Tag Archives: play out

Patru luni de fotbal NON-STOP! Programul oficial intern și al cupelor europene în 2016

Eu n-am reușit să găsesc nicăieri online programul complet pentru playoff și playout în Liga I. Așa că am dat niște telefoane și l-am aflat. Dacă și voi l-ați căutat, dar nu l-ați găsit, iată-l aici, în format jpg. Dacă l-ați găsit totuși și altundeva, lăsați-mi și mie un link la comentarii.

Explic un pic și sistemul de playoff și playout pentru că statisticile blogului îmi arată că mulți oameni ajung aici căutând ceva despre cum se va juca Liga I în acest format în premieră, pe care altfel l-am contestat vehement din cauza celor (cel puțin) opt aberații pe care le presupune:

1. Playout mai lung decât playoff. Din cauză că cele 14 echipe nu se pot împărți fix în două (ar rămâne 7 echipe pentru playoff si playout, ceea ce ar fi chiar mai stupid), împărțirea e 6 în playoff și 8 în playout. De aici rezultă că, după cele 26 de etape ale sezonului regular, vor urma 10 etape în playoff și 14 în playout. Vor fi 4 etape în care se va juca doar în playout. Etapele vor trebui numerotate separat, playoff și playout.

2. Sezon mai aglomerat. Campionatul trecut s-a terminat într-o joi, pentru că realmente nu mai era când să se programeze o etapă. S-au jucat nenumărate intermediare spre final, într-un ritm dăunător audienței la stadion. Iarna nu se poate juca aproape trei luni la noi. La anul trebuie să terminăm chiar mai repede sezonul din cauza Euro 2016. Avem și noua Cupă a Ligii. Și atunci ce facem? Mărim numărul de etape, da, asta e soluția! Echipele din playout vor juca 40, iar cele din playoff 36, față de 34 câte au fost sezonul trecut pentru toate echipele. Deci 2, respectiv 6 etape în plus pentru un sezon și așa prea aglomerat. Motiv pentru care trebuie să începem campionatul pe 11 iulie deja, când campionatele seriose, asemenea suporterilor, sunt încă prin vacanțe.

3. Regula lui 0,5. O zicală veche spune “simplu e mai bun decât complex, iar complex e mai bun decât complicat”. În Liga I, noul sistem e mai complex, dar s-a complicat și mai mult. La terminarea sezonului regular, pentru relansarea (artificială, zic eu) competiției, punctajele se înjumătățesc, implicit si diferențele între echipe. Pe de altă parte, numere impare nu se împart fix la 2, deci ar trebui să avem echipe cu 12,5 sau 8,5 puncte. LPF a decis să le rotinjească prin scădere in plus, deci 13, respectiv 9. Dar, ca să fie și mai complicat, acel 0,5 tăiat adăugat va trebui ținut minte! Va fi primul criteriu de departajare în cazul unor echipe aflate la egalitate de puncte, înaintea meciurilor directe.

4. Mai multe Steaua – Dinamo? Sigur? Unul din puținele motive “pe bune” pentru noul sistem a fost să avem cât mai multe “derby de România”. Problema e că realitatea concretă a momentului face să fie foarte probabil ca Steaua să fie în playoff, iar Dinamo în playout, deci să avem, de fapt, mai multe Steaua – Viitorul și Dinamo – Chiajna de exemplu. Tare, nu?

5. Clasamentul final. Ar putea fi o aberație în sine. Care va și rămâne în istorie. Nu este exclus ca echipa de pe locul 7 (poate chiar 8 sau 9 de asemenea) să aibă mai multe puncte la final decât cea de pe locul 6 sau chiar 5 din playoff. În primul rând pentru că joacă 4 meciuri în plus, în al doilea rând pentru că joacă meciuri mai ușoare.

6. Statisticile devin irelevante. Cine va fi golgheterul campionatului? Un jucător din playout, care joacă patru meciuri în plus și mult mai ușoare, se compară cu unul din playoff? Care mai e relevanța acestui titlu?

7. Din playout in Europa. Din nou, realitatea fotbalului românesc face foarte probabil să avem în playoff mai multe echipe în insolvență și, astfel, pentru a completa lista participantelor în cupele europene să alegem din playout. Anul acest joacă în Europa League FC Botoșani, care a terminat pe locul al optulea.

8. Mai puțini fotbaliști. 100 de locuri de muncă în minus pentru fotbaliști în Liga I, plus alte zeci pentru antrenori și oficiali. Oricum o dăm cu concentrarea valorilor la celelalte 14 echipe, direcția nu pare de dezvoltare, ci de reducere a fenomenului fotbalistic. E promovat faptul că echipele din Liga I iau mai mulți bani. Realitatea e însă și că mai puține echipe (deci și jucători, angajați etc) beneficiază de banii din fotbal.

BONUS de la cititorii de pe Facebook, ca să rămânem ancorați în realitatea internă. Eu nu știu să răspund, LPF știe?

aberatie

Ideea e așa, pe scurt: ultimele trei etape din sezonul regulat al Ligii I se joacă în februarie, în weekend-urile cu 13, 20 și 27 februarie. Apoi urmează împărțirea în playoff (6 echipe) și playout (8 echipe). Cum numărul de echipe e diferit, și numărul de etape va fi diferit: 10 în playoff și 14 în playout. Asta presupune că 10 etape se vor juca simultan, cu câte 7 meciuri, ca în sezonul regulat, doar că 4 din playoff și 3 din playout. Apoi mai rămân de jucat 4 etape din playout, cu câte patru meciuri fiecare, ce se vor întinde după finalele Cupei Ligii și Cupei României, până la finala Champions League și cu doar zece zile înainte de începerea Euro 2016.

Strict grafic, sigla LPF am folosit-o la Liga I. La etapele de weekend am întins-o pe 3 zile, deși probabil vor fi 4, inclusiv lunea, dar mi se pare mai ușor de citit așa. La cele 4 suplimentare de play-out am lăsat doar data principală că nu știu cum le vor împărți cele 4 meciuri. Champions League și Europa League au trecute siglele lor, la fel Cupa Ligii, plus sigla FRF la Cupa României și la singurul meci al României confirmat până la ora asta, amicalul cu Spania.

LUCIAN LIPOVAN 

Preluare de pe lipovan.ro
Nota Redacției
  • Cele “opt aberații” detaliate le-am inserat noi în acest articol din alt articol al autorului spre care era doar o trimitere (link). Subscriu opiniei lui Lipovan referitor la cele opt “aberatii” si bonus!
  • Pentru cei care nu-l cunosc, autorul se autodefinește: ” Realizator emisiuni la sport.ro. Părerile exprimate pe blog îmi aparțin însă doar mie, nu postului. Pasionat de sport și IT. Născut la Timișoara, mutat la București. Țin cu Poli, care nu mai există”.

XRay