s-au strans toti gheneralii si si-au calculat nevoile: care un apartament pentru ala micu’, (ca la vara da bacu’), care o vila la Mamaia, care un mic iaht, care un apartament pentru amanta…. si au concluzionat ca vreo 50 de milioane… plus vreo 7 pentru spaga la cei care au de luat anumite decizii… le-or fi de ajuns!
    “ba, am uitat de baiatu’ ala, ala care da cu gura prin presa, florinelu talpa’! da-i ma, si lui, vreo 3 sute da mii, c-o sa-l doara gatu’ de-atata latrat la becali!”
    … si, cand sa plece: “da-i ba, si la femeia de servici 150 de euro, sa-si ia basma noua”

  • Tu razi dar probabil multi s-ar inspaimanta daca ar stii ca asta e adevarul.

    • rad eu, dar ma tem ca asta e tristul adevar!
      fac si eu haz de necaz …
      dar cam asa se face “la stat”

  • @ssk

    Imi pare rau pentru tine, stiu ca ti-e greu sa vezi ca astia sunt dobitoci dar asta e realitatea. I-a durut la bascheti ani de zile cat au avut de unde fura, au luat-o rusii razna iar americanii s-au trezit ca e la noi armata are prastii si s-a dat ordinul de inarmare. Astia n-au mai avut de unde sa fure si s-au gandit: 10 milioane de romani tin cu Steaua, ii prostim si il luam bani de la cioban ca asta nu stie carte.
    Asta e realitatea: la 17 ani dupa ce Steaua nu mai este la CSA, cand nu au mai avut de unde sa fure si-au adus aminte de Steaua, brand si alte rahaturi. Pentru ce plm a fost platit Talpan atatia ani ca am cautat pe portal.just.ro si nu prea am vazut procese in care a fost implicat MAPN. Ce a pazit el atata vreme?

    • @ bodanel

      bodanel, nu cred ca lucrurile sunt atat de simple cum le spui tu. Si nu – nu cred in conspiratia generalilor lacomi si inculti care i-au pus gand sarmanului de Becali. Cred ca ambele parti au greselile lor, si evident ca fiecare din ei incearca sa-si scoata parleala (asa e in orice negociere). Pe mine ma intereseaza ce se intampla cu Steaua, atat. Si cred ca cel mai bun lucru e o intelegere intre club si Armata.

      In rest, e clar ca exista un nucleu (mic) de suporteri care-si doreste, la rigoare, ca echipa de fotbal sa dispara si Armata sa nu cedeze un pas, iar partea chiar mai haioasa (si surprinzatoare) e ca exista un alt grup de suporteri (pe-aici pe site) care vrea ca clubul sa nu cedeze niciun pas, doar ca Armata sa si-o ia in bot.

      • @ssk

        Serios, Ovidiu ? Tu ai vazut in ce hal s-a facut evaluarea asta ? Ai vazut exemplele date referitoare la cluburile occidentale ?
        De ce nu dau gheneralii o dovada de buna credinta, sa-i permita Stelei sa joace in Ghencea ?! Nu gratis, dar nici pe sume astronomice.
        Deci ciobanul a adus la standarde UEFA stadionul ala si ulterior CSA pretinde probabil de zece ori mai multi bani decat plateste societatea lui Negoita pentru stadionul dinamo.
        Inceapand cu 2002 (primul scandal CSA-Becali, cel cu nocturna), CSA ne-a sicanat si santajat CONSTANT. Despre ce vorbim ?!

  • Cineva spunea mai sus ca nici brandul Inter Milano nu valoreaza atat. Are dreptate, actualul investitor (nu creditor!) indonezian i-a platit lui Moratti doar 300.000.000 euro in schimbul a 70% din actiunile pe care fiul celui care l-a adus pe Herrera in Italia le detinea la club.

    Dar voi puteti ramane cu Becali, ca e cel mai bun “patron”, “El Cid Campeador”. Am inteles ca are un nou Maybach, nu uitati sa ii încercati capota :)))))

    In alta ordine de idei, aruncarea unei sume fara a oferi transparenta (cine a facut evaluarea, care au fost criteriile in functie de care s-a ajuns la suma respectiva, etc) e o noua mostra de diletantism al MAPN in gestionarea situatiei actuale. Repet, cheia intregii afaceri sta in modul in care s-a privatizat clubul in 1998. Desi multa lume vorbeste pe subiect, nimeni nu a prezentat documente relevante din epoca.

    Si ca sa nu uit: SSK, partea din suporteri care s-ar putea sa nu mai vina la meciuri a fost miezul ultimilor ani, din toate punctele de vedere.

    • La ce a fost miezul? La baschet, poate. Sudul nu a ajutat cu nimic situatia Stelei in ultimul an, deci nu putea fi “miezul” la nimic.

    • @piece of mind

      Si in virtutea acelei sume nu a luat si jucatorii aflati sub contract, sediu, baza de pregatire ? Nu de alta dar valoarea totala a activelor pe sezonul 2014-2015 a totalizat €402,404,746.
      Despre ce vorbim ? Despre o marca estimata la 57 de milioane de un SRL cu doi angajati din Chiajna ? Pe bune ?
      Adica Atletico, o echipa cu notorietate internationala uriasa, urmarita din Asia pana in America de Sud, care a jucat finala UCL in 2014, are marca estimata de Forbes la 54 de milioane, dar brandul “Steaua” e mai valoros ca asa spune EvalBest SRL, dupa ce au numarat medaliile si cupele.

  • @piece of mind

    60 de milioane de dolari e valoarea brandului Inter (conform Forbes si a evaluatorilor profesionisti din fotbalul european). Desigur ca nu aia e valoarea echipei.

    Valoare echipa – 439 milioane dolari
    Venituri din bilete – 45 milioane dolari
    Venituri din drepturi tv – 204 milioane dolari
    Venituri comerciale – 129 milioane dolari

    Indonezianul a platit banii aia pentru ca Inter Milano obtine venituri de 400 de milioane de dolari anual. Brandul ala mai ieftin decat cel al Stelei ii permite sa primeasca de la Nike 26 milioane de dolari anual, sa vanda tricouri prin Japonia si sa-si vanda imaginea prin toata lumea.

    Deocamdata, daca ne uitam la CSA, vedem ca e un club intretinut de bugetul statului (pe vremea mea se zicea “sugativa”), incapabil sa tina macar o echipa de handbal sau de hochei, ce nu mai practica fotbal de peste 15 ani si care nu se vinde decat in magazinele de doi lei de pe langa Ghencea. E un club format din vreo 5 angajati, toti ghenerali facuti la apelul de noapte, si care se straduieste sa distruga o echipa de fotbal ce, de bine sau de rau, a mentinut continuitatea sportiva si, implicit, palmaresul echipei fondate in 1947.

  • SSK, stii la ce ma refer si nu cred ca are rost sa dezvoltam subiectul aici. O putem face pe FB.

  • Pai de asta merg toate exceptional in Romania…..
    In toate domeniile este cate un Talpan…si sa nu uitam de…. Dorel!!!

Comments are closed.