Arhiva etichetelor: sporting

Reportaj din casa ultrașilor lui Sporting: „Ai tricou roșu, ca Benfica! Asta înseamnă dușmanul şi nu e bine”

Corespondență din Portugalia // VIDEO + FOTO Fanaticii lusitani așteaptă FCSB » Reportaj din casa ultrașilor lui Sporting: „Ai tricou roșu, ca Benfica! Asta înseamnă dușmanul şi nu e bine”

Polițiștii ne-au ajutat să intrăm în casa ultrașilor duri ai lui Sporting. Mustafa, liderul facțiunii Juventude Leonina, ne-a primit în barul de la stadion, dar m-a avertizat râzând: „Vezi că ai tricou roșu, ca al Benficăi. Ai grijă!”

Atenție, fani roș-albaștri! Dacă ați coborât la stația de metrou Campo Grande, primii peste care veți da la stadionul José Alvalade sunt ultrașii lui Sporting. Cu barurile celor trei facțiuni importante așezate foarte aproape una de alta sub tribunele arenei. Juventude Leonina, cea mai veche și cea mai dură, e în centru. Lângă ea, Directivo Ultras XXI. În spate, Torcida Verde.

I-A UNIT PREȘEDINTELE CLUBULUI, FOST LIDER AL TORCIDEI

Ne-am apropiat, mai era o oră pâna la meciul cu Setúbal, și i-am văzut pe cei de la Juventude Leonina. Tineri și mai puțin tineri, fioroși și mai puțin fioroși. Și fete printre ei. Mulți stăteau înauntru, încălzindu-se pentru partidă cu multă bere. Alții beau și discutau afară. Tot afară se vindeau fulare, căciuli, steaguri, toate cu însemnele Juventude Leonina. Într-un club în care baza e formată din socios, ei sunt cei mai influenți. Întotdeauna se ține cont de ei.

Nu sunt neapărat prieteni cu ceilalți fani radicali, dar nu mai e război. Președintele clubului, Bruno de Carvalho, fost lider al galeriei alb-verzi, i-a unit în peluză, făcându-i să cânte și să scandeze împreună. Așa, sunt o adevărată forță!

„ACOLO STAU ZIARIȘTII. AICI RISCAȚI!”

De la început, ne-am gândit să intrăm în casa lor. Dar cum? I-am observat pe cei câțiva reporteri și cameramani lusitani urmărindu-i de la distanță. Patru agenți în civil, în tricouri, jeanși și pantofi sport, echipați cu veste pe carie scria Polícia, ne-au zâmbit când au aflat ce voiam să facem. Ca și cum ne-ar fi spus: „Sunteți nebuni!”. Și ni i-au arătat pe jurnaliștii portughezi: „Acolo se stă. Aici riscați!”.

„BINE AȚI VENIT, ROMÂNILOR!”

Dar, cum noi insistam și întrebam dacă am putea pătrunde în barul lui Juventude Leonina, unul dintre ei, care-i cunoștea mai bine pe ultrași, le-a spus colegilor: „OK, mă duc să vorbesc cu ei”. S-a întors cam peste zece minute, cu trei băieți solizi după el. Toți trei s-au amuzat, nu le-a displăcut ideea: „Bine ați venit, românilor! Haideți cu noi!”. Ne-am întors să le mulțumim polițiștilor. Unul ne-a făcut cu ochiul: „Baftă!”.

„BÖLÖNI E DUMNEZEU LA SPORTING”

Înăuntru, totul e alb-verde. Două camere pline cu ultrași. Pereții sunt ocupați de afișe și fotografii din istoria facțiunii. Am intrat în prima cameră. În a doua, n-am mai putut.

Înfricoșătorul Mustafa, cu o mulțime de tatuaje (are Sporting scris pe gât), vorbește doar portugheză. Dino ne-a tradus totul în engleză. „Noi suntem Juventude Leonina, primii și cei mai puternici ultras ai lui Sporting și ai Portugaliei. Aici e istoria noastră”.

A mai stat o clipă și, ca și cum și-ar fi amintit de cineva care-i trezește amintiri frumoase, s-a luminat la față.

– Hei, ce mai face Bölöni? Senhor Bölöni. Mister.
– Îți mai amintești de Bölöni? Au trecut 14 ani de când a plecat!
– El a fost ultimul antrenor care a cucerit titlul de campion cu Sporting, în 2002. Și cel ce l-a promovat pe Cristiano Ronaldo. Cum naiba să-l uit?

