Tag Archives: Sepsi

Cronica “cusurgiului”: négy – nulla… adică 4-0

Înainte de Sepsi-Steaua, patronul covăsnenilor promisese fanilor steliști un kürtőskalács (mmm, îmi plouă-n gură…) de 15 metri (!!!), dar s-a izbit de zidul reglementărilor sanitare… Așa că… nem szabad! 

Nu știu să mai fie altundeva în lume vreo echipă de fotbal de prima ligă patronată de o brutărie. Normal, doar în România se putea așa ceva. Pentru că nou promovata Sepsi OSK e finanțată de Diószegi László, mai precis de Diószegi pékség, adică brutăria Diószegi. Mă rog, brutărie e impropriu spus, că omul are 10 cuptoare cu magazine de prezentare, iar produsele lui merg în 10 județe, ajung chiar și la București. Ba chiar și în… Anglia, unde székelyi kenyér se face lângă Londra, la Luton.

Brutăria ca brutăria, că pâinea secuiască e chiar grozavă, dar mă uitam la meciul de la Brașov cu Sepsi și mă întrebam cum au ajuns amărâții ăia în prima ligă. Că-s rudimentari rău. Și, în plus, ceea ce vedeam era o versiune upgrade, cu jucători aduși să întărească noua promovată – Pitic Petre, Herea, Oros, Fülöp sau veteranul Hadnagy, care-i mai bătrân și decât Texeira…

Meci urât, cu ai noștri scremându-se să joace împotriva unei echipe de cotonogari încurajați de o galerie pătimașă. Până la pauză a fost, totuși, 3-0, dar cum? Două penalty-uri acordate (culmea, corect!) de Colțescu (vă spune ceva numele ăsta?…) și un autogol al unui covăsnean. E drept, ușor nu era să treci de pădurea de picioare transformate în coase, dar, să fie clar, era momentul să facem scorul campionatului. După pauză, surprise-surprise, ai noștri jucau în dorul lelii, iar echipa ale cărei meciuri sunt transmise până hăăăăăt în Ungaria a prins curaj. Și-a fost cât pe-aci să ne dea și gol. Și nu doar o dată… Ar fi fost o rușine mai mare decât cea din prima repriză de la Lucerna.

Golul lui Benzar cel mic a adus scorul la 4-0, proporții ceva mai apropiate de ceea ce ar fi trebuit să arate tabela în mod normal. Continuăm să-i suflăm în ceafă Bursucului… Dar, ați ghicit, cusurgiul de mine nu e deloc mulțumit. Ba din contră, mă gândesc dacă oi mai avea norocul să prind și un meci bun până la Crăciun. Dar slabe speranțe. Să fim sinceri, treaba nu merge. O fi și Dică de vină, nu zic nu, dar nu el îi împiedică pe bramburiștii noștri să paseze ca lumea, nu el îi face să bubuie mingea-n tribune sau peste ele… Fazele de fotbal adevărat sunt rare, iar băieții ăia care ne fac să suferim par adesea că se văd pentru prima oară. Aici e buba, iar explicațiile lui mister Nick (”Dacă aveam o săptămână la dispoziție pentru fiecare meci, cred ca aveam maximum de puncte.”) sunt mai caraghioase până și decât obișnuitele comicării dinspre Groapă. Nu o săptămână i-ar  trebui la dispoziție, ci o curea. Să mi ți-i altoiască zdravăn pe indolenții ăia…

