Arhiva etichetelor: liga 1

FC Steaua București – ACS Poli Timișoara 1-0! Victorie de la extaz în agonie. Suporteri la -2⁰ C de felicitat!

În fața a 541 de suporteri prezenți pe Arena Naţională (cifră comunicată de GSP și Digi sport Special), FC Steaua București a învins ACS Poli Timişoara, scor 1-0. Unicul gol al meciului a fost marcat de Adi Popa, în minutul 33. Astfel Steaua a tras cortina în Liga 1 pentru anul 2016 cu happy end, o victorie de moral și 3 puncte importante.

Steaua termină prima parte a campionatului în fotoliul de lider până luni, când îl poate pierde dacă Viitorul sau Gaz Metan reușesc victorìa pe tren propriu cu FC Botoșani, respectiv cu Astra. În cel mai rău caz, Steaua poate termina pe poziția 2-3, la egalitate de puncte (40) cu Gazul și la 2 puncte de locul 1. Însă asta nu va conta la nimic. Sezonul Stelei se joacă în Play off, unul foarte strâns și greu.

Față de sezonul trecut, 2015-2016, etapa 21, acum Steaua stă mult mai bine, deși în ultimele 10 etape a avut un parcurs gâtuit  de 5 înfrângeri.

  • Clasamentul în acest sezon 2016-2017, după 21 etape (CFR este penalizată cu 6 puncte. Deci are 30 de puncte și ocupă locul 6)
  • Clasamentul în sezonul trecut 2015-2016, după 21 etape

Reghecampf a tras linie: „Sunt foarte mulţumit de 2016!”

Ionuț Popa a oferit imaginea zilei la finalul meciului. Antrenorul bănățenilor a apărut în zona mixtă cu un tricou al Stelei în mână, spre nedumerirea ziariștilor. „Este tricoul lui Gabi Tamaș, pentru că este fotbalistul meu preferat și cel mai bun fundaș din țară”, a spus tehnicianul pentru TV Dolce Sport.

Cronica meciului

Steaua în sistem 4-4-2, cu Boldrin și Achim vârfuri, a avut o primă repriză foarte bună în care a dominat autoritar, a pasat și combinat în viteză, a greșit foarte puține pase și putea închide jocul la 2-3 goluri diferență în primele 45 de minute.

  • Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momcilovic – Popa, Ovidiu Popescu, Pintilii, De Amorim – Boldrin, Achim
  • ACS Poli: Straton – Străuţ, Scutaru, Şeroni, Neagu – Artean, Poparadu – Bărbuţ, Cârstocea, Vădrariu – Drăghici

Boldrin a arătat de ce jocul lui este în eclipsă. În minutul 5, Enache îl găsește liber în careul de 16 metri pe Boldrin, însă șutul acestuia, din preajma punctului de la 11 metri, este respins miraculos de Straton. Ratarea imensă a repetat-o, copy/paste, de 7-8 ori în acest sezon, semn că și ghinionul îi macină moralul și inspirația la Steaua.

A fost doar 1-0. De Amorim, care a jucat foarte bine aseară, centrează excelent în careu pentru Adi Popa, și motoreta îl învinge pe Straton cu un șut superb, fără preluare,  de la aproximativ 12 metri (’33). Adi Popa putea bifa “dubla” înainte de pauză, dar a trimis peste, după o pasă excelentă a lui Boldrin (’44). Același Boldrin, neacomodat cu postul de vârf, a irosit multe oportunități în ofensivă, fiind surprins de 4-5 ori în poziție de ofsaid. E drept, unele interpretabile, la limită.

După pauză, când ne așteptam să înceapă un festival de goluri din partea Stelei, aceasta a a redus din turație și a trecut pe economic, lăsând loc și inițiativei bănățenilor. Lejeritate în abordarea jocului a atras lipsa de concentrare. Astfel a început o serie de pase greșite copilărește, care mai de care mai „assist” pentru elevii lui Ionuț Popa. Din fericire fără urmări pe tabelă. De altfel, timișorenii au avut un singur șut pe poartă tot meciul.

În repriza a doua, pe lângă pasele greșite, la roș-albaștri s-a dublat și numărul ofsaidurilor, de la 6 la 12. „Fantasmagoric” de multe. Da, unele interpretabile, discutabile, cum a fost și ofsaidul de la golul anulat al timișorenilor. Artean șutează de la 20 de metri, mingea îl lovește pe Bărbuț și ricoșează cu noroc în poartă, iar centralul consideră că acesta se afla în afara jocului. Ceea ce este adevărat.

Steaua a dominat și mitanul secund, insă steril, fără a-și crea ocazii de gol, fără șut pe poartă, pentru că la majoritatea fazelor periculoase punctul terminus a fost un ofsaid. Finalul a prins-o pe Steaua cu nervii întinși la maxim, de teamă să nu piardă avantajul fragil printr-o altă gafă, ea fiind incapabilă să îl mai majoreze. În minutul 90+3, Bourceanu a intrat criminal  la Neagu și a luat roșu direct.

Adi Popa a sintetizat bine partida și atmosfera de la Steaua pe final de an: „Am intrat foarte motivați în prima repriză, ne-am creat ocazii, am jucat simplu. În schimb, în a doua repriză, ne-am cam „bramburit” și nu prea ne-a mai ieșit jocul. Noi trebuie să concretizăm ocaziile pe care le avem, trebuie să fim mai pragmatici în fața porții.

Sunt mai mulți factori pentru care au lipsit suporterii, jocul, perioada sărbătorilor, frigul și alte probleme care nu țin de fotbal, dar sperăm ca din primăvară să fie altceva”.

Suporteri

Țin să felicit suporterii prezenți la meci, câți au fost ei,  pentru că sâmbătă seara au îndurat frigul la  -2⁰ C, emoțiile din repriza a doua și au trecut peste seria slabă a Stelei, care a culminat cu eliminarea din Cupa României la Mioveni. 

Sigur, în mod normal, dacă Steaua avea siglă și alt patron, aseară, pe -2⁰ C, la meciul cu lanterna Ligii 1, ar fi fost 55.000 de suporteri în tribune și alte 20.000 la poarta Arenei Naționale, cântând și urmărind meciul pe un ecran uriaș. Acum, grosul suporterilor, cei obișnuiți ai stadioanelor, fac  economie la TV cu „FCSB”-ul pentru că din sezonul următor vor susține și/sau a doua echipă Steaua, „CSASB”, în Liga 4-5. Biletele vor fi foarte scumpe, fiind anunțate de CSA doar 500 de locuri disponibile, iar cererea se prefigurează a fi uriașă, de ordinul sutelor de mii de suporteri. Legea economiei de piață, cerere și ofertă. Nu?

Atunci, cei obișnuiți ai TV-ului, își vor delecta ochii cu spectacol și coregrafii 3 D în tribună pe terenul 5 din Ghencea. Dat fiind audiența foarte mare prognozată, cu siguranță meciurile echipei „CSASB” vor fi introduse în grila de programe ale televiziunilor de sport.

Până atunci, mai este decizia Curții de Apel miecuri, 21 decembrie, apoi derby-ul cu Dinamo de joi, 22 decembrie, când se va încheia calvarul acestui sfârșit de an 2016.

Caseta tehnică

Video rezumate: Steaua – ACS Poli

 

Felicitări pentru victorie! O victorie „mică”, dar foarte mare pentru obiectivul propus!

X Ray

Avancronica FC Steaua București – ACS Poli Timișoara. Analiza de regresie sub Reghecampf

Partida dintre Steaua și Poli Timișoara se va disputa sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională și contează pentru etapa 21 din sezonul regular Liga 1. Este ultimul meci al Stelei de campionat din 2016, va fi transmis în direct de Digi Sport 1.

Steaua va incheia anul competițional 2016 cu eternul derby. Joi, 22 decembrie, o va întâlni pe Dinamo „în deplasare” pe Arena Națională, în prima manșă a semifinalei Cupei Ligii.

CCA a delegat o brigadă de arbitri condusă de centralul Bîrsan Marcel (Bucureşti), ajutat la margine de Urzică Vladimir (Piatra Neamţ) și Marchidanu Marius Cristian (Brăila).  Arbitru de rezervă este Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi).

De la revenirea ACS Poli Timişoara în Liga 1 din 2013, cele două echipe s-au mai întâlnit de 5 ori în Liga 1, de 3 ori s-au impus steliştii, un joc s-a încheiat cu victoria bănăţenilor, iar o partidă s-a terminat remiză.

  • Prima confruntare a avut loc pe 28 septembrie 2013, FC Steaua – ACS Poli 3-0, marcatori fiind Piovaccari, Stanciu şi Adi Popa. Antrenor Reghecampf.
  • Singura remiză s-a consemnat pe 5 aprilie 2014, 0-0 la Timişoara. Antrenor Reghecampf.
  • 13 septembrie 2015, ACS Poli – Steaua 1-0 (gol Hernandez), unicul succes din contul bănăţenilor. Antrenor Rădoi.
  • Cele mai multe goluri: 21 decembrie 2015, FC Steaua -Poli Timişoara 3-1 (Bocşan autogol, Stanciu, Hamroun / Dan Popescu). Antrenor Reghecampf.
  • Cel mai recent duel: 18 septembrie 2016, Poli – FC Steaua 0-1, gol înscris de Florin Tănase, pasator De Amorim. Antrenor Reghecampf.
  • Pe lângă cele cinci meciuri din campionat, cele două s-au mai aflat faţă în faţă în optimile Cupei României 2013-2014 (FC Steaua – ACS Poli 2-0), şi în sferturile Cupei Ligii 2015-2016 (FC Steaua – Poli Timişoara 1-0). Antrenor Reghecampf, respectiv Rădoi.
  • Ionuţ Popa vs Steaua în Liga 1: 13 jocuri – 3 victorii – două egaluri – 8 înfrângeri. Ultima victorie a fost reuşită pe 24 februarie 2008, Poli Iaşi – Steaua 2-1.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Steaua – 25 ani şi 4 luni; Poli Timişoara – 25 ani şi o lună.

Steaua Bucureşti

Laurențiu Reghecampf: „Ultimul meci din acest an din campionat, un meci pe care noi ni-l dorim să-l câștigăm, trecem printr-o perioadă mai grea, iar după ce am văzut la antrenament, după discuțiile cu jucătorii, îmi dă speranțe să cred că vom face un meci bun și vom câștiga cele trei puncte puse în joc. Nu avem probleme, aproape toți jucătorii sunt sănătoși, lucru important. Sper ca reacția lor mâine să fie una bună. Ultima impresie este cea mai importantă. Moralul este bun, să spunem. Normal că atmosfera e mai încărcată când nu câștigi, se întâmplă peste tot acest lucru. Trebuie să dăm dovadă că suntem puternici, că trebuie să facem mai multe pe teren și să vorbim mai puțin”.

Analiza de regresie sub Reghecampf

Steaua vine după o eliminare rușinoasă din Cupa României de divizionara secundă CS Mioveni (1-1, 4-5p), care mai are în palmares și eliminarea lui Dinamo (1-0), tot în optimi de cupă 2014. Și în Liga 1 Steaua lui Reghe are un parcurs dezastruos al rezultatelor, obținând  doar 4 puncte din ultimele 5 etape, cu 3 înfrângeri și o remiză istorică.

Căutările nesfârşite ale lui Reghe, par să fie cauza principală a declinului Stelei. Cifrele nefardate ale unei perioade negre au fost expuse de digisport și analizate în emisiunea Fotbal Club, cu steliștii Duckadam, Balint și Nicolae Dică.

Steaua se află într-o criză fără precedent în istoria recentă, cu doar două victorii în ultimele nouă partide în toate competiţiile. Vina pentru situaţia creată îi aparţine în mare parte lui Reghecampf, cred mulţi specialişti, însă şi campania de transferuri slabă şi accidentările au contribuit la rezultatele dezamăgitoare ale echipei.

Tehnicianului i se reproşează în primul rând faptul că a schimbat permanent, de multe ori împotriva logicii, cei mai mulţi dintre fotbalişti fiind folosiţi pe alte posturi decât cele de bază. Antrenorul nu a găsit în niciun moment un prim „11” ideal şi nici măcar nu a ajuns la o oarecare cristalizare a formulei de start. Independent de Reghe, absenţa unui fundaş dreapta şi accidentarea lui Tănase (moment în care Steaua a rămas fără o soluţie evidentă pentru jucătorul eligibil pentru U21. În cele din urmă l-a găsit pe Ovidiu Popescu, dar şi acesta a avut două perioade de indisponibilitate) şi-au adus aportul la această stare nefirească.

Fotbal Club s-a oprit la acest adevărat vârtej al schimbărilor la nivelul primului „11”, în campionat, iar lucrurile au luat o turnură total neaşteptată. Concluzia este simplă: staff-ul tehnic nu a identificat formula corectă în Liga 1, iar schimbările dese au dus la fracturi evidente în jocul echipei şi la o lipsă de coeziune. Cifrele rerezinta cate meciuri a jucat pe acel post in 20 de etape.

Echipa tip. Observăm că niciun jucător nu a evoluat mai mult de 15 partide din cele 20 pe postul de bază. În plus, niciodată această formaţie – ideală, dacă ne raportăm la numărul de jocuri avute de fiecare fotbalist – nu a început vreun meci.

Trebuiau ca 6 jucători să aibă 18 partide pe poziţiile lor„, a explicat Dică, fostul secund al lui Rădoi la Steaua.

Fundaşii centrali. S-au folosit nu mai puţin de cinci perechi de fundaşi centrali, Tamaş şi Toşca alcătuind cel mai folosit cuplu; totuşi, cei doi au adunat în campioant doar 8 meciuri împreună.

„E mult să foloseşti cinci variante diferite în acea zonă, mai ales dacă ne gândim că anul trecut Toşca şi Varela au jucat în toate meciurile când nu au fost accidentaţi. Fundaşii centrali trebuie să se sincronizeze”, a opiniat Duckadam.

Cuplul de mijlocaşi centrali. Dacă la capitolul precedent s-a evidenţiat o inconstanţă teribilă, în privinţa mijlocaşilor centrali lucrurile capătă accente comice. La acest fapt a contribuit şi accidentarea lui Pintilii, dar chiar şi aşa, Reghe a folosit în campionat nu mai puţin de 11 variante diferite în această zonă. Bourceanu şi Muniru au constituit cel mai folosit cuplu, cu patru partide împreună.

Noi acum avem răspunsurile de ce Steaua nu are rezultatele pe care şi le doreşte. În general la o echipă, zona centrală (fundaşii centrali, mijlocaşii centrali, al doilea vârf şi atacantul) e baza. De acolo începi, în zona centrală trebuie să ai fotbalişti care să fi evoluat mult împreună. Pe benzi poţi să mai schimbi, dar în special mijlocaşii centrali trebuie să aibă meciuri împreună: ei dau tonul la pressing, dau tonul la faza de construcţie, coordonează jocul„, a spus Dică, completat de Balint: „Noi în ’86 am fost 16 jucători toţi. „11”-le standard şi 2-3 care mai intrau. E adevărat, nu erau atâtea meciuri, dar eram o echipă închegată, exista coeziune„.

Polivalenţa. Cu un lot slab din punct de vedere valoric, Reghecampf s-a văzut în multe momente nevoit să improvizeze. Astfel, trei jucători au evoluat pe cel puţin trei posturi.

„E important să ai jucători polivalenţi, dar trebuie să găseşti postul în care aceştia dau cel mai bun randament. Poţi să faci aceste teste în perioadele de pregătire, dar în campionat când tot încerci aceste permutări se simte în rezultate”, a concluzionat Balint.

Presiunea pe Reghecampf în acest moment este mare, formaţia coborând pe locul trei în Liga 1, iar jocul fiind fără vreo perspectivă. Din iarnă, Steaua speră la un adevărat „restart”, în condiţiile în care patronul a anunţat mutări importante.

Analiza video.

Pe lângă analiza pe cifre făcută de digisport sunt și trasferurile, care au obligat într-un fel vânzoleala pe posturi descrisă mai sus. Practic meciurile au fost și antrenament de acomodare. Pe lângă timing-ul prost al transferurilor a fost și lipsa inspirație la selecție. Gigi Becali a decis să ia ”frâiele” în mână, deși el însuși este artizanul multor transferuri ratate. Dezamăgit de o parte dintre jucătorii veniți în vară la Steaua, finanțatorul roș-albaștrilor s-a hotărât să nu mai lase pe nimeni să se ocupe de transferuri. ”Nu înțeleg ce a văzut Meme la Golubovici, cum a putut el să spună că Golubovici e jucător de Steaua. Nu mai las pe nimeni să se bage la transferuri, eu o să decid toate transferurile de acum încolo”, a fost declarația dată zilele trecute de Gigi Becali.

Reghecampf nu s-a arătat deranjat de spusele patronului și susține că Becali a fost tot timpul cel care a decis ce jucători să vină la echipă. ”Întotdeauna s-a ocupat patronul de transferuri, nu este o noutate. El este cel care decide atunci când vine vorba de partea financiară. Noi putem să-i propunem jucători, dar totul se rezumă la bani. Cel care hotărăște atunci când vine vorba de bani este doar patronul echipei”, a declarat Laurențiu Reghecampf, într-o conferință de presă.

Deși echipa nu merge, Reghe nu este dispus să renunțe la banca tehnică și este convins că va putea lua campionatul și duce echipa în Champions League. ”Nu mă interesează nicio ofertă în momentul ăsta. Ați văzut și declarațiile patronului. Rămân la Steaua să luăm titlul și să ducem echipa în grupele Champions League”, a mai spus Reghe.

Ceea ce trebuia să fie o partidă fără probleme, disputa de azi cu ACS Poli Timișoara este foarte importantă în configurația clasamentului.

La antrenamentul de vineri nu a participat nici de această dată, Bojan Golubović, jucător care a cerut să-i fie reziliat contractul, atacantul nefiind în lot pentru meciul cu bănățenii. „La Boldrin s-a înţeles greşit. El a spus cu totul altceva. Boldrin nu vrea să plece şi eu nu am niciun motiv să spun că nu mai vreau să rămână. Azi am vorbit cu el şi i-am explicat foarte multe lucruri. Trebuie să fie atent la fiecare cuvânt spus, mai ales în momentele dificile”, a spus Reghecampf. La sedința de pregătire au luat în schimb parte cei doi accidentați din lotul lui Reghecamp, Florin Tănase și Lucian Filip, cei doi s-au pregătit însă separat de restul lotului. Un alt jucător indisponibil este Sulley Muniru, care a plecat deja în vacanță.

  • Echipa probabilă: Fl. Niţă – Enache, Moke, Toșca, Momčilović – Ov. Popescu, Pintilii – Ad. Popa, Boldrin, De Amorim – Man

ACS Poli Timişoara

Ionuț Popa: „Pornim în meciul cu Steaua cu un foarte mare handicap. Din păcate, avem nu mai puțin de șase jucători absenți, toți titulari în ultima perioadă. Este vorba despre cunoscutele accidentări ale lui Cânu, Novak și Pedro Henrique, suspendările lui Croitoru și Llorente, plus indisponibilitatea de ultimă oră a lui Doman. Din nefericire, Doman a trebuit să iasă din antrenament în această dimineață, acuzând dureri. În aceste condiții, îmi este teamă că nu vom avea decât 17 jucători pe foaie la partida cu Steaua. Chiar și așa, sperăm într-un rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă. Am mai spus, meritul este al jucătorilor că s-a ajuns aici”.

ACS Poli Timișoara s-a calificat la pas în sferturile de finală ale Cupei României, marți, după ce a învins în deplasare formația de ligă secundă CS Afumați cu scorul de 3-0 (1-0). Poli este și semifinalistă în Cupa Ligii, unde va întâlni ASA Tg. Mureș și are mari șanse de a se califica în finală. Și în Liga 1 bănățenii sunt pe un val bun, obținând 8 puncte în ultimele 5 etape.

Echipa probabilă: Straton – Străuţ, Bocşan, Scutaru, Şeroni – Artean, Poparadu – Bărbuţ, Cârstocea, Al. Popovici-Drăghici. Antrenor: Ionuţ Popa

Accidentaţi: Cânu, Novak, Pedro Henrique. Incert: Doman. Suspendaţi: Fernando Llorente, Croitoru

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Astra – Steaua 1-0! Un bulangiu greu de ucis! Golubović, Tamaș și Enache îngroapă Steaua cu Popa

Astra Giurgiu a învins-o pe Steaua București cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal. Astra s-a impus prin golul marcat de Budescu (’90+3), într-un moment în care Steaua juca în zece oameni, Gabi Tamaș fiind eliminar pentru al doilea cartonaș galben (’84). Steaua a avut două bare în acest meci, prin Ovidiu Popescu (’28) și Bojan Golubović (’56).

Echipele de start

  • Astra (5-4-1): S. Lung – Al. Stan, Sapunaru, Geraldo, R. Alves, J. Morais – Al. Ionita, Seto, Lovin, Teixeira – Budescu. Rezerve: Gavrilas, D. Florea, Oros, Nicoara, Balaure, Boubacar, D. Niculae
  • Steaua (4-2-3-1): Niță – Ovidiu Popescu, Tamaș, Toșca, Momcilovic – Bourceanu, Moke – Popa (cpt), Boldrin, De Amorim – Golubovic. Rezerve: Stăncioiu – Simion, Man, Jakolis, Aganovic, Achim, Enache
  • Arbitru: Radu Petrescu (București); arbitru de rezervă: Vasile Marinescu (București), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Ionuț Coza (Cernica/Ilfov)

Steaua rămâne pe locul al doilea în clasament, în timp ce Astra este pe locul 7, la doar 4 puncte de zona play-off-ului.

Steaua, proștii și bulanul

Chiar nu mai ai cuvinte după o astfel de partidă. Este a doua oară când pierde cu Astra în ultima secundă, prima fiind cea din sezonul trecut de la Pitești. Atunci Astra ultra defensivă, a venit după un punct și au obţinut victoria, în ultima secundă a partidei! Bulanul sfânt! Cronica : Steaua – Astra 0-1! Fatalitatea ultimei secunde… , noiembrie 2015. Aseară a fost copy/paste.

Sincer, chiar nu aș fi avut niciun regret dacă aseară Astra ne bătea fără drept de apel. Dar m-a scos din minți cât bulan poate să aibă Șumudică. În acest sezon, doar înfrângerea cu Man City (5-0) a fost no comment, în rest toate au fost din ghinionul Stelei (ratări), nu din superioritatea adversarului. Când Steaua va avea și atacanți, numai atunci această superioritate se va vedea și pe tabelă.

De ce a pierdut Steaua? Pentru că s-a bătut singură.

Golubović nema putirință și cu poarta goală. Ar trebui pus pe liber mâine și jucat cu Man! Până acum la Golubović se mai putea scuza impotența la gol cu „nu a avut mingi în gura porții”. Însă aseară a ratat incredibil, sigur cu poarta goală de 2 ori, și a mai risipit încă vreo 3-4 oportunități. Am scris în Avancronică, eu nu l-aș fi introdus. La fel pe Boldrin, Amorim și Tamaș, iar pe Enache nu-l mai puneam fundaș.

Gabi Tamaș a intrat în zodia idiotului. E a 4-a partidă consecutivă când gafează și Steaua ia gol și pierde, direct sau indirect, prin eliminarea lui. Tamaș a reușit contraperformanța de a fi eliminat pentru a doua oară în 4 zile. Și-a îngropat echipa cu Villarreal în minutul 79  și  cu Astra în minutul 84. În ambele partide era scor egal și Steaua avea nevoie de victorie. În ambele partide, după eliminare lui Tamaș, Steaua a luat golul înfrângerii ( ’88 cu Villarreal, ’93 cu Astra). După ce a scos-o pe Steaua din Europa, Tamaș a dat-o jos și din fotoliu de lider!

Tamaș eliminat pe dominarea Stelei, după care Astra a trecut în avantaj ca joc.

Celelalte gafe două au fost tot Liga 1. Tamas a greșit la golul de 3-1 al lui Dinamo, când a lasat mingea pentru Niță, iar acesta a ieșit greșit și a marcat Nemec. Tot Tamaș a greșit grav cu Pandurii, cand a pierdut mingea în fata lui Țucudean și a inscris Herea pentru 1-1. Păi nejucatul Mitrea a fost Fabio Cannavaro pe lângă greșelile astea lui Tamaș cu pierde atât de mari. Intrebarea firească este: cum naiba gresește un jucător super experimentat ca Tamas, atât flagrant, nemotivat, inutil, dar decisiv pentru deznodământ, în meciurile importante și de 4 ori consecutiv? Reghe ar trebui să știe, dar mi-e îmi pute suspect, deși l-am apreciat foarte mult. Hai, mai înțeleg bâlbele în joc, dar să iei 2 roșii la 4 zile, ține de neuroni defecți, nu de mușchi slăbiți.

De Amorim și Boldrin sunt marile dezamăgiri din mecato de vară pentru că așteptările de la ei au fost pe măsura prețului de transfer și pretențiilor salarile, 13.000 euro/lună. Sunt brazilieni doar în certificatul de naștere.  Cum evoluează ei acum avem zeci în Liga 1 care le dau clasă pe salarii foarte mici. Boldrin este deja petardă certificată, rezervă de Chiajna. Houssine Kharja era Iniesta pe lângă el. De Amorim este o frână a atacului. Gândește o fază cu capul în pământ și viteza melcului. Vrea să facă slalom pe iarbă nu să joace fotbal în echipă. Păi Junior Morais, fundaș, e Messi pe lângă el. Chiar nu văd o soluție cu cei doi nici la anul, fiind aduși ca titulari, iar banda stângă stă numai De Amorim.

Enache este la al „n”-lea meci dezastruos. De fapt toți ex-astralii sunt praf. Și Enache a scos Steaua din Europa, la Ankara, unde a făcut ca Tamaș. Aseară a dat-o jos și el de pe tronul Ligi 1, fiind la capătul golului primit. Întrodus după pauză, Morais l-a ridiculizat pe Enache toată repriza, iar centrările și pasele lui au fost de toată jenă. La final, i-a făcut muci în cravată și Budescu, care a adus Astrei victoria. De fapt cu Enache vina este a lui Reghe. Becali i-a spus că-l ia Enache numai dacă poate să joace fundaș dreapta. Reghe a garantat că acolo e postul lui.

Așadar Steaua putea obține victoria în minutul 93, la un atac „5 contra 3”, însă ia gol prostește imediat  pe contraatac. Totul a pornit de la Adi Popa.  În loc să paseaze decisiv la Aganović, aflat liber în centru careului,  șutează în Morais. Mingea respinsă ajunge la Bourceanu,  dar fostul căpitan o pierde incredibil de ușor.  La contraatacul declanșat, Florea îl găsește pe Budescu, care îl driblează pe Enache ca în curtea școlii și-l învinge pe Niță.

Da, Popa este autorul moral al golului primit în ultima secundă. Nu trebuie să tragă de la 16 metri când avea lângă el doi colegi bine plasați și liberi. Faza desfășurată pe magini:

  • Popa (77) primește mingea la marginea careului de la Popescu.

  • Popa are poziție ideală de a dezvolta la Aganović, singur în dreapta, sau la Amoim.

  • Popa alege șutul în Junior Morais locul pasei la Aganović.

  • De la Morais mingea ajunge la Bourceanu, care o pierde f ușor. Alt vinovat.

  • Pasa Florea către Budescu…

…. și golul în video

Da, Astra este în primăvara europeană, prin noroc, dar totuși a făcut 8 puncte și înainte a scos West Ham. Trebuie felicitată! Este o echipă solidă cu jucători foarte experimentați.  O înfrângere în halul ăsta de ghinion nu este o catastrofă pentru Steaua, la un meci disputat în deplasare, unde roș-albaștrii nu au mai câștigat de 4 ani (2012). Tot acolo, Steaua a pierdut și titlul în sezonul trecut, fiind învinsă cu 2-0. 

Să nu uităm. Aseară Steaua a fost învinsă cu bulan de campiona en titre și cea mai de succes echipă românească în acest sezon de UEFA.

  • Păcat că Steaua nu a ieșit din grupe. Poate se reedita, după 10 ani, sezonul 2006, când a întâlnit Rapidul în sferturi. Astra îi are pe Daniel Niculae și Lovin care au jucat atunci. L-am putea pune și pe Săpunaru deși a venit la Rapid în iulie 2006.

Vor fi unii cu osanale la antrenorul Șumudică, dar aseară chiar nu are nici un merit. Tehnic și strategic nu l-a surprins cu nimic pe Reghe, ca, de exemplu,  în returul play off-ului tot la Giurgiu (2-0), ci și-a reconfirmat bulanul cât Effelul. O victorie curvită exact după caracterul lui. Evident, a avut și suportul prostiei unor steliști.

Christoph Daum a urmărit din tribune derby-ul etapei a 20-a și a delarat după meci:

  • ”Cred că mai ales în repriza a doua Astra a pus presiune. Steaua a avut ocazii incredibile, dar la final golurile contează şi Astra a înscris, deci a meritat victoria. Şumudică a riscat în repriza a doua şi asta a dat rezultate, fiindcă a riscat. Pe de altă parte, Niţă a avut nişte parade incredibile la ocaziile Astrei. Popa a pasat la o ocazie care, de obicei, e gol sută la sută, dar, vedeţi… Mingea nu e în plasă până nu intră în plasă!”, a declarat Christoph Daum.
  • ”Steaua a jucat foarte bine repriza a doua la Villarreal, la un nivel internaţional foarte ridicat. Dacă ne luăm după asta, putem spune că Steaua s-a descurcat foarte bine. Steaua poate câştiga titlul, dar mai sunt şi alte echipe care pot face asta”, a mai spus Daum.
  • ”Îl respect foarte mult pe Tamaş, e un jucător foarte experimentat, a făcut multe pentru Steaua. Am vorbit cu el, dacă vom avea nevoie de un fundaş, îl voi chema; e de caracter, e jucător de echipă, nu e foarte important doar pentru Steaua, ci şi pentru naţională”, susține selecționerul echipei naționale.

Prima repriză Șumudel a abordat-o cu un mare morcov în fund (5-4-1). E clar că s-a temut tinând 5 fundași când știa că Steaua nu „are” vârf de atac. Golubović e zero putirință. În prima repriză cele mai mari ocazii au fost ale lui Ov. Popescu, șut bară din 6 m, și Tamaș în minutul 45.

În repriza a doua Reghe a scos petarda Boldrin și pe Moke. A animat atacul, dar a slăbit mijlocul pe traziție negativă. Tamaș trebuia scos, nu Moke, pentru că încă din prima repriză a dat chix-uri, semn că pasa proastă în care se află nu a trecut. Imediat a schimbat și Șumudică 5-3-2, cu Daniel Nicolae vârf în locul lui Budescu și a scos și el un închizător, pe Seto. După ce Reghe l-a scos pe Golubović în minutul ’86, Tamaș era eliminat (’84), abia atunci a scos Șumudică al 5-lea fundaș (Alveș) și a mai introdus un jucător de atac, pe Florea.

Steaua a dominat și al doilea mitan, a controlat jocul și a forțat victoria ratând situații incredibile prin Golubović: bară din 5-6 m, central cu poarta goală, luft în 3 m tot cu poata goală… etc.. Și Astra a avut ocazii pe spațiile lăsate de Steaua în tranziție negativă, în special după ce Tamaș a primit roșu, dar nu au fost la fel de mari ca ale Stelei. Evident, în fotbal nu contează mărimea ocaziilor, ci tabela. Acolo este 1-0 și asta va rămâne pentru totdeauna.