– Ce înseamnă Bölöni pentru voi?
– E Dumnezeu!

Marius Niculae a rămas și el în memoria suporterilor: „Niculae? Numărul 7? Bun! Dar a avut atâtea accidentări…”.

„CUM CREZI CĂ AŞ PUTEA ŢINE STEAGUL STELEI? ROŞU ÎNSEAMNĂ BENFICA. DUȘMANUL”

Am în rucsac un steag şi un fular roş-albastre. „Vreţi să vă fotografiaţi cu steagul Stelei”, sunt curios? „Mai întâi, să le văd”. O clipă i-a ajuns: „Cum crezi că l-aş putea ţine? E roşu, ca al Benficăi”. Parcă îl arde. Continuă, privindu-mă uşor supărat: „Dacă mă uit mai atent, văd că te-am lăsat să intri aici îmbrăcat în tricou roşu. Roşu înseamnă Benfica, roșu înseamnă dușmanul şi nu e bine”. A început să râdă. Glumea. „Beţi ceva?, s-a interesat. „Nu, mulţumim”.

ULTRAŞII NU SE OPRESC NICIODATĂ

Am făcut o poză cu el şi am plecat. Mustafa pregătea meciul. A fost sufletul ultraşilor. A stat pe un mic podium în mijlocul lor şi i-a condus ca un dirijor. Cu el lider, galeria formată din cele 3 facţiuni e ca un tunet. Şi nu se opreşte niciodată: cântă, scandează, bate din palme şi în tobe! Fără încetare.

„PELO MEU SPORTING”

Imnul clubului deja te înfioară, „dar stai să vezi ce urmează. Următorul cântec e mai impresionant decât You’ll never walk alone, al lui Liverpool”, m-a atenţionat un jurnalist lusitan. „Pelo meu Sporting”, o reinterpretare după faimosul My way, al lui Frank Sinatra, te fascinează. La fel ca You’ll never walk alone.

Ultraşii au dat startul şi întreg stadionul cânta versurile ce apar pe ecranele arenei. După, a început meciul. Şi nebunia peluzei.

  • 41 de ani au trecut de la crearea Juventude Leonina la Sporting Lisabona
    8.000 de membri are cea mai dură facțiune de ultras a lui Sporting

„Vrei să-ți spun eu rezultatul meciului Sporting – Steaua? 1-0, gol Bas Dost. Și noi ne calificăm, n-am nicio îndoială” Mustafa, liderul facţiunii Juventude Leonina

„Mustafa e mai puternic chiar și decât președintele clubului la Sporting”
Dino, membru al facţiunii Juventude Leonina.

VIDEO + FOTO Fanaticii lusitani așteaptă FCSB

Articol de — Theodor Jumătate, Raed Krishan (foto), Duminica, 13 August, 10:25

Galerie foto (AICI)

Preluare de pe gsp.ro

Nota Redacției

Facțiunea Juventude Leonina are pagină dedicată pe site-ul oficial al clubului Sporting CP. Acolo clubul și galeria colaborează, având același interes, nu este o frondă permanentă și un scop de a fi mereu contra. Este un pateneriat contructiv, nu o luptă surdă între părți ca pe la alții.

  • Engleză Aici (este prezentare pe scurt)
  • Portugheză AICI (este versiunea completă)

 

Să ne cunoaștem adversarul- Sporting Clube de Portugal- și lungul nasului

FC Steaua a picat cu Sporting Lisabona în play-off-ul Champions League, și deși a căzut cu unul dintre cei mai accesibili adversari, ținând cont că putea da peste Napoli, Liverpool sau Sevilla, roș-albaștrii nu vor avea deloc o misiune ușoară, cum s-au grăbit unii să se minuneze de „norocul” Stelei. Dimpotrivă, echipa antrenată de Jorge Jesus s-a întărit considerabil în această vară. Încercăm să vă facem o prezentare a adversarului pentru a vedea pe date, nu pe vorbe, prăpastia dintre „ei” și „noi”.