Coregrafii noștri (că avem și noi, nu?) s-au dat în stambă cu bannerul ăla adresat unora care, cică, n-ar fi acasă în România. Că or mai fi și rumâni de-ăștia colțoși e de-nțeles, dar parcă nu era locul… Mai grav mi se pare însă altceva. Am zărit prin galeria sepsilor un fel de steag pe care scria ”Székely Légió”, adică ”Legiunea secuiască”. Că echipa asta e a secuilor din România înțeleg, dar numele ales e extrem de nepotrivit, el fiind identic cu cel al unei foarte agresive grupări (paramilitare!!!) cu vise ce nu datează doar de azi, de ieri. Acum vreo 2-3 ani, Consiliul Europei a respins cererea ”catalanilor” din județele Covasna, Harghita și Mureș de proclamare a autonomiei „Ţinutului secuiesc”, drept care s-au auzit ameninţări că „lucrurile nu vor rămâne aşa” şi că „se va face dreptate”, indiferent de mijoacele la care vor apela. Cu ”legionari” de-ăștia, mai abrași decât ăi vișinii, cu nostalgia Háromszék-ului, mâine-poimâine-i vedem pe stadioane cu bannere inscripționate Nem, nem, soha! (=nu, nu, niciodată!), cu portretul lui József Attila și citate din poezia lui: Cu nobilă mânie ne vom avânta înainte / Cu cruci de sânge vom însemna hotarul / Vom călca totul în picioare!

Stați blânzi, bre… Doar n-oți lua de bună profeția lui, că ”deasupra Carpaților va sufla vânt unguresc”. Pentru că aiasta, ca să-l citez și eu pe poetul maghiar: Nem, nem, soha!

Andrei Sava
Blog  Sam Murray  – 2 Oct 2017

Nota Redacției: Din prețuire pentru Andrei Sava, colegul nostru de „suferință roș-albastră”, am decis să-i încadrăm savuroasele analize cu meciurile Stelei într-o rubrică specială intitulată Cronica „cusurgiului”, cum el însuși se autodefinește în glumă. Tot în spirit de glumă am preluat și noi ideea de la el pentru titlul rubricii. Altfel, în realitate, Andrei Sava este un om normal, echilibrat, obiectiv și un excelent condei.

Daniel Benzar, altă speranță a Stelei care urcă treptele afirmării

Sepsi OSK – FC Steaua 0-4! Az a szép, az a szép… Game Over în 10 minute!

Secuii lui László Diószegi n-au mai apucat să le ofere steliștilor un kürtőskalács de 15 m, însă le-au dat cadou două de “11 m” și un autogol  în numai 10 minute. Cu două goluri din două penaltiuri obținute de Tănase și un autogol provocat de Bizon, Steaua le-a sunat stingerea secuilor sub poalele Tâmpei  încă din minutul 35. Vorba celui mai popular cântec unguresc “Az a szép, az a szép“… Game Over! Holgoș!

  • Traducere: “Az a szép, az a szép” = E frumos, e minunat

Cu tot șovinismul din tribună, trebuie, totuși, să aplaud fair play-ul de pe teren al celor de la Sepsi. S-a jucat cât de cât curat, fără cotonogeala excesivă marca ASA Tg. Mureș din perioada 2014-2016. De bun-simț a fost și intervenția lui László Diószegi, patronul echipei Sepsi OSK, la digisport TV înaintea partidei. Nimic arogant sau provocator în interviul lui, ci numai respect față de echipa FC Steaua!

Prima repriză a fost controlată clar de Steaua, împotriva obișnuinței, când a și închis meciul. Însă în a doua repriză, demotivați și de scor, nu doar de slăbiciunea adversarului, steliștii au luat piciorul de pe pedala de presiune. După golul anulat lui Man și bara de avertizare a lui Nikolić, Steaua s-a năpustit din nou în atac, unde a rămas și după 4-0, până la finalul meciului.

  • Omul care aduce golul, Daniel Benzar! Sepsi-Steaua 0-4! Video GOOOOOL BENZAR! Tânărul de 19 ani a reluat în vinclu la colțul lung, după o fază în care Man a scăpat spre poarta gazdelor. Dennis a fost blocat de Fejer, după care Daniel Benzar, venit lansat, preia în viteză mingea și o catapultează în vinclu.

Aseară jocul a fost mult mai  legat și nu s-a repetat festivalul de pase greșite din prima repriză cu Lugano. Puștii Stelei, Dennis Man și Daniel Benzar, au confirmat din nou, Tănase a părut mai responsabil în joc și altruist – l-a lăsat pe Gnohere să execute al doilea penalti. Cuplul Planić – Bălașa pare siamez, iar sârbul este un real câștig pentru defensiva Stelei. Foarte bine a intrat în joc și hulitul Achim, iar Teixeira a etalat virtuozitatea și la cei 37 ani pe care îi împlinește luni, 2 octombrie 2017. Îi urăm la mulți ani!