Totuși, în acest joc am avut senzația că unii jucători de la Steaua și-au dorit ca Astra să nu piardă contactul cu play off-ul. Poate e doar o impresie, dar unele  aspecte elementare sunt inexplicabile …

Steaua este în con de umbră, iar unul din vinovați este și antrenorul echipei. Nu mai găseşte calea eficientă de a sparge auťobazele Ligii 1, a plimbat jucători pe posturi unde nu dau randament și se pare să fi pierdut vestiarul. Aseară şi-a vărsat nervii pe Enache și în premieră a început să îşi critice public jucătorii, ţapii ispăşitori la eşec. Însă nu înseamnă că nu are dreptate, dar cu mintea și dreptatea de după nu faci nimic dacă repeți greseala și nu înveți din ea. Ca și pe Rădoi, nu-l ajută nici lotul, nici bulanul. Bulanul l-a luat Șumudică pe tot. Vom vedea până când. Însă și Rădoi și Reghe au suferit de atacanți fără goluri. Șumudică, nu! Vinovat de atacanți este Becali în ambele cazuri. Este al doilea sezon cu caricaturi de vârfuri. Bine, sezonul asta s-a ajuns și cu caricaturi de fundași.

„E mai greu să dai în bară de la 3 metri decât să marchezi”

 Laurențiu Reghecampf a declarat la finalul jocului:”Nu-mi găsesc cuvintele să explic ce s-a întâmplat astăzi. Am avut ocazii foarte mari, Golubovic dă pe lângă minge și după primește Tamaș roșu. Adi Popa, la ultima fază, trage în fundași și luăm gol. Enache a fost driblat foarte ușor. Nu-i laşi piciorul drept lui Budescu, când știi bine cum joacă. Sunt multe lucruri care mă îngrijorează, nu ne putem concentra. Astra și-a făcut jocul și a profitat de naivitatea noastră. Sunt foarte multe lucruri care se întâmplă pe teren și nu sunt în regulă. Nu poți să faci alunecare la mijlocul terenului când știi că ai galben. Popa pe ultima fază nu trebuie să tragă de pe 16 metri când are doi oameni lângă el.

Moke nu s-a descurcat foarte bine la mijlocul terenului și a trebuit să-l mut acolo pe Popescu, care a fost mult mai dinamic. Din păcate pierdem puncte importante și vom avea un play-off mult mai greu”,

Reghe consideră că atacul se va rezolva odată cu sosirea lui Alibec: ”Anul viitor vom avea un atacant și vom avea un atacant foarte bun. Ajungem în careu dar nu reușim să finalizăm, Golubovic a avut foarte multe ocazii, la faza în care a lovit bara, e mai greu să ratezi decât să dai gol”.

Video: Câteva ratări ale Stelei

  1. Bară pentru Steaua! Momcilovic centrează bine în careu pentru Boldrin, acesta îi pasează lui Ovidiu Popescu, al cărui șut, din interiorul careului, lovește bara porții lui Lung.(’28)
  2. Ocazie pentru Steaua! Boldrin bate bine o lovitură liberă de pe partea stângă, Tamaș deviază mingea, care trece prin fața porții lui Lung jr. (’45+1)
  3. Bară pentru Steaua! Adi Popa pătrunde în careul de 16 metri, centrează pentru Golubovic, care trimite în transversală din 6 metri. (’56)
  4. Ocazie mare pentru Steaua! Momcilovic îl găsește bine în careu pe Achim, dar lovitura sa de cap se duce puțin peste poarta lui Lung jr.(’61)
  5. Ocazie uriașă pentru Steaua! Adi Popa pătrunde în careu de pe partea dreaptă, centrează excelent pentru Golubovic, însă atacantul nu ajunge la minge. (’82)

 

Video rezumat: Astra – Steaua

Prima repriză full

Repriza a doua full

MECI ÎNTREG

Notă: Dupa meciul cu Astra, oficialii ros-albastrilor au facut contestatie la observator. Steaua reclama faptul ca Astra n-a avut in lotul de joc cel putin 2 jucatori crescuti de club! Sefii de la Giurgiu se apara si spun ca regula nu exista. „Intentia introducerii ei a existat, insa totul a picat dupa introducerea regulii U21 de catre FRF”, sustin surse din cadrul Astrei pentru www.sport.ro.

Singura prevedere regulamentara in vigoare legata de jucatori proveniti de la grupele de copii si juniori ale cluburilor este ca in lotul de 25 trimis catre LPF inainte de startul campionatului sa existe 4 fotbalisti proveniti din sistemul de tineret propriu. In cazul in care o echipa nu poate indeplini conditia, inscrie jucatori mai putini pe lista pentru campionat.

Stelistii n-au suportat deloc bine infrangerea de la Giurgiu. Dupa meci, au lovit puternic in usa vestiarului si aproape ca au spart-o!„- sport.ro

Asta e! Până la anul cu ăștia defilăm!

X Ray

Avancronica Astra – FC Steaua


Runda a 20-a programează, duminică, 11 decembrie, derby-ul Astra – FC Steaua, un duel între primele două clasate la finele stagiunii trecute şi singurele echipe care au reprezentat fotbalul românesc în grupele unei competiţii continentale.  Partida se dispută pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu începând de la de la ora 19:00.
Conform statisticii lpf.ro, Astra – FC Steaua s-au întâlnit de 27 de ori în Liga 1, de 9 ori s-au impus giurgiuvenii, de 12 ori steliștii, iar 6 jocuri s-au terminat la egalitate. Palmares cu Astra gazdă: 13 jocuri – 7 victorii Astra – 4 remize – 2 victorii Steaua.

  • Primul meci a avut loc pe 5 decembrie 1998, FC Steaua – Astra 1-0, gol Eugen Trică. În returul campionatului 1998-1999, s-a consemnat întâia remiză, 1-1 la Ploieşti.
  • Prima victorie a Astrei a venit pe 5 aprilie 2000, Astra – FC Steaua 1-0, gol Florin Pogăcean. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Costică Ştefănescu, respectiv Victor Piţurcă.
  • În sezonul 2000-2001, sezon la finalul căruia Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu din carieră ca antrenor, Astra a fost echipa care a învins Steaua în ambele partide, 3-1 în Bucureşti şi 3-0 la Ploieşti.
  • Cele mai multe goluri s-au consemnat pe 28 iulie 2012, Astra – FC Steaua 3-4 (antrenori Bogdan Stelea / Laurenţiu Reghecampf). Partida s-a jucat pe arena din Ploieşti şi a rămas în istoricul confruntărilor drept ultimul succes bifat de steliști în deplasare pe prima scenă.
  • Două remize albe s-au înregistrat de-a lungul timpului, dintre care una singură pe terenul „astralilor” (12.04.2015).
  • În stagiunea precedentă, Astra a câştigat ambele meciuri din sezonul regulat, 2-0 acasă şi 1-0 în deplasare. În play-off, bucureştenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0, acelaşi scor înregistrându-se şi la Giurgiu, dar pentru elevii lui Marius Şumudică.
  • Marius Şumudică vs Laurenţiu Reghecampf în toate competiţiile: 8 jocuri – 3 victorii Şumudică – o remiză – 4 victorii Reghecampf.
  • Marius Şumudică vs FC Steaua în toate competiţiile: 13 jocuri – 5 victorii – o remiză – 7 înfrângeri;
  • Laurenţiu Reghecampf vs Astra în toate competiţiile: 12 jocuri – 8 victorii – 3 remize – o înfrângere.

În meciul tur FC Steaua – Astra, disputat pe Arena Națională în 11 septembrie 2016,  vicecampioana s-a impus la limită, 1-0, prin golul lui Boldrin.

De-a lungul timpului Steaua a avut mereu probleme cu Astra. Duminică va fi și un meci al orgolilor în care cele două echipe, ajunse rivale la titlu sezonul trecut, vin cu moraluri diametral opuse dar cu același obiectiv: să învingă!

Pe de altă parte Steaua lui Rădoi din 2015-16 e pe cale să ajungă Astra lui Șumudică din același sezon. Patru jucători sunt deja cumpărați și au fost anunțați public incă trei: Teixeira, Júnior Morais și Budescu. Adică, 7 din 11.

Faptul că nu sunt doar zvonuri, o demonstrează și clipul de jos, în care cei menționați nu participă la strigătele anti Steaua instigate de păcăliciul Ligii 1, Șumudică. Desi a luat pastile de inima in timpul meciului, antrenorul Astrei s-a comportat ca un ultras in vestiar, chiar daca majoritatea jucatorilor nu au participat la scandarile impotriva Stelei.

Unul dintre ei este Denis Alibec, cel care va merge la Steaua din ianuarie. Acesta s-a abtinut de la scandari impotriva viitoarei echipe, zambind atunci cand a fost tachinat de unul dintre colegi. De asemenea, Junior Morais, si el pe lista Stelei, s-a abtinut de la scandari triviale, la fel cum au facut-o si Silviu Lung Jr. si majoritatea jucatorilor din vestiar, cei care au scandat injuraturi fiind in special oamenii din staff si Sumudica.


Imagini incredibile din vestiarul Astrei. Sumudica, ca un câine turbat,  a început să scandeze injuraturi „Cine ține cu Steaua…”. Alibec, aflat la un metru de el, a întors spatele. În ce situație îl pune jegul, pe el și pe cei vizați să vină la Steaua. Evident că „flying monkey” a gândit mișcarea, să îi atragă la înjurături pentru a le ruina drumul sau șederea la Steaua.

Am postat aceste clíp pentru a ne reaminti de ce meciul cu Astra este special, unul și împotriva subpodarilor de acolo acuiați la clubul lui Ioan Niculae: Coman, Șumudică și staff-ul lui, Săpunaru, Daniel Niculae, Cristian Oroș, Ioniță II…, hateri antisteliști, grobieni fără antidot. Răspunsul pe care aș dori să-l primească este cel sportiv pe teren. Cu siguranță Șumudică va fi pe bancă.

Astra este în euforie maximă, iar Șumudică one man show, peste Becali în zilele lui rătăcire supremă. De vineri  a început opereta Răzgândacul și a continuat până sâmbătă, când la 22:00 şi-a luat la revedere de la jucători şi la 23:30 a revenit în cantonament.  Se zice că a plecat  la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu oficialii cu Gaziantep pentru a semna actele noului contract. Când să dea cu pixul, Şumudică a ar fi văzut la televizor imaginile dramatice din Turcia, acolo unde o bombă a explodat la Istanbul, lângă stadionul lui Beşiktaş. Reacţia a fost: „Puteţi să îmi oferiţi şi un milion de euro pe lună, eu nu mai vin la Gaziantep”, a spus Şumudică la Digi Sport. Dar Gaziantep este situat peste Bosfor, în partea asiatică, la  aprox 1.200 Km de Istanbul. Eu nu cred că l-a speriat, ci nu s-au înțeles la bani, dacă a fost acolo la întâlnirea cu turcii și nu a dat o tură scurtă pe la fetițe să se relaxeze pentru azi.

Din punctul meu de vedere, nu va juca, pentru că nu vreau să-l expun şi nici nu aş vrea să joace cu presiune, având în vedere că peste 10 sau 12 zile va trebui să plece la Steaua”, spunea Șumudică de Alibec, însă nu e omul în care să-ți pui bază pe ce declară. Dandea și Boudjemaa sunt accidentaţi iar Fabrício suspendat.

  • Echipa probabilă: S. Lung jr-Al. Stan, Oros, Săpunaru, Júnior Morais-Lovin, Seto-Al. Ioniţă II, Filipe Teixeira, Kortzorg-Budescu

Astra Giurgiu s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale competiției de fotbal Europa League, după ce FK Austria Viena a pierdut cu 2-3 la Plzeň și nu mai conta scorul Astrei cu Roma. Însă în Liga 1 Astra este la 6 p unctr de play-off și au 2 înfrângeri în ultimele 3 etape. Astra are un lot valoros, cu media de vârstă de 27,8 ani, dar piesele grele au peste 30 de ani. După victoria cu Austria Viena (2-1), pe 24 noiebrie, la 3 zile au pierdut cu 2-0 la Timișoara pe fondul oboselii. Deci logic ar fi ca fizic să nu rupă norii duminică. Dar…

În locul lui Reghe nu i-aș folosi pe Boldrin și De Amorim. În plus, aș mai odihni câțiva titulari pentru partida cu Dinamo, de miercuri, din semifinala Cupei Ligii.

O astfel de formație (4-3-3): Florin Niță – Ovidiu Popescu,  Moke, Toșca, Momcilovic- Vlad Achim, Bourceanu, Jakolis  – Adnan Aganovic, Dennis Man, Enache

La antrenamentul de sâmbătă, Reghe a apelat la trei jucători de la echipa a doua, Ionuț Poiană, Bogdan Mitrea și Rareș Enceanu. Foarte probabil, cei trei vor fi rezerve. Filip și Tănase sunt accidentați, Muniru incert, iar Pintilii este suspendat. Reghecampf a spus de Golubović că are fractură de pomete și  l-ar fi băgat o repriză cu Villarreal în disperare de cauză.

  • Echipa probabilă (4-2-3-1): Fl. Niţă-Ov. Popescu, Tamaș, Toșca, Momčilović-Moke, Bourceanu-Ad. Popa, Boldrin, De Amorim-Man

Reghe a fost prudent și temperat în declarații: „Nu avem nicio poliță de plătit. Două echipe care au jucat în grupele Europa League, iar una s-a calificat. Felicitări celor de la Astra, din păcate noi nu am reuşit. După meciul de la Villarreal am văzut lucruri pozitive, trebuie să mergem mai departe şi să avem aceeaşi atitudinea.

Este important să câştigăm cele trei puncte ca să păstrăm distanţa faţă de echipele de pe 2 şi 3. Pentru noi, meciul contează doar în privinţa clasamentului, nu avem nimic cu cei de la Astra. 

Nu cunosc situatia lui Sumi. Cine o sa fie pe banca, Sumi sau altcineva, cu siguranta isi vor dori sa ne bata. Astra este o echipa solida, jucatori cu experienta foarte mare, stim ce ne asteapta. Este un minus pentru Astra faptul ca nu joaca Alibec. Eu nu am vorbit cu el, i-am spus cand sa vina in ianuarie, pana atunci eu pastrez distanta.

Daca ei asa au decis sa se bucure este problema lor. Nu pot eu sa le spun cum sa se bucure”, a declarat azi Reghe la conferinta de presa.

Steaua este în situația etapei trecute, numai că atunci în fotoliul de lider urcase Viitorul. De data asta l-a ocupat Gaz Metan, după ce a tăvălit Pandurii la Severin cu 5-2, din 7 șuturi pe poartă și fără golgheterul Azdren Llullaku.

La cum arată clasamentul, orice pas greșit al Stelei duce la pierderea locului 1. Pe de altă parte, se anunță un play off foarte strâns și imprevizibil, cu toate echipele foarte aproape de linia de start a liderului.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Steaua – Pandurii 3-1! Dennis „Super” Man! Steaua păstrează fotoliul de lider după o bătaie fără martori

Steaua a învins lejer după o primă repriză în care a spart topul la pase greșite și Tamaș la gafe. Așa cum am intuit în avancronică, Enache a fost „vârful” în mare vervă care putea închide meciul până la pauză. De fapt a fost MVP-ul partidei. Însă eu am greșit cu Dennis Man. Vârful de 18 ani sigur a întrecut până și așteptările super optimiste ale tatălui său. În prima parte a fost cel care a adus un aer proaspăt într-o echipă ce părea incapabilă să dea niște pase simple fără să le greșească. Îmi pare rău că nu a marcat, încununând astfel o evoluție foarte bună în raport cu așteptările. Cred că ar fi fost o altă gură de oxigen pentru încrederea în sine însuși, însă el și-a câștigat încrederea mea că va crește la Steaua după meciul cu Foresta Suceava, dublat de cel din Copou.

Cum de l-a mai ținut Reghe pe bancă și după meciul de la Iași și l-a folosit pe Tudorie, e un mare mister. Inițial am crezut că este accidentat și nu se spune, fiindcă la derby nu a fost nici măcar inclus în lot. Explicația lui Reghe îmi pare așa, la plezneală, pentru presă: „Man trebuie să crească, să pună forţă. E un fotbalist cu multe calităţi, dar la Steaua nu există timp de acomodare. Toţi aşteaptă rezultate şi e foarte greu pentru un jucător tânăr. De aceea de multe ori nu îl introducem, pentru că are nevoie să se acomodeze”. Păi Tudorie pare acomodat?

La polul opus, decepția mea nu a fost „Gafe” Tamaș, pentru că un fundaș este mereu expus unor situații de joc critice și niciodată nu dispare din joc fără urmări pe tabelă. Deziluzia mare vine de la Boldrin într-un meci în care se juca cu cuțitul la os. De ceva ťimp brazilianul nu mai joacă nimic, iar aseară a continuat trendul de anonim spre gloria de „petardă”. Nu mă refer la realizări personale cu care să facă diferența, ci numai la aportul în ofensiva colectivă a echipei. Ambii au fost schimbați la pauză cu Bourceanu și Achim, și imediat jocul a prins vânt în pupă și busolă în orientarea ofensivă.

Fabuloasă a fost faza din minutul 24, avându-l pe Moke erou principal. Exasperat de lentoarea acțiunilor, Moke a pornit de unul singur împotriva gorjenilor și după ce a făcut pressing consecutiv la 2 jucători a recuperat mingea și a scăpat singur spre poartă. Colosală acțiunea. (vezi la Video, minutul 23:55 pe înregistrarea primei reprize).

După minutul 54, când scorul devenise 3-1, nu mai poți judeca jocul Stelei ca unul ” foarte bun”, pentru că echipa Pandurii se transformase, dintr-o autobază, într-o varză cu moralul murat și jucătorii jaloane. Sursele mele statistice online, lpf.ro și campionate.ro, nu au mai înregistrat posesia.

Am găsit-o pe soccerway.com și pe smartbets cu aceleași valori.

Tânăra galerie Peluza Roș-Albastră nu a fost prezentă la meci. Nici eu nu aș fi tremurat sub 0⁰ C după decepția din derby. Așa că nu pot judeca pe cineva de ceea ce nu am făcut nici eu. În toată lumea există și forme de protest pașnice față de jocul slab al echipei, printre care și absența la meciuri. Tribunele, PN și PS au făcut la fel de-a lungul anilor. Și nu o dată! Câini, de exemplu, sunt în supărari de ani de zile. Vin doar la derby cu Steaua pentru a se etala pe ei, ce „mari și tari” sunt în coregrafii, nu echipa sau clubul lui Negoiță. În restul meciurilor, dacă vin câteva sute.

Însă aseară pe Arena Națională a venit un mic grup „de presiune psihică”, cu misiunea de a înjura non stop jucătorii din primul minut. O înfrângere sau un egal îi făcea fericiți. E un déjà din anii precedenți …

  • Căpitanul echipei Mihai Pintilii, a acuzat că unii spectatori i-a înjurat pe steliști încă din start:„A fost o atmosferă de meci amical. S-a auzit orice şoaptă din tribună, orice înjurătură. Asta este, mergem mai departe. Fanii sunt supăraţi şi au dreptul să fie aşa, având în vedere rezultatele. Dar nu e normal să ne înjure din minutul 2, rămânem şi noi blocaţi când asistăm la asemenea lucruri. De ce nu aşteaptă să vadă dacă ne iese jocul?” , a spus stelistul, în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

Ceea ce nu știe Pintilii este că acei indivizii nu erau fani FC Steaua. Doar niște fani cretini s-ar fi dus  pe gerul ăla numai ca să-și înjure propria echipă. Primatele ălea erau niște înjuraci în „misiune”.

În fine, orice suporter din lume este interesat de echipă și ce joacă ea în teren, nu „performanțele” spectatorilor în tribună. Am scris în avancronică, nu mai repet. Când sute de mii de suporteri steliști s-au uitat aseară la meci, trebuie să fie cineva complet idiot să spună că FC Steaua nu mai are suporteri. Publicitatea și sponsorizarea vin din audiența în media. Ori o echipă nu se vinde bine dacă meciurile ei nu fac rating la TV, presa scrisă și online. Cei care dau măsura la această audiență sunt suporterii echipei de pretutindeni, nu cei de pe stadion, care numeric ar fi cantitate neglijabilă în raport cu restul și cu Arena Națională full. În schimb, suporterii prezenți la stadion sunt foarte importanți pentru că aduc încasări directe clubului, contribuie la spectacol și (ar trebui) la moralul echipei ca al 12-lea jucător. Dacă nu vin, să fie sănătoși! Viața echipei oricum merge inainte cu sau fără stadionul plin.

Cei care cred că dau în clubul FC Steaua judecând de la tastatură importanța clubul după câți fani erau aseară în tribună, sunt exact ca ipochimenii cu injuraturile mai sus. Suporteri „teamless” (fără echipă!).

Cronica meciului

În fața a aproximativ 1.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională (conform digisport), Steaua a dat de pământ cu Pandurii, scor 3-1, și a rămas pe prima poziție în clasamentul Ligii 1 și după etapa a 19-a, loc pe care se urcase temporar echipa regelui. Au marcat: Gabriel Enache (20, 54 — penalty), Mihai Pintilii (51), respectiv Ovidiu Herea (33).

Echipele de start:

  • Steaua: Stăncioiu – Tamaș (Achim ’46), Moke, Toșca, Momcilovici – Pintilii (cpt) (Jakolis), Ov. Popescu – Enache, Man, Boldrin (Bourceanu ’46) – De Amorim
    Rezerve: Niță – Jakolis, Aganovici, Enceanu, Onțel
    Antrenor: Laurențiu Reghecampf
  • Pandurii: R. Stanca – Ungurușan, Mrzljak, Pițian, Brânzan – Sânmărtean, Al. Răuță – L. Antal (Hlistei ’22), Voiculeț, Ov. Herea – Țucudean
    Rezerve: Lazar – I. David, Trifu, Trocan, Pârcălabu, Dodoi
    Antrenor: Petre Grigoraș
  • Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenți: Mircea Orbuleț (București), Marius Nicoară (Drobeta-Turnu Severin); arbitru de rezervă: Marcel Bîrsan (București).

Steaua a început în forță partida și în minutul 8 Enache putea deschide scorul. Acțiune de atac a Stelei, De Amorim a învăluit cu Momcilovic, i-a pasat fundașul stânga, acesta a centrat bine în careu și Enache, ca un veritabil vârf de atac, a trimis cu capul milimetric de bara din dreapta porții lui Stanca. Trecuseră 10 minute și Pandurii nu au depășit centrul terenului.

Vicecampioana a deschis scorul în minutul 20, prin același Enache, care de data asta a finalizat la colțul lung, după o acțiune superbă a lui Dennis Man. Atacantul de 18 ani a pasat pe culoar, Boldrin a lăsat mingea să treacă de el, Mrzljak a ratat intercepția, și „obiectul” a ajuns la Enache, care a preluat și l-a executat pe Stanca.

Pe fondul de dominare copioasă a Stelei, Pandurii a restabilit egalitatea, după o altă gafă de proporții a lui Tamaș (’33), după cea cu Dinamo și vreo 3-4 bâlbe în acest meci. Venit la meci parcă direct de la Centrul Vechi, fundașul Stelei a ezitat să intervină la mijlocul terenului, învitându-se cu Toșca ca în derby cu Niță, iar balonul a fost recuperat de Sânmărtean și a declanșat un contraatac 3 contra 2. „Magicianul” i-a pasat lui Țucudean la marginea careului de 16 metri, iar acesta i-a trimis lui Herea, care singur în fața porții l-a bătut pe Stăncioiu.

De Amorim (’39) și Enache (’40) puteau să-i readucă Steaua în avantaj, dar au fost lipsiți de precizie la finalizare. Fabuloasă a fost faza din minutul 40. Atacul a pornit de la o recuperare a lui Moke, mijlocașul i-a pasat lui Man, care, la rându-i, i-a pasat lui Enache, în interiorul careului. Cel mai bun stelist din ofensivă a șutat pe colțul scurt, dar Stanca a respins.

Roș-albaștrii s-au descătușat în mitanul secund. Reghecampf, foc și pară, a efectuat dubla schimbare care se impunea de mult abia la pauză, evitând să-și umilească „vedetele”, ca pe Toșca la Concordia. „Petardă” Boldrin şi „Gafe” Tamaş rămân la cabine și în locul lor intră Achim şi Bourceanu, iar jocul se schimbă brusc în bine. Pandurii nu mai fac faţă și cedează. Steaua a trecut rapid în avantaj, grație unei reușite de generic a lui Pintilii (’51). Căpitanul Stelei a primit mingea în careu de la De Amorim și a șutat imparabil, la vinclul porții lui Stanca.

După nici 2 minute, Momcilovic a fost lovit în careu de Brânzan, iar Cristi Balaj a arătat punctul cu var (’53). Enache execută penalty-ul şi face 3-1, bifând prima dublă în tricoul Stelei. O dată cu dispariția crispării la 3-1, pasele steliștilor începuseră să curgă ca unse. Pandurii, parcă sedați de scor și joc, pică definivit, iar Steaua defilează pe gazon ca printre jaloane la antrenament.

Vicecampioana și-ar fi putut majora avantajul în minutul 68. Bourceanu i-a pasat excelent lui Denni Man la marginea careului de 11 m, acesta scapă singur pe partea stângă, însă racheta atacantului de 18 ani, care care a impresionat aseară contra oltenilor, zguduie transversala porţii lui Stanca.

De Amorim a vrut și el să înscrie, dar a șutat slab și Stanca s-a opus (’72). Peste 9 minute Jakoliš a catapultat spectaculos minge puțin peste transversală (’81). De Amorim a primit o nouă pasă foarte bună de la Achim, a întors mingea spre Jakoliš, iar acesta din urmă a șutat violent cu stângul din drop, de pe linia de la 11 metri, puțin peste poarta lui Stanca.

Roș-albaștrii nu au mai presat decisiv pe final de meci, făcând un joc de posesie aproape totală. Da, după ocazii se putea reedita măcelul cu 6 goluri, dar jocul Stelei nu a fost de diferența aia și nu ar fi încântat pe nimeni. Pandurii este o echipă în suferință.

După meciul de azi, Steaua întrerupe o serie de trei partide fără victorie în campionat, în timp ce Pandurii rămâne pe locul 8, la cinci puncte de Dinamo, prima echipă aflată pe loc de play-off.

Pentru steliști urmează duelul de joi, de la ora 18:00, cu Villarreal, meci decisiv în vederea calificării în primăvara europeană!

Statistică

Video

Declarații

Reghecampf: „În prima repriză am avut câteva ocazii mari, dar am primit gol pe o greșeală foarte mare. Când întâlnești o astfel de echipă și poți să dai 5-6 goluri trebuie să o faci. Am avut foarte multe ocazii. Puteam spăla imaginea altor meciuri cu această ocazie.

Au mai avut si altii momente grele pe parcursul acestui an, nu doar Tamaș. Este presiunea foarte mare, sunt foarte multe meciuri. Este bine ca avem cu cine sa îi inlocuim. Nu sunt supărat pe nimeni, dar trebuie să fim realiști și când un jucător nu se ridică la nivelul meciului trebuie să-l schimbăm”.

  • Reghe a mai vorbit despre Man, Popa, Enache, Villarreal etc. Declarația completă este în clipul video.

Felicitări băieților pentru victorie!

X Ray


Avancronica FC Steaua Bucureşti – Pandurii Târgu Jiu. Bătălia pentru tronul Ligii 1 ocupat de rege

Steaua are ocazia să treacă peste perioada nefastă odată cu partida cu Pandurii, din etapa a 19-a Ligii 1. Disputa va avea loc duminică, de la ora 20:30, pe Arena Naţională.Image result for arena nationala

Conform statisticii lpf.ro, FC Steaua şi Pandurii s-au mai întâlnit de 25 de ori în Liga 1, de 12 ori s-a impus Steaua, de 3 ori Pandurii, iar 10 partide s-au încheiat la egalitate.

  • Palmares cu Steaua gazdă: 12 jocuri, 7 victorii Steaua – 4 remize – 1 victorie Pandurii.
  • Primul meci a avut loc pe 11 septembrie 2005, Pandurii – Steaua 1-2, goluri marcate de Iulian Ştefan, respectiv Bănel Nicoliţă şi Gabi Boştină.
  • Întâiul succes din contul oltenilor a venit pe 7 aprilie 2009, Pandurii – Steaua 2-0, ambele reuşite purtând semnătura lui Thiago Tremonti. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu (Pandurii), respectiv Marius Lăcătuş (Steaua).
  • În turul ediţiei 2014-15, pe 15 august 2014, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor în duelurile directe. Steaua s-a impus cu 6-0, Claudiu Keşeru devenind primul jucător din istoria Stelei care a marcat 6 goluri înt-o partidă din campionat!
  • Ultimul succes din contul gorjenilor s-a înregistrat pe 15 martie 2015, Pandurii – FC Steaua 3-1. Au urmat în campionat 3 succese ale roş-albaştrilor (toate în deplasare) şi 2 remize.
  • Ultima confruntare directă: 27 august 2016, Pandurii – FC Steaua 0-1, gol înscris de Fernando Boldrin.
  • Laurenţiu Reghecampf vs Petre Grigoraş în Liga 1: 7 jocuri, 3 victorii Reghecampf – un succes Grigoraş – 3 remize.
  • Laurenţiu Reghecampf vs Pandurii în Liga 1: 10 jocuri, 5 victorii – o înfrângere – 4 remize;
  • Petre Grigoras vs Steaua în Liga 1: 24 jocuri, 4 victorii – 5 remize – 15 înfrângeri. Ultimul succes datează din 18 septembrie 2011, FC Steaua -Pandurii 1-2, rezultat în urma căruia gorjenii au bifat singura victorie din postura de vizitatori (partida s-a jucat pe arena Astrei din Ploieşti).
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Steaua – 25 ani şi 4 luni; Pandurii – 26 ani şi 8 luni.

Pe 20 mai 2015, FC Steaua şi Pandurii s-au întâlnit în finala primei ediţii oficiale de Cupa Ligii Adeplast, pe „Arena Naţională”. Partida s-a încheiat cu 3-0 pentru elevii antrenaţi la vremea respectivă de Costel Gâlcă, marcatori Iancu, Chipciu şi Ţucudean.

FC Steaua are moralul la pământ după o serie neagră în Liga 1, cu două înfrângeri și un egal. Suplimentar, dar semnificativ, are acum și presiunea locului în clasament. După meciul de sâmbătă, Viitorul – CS U Craiova 2-0, Steaua a părăsit temporar fotoliul de lider și este la 2 puncte în spatele echipei lui Hagi.

Cu un singur punct obţinut în trei partide, Steaua este de nerecunoscut din punct de vedere al formei arătate. Mulți îl văd pe Reghecampf principalul responsabil pentru criza acută din jocul Stelei. Alții spun că antrenamentele echipei sunt foarte grele și de aceea jucători nu dau mai randament și concentrare în meciuri. GSP susține că un jucător i-a dezvăluit  calvarul la care sunt supuşi la antrenamente. „Uităm că suntem fotbalişti! Ne omoară cu halterele lui!”, ar fi spus unul dintre jucători gsp-ului. Becali a confirmat că staff-ul tehnic îi „stoarce” pe fotbalişti la şedinţele de pregătire, însă e convins că totul e făcut după un program bine pus la punct, fără a se lăsa ceva la voia întâmplării, astfel încât în primăvară echipa la Play off să fie la potenţial maxim.