Cum au primit tragerea la sorți

Clubul lusitan

Prezentarea pe site-ul oficial al clubului SPORTING CLUBE DE PORTUGAL

[…]

STEAUA DE BUCARESTE NO CAMINHO DA CHAMPIONS
(Steaua București în calea campionilor)

Pe scurt. Managerul sportiv al lui Sporting Lisabona, Andre Geraldes, consideră că „leii din Lisabona” au avut noroc la tragerea ce a avut loc vineri la Nyon. Totuși, Geraldes avertizeaza: „Cred că e o tragere la sorți norocoasă pentru Sporting. Trebuie însă să ne respectăm adversarii. Vom infrunta o echipa mare și trebuie să facem tot posibilul să ajungem în grupe”, a spus Andre Geraldes pentru site-ul oficial al echipei. Un alt motiv de bucurie pentru oficialul lui Sporting e disputarea primei manșe a întâlnirii pe teren propriu, unde se mizează și pe suportul masiv al fanilor. „Ne bucură că vom juca primul meci acasă, în fata suporterilor. Ei s-au dovedit a fi adevărați catalizatori ai echipei, așa că sper un cadru uman imens și la o noapte europeană pe care numai Sporting  o stie furniza”, a conchis acesta.

  • Sporting CP. Stadionul José Alvalade  are o capacitate de 50.080 de locuri. Media de spectatori în sezonul trecut: 43.000.
  • FC Steaua. Naţional Arena are  55.634 de locuri. 9.390 a fost media de spectatori în sezonul trecut  de Liga 1. 

Pe pagina oficială de Facebook , SPORTING CLUBE DE PORTUGAL notează: „Adversarul nostru e deja aflat! Sportiv Cp se va confrunta cu FC Steaua Bucuresti în play-off de acces la UEFA Champions League. Prima rundă va fi jucată la Alvalade la 15 august și la a doua rund, o săptămână mai târziu, la 23 august.”

Presa din Portugalia

Jurnaliștii portughezii au facut o scurtă prezentare a Stelei, înaintea întâlnirii cu Sporting din playoff-ul Champions League. „E antrenată de Nicolae Dică, cel care la începutul carierei de jucător era considerat noul Hagi. Acum și-a început cariera de antrenor. Cei mai periculoși jucători ai Stelei sunt Man, Tănase, Alibec și Teixeira”, scrie ziarul Record. Jurnaliștii portughezi au observat și problemele din apararea Stelei. „După plecările lui Tamas și Moke, Steaua a arătat găuri mari în centrul apărării”, notează Record. Ziarul a luat și un scurt interviu lui Teixeira.

Ziarul Record face și o prezentare detaliată a clubului FC Steaua cu palmares și lot.

Ziarul a luat și un scurt interviu lui Filipe TeixeiraSPORTING e favorită dar trebuie să fim pozitivi”. 

Aş fi preferat să jucăm acasă primul meci, pentru că golurile marcate în deplasare contează foarte mult, dar tragerea la sorţi a decis să jucăm prima dată pe Alvalade. Trebuie să fim pozitivi. Sporting este favorită, dar noi vrem să contracarăm acest lucru. Sporting este o echipă puternică, cu trei-patru jucători excelenţi […] N-am fi vrut să întâlnim Liverpool, FC Sevilla şi Napoli în această etapă a competiţiei”, a spus Teixeira în interviul dat la Record.

Prima manșă pe Estádio José Alvalade

Planul stadionului și modul de acces

  • Autocar
    Terminal Rodoviário Campo-Grande (autocarros urbanos, suburbanos e interurbanos)
  • Metrou
    Linha Amarela ou Verde/ Estação Campo-Grande
  • Automobil
    2ª Circular, Eixo Norte-Sul, IC 19, CRIL
    Se vier pela 2ª Circular: Saída Campo-Grande ou Saída Telheiras
    Se vier pela Calçada de Carriche: Sentido Odivelas – Lisboa saída
    Telheiras/ Sentido Lisboa Odivelas saída Estádio

SPORTING CLUBE DE PORTUGAL (SCP)

Sporting Clube de Portugal este un club înființat în urmă cu 111 ani, 1906, care și-a trecut în palmares, până în prezent, 18 titluri, 16 Cupe și 8 Super Cupe ale Portugaliei, pe lângă o Cupa a Cupelor (UEFA Cup), câștigată în 1964 și una pierdută în finala din 2005.

Echipa la care s-a format Cristiano Ronaldo, l-a avut antrenor și pe László Bölöni, între 2001-2003. Gloria stelistă, unul din eroii Stelei de la Sevilla ’86,  a devenit campion cu Sporting în 2002.