Echipa “menajaţilor”: Vlad/Stăncioiu – Benzar, Artur Jorge, Larie, Junior Morais – Ovidiu Popescu, Nedelcu – Golofca, Budescu, De Amorim – Alibec.

Una peste alta, a fost un galop de sănătate pentru steliști la final de tur, în mediul ozonat brașovean.

  • “FCSB e cea mai bună echipă din campionat, se vede că e singura echipă care joacă în Europa. Steaua poate să facă două echipe, are un lot foarte valoros, s-a văzut și azi, s-a distrat cu noi, din păcate”, a spus Hadnagy la Look TV.

Din păcate, în ziua în care Daily Mail scria despre interesul celor de la Chelsea pentru Florinel Coman, acesta s-a accidentat. În minutul 63, Coman a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, mingea trecând pe lângă vinclu. Imediat după ce a executat, tânărul de 19 ani s-a prăbusit pe gazon cu dureri mari la bicepsul femural și riscă să rateze convocarea la naționala U21.

Cu acest succes steliștii au incheiat turul  pe locul 2, la 4 puncte în urma liderului CFR Cluj, și au intrat într-o scurtă vacanță competițională ocazionată de meciurile echipei naționale. Florin Niță, Romario Benzar, Mihai Pintilii, Constantin Budescu și în premieră Mihai Balașă, au fost convocati de selectionerul Cosmin Contra pentru “dubla” cu Kazahstan și Danemarca. Tinerii Dennis Man, Dragoș Nedelcu și Florinel Coman sunt pe lista lui Daniel Isailă la echipa naționala de tineret U21, care va juca împotriva Elveției, la Lugano. Ceilalti jucători ai Stelei vor reveni la antrenamente joi, prima etapa a returului Ligii 1 fiind programată împotriva celor de la FC Voluntari, în deplasare.

“Spectacolul” din tribune

La meci au fost prezenți aproximativ 2.000 de steliști din Peluza Roș-Albastră, grupați în zona alocată oaspeților. Pe stadion au fost și alți steliști,  din Brașov și vecinătate, însă neorganizați, ci împrăștiați pe stadion, mai puțin în zona ultrașilor lui Sepsi, „Székely Légió” (Legiunea secuiască).
Roș-albaștrii au reacționat atunci când crainicul a anunțat echipele de start și în limba maghiară, huiduind copios momentul care se petrece la fiecare meci disputat de Sepsi pe teren propriu, deși nu este la Sf. Gheorghe, dominat de unguri (73,6% în 2011), ci la Brașov, unde ungurii (incluzând secui) sunt  7%. Municipiul Brașov are, potrivit recensământului  din 2011, următoarea structura etnică: români (91,3%), maghiari (incluzând secui, 7,1%)…
Video. Atmosfera înainte de start

Provocarea maximă a fost când ultrașii secuilor de la Sepsi din „Székely Légió” au început  prestația vocală cu cântecul naționalist Nélküled (Fără tine), pe care îl fredonează la fiecare meci, plus alte slogane tematice. Cântecul se referă la patria mama Ungaria.

  • “… Ca și floarea pe moarte, fărâmițată/ Ca și cele cinci milioane de maghiari care nu au fost auzite de lume/ Ca și semințele căzute în praf care nu mai germinează/ Dacă nu ne veghezi peste noi, toți vom fi așa fără tine…” (Tradus cu google translator)

În replică, românii Stelei din Peluza Roș-Albastră au cântat celebrul cântec militar „Treceți batalioane române Carpații”, afișând și un steag tricolor pe care era inscripționat „Aici e România”.
Videoclip cu fanii Stelei cântând “Treceți batalioane române Carpații”
Ulterior, roș-albaștrii au desfășurat mai multe bannere adresate celor de la Sepsi: “Pentru voi «acasă» nu e în România. Plecați”.  Steliștii au răspuns astfel pentru prezentarea echipelor în limba maghiară și la strigătele suporterilor din Sf. Gheorghe în aceeași limbă.