  • „Ce face acum Reghecampf se va vedea în timp. Am scăzut puţin fizic, pentru că face antrenamente grele. Dar roadele se vor vedea peste câteva luni abia. Asta spun specialiştii, nu zic eu. Sunt unii jucători care nu sunt încă antrenaţi cum trebuie”, a explicat Becali, la Digi Sport Matinal.
  • Întrebat despre lipsa de reacţie la adresa antrenorului, în condiţiile în care în trecut făcuse o tradiţie din a contesta deciziile băncii tehnice, deşi echipa nu arăta atât de rău ca acum, Becali şi-a expus punctul de vedere. „Ce să îi spun lui Reghecampf dacă sunt pe primul loc? Eu zic că Steaua joacă. Cum să îl critic pe antrenor, mi-a băgat 10 milioane de euro în buzunar anul ăsta.”

Însă o înfrângere duminică ar tulbura foarte rău apele, pentru că alibiul cu primul loc va fi istorie. Steaua are și ceva probleme de lot, fiind nevoită să atace cu juniorii într-un meci în care numai victoria contează. În aceeași situație jenantă va fi pusă și joi la Villarreal.

Reghecampf confirmă: „Toate meciurile noastre de acum vor fi importante. Meciuri foarte grele, cu Pandurii, Villarreal, Astra, e un program încărcat, avem şi mult ghinion, avem trei jucători accidentaţi la meciul cu Dinamo, doi mai grav. Sper ca pe Popa să-l avem joi. Sulley şi Golubovici probabil vor lipsi o perioadă mai lungă. Golubović probabil se va opera din nou la faţă, aici e vorba şi de ghinion. Trebuie să improvizăm, să schimbăm de la etapă la etapă şi asta se vede. Nu voi menaja niciun om, nu am făcut-o niciodată. Am încercat să introduc jucătorii cei mai in formă la acel moment, toţi jucătorii vor să termine anul cu bine şi să avem cât mai multe victorii”.

Pe scurt, sunt 5 accidentaţi Muniru, L. Filip, Fl. Tănase, Golubović, Ad. Popa. Tudorie a fost trimis în penitență la echipa a doua, care sâmbătă, 3 noiembrie,  a fost învinsă în Liga a 3-a în deplasare la  FC Aninoasa cu scorul de 2-1. Culmea, a marcat Tudorie! Golurile au fost înscrise de Tiberiu Calofir (6, 30), respectiv Alexandru Tudorie (26). Steaua II: Poiană – F. Pham, I. Dinu, Mitrea, D. Popescu – Nicola (55 Ciochină), Mihalcea, Simion, Raiciu – Tudorie, M. Mihai.

  • Echipa probabilă a Stelei pe care aș folosi-o eu: Niță – Ov. Popescu, Tamaș, Toșca, Momcilović – Moke – Aganović, Achim, Boldrin, Amorim – Enache

De ce Enache? Evident, e o variantă de avarie. La ora asta, cred că Enache poate fi mai periculos ca vârf decât Man. Spre deosebire de Golubović, are plasament și dă bine cu capul din interiorul careului. Multe din loviturile periculoase de cap îi aparțin lui Enache. Are forță, ceva dribling și o viteză foarte bună pentru verticalizări și contraatac pe zona centrală. Nu stă mult pe gânduri nici să tragă la poartă. Cu centrările din bandă și ca fundaș în defensivă stă mai rău, dar ca vârf nu va fi nevoie să le mai facă. 🙂

Image result for pandurii logoPandurii Târgu Jiu este la 5 puncte de play-off,  are 3 înfrângeri în ultimele 4 deplasări
și a câştigat 5 puncte în ultimele 3 etape. Pandurii este o echipă a surprizelor. Deși se proclamă în dezmembrare, acum 2 etape a detonat bomba în Gruia și bătut liderul real al Ligii 1 (CFR Cluj – Pandurii 0-1).

Petre Grigoraş: „O să trebuiască să găsim soluţii. Vom încerca să ne concentrăm la maxim şi să scoatem ceva din fiecare partidă. Nu avem niciun fel de presiune. Cu cât reuşim să scoatem mai multe puncte, este un mare bonus pentru noi. Este limpede pentru toată lumea că până în iarnă ne vom desfăşura activitatea împreună, vom încerca să jucăm, să ne facem datoria, iar din iarnă sunt convins că se va trage linie şi se va lua o decizie. În iarnă vom vedea care sunt posibilităţile clubului de a-şi mai putea desfăşura activitatea la un nivel înalt. Asta înseamnă să-ţi plăteşti jucătorii cu ceea ce s-a scris în contracte în vară sau în contractele mai vechi. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, poate unii dintre ei vor pleca”.

  • Echipa probabilă Pandurii: Stanca-Pleaşcă, Unguruşan, Vasiljević, Grecu-Sânmărtean, Mrzljak-Herea, Voiculeţ, Pârcălabu-L. Antal. Antrenor: Petre Grigoraş Accidentat: V. Alexandru. Bunoza refuză să joace până nu-şi va primi banii.

Suporterii

Fotbalul românesc trece printr-o acută criză financiară, dar și de audiență pe stadioane. Asta s-a văzut și la derby, cu toată zbaterea clubului și galeriei dinamoviste de a umple Arena Națională, au fost sub 20.000, mai puțini decât se strângeau în Gruia la CFR – Steaua. În acest trend național descendent spre „stadioane pustii” și Steaua are o cotă parte. Despre cauza scăderii spectatorilor în tribunele României s-a tot scris pe fcsteaua.ro în articole și comentarii. Nu mai repet.

Sunt unii care încearcă să pună absenteismul pe seama siglei și a frondei personale față de Becali. Evident, ei trag tendențios spuza pe turta lor dintr-un fenomen social,  o lehamite fotbalistică prezentă în toată România, nu doar la suporterii steliști.

Când suporterii și ultrașii nu mai vin în număr mare pe stadion, nu înseamnă că echipa nu mai există, așa cum vor să scoată în evidență ostentiv cei care folosesc „pustiul de pe stadioane românești”, ca argument de propaganda anti FC Steaua. Nu înseamnă nici că doar cei deștepți nu mai vin la meciurile FC Steaua și restul e „prostime” și „vânduți”, așa cum propagă în virtual haterii cu IQ-ul  cât numărul de la pantof. 

Fiecare om are libertatea de a percepe și a se manifesta așa cum simte față de echipa FC Steaua. Problema este numai când libertatea lui încalcă libertățile celorlați! De exemplu, nu poate intra în zona suporterilor steliști și să strige „m*ie fcsb”, invocând propria libertate, și să aibă pretenția să nu și-o ia peste bot. E valabil și invers. Asta nu este o libertate, ci o provocare jignitoare a grupului „pro” sau „anti” FC Steaua. Nici „corecția” nu este o libertate, ci o reacție!

Da, suntem triști! Steaua trece printr-o criză de atmosferă și sportivă, însă și asta face parte din viața oricărei echipe din lume. Suferim alături de ea și îi dorim să poată depăși atmosfera negativă și blocajul psihic al jucătorilor. Mereu cu Steaua!

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Steaua – Botoșani 0-0! „Magica” lui Reghe pierde 5 puncte, dar se distanțează la 4

Steaua a ratat șansa de a se distanța la șase puncte de a doua clasată și a obținut doar o remiză albă împotriva celor de la FC Botoșani, în partida contând pentru etapa a 17-a a Ligii 1.

Ca un blestem, vicecampioana continua alternanța ciudată și sistematica la meciurile de acasă: unul „da”, următorul „ba”…

  • Steaua – CSMS Iași 1-1
    Steaua – Concordia Chiajna 1-0
    Steaua – Dinamo 1-1
    Steaua – Astra 1-0
    Steaua – CFR Cluj 1-2
    Steaua – CS U Craiova 2-1
    Steaua – Gaz Metan Mediaș 0-1
    Steaua – Viitorul 2-0.
    Steaua – Botoșani 1-1

După ce etapa trecută Chiajna a spart gheața cu prima victorie, a venit rândul Botoșaniului să smulgă Stelei primul egal din istorie. În ambele partide, aceeași tentativă de vârf de atac, Tudorie. Cred că e timpul să-l încerce Onțel ca U21 și să-l mai plimbe și pe „Ibrahimovici” prin pârloagele Ligii a 3-a.

Tudorie ca Tudorie, dar și Enache a fost de vis urât în prima repriză. Centrări ca la CS Făurei, echipa lui Bănel din Liga a IV-a Brăila. Ok, față de cei doi, cu puține excepții, nu au fost departe nici ceilalți, care s-au întrecut în pase greșite, unele care au pus moldovenii pe contraatac.

Când aproape întreaga echipă face atâtea greșeli copilărăști înseamnă că staff-ul are o problemă. Nu reușește să-i capaciteze și să-i concentreze astfel încât să intre determinați cu „outsiders”, nu pe vârfuri cu aer de „tiki-taka Barcelona”. Păi la altă echipă, pentru centrările lui Enache, prestația lui Tudorie, pasele greșite ale lui Bourceanu…  freci banca până rupi treningul în dos. Este adevărat, Steaua nu area cu cine să-i înlocuiască.

Dracul nu a fost atât de negru pe cât îl face scorul alb. Steaua a controlat jocul și a avut câteva ocazii imense, dar nici măcar brazilianul Bordrin nu a reușit să înscrie din poziție ideală. Din 6 șuturi pe poartă… nimic. Ar fi fost culmea să fi primit gol pe singurul șut pe poartă expediat de moldoveni.

Să bifez doar 4 din ocazii: la start, la mijloc și la final.

  • Prima acțiune de atac periculoasă în minutul 7. Pintilii și Achim au recuperat la mijlocul terenului, mingea a ajuns la Tudorie, în zonă centrală, după care atacantul a scos în margine la Enache. Acesta din urmă a înaintat, după care a centrat-șutat spre careu, dar mingea a trecut milimetric de bara din dreapta porții moldovenilor.
  • Roș-albaștrii  au ratat incredibil deschiderea scorului și în minutul 29, când Jakolis și Achim nu au reușit să-l învingă pe Iliev din doar 3 metri!
  • Boldrin a avut și el golul în bocanc în minutul 69, dar Iliev a respins cu un reflex de senzație torpila brazilianului, de la marginea careului.
  • În final, Tudorie a semnat ratarea sezonului, când nu a fost în stare să trimită în poartă din 2 metri (’90)!
Ocaziile

Paranteză. Toți spunem că avem un campionat slab, însă și Steaua și Astra, care au performat cât de cât în sezonul ăsta în Europa, au pierdut puncte cu echipe considerate „slabe” în Liga 1. Tot astăzi, Poli Timișoara i-a administrat lui Șumudică un sec 2-0, la trei zile după ce campioana en titre a răpus pe Rapid Viena chiar în fieful ei.

Dacă ne uităm la ce echipe a pierdut Steaua puncte,  trei dintre ele le vom găsi în coada clasamentului.

Nu mai puțin de 7 puncte au fost date de Steaua la „subsol”. Mai mult, Iași a învins echipa lui Mulțescu, cel care și-a trâmbițat intenția de a cuceri titlul cu CSU Craiova, vice-lidera.

Să revenim la meci…

Aproape 2.000 de suporteri au îndurat cele câteva grade pentru a susține Steaua spre o nouă victorie în meciul cu eterna sa învinsă. Însă Reghecampf ne-a surprins pe toți prin formula inedită de start, în care s-au găsit (aproape) 3 închizători (!): Bourceanu, Pintilii și Achim. Pintilii nu este la 100%, Achim rezervă nejucată, iar Bourceanu fie obosit, fie cu gândul în altă parte. De grija partidei cu Dinamo, Reghecampf i-a oferit oferit o şansă lui Leo Grozavu prin formula de start, părând că nu-i pasă prea mult de rezultatul din această etapă. Normal! Steaua nu mai bate de 2 etape, pierde 5 puncte, dar în clasament crește și se distanțează la 4 puncte.

  • FC Steaua: Stancioiu – Enache, Tamas, Moke, Alin Tosca – Pintilii (Adrian Popa 46′), Bourceanu – Jakolis (William de Amorim 55′), Achim, Aganovic (Boldrin 54′) – Tudorie.
    Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
  • FC Botosani: Iliev – Dimitrov, Burca, Miron, Musat – Cucu, Bordeianu – Astafei, Roman (Vasvari 80′), Popovici (Elek 73′) – Herghelegiu (Golofca 58′).
    Antrenor: Leo Grozavu.
  • Cartonase galbene: Tudorie 66′, De Amorim 84′ / Elek 75′, Dimitrov 82′, Vasvari 84′.
  • Arbitri: Adrian Comanescu (Ramnicu Valcea), Valentin Avram (Bucuresti), Ciprian Dansa (Oradea); rezerva: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin).

Începutul de meci a fost destul de echilibrat, pentru că moldovenii au făcut un pressing avansat agresiv, în fața unei echipe încropite de Reghe să împace și capra și varza. Treptat, roș-albaștrii au pus stăpânire pe joc, dar pasele greșite în zona de 30 de metri au stins câteva acțiuni promițătoare.

Prima ocazie importantă a Stelei a venit în minutul 7, apoi după 22 de minute, roș-albaștrii au ratat poate cea mai mare ocazie a meciului. Toșca a scos foarte bine un balon cu călcâiul spre Aganovic, acesta a centrat de pe stânga pe dreapta. Jakoliš a reluat foarte bine, Iliev a respins în lateral, după care Achim, din trei metri, nu a reușit să trimită în plasă, ci în spatele lui Burcă (’29). În minutul 35, Aganović a primit o pasă foarte bună, la marginea careului, din partea lui Jakoliš, a pivotat după care a șutat, însă pe lângă bara din stânga porții lui Iliev. Steaua a mai ratat o ocazie importantă de a deschide scorul cu cinci minute înainte de pauză, când Enache a șutat dintr-o poziție foarte bună, iar balonul a fost reținut de Iliev.

Prima repriza. Posesia 56-44% (statistică lpf.ro)

Nu fost o repriză spectaculoasă cum ne doream cu toții, dar nici nu putea fi. Să fim serioși, FC Botoșani nu este o echipă de jaloane, ci una solidă și disciplinată tactic, care a acoperit foarte bine spațiile, iar pe contraatac are o viteză mare de reacție cu scheme bine însușite la antrenament. Fără un pasator la mijloc și cu un vârf de mămăligă Steaua nu putea trece ușor de reduta avansată a lui Leo Grozavu și să zburde spre poartă.

În a doua repriză Steaua a început iureșul pe dreapta. Intrarea lui Adi Popa pe teren, a accentuat diferenţa dintre cele două echipe. Asediu total la poarta lui Iliev: șut, corner, şut, corner, şut, lovitură liberă, corner din nou, iar șut. Cu ceva șansă moldovenii s-au aflat mai mereu între şut şi plasa porții lor.

După 9 minute de la începutul reprizei secunde, Reghecampf și-a aruncat în luptă cavaleria braziliană, De Amorim şi Boldrin. Pe margine, Leo Grozavu a întrat în zona amintirilor din tur, când Popa, Stanciu și Hamrou, introduși după pauză au rezolvat imediat meciul. Dorinţa lui din prima repriză, când anti-fotbalul fusese la el acasă, părea să nu mai existe. Steliștii au crescut viteza pe aripi, numărul driblingurilor, au pus mai hotărât osul în duelurile 1-1 și părea că revedem repriza a doua din meciul cu Osmanlispor.

Toșca a ratat o primă ocazie importantă imediat după pauză. Fundașul a tras o rachetă din afara careului, dar Iliev a respins (’47). Peste 3 minute ocazie de autogol: Tamaș a centrat foarte bine de pe dreapta și Dimitrov a respins din fața lui Jakoliš, puțin pe lângă propria poartă (’50). Nu trece 1 minut și  altă ocazie: lovitură de colț a Stelei, Aganović a scos spre margine la Tamaș iar fundașul central a șutat în forță, pe colțul scurt, dar acolo a fost iar Iliev (’51).  Mai se scurg 3 minute și Steaua trece din nou pe lângă gol: Aganović nu a șutat din prima după o pasă a lui Popa, după care Jakoliš a șutat pe lângă poartă (’54).

Urmează intrarea în scenă a brazilienilor în locul lui Aganović și Jakoliš. Fără să pară că forțează, Boldrin şi Adi Popa au fost la un pas să înscrie în minutul 69, dar au ratat cu seninătate.

Surprinzător, Reghe a schimbat din mers ce părea că merge mai bine. Adi Popa a devenit din nou vârf de atac, iar Tudorie a fost trimis pe partea dreaptă. Moldovenii au răsuflat uşuraţi și au început să conteze şi ei din când în când, cât să treacă timpul. „Lungă și pe a doua”, vorba lui Hagi, cu Popa vârf,  era o cauză pierdută. În afară de a faulta fundașii centrali, motoreta nu a reușit în duelurile aeriene. Reghecampf s-a răzgândit și l-a adus pe Tudorie în centru lângă Popa, iar șarjele pe banda dreaptă le-a lăsat lui Enache și Tamaș. Presați de timp și scor, steliştii nu au mai avut luciditate de finalizare.

Tudorie putea să se spele de toate păcatele aducând victoria Stelei pe final, dar nu a reușit să finalizeze în plasă centrarea excelentă (de data asta!) expediată de Enache de pe partea dreaptă. Asta cred că l-a băgat în „păcat” până peste cap și e puțin probabil să mai rămână în lot la iarnă.

Repriza a doua. Posesia 56-44% (statistică lpf.ro)

Cu egalul de azi, Steaua mai pierde 2 puncte, dar se distanțează la 4 puncte de CS U Craiova și așteaptă derby-ul cu Dinamo, de miercuri.

Statistică

Rezumat incomplet (revenim)

Declarații

Reghecampf: „Sunt foarte supărat, am avut ocazii clare de a marca şi nu am reuşit să o facem nici măcar din doi metri. Din păcate, asta e situaţia în momentul de faţă. Aţi văzut că am încercat să dăm şansa astăzi unor jucători să demonstreze că merită să joace. În momentul în care nu reuşeşti să marchezi din doi metri, e clar că ai o problemă şi nu te poţi descătuşa (n.r. Achim a ratat ireal în prima repriză, iar trimiterea e evidentă). Dacă marcam, cred că ne făceam meciul mult mai uşor. Aşteptăm să revină şi cei accidentaţi astfel încât să putem juca fotbal.”

Pintilii:„Nu trecem printr-o perioada buna si acest lucru se vede. Suntem si noi constienti. Jocul nostru nu multumeste pe nimeni. Nu imi explic ce se intampla. Stam si ne gandim. Daca ati veni la antrenamente si ati vedea ce executii avem… Nu stiu… Nu pot sa imi explic. La antrenamente sunt niste faze incredibile, marcheaza toti, si atacantii, si mijlocasii, si uite ca vine meciul si nu marcam.

Nu jucam nimic, nu trebuie sa dam vina pe absolut nimic. Luptam pana in iarna, cand va veni Alibec, cred ca de el avem nevoie, de un marcator. Intervine disperarea in teren, vrei sa dai gol, stii cum este. Cand joci la Steaua, iti doresti sa inscrii si sa castigi. Publicul te injura, te fluiera…”

Aganović:„Nu suntem mulțumiți. Ne-am creat destule ocazii de a marca și din păcate nu am băgat mingea în poartă nici din doi metri. Am avut ocazii și eu, și Tudorie și au fost multe șuturi, dar nu am înscris și asta e ce ne-a lipsit: golul. Am avut ocazii foarte bune, cu poarta goală, dar, din păcate, nu avem noroc, nu știu de ce”

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani: ”E un pic dezoerientată, Steaua! Și ei ne-au luat foarte ușor, așa cred. Au considerat că poate suntem victima perfectă. Oricum, Steaua va bate pe Dinamo, Steaua nu are adversar în Liga 1, nu are… decât dacă cei de la Astra vor juca fotbal așa cum o fac în cupele europene.

Poate CFR ar fi fost lider, cu acele puncte, nu contrazic, dar nu mai pierdea Steaua puncte cu CFR în acel caz. Eu vă spun că Steaua bate acasă la CFR în retur. Nu are nicio șansă CFR în fața Stelei!

Steaua se distrează, nu vedeți! Accelerează când vrea. Ei fac în Liga 1 ce vor. Vor câștiga 100% campionatul. Când te uiți în spate și vezi Craiova și Mediaș nu te apucă râsul? Craiova și Mediaș să amenițe Steaua la câștigarea campionatului? Hai, dom’ne să fim serioși!”

Galerie foto (link)

Aștept pauza de iarnă și sezonul de mercato.

X Ray

Avancronica FC Steaua București – FC Botoșani

Partida FC Steaua – FC Botoşani, meci contând pentru etapa a 17-a a Ligii 1, va avea loc duminică, 27 noiembrie de la ora 20:30, pe Arena Națională, jocul urmând a fi transmis în direct de Digisport, Dolce Sport şi Look TV.

La meci va fi prezentă Peluza Roș-Albastră. Mesajul de pe pagina oficială de facebook:

Cele două echipe s-au întâlnit de șapte ori în Liga 1, iar de fiecare dată s-a impus Steaua.

  • Prima confruntare a avut loc pe 22 septembrie 2013, FC Botoşani – Steaua 1-2, marcatori Dinu, respectiv Szukala şi Piovaccari.
  • Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat în returul stagiunii 2013-2014, pe 31 martie, FC Steaua – FC Botoşani 4-0 (goluri înscrise de Adi Popa, Piovaccari, Pîrvulescu, Cristi Tănase). După acel joc, au urmat alte trei victorii ale bucureştenilor la zero (2-0/2-0 în ediția 2014-2015 şi 1-0 la Botoşani pe 1 august 2015).
  • Cel mai spectaculooasă întâlnire s-a disputat pe 8 noiembrie 2015, pe arena din Gruia, acolo unde steliştii, din postura de gazde, s-au impus în faţa moldovenilor cu 5-3. Breeveld a deschis scorul (minutul 2), Dan Roman (minutul 26) şi Martinus (minutul 28) au întors rezultatul, dar Stanciu şi Tade (minutele 29 şi 30) au readus-o pe Steaua în avantaj. În partea secundă, Cabrera, Râpă şi acelaşi Stanciu şi-au trecut numele pe tabelă. Meciul din toamna anului trecut a fost şi jocul cu cele mai multe goluri marcate în stagiunea precedentă.
  • Ultimele două jocuri, ambele cu Botoşani gazdă, s-au terminat 2-0 pentru stelişti şi au avut loc în acest sezon competiţional, unul în Liga 1 Orange (12 august 2016), iar cel de-al doilea în sferturile Cupei Ligii (8 septembrie 2016).

FC Botoşani a bifat în 21 septembrie 2016  ultima victorie în deplasare, Concordia – FC Botoşani 0-2. După acel joc, au urmat trei înfrângeri consecutive în deplasare cu CS U Craiova (1-0), Pandurii (2-1) și CFR (1-0).

Referindu-se la ultimele două partide din campionat, cea din „Gruia”, cu CFR Cluj, şi cea de acasă cu FC Voluntari, ambele pierdute la limită cu 1-0, Leo Grozavu a spus că jocul etalat de elevii săi i-a arătat că echipa este pe drumul cel bun şi a pus cele două înfrângeri doar pe seama ghinionului și a exclus  că FC Botoșani este în criză. „Să nu uităm ce ne-am propus la începutul campionatului. Ne-am depăşit oarecum condiţia, iar acum suntem într-un moment de echilibru”.

Antrenorul a mai declarat că elevii săi pot stopa seria neagră împotriva Stelei în meciul de duminică: „De data asta, la acest meci, nu le spun nimic, pentru că motivaţia există la fiecare dintre ei. La orice meci trebuie să existe motivaţie, cu atât mai mult când joci cu echipa de pe primul loc. E greu de vorbit înaintea unui asemenea meci. Poate fi un avantaj pentru noi faptul că suntem consideraţi victime. Aşa însă cum arată istoria întâlnirilor directe e clar că am fost, atenţie, am fost, nu că suntem, victime. La un moment dat se va întâmpla să câştigăm şi noi împotriva lor. Noi sperăm cât mai curând. Asta rămâne de văzut. Tot ce îmi doresc eu este ca istoria confruntărilor dintre FC Botoşani şi Steaua să fie cât mai lungă”.

Absenţi din cauza unor probleme medicale, jucătorii Gabriel Vaşvari şi Deivydas Matulevičius au revenit. Atacantul lituanian s-a pregătit normal ieri, în timp ce Vaşvari va intra în programul normal de pregătire al echipei, ultimul cuvânt urmând a-l avea staff-ul medical. O altă veste bună pentru Leo Grozavu este starea medicală a lui Andrei Burcă. Accidentat în urma unui duel aerian cu coechipierul său Mihai Bordeianu în timpul jocului cu FC Voluntari şi transportat cu ambulanţa la UPU, Burcă s-a pregătit normal ieri. În aceste condiţii singura indisponibilitate din lotul botoşănean pentru jocul cu Steaua va fi cea a golgeterului echipei, István Fülöp. Acesta urmează un tratament de recuperare la Târgu-Mureş şi este de aşteptat să revină pe gazon cu ocazia jocului de miercuri, cu Gaz Metan Mediaş.

  • Echipa probabilă FC Botoşani: Iliev – Patache, A. Burcă, G. Miron, Muşat – Vaşvari, Bordeianu – Golofca, Willie, Astafei – Elek.

Leo Grozavu este fără victorie în faţa Stelei, atât ca antrenor, șase înfrângeri din șase, cât şi ca jucător, două remize şi șase partide pierdute.


FC Steaua
 a pierdut 10 puncte pe teren propriu în acest sezon, după ce a remizat cu Dinamo, CSM Poli Iaşi şi a pierdut surprinzător cu CFR şi Gaz Metan. Meciul cu medieşenii, scor 0-1, a fost singurul din ultimele 16 jucate acasă fără gol marcat.

Steaua poate mări distanța față de CSU Craiova, dacă se va impune în fața celor de la FC Botoșani. Însă, în actualul sezon, meciurile de acasă le-a creat mari bătăi de cap: unul „da”, altul „ba”, într-o stranie alternanță. Rezultatele Stelei, de pe propriul teren, din Liga 1, în actualul sezon:

  • Steaua – CSMS Iași 1-1
    Steaua – Concordia Chiajna 1-0
    Steaua – Dinamo 1-1
    Steaua – Astra 1-0
    Steaua – CFR Cluj 1-2
    Steaua – CS U Craiova 2-1
    Steaua – Gaz Metan Mediaș 0-1
    Steaua – Viitorul 2-0.

”Nu va fi un meci mai ușor, va fi mult mai greu. O să vedeți că vom avea un meci foarte dificil cu FC Botoșani, așa cum au fost toate meciurile împotriva lor, chiar dacă în ultimele întâlniri noi am reușit să câștigăm. Dacă noi vom începe bine și vom marca repede, atunci ne vom face meciul ușor. Dacă nu, vom avea un meci greu”, a spus Laurențiu Reghecampf.

Reghecampf nu-i are la dispoziție pe Tănase, Filip și Ovidiu Popescu, toți trei aflați în diferite stadii de recuperare după accidentări. Boldrin și Enache au deja 3 cartonașe galbene și trebuie să evite avertismentul în meciul cu FC Botoșani pentru a nu rata derby-ul cu Dinamo. Dinamo – Steaua se va juca miercuri, de la 20:30.

Steaua s-a pregătit sâmbătă in noua bază din Berceni, unde Reghea a primit o veste bună. La antrenamente s-a prezentat și Ovidiu Popescu după accidentarea suferită pe plasticul din Chiajna. Eroul partidei de joi, Tamaș, a oferit o imagine spartană. Deși afară erau doar 3⁰ C, Gabi Tamaș s-a antrenat în tricou cu mâneca scurtă, fiind singurul jucător din lotul lui Reghe care a sfidat frigul de afară.

  • Echipa probabilă a Stelei în partida cu FC Botoşani. Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilović – Sulley, Pintilii  – Popa, Boldrin, De Amorim – Man.

Roș-albaștrii au un moral bun după victoria din Europa League, însă Reghecampf trebuie să îi aducă cu picioarele pe pământ și cu motivația în realitatea Ligii 1. FC Botoșani este o echipă solidă, bine articulată și odihnită care poate pune probleme Stelei, mai ales că vicecampioana are încă multe carențe de lot și joc în toate compartimentele.  Fără jucători care pot face ușor diferența, Reghecampf trebuie să trimită în teren o echipă care formează, cât de cât,  un tot unitar ca exprimare tactică.

Le urăm succes roș-albaștrilor și vom fi cu sufletul alături de ei și la bine și la greu!

X Ray

[Update – video MECI ÎNTREG] FC Steaua București – FC Viitorul 2-0! Încă „mici” pentru Steaua. Victorie în pas de vals

Mânjii odihniți ai regelui i-au luat tare pe steliști încă din start, dar după 10 minute Steaua a trecut la cârma jocului și în minutul 22 roș-albaștrii aveau deja 2-0. Practic au închis jocul și au trecut pe economic, degajați, fără emoții. Niță s-a evidențiat și el, însă ocaziile Viitorului au fost șuturi din afara careului, câteva dintre ele ca urmare a unor pase-gafe venite de la șteliști. Sunt evidențiate în grafica de mai jos.

Steaua putea închide definitiv meciul în repriza a doua, la cea mai mare ocazie a meciului: în minutul 70, Aganovici îl remarcă pe Rîmniceanu cu un șut de la 12 m, mingea revine la mijlocașul Stelei însă șutul său de la 6 m este respins la sacrifiiu de Târu. Mingea revine din nou la steliști, de această dată la De Amorim însă șutul său de la 11 m se duce pe lângă poartă.

Steaua a avut o prestație modestă ofensivă, față de pretențiile noastre, dar trebuie să o cauționăm un pic. Împortantă era victoria și cele 3 puncte, într-un duel în care Popa, cu cei 168 de cm ai săi, a fost trimis vârf de atac (!?). Era limpede că Reghecampf miza pe contraatacuri rapide la firul ierbii, nu pe atacuri poziționale sau centrări plouate din benzi pe vârf.

Aseară a fost meciul cu numărul 26 pentru Steaua, în toate competițiile. Aproape cât tot sezonul cu 34 de etape din 2014-2015. Nu toți jucătorii noi sunt pregătiți pentru acest ritm și să fie 100% în fiecare meci. Din păcate, nici banca Stelei nu oferăm acum alternative. Nu mai rediscutăm „de ce?”.

După ce s-au văzut cu sacii în căruță, la 2-0, și au simțit că pot controla ușor jocul, roș-albâștrii au trecut pe economic fără niciun stres, lăsând pe alocuri inițiativa elevilor lui Hagi, fie deliberat, fie prin pase neglijente. Viitorul a avut determinare, pressing agresiv, apetit ofensiv, dar peste 90% ocaziile lor au fost de dincolo de linia de la 16 metri.  În cele 119 (108) acțiuni ofensive au expediat 18 (6) șuturi, din care 11 (4) pe spațiul porții (în paranteză sunt cifrele Stelei). E drept, doar vreo 2-3 au fost periculoase, însă toate trase de la distanță.