Disputa din Play off de Champions League 2017 este prima întâlnire între cele două cluburi din istorie. Într-o declarație recentă dată la emisiunea Fotbal Club, Ladislau Bölöni (64 de ani) mizează pe Steaua în ”dubla” din play-off-ul UEFA Champions League: ”Eu cred, este o presimțire a mea, că Steaua este capabilă să se califice. Pe mine m-a surprins rezultatul foarte frumos pe care Steaua l-a obținut la Plzen”. Tehnicianul admite că lusitanii au prima șansă, dar că diferența de valoare dintre cele două echipe nu este una în măsură a nu fi contracarată de către elevii lui Nicolae Dică:  ”Ei au prima șansă, dar nu văd căruța așa de tare, așa de mare, astfel încât să nu poate fi dărâmată. Coentrao vine de la Real Madrid, este valoros, dar într-un meci de fotbal se poate întâmpla orice. Mă bazez că evoluția asta frumoasă de la Plzen îți poate da aripi. Sporting este o prezență constantă în Europa, dar până va demonstra acest lucru pe teren va fi mai greu”.

Palmaresul Sporting CP, conform UEFA.com

Pentru Sporting va fi a patra dublă contra unei formaţii din România. În sezonul 1990/91 al Cupei UEFA, a trecut de Poli Timişoara, după 7-0 şi 0-2 în turul al doilea al Cupei UEFA. În ediţia 1991/92 a aceleiaşi competiţii, era eliminată de Dinamo, din primul tur, după 1-0 şi 0-2, meci decis în prelungiri. În fine, în stagiunea 2011/12 a Europa League, alb-verzii au câştigat cu 2-0 meciul de acasă cu FC Vaslui, pierzând returul la limită, scor 0-1.

În sezonul 2016-2017 Sporting a terminat pe locul 3  şi încearcă să revină în grupele UCL, unde a evoluat şi în ediţia trecută. Deşi au terminat ultimii în grupa F, „Leii” au pierdut greu ambele dueluri cu viitoarea câştigătoare a trofeului, Real Madrid (1-2 şi 1-2), precum şi pe cele cu Borussia Dortmund (1-2, 0-1).

Ultimele meciuri (amicale) disputate de  Sporting Lisabona în vara asta:

Lotul de jucători

Lotul lui Sporting (click link), format din 36 de jucători, bine acoperit pe posturi, este evaluat la aproape 200 mil. € pe transfermarkt.de (196,15 mil. €), în timp ce lotul Stelei, cu 23 de jucători,  neacoperit pe unele poziții, este cotat la 20 mil. € (19,95 mill. €)! De 10 ori mai valoros!

Sporting CP a investit 23,6 mil. €, dar a vândut și jucători de 20,1 mil. €!

În mercato de vară, lusitanii au făcut o serie de transferuri sonore, aducându-i pe fundaşul Andre Pinto (Braga), apărătorul francez Jeremy Mathieu (FC Barcelona), mijlocaşul Bruno Fernandes (Sampdoria),  fundaşul argentinian Rodrigo Battaglia (Braga) şi fundaşul Fabio Coentrao (Real Madrid). Nu mai puțin de 5 fundași! Defensivă beton!

Astfel, portughezii au adus, pe bani sau gratis, jucători de la echipe mari precum Barcelona, Real Madrid sau AS Roma. Cei de la Sporting i-au transferat în această vară pe Jeremy Mathieu (venit liber de contract de la Barcelona, după ce catalanii l-au cumpărat în 2014 cu 20 mil. € de la Valencia), Fabio Coentrao (împrumutat până în iunie 2018 de la Real Madrid), Seydou Doumbia (de la AS Roma, împrumutat un sezon), Marcos Acuna, (de la Racing Club, pentru 9,6 mil. €), Bruno Fernandes (de la Sampdoria, pentru 8,5 mil. €) şi Cristiano Piccini (de la Betis, pentru 3 mil. €).

Pe lângă achiziții (23,6 mil. €), cei de la Sporting au fost activi și la vânzări (20,1 mil. €): Ruben Semedo la Villarreal, pentru 1,8 mil. €, Paulo Oliveira, transferat la Eibar, pentru 3 mil. € și Teofilo Gutierrez, la Junior FC, pentru 1,8 mil. €. Totuşi, numele grele din ofensivă- Dost, Carvalho sau Adrien Silva – au rămas, astfel că misiunea Stelei va fi una foarte grea, mai ales cu defensiva actuală, peticită și șubredă, de care dispune Dică.

Noile achiziții ale lusitanilor completează un lot în care se regăseau oricum nume importante, precum portarul Rui Patricio, fundaşul uruguayan Sebastian Coates, mijlocaşii William Carvalho şi Adrien Silva, căpitanul echipei, atacantul olandez Bas Dost, atacanții Gelson Martins şi ivorianul Seydou Doumbia.