Însă în minutul 17, ultrașii din „Székely Légió” au produs un moment extrem de tensionat pe stadionul Tineretului din Brașov, atunci când Peluza RA stelistă a scos  acele bannere pe care scria „Pentru voi, acasa nu este Romania!”.  „Székely Légió” a început să strige: „Ria-ria Ungaria! „. În traducere liberă „Hai Ungaria” („ria” nu inseamna nimic, sunt doar ultimele 3 litere din Hungaria). Auzind această scandare, restul spectatorilor aflați au inceput și ei să huiduie!

Steliștii au reacționat prompt și la unison cu “România! România!” Scandarea ungurilor a durat doar 10-15 secunde. Fie că au realizat la ce se expun, fie că au fost opriți de oficialii celor de la Sepsi au încetat brusc și nu au mai repetat niciodată.

Videoclip cu acel moment tensionat: bannere, “ria-ria Ungaria”, huiduieli, “România!România!”

Declarația Peluzei Roș-Albastre pe pagina sa de facebook:

Scor mare cu un adversar din fotbalul mic. Sepsi – FCSB 0-4, meci în care rezervele lui Dică s-au distrat cu nou-promovata din Sfântu Gheorghe

Schimbările făcute de Dică în primul ”11” nu se opresc, dar pare că acum nu contează. Sepsi, adversarul de azi, începe meciul cu o frică demnă de filmele horror. Aşezare fricoasă, intervenţii fricoase. Început fricos al echipei pe care o susţin câteva mii de oameni la Braşov, oameni care scandează în maghiară. Ce? Nu înţelegem mai mult de ”Ria, ria, Ungaria!”. Ca un preview pentru horror-ul din teren, fotbal ca în prima ligă din Ungaria. Adică slab, mai slab decât la noi. FCSB se aşează peste Sepsi ca în MMA, cu genunchiul pe gâtul adversarului şi îi cară pumni.

Pintilii trage peste poartă cu un voleu din careu, o încercare de concretizare a posesiei prelungite. Florinel Coman aleargă cu două sute la oră pe stânga, Enache aleargă pe dreapta. Dar fără rost. Singurul care vrea să joace fotbal din tabăra gazdelor e Hadnagy, însă şutul lui anemic e respins uşor de Niţă. Apoi începe sfâşitul pentru Sepsi. Gnohere pătrunde în careu, Tănase cade ca electrocutat şi Colţescu se repede să arate punctul cu var. Nu a fost penalty, dar nici gazdele nu protestează prea mult. Tot Tănase execută uşor şi e 1-0 în minutul 25. Scorul se schimbă imediat, tot din penalty. De data asta unul pe bune, tot după un fault la Tănase. Gnohere nu mai ratează şi se face 2-0, însă Sepsi e groggy şi pare că aşteaptă arbitrul care să vină să declare învingătorul prin KO. Degeaba! Patru minute după golul francezului, Florinel Coman execută un corner la care Ghinga se remarcă trimiţându-şi mingea în propria poartă. E 3-0 şi Sepsi bâjbâie, arată ca un adversar din fazele de început ale Cupei României care rămâne uimit de numele adversarului. 

Curajul venit prea târziu e penalizat

Frica pare că dispare după pauză. Patrick Petre e găsit excelent cu o pasă în spatele liniei de fundaşi, mijlocaşul îl driblează excelent pe Niţă, dar nu mai are forţă să împingă mingea în poartă, iar Bălaşa respinge. Jocul nu se echilibrează, Sepsi în careul lui Niţă e rara avis, nici Nikolic nu reuşeşte prea multe, muntenegreanul care a transpirat câteva tricouri roş-albastre înclusiv în meciurile din Europa în anii trecuţi. Mingile gazdelor sunt înalte, la bătaie pentru Nikolic, în timp ce FCSB joacă un fotbal-handbal, contra unei apărări solide. 