În repriza a doua, după ce Steaua l-a schimbat pe Achim cu Aganović, mijlocul a devenit un pic vulnerabil. Croatul urca în atac, dar se retrăgea greu sau faulta de la spate, prin țineri, jucătorul pornit pe contraatac, riscând și cartonaș gaben. Reghecampf a sesizat și, spre surprinderea tuturor, l-a scos pe Aganović după numai 25 de minute, cu toate că trecuseră doar 5 minute de la marea dublă ratare a croatului (’70). În opinia mea, schimbarea, prin care l-a adus pe Moke lângă Bourceanu, a fost pentru a nu pierde mijlocul, nu pentru că Aganović nu urca în atac, așa cum avea să justifice Reghe după meci. Altfel spus, cu Tamaș-Toșca fundași centrali și Bourceanu-Moke mijlocași, antrenorul Stelei a vrut să securizeze victoria și inchidă complet jocul în minuťul 75. Ceea ce a și reușit. Viitorul nu a mai mișcat notabil în ofensiva până la fluierul final. Hagi are o echipă frumoasă, cu potențial, dar crudă și pentru „această Steaua”, neomogenă, obosită și plină de improvizații.

Steaua s-a impus fără să strălucească, dar pe deplin meritat, și păstrează distanța față de echipa lui Mulțescu, care a aplicat public la titlul de campioană în acest sezon.

  • Golurile Steaua vs Viitorul 2-0. Se vede foarte bine și faultul lui Brandan(HD 720p,  imagine super)
  • Fault de o duritate rară nesancționat! Semnalăm încă o victimă în tabăra Stelei, Muniru, fără nicio reacție a arbitrilor! În minutul 43, Purece îl lovește cu cotul în cap pe Muniru și-i sparge arcada. Arbitrul nu acordă fault, iar jucătorul Viitorului scapă fără a primi măcar cartonaș galben, deși mijlocașul Stelei sângerează. Incredibilă această „cecitate temporară” a arbitrilor, de la central până la arbitrul de rezervă. Chiar mă întreb, cum a judecat centralul că și-a spart arcada Muniru? La ciocnirea cu aerul sau mingea?

Pentru o altă interpretare a meciului, apelez la cronica unui neutru, scrisă de looktv.ro, site-ul televiziunii din Cluj, cea care a transmis în direct partida FC Steaua-Viitorul.

Look TV scrie: Steaua nu a avut milă de Viitorul şi s-a distanţat în fruntea clasamentului, după 2-0 cu echipa “Regelui” Hagi, la capătul unui meci spectaculos.

Oaspeţii puteau deschide scorul după o gafă a lui Muniru, dar şutul lui Iancu a fost respins de Niţă (’4). Peste zece minute, Purece a şutat puternic de la 16 metri, dar acelaşi Niţă a repins în corner, cu un nou reflex de excepţie (’13).

Steaua a deschis scorul dintr-un penalty acordat extrem de uşor de arbitrul Găman, după un contact între Brandan şi Adi Popa (’16). Boldrin a transformat lovitura de la 11 metri (’17). Momcilovic a dublat avantajul gazdelor, cu un şut din interiorul careului mic, după o bâlbâială în apărarea oaspeţilor (’22).

Cel mai controversat moment al meciului s-a petrecut spre finalul primei reprize. Purece l-a umplut de sânge pe Muniru în minutul 43, dar arbitrul Găman a lăsat jocul să continue, spre stupoarea tuturor.

Steliştii au continuat asaltul la poarta Viitorului şi în repriza secundă, iar Aganovic a ratat şi el incredibil, după ce l-a luat la ţintă pe Rîmniceanu cu un şut din interiorul careului (’70). Purece a fost aproape de un eurogol în prelungirile partidei (’90+3), cu un şut cu efect din afara careului, scos din vinclu de Niţă. S-a terminat 2-0, rezultat care o duce pe Steaua la 3 puncte de principala urmăritoare, CS U Craiova., scrie looktv.ro.

Nu am decât o precizare. „Ușor” sau „ne ușor” acordat, a fost penalty fără dubii, recunoscut și de Hagi: „Brandan le-a făcut cadou acel penalty„. O faptă se judecă dacă există (adică nu este inventată) și ea se încadrează (sau nu) în regulament. Numai noi putem da nuanțe (ușor, greu etc.) unei „infracțiuni”, care față regulament nu are decât două pobilități legale: „există” sau „nu există”. Dacă fapta există, atunci în regulament are o singură pedeapsă de joc (lovitură liberă), nu mai multe, funcție de  „ușor”, „greu” etc. Doar adițional pedepsei de joc (lovitură liberă), se mai dă avertisment sau eliminare, după caz.

Caseta tehnică

  • Clasamentul

  • Echipele de start:

Steaua: Niţă – Ov. Popescu, Tamaş, Moke, Momcilovici  – Achim (Aganovici ’50, Toşca ’75), Muniru (Bourceanu ’50) – Enache, Boldrin, De Amorim – Adi Popa
Rezerve: Stăncioiu – Man, Tudorie, Golubovici
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Viitorul: Râmniceanu – Hodorogea, Brandan (Ganea ’34), Ţîru, Boli – R. Marin, Nedelcu, Purece – Chiţu, Iancu (Stoica ’46, Cicăldău ’71), F. Coman
Rezerve: Buzbuchi – Rădoi, Carp, Nimely
Antrenor: Gheorghe Hagi

  •  Statistica
Declarații

Hagi: „Cred că echipa a jucat fotbal, exceptând primele 20 de minute. Brandan le-a făcut cadou acel penalty. Până la 2-0 n-am avut nimic de comentat, doar acel fault înaintea fazei penalty-ului. Pe Brandan l-am scos pentru că folosești jucători cu experiență dacă te ajută, dacă nu, jucăm cu copii. La tineri acceptăm să mai greșească. Stoica n-a dat randament și l-am scos apoi. E de gândit și la el.

În România e foarte greu să bați Steaua. E ceva inexplicabil ce s-a întâmplat. Le-am făcut cadou azi. Eu sunt un om serios, nu comentez miștourile altora legate de meciurile cu Steaua”.

Răzvan Marin: „Eu zic ca am luat gol destul de repede si ei si-au facut meciul foarte usor dupa. S-au retras putin, era normal, ne-au asteptat sa plece pe contraatac, mai ales ca au juc foarte buni de viteza in fata. Toata lumea greseste, nu doar Brandan, e imposibil sa nu gresesti niciodata”.

Adrian Popa: „M-am simţit bine, a fost o poziţie nouă pentru mine. Am mai făcut câteva antrenamente şi la naţională, dar şi săptămâna asta ca vârf. Mă bucur că am reușit să-mi ajut echipa, chiar și din postura de atacant. Contează mai puțin postul, contează randamentul din teren. Cei care au venit mai noi trebuie să se adapteze, ne vom omogeniza și jocul va crește. S-a văzut o lipsă de prospețime, după meciul de la Zurich, dar e o victorie importantă în fața unei echipe care se bate la primele locuri. Dacă Steaua mă va dori la vară, eu voi rămâne. Dacă nu-mi voi găsi ceva bun în străinătate, există posibilitatea de a continua”.

Referitor la penalty: „Eram cu spatele, am oprit mingea cu piciorul drept, m-a călcat în spate pe stângul şi normal că am căzut. A fost contact, m-a călcat, de aceea am căzut”, a dezvăluit Popa

Reghecampf: „Am încercat să jucăm în față cu un jucător cu viteză, știind ce jucători va folosi Gică în defensivă. Ne-a ieșit jocul și am ratat și câteva ocazii mari. Eu am încredere în continuare în atacanții noștri, Golubovici, Man, Tudorie.

Aganovic nu a intrat bine în joc, am strigat la el să joace mai sus, să se demarce în adâncime. Ceea ce nu făcuse Achim. Faptul că l-am schimbat apoi nu trebuie să mire pe nimeni. Trebuie să fie bărbat, să treacă peste acest moment și la următorul meci îl voi folosi dacă voi avea nevoie de el”.

Felicitări băieților pentru victorie!

X Ray


Avancronică FC Steaua București – FC Viitorul

FC Steaua va întâlni FC Viitorul, duminică, 6 noiembrie, pe Arena Naţională, de la ora 20.30, în etapa a XV-a a Ligii 1.

Pentru această partidă CCA a delegat o brigadă de arbitri, avându-l la centru pe George Gaman  Catalin (Craiova), ajutat la margine de Ovidiu Artene (Vaslui)  și Miclos Istvan Nagy  (Cluj-Napoca). Arbitru de rezervă este Iulian Dima (Bucureşti).

Peluza Roș-Albastră a postat un mesaj pagina sa oficială de facebook prin care și-a anunțat prezența pe Arena Națională, pentru a susține echipa FC Steaua și culorile roș-albastre.

Mesajul de pe pagina oficială:STEAUA-Viitorul, duminica (6 noiembrie)de la ora 20.30 pe National Arena.
Veniti sa sustinem STEAUA.
VENITI LANGA NOI SA CANTAM IMPREUNA PENTRU BAIETI, PENTRU STEAUA, sa-i incurajam si sa-i purtam spre victorie!
IMPREUNA SUNTEM MAI PUTERNICI….
NUMAI IMPREUNA VOM REUSI!!!!
Acum va propunem ceva….
Vrem sa facem ceva frumos, ceva ce am mai facut…..
Fiecare dintre noi, voi, cei care postati aici, cei care traiti viata in rosu si albastru,sa puneti o fotografie cu un fular, o esarfa, un steag, o poza care sa reprezinte spiritul STELIST,in care sa va aratati dragostea fata de STEAUA……
Haideti ca putem sa facem asta, cu totii!!!
STEAUA VREM VICTORIE!”

Borne istorice din statistica LPF

Pe 6 noiembrie 1982, puştiul minune al fotbalul constănţean, care nu sărbătorise încă majoratul (17 ani şi 9 luni), marca pentru prima dată în Liga 1. Se întâmpla în minutul 88, într-un moment în care trupa de la malul Mării Negre era condusă în deplasare cu 1-2. Destinul a făcut ca întâia „victimă” să fie chiar echipa sa de suflet, unde urma să ajungă peste câţiva ani (Steaua – FC Constanţa 2-2). „Un junior (Hagi) a stopat echipa bucureşteanã” era titlul din „Sportul” de a doua zi. Peste mai bine trei decenii, Hagi are la fel de vie amintirea acelui moment unic: „I-am dat un supergol lui Iordache şi apoi am plecat cu tramvaiul din Ghencea!”.

Peste 4 ani, pe 21 septembrie 1986, Hagi disputa ultimul meci din postura de jucător în faţa „roş-albaştrilor”, Sportul-Steaua 1-2, singurul gol al studenţilor fiind înscris chiar de el.

Puştiul crescuse, devenise titular la naţională şi dublu câştigător al titlului de golgheter în întrecerea internă, toate acestea transformându-l într-o prioritate pentru conducătorii „militarilor”, care au făcut tot posibilul şi l-au transferat în iarnă. Au urmat trei ani şi jumătate fantastici, în care a cucerit inimile suporterilor grupării bucureştene. Supercupa Europei (1-0 Dinamo Kiev, gol marcat chiar la debut), finala CCE 1989, semifinala CCE 1988 şi trei campionate sunt performanţe remarcabile, graţie cărora a rămas unul dintre cele mai mari nume din istoria Stelei. După 128 de meciuri în toate competiţiile, 92 de goluri şi 50 de pase decisive, Hagi a plecat din Ghencea la Real Madrid, devenind unul dintre cele mai importante transferuri la nivel mondial de la acea vreme.

S-a intors în 2007, de astă dată ca antrenor, când a reuşit calificare echipei în grupele UCL, după 3 victorii şi o remiză în preliminarii.

Pe 6 noiembrie 2016, la fix 34 de ani distanţă de momentul primului său gol în Liga 1, Hagi va fi din nou adversarul roş-albaştrilor, dar din postura de antrenor-manager al clubului care a promovat cei mai mulţi tineri autohtoni pe prima scenă în ultimele cinci sezoane.

FC Steaua şi Viitorul s-au întâlnit de 11 ori în Liga 1 Orange, de 10 ori s-au impus bucureştenii, iar un joc s-a încheiat cu victoria dobrogenilor.

  • Prima partidă a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, şi s-a încheiat cu 4-0 pentru Steaua, goluri Chipciu, Gardoş şi Rusescu dublă. În returul stagiunii respective, s-a consemnat una dintre cele mai mai surprize înregistrate în ultimii ani, victorie Viitorul cu 5-2 în Ghencea (Nikolic, Rocha / Chiţu dublă, Dică, Larie, Nikolov).
  • În ediţia 2013-2014, bucureştenii au câştigat ambele jocuri, 4-0 acasă şi 3-0 în deplasare.
  • În turul sezonului 2014-2015, „roş-albaştrii” s-au impus foarte greu, 1-0, gol Gabi Iancu din penalty. Trupa antrenată la vremea respectivă de Bogdan Vintilă a terminat meciul cu doi oameni în minus, asta pentru că Țîru şi Buzbuchi au fost eliminaţi. A urmat o nouă partidă câştigată la scor de stelişti, 4-1 în Bucureşti, pe 22 martie 2015.
  • Mult mai echilibrate au fost cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, ambele încheiate cu 1-0 pentru bucureşteni. În play-off, experienţa elevilor lui Laurenţiu Reghecampf şi-a spus cuvântul, ceea ce a dus la alte două succese izbutite de Steaua, 3-1 în deplasare şi 3-0 acasă.

FC Steaua București vine pe Arena Națională să dea piept cu echipa lui Gică Hagi, la doar trei zile după un meci din Europa League disputat în Elveția cu FC Zürich. Pe lângă recuperarea jucătorilor după risipa de energie din duelul cu masivii elveției, Steaua are și câteva probleme de lot. În conferința de presă, Reghecampf a prezentat situația medicală a doi compenenți de bază.

„La Pintilii avem o problemă. La pauza meciului cu Zurich a simţit o durere pe gamba dreaptă, sperăm să nu fie foarte grav. Astăzi avea o durere şi la genunchi. Probabil din cauza antrenamentelor şi pentru că şi-a dorit să revină mai reperde. Sperăm ca această pauză competiţională să îl ajute.

Pentru Ovidiu Popescu s-au făcut eforturi foarte mari, staful medical a reuşit să îl aducă din nou la antrenamentele oficiale ale echipei, un lucru pozitiv. Este de lăudat şi faptul că el şi-a dorit foarte mult. Este un jucător care dacă este sănătos şi continuă pe această linie nu are cum să nu apară în lotul echipei noastre”, a spus Reghecampf.

popescu

Ovidiu Popescu, accidentat în meciul pe care Steaua l-a câştigat cu 2-0 la CSM Poli Iaşi, s-a recuperat miraculos şi are şanse să fie pe teren în partida cu Viitorul. Inițial se credea că Ovidiu Popescu va fi indisponibil în jur de patru săptămâni, internaţionalul de tineret al roş-albaştrilor s-a refăcut mult mai repede decât s-a aşteptat staff-ul medical şi deja s-a antrenat normal alături de echipă.

În schimb, Pintilii acuză în continuare probleme medicale după operație. Mihai Pintilii a venit după o accidentare gravă și cred că a fost forţat la Suceava, unde a intrat 30 de minute pe un teren greu. Apoi, după numai 3 zile, a fost folosit în prima repriză în Liga 1 cu CSM Poli Iași, tocmai pentru a fi pe teren din primul minut cu FC Zürich, însă lucrurile nu au ieşit aşa cum a plănuit staff-ul medical al Stelei. Pintilii este cea mai importantă piesă din angrenajul vicecampioanei, în condiţiile în care Bourceanu, Muniru, Boldrin sau Moke au avut evoluţii oscilante pe postul de mijlocaș central, iar Filip nu este încă recuperat după ruptura de ligamente încrucișate din 7 mai 2016 (acum aproape 7 luni, 212 zile!).

  • Cum ar putea arăta Steaua în meciul cu FC Viitorul și posibilele înlocuiri, funcție de joc și scor: Niță – Enache, Tamaș, Toșca (Moke), Momcilovic – Bourceanu,  Aganović (Ov. Popescu) – Adi Popa (Jakoliš), Boldrin, De Amorim – Tudorie (Man)

FC Viitorul are 8 victorii în 14 etape, și cu 12 puncte  câştigate în ultimele 5 etape pare mai motivată ca oricând să-i facă viaţa grea vicecampioanei, pe Arena Naţională, acolo unde Steaua a pierdut, în campionat, atât cu CFR Cluj cât şi cu Gaz Metan. Chiar dacă nu-l poate folosi pe noul fundaș dreapta al echipei naționale, Romario Benzar, suspendat, Hagi speră ca de această dată să găsească antidot pentru Steaua. Înaintea partidei cu Steaua, Ganea și Dani Lopez sunt dați ca „incerți”.

  • Echipa probabilă a formației FC Viitorul (4-3-3): Râmniceanu – Hodorogea, Ţâru, Brandán, K. Boli – R. Marin, Nedelcu, Purece –  A. Chițu, Iancu, Fl. Coman

„Eu mi-am zis părerea, cum văd eu Steaua, că am analizat-o 3 zile la rând și știu cu cine ne vom întâlni. Nu ne sperie nimic, mergem să ne batem. Atât de mici cât eram noi, i-am dominat pe Steaua de i-am rupt 5 meciuri. Și nu intru în detalii, de ce am pierdut, pentru că nu are rost”, a spus Gheorghe Hagi, la conferința de presă de vineri.

De partea cealaltă,  Reghecampf a precizat sâmbătă că meciul cu FC Viitorul va fi dificil, dar este încrezător că Steaua se va impune. „Avem o echipă destul de experimentată, sper ca mâine să reuşim să marcăm şi mai multe goluri, pentru că în ultima perioadă am avut foarte multe ocazii dar din păcate nu am reuşit să marcăm. Este o echipă bună, în formă, cu jucători buni. Vom fi atenţi, ştim ce ni s-a întâmplat în momentul în care le-am dat posibilitatea să joace. Cred că agresivitatea jucătorilor noştri de la mijocul terenului, experienţa lor o să ajute foarte mult ca mâine să nu le dea posibilitatea jucătorilor de la Viitorul să joace”, a adăugat Reghecampf.

Steaua vine după egalul de la Zurich, 0-0, în grupele Europa League și trebuie să învingă pentru a păstra distanța în fotoliul de lider. E puțin probabil ca oltenii de la CSU Craiova să nu obțină 3 puncte la ASA Târgu Mureș. În minutul 71 conduc cu  1-0 și au și un om în plus. Dacă a Steaua scârțâit la eficiență două etape la rând, roș-albaștri nu au impresionat în fața porții nici în ultimul duel din Liga 1, în Copou, deși au învins cu 2-0.

Moral bun și de cealaltă parte. Viitorul vine după două victorii consecutive: 2-1 cu CFR și Voluntari, însă confruntarea cu ilfovenii a fost controversată. Totuși, alături de Botoșani și Gaz Metan, Viitorul este și ea revelația acestui sezon, repetând evoluția bună in sezonul regular din ediția trecută, care a plasat-o în play off și i-a adus prima participare în competițiile UEFA.

Interesant e că nicio confruntare din istorie nu s-a încheiat la egalitate. Steaua și Viitorul ne-au obișnuit cu goluri în ultimele trei partide directe, toate câștigate de roș-albaștri: 3-1, 3-0, 3-1. De altfel, echipa lui Gică Hagi pare că are un complex în fața Stelei, fapt ce a dat apă la moară boromanilor. Viitorul a învins-o pe Steaua o singură dată,  în 2013, la capătul unui spectaculos 5-2 în Ghencea, partidă la finalul căreia au existat mai multe speculații din partea boromanilor. Pe această temă am scris articolul ” Umilință sau „omenie”? „. 

Ultima confruntare a avut loc în acest sezon, pe 31 iulie 2016, Viitorul – FC Steaua 1-3, marcatori Chiţu, respectiv Tudorie, Popa şi Stanciu.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

CSM Poli Iași – FC Steaua 0-2! Puriul și juniorul au îngenunchiat Copoul

Pe frig și ploaie, roş-albaştrii au învins în Copou cu 2-0  pe CSM Politehnica Iaşi. Steaua s-a distanţat din nou la trei puncte de principala sa urmăritoare din Liga 1, CSU Craiova.

Cum am scris în avancronică la meci a participat și susținut echipa, pe frig și ploaie, un grup de la Peluza Ros-Albastră 

Video. O parte a Peluzei Ros-Albastre in drum spre Iași.

Echipele de start:

  • CSM Poli Iași: Caparco – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Sato (Bădic 83) – Mitic, Creţu – Bole, Gheorghe (A. Cristea 54), Ţigănaşu – Boiciuc. Rezerve: Hotoboc, Bădic, Chelaru, A. Cristea, Piccioni, Bosoi, Sarici
  • Steaua: Niţă – Ovidiu Popescu (Man 14), Tamaş, Moke, Momcilovic – Bourceanu, Pintilii (Popa 46) – Enache, Boldrin, De Amorim – Golubovic (Achim 59)Rezerve: Stăncioiu – Man, Sulley, Toșca, Aganovici, Achim, Adrian Popa

Meciul a avut un debut de horror movie. În minutul 5, Ovidiu Popescu este trimis la spital după intrarea criminală a lui Alexandru Boiciuc, care a primit direct cartonaşul roşu. (video)


  • Ultimele informații spun că nu este accidentat grav. Se pare că a avut noroc şi a scăpat de fractură de tibie. S-ar putea avea probleme şi cu glenza, care a fost forţată în momentul intrării criminale a lui Boiciuc

Eliminarea nu a afectat major echipa Poli Iași, pentru că elevii lui Neagoe erau din start programați cu fundul în poartă, iar vârful eliminat oricum nu conta în ecuația defensivei. Apărare pe două rânduri şi blocarea benzilor, pentru că central Steaua nu poate pune presiune.

Însă Steaua a înregistrat un șoc tactic. Mijlocașul U21 roș-albastru avea un rol important în construcția ofensivă, deși era plasat fundaș dreapta în tandem cu Enache. Mutarea logică era: introdus Popa și Enache retras fundaș. Dar Reghecampf a fost obligat de „regula U21” să-l bage pe Man, singurul U21 de pe bancă, și teoretic Steaua juca fără fundaș dreapta.

Este limpede că Steaua nu mai putea juca aceași partitura cu 2 închizători, 2 vârfuri și pe banda dreaptă numai cu Enache. Dar și trecerea lui Boldrin pe dreapta și Man al doilea vârf, practic s-a îngreunat construcția pe zona centrală, dar Reghe nu avea altă soluție în acel moment.

Linia ofensivă rezultată: Pintilii (nerefăcut), Bourceanu – De Amorim, Man, Boldrin-Golubović (mână moartă) nu aveau cum să producă construcție în viteză și nici să pună presiune pe zona centrală.  După minute în care totul seamăna cu o apărare pe semicerc la atacuri cu pase „fără număr” de-a latul terenului, vine golul. Dar a fost nevoie de un fundaș cu sânge în intalație să salveze scorul în prima repriză.

În repriza a doua, Reghe a făcut ce trebuia. L-a scos pe Pintilii, după ce i-a oferit 45 minute, și l-a trimis în dreapta pe Adi Popa, retrăgându-l pe Boldrin la mijloc lângă Bourceanu. După încă un sfert de oră, lui Reghe îi era clar că Golubović e o cauză pierdută și l-a scos (’59), întărind mijlocul cu unul care mai și trage la poartă.

Introducerea lui Achim era și o necesitate tactică pentru a corecta jocul. În loc să fie coordonator în zona centrală la 16-20 m de poarta ieșeană, Boldrin se avânta în atac până în careul mic, iar Bourceanu rămânea singur între mijlocașii ieșeni, care începuseră să controleze zona mediană cu recuperari și apoi cu șarje periculoase pe tranziție pozitivă.

Îndiferent de formulele amintite mai sus, Boldrin a avut o prestație slabă pe orice poziție. Benzile livrau aceleași baloane stratosferice, ori în cosmos, ori către nimeni, care ne toacă nervii. Deși Steaua a adus foarte multe mingi în preajma careului ieșean, chiar în interior, nimeni nu șuta.

Când ai 150 de acțiuni de atac, dar finalizezi cu șut spre poartă doar 8, nu mai e loc de alte comentarii.

Aș mai putea reproșa și duelurile 1-1 pierdute de steliști, dar le acord o circumstanță, fiind martori la o accidentare (gravă la prima vedere) după un atac criminal încă din minutul 5. Cu siguranță roș-albaștrii au căutat pe cât posibil să nu se accidenteze, mai ales că erau cu sacii în căruță. Trebuia doar să nu răstoarne căruța pe frig, ploaie și prostie. Conduceau cu 1-0, aveau și om în plus, iar Poli Iași nu punea probleme deosebite.

Din fericire, atacul a fost salvat de cine nu te așteptai. Un chefliu puriu și juniorul Stelei au îngenunchiat frigul, ploaia și modovenii din Copou. Gabi Tamaș a tras sec de la”Centrul Vechi” direct în păianjenul lui Caparco (’35). E primul lui gol în Liga 1 după 7 ani și primul în tricoul Stelei. O torpilă venită exact în ziua  în care Becali îi anunța la TV  un exil iminent. Trebuie spus că Tamaș a jucat aproape ireproșabil și în opinia mea a fost MVP-ul partidei. Exact și salvator în defensivă, parcă fără plămâni în ofensivă. Deși e fundaș central, timp de 90 de minute a arat terenul între cele două porți. Eu unul nu l-aș da afară. În istoria fotbalului nu este singurul…

În mitanul secund, șutul de gol al lui Vlad Achim a fost respins în corner de Ionuţ Voicu (’69), cu o intervenţie la sacrificiu (video).  Pe fondul asediului ca la handbal al steliștilor, a urmat o incredibilă bară a ieșenilor, la o bâlbă pe tranziție negativă a roș-albaștrilor(’81). A fost singura ocazie reală a Iașului.

Steaua a realizat că i-a trecut glonțul pe la urechi și a forțat finalul pentru a risipii emoțile. Dennis Man a spart gheața în Liga 1 și în tricoul Stelei (’86). Atacantul de 18 ani a înscris din apropiere după centrarea excelentă, din dreapta, a lui Gabriel Enache, la care Caparco nu a putut interveni. Pe lângă acest gol, Man a jucat cu 2 clase peste Golubović. Practic, cu bosniacul în teren, Steaua a jucat și ea în 10. Man a recuperat, a combinat, a pasat elegant și curajos, a făcut faza defensivă… Putea realiza chiar dubla, fiind în câteva situații de a înscrie. Un mare plus pentru el! După ultimele două meciuri, îmi este clar că Man nu mai trebuie să fie rezerva lui Golubović. Este croit pe jocul combinativ al Stelei. Cu timpul va prinde mai  mult curaj și tupeu pentru șut de la semi-distanță.

După golul doi a urmat și o cascadă de ocazii steliste, și scorul putea lua proporții. Adrian Popa i-a centrat foarte bine lui Achim (’91), care a luat la țintă bara, ratând incredibil din 4-5 m cu poarta aproape goală. (video)

Peste 1 minut Steaua înscrie prin William De Amorim, dar golul nu este validat, din cauza unei poziții de ofsaid semnalizate eronat de la margine. Reluările arată că brazilianul era în poziție regulamentară și a fost gol valabil.

A fost o victorie fără dubii Bara lui Cristea din min 81, a fost „anulată” de cea a lui Achim (’90), să nu mai pun și restul ratărilor steliste. Însă a fost un joc considerat slab, prin prisma ratărilor și lipsei de vână și de idei în careu și la linia de 20 metri de poarta lui Caparco. Dar au și steliștii câteva circumstanțele atenuante obiective.  De cealaltă parte, Poli Iași este o echipă solidă, legată și bine organizată defensiv, pasează bine din prima și dezvoltă contraatacuri rapide și în forță. Au fost câteva situații când 3 ieșeni puneau în dificultate  5-6 steliști retrași în defensivă. Asta mă scotea din minți. Ieșenii trec printr-o criză nu atât ca joc, cât una psihică generată de situația de la club și le cam lipsește și norocul.

Steaua rămâne lider în Liga 1, cu 30 de puncte în 14 etape și joi o așteaptă meciul cu FC Zürich în Elveția.

Statistica meciului

Video rezumat: CSM Poli Iaşi – Steaua (Digi)

Video: Poli Iasi 0-2 Steaua | FULL (Dolce)

Declarații
  • Gabi Tamaș – MVP-ul meciului
Felicitări băieților pentru victorie, în special lui Gabi Tamaș și Dennis Man!

X Ray

Avancronică CSM Poli Iași – FC Steaua București

FC Steaua București va disputa în deplasare partida cu CSM Poli Iași, pe stadionul „Emil Alexandrescu”, în prima etapă din returul sezonul regular al Ligii 1. Meciul este programat duminică, 30 octombrie, de la ora 20:30.

Pentru această partidă CCA a delegat o brigadă de arbitri din București, avându-l la centru pe Alexandru Tudor, ajutat la margine de  Mircea Orbuleţ și Andrei Constantinescu. Arbitru de rezervă este George Rădulescu.

Site-ul oficial al clubului CSM Politehnica Iaşi anunță că a stabilit preţurile biletelor pentru meciul cu FC Steaua Bucureşti. Faţă de meciurile precedente din acest sezon, oficialii ieşeni au decis să majoreze (aproape dublu) preţurile la fiecare sector. Astfel, un tichet la peluze la meciul cu Steaua va costa 15 lei, biletele la tribunele A şi B – 30 lei, iar cele la tribunele 0A şi 0B – 50 lei. La tribuna 0, un tichet va costa dublu decât înainte, adică 80 lei.

La meci și-a anunțat participarea Peluza Roș-Albastră. Un grup de 200 de steliști din tânara galerie vor fi prezenți pe „Emil Alexandrescu” pentru a susține echipa FC Steaua și culorile roș-albaștrilor.

Mesajul pe pagina oficială: „DA, mergem și la Iași!
Asa cum e normal, de acum vom fi langa echipa la toate meciurile, indiferent unde se vor juca. Astfel, duminică vom fi la Iași. Ești din localitate sau din zona și vrei să vii alături de noi? Lasă-ne un mesaj pe privat și vom lua legătura cu tine pentru a-ți rezerva bilet.
Fularul, eșarfa (cu STEAUA) și îmbrăcați în negru!” 