Antrenorul portughezilor este unul cu un CV respectabil. Jorge Jesus este de trei ori campion al Portugaliei cu rivalii de la Benfica, echipă pe care a condus-o în două finale consecutive ale Europa League, în 2013 şi 2014, ambele pierdute, cu Chelsea, respectiv Sevilla. Mai are în palmaresul de antrenor 5 Cupe ale Portugaliei și 2 Supercupe.

Cum ar putea arăta Sporting (SCP) în meciul cu FC Steaua (FCSB)

Sporting (4-4-2): Rui Patricio(29 ani/16 mil €) – Cristiano Piccini(24/3), Sebastián Coates (26/7) , Jérémy Mathieu (33/3), Fábio Coentrão (29/5) – Adrien Silva(28/25), William Carvalho(25/25), Bruno Fernandes(22/7,5), Rodrigo Battaglia (26/3)- Gelson Martins(22/20), Bas Dost(28/16)

Cu o echipă în care defensiva este cotată la 34 mil. €, mijlocul la 60,5 mil. €  și un atac de 46,5 mil. €, este de înțeles de ce oficialii portughezi se consideră norocoși că au picat cu FC Steaua, al cărui prim „11” este cotat de 10 ori mai puțin. Păstrând proporțiile, la fel am fi reacționat și noi dacă FC Steaua ar fi căzut în play off de Champions League cu UTA Arad din Liga 2 (urna 2). Echipă de tradiție, cu 6 titluri în  palmares, dar cu un lot de 23 jucători cotat la 2,65 mil. €, de aproape 10 ori mai mic decât al Stelei.

Concluzii

Sporting Clube de Portugal este un adversar mult mai greu decât sunt unii tentați să creadă, și lusitanii pornesc clar cu prima șansă în dubla cu FC Steaua.

Când noi spunem „o echipă mai accesibilă”, nu înseamnă că Steaua o bate și pe hârtie, ci noi o considerăm mai puțin grea în raport cu celelalte echipe aflate în prima urnă. Altfel, Sporting este favorita certă și pe teren, nu doar în urne.

Cu toate aceste decalaje valorice prezentate mai sus, le urăm succes roș-albaștrilor! Vom fi alături de ei indiferent de rezultatul de pe tabelă. În primul rând pentru că îi iubim, iar în al doilea rând pentru că noi conștientizăm unde ne este locul în raport cu sărăcia care bântuie România și fotbalul pe plaiurile mioritice.

Steaua este Unitatea de elită în România pentru că este cea mai stabilă financiar și are bani produși din realizări pentru că nu face rabat de la un anumit standard de performanță individuală, indiferent de costuri: „Ești de Steaua, ok. Nu, out, chiar dacă, aparent, Steaua pierde banii dați pe transfer!”. Cu toate acestea, nu se poate susține un buget anual mai mare de 15 mil. €.

Nu contează valoarea lotului cotată pe transfermarkt sau din sumele de transfer, ci bugetul de salarii anuale (wage budget) pe  care ți-l poți permite pentru un lot de jucători foarte buni. Dacă pentru un transfer poți apela la un credit, pe care îl poți acoperi, teorectic, din vânzarea ulterioară a jucătorului sau din banii de la UEFA, salariile curente trebuie să fie dimensionate să le poți acoperi din veniturile curente certe: drepturi TV, sponsori, ticketing și marketing. Altfel intri urgent faliment! Sporting CP are un buget anul de salarii de peste 50 de mil. de €.

  • De exemplu, salariul lui  Coentrao este de 3,5 mil. € la Real Madrid. Sporting l-a împrumutat și i-a oferit un plus de 1 mil. €, în plus față de contribuția majoră a clubului din Madrid.

Liga 1 din România,  bănuiți pe unde este, dacă cei toți 456 de jucători din Liga 1 sunt cotați doar la 74% (146 mil. €) din valoarea celor 36 de jucători din lotul actual al clubului Sporting (196,15 mil.).

Dar în meciurile eliminatorii mereu sunt și surprize. Valoarea dă o constanță în competițiile de anduranță (campionate, grupe), dar în partidele eliminatorii rezultatul mai depinde și de starea fizică și psihică, arbitraj, norocul sau ghinionul din ziua dublei.  Orice greșeală făcută în cele 180 minute poate fi fatală pentru o calificare.

Forza Steaua!

X Ray