Defensiva însă nu rezistă prea mult. Avântul prins pe final de Sepsi e taxat de o cursă a lui Man. Puştiul nu finalizează singur cu portarul, însă mingea respinsă ajunge la Daniel Benzar, cel care înscrie din unghi şi face 4-0. FCSB duce fără probleme meciul până la final, în ciuda unei noi încercări a lui Patrick Petre de a înscrie, şi obţine o victorie facilă cu care ajunge la 28 de puncte, patru mai puţine decât liderul CFR Cluj.” – C. Scutariu.

Sursa: prosport.ro

Alte opinii referitoare la cele două penaltiuri acordate de Colțescu.

1)Faza din min. 25: Penalti acordat la blocarea cu mânile și împingere. Sepsi OSK nu a protestat la decizie.

Foto sport.ro

2) Faza din min 31: Penalti acordat la secerarea lui Tănase. Sepsi OSK nu a protestat.

Foto sport.ro
  • “În minutul 25, Florin Tănase a fost faultat în careu de Răduțoiu, iar Sebastian Colțescu nu a ezitat și a indicat punctul de la 11 metri. Tot Tănase a executat penalty-ul și a deschis scorul pentru FCSB.0Mijlocașul de 22 de ani le-a mai obținut o lovitură de la 11 metri roș-albaștrilor patru minute mai târziu, când a fost faultat de Oros, iar de această dată Gnohere a executat și a dublat avantajul oaspeților.” – GSP
  • Comentatorul TV de la digisport a comentat la ambele faze: “Penalty clar, indiscutabil!”. Idem site-ul digisport, nu contestă:
  • “Eu zic că la prima fază nu este penalty. Este mult prea puţin pentru a acorda lovitură de pedeapsă.” , a spus expertul Telekom Sport, Cristian Balaj.
  • ”La primul penalty a intrat în mine, iar la cel de-al doilea mi-a dat peste picioare. La juniori am mai obținut două penalty-uri (n.r. – în același meci), la seniori nu”, a spus Tănase, la flash interview.

Notele GSP

“Jucătorii steliști au făcut un meci bun, dar niciunul dintre fotbaliștii lui Dică nu a a avut un joc extraordinar, fără să iasă în evidență. Niță, Pintilii, L. Filip, Man, Tănase și D. Benzar au evoluat cel mai bine și au fost notați cu 7 de Gazeta Sporturilor.

Enache, Bălașa, Momcilovici, Achim, Coman, Teixeira și Gnohere au avut evoluții care nu impresionat și au primit nota 6. Antrenorul stelist Nicolae Dică a fost notat 7, în timp ce Valentin Suciu a primit 3. Centralul Sebastian Colțescu a primit nota 5.”

Caseta tehnică

Steaua a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Florin Tănase ’26 (penalti), Harlem Gnohere ’31 (penalti), Sebastian Ghinga ’34 (autogol) şi Daniel Benzar ’74.

0-1: Tănase a transformat un penalti acordat pentru o intervenţie a lui Răduţoiu asupra sa.
0-2: Gnohere a transformat un penalti acordat pentru un fault al lui Oros la Tănase.
0-3: Ghinga a trimis mingea în propria poartă după un corner.
0-4: Benzar a trimis în plasă mingea care rămăsese pe loc după ce Fejer l-a blocat pe Man.
În minutul 65, Dennis Man a trimis mingea în poarta apărată de Fejer, dar golul a fost anulat pentru ofsaid.

Echipele de start:

  • Sepsi: Fejer – Răduţoiu, Oros, Ursu, Grecu – Ghinga, Petrovikj – Fulop, Cl. Herea (Astafei 62), P. Petre – Hadnagy (Nikolic 68)
    Rezerve: Niczuly, Damian, Dima, Nikolici, Papsys, Astafei, Dumbravă
    Antrenor: Valentin Suciu
  • FCSB: Niţă – G. Enache, Planic, Bălaşa, Momcilovic – Pintilii (Achim 76), L. Filip – Man, Fl. Tănase, Fl. Coman (Texeira 64) – Gnohere (D. Benzar 46)
    Rezerve: Vlad – Larie, Morais, Achim, D. Benzar, De Amorim, Teixeira
    Antrenor: Nicolae Dică

Brigada de arbitraj:  Sebastian Colţescu – Adrian Radu Ghinguleac, Ciprian Florin Danşa – Ionuţ Coza

Cartonaşe galbene: Petrovikj ’31, Fulop ’61, Nikolici ’82 / Gnohere ’45+1

Statistică

Galerie foto: fcsb și gsp

Video

  • Rezumat

  • Meci întreg

  • Declarație Dică

  • Reacții după meci

Felicitări băieților pentru victorie!