Borne de palmares din statistica LPF

  • O singură victorie a reuşit actuala echipă din Iaşi din postura de gazdă în faţa formaţiilor bucureştene în cele patru sezoane de Liga 1 Orange, 1-0 cu Dinamo (7 aprilie 2015), în rest are patru remize şi trei înfrângeri.
  • Roş-albaştrii nu au mai pierdut pe terenul unei reprezentante din zona Moldovei din 27 august 2012, SC Vaslui – Steaua 3-1. Au urmat 11 succese şi trei rezultate de egalitate.
  • CSM Poli Iaşi şi Steaua s-au mai întâlnit de șapte ori în Liga 1 Orange, de patru ori au câştigat bucureştenii, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.
  • Primul meci a avut loc pe 16 septembrie 2012, CSMS – FC Steaua 0-3 (marcatori Alexandru Chipciu – dublă şi Rocha). În returul stagiunii 2012-2013, în Ghencea, Iaşiul a deschis scorul din penalty prin Claudiu Tudor (minutul 17), avantajul moldovenilor ţinând până în finalul primei reprize, atunci când Alexandru Chipciu a adus egalarea. În partea secundă, Pintilii şi Tatu au marcat pentru un nou succes izbutit de formaţia antrenată la vremea respectivă tot de Laurenţiu Reghecampf.
  • Mult mai echilibrate au fost partidele din campionatul 2014-2015, cel în care bucureştenii s-au impus acasă cu 1-0, golul victoriei venind abia în minutul 94, autor Szukala, în timp ce tabela din Copou a arătat la final scor alb (28 mai 2015), unul care coroborat cu rezultatul de la Tg Mureş, ASA – Oţelul 1-2, au dus titlul în vitrina „roş-albaştrilor”.
  • De asemenea, în sezonul competiţional 2014-2015, adversarele de sâmbătă s-au întâlnit la Iaşi şi în cele două competiţii eliminatorii, de fiecare dată FC Steaua fiind cea care a mers mai departe, 3-0 în Cupa Ligii Adeplast şi 1-0 în Cupa României.
  • Două partide extrem de disputate au fost şi cele din sezonul regulat precedent, 2-1 pentru FC Steaua în deplasare şi 1-1 pe terenul „roş-albaştrilor” (meci jucat la Piteşti), acest ultim rezultat fiindu-le insuficient moldovenilor în lupta pe care aceştia au dus-o cu ASA pentru accederea în play-off-ul 2015-2016.
  • Cea mai recentă confruntare a avut loc pe 31 august 2016, FC Steaua – CSM Poli 1-1, ambele goluri fiind marcate în prima repriză (Robert Vîlceanu – minutul 20, Lukacs Bole – minutul 42). În acest ultim joc, bucureştenii au utilizat cinci fotbalişti autohtoni născuţi după 1 ianuarie 1994.
  • Eugen Neagoe şi Laurenţiu Reghecampf se vor duela pentru întâia oară din postura de antrenori. Tehnicianul Iaşiului a fost secundul lui Victor Piţurcă la Steaua în startul sezonului 2010-2011, când a şi bifat un meci ca principal, 1-1 cu FC Braşov (deplasare).
  • Eugen Neagoe vs. Steaua în Liga 1: 6 jocuri – două remize – 4 înfrângeri – golaveraj (1-5).
  • Laurenţiu Reghecampf vs. CSM Poli Iaşi în Liga 1: 4 jocuri – două victorii – două remize.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSM Poli Iaşi – 27 ani şi 5 luni; FC Steaua – 25 ani şi 2 luni.

CSM Poli Iași vine după o serie neagră de 4 înfrângeri consecutive și 11 etape în care a strâns doar 6 puncte din 33 posibile. Parcursul dezastruos a dus la demiterea lui Nicolo Napoli, după etapa a 11-a, dar nici noul antrenor, Eugen Neagoe, nu a reușit să oprească declinul, bifând și el două înfrângeri. Duminică, Poli Iași speră să întoarcă roata succesului spre Copou și să învingă în premieră vicecampioana.

Ultimele 11 etape disputate de Poli Iași în acest sezon:

În precedenta etapă, CSM Poli Iași a părăsit invinsă terenul propriu după întilnirea cu FC Voluntari. Declarațiile de după meci scot în evidență criza din sânul clubului moldovean.

  • Eugen Neagoe: „Am făcut o primă repriză slabă. Nu am avut determinare, am greşit mult, am luat golurile uşor. Trebuie să ne trezim, avem mult de muncă pentru a ieşi din criză. La următorul meci, probabil o să apere Caparco. Din iarnă, ar trebui aduşi jucători în fiecare compartiment”.
  • Florin Prunea: „Ar trebui să mi se spună ce se doreşte de la echipă. În iarnă, ar trebui să plece 5-6 jucători, care şi-au atins limitele şi să vină alţii. Ce mai vorbim de play-off, când noi jucăm ca de Liga 2? Orice accidentare se cunoaşte la noi. Nu înţeleg de ce avem atâtea probleme medicale. Avem probleme şi cu jucătorii tineri. Oricum, e greu să creşti jucători când ai un singur teren pentru ei în tot oraşul. Îmi pare rău că l-am pierdut pe Llullaku, un jucător de mare caracter, mai ales că avea un salariu de doar 2.500 de euro pe lună. Nu am fost inspiraţi cu transferurile. La Cugir, în Cupă, trebuie să batem. Acolo se va cunoaşte caracterul jucătorilor”.
  • Nota Redacției: Te crucești! Golgheterul Ligii 1 Llullaku, doar 2.500 de euro pe lună!? Cum naiba îi găsește Becali pe cei mai scumpi și cei mai ineficienți atacanți din toată Liga 1? Incredibil!

Paradoxal crizei, CSM Poli Iași s-a calificat miecuri în optimile Cupei României, după ce a trecut la Cugir de Metalurgistul Cugir cu 2-0. Doar o repriză a rezistat  echipa de Liga a 3-a, sub Drăgana, în fața ieșenilor. Echipa lui Eugen Neagoe a punctat după pauză prin Cosmin Frăsinescu (’52) și Andrei Cristea (’62). Echipa CSMP Iași: Caparco – Bosoi, Sarić, Frăsinescu, Sato – Ştefănescu, Creţu (’46 V. Gheorghe), Chelaru, Ţigănaşu (’75 Voicu) – Piccioni, A. Cristea (’59 Boiciuc).

Misiunea lui Neagoe în meciul cu lidera Ligii 1 este îngreunată de problemele de efectiv. Alexandru Ciucur, Mădălin Martin, Narcis Bădic şi Marian Târşa sunt accidentaţi, Lukács Bőle şi Mădălin Ciucă abia au început să lucreze normal, după problemele de natură medicală avute, iar Cătălin Ştefănescu nu are drept de joc, ca urmare a unei clauze stipulate în contractul de împrumut de la FC Steaua. Deşi are mari probleme pe benzi şi în ceea ce priveşte jucătorii sub 21 de ani, antrenorul ieșenilor nu a insistat pe acest aspect. „Avem probleme de lot, însă nu trebuie să ne plângem”, a spus Neagoe.

Echipa probabilă CSM Poli Iași: Caparco – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Sato – Bosoi, Creţu, Mitić, Ţigănaşu – Boiciuc, A. Cristea

Eugen Neagoe: „E o partidă foarte importantă pentru noi. Nu ştiu dacă şi pentru Steaua, însă acest lucru nu ne interesează. Ştim ce înseamnă Steaua, au jucători valoroşi, de naţională, însă dacă vom avea o atitudine şi o determinare exemplară, vom putea să ne apropriem victoria. Ne dorim să facem un joc bun şi să câştigăm. Trebuie să facem foarte bine ambele faze şi să nu comitem greşeli. La o partidă cu Steaua, orice greşeală costă. Îmi doresc foarte mult să avem un stadion plin duminică şi fanii să susţină echipa Iaşului. Doar împreună putem reuşi„.

FC Steaua București va avea un meci complicat în care caută și ea victoria, după ce în ultimele două etape a scăpat de fiecare dată cele 3  puncte printre degete.

Poziția de lider îi este amenințată, și asta va crea o presiune suplimentară pe jucătorii vicecampioanei. CSU Craiova a câștigat partida cu Pandurii (2-1) în minutul 90 și a egalat-o pe Steaua în clasament cu 27 de puncte. Victoria este singura opțiune a roș-albaștrilor pentru a armoniza moralul și tradiția cu necesitatea împusă de clasament.

Laurențiu Reghecampf are însă mai multe opțiuni pentru primul „11”. În afară de Lucian Filip și Florin Tănase, Reghe i-a avut la dispoziție la antrenamentul de sâmbătă  pe toți jucătorii. Este un semn că nu sunt probleme mari de efectiv. Astfel, Mihai Pintilii are șanse să joace la Iași, dar cred că va fi folosit doar în partea a doua a meciului. Căpitanul nu este 100% refăcut din punct de vedere fizic și în mod normal va fi introdus ponderat în meciuri până atinge capacitatea maximă. Jucătorii menajați în meciul de cupă cu Foresta de la Suceava, Momcilovic, Golubovic, Adi Popa, Boldrin și De Amorim vor reveni în primul „11” pentru duelul cu Poli Iași. Chefliul Tamaș este și el în lot, după ce a fost „amnestiat” și „spălat” de păcate de Becali. Din nefericire Steaua e strânsă cu ușa la fundași centrali. De asta Tamaș și-a permis să o ia iar cu libații în Centrul Vechi. Mitrea nu a confirmat, iar Moke este „just in case”, nefiind postul său de bază. Dacă Steaua va găsi doi fundași centrali care să confirme după mercato din iarnă, nu cred că pe Tamaș îl mai prinde finalul contractului (30.06.2018)  dacă va recidiva. Păcat de el, profesional este de top. „Pentru mine, Gabi rămâne un jucător important. Pentru mine, contează doar ce face pe teren. E un băiat incredibil. Oricum, n-are nicio problemă cu pregătirea. Se recuperează foarte repede, fiecare om e clădit altfel”,  a declarat sâmbătă Reghecampf.

Cum ar putea arăta Steaua în meciul cu CSM Poli Iași și posibilele înlocuiri, funcție de joc și scor: Niță – Enache, Tamaș, Toșca (Moke), Momcilovic – Bourceanu (Pintilii), Ov. Popescu (Aganović) – Adi Popa (Jakoliš), Boldrin, De Amorim – Golubovic (Man)

Laurențiu Reghecampf speră ca seria negativă să fie întreruptă la Iaşi. „Într-adevăr, am trecut sau trecem printr-o perioadă mai grea, dar, încet-încet, ne revin jucătorii cu probleme şi cred că o să avem evoluţii mult mai bune de la meci la meci.

Mergem la Iaşi cu un singur gând, şi anume să ne câştigăm meciul. Şi nu este vorba numai de Iaşi, este vorba de fiecare partidă pe care o jucăm. Ne dorim să câştigăm fiecare meci, pentru că vrem să fim campionii României”, a declarat Reghecampf, sâmbătă, la conferința de presă.

În tur, FC Steaua, cu o echipă de rezerve și jucători de la echipa a doua, a remizat cu CSM Poli Iași pe Arena Națională. Cronica meciului o găsiți aici: „Steaua – CSMP Iași 1-1! „Veteranul” Niță, groparul victorie! Fără atacant, „rezervele” au dominat în 10 ca în 12„.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

ASA Tg. Mureş – FC Steaua 1-1! Non-combat la mica ciupeală. Steaua a pus Liga 1 pe 2 linii

Steaua a încheiat turul sezonului regular cu un egal în deplasarea de la ASA Târgu Mureş, scor 1-1, dar a rămas lider la 3 puncte de CSU Craiova și la 4 de Viitorul.

Vicecampioana a fost susținută de un grup de suporteri de la Peluza Roș-Albastră, care a făcut deplasarea din București la Târgu Mureș. 

Au mers 700 de kilometri, dus-întors, dar s-au oprit în mai multe localităţi şi au făcut un spectacol de sunet şi culoare. „Noi cântăm pentru culori, nu pentru conducători”, au răsunat orașele în care steliștii au coborât din mașini și au cântat pentru echipa lor. Fanii s-au comportat ca adevăraţi ultraşi, cu steaguri cu însemne, cu torţe şi fumigene în culorile echipei.

Un popas a fost filmat şi apoi postat pe contul de Facebook „Peluza Roş-Albastră„.

Pe toată durata meciului numai ei s-au auzit pe stadionul Trans-Sil, încurajând echipa cu „Luptă Steaua” și „București, Steaua București!”.

Încă de la fluierul de start  steliştii s-au năpustit asupra porţii mureșenilor, ratând ocazii monumentale. Cea mai importantă ocazie a irosit-o Boldrin, al cărui şut din lovitură liberă a fost respins de sub transversală de Mingote (’26). La 2 minute, Surdu a fost iertat de eliminare, după un fault dur asupra lui Bourceanu (’28).

În mitanul secund, roș-albaștrii au continuat să preseze la buturile lui Mingote și să rateze. Steaua a avut o dublă ocazie de a deschide scorul, prin Enache, care nu l-a putut învinge pe Mingote (58). A urmat ratarea lui Jakolis, intrat în locul lui Adi Popa (73). Însă cei care au dat lovitura „curvește” au fost mureşenii (’74).  Stelistii s-au dus să bată aut, însă arbitrul a dictat surprinzător o lovitură liberă de la centru terenului, executată repede de Mureșan, care i-a prins pe picior greșit. Mingea a ajuns la Morar, scăpat pe stânga și flancat degeaba de Enache, și a centrat în careu la Kuku ținut în marcaj superficial de Moke. La ciocnirea celor doi cu mingea, Kuku a atins-o și Moke a deviat-o, acesta a făcut o voltă „slow motion” și a căzut „agonizant” la rădicina barei din stânga porții intrând în plasă. Un gol la fel de penibil ca autogolul lui Mitrea din partida cu Gaz Metan. De data asta a fost Moke asistat de același nefericit Stanciou.

  • Reghecampf i-a acuzat pe târg-mureşeni de lipsă de fair-play, la faza primului gol al meciului. „În momentul în care Zicu dă mingea afară, eu vorbesc cu jucătorii mei să le dăm mingea înapoi. Trebuie să fim mult mai atenţi. Un jucător de la ei era pe jos. Nu vreau să vorbesc de arbitraj. În faza respectivă, Marko şi De Amorim erau în afara jocului. Ne pregăteam să le dăm mingea. Dăduse Zicu afară mingea pentru ca jucătorul să primească primul ajutor”.
  • [Update] Faza „curvita” de la care a plecat golul. Nici măcar nu a fost fault, ci o altă simulare penibilă a lui Kuku, rămas căzut la jumătatea terenului, după un duel cu Moke. Ianis Zicu trimite în afara terenului pentru ca arbitrul Horațiu Feșnic să îi acorde îngrijiri medicale colegului său. Feșnic fluierase însă fault la această fază. Chiar în momentul în care De Amorim se pregătea să repună mingea de la tuşă, centralul a fluierat şi l-a corectat, cerând ca balonul să fie repus de la centrul terenului, acolo unde avusese loc faultul asupra lui Kuku. Mureșan a sesizat momentul favorabil, a bătut repede lovitura liberă.
    Video

A urmat un asediu total cu ratări „fără număr”. Finalul de meci a fost de-a dreptul de foc. Steaua a rămas în inferioritate numerică, după ce Jakolis, alt berbec, a văzut corect roşu direct pentru un cot aplicat lui Iacobovic (’83). Chiar şi aşa, trupa lui Reghe a continuat tăvălugul după gol și a reuşit egalarea prin Moke, care a reluat cu capul din doar câţiva metri (’90) o devierea a lui Tamaș. Același Tamaş putea aduce victoria și în ultimele secunde, dar torpila sa a trecut a trecut milimetric de bara din stânga porții lui Mingote(’90+5).

Concluzii

Când echipa gazdă are doar un corner în minutul 90, nu prea sunt multe de comentat. Astăzi am avut o nouă demonstrație de ce aproape toate echipele din Liga 1 se așează liniștite pe două rânduri cu fundul în poartă când joacă cu Steaua. Păi este normal! Cei din Liga 1 știu că Steaua nu este în stare să marcheze din atac pozitional sau faze fixe și n-au niciun stres. Poate să aibă Steaua 100 de cornere, 100 de centrări și 99% posesie. Degeaba. Nu are vârf de atat și mijlocași care să șuteze. Nimeni nu își propune decât un egal cu Steaua și cu non-combat „pe 2 linii” la 20 de metrii îl are asigurat.

Meciul a fost aproape un copy/paste după cel cu Gaz Metan, dar non-combat-ul mureșenilor a fost dus la limită, de puteai să juri că asiști  la vreun blat. Evident, era doar tactica lui Dan Alexa brevetată de Liga 1 ca armă anti-Steaua. ASA a lăsat-o pe Steaua să paseze cum a vrut ea. Nu tu presing, nu tu încrâncenare și intrari tari, exceptandu-l pe Surdu, dar izolat. Fiorosul Mureșan, poza în blândul mielușel. Tot un zâmbet. Elevii lui Dan Alexa se plimbau ca pe alee, stanga-dreapta, pe două linii prin fața porții, în timp ce steliștii alergau mingea de-a latul terenului sau în verticalizari „ia-ți-o ție, dă-mi-o mie”.

După minute de pase de-a latul, ca la handbal, se incerca si verticalizare. Însă mingea ajungea fie la adversari, fie la un coechiper aflat cu spatele la poarta și marcat de 2-3 in careu. Când nu o pierdea, o scotea din careu înapoi expeditor.

Muncă în zadar, când putea șuta simplu la poartă de la 16 m și nu să o trimită în careu în pădurea de picioare. Nu se tragea la poarta nici din pasa retur venită din careu, ci se dirija mingea în spate sau in lateral si apoi se relua atacul în zonă ca la handbal. O moară care măcina în gol.

Cum este posibil să ai 14 cornere, zeci de centrări, iar Golubović să nu fie pe o minge pe care să o trimită pe poarta? Până și killerul Mureșan a râs  de el. Da, a avut o tentativa de la 12 m, dar baletul cu foarfeca a fost o pasa la portar, nu șut. Cei mai periculoși în atac au fost fundașii, Enache și Tamas. Singura fază finalizată cu gol a fost tot opera unui fundaș, Moke, asistat de același Tamaș.

Nu poti penetra o autobază pe atac pozițional dacă joci previzibil cu viteza melcului sau nu faci ruperi de ritm. Fară o idee de joc în fața celor așezate ca trenul pe 2 linii, cu pase verticale in careu date de-a surda si cu centrări către un vârf care „există dar lipsește cu desăvârșire”, nu poți vedea mingea în plasă decât intâmplător. Da, jocul Stelei este pe alocuri spectaculos, dar echipele pragmatice își ating obiectivele și nu risipesc inutil nici „benina”. Reghecampf trebuie să schimbe registru tactic.

Caseta tehnică

ASA Târgu-Mureş – FC Steaua Bucureşti 1-1 (0-0)
Au marcat: 1-0 Benjamin Kuku (74), 1-1 Wilfred Moke (90)

  • ASA: Mingote – Belu, Dobrosavlevic, Cordoş, G. Mendy – G. Mureşan, Candrea (77 E. Dică) – I. Zicu, Iacobovic, Surdu (66 Kuku) – V. Morar (78 Ciolacu). Antrenor: Dan Alexa.
  • Steaua: Stăncioiu – Enache, Tamaş, Moke, Momčilović – Bourceanu, Ov. Popescu (57 Man) – Ad. Popa (71 Jakoliš), Boldrin, De Amorim – Golubović. Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
  • Cartonaşe galbene: Surdu (28), Mingote (81)
  • Cartonaş roşu: Antonio Jakoliš (83)
  • Arbitri: Horaţiu Feşnic (Cluj-Napoca), Ciprian Florin Danşa (Oradea), Marius Nicoară (Drobeta Turnu-Severin); rezervă: Denis Haidiner (Hunedoara).Observatori: Zoltán Székely (Baia-Mare), Valer Şulea (Braşov).
  • Stadion: „Trans-Sil”, Târgu-Mureş.

Declarații

 Laurențiu Reghecampf: „Am terminat la egalitate, 1-1. Cred ca am condus meciul, de la inceput pana la sfarsit, ne-am creat foarte multe ocazii de a marca, dar din nou nu am fost atenti la finalizare.

Ce sa facem mai mult? Daca ajungem la fiecare faza in careu sau fazele noastre se termina cu o centrare sau cu un pas in adancime, unde jucatorii ajung in pozitii foarte bune de a marca, dar nu inscriu…

Cum am putea juca impotriva unei echipe care se apara cu tot efectivul si sta cu 10 jucatori in careu? Pe unde am putea intra? Doar pe margine si sa aducem mingea in careu.

Este greu, nu este usor sa joci contra unei echipe bine organizate, mai ales cand din pozitii foarte clare nu reusesti sa marchezi.

Gestul lui Jakolis este unul care nu are ce cauta pe un teren de fotbal. Trebuie sa invete! Asemenea gesturi nu le poti face intr-un meci de fotbal”.

Dan Alexa: „A fost un meci tensionat, am fost eliminat corect, îmi pare rău. Mă bucură foarte mult rezultatul, dacă rezistam dominării lor puteam chiar să câștigăm. Steaua este o echipă foarte bună, o echipă care are cei mai buni jucători din România. Am scos un rezultat care ne dă foarte multă încredere. Sper ca acest rezultat să trezească autoritățile, să trecem peste toate problemele, pentru că ați văzut că locuitorii orașului iubesc această echipă. Le-am spus jucătorilor înainte de meci că o victorie cu Steaua nu se compară cu nimic altceva, știu din proprie experiență. Când te retragi, doar aceste amintiri rămân. Eu cred că Steaua va câștiga campionatul. Este cea mai bună echipă din Liga I” , a declarat pentru Dolce Sport.

Ianis Zicu: „Speram să scoatem cel puțin un punct, ne-au dominat în proporție foarte mare, dar până la urmă este un rezultat echitabil. Ei au jucat cu un jucător mai puțin și ar fi trebuit să ținem de rezultat, să câștigăm meciul. Chiar dacă Steaua traversează o perioadă mai slabă, echipa joacă foarte bine și nu marchează doar din cauza ghinionului”.

Forza Steaua!

X Ray


Avancronica ASA Tg Mureş – FC Steaua

Partida dintre ASA – FC Steaua se va disputa pe stadionul Trans-Sil (8.200 de locuri) din Târgu Mureș, duminică, 23 octombrie, ora 20.30, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii 1.

ASA Tg Mureş, rivala Stelei la titlu de acum două sezoane, când am trăit cu sufletul la gură ultima etapă de campionat,  a trecut într-un rol de figurație în Liga 1.  Clubul s-a înglodat în datorii să ia titlul în 2014-2015 cu orice preț  și a intrat în insolventă, după cum ne informează oficial  și site-ul clubului.

Penalizată financiar cu 6 puncte, ASA a schimbat locul de vicecampioană cu cel de vicelanternă roșie (1 punct), poziție pe care ar fi ocupat-o și fără acea penalizare. Deasupra ei, pe 12, se află însăși campioana en titre Astra  cu 12 puncte. Steaua domină Ligă 1 de 5 sezoane, chiar dacă a pierdut conjunctural titlul în sezonul trecut când s-a clasat pe locul 2. Mai jos vedeți și argumentul.

Doar două succese au reuşit mureşenii în ultimele 15 meciuri jucate acasă în Liga 1 Orange, 1-0 cu FC Botoşani (27 februarie 2016) şi 2-1 cu Dinamo (12 septembrie 2016), în rest au cinci rezultate de egalitate şi opt înfrângeri.

Roș-albaștrii sunt singurii neînvinşi pe teren advers în acest sezon. Mai mult, trupa lui Reghecampf a strâns maximul de puncte din deplasare, 15. În plus, vicecampionii au cel puţin un gol marcat în 14 din ultimele 15 jocuri disputate în deplasare pe prima scenă din România.

ASA şi FC Steaua s-au întâlnit de 10 ori în Liga, de 5 ori s-au impus steliștii, de 3 ori ardelenii, iar 2 jocuri s-au încheiat la egalitate. Pe terenul mureşenilor, palmaresul cuprinde câte 2 victorii de fiecare parte şi o remiză.

Statistica LPF consemnează:

  • Primul meci a avut loc pe 20 noiembrie 2010, 1-0 pentru bucureşteni la Târgu Mureş, gol marcat de Bilaşco în minutul 92, asta după ce Alexandru Tudor a eliminat patru jucători, trei din tabăra gazdelor şi unul din rândul oaspeţilor. Acelaşi rezultat s-a consemnat şi în retur, diferenţă fiind doar în dreptul numelui celui trecut pe tabelă, Nicolae Dică.
  • În sezonul 2011-2012, FC Steaua s-a impus acasă cu 2-0, Geraldo si Martinovic fructificând pasele lui Pablo Brandan. În retur, ardelenii au câştigat cu 1-0, graţie reuşitei lui Ilyeş din lovitură liberă.
  • În stagiunea 2014-2015, ASA a reuşit o performanţă remarcabilă, două victorii din două posibile, 1-0 acasă (gol Axente) şi 1-0 în deplasare (gol Zicu), fapt care a făcut şi mai amar gustul ratării campionatului.
  • Ultimele patru jocuri au avut loc în ediţia precedentă, 1-1 în ambele partide din sezonul regulat, 2-1 şi 4-1 (Târgu Mureş) pentru stelişti în play-off.
  • Pe lângă cele 10 dispute, acestea s-au mai confruntat în Cupa României 2012-2013, FC Steaua – ASA 3-1, dar şi în Supercupa României 2015, FC Steaua – ASA 0-1, rezultat în urma căruia formaţia din Târgu Mureş a câştigat singurul trofeu din istoria oraşului.
  • Dan Alexa vs. Laurenţiu Reghecampf: 1 joc – 1 remiză, 2013-2014, ACS Poli – FC Steaua 0-0.
  • Laurenţiu Reghecampf vs. ASA Târgu Mureş în toate competiţiile: 6 jocuri (5 în Liga 1) – 6 victorii.
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: ASA Tg Mureş – 25 ani şi 3 luni; FC Steaua – 25 ani şi 2 luni.

ASA Târgu Mureş este în revenire spectaculoasă de formă, după un început de sezon dezastruos cu 6 înfrângeri consecutive. Însă în ultimele 6 etape, Dan Alexa a reușit să redreseze echipa, începând cu victoria împotriva câinilor, și terminând cu egalul smuls în deplasare de la FC Voluntari, 1-1, echipa cu care Steaua s-a chinuit la Ploiești. Astfel a acumulat 7 puncte, trecând de la -6 la +1.

Ultimele 6 etape disputate de ASA:

Partida dintre ASA Tîrgu-Mureș și Steaua București, din etapa a XIII-a a Ligii 1, a fost prefațată de Dan Alexa și Ianis Zicu.

„Întâlnim cea mai bună echipă din campionatul românesc. O echipă la care au venit jucători importanți, care individual sunt excepționali, foarte bine motivați, foarte bine pregătiți fizic. Un antrenor bun care ține foarte mult la motivarea jucătorilor și la pregătirea fizică. Steaua nu vine după o perioadă foarte bună, dar cu siguranță ne așteaptă un meci foarte greu. Vin aici să câștige, dar am mare încredere în jucătorii mei. Trebuie să abordăm jocul altfel decât am făcut-o cu Astra, de exemplu. Să fim montați, concentrați, jucătorii trebuie să demonstreze că încă sunt jucători de top în campionatul României. Iar cei tineri trebuie să arate că au valoare. Va fi o sărbătoare pentru oraș și sper să aducem bucurie în sufletele oamenilor. Aceasta este șansa noastră, să fim foarte montați, determinați și exacți. Să ne autodepășim dacă vrem să obținem ceva” – Dan Alexa, antrenor ASA.

„Doresc să avem rezultate pozitive și pe teren propriu, după punctele obținute în deplasare. Sperăm ca duminică să obținem cel puțin un punct, pentru că în situația în care suntem orice punct obținut poate însemna salvarea de la retrogradare. Să fim foarte concentrați la ora partidei și să reușim să le fațăm față, pentru că sunt o echipă puternică, cu jucători experimentați. Nu contează cine marchează, contează victoria echipei, mai ales în situația în care suntm acum. Steaua, chiar dacă nu va obține toate cele 3 puncte duminică, sunt sigur că vor câștiga campionatul, pentru că sunt singura echipă din România care joacă foarte bine” – Ianis Zicu, jucător ASA.

ASA are jucători experimentați, dar s-a confruntat cu lipsa de omogenitate și de pregătire centralizată a lotului actual. În ceea ce privește lotul disponibil, Dan Alexa nu se va putea baza pe Gabi Matei, suspendat și Marius Constantin, care se reface după o accidentare.

Echipa probabilă ASA:  Mingote – Belu, Dobrosavlevici, Netzer, G. Matei – Surdu, E. Dică, G. Mureşan, Zicu – Kuku, C. Rus

FC Steaua vine după a doua înfrângere în Liga 1, cea cu Gaz Metan, și egalul cu FC Zürich din Europa Leaguea, traversând o zonă crepusculară ca exprimare pe teren și pe tabelă. În ultimele 6 etape are 4 victorii la limită și 2 înfrângeri, dar și o infirmerie plină. La cei cunoscuți deja se mai adaugă și Muniru, accidentat la umăr joi seara în partida cu elvețienii. ”Sulley a suferit o accidentare la umăr, a căzut cred că la sfârșitul primei reprize pe umarul stâng, unde a fost operat”, a declarat Laurențiu Reghecampf la finalul jocului. În 2015, în timpul unei partide cu CFR Cluj, Muniru a suferit o accidentare la umărul stâng și a fost nevoit să ia o pauză de câteva luni. Muniru completează astfel lista de indisponibilități: Pintilii, Filip, Achim și Florin Tănase.

Ultimele 6 etape disputate de Steaua:

Este foarte greu să ataci 4 competiții cu un lot subțire, mai ales că unii jucători nou-veniți nu sunt obișnuiți cu ritmul meciurilor din 3 în 3 zile. Mai  mult, unii fotbaliști fac și „naveta” Steaua – Steaua II, tur-retur. Și la Steaua II este un program infernal cu meciuri din 3 în 3 zile. Astfel, Simion, Vâlceanu și Dan Popescu au jucat marți cu FC Voluntari II, joi au stat pe bancă la meciul cu FC Zürich, iar vineri s-au deplasat județul Vâlcea la Şirineasa unde au învins cu 4-1 pe ACS Şirineasa, locul 5. Este posibil ca Reghe să fi luat și la Tg. Mureș jucători de la Steaua II, din cei care au jucat vineri.

  • Paranteză. Mânjii au luat viteză în Liga a 3-a, deși au și ei un program de vis urât. După ce marți au învins în Ifov, Steaua II- Voluntari II (1-0, Cristian Onţel ’79), vineri au făcut scor în Vâlcea, ACS Şirineasa – Steaua II 1-4. De la Steaua II au marcat Robert Vâlceanu (’26, ’90) și Cristian Onţel (’28, ’47). Cu 10 puncte și 2 meciuri mai puțin disputate, roș-albaștrii tineri au urcat de pe ultimul loc până pe locul 9. Onțel, Vâlceanu, Mihalcea și Chitoșcă sunt golgherii echipei după 7 etape.

[Update] Patru deplasări în 12 zile îi așteaptă pe jucătorii Stelei. Vor merge la Târgu Mureș, la Suceava, la Iași și la Zurich.

Pentru partida cu ASA, în lot a revenit și Moke. Muniru s-a antrenat cu umărul bandajat, în urma accidentării suferite în partida cu FC Zurich.

La conferința de presă susținută sâmbătă înaintea meciului, Reghecampf recunoaște că așteaptă o partidă destul de dură mâine seară, contra formației ASA Târgu Mureș „Va fi un meci dur la Târgu Mureș, dar sunt sigur că va exista și fair-play. Urmează pentru noi o perioadă foarte grea, de aceea mă bucur că revin jucătorii care au avut probleme.”

Reghe a oferit detalii despre starea jucătorilor accidentați și susține că Moke va reveni în lotul Stelei, iar Pintilii va relua antrenamentele săptămâna viitoare. „Moke și Achim au început antrenamentele cu echipa. Moke va fi cu noi la Târgu Mureș, ca și Aganovici. Săptămâna viitoare va reintra și Pintilii la antrenamente. O să avem mult mai multe soluții”, a adăugat Reghe.

I-a răspuns și lui Șumudică despre Boldrin și De Amorim. „Nu vreau sa comentez ce spune Sumudica pentru ca trece printr-o perioada foarte grea. Dupa un meci castigat in Europa League a avut o alta reactie. Imi pare rau ca are asemenea iesiri. El a inteles gresit mesajul meu. Pregatirea jucatorilor nu inseamna numai pregatire fizica, ci si tactica. Ii transmit ca nu a fost nicio discutie despre pregatirea fizica a jucatorilor. La Boldrin și De Amorim nu e vorba de fizic, când am zis că nu sunt pregatiți m-am referit că nu au fost în cantonament cu noi. Nu facem doar pregătire fizică în cantonament.”, a mai spus Reghecampf.

Campionatul fiind prioritatea numărul 1, Reghecampf va folosit cea mai bună formulă din lotul valid.

Echipa probabilă Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilović – Bourceanu, Ovidiu Popescu – Popa, Boldrin, De Amorim – Golubović

Steaua are o partidă dificilă cu o echipă în care „killerul în serie” Mureșan e catalizatorul duritățiilor. Este și un meci de orgolii personale ale mureșenilor. În capul listei este chiar antrenorul Dan Alexa, ex-dinamovist și ex-rapidist. Cu toate astea, victoria este singura variantă a lui Reghecampf & Co. pentru insufla oxigen în moralul echipei și a consolida poziția de lider în clasament. CSU Craiova și Viitorul vin tare din urmă, și sunt la 3 puncte de locul 1. Craiova dispută azi, sâmbătă, meciul din această etapă, însă Viitorul a jucat deja vineri, când a învins la Ovidiu pe CFR Cluj, scor 2-1.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

 

X Ray

Steaua – Gaz Metan 0-1! Black sunday! Ziua în care te bați singur și fără (mulți) martori

Gaz Metan Mediaș a dat lovitura pe Arena Națională! Steaua a pierdut surprinzător, scor 0-1, printr-un șut deviat nefericit de Mirea spre poarta și mai nefericitului Stăcioiu. A fost singurul șut „pe poartă” din cele 2 expediate de Gaz Metan spre buturile roș-albaștrilor. Steaua a avut un penalty ratat de Boldrin, iar oaspetii au evoluat cu un om în minus din minutul 71.

Judecata de apoi și martorii

Steaua a jucat aseară cu doar 1.500 de spectatori în tribune care au înfruntat ploaia și cele 7 grade de afară. 1.500 de fani la CFR Cluj – Poli Iași. 50 la Pandurii – FC Botoșani. 30 la Astra – Chiajna. 200 la FC Voluntari – Chiajna. În total 1.780, un pic mai mult decât a avut aseară Steaua în tribune cu Gaz Metan Mediaș, adică 1.500.

Apelurile pe rețelele de socializare, dar și în conferința dinaintea meciului de ieri, nu i-au făcut pe fanii Stelei să iasă din casă pe ploaie și frig. Însă au existat şi curajoşi care şi-au luat inima-n dinţi şi au venit la meciul contra medieşenilor, chiar dacă afară turna cu găleata.

Nu a lipsit noua galerie a roş-albaştrilor, Peluza Roș-Albastră, formată din 300 de persoane. Au scandat pentru Steaua, nu i-au iertat pe cei de la MApN şi CSA, i-au aclamat pe Reghe şi pe jucători. Şi nu doar fanii Stelei au fost prezenţi pe stadion, ci şi un grup de 20 de suporteri veniţi de la Mediaş, cu un adevărat arsenal, tobe, goarne şi sirene.

Filmul meciului – scurt metraj

Steaua a început anemic partida, pe vârfuri și cu nasul un pic în vânt. Boldrin a semnat o ocazie uriaşă în minutul 22. Mijlocaşul a executat periculos o lovitură liberă, dar Pleşca a avut un reflex uluitor. Pe fondul dominării steliste, cei care au punctat au fost oaspeţii. Alex Munteanu a şutat din afara careului, iar mingea care ieșea în aut, a fost deviată spre propria poartă de Mitrea (’26), în care Stănciou visa o repunere de la 6 m, nu de la centru. Scăpat de același Mitrea, LLullaku putea majora diferenţa pe tabelă, însă lobul său s-a dus peste poartă (’38). A fost al doilea și ultimul șut al „găzarilor”. Erorile repetate ale fostului fundaş de la Viitorul l-au scos din pepeni pe Reghecampf, care l-a schimbat cu Muniru (’41). Tamaş a fost aproape de golul egalării pe finalul reprizei, dar Pleşca a avut o nouă intervenţie excelentă (’42).

Muștruluiți la pauză, roș-așbaștrii au înfipt piciorul pe acceleraţie. Boldrin a cerut un penalty după un contact cu Susnjar, dar s-a ales doar cu un cartonaş galben (’51), „pe bune”. Însă Steaua a primit o lovitură de pedeapsă la nici două minute. După ce a fost faultat Golubović la 11 m, peste câteva secunde Creţu l-a faultat în careu pe Adi Popa, iar centralul partidei nu a mai ezitat să arate punctul cu var (’53). Ceasul rău a contiunuat! Boldrin a ratat penalty-ul, trimiţând în bară (’54)! După bară a revenit la el, dar șutul din fața porții, tot de la 11 m,  i-a fost blocat în extremis de un fundaș.

Steaua a mai solicitat un penalty în minutul 71, dar Florin Marcu a dictat lovitură liberă de la marginea careului. Nu a fost penalty, faultul fiind clar în afara careului. Tot la această fază, Creţu a văzut al doilea galben, lăsându-şi astfel echipa în inferioritate numerică.

Până la finalul partidei roş-albaştrii au asaltat copios poarta adversă, însă tabela a rămas neschimbată până la final, 0-1, deși în repriza a doua a avut 5 mari ocazii de gol și un penalti. Cu 15-2 ocazii de gol, 8-1 șuturi pe poartă și 7-1 pe lângă poartă, Steaua a înregistrat astfel al doilea eşec în acest sezon, pe teren propriu, după cel cu CFR Cluj (1-2).

Concluzii

Când am scris în avancronică „Duminică Steaua va avea o partidă dificilă împotriva unui adversar pe val”, nu m-am gândit o clipă că ne vom bate singuri ca în comedia TV Atletico Textila. Nu numai că ne-am băgat-o în propria poartă, dar am „iertat” poarta adversă și de la 11 metri. I-am „iertat”-o apoi și cu un om în plus. Dincolo de orice analiză ameciului, a fost o seară a negrului abolut pentru Steaua. Una din acelea în care orice ai face nu mai poți schimba destinul implacabil scris înainte de startul unui eveniment.

Gaz Metan a fost departe de echipa pe care o creionam în avancronică. O fantomă în ghete care a tras și ea o dată pe „poartă”, dar numai pentru că acel șut, altfel mult pe lângă poartă, l-a deviat Mitrea cu 45⁰ exact pe centrul porții lăsată goală de Stănciou, plecat relaxat și agale să ia mingea din aut. Peste 99% din vină îi aparține portarului. Nu iei gol din șut deviat de la 16 metri pe centrul porții și care era mai mult pasă decât șut.

În condițiile de aseară, Gazul nu mai înscria un gol nici dacă se mai juca o săptămână, pentru că nu putea trece de mijlocul terenului cu mingea la picior. Cred că nici Steaua nu marca, pentru că fie nu nimerea cadrul porții, fie Pleșcă scotea orice, cum a făcut-o aseară. Unde l-a depășit, l-a proteja bara.  Golubović, când venea mingea la el nu știa cum să scape de ea, iar la centrări niciodată nu se poziționa pe traiectoria balonului. Probabil aștepta să o sufle vântul la el, urmând doar să o vâre cu latul în plasă. Cum am tot spus, băiatul ăsta, „cu mască, fără mască”, e zero barat la toate capitolele.

Da, Steaua nu are atacanți, știm asta, dar în prima repriză nu avea nimic cu zvâc și cap limpede în ofensivă, capabil să treacă prin autobaza Gazului. Nici pe benzi, nici la mijloc. Peste 70% era numai din atitudine, de care este responsabil și Reghecampf. De fapt, aroganța lui Reghe de la conferința de presă „Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nivelul echipei noastre este mult mai mare” a fost „răsplătită” de destin. Nu cred în supranatural, dar aproape fără excepție, când Becali, Duckadam sau Reghe aruncau câteo aroganță la TV, Steaua pierdea sau făcea un egal chinuit. Ultima a fost cu „tăvălugul e pe deal” după farsa cu coregrafia. Da, Steaua a avut joc și ocazii să facă scor, dar s-a împotmolit în autobază și ghinion. Dinamo a marcat din nimic, ca Gazul azi, iar Steaua a ratat din toate pozițiile.

Aseară, în repriza a doua, nu a mai fost fotbal de Liga 1, ci miuță la o poartă, în care hazardul mișcării browniene a mingii prin pădurea de picioare a decis scorul. Gaz Metan a fost echipa cu cea mai slabă prestație întâlnită de Steaua pe Arena Națională în acest sezon, și totuși a ieșit invingătoare. Bravo lor! Au luat 3 puncte mari. Poate și de asta e frumos fotbalul. Oricum, Gazul nu e o echipă care să mă irite dacă bate Steaua, chiar nemeritat. Nu au fost rupători de oase ca oltenii, de exemplu, și nici posedați de aroganțe înainte și după meci. Au o anumită decență care nu atrage resentimente.

În concluzie, eu nu consider o înfrângere rușinoasă ci una absolut întâmplătoare. Shit happens! Sunt semnale de alarmă, dar pentru asta numai Reghe poate face și drege, pentru că la înfrângere a pus și el umărul, nu doar ghinionul.

Forza Steaua!

Caseta tehnică

Echipele de start

Statistică

Video rezumat: Steaua – Gaz Metan
Declarații Reghecampf după Steaua 0- 1 Gaz Metan

„Artizanul” din umbră și geambașul de atacanți: „Nu sunt supărat.” 

 

X Ray

Avancronica Steaua – Gaz Metan
Partida FC Steaua București – CS Gaz Metan Mediaș, din etapa a 12-a Liga 1, se dispută pe Arena Națională, duminică, 16 octombrie, de la ora 20:30.

Oficialii FC Steaua București au anunțat că au pus în vânzare ONLINE biletele pentru partida cu Gaz Metan. Prețurile biletelor, care pot fi cumparate de pe www.biletesteaua.ro, sunt următoarele:

  • PELUZA – 10 LEI / TRIBUNA 2 – PERIFERIC – 25 LEI / TRIBUNA 2 – CENTRAL – 50 LEI
  • VIP 3 – 50 LEI / VIP 2 – 75 LEI/ VIP 1 – 100 LEI

Tichetele vor putea fi cumparate si de la case, conform urmatorului program: SAMBATA – 10:00 – 19:00, DUMINICA – incepand cu ora 10:00.

Mesajele suporterilor din Peluza Roș-Albastră (link) pe pagina de facebook:

  • Two Steps From Hell – Protectors of the Earth

FC Steaua București s-a întors joi din Antalya, Turcia, unde în pauza competițională intercluburi, jucătorii neselecționați la loturile naționale au efectuat un mini cantonament de opt zile sub comanda lui Reghecampf. Pregătirea a constat în două antrenamente pe zi și un program special bazat pe exerciţii la sala de forță, combinate cu relaxare  la piscină și saună. Din păcate, nu toți jucătorii nou-veniți au putut participa. Dennis Man a fost la naționala U19, Ovidiu Popescu și Tudorie la U21. Accidentații Moke, Achim și Aganović au avut program separat, iar Florin Tănase a fost operat în Italia.

Paranteză: Culmea ironiei! Steaua a dat 2,2 mil. € pe 2 atacanți Florin Tănase (Viitorul, U21, 1,8 mil. €) și Dennis Man (UTA, U19, 0,4 mil. €), însă cei mai buni marcatori la naționala U19 sunt alți 2 jucători de la aceleași cluburi. În această pauză competițională, naționala de U19 a disputat 3 meciuri la Turneul de elită: Olanda – România 2-1 (gol Adrian Petre),  Norvegia – România 3-1 (gol Adrian Petre) și România – San Marino 6-0 ( goluri Adrian Petre-1, Florinel Coman-2, Hagi-3). În primele 2 meciuri a jucat și Dennis Man (12 min., din ’78 în locul lui Adrian Petre, respectiv titular 56 min., fiind apoi înlocuit) În ultimul meci nu a mai fost inclus în lot. În schimb atacanții Adrian Petre(UTA) și Florinel Coman (Viitorul) au fost titulari în toate cele 3 partide. 

  • Adrian Petre (UTA, 18 ani), 3 goluri în ultimele 3 meciuri ale U19 și 9 goluri în 7 meciuri în Liga a 2-a din acest sezon.
  • Florinel Coman (FC Viitorul, 18 ani), 2 goluri în ultimele 3 meciuri ale U19 și 1 gol în 5 meciuri în Liga 1, sezonul curent.

Joi, 13 (!?) octombrie, FC Steaua a anunțat, prin gura lui Becali, transferul lui Denis Alibec, care se va opera efectiv din iarnă, cu condiția ca jucătorul să nu fie accidentat. Suma de transfer este de 1,7 mil. € și 10/15 % din viitorul transfer (dacă este mai mare/mic de 10 mil. €). La ora actuală jucătorul este supraponderal și nerefăcut fizic 100% după o accidentare suferită la finalul sezonului trecut.

Cu alte cuvinte, Steaua a dat în acest sezon enorma sumă de aproape 4 mil. € pe 3 atacanți, dar nu va putea folosi niciunul în cele 16 partide oficiale rămase până sfârșitul anului. Pentru Tănase cred că sezonul 2016-17 s-a încheiat, iar Man nu cred că va prinde nici el loc în echipă sezonul ăsta. Poate ceva minute în situații limită, de criză, pentru a se respecta regula U21. Sincer, situația lui este ingrată. A plecat ca titular de la UTA, Liga a 2-a, și acum singura variantă de jocuri în picioare pentru el este Steaua II, Liga a 3-a. Doar Reghe știe dacă Bote și Onțel sunt peste Man sau nu. Am senzația că acum nu este că peste Onțel, dar Man a fost recomandat de MM și Becali a dat OK cu 0,4 mil. €. Astfel Reghe îl va ține să frece banca la prima echipă. La loturile naționale (U19) a ajuns în premieră numai pentru că este la Steaua. Îmi pare și sub Rotariu, cel de la 18 ani care marca în poarta Stelei, deși Dinamo avea o echipă de desculți în 2013 adunată de Mulțescu dintr-un trial  (Steaua-Dinamo 2-1, 11.08.201). Vom vedea ce îi rezervă timpul. Alibec, dacă nu se va schimba comportamental o va duce din roșu în roșu și va sfârși la Steaua ca Florin Costea în crize de personalitate. Îmi doresc să mă înșel în tot ceea ce am scris mai sus ca „premoniție”. 

Reghecampf nu va aborda partida cu Gaz Metan Mediaş ca un antrenament cu public înaintea întâlnirii cu FC Zürich, cum ne spune ceva mai jos, în glumă, prietenul nostru Andrei Sava, pentru că prioritatea zero a Stelei, stabilită public și oficial, este campionatul. De aceea antrenorul roș-albaștrilor îi va trimite în teren pe cei mai în formă jucători din lotul valid rămas la dispoziție, fiind totuși limitat și de regula U21 pentru că piesa grea este out pentru minim 6 luni. În partida de duminică, roș-albaștrii nu vor putea miza pe șase jucători: Aganovici, Tănase, Moke, Achim, Lucian Filip și Mihai Pintilii, aflați în diverse stadii de recuperare după accidentări.

Echipa probabilă Steaua: Niță – Enache, Toșca, Tamaș, Momcilovici – Ovidiu Popescu(U21), Bourceanu – De Amorim, Boldrin, Ad. Popa – Golubovici.  Rezerve: Stăncioiu, Tudorie, Man, Jakolis, Muniru, Mitrea…

Gaz Metan Mediaş visează la play-off de pe locul 7, după victoria obţinută pe teren propriu, 1-0 cu Voluntari, și prezentul îi sună bine. Din postura de nou promovată, formația din Mediaș a strâns deja 16 puncte,  cât Dinamo și Pandurii, echipele clasate pe locurile 5 și 6, diferențierea fiind stabilită de golaveraj. „Găzarii” lui Cristian Pustai sunt la a patra victorie a sezonului și au doar 3 înfrângeri în 11 etape. Printre victimele „lupilor negri” s-au numărat campioana en titre Astra (învinsă la Giurgiu cu 2-0), ocupanta locului 3, Viitorul (2-1 la Mediaș), dar și „câinii roșii” care nu au reușit decât un 1-1 în Groapă.

La succesul cu FC Voluntari, antrenorul Cristi Pustai a folosit următoarea echipă: Pleșca – Crețu, Susnjar, Trtovac, Rugasevic – Cristea, Zaharia – Llullaku, Eric (Danci 81), Ciprian Petre (70 Munteanu)

Formația de pe Târnava Mare are un lot experimentat, echilibrat și o linie ofensivă capabilă să facă diferența pe contraatac și din acțiuni individuale: Eric de Oliveira, Llullaku  si Axente. Deși e ușor  supraponderal, Eric de Oliveira are glezna fină pentru pase de efect, dar și un șut de temut. Azdren Llullaku a fost convocat în premieră la naționala Albaniei, pentru „dubla” cu Spania (0-2) și Liechtenstein (2-0), din preliminariile Campionatului Mondial 2018. Atacantul de 28 de ani a evoluat titular în victoria Albaniei cu Liechtenstein și este golgheter în Liga 1 după ce în etapa a 10-a a reușit al optulea gol din această stagiune. Dintre cele 8 reușite, 6 au fost marcate în ultimele 5 etape. Atacantul Axente a adus ultima victorie în partida cu Voluntari, 1-0, bifându-și în palmares cel de-al treilea gol din acest sezon. Prin comparație, golgheter la Steaua este Boldrin cu 4 goluri, urmat de Tănase cu 3 reușite.

Gaz Metan și-a prezentat recent ultimele două achiziții „extra-mercato”. Este vorba de fundaşul congolez Bernard Onanga Itoua, respectiv portarul Andrei Marinescu. Bernard Onanga Itoua a semnat cu Gaz Metan din postura de jucător liber de contract. În vârstă de 28 ani, acesta a evoluat în cariera sa la echipe precum AJ Auxerre, Litex Lovech sau Hapoel Ramat Gan și a fost transferat pentru a acoperi plecarea lui Sergiu Muth, jucător care a decis să renunțe la fotbal. Cel de-al doilea jucător nou este portarul Andrei Marinescu. Transferul acestuia a fost necesar în condițiile în care Alexandru Greab s-a accidentat, a fost operat și va lipsi cel puțin cinci săptămâni de pe gazon.

Palmaresul Steaua vs Gaz Metan

Istoricul întâlnirilor directe este net favorabil roș-albaștrilor începând cu 1948. Totuși, încă de la debut în 1947, și apoi între 2010-2012/2013, Steaua a traversat o perioada neagră, fără victorie, cu 3 înfrângeri și 4 egaluri. În rest, din 21 de partide oficiale, au fost 14 victorii steliste. Numai în în Liga 1, FC Steaua şi Gaz Metan s-au întâlnit de 20 de ori, de 13 ori s-au impus steliștii, de trei ori ardelenii.

Duminică Steaua va avea o partidă dificilă împotriva unui adversar pe val

„Lupii negri” vin la Arena Națională cu un moral bun, graţie parcursului pozitiv din campionat. După un sezon în Liga a 2-a, Gaz Metan Mediaș s-a întors în forță pe prima scenă fotbalistică și se anunță o nucă tare, ca în perioada sa de glorie 2010-2012, când în 2011 a eliminat-o pe Mainz și apoi a pierdut la limită, scor 3-2 (cumulat), cu Austria Viena în play off-ul de Europa League. Pe bancă tehnică era atunci același antrenor, fostul atacant al „găzarilor” (1987-1995), profesorul de matematică Cristi Pustai.

Pe de altă parte, Steaua lui Reghe este singura echipă care a marcat cel puţin o dată în fiecare etapă, capitol unde şi Gaz Metan stă bine, cu nouă jocuri cu gol înscris. Mai mult, „găzarii” se pot mândri cu faptul că, după 11 runde, dau liderul din clasamentul golgheterilor, Azdren Llullaku cu 8 reuşite, pe când Boldrin are bifate la Steaua doar 4 goluri. În schimb vicecampioana a avut 10 marcatori  în primele 11 etape, cifră pe care o mai întâlnim doar la CFR Cluj. Cu un total de 17 goluri marcate,  roș-albaștrii au al treilea atac din Liga 1, după CFR(21) și Botoșani (20), și cea mai bună apărare cu doar 8 goluri primite. Gaz Metan a marcat 12 și a primit 12.

Sperăm că Reghecampf își va alege cu primul „11” ciocanul potrivit să spargă nuca lui Pustai pentru a ajunge în final la cele 3 puncte puse în joc.

Vă invit să lecturați în continuare articolul 73 A.M.R., o prefațare a partidei în reperele programului competițional rămas pe agenda FC Steaua până la sfârșitul anului. Prezentarea a fost făcută de colegul nostru de pasiune, stelistul Andrei Sava, pe blogul său personal. 

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray


73 A.M.R.

Așadar, ne reîntoarcem la ale noastre…

Duminică avem antrenamentul cu public pentru meciul cu FC Zürich. Vine Llullaku să ne gazeze… Sper să îi luăm în serios pe băieții lui Pustai, și să ne gândim că, după 11 etape, abia am înscris 19 goluri. Rușinică… Măcar acu` să urmăm sfatul zăbăucului: ”Pac-pac… 2-0, 3-0 la pauză…”

Meciul cu echipa Sadikului e pe 20. Elvețienii nu păreau cine știe ce zmei, deh, echipă de liga secundă… Dar uite că, după 10 etape, au 8 victorii și două remize și golaveraj 23-3, iar primele două meciuri din grupă ne-au pus în gardă: au pierdut greu la Villarreal și i-au bătut pe osmanlîi.

Turul îl terminăm pe 23, la Târgu Mureș, unde doar Dinamo București pierde, nu? Treaba e că e startul unui pachet de 4 meciuri consecutive în deplasare, ceea ce ar putea avea rezultate neașteptate din cauza oboselii: Suceava, pe 27, Iași, pe 30, Zürich, pe 3 noiembrie. După care meci acasă cu Viitorul, pe 6 noiembrie. Care să nu credeți c-o să fie floare la ureche…

Următoarea partidă de campionat e pe 20 noiembrie, dar nu-s două săptămâni de vacanță, că pe 11 e meciul cu Polonia, pe Arenă. Și cine știe câți steliști cheamă neamțu` la lot… Meciul cu Chiajna ar trebui să fie ultimul antrenament înaintea revanșei cu Osmanlispor, pe 24, dar să fim atenți, totuși.

Până la celălalt meci de foc, de la Villarreal, pe 8 decembrie, trei meciuri relativ ușoare: cu Botoșani (pe 27), în Groapă (pe 30) și cu Pandurii (pe 4 decembrie). Ultimele două meciuri ar trebui să consființească detașarea în fruntea clasamentului: cu Astra (pe 11 decembrie) și cu Recaș (pe 18). Între ele, meciul din optimile Cupei (pe 14).

Așadar, recapitulând, 16 meciuri oficiale în două luni, 17 pentru cei chemați la loturi… Nu-i puțin, nu-i ușor, dar sper ca după aceste 21 de etape de campionat să rămânem doar cu acea penibilă înfrângere la CFR și, de ce nu, cu victorii pe toată linia. De Cupă nu mai vorbim, vedem la primăvară ce-o mai fi. În schimb, în Europa League e baiul… Musai victorie cu turcaleții, și cel puțin un punct cu Villarreal. Ca să petrecem și noi liniștiți Crăciunul. 73 de zile mai sunt, 73 A.M.R., cum ziceam în armată…

Ca să aveți programul mai clar:
16.10 A GAZ METAN MEDIAS (LIGA I)
20.10 A FC ZURICH (E.L)
23.10 D ASA TIRGU MURES (LIGA I)
27.10 D FORESTA SUCEAVA (CUPA)
30.10 D CSM POLI IASI (LIGA I)
03.11 D FC ZURICH (E.L)
06.11 A FC VIITORUL (LIGA I)
20.11 D CONCORDIA CHIAJNA (LIGA I)
24.11 A OSMANLISPOR (E.L)
27.11 A FC BOTOSANI (LIGA I)
30.11 D FC DINAMO BUCURESTI (LIGA I)
04.12 A PANDURII TG-JIU (LIGA I)
08.12 D VILLARREAL (E.L)
11.12 D ASTRA GIURGIU (LIGA I)
14.12 OPTIMI CUPĂ

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

Steaua – Astra 1-0! O victorie de moral. Ratările incredibile și Junior Morais au limitat scorul

Cuvânt inainte

Sursa: GSP

Cu 5 jucători noi în primii 11 și alți 2 intrați pe parcurs, un mijloc în care până aseară Bourceanu și Moke s-au văzut doar în poze, în atac cu un mascat scos direct din infirmerie (Golubovic) și o trestie ca o păpădie în vânt (Tănase), Steaua s-a impus dintr-un șut de excepție a lui Boldin, și nu din numeroase ratări ale lui Popa, Boldrin și Enache. Trei ratări imense au bifat numai în ultimele 15 minute.

Dincolo de joc, ratări și scor, Steaua nu are încă omogenitate și forță la un nivel comparabil cu 2012-2013. Nou-veniții mai au de tras la sală și ture de stadion pentru a sta bine înfipți pe picioare. De altfel Becali a oferit o explicaţie pentru prestaţia ştearsă a lui Florin Tănase:”Tănase face antrenamente suplimentare cu Man şi cu Tudorie, pentru forţă. E mort, vă daţi seama! Dar jucăm fotbal de calitate! Ce să mă mai intereseze de Astra pe mine? I-am terminat deja! Ei să prindă play-off-ul. Moke a jucat bine. Dacă era și Tănase în formă cred că scorul era… Și-așa trebuia să dăm 5 – 6 goluri”(video în link), a devoalat Becali misterul noului decar.

La Tudorie, pe lângă scuza oferită de Becali, adaug și eu o circumstanță atenuantă obiectivă: luni a zburat în Danemarca, marți a jucat 80 de minute la România U21, miercuri a zburat înapoi la București, joi a luat avionul spre Botoșani unde a jucat 90 de minute… și duminică pe Național Arena. Păi armăsarii lui Șumudică erau odihniți de 2 săptămâni. S-a văzut că Ioniță II, cel care a jucat numai marți în Danemarca, aseară nu a mișcat în front. O mențiune specială pentru Ovidiu Popescu, cel care a avut și el traseul lui Tudorie și s-a simțit în joc echipei introducerea lui în locul lui Moke.

De partea cealaltă, Morais a fost salvatorul Astrei, făcând o partidă de excepție. S-a confirmat ce am scris în avancronică. Astra are o echipă omogenă, tehnică,  solidă pe picioare în duelurile unu la unu și cu o forță de atac semnificativă. Bună pentru Europa League. Nu are însă benzină pentru 90 de minute.

Unii nu au nici caracter! Când mai era un singur minut din joc, Morais a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat. Jucătorii și staff-ul alb-negrilor  au luat foc vișiniu și au sărit pe arbitri în spațiul tehnic al băncilor.  Mihai Stoica a intervenit să-l apere pe arbitru de margine de câțiva jucători ai Astrei care l-au încolțit, încercând să aplaneze conflictul, moment în care Săpunaru a sărit la gâtul lui MM încercând să-l lovească, generând o busculadă generală.

Săpunică a țișnit ca din tomberon să-l bată pe MM, motivând apoi la TV: „M-a deranjat că Mihai Stoica s-a dus să se interpună între jucătorii noștri și arbitri. Ei să-și vadă de echipa lor, de jucătorii lor, nu să creeze un scandal. Să nu uite că eram și noi pe teren care avem o istorie mai veche.” Adică ei, rapidiștii, se știe! Nu?

Primatele ăstea vișinii nu mai au limite! Imediat Șumudel a intrat în direct la Digisport și plin de spume și mușchi a debitat public un incredibil îndemn huliganic. Sensei-ul Shu Muică Smardoilă ne-a explicat cu subiect și predicat cum FRF l-a scăpat de pârnaie aseară.  „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat de așa natură să nu fiu pe bancă, dar viața e lungă și ne mai întâlnim. Bine că n-am fost pe bancă! Am fost expulzat două luni de zile. Nu sunt smardoi, dar în fine… .Dacă eram eu în teren azi mi se dădeau doi ani.

La Morais intervenţie clară la minge, se dă al doilea galben. Săracul nu ştia cui să îi dea galben, se ducea la Nicoară. Cred că l-a întrebat pe MM până la urmă şi i-a zis MM că ăla e. Fii, bă, şmecher până la capăt, dacă ai sânge în istalaţie! Ia bagă-te în cameră cu Săpunaru dacă eşti şmecher„, a spumat în televizor „betmanul” Ligii 1.

Alo, Comisiile, Poliția, Spitalul 9!!! Nu aveți o cameră să-l băgați și pe Șumudică, dar cu „cămașa” pe el?

Până se sesizează cineva, fac eu o dedicație primatelor vișinii care au infestat Liga 1:

Cronica

„Bun venit la meciul din această seară, unde singurul rezultat corect e 1 solist”, a fost mesajul transmis de crainicul stadionului pe Arena Naţională.

În fața a 7.327 de spectatori, din care vreo 20 de ultrași de Giurgiu veniți cu steaguri, surle și tobe, Laurențiu Reghecampf și antrenorul suspendat Marius Șumudică au trimis în teren următoarele echipe:

  • Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Mitrea – Moke (De Amorim 52), Bourceanu – Adi Popa, Boldrin, Fl. Tănase (O. Popescu 52) – Golubovic (Tudorie 79)
  • Astra: S. Lung jr. – Săpunaru, Geraldo Alves, Fabricio, Junior Morais – Al. Ioniţă II, Lovin (Boudjemaa 46), Seto, Teixeira (Nicoară 79) – D. Niculae (Budescu 58), Alibec
  • Cartonaşe galbene: De Amorim (72), Mitrea (81), Tamaş (90+6)/Geraldo Alves (13), Fabrício (39), Júnior Morais (67, 89), Budescu (67). Cartonaş roşu; Júnior Morais (89)

Pe scurt:

  • Steaua a dominat meciul și și-a creat numeroase ocazii de gol, dar nu a reușit să mai marcheze. Cei mai activi de pe teren au fost Adrian Popa, respectiv Júnior Morais.
  • Popa a avut ocazii de gol în min. 11, 50 (Júnior Morais a respins de pe linia porții), 85, alte oportunități fiind ratate de Tamaș (28), Moke (29), Boldrin (75), Tudorie (81, blocat de Júnior Moaris), Enache (90+6).
  • Astra a avut șanse de gol prin Alibec (36, 70), Júnior Morais (65), iar Budescu a irosit ocazia de a egala la ultima fază a meciului (90+7), când a executat o lovitură liberă de la 18 metri, dar portarul Florin Niță a reținut balonul.
  • Notă! Pentru a nu mai încărca articolul, clipurile video cu fazele și golurile sunt puse în link.

Roș-albaștrii au început mai bine partida și Adi Popa a scăpat pe contraatac în minutul 11 (link), însă șutul său de la marginea careului de 16 metri a fost respins de Silviu Lung jr. În minutul 15 steliștii cer penalty la un duel între Săpunaru și Fl. Tănase. Prima șansă de gol a giurgiuvenilor a venit după 20 de minute de joc, când Săpunaru a trimis de la marginea careului un șut pe lângă poarta lui Niță. În minutul 28 a venit o nouă ocazie pentru Steaua: Tamaș deviază o centrare venită de la Boldrin dar Silviu Lung Jr. reușește să respingă de pe linia porții, cu ajutorul lui Morais.

După numai un minut (’28), Moke îl pune la grea încercare pe Silviu Lung, portarul giurgiuvenilor reușește să respingă în corner lovitura de cap trimisă în vinclu de mijlocașul roș-albaștrilor.