Forza Steaua!

X Ray

Avancronică

Partida din etapa a 13-a, ultima din turul sezonului regulat, ASC Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – FC Steaua, se dispută duminică, 1 octombrie 2017, ora 20:30, pe stadionul Tineretului  din Brașov, locul ales de echipa “ungaro-română” pentru meciurile “de acasă”.

Sepsi vs Steaua

Cele două echipe se vor duela pentru întâia oară într-o partidă oficială. De asemenea, la nivelul băncilor tehnice, Valentin Suciu şi Nicolae Dică, cei mai tineri antrenori din Liga 1 Betano (ambii 37 de ani), se vor afla pentru întâia oară faţă în faţă. După 12 etape, Sepsi are 10 puncte, în timp ce echipa lui Dică are 25. Un singur jucător din cele două loturi a bifat toate minutele în primele 12 etape, este vorba de Ionuţ Ursu (Sepsi).

 

Cine e Sepsi OSK?

 

ASC Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este un club de fotbal din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, România, înființat în 2011 și susținut de un lanț de brutării, toate ale lui Laszlo Dioszegi (44 de ani). În sezonul 2016-2017, echipa a promovat în Liga I direct de pe locul 2 al Ligii a II-a.

Cine e Sepsi OSK ne spune chiar patronul ei, Laszlo Dioszegi, într-un interviu dat în Libertatea pe 26 mai 2017, din care vom prelua mai jos selectiv. Pe atunci era final de sezon 2016-2017 cu Sepsi promovată sportiv în prima ligă.


Cum v-a venit ideea înființării acestei echipe?

Era în 2011 și eram țintuit la pat. Am fost nevoit să stau două luni la pat. Și, într-o zi, l-am sunat pe David Kertesz, prietenul meu și i-am zis: «Măi, David, noi nu mai avem echipă în oraș de 10 ani. Hai, mă, să facem o echipă!». Și am făcut! Eu eram fan al formației Oltul Sfântu Gheorghe. Apoi, le-am avut pe IMASA și pe Electro, între care era o rivalitate ca între Steaua și Dinamo. Eu mergeam la toate meciurile la IMASA. Am jucat și eu un pic de fotbal, până la nivelul Ligii a 4-a…

Ce înseamnă Sepsi OSK?

Șepși (n.a. – exact așa a pronunțat)? În maghiară, Sfântu Gheorghe se scrie „Sepsiszentgyorgy”. De la acel „Șepși” de la începutul denumirii în maghiară. Iar „OSK” înseamnă „Oltul Sport Klub”. Pentru că Oltul a fost prima dragoste, prima echipă din oraș de care m-am îndrăgostit a fost Oltul.

E adevărat că primiți ajutor din Ungaria?

Avem o colaborare cu Academia Pușkaș. Vrem să facem și noi o Academie aici.

Dar ajutor financiar?

Avem mulți sponsori, printre care sunt și vreo 4 firme din Ungaria. Sperăm să li se adauge și alte filme maghiare din România sau din Ungaria.

Cum credeți că va fi primită echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe pe stadioanele primei divizii?