Şi Astra a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 36, dar șutul slab al lui Alibec, după ce a trecut frumos de Tamaș, a fost reținut cu siguranță de Nită. Însă în minutul 45 Steaua a reușit înscrie. Boldrin a executat fabulos o lovitură liber, mingea s-a dus în bară și a intrat în poartă, stabilind totodată și scorul final.

După pauză Astra a cam terminat benzina, dar au avut tot meciul în căpitanul Junior Morais, omul providențial fără plămâni, care a prins aseară o zi de exccepție. În opinia mea a fost MVP-ul meciului. În minutul 50, Morais a salvat din nou Astra când a respins de pe linia porţii şutul lui Adi Popa care îl bătuse pe portarul Lung.

După înlocuirea lui Moke și Tănase cu Ov. Popescu și De Amorim, în minutul 52, Steaua a dinamizat mai mult banda stângă și mijlocul. În disperare de cauză, Astra l-a aruncat în luptă pe Budescu, sperând de la el vreo execuție, că altfel, nu pare că au ieșit sarmalele din el. Însă nici din șuturi, cu care a rupt înaltul peluzei din spatele porții lui Niță. Steaua putea mări avantajul la proporții „astrale”, dar Boldrin, Adi Popa, Enache și Tudorie au ratat rând pe rând din situații singuri cu Lung jr.

Numai în ultimul sfert de oră, Steaua a ratat 3 ocazii imense în 10 minute.

Urmează eliminarea lui Morais în minutul 90, îmbrânceala de care am povestit și o altă mare ratare a Stelei. Enache a scăpat pe dreapta, a intrat în careu și singur cu Lung a tras din 8 metri la câțiva centrimetri de stâlpul porții (90+2). În minutul 90+4 (de joc), după o lovitură liberă de la 18 m executată slab de Budescu, centralul Marius Avram, cel care a reușit să enerveze pe toată lumea prin câteva decizii controversate date în ambele tabere, a pus punct partidei.

 Steaua – Astra 1-0 | Meci intreg – Liga 1 | 11.09.2016

Video rezumat: Steaua – Astra


Și așa s-a scris istoria acestui meci, deloc ușor în prima repriză. Steaua rămâne lider în Liga 1, și acumulează 17 puncte, la 4 lungimi de următoarea clasată, FC Botoșani, în timp ce Astra e abia pe poziția a 11-a, cu 5 puncte. Da, acel Botoșani bătut joi de Steaua cu rezervele acum 3 zile în Cupa Ligii,  a învins duminică la Iași cu 1-0.

Felicitări roș-albaștrilor pentru victorie!

Nu îi uităm pe cei dragi. Aseară Stanciu a debutat, Chipciu a dat două assist-uri.

X Ray

 


Avancronica Steaua – Astra. Preludiul unei vendete

Derby-ul etapei  a 7-a din sezonul regular al Ligii 1 se va disputa duminică, 11 septembrie, ora 20.30, pe Arena Naţională. FC Steaua București și Astra Giurgiu, vicecampioana și campioana ediției trecute, fosta campioană și actuala campioană, se vor afla faţă-n faţă într-un duel care poate fi considerat şi unul european, deoarece ambele s-au calificat în grupele Europa League.
Pentru această partidă, CCA a delegat o brigadă de arbitrii condusă la centru de Avram Marius (Bucureşti). Acesta va fi asistat la margine de Marinescu Vasile (Bucureşti) și Orbuleţ Mircea (Bucureşti), iar arbitru de rezervă va fi Călin Iulian (Ştefăneşti – Argeş).

Palmares Steaua vs Astra

Steaua şi Astra s-au mai întâlnit de 26 de ori pe prima scenă fotbalistică, de 11 ori s-au impus roş-albaştrii, de 9 ori Astra, iar 6 jocuri s-au încheiat la egalitate. Câteva repere statistice publicate de lpf.ro:

  • FC Steaua gazdă: 13 jocuri – 9 victorii Steaua – 2 remize – 2 victorii Astra;
  • Primul meci a avut loc pe 5 decembrie 1998, Steaua-Astra 1-0, golul fiind marcat de Eugen Trică. În returul campionatului 1998-1999, s-a consemnat întâia remiză, 1-1 la Ploieşti.
  • Prima victorie a Astrei a venit pe 5 aprilie 2000, Astra -Steaua 1-0, grație golului reușit de Florin Pogăcean. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Costică Ştefănescu, respectiv Victor Piţurcă.
  • În sezonul 2000-2001, la finalul căruia Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu din carieră ca antrenor, Astra a fost echipa care a învins Steaua în ambele partide, 3-1 în Bucureşti şi 3-0 la Ploieşti.
  • Cele mai multe goluri s-au consemnat pe 28 iulie 2012, Astra – Steaua 3-4 (antrenori Bogdan Stelea / Laurenţiu Reghecampf).
  • Două remize albe s-au înregistrat de-a lungul timpului, dintre care una singură pe terenul steliştilor (28 septembrie 2014).
  • În stagiunea precedentă, Astra a câştigat ambele meciuri din sezonul regulat, 2-0 acasă şi 1-0 în deplasare. În play-off, bucureştenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0, acelaşi scor înregistrându-se şi la Giurgiu, dar pentru elevii lui Marius Şumudică.

Antrenorii au și ei duelul lor pe teren, dincolo de cel verbal din presă:

  • Laurenţiu Reghecampf vs. Marius Şumudică în Liga 1: 6 jocuri – 2 victorii – 1 remiză – 3 înfrângeri;
  • Laurenţiu Reghecampf vs. Astra în Liga 1: 8 jocuri – 5 victorii – 2 remize – 1 înfrângere;
  • Marius Şumudică vs Steaua în Liga 1: 10 jocuri – 5 victorii – 1 remiză – 4 înfrângeri.

Steaua a utilizat 28 de jucători în primele 6 etape, ocupând locul 1 şi la acest capitol. Dintre cei cu prezenţe, doar 10 steliști sunt născuţi după 1 ianuarie 1994. De asemenea, trebuie menţionat că singurul integralist din lotul lui Reghecampf este Gabi Tamaş. Pentru Astra au evoluat 24 de jucători, dintre care 10 străini , fiind echipa cu cei mai mulţi străini utilizaţi. Mediile de vârstă ale celor două loturi spun și de despre împrospătarea echipelor. La FC Steaua  este de 25 ani şi 3 luni, iar la  Astra de 27 ani şi 10 luni.

Derby-ul dintre Steaua și Astra va avea loc duminică, de la ora 20:30, și va fi în direct pe DigiSport 1, DolceSport 1 și Look TV.

Steaua București are un început bun de sezon, dar și o perioada foartă încărcată, urmând să joace 7 meciuri la foc automat, din 3 in 3 zile. Obiectivul principal este campionatul, acolo unde Steaua trebuie să cucereasca titlul pentru palmares și „ruta campioanelor”. Anul trecut Astra a reușit în ultimele etape de play off să o detroneze după 3 titluri consecutive. În Europa, Steaua va da piept in grupa J de UEL cu Osmanlispor, Zurich și Villarreal, și și-a propus locul 2 pentru a 8-a „primăvară europeană”.

Însă problemele Stelei în calea obiectivelor propuse pot veni de unde a câștigat financiar cel mai mult în această vară: de la transferuri. Deși vicecampiona a reinvestit peste 4 milioane de euro în achiziții de jucători și aparent  are un lot solid, privit în detaliu, lotul este neomogen și cu cel puțin trei posturi deficitare valoric: fundaș dreapta, închizător și vârf de atac. Dacă managementul acoperirii celor trei posturi  este greu de înțeles, absența omogenității are o circumstanță logică. Doar 3 stelisti au rămas în prima echipa din 2015. Steaua a transferat nu mai putin de 21 de jucători in 2016, inclusiv jucătorii promovati de la echipa de juniori. Numai în aceasta vară, au venit la prima echipă 15 jucători: Simion, Golubovic, Aganovic, Daniel Popescu, Achim, Ovidiu Popescu, Bota, Mitrea, Tanase, Boldrin, De Amorim, Stancioiu, Moke, Jakolis si Man. Cu ei girează Reghecamf drumul spre obiectivele din 2016, luptând pe 4 fronturi.

După ce a ratat, scuzabil, grupele Ligii Campionilor, Steaua a reușit să se mențină pe linia obiectivelor. Prezentă în grupele UEL, lideră în Liga 1, vicecampioana s-a calificat joi și in semifinalele Cupei Ligii cu o echipa de „rezerve” în  care au debutat 4 jucători transferați în ultima săptămână și juniorul Gabriel Simion (18 ani):  Stancioiu – Aganovic, Moke, Mitrea, D. Popescu – Muniru, Achim – Jakolis (’73 Gabriel Simion), Man, O. Popescu – Tudorie

  • Antonio Jakolis, a prefațat confruntarea cu Astra: „Astra este o echipă foarte bună. Sezonul trecut a câștigat titlul, dar am jucat cu CFR Cluj împotriva Astrei și am câștigat cu o diferență mare de scor. A fost un meci bun pentru mine, dar acum este un joc diferit, iar dacă vom juca bine, vom câștiga. Nu contează punctele în acest moment. Nu înseamnă că sunt o echipă slabă, își pot reveni. Trebuie să fim pregătiți, să fim serioși și să dăm totul în acest meci”.
  • Acesta a făcut și o comparație între actuala și fosta sa echipă. „Este o diferență foarte mare între Steaua și CFR. Steaua este un club mai profesionist, oamenii din jurul clubului sunt mult mai profesioniști. Totul este mult mai bine aici. Condițiile sunt mai bune”, a mai spus Jakolis.

Duminică în derby-ul cu Astra, Reghecampf va folosi „echipa de bază” în care vor intra și ex-astralii Enache, Boldrin și De Amorim. De asemenea, va reveni în primul „11” și Toșca după accidentarea suferită in meciul tur cu Man City.

Reghe are şi absenţe notabile în lot. Achim este suspendat, iar Pintilii, Filip şi Momcilovic sunt accidentaţi. La antrenamentul de sâmbătă a fost prezent Bojan Golubovic, bandajat și cu o mască pe faţă, însă după cum arată mă îndoiesc că va fi folosit.

Meciul cu Steaua va fi ultimul la care Şumudică nu va putea să stea pe banca Astrei, ca urmare a suspendării primită în finalul sezonului trecut. Însă „bet man” a atacat Steaua pe seama accidentării lui Tănase, insinuând că atacantul s-a dat lovit la naţionala U21, dar s-a pregătit normal la echipa de club pentru meciul cu Astra.

Reghecampf i-a replicat:  „Îl asigur pe Şumi că Tănase e accidentat. Într-adevăr, se antrenează cu noi, se pregăteşte, dar deocamdată trebuie să aştepte. Are contuzie şi încă simte dureri. Dar, până duminică, Şumi poate să pregătească meciul cu Tănase în teren, pentru că joacă şi sunt sigur că o să şi marcheze”.

Față de ultima întâlnire cu Astra, pierdută la Giurgiu (2-0, 16 aprilie 2016), Reghecampf va introduce cel puțin 6 nou-veniți în 2016. Enache, Boldrin, De Amorim, Tănase, Aganovic  și Mitrea vor fi în locul celor plecați (Varela, Stanciu, Hamroun și Chipciu), și al celor doi accidentați (Pintilii și Momcilovic). Prin aceste schimbări, Steaua iese pe minus cam la toate capitolele: forță ofensivă, defensivă, experiență etc. Cel puțin la stadiul de integrare din momentul de față.

  • Cum ar putea arăta Steaua la jocul de duminică: Niță – Enache, Tamaș, Mitrea, Toșca – Bourceanu, Boldrin – Adi Popa, Aganovic, De Amorim – Fl. Tănase.
  • Echipa Stelei la ultima întâlnire cu Astra: Niță – Tamaș, Varela, Toșca, Momcilovic – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu.

Astra Giurgiu are un început mai slab de sezon intern, cu doar o victorie în șase runde, interval în care a încasat 13 goluri (a 12-a apărare din Liga 1). Însă a avut un parcurs european diametral opus, uimind prin calificarea în grupe în dauna celor de la West Ham, cu victorie chiar pe London Stadium (1-0).

În mercato de vară, Astra a făcut și  ea câteva schimbări în lot. Astfel, formula de start va fi diferită făță de ultima dispută cu Steaua. Săpunaru, Geraldo,  Ioniță, Daniel Nicolae și Teixeira vor intra în locul celor plecați (Queiros, Găman, Boldrin și De Amorim), și a lui Boudjemaa accidentat. După cum vedem, în timp ce Reghe bagă 6 nou-veniți în 2016, Sumudică folosește un singur nou-venit: Săpunaru.

Este limpede că Astra a trecut pe plus prin aceste schimbări, atât la experiență cât și la forță ofensivă, și nu a pierdut omogenitatea. Giurgiuvenii au renunțat doar la câteva dublaje pe post, nu la aproape 80% din lot ca Steaua.

Astra are echipă, însă nu are lot să ducă meciuri din 3 în 3 zile. De aceea și sincopele în Liga 1. După ce au fost demolați de CFR cu 5-1, s-au dus în Anglia și au bătut pe West Ham cu 1-0, obținând o altă calificare istorică. Logic că partida din Liga 1 au tratat-o pe planul doi. De banii din grupele UEL atârna existența clubului. Pentru partida de duminică, Șumudică și-a odihnit în mod natural lotul pentru că a amânat partida de joi cu Dinamo din Cupa Ligii.

  • Cum ar putea arăta Astra duminică: Lung Jr. – Săpunaru, Geraldo, Oros, Morais – Teixeira, Takayuki, Lovin, Ioniță -Daniel Nicolae,  Alibec.
  • Echipa Astrei la ultima întâlnire cu Steaua: Lung Jr. – Queiros, Găman, Oroș, Morais – Takayuki, Lovin – Boudjemaa, Boldrin, De Amorim – Alibec.

Ce trebuie reținut, dincolo de tradiția celor două cluburi

În ultimele 17 meciuri disputate în Liga 1, Steaua  a suferit o singură înfrângere, chiar în faţa Astrei, 0-2 la Giurgiu (16 aprilie 2016), în rest a bifat 10 victorii şi 6 remize. Tot Astra este şi ultima echipă care a învins-o pe Steaua „acasă”, dar  la Piteşti (0-1 , 29 octombrie 2015). Ultima echipă care a invins Steaua pe Arena Naţională în Liga 1 a fost ASA Târgu Mureş, 0-1, pe 29 aprilie 2015.

Duelul de mâine aduce faţă în faţă două echipe cu un decalaj enorm de tradiție, dar care au câştigat majoritatea covârşitoare a trofeelor interne puse în joc din ultimii 3 ani. Din sezonul 2013 şi până astăzi, cele două cluburi au câştigat 10 din cele 12 trofee decernate. Raport 6/4 pentru Steaua, dar Astra a cucerit 3 din cele 4 trofee în luptă directă cu Steaua. E drept, la „penalty” și pe alocuri la „arbitri”.

Întâlnirile directe în sezonul 2015-16: 3-3 la victorii

Astra – Steaua 2-0 (sezonul regulat, tur- Colțescu)
Steaua – Astra 0-1 (sezonul regulat, retur)
Steaua – Astra 1-0 (Cupa Ligii, semifinale, tur)
Steaua – Astra 2-0 (play-off, tur)
Astra – Steaua 0-2 (Cupa Ligii, retur)
Astra – Steaua 2-0 (play-off, retur – meciul care a adus practic titlul Astrei)

Și în Europa, Steaua şi Astra au fost singurele echipe românești care au contat în ultimele 4 sezoane. Steaua a bifat optimi de finală în Europa League în 2012-13, grupe de UCL în 2013-14 , grupe de UEL în 2014-15, iar acum a revenit în grupele UEL.  Astra a reuşit cu Isăilă, şi acum cu Şumudică, să ajungă și ea de două ori în grupele UEL. Au punctat pentru România în clasamentul coeficienţilor, fiind și cele mai bine clasate: Steaua pe 53 cu 31,890 puncte, iar Astra pe 136, cu 12,390p.

Din păcate Steaua nu a acumulat calitativ în lot și pentru prezent, ci „cu lopata” pentru un viitor nedefinit. Treptat, după fiecare sezon de mercato, Steaua a risipit valoarea strînsă în loturile din 2012-15, fără să aducă în loc echivalent valoric.

În schimb Astra a păstrat nucleul de bază și a adus jucători buni pe care i-a integrat ușor într-o echipă deja formată. Astra și-a crescut în timp valoarea și asta a dus-o la titlu. Alibec a venit în 2014, Teixeira,  Boldrin și Pedro Queirós au fost aduși liberi de contract în sezonul 2015-16 etc. Ce au adus bun Becali-MM-Gâlcă-Rădoi din 2014? Doar pe Hamroun în 2015. Nu mai dezvolt.

În perioada 2014-2016, Astra a fost peste Steaua la managementul lotului. Primenirea predictivă s-a văzut în sezonul trecut.  Astra i-a vândut pe Enache și Budescu pentru că a avea deja în lot jucători cel puțin de aceeași valoare (Queirós, Boldrin, Teixeira, plus Alibec) cu care a luat titlul. În acest sezon a plecat Găman, dar Astra avea deja acolo încă 3 foarte buni (Geraldo, Oros și Fabrício), și cu ei s-a calificat în grupele UEL. Astra avea 3 fundași centrali de meserie, iar Steaua a luptat în Champions League doar cu 1, „la soartă”! Dacă se accidenta Tamaș la Praga? Asta e diferența la managementul lotului.

Pe postul de unde l-a dat pe Enache, Astra îl are acum pe Săpunaru, clar peste Enache în defensivă. În locul lui Boldrin a rămas Teixeira, iar Ioniță (internațional U21, adus în 2014) este titular în locul lui De Amorim. Plus Daniel Nicolae, pus la punct fizic… După intrarea în grupe Astra a renunțat la Boldrin și De Amorim numai pentru că locul lor nu a rămas pustiu sau cu „n”-șpe improvizații cum s-a întâmplat la Steaua. Nu au vândut la disperare. Dacă le reușea transferul unui atacant, „scăpau” și de Alibec.

  • Steaua a plătit pe transferuri  6,65 Mill. € (2,55 Mill. € în sezonul 2015-16 și 4,10 Mill. € în 2016-17) și mai are valoarea lotului (33 jucători) de 22,45 Mill. € (media 0,680 Mill. €). Steaua vinde  bine, dar cumpără mult și de multe ori prost.
  • În aceași perioadă, Astra nu a cheltuit 1 euro pe transferuri și are totuși un lot (28 jucători) de 17,55 Mill. € ( media 0,627 Mill. €).

Da, Astra are „echipă”, dar nu are perspectivă datorită mediei de vârstă. În schimb Steaua are perspectivă, însă nu are încă „echipă”. Totuși, mâine va juca „echipa” și nu „perspectiva”!

Va fi o partidă dificilă pentru Steaua, despărțită de „ucigași”, neomogenă și aflată în continuare fără un vârf de atac productiv,  fără un fundaș dreapta în media defensivei și lipsită de Pintilii, singurul inchizător din lot opozabil tandemului Takayuki – Lovin. Schimbările masive survenite în lot au slăbit forța de grup și capacitatea de a face diferența prin jucători ca Stanciu sau Hamroun (când nu era cu gândul la plecare). Asta este situația de azi. Poate peste o lună lucrurile se vor schimba. Nu radical, dar cu ceva mai bine.

De cealaltă parte, Astra are o echipă închegată în timp, cu axul central omogen, cu jucători experimentați în jocuri tari de nivel internațonal (Lovin, Săpunaru, D. Nicolae, Teixeira,  Geraldo, S. Lung, …), dornică de victorie împotriva Stelei și cu un ascendent moral după câștigarea titlului. „Am demonstrat și anul trecut că putem să-i batem oricând”, spune până și tânărul ex-rapidist Alexandru Ioniță II.

Toate astea o fac pe Astra favorită în partida de mâine, deși casele de pariuri o văd pe Steaua ( 1cotă 1.80, X 3.55, 24.35). Însă ar fi o greșeală dacă s-ar lua în calcul partidele din cele 6 etape de Liga 1. Cu ticketul și cecul de la UEFA în buzunar, Astra se va concentra pe campionat.

Apoi Șumudică & Co. nu vor trata meciul cu Steaua la fel ca pe celelalte disputate până acum în sezonul regular. E vorba de orgolii și o rivalitate ajunsă o vendetă de sub Podul Grand. Nu știu, frate, cum s-au aliniat planetele de a ajuns Astra bântuită de fantoma Rapidului la Giurgiu? De la prezident, până la juma’ de buletin ăsta,  „Aripa” Ioniță II.

Da, Steaua este fără „ucigași” și încă se caută de la mijloc în sus, dar m-ar unge pe suflet să pună la respect, în sens sportiv, pe Mucea al II-lea de Giulești și alaiul zburător.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Steaua – CSMP Iași 1-1! „Veteranul” Niță, groparul victorie! Fără atacant, „rezervele” au dominat în 10 ca în 12

Cu o echipă improvizată din cauza absențelor, Steaua nu a reușit decât o remiză în fața celor de la CSM Poli Iași, scor 1-1, într-un meci restanță din prima etapă, în fața a 3.227 de suporteri prezenți pe Arena Națională.

Într-o componență de neînchipuit acum câteva zile, Steaua a prestat un joc ofensiv și a pasat  dezinvolt, peste așteptările mele după ce am văzut primul „11”. Unii jucători nu sunt nici măcar rezerve la vicecampioană, ci 7 sunt de la Steaua II, care nu a început sezonul competițional în seria a III-a, Liga a 3-a.

Echipele de start:

  • Steaua: Niță – Aganovici, Tamaș, Mitrea, Momcilovici – Sulley Muniru, Bourceanu (cpt) – Vâlceanu (’45 Enceanu), Boldrin, De Amorim (’77 Mario Mihai) – Bota (’45 Onțel)
    Rezerve: Poiană – Simion, Mihai, Mihalcea, Dan Popescu, Enceanu, Onțel
  • Poli Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ciucă, Țigănașu – Bole, Mitici, Târșa (’89 Chelaru), V. Gheorghe (’55 Piccioni)- Cristea (,72 Ciucur)
    Rezerve: Badic, Caparco, Chelaru, Ciucur, Mario Martin, Piccioni, Saric
  • Notă. Jucătorii de la Steaua II: Vâlceanu, Bota , Onțel, Poiană, Mario Mihai,  Simion, Mihalcea.

Construcția Stelei a avut de suferit în primul sfert de oră, ieșenii apărându-se extrem de agresiv cu 4-5 jucători în jumătatea de teren a vicecampioanei. Treptat, roș-albaștrii au preluat controlul partidei. Prima ocazie a venit in minutul 16 la șutul lui Boldrin respins de Grahovac în afara terenului. Steaua a deschis scorul în minutul 21 prin tânărul Vâlceanu, care a reluat în forță din 6 metri sub bară o minge centrată din stânga de Momcilovic, trecută apoi pe la De Amorim și Boldrin, la o fază de toată frumusețea.

În acest sezon de Liga 1, Steaua a bifat 9 goluri  și cu 9 marcatori (!!!). În seara asta, juniorul Vâlceanu a întrat și el pe acea listă cu un șut rachetă în tavanul porții.

A urmat lovitura de teatru. Contrar cursului jocului, o gafa uriașă a portarului „vedetă“, care aspira la un loc in lotului națíonal, i-a adus în meci pe „catenacii” lui Nicolo Napoli. Cu trei minute inaintea pauzei ieșenii au egalat prin Bole, al cărui șut din afara careului a fost scăpat în poarta de Niță, după sigura acțiune de atac și singurul șut al ieșenilor din prima repriză. O gafă care s-a dovedit a fi de 2 puncte.„A fost destul de greu astzi, din păcate am rămas în 10 oameni, ne-am făcut meciul un pic mai greu, ne mulțumim că am luat un punct. Sunt om și eu, greșesc, s-a întamplat, data viitoare o sa fiu mai atent si sper că am învățat ceva din acest meci,în aceasta seara. A luat puțin mingea efect, se intâmplă și la case mai mari„, a spus Niță după meci.

  • Niță, eu te iert pentru gafă („errare humanum est„), dar nu și pentru „ne mulțumim că am luat un punct”! Nu uita că ești  la FC Steaua, nu la Chiajna sau Iași. În cei trei ani trebuia deja să simți, nu doar să știi! Nu mă așteptam să plângi la flash interviu, dar nici să afișezi mulțumirea pentru mediocritate în fața unei echipe care nu a jucat nimic. Ca unul rămași printre cei mai vechi la Steaua, ai transmis un foarte prost mesaj tinerilor fotbaliști de la Steaua și Steaua II. Mai ales când tu ai „egalat”. Gafa lui Niță:

Ca să fie tot tacâmul cu handicapului dat ieșenilor în această partidă, în partea secundă Steaua a rămas și în inferioritate numerică, după eliminarea lui Onțel, introdus la pauză în locul lui Bota.  În minutul 57, Onțel a ratat întervenția la minge și l-a călcat pe Voicu, intrat prin alunecare. Tocmai pe ieșeanul care merita în acest meci galbene „fără număr” pentru seria de faulturi grosolane și loviri cu cotul. Voicu „a tăiat la lemne” tot meciul.

Până la finalul partidei, contrar raportului numeric, „rezervele” Stelei au controlat jocul, au avut posesie și au atacat continuu, dornice să obțină victoria. Însă fără un vârf atac și cu autobaza italiană în poartă lui Grahovac, Steaua nu a reușit golul de 3 puncte. Este drept, pe fondul dominării steliste în 10, ieșenii au a avut câteva acțiuni de contraatac pe spații rarefiate din care puteau scoate ceva mai nemeritat decât acest egal donat de Niță.

Noua vedetă a roș-albaștrilor, româno-brazilianul De Amorim, pare cam praf cu pregătirea fizică. Cum se prezintă nu cred că duce mai mult de o repriză în ritmul turat al Stelei. Aganovic crește de la meci la meci și se anunță un real câștig. Croatul are dribling, viteză, viziunea jocului, combinativ, capacitate de efort, răutate pozitivă și șut. Imi place și îmi pare mai eficient în jocul Stelei decât Enache. Momcilovic s-a integrat în echipă, are încredere în sine și joacă mult mai dezinvolt. Mitrea este și el cu acomodarea și evoluția în creștere, fiind doar la al patrulea meci cu Steaua și după o pauză de câteva luni. Boldrin a fost MVP-ul partidei.

Steaua rămâne pe primul loc in clasament după acest joc, cu 14 puncte, urmată de Dinamo și CS Universitatea Craiova, ambele cu 12 puncte, si FC Botosani, cu 10 puncte.

Felicitări „rezervelor”!

X Ray


Avancronica Steaua – CSM Politehnica Iași

Miercuri, 31 august, de la ora 21:00, Steaua dispută pe National Arena, partida restantă cu CSM Poli Iași, contând pentru prima etapa a Ligii 1 Orange, sezonul 2016-2017.

Pentru această partidă, CCA a delegat o brigadă de arbitrii condusă la centru de Fesnic Horatiu Mircea (Cluj-Napoca). Acesta va fi asistat la margine de Orbuleţ Mircea (Bucureşti) și Marchidanu Marius Cristian (Brăila), iar arbitru de rezervă va fi Andrei Florin (Târgu Mureş).

Steaua este într-o situație de anormalitate. Reghe trebuie să apere miercuri poziția de lider cu o distribuție inedită, fără mulți jucători importanți. A preferat să pregătească în liniște turul cu Sparta Praga, întrucât Europa League era prioritatea pentru vicecampioana României. Acum e forțat să evolueze contra lui Poli Iași cu o formulă alcătuită din multe rezerve. „Când am cerut să amânăm jocul cu Iași ne-am asumat să abordăm această partidă fără fotbaliștii internaționali, așa că nu ne putem plânge. Trebuie să câștigăm în condițiile astea”, declarat Laurențiu Reghecampf la conferința de presă.

În total absentează 11 jucători, convocați la echipe naționale sau accidentați. Practic, de la Steaua va lipsi o echipă întreagă: V. Cojocaru – Enache, Pintilii, Toșca, L. Filip – V. Achim, Ov. Popescu – Fl. Tănase, Golubovici, Ad. Popa – Tudorie

Tehnicianul liderului din Liga 1 spune că a încercat să-l folosească pe Toşca la meciul cu Pandurii, dar a ales să nu rişte o recidivă, mai ales că fundaşul a avut dureri când a încercat să se antreneze. „Degetul de la picior e încă nerefăcut. Este vorba despre acea fractură de la meciul cu City, dar se reface. A fost cu noi la Severin, am încercat să-l introducem să joace, dar la antrenamentul dinaintea meciului a avut dureri. L-am trimis și la lot pentru a sta de vorbă cu oamenii de acolo, pentru a le spune despre ce este vorba, dar cred că mai are nevoie de o săptămână, poate chiar două, până va reintra”, a explicat Reghe.

Antrenorul roş-albaştrilor a vorbit şi despre ceilalţi jucători indisponibili din lot. „Golubovic este bine. Cred că într-o săptămână, maximum două, va intra la antrenamente. Este mult mai bine. Pintilii se reface după operație, poate prin noiembrie să-l avem. Filip este și el bine, va face vizita medicală săptămâna asta și sper să intre cât mai repede”, a spus Reghecampf.

Pe lângă jucătorii la care a apelat Daum inițial: Toșca, Enache, Achim, Popa, Stanciu. Chipciu, mai lipsesc și fotbaliștii chemați de Dulcă la reprezentativa de tineret: Valentin Cojocaru, Ovidiu Popescu, Florin Tănase și Alexandru Tudorie. Astfel, o problemă o constituie și acoperirea locului destinat unui fotbalist U21. Onțel sau Vlad Mihalcea ar putea întruni condiția. Cum Pintilii, închizătorul „number one”,  este accidentat, iar Achim și Ovidiu Popescu sunt convocați la loturi, Alex Bourceanu poate fi titularul postului.

Update: Hamroun este dat ca „ușor accidentat”. Presupun că este o stratagemă. Astăzi se negociază transferul franco-algerianului în Qatar pentru 3 milioane euro .

  • Formația probabilă a Stelei pentru jocul cu Poli Iași:
    Fl. Niță – Tamaș, Mitrea, Momcilovici, D. Popescu – Muniru, Bourceanu – Aganovici, Boldrin, De Amorim – Onțel

Pe lângă absențele menționate, lotul Stelei traversează și o mare vânzoleală de mercato. Astăzi este ziua cea mai lungă, când Steaua vrea să finalizeze 5 transferuri: 3 fotbalişti sunt „ca şi aduşi” (Jakolis – CFR , Moke – Voluntari şi Stăncioiu – ASA Târgu Mureş), iar alţi 2 urmează să vină sub formă de împrumut (Perea Vargas – Lazio şi Chatziisaias – PAOK). Chatziisaias refuzase iniţial varianta Stelei (s-a negociat cu el când a fost transferat Varela), însă acum şi-ar fi dat acordul.

Cei trei fotbalişti „ca şi aduşi” au costat 500.000 de euro: Eduard Stancioiu e liber, pe Wilfred Moke s-a plătit clauza de reziliere de 150.000 de euro, în timp ce oficialii lui CFR au acceptat oferta de 350.000 de euro pentru Antonio Jakolis. La ora la care scriu, ultimul nu este „operat” încă pe transfermarkt.

Totodată, Becali şi-a dat acceptul pentru transferul în Seria A a lui Valentin Cojocaru la Crotone (un an împrumut 250.000 euro, plus 750.000 euro dacă rămân în seria A), iar Hamroun şi Adi Popa ar putea pleca şi ei, existând oferte. Tot din liga A,  Steaua a primit o ofertă (2,5 mil euro) de la Pescara și pentru Toşca. (click pentru detalii)

Steaua trebuie să pună la punct toate noile achiziţii și plecările la foc automat. Pe 1 septembrie este termenul limită pentru definitivarea listei UEFA pentru Europa League. 

CSM Poli Iaşi consideră că are o șansă uriașă și poate profita de numeroasele absenţe din lotul Stelei. Poate să urce pe locul 4, dacă o va învinge pe Steaua, sau pe locul 5 în cazul în care vor obţine un punct. Alb-albaştrii din Copou  au doar o înfrângere după 5 meciuri disputate. Fără gol marcat în ultimele patru meciuri oficiale din acest sezon, fotbaliştii ieşeni vor să pună punct acestei perioade de secetă chiar pe terenul vicecampioanei.

Dacă în condiţii normale Steaua este favorită certă, acum CSM Poli Iaşi crede că şanse reale să obţină cel puţin un egal pe Arena Națională. Iaşiul speră să poată profita din plin de această conjunctură favorabilă pentru a repeta măcar rezultatul din ultima confruntare directă, 1-1 pe terenul Stelei în ultima etapă a sezonului regulat trecut.

Florin Prunea, președinte Poli Iași, este încrezător: “Va fi un meci foarte greu, dar avem şansa noastră şi mergem să obţinem un rezultat bun. Pentru asta, trebuie neapărat să marcăm. Chiar dacă nu am dat gol în ultimele meciuri, sper să o facem miercuri”.

Optimist este şi antrenorul Nicolo Napoli, care mizează pe trei puncte: “Chiar dacă au mulţi jucători la echipele naţionale sau accidentaţi, steliştii nu vor avea probleme de efectiv. Au un lot valoros şi pot face lejer trei echipe. Noi vom încerca să facem un joc bun şi să câştigăm. Toate meciurile le abordăm pentru a obţine cele trei puncte, să vedem dacă vom reuşi”.

Napoli nu va conta pe atacantul Dan Roman în acest meci, accidentat. Dilema  italianului este dacă va alinia la start acelaşi modul tactic ca în ultima deplasare, cea de la Chiajna (0-0), cu trei fundaşi centrali, ori va reveni la sistemul 4-2-3-1 mai des folosit în acest sezon.

  • Echipa probabilă a CSMP Iași: Grahovac-Voicu, Frăsinescu, Mihalache, Ciucă, Ţigănaşu-Bőle, Mitić, V.-Gheorghe, Ştefănescu-A. Cristea. Scos din lot:  Creţu.

Steaua are o partidă dificilă, dar și ocazia de a-și testa noile achiziții care vor înlocui piesele grele transferate (Stanciu și Chipciu) și pe cele despre care se zvonește că urmează să plece (Hamroun, Popa și Toșca). Adversarul nu este deloc ușor nici pentru o Steaua cu lotul complet. Poli a participat în Europa League în acest sezon, unde a fost eliminată greu de Hajduk Split cu 4-3 (2-2, 2-1) și este o formație incomodă, agresivă, capabilă să se apere organizat sub bagheta italianului Napoli.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Pandurii – Steaua 0-1! O victorie la limită, dar meritată. Boldrin sparge autobaza Lignitul

În luptă directă pentru fotoliul de lider, Steaua a câștigat derby-ul etapei a 6-a pe terenul Pandurilor, scor 1-0, după reușita superbă a lui Boldrin, și a urcat pe primul loc în Liga 1.

  • Nota Redacției: Cronica partidei Pandurii – Steaua” este plasată după colajul text și imagini, headlines cu esența acestui eveniment sportiv. 

Tăvălugul roș-albastru la Turnu Severin

Boldrin sparge autobaza Lignitul


Video. Golul marcat de Boldrin

Gest superb al lui Stanciu: „Dedic victoria suporterului dinamovist decedat!”


Video. Declarația lui Stanciu

„Dedic această victorie băiatului care a decedat după derby. Gândurile mele și ale colegilor sunt îndreptate spre el. Chiar aveam un tricou pregătit în cazul în care marcam. Condoleanțe familiei și suporterilor dinamoviști.”, a declarat Stanciu după meci la flash interviu. Sunt mândriu de tine, Nicușor!

Odihnește-te în pace, Bubu!!
  • Notă: Peluza Sud au postat și ea un comunicat în care și-a exprimat regretul pentru incidentul în care a murit un tânăr suporter dinamovist. „Nu contează cu ce echipă ții, nu e normal ca o persoană să-și piardă viața”, scrie în mesajul publicat pe pagina oficială. Mesajul integral îl găsiți aici COMUNICAT 27.08.2016 și pe forum la topicul Peluză Sud.

Cronica partidei Pandurii-Steaua

Petre Grigoraș, „cel mai tare din oraș”, a lăsat în urmă renumele și trecutul său de antrenor cu joc deschis, ofensiv și s-a aliniat cuminte autobazelor din Liga 1 destinate Stelei. Prin urmare, meciul anunțat ca derby-ul etapei decurge  încă din start ca unul de handbal la o singură poartă. Vicecampioana demarează în fortă, Enache şi Popa se transformă într-un coşmar pentru Grecu, însă soluţiile de finalizare fără un atacant de careu autentic sunt în aceeași suferință de la Keșeru încoace. Tănase nu e atacant de careu, deși poate scoate mai mult decât Tudorie. Nu are capul, dar are picioarele ( dribling și  execuții). Tudorie are doar înălțimea și speranța să-l lovească minge.

  • Paranteză: Sincer, am fost stupefiat când l-am văzut pe Tudorie convocat la naționala U21. Și nu e o „bara-bara” cu Steaua, Dulcă fiind rapidist. Căile Domnului sunt tare încurcate, sau nu mai decelez eu, un novice, valoarea la vârful stelist.

Enache, Stanciu şi Tănase ratează ocaziile Stelei din prima parte, una în care oltenii și-au propus să reziste făcând ceea ce au văzut la câini în derby-ul de pe Naţional Arena. Şi Autobaza Lignitul proiectată de Grig rezistă ca potăile în tranșeele săpate de Andone. E drept, ajutată și de mingile șutate de steliști, care au trecut pe lângă poarta lui Lazăr ca glonțul pe la ureche.

Contraatacul a fost arma secretă pe care a mizat Grig să bage Steaua sub Pandurii în clasament. Sânmărtean ştie să scoată mingea din propria jumătate spre Ţucudean, via Herea, însă inspirația, precizia și vlaga nu au fost de partea lor. În prima repriză au avut vreo două astfel de situații. Una chiar o mare ocazie, în minutul 39, însă mai toate contraatacurile gorjenilor au pornit de la mingi oferite pe tavă de steliști, în special de Enache. Urmașul lui Papp cred că a luat caimacul în top la „pase greșite și mingi pierdute” pentru că Muniru a fost rezervă.

Repriza secundă a început la fel ca prima, cu terenul inclinat spre poarta lui Lazăr. În minutul 61, Adi Popa îl găsește cu o pasă luminoasă pe Florin Tănase singur în mijlocul careului de 6 m. Mingea șutată cu „lejeritate” de atacantul transferat cu 1,5 milioane euro este blocată de Pleașcă, un fundaș evaluat de transfermarkt la 50 mii euro.

  • Video. Una din cele mai mari ocazii a Stelei, venită după o șarjă a „Motoretei” în banda dreapta, însă Tănase șutează în blocaj din câțiva metri!
  • Paranteză: Trebuie să spun și ce îl aseamănă pe Tănase cu Tudorie. Amândoi parcă joacă pe vârfuri să nu facă zgomot și în slow motion. Mie îmi inspiră indolență, deși poate nu o au. Însă e vizibil că nu au pic de răutate pozitivă și miscare de tăvălug sau de zbatere prin careu sau în preajma lui pentru demarcare. Cum să se sperie un fundaș de tine? Nu au nici măcar șiretenie, fiind previzibili. Simularea sancționată cu galben a fost chiar penibilă, când putea scoate mai mult din fază.

După ocazia uriașă a lui Tănase, a venit și singurul gol al partidei, marcat în minutul 68 de Boldrin și prezentat video la începutul articolului. Brazilianul Stelei a executat perfect o lovitură liberă din lateralul careului de 16 metri. De fapt Boldrin și-a prefațat golul încă din prima repriză. În minutul 16, același Boldrin a executat perfect o lovitură liberă de la 25 de metri, dar balonul a trecut milimetric pe lângă vinclul din dreapta al porții lui Lazăr, rămas spectator.

După gol, Pandurii s-a arătat tot incapabilă să ofere vreo replică. Stelistii au tras din toate pozițiile la poarta lui Lazăr. Rând pe rând, Tănase (’77), Hamroun (’79) și Stanciu (’81) au fost foarte aproape de majorarea scorului. Tănase a ieșit la rampă cu foarfecă de efect la capătul unei acțiuni superbe a lui Hamroun, înițiată tot pe banda dreapta. La o așa execuție și goalkeeperul gorjenilor și-a luat partea leului printr-o paradă de zile mari.  Având în vedere ce am scris mai sus de Tănase, la foarfecă mi-a amintit de „Nilă” Costea. La prețul de transfer sunt pe aproape. Să sperăm că nu și la țeapă.

În minutul 82, Grigoraş face trei schimbări simultane pentru a injecta o doză de șoc cu forţe proaspete într-o lămâie stoarsă de „fundul în poartă”, pressing și dublaj. Întră Munteanu, Alexandru, Răuță și ies Sânmartean, Herea si Mrzjlak.  Însă fără efect în joc. Tot Steaua a controlat autoritar și finalul partidei.

  • Notă: În ultimele secunde de joc (90+3), gorjenii au rămas cu senzația că puteau da lovitura, însă la faza respectivă a fost fault clar în atac. Vasiljevic (nr. 6) l-a îmbrâncit cu mâna pe Tamaș scoțându-l de pe traiectoria mingii. Astfel mingea în loc să fie respinsă corect a ricoșat din capul lui Tamaș în fața porții. Ion Crăciunescu m-a confirmat. ”Tamaș este împins aici, de aceea nu a lovit bine mingea. Este fault în atac!”, a spus fostul mare arbitru la emisiunea Fotbal Club, Digiport.
  • Videoclip cu faza controversată.

Imediat  după ce această fază s-a consumat,  centralul Ovidiu Haţegan a pus punct jocului. Meciul s-a terminat 1-0 pentru Steaua și vicecampioana devine liderul Ligii 1, deși are un meci mai puțin jucat. Campioana en titre,  Astra,  este la 9 puncte în spate cu același număr de meciuri jucate. Dar mai e mult până departe. Împortant este că locul 1 nu mai este deranjat de impostorii din Groapă.

Ocaziile de gol de mai jos și statistica prezentată la început, scutesc alte comentarii despre cine merita victoria.

Totuși, dincolo de neputința roș-albaștrilor de a umple poarta gorjenilor cu goluri, mi-a plăcut atitudinea roș-albastrilor. Cu toate că veneau după o săptamână cu 3 meciuri istovitoare fizic și psihic, vicecampionii au căștigat aseară majoritatea duelurilor „unu-la-unu” de angajament. Siguranța și controlul afișat de steliști nu mi-au creat o clipă senzația că Pandurii vor putea înscrie, decât printr-o minune într-o îmbulzeală în careu la o fază fixă sau la o gafă de proporții a defensivei steliste.

Jocul prestat dă speranțe că treptat va crește calitatea în exprimarea echipei. Pe măsură ce Boldrin, De Amorim, Mitrea, Tănase și Achim se vor acomoda și integra spre 100% într-o echipă cu ceilalți steliști mai vechi, va crește și eficiența. Pe ce mă bazez. Clubul Pandurii are o echipă mai experimentată și mai valoroasă decât Dinamo, și totuși Steaua a dominat-o copios încă din primul minut. Chiar și atunci când veteranii cu glezna fină și experiență cât carul, Voiculeț, Herea și Sânmărtean…, aveau benzina pe full.

Nu trebuie să ne enervăm prea tare când Steaua joacă împotriva autobazelor și câștigă mai greu. O mare echipă m-a convins miercuri că nu este ușor. Marele Pep Guardiola s-a plâns în conferința de presă, după Man City-Steaua 1-0: ” Steaua a refuzat jocul și s-a așezat în apărare. În aceste condiții ne-a fost aproape împosibil să găsim calea spre situații de gol. După pauză am căutat să schimb ceva și am reușit să marcăm…” De fapt nu el, ci Reghe l-a ajutat, schimbând doi defensivi (Aganovic – fundaș dreapta și Ov. Popescu – mijlocaș defensiv) cu Stanciu și Popa. După 3 minute cetățenii au marcat exact din vina celui care fusese schimbat din aripă în fundaș, Enache, înlocuindu-l pe Aganovic. Popa nu-l ajută pe Enache, de aceea rămâne de multe ori „1 la 1” sau „1 vs 2”. Tandemul Enache – Aganovic a funcționat bine. Apropo, tăvălugul Bayern Munchen 6-0 cu Werder Bremen!

Caseta tehnică

Echipele de start:
  • Pandurii: Lazar – Pleașcă, Pițian, Vasijevici, Grecu – Mrzljak, Obodo – Voiculeț, Sânmărtean, Herea – Țucudean
    Rezerve: Stanca, Buijs, Trifu, Ungurușan, Munteanu, Alexandru Valentin, Răuță
  • Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Mitrea, Momcilovici – Achim (’46 Bourceanu), Boldrin (’72  Ovidiu Popescu)- Ad. Popa, Stanciu (cpt), De Amorim (’46 Hamroun) – Fl. Tănase.
    Rezerve: Cojocaru – Hamroun, Tudorie, Sulley, Aganovici, Ovidiu Popescu, Bourceanu.
Rezumat (provizoriu până apare la digisport)

Declarații ale nominalizaților în Avancronică

  • Reghecampf: „A fost un meci greu. Pentru noi e o perioadă grea. În prima repriză n-am avut soluții pentru că am făcut foarte multe atingeri. Mai avem de lucru, important e că am câștigat cele 3 puncte… Florin Tănase e un jucător foarte bun, trebuie să se obișnuiască cu poziția, trebuie să joace mult mai simplu. Eu am mare încredere în el, ascultă mereu ce zic. Va crește de la meci la meci… Sper ca și Tănase, și De Amorim să intre cât mai repede în ritmul Stelei… Eu zic că Stanciu are valoare de 15 milioane. Momentan e la Steaua. Îmi doresc pentru jucătorii mei să ajungă la echipe mari. Sincer, mi-aș dori și mai mult ca el să rămână. Îmi doresc să nu mai coborâm de pe primul loc. Pentru noi titlul este cel mai important lucru, mai important decât o calificare în primăvara europeană”
  • Grigoraș recunoaște superioritatea Stelei, dar pe alocuri „parcă a văzut alt meci”, să citez invitații lui Radu Naum de la Fotbal Club, când spune că merita un egal. „Cred că meritam un egal. Am avut ocazii, dar cu Steaua dacă ratezi, nu mai ai șansă. Boldrin a avut o execuție bună și s-a făcut diferența. Era clar că trebuie să jucăm mai închis cu Steaua, nu puteam juca pe contre. Ne-am închis bine, dar din păcate am pierdut. Steaua are calitate, adună an de an cei mai buni jucători. E un club cu buget mare, stabilitate. Spre deosebire de noi, care avem multe probleme”, a declarat Petre Grigoraș. Se poate Grig? La 4-15 ocazii de gol și 4-15/3-7 șuturi la/pe poartă tu spui că meritai egal? Mocangeală, nu?
  • Video cu declarația lui Grigoraș
  • Sânmărtean este mai cu picioarele pe pământ. „Sunt dezamăgit de rezultat, nu de joc. Am făcut un joc tactic bun, ne-am închis în faţa unui adversar care a contralot jocul, o echipă de valoare. Am avut ocazii de a înscrie. A fost acea ratare a lui Filip. Pentru noi, era bun un 0-0. Era bine să ne menţinem fără înfrângere. Ne-a bătut echipa care a avut posesia şi a controlat mijlocul.Steaua a controlat jocul, are jucători de construcție. Noi am avut pe contraatac ocazii, dar n-am marcat. Ar fi fost bun un punct pentru noi. Eu nu am nimic de împărțit cu Steaua. Am fost jucătorul anului jucând la Steaua, am fost respectat acolo. Și nu am nimic de demonstrat”, a declarat  magicianul.
  • Narcis Răducan cred că s-a ascuns și face penitențe. Edd
Felicitări băieților pentru joc și victorie!

X Ray

 

Avancronica Pandurii – Steaua. Steliștii vechi și noi

Planificată inițial pe data de 28, partida dintre Pandurii și FC Steaua, contând pentru etapa a 6-a din sezonului regular al Ligii 1, se va disputa sâmbătă, 27 august, ora 21.00, pe stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.
LPF a modificat programul initial in urma solicitarii FRF, pentru a oferi mai mult timp de pregatire echipei nationale in vederea meciului cu selectionata Muntenegrului, din 4 septembrie.

Pentru această partidă, CCA a delegat o brigadă de arbitrii condusă la centru de Haţegan Ovidiu (Arad). Acesta va fi asistat la margine de Şovre Octavian (Oradea) și  Avram Valentin (Bucureşti), iar arbitru de rezervă va fi Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi ).

Palmares Steaua vs Pandurii ( lpf.ro)

O singură înfrângere au suferit gorjenii pe teren propriu în 2016 în Liga 1 Orange, 0-1 cu Steaua (30 martie), în rest au două victorii şi șase rezultate de egalitate.

De partea cealaltă, steliştii au pierdut doar două jocuri în deplasare în acest an calendaristic, 1-3 cu FC Voluntari (22 februarie) şi 0-2 cu Astra (16 aprilie), interval în care au mai bifat șase succese şi un egal.

Pandurii şi Steaua s-au mai întâlnit de 24 de ori pe prima scenă, de 3 ori s-au impus oltenii, de 11 ori bucureştenii, iar 10 jocuri s-au încheiat la egalitate.

  • Primul meci a avut loc pe 11 septembrie 2005, Pandurii -FC Steaua 1-2, goluri marcate de Iulian Ştefan, respectiv Bănel Nicoliţă şi Gabi Boştină.
  • 4 partide s-au încheiat fără gol, ultima consemnându-se pe 21 octombrie 2012, cu Pandurii gazdă.
  • Întâiul succes din contul oltenilor a venit pe 7 aprilie 2009, Pandurii – FC Steaua 2-0, ambele reuşite purtând semnătura lui Thiago Tremonti. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu (Pandurii), respectiv Marius Lăcătuş (Steaua).
  • În turul ediţiei 2014-2015, pe 15 august 2014, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor în duelurile directe. Bucureştenii s-au impus cu 6-0, scor care a stabilit două borne istorice:
  • Claudiu Keşeru a fost primul jucător din istoria Stelei care a marcat șase goluri înt-o partidă din campionat. A fost cea mai severă înfrângere suferită de Pandurii pe prima scenă.
  • Ultimul succes din contul gorjenilor s-a înregistrat pe 15 martie 2015, Pandurii – FC Steaua 3-1.
  • Cea mai recentă confruntare a avut loc pe 1 mai 2016, 1-1 pe terenul bucureştenilor, scor care a pornit petrecerea la Giurgiu, unde Astra devenise oficial campioana ediţiei 2015-2016 a Ligii 1 Orange.

Trebuie amintit că, pe 20 mai 2015, FC Steaua şi Pandurii s-au întâlnit în finala primei ediţii oficiale de Cupa Ligii Adeplast, pe „Arena Naţională”. Partida s-a încheiat cu 3-0 pentru elevii antrenaţi la vremea respectivă de Costel Gâlcă, marcatori Iancu, Chipciu şi Ţucudean.

  • Petre Grigoraş vs Laurenţiu Reghecampf: 6 jocuri – 1 victorie Petre Grigoraş – 3 remize – 2 victorii Laurenţiu Reghecampf.
  • Tehnicianul Stelei a pierdut doar un joc în faţa gorjenilor pe prima scenă (7 aprilie 2011, FC U Craiova – Pandurii 0-2, antrenor advers – Petre Grigoraş), în rest are patru victorii şi patru remize.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FC Steaua – 25 ani şi două luni; Pandurii – 26 ani şi 3 luni.

Pandurii şi Steaua, două dintre echipele care nu au cunoscut gustul înfrângerii în acest început de sezon al Ligii 1, se întâlnesc sâmbătă, de la ora 21, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în derby-ul etapei a VI-a. Partida se transmite în direct la Digisport, Dolcesport și Look TV.

Pandurii Târgu Jiu traversează fotbalistic o invincibilitate și financiar o zonă crepusculară. Ba nu are bani nici să treacă strada, ba aduce jucători liberi cu salarii mari ca Sânmărtean. Zilele trecute a primit o penalitate sportivă de 3.000 lei şi un termen de graţie de cinci zile pentru efectuarea integrală a obligaţiilor de plată către jucătorul Pedro Mingote, iar cu Nistor se judecă în recurs la comisii, tot pentru bani.

Învinsă sezonul trecut de două ori de Steaua, Pandurii nu se tem de jocul de sâmbătă: „Poate fi învinsă!”. Fostul jucător stelist (1989-1990), Petre Grigoraș „cel mai tare din oraș”, are un discurs echilibrat și cu dorință normală de victorie, din respect pentru profesia de antrenor. A și reușit pe când antrena Oțelul Galați și în mandatele anterioare la Pandurii.

  • Petre Grigoraş (antrenor)„Steaua este totuşi cea mai titrată şi cea mai valoroasă echipă din campionat. Nici ei nu sunt supermeni, pot să fie învinşi, şi e clar, motivaţia fiecărui jucător e să evolueze cât mai bine în astfel de meciuri. E o motivaţie pe care am avut-o şi eu când eram jucător şi am simţit-o la jucători atunci când am fost antrenor. Aş vrea să rămânem singura echipa neînvinsă

Precedentul joc de la Turnu Severin, disputat pe 30 martie 2016, în etapa a 4-a din play-off, s-a încheiat cu victoria la limită a steliştilor, 1-0. Au fost decizii ale brigăzii de arbitri contestate de oficialii gorjeni, însă nefondat. De exemlu, Hora a făcut henț clar în careu și penaltiul, din care Stanciu a adus victoria roș-albaștrilor, a fost corect acordat.

Din păcate, acest globe-trotter al Ligii 1, ca jucător și apoi ca oficial, Narcis Răducanu, are aceleași marote pe care le turna după meciurile cu Steaua și pe vremea când „apăra” culorile Astrei, ASA etc. Fostul triplu campion cu Steaua (1995–96, 1996–97, 1997–98) ne explică cum stă treaba cu frustrarea și vendeta moldoveanului acum oltenizat, care se va revărsa peste roș-albaștri. Ne amintim de filipicile lui Narcis anti Steaua, ca oficial la Astra. butt-kisser-smiley

  • Narcis Răducan (preşedinte): „Meciul a fost decis de greşeli de arbitraj. A văzut toată ţara ce s-a întâmplat. Avem o revanşă pentru că ne-au bătut şi vom fi foarte motivaţi. Este o ambiţie şi pentru mine, la echipele unde am fost, după ce am plecat de la Steaua, am avut tot timpul această ambiţie, dar în limita fair-play-ului. E ambiţia lui Petre Grigoraş de a demonstra că e cel mai tare din oraş. Atunci când echipa noastră este bine motivată şi pregătită de domnul Grigoraş poate bate orice adversar. Am demonstrat-o şi în acest scurt început de campionat şi o vom demonstra în continuare”.

Alți doi foști campioni făcuți de Steaua, cocoșați de trofee roș-albastre, Sânmartean (2013-2014, 2014-2015) și Țucudean (2014-2015), acum gorjeni cu acte în regulă, au dezgropat securea declarațiilor belicoase și amenință că vor să o bată pe Steaua și să o întreacă în clasament. box

  • În acest sezon Pandurii Târgu-Jiu este neînvinsă după 5 etape.
  • Gorjenii au o singură înfrângere în ultimele 19 meciuri.
  • Oltenii au 6 remize cu Steaua în 12 meciuri jucate acasă
  • Echipa probabilă:  D. Lazar – Pleaşcă, Bujis, Bunoza, Grecu – Obodo, Mrzljak – Trifu, Sânmartean, Herea-Țucudean

FC Steaua Bucureşti a parcurs ultimele 10 zile în genunchi. A pierdut la scor dubla cu Man City și între manșe a obținut doar un egal cu autobaza Dinamo. Totuși,  calificarea în grupele Europa League este o gură de oxigen pentru moralul roș-albaștrilor, altfel cam șifonat de evenimentele menționate. Pe lângă asta a pierdut temporar și doi jucători de bază: Pintilii și Toșca. Cum Tudorie este singurul vârf de atac, îl putem trece la pierderi și pe Golubovic, accidentat și operat. Calificarea Astrei în grupele EL a risipit definitiv visul „Supremului” de a-l cumpăra pe Alibec și cred că acum e focusat cum să dea „all in” englezilor și belgienilor cu Stanciu pe ultima sută de mercato. Poate îl vinde, deși eu cobesc să nu, însă 99% e sigur nu va mai aduce atacant, fundaș dreapta și central…

Joi steliștii au revenit din Anglia și au aterizat la Craiova pentru a pregăti meciul cu Pandurii de la Turnu Severin.  „Meciul cu Pandurii este foarte important, pentru că, așa cum am spus, meciul cu Manchester practic s-a jucat în primul tur, când a câștigat Manchester cu 5-0 și nu mai puteai să remontezi un 6-0, era imposibil. Este foarte important meciul cu Pandurii”, a declarat Helmuth Duckadam, la revenirea Stelei în țară.

Jucătorii au făcut toate eforturile pentru a-și reveni cât mai repede la nivel fizic.„Stim ca va fi greu, dar cred eu ca valoarea echipei noastre este una mult mai mare”, a spus Reghe.

  • În acest sezon roş-albaştrii  nu a pierdut niciun meci în Liga 1.
  • Steaua a primit 2 goluri în 4 etape cu care bifează poziția de cea mai bună apărare.
  • Echipa probabilă: Fl. Niţă – Enache, Tamaș, Mitrea, Momčilović – V. Achim, Boldrin – Ad. Popa, Stanciu, De Amorim – Fl. Tănase. Accidentaţi: Toșca, L. Filip, Pintilii, Golubović.
Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Steaua – Dinamo 1-1! „4-6” contra „9-1”! Tăvălugul Reghe și autobaza Andone sau „anti-dinamo” vs „anti-joc”

Dedicația mea concepută special pentru „fioroșii” lui Andone

O altă imagine cât 1000 de cuvinte: 1 contra 4 în careu, inclusiv vârful Rotariu.

Hanca l-a călcat pe De Amorim în careu. „Se impunea penalty”, a spus Dan Lăzărescu, expertul DolceSport. În minutul 69, Steaua ar fi putut primi al doilea penalty, după ce Romera l-a împins pe Hamroun în suprafața de pedeapsă.

Episodul numarul 165 al Derby-ului cu Dinamo s-a incheiat nedecis, 1-1, pentru a cincea oara consecutiv, după o nouă partidă dominată de Steaua, dar în care câinii roșii au dat dovada de foarte mult noroc.

Din păcate, întâlnirile Steaua – Dinamo au rămas Derby doar în tribune și lozinci. Pe teren, Dinamo a prestat, in ultimii ani, un joc fricos, ultra-defensiv, singurul obiectiv al acestora fiind să nu încaseze multe.  Obtinerea unui rezultat de egalitate era cât o victorie!

Dinamo are o singura victorie in ultimele 17 (13 in campionat, 4 in cupa) confruntari directe cu Steaua! Din cele 17 meciuri, 12 fac parte din proiectul lui Negoiță: „Noi creştem, jucătorii tineri cresc, Rotariu creşte, echipa creşte„. Adică ăia cu sloganul „Doar Dinamo București”.

Asta ca să știm de unde am plecat în această partidă și să ne explicăm de ce „Doar Dinamo București” bagă curul în poartă mai rău decât Chiajna, Botoșaniul sau oricare echipă din Liga 1 care joacă împotriva Stelei. O mai mare umilință pe teren nu a fost nici la acel 5-2 din cupă, când câinii au mai mișcat ceva. De asta jubilau după 1-1. Au rezstat eroic în sistemul „9-1” împotriva Stelei care i-a călcat în picioare cu un „4-6”, cum nu a jucat nici cu Avântul Bârsana în Cupă.

Despre o astfel de partidă nici nu-ți vine să mai scrii ceva, mai ales când ne doream și o victorie la scor. Puriul a plecat, însă a predat bulanul lui Negoiță și acum e în mâna Fălcosului:  un corner și un gol. Însă Andone este un tip onest în declarații și respectă Steaua. De aceea voi vorbi pe scurt doar de Steaua și lătrăii din tribună.

Cu o echipă în care relațiile de joc și tactica au fost pregătite, în mod obiectiv, peste noapte, Steaua nu a arătat chiar pe măsura pretențiilor și a jucătorilor folosiți în primul 11. Totuși, cu axul central inedit și în premieră: Mitrea, Boldrin și Tănase și titularii cu semnele în fizic de acum 3 zile cu City, Steaua a tăvălit-o pe Dinamo, închizând-o în propriul teren ca pe o potaie în cușcă, spre disperarea celor 8.000 de ultrași veninoși și gălăgioși prezenți pe Arena Națională. Sloganul câinilor „Doar Dinamo București” s-a evaporat încă de la debut. Steliştii au avut lovitura de start şi au pasat în jumătatea adversă timp de 105 secunde fără ca un dinamovist să atingă mingea. Javrele roșii au prins glas și speranțe la golul „de nicăieri” din unicul lor corner. Însă reacția Stelei la golul primit a fost ca la o pișcătură de țintar. Tăvălugul roș-albastru a continuat împertubabil. După numai cinci minute, golul lui De Amorin a cam dat stingerea și la clanțele potăilor infierbântate din tribună. Normal, pe teren era o singură echipă, DOAR STEAUA BUCUREȘTI, susținută decent de peste 20.000 de fani. Ori fi ei câini, dar nu sunt și chiori. Simțeau umilirea de pe teren în suflet ca jarul sub tălpi. 

Echipele care au jucat în epsodul 165, „Autobaza”.

  • Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Mitrea, Momcilovic – Popa, Stanciu, Boldrin (Aganovici 83’), Hamroun – F. Tănase, De Amorim (Achim 58’). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
  • Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja, Filip – Hanca, Busuladzic, Palic (Olteanu 89’) – Rotariu, Gnohere (D. Popa 83’), Lazăr (Şerban 70’). Antrenor: Ioan Andone.
  • Cartonaşe galbene: Tamaş 15’, Aganovic 90+1’ / Gnohere 14’, Busuladzic 15’.
  • Cartonaşe roşii: – / Filip 88’.

Câteva vorbe despre jucătorii Stelei.

Niţă – înger și demon. Salvează la singura ocazie mare a câinilor, dar la cornerul rezultat primește printre picioare un gol cu capul.
Enache – o promisiune ajunsă în pragul petardelor. Pur și simplu pare ireal ce se întâmplă cu băiatul ăsta, și nu mă refer doar la faza defensivă. Nu mai dezvolt. Ați văzut meciul.
Momcilovic – constant, util și muncitor, fără să rupă gura târgului.
Tamaş – un „câine” care este deja un lider la Steaua. Cerebral, cu