E o întrebare… La Liga a 2-a am avut unele probleme, la anumite partide n-am fost primiți foarte ospitalier. E drept, foarte mulți dintre fanii noștri sunt unguri. Lumea trebuie să înțeleagă că aici nu e vorba despre maghiari și despre români, ci doar despre fotbal. Noi, aici, ne înțelegem perfect, maghiarii cu românii. Sperăm să nu fie probleme…

La meciurile celor de la Sepsi se cântă imnul Ungariei și al Ținutului Secuiesc, iar repertoriul galeriei este exclusiv în maghiară

Patronul Laszlo Dioszegi a promis steliștilor care vor fi prezenți la meci un kürtőskalács uriaș de 15 m. Însă vineri a postat un Comunicat de presă pe pagina oficială de facebook a clubului Sepsi OSK :

“Datorită unor reglementări suntem nevoiți să renunțăm la distribuirea
kürtőskalács-ului uriaș în rândul suporterilor FCSB. Pentru organizarea acțiunii printre altele este nevoie de obținerea unor
autorizații de sănătate publică și de siguranța alimentelor, analize de laborator, ne-au informat reprezentanții autorităților competente.
Prin urmare, din cauza timpului scurt rămas până la începerea partidei,
ne aflăm în imposibilitatea de a obține aceste documente. ”Regretăm această situație, intenția inițială a fost de a exprima un gest de
ospitalitate și sperăm că așa va fi perceput” – a declarat finanțatorul principal al Sepsi OSK, Diószegi László.  Pentru situația creată apelăm la înțelegerea tuturor! Cu respect Sepsi OSK.”


Sepsi OSK Sf. Gheorghe. La un singur capitol poate Sepsi să se compare cu Steaua: antrenorul. Nici una, nici alta nu are pe bancă un “principal” experimentat. Nici măcar calificat! Valentin Suciu și Nicolae Dică au aceeași vârstă, 37 de ani. Și fiecare dintre ei are licența A, calificarea inferioară celei solicitate în mod normal pentru tehnicienii care conduc formații din prima ligă. La Sepsi există Sandor Nagy ca acoperire pentru Suciu. Nagy e posesor al licenței Pro.

După un început bun în Liga 1, cu două succese în primele patru runde, covăsnenii au mai bifat doar o victorie în următoarele opt etape, 2-0 la Iaşi, în rest au o remiză, 0-0 la Timişoara, şi șase înfrângeri. Sepsi a primit cel puţin un gol în patru dintre cele cinci jocuri disputate acasă în ediţia curentă. 11 dintre cele 20 de goluri primite de gruparea din Sf. Gheorghe au fost încasate în ultimele 30 de minute, capitol unde sunt cei mai slabi din Liga 1. Ultimele 5 etape:

Deși e o nou promovată, Sepsi a strâns în lot (28 de jucători cotați la 5 mil. €) mulți fotbaliști experimentați din Liga 1: Fülöp, Attila Hadnagy, Oros, Grecu, Astafei, Claudiu Herea, ex-stelistul Nikolić, tânărul câine Patrick Petre etc. Numai un naiv ar putea considera meciul Stelei o formalitate. În ultimele două etape, după ce a pierdut dramatic “acasă” la Brașov  cu CSU Craiova , scor 3-2 (era 2-2 în minutul 80), a cedat la fel de dramatic și în deplasare  Chiajna, scor 2-1, cu gol primit în ultimul  minut de joc (’90+2). Statisticile meciurilor vorbesc de la sine.

Formația aliniată de  covăsnenii în ultima partidă, Concordia Chiajna – Sepsi OSK 2-1:

FC Steaua. Pentru Steaua, confruntarea în premieră cu  Sepsi OSK Sf. Gheorghe este și ultimul hop până la pauza competițională după aproape o lună de foc, cu 7 meciuri din 3 în 3 zile:

Viitorul – FCSB, sâmbătă, 9 septembrie, 1-0
FCSB – Viktoria Plzen, joi, 14 septembrie, 3-0
FCSB – Gaz Metan Mediaș, duminică, 17 septembrie, 4-0
CFR Cluj – FCSB, joi, 21 septembrie, 1-1
FCSB – Dinamo, duminică, 24 septembrie, 1-0
FC Lugano – FCSB, joi, 28 septembrie, 1-2
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FCSB, duminică, 1 octombrie

Fără să strălucească în jocul colectiv, echipa lui Dică a reușit totuși să treacă rezonabil prin finalul turului, excepție făcând înfrângerea de la Ovidiu. Cu 4 victorii, un egal și un eșec, a strâns 7 din 12 puncte posibile în Liga 1 și 6 din 6 în UEFA. După etapa a 13-a se  întrerupe campionatul 12 zile, pentru meciurile echipei naționale în preliminariile Cupei Mondiale din 2018. România – Kazahstan se joacă joi, 5 octombrie, de la ora 21:45, iar Danemarca – România se va disputa duminică, 8 octombrie, de la ora 19:00.

Utimele meciuri 10 meciuri ale Stelei, incluzându-l și pe cel cu Lugano din Elveția.

Conferința de presă a lui  Nicolae Dică și Daniel Benzar înainte de meciul cu Sepsi OSK

”Vor fi schimbări în echipă. Am jucat cu Dinamo, cu CFR, avem meci în Europa League, vor apărea și alți jucători în primul 11. Ne așteaptă o deplasare grea la Brașov. Sepsi face jocuri bune, joacă pe contraatac, au jucători cu experiență. Hadnagy, chiar dacă e de aceeași vârstă cu mine, e experimentat. Ne așteaptă meci greu, o echipă agresivă, așezată bine defensiv, noi avem nevoie de atitudine, să arătăm ca în ultimele jocuri. Am văzut că la meciurile lor de acasă au suporteri mulți, întotdeauna își doresc să joace cu suporteri. Suntem învățați să jucăm cu stadioanele pline, înseamnă că suntem iubiți în continuare”, a declarat Nicolae Dică

”Alibec face antrenament separat, face alergări ușoare de două zile. Sperăm să îl avem cât mai devreme la echipă. Cred că s-a ținut cont de acest aspect la echipa națională. Nu poate fi recuperat în cinci zile pentru primul joc. Alibec nu e convocat din cauză că e accidentat. Îmi doresc să am mulți jucători la echipa mare și de juniori de la națională”, a precizat Dică.

Cu siguranță că duminică Dică va folosi și jucători care nu au evoluat joi în Elveția: Momcilović, Enache și Larie, dar și Daniel Benzar.

Echipa probabilă: Niță – Enache, Planic, Larie, Momcilović  – Pintilii, Filip/Teixeira – Man, Tănase,Coman/Daniel Benzar- Gnohere 

Da, este o partida grea cu o echipa odihnită și dornică să bată Steaua pentru imaginea care băntuie echipa brutarului  Laszlo Dioszegi dincolo de sport. Sepsi OSK este singurul club de fotbal ungaro-român, pe față, din Liga 1 de după 1945. Dacă gruparea CFR Cluj deținută de Arpad  Paszkany  nu avea marcată în niciun fel originea maghiară a patronului, la ASC Sepsi OSK Sf. Gheorghe, clubul secuiului Laszlo Dioszegi, totul este maghiarizat în mod ostentativ, începând cu pagina de facebook Sepsi OSK, programe de joc, anunțurile crainicului stadionului, încurajările și cântecele ultrașilor de etnie maghiară etc., chiar dacă joacă “acasă” pe stadionul Tineretului din Brașov, la 35 km distanță de Sf. Gheorghe.

Ok, tenta etnică pronunțată nu ar fi imputabilă dacă imnurile Ungariei și Ținutului Secuiesc cântate ostentativ prin tribune nu ar devoala în subliminal substratul politic, separatist și uneori șovin care pot face și din echipa de fotbal a lui Laszlo Dioszegi o tribună de manifestare a iredentismului maghiar. Tot respectul pentru calitatea și prosperitatea brutăriilor lui Laszlo Dioszegi, dar sper că va avea aceași înțelepciune și în sport, să nu amestece fotbalul cu politica separatistă promovată de Ținutul Secuiesc.

De partea cealaltă, ca o reacție firească față de cei care folosesc fotbalul pentru propaganda separatistă a etniei, Peluza Roș-Albastră – Oficial a afișat pe pagina de facebook următorul mesaj:

Îmi doresc din suflet să nu fie incidente extrasportive!

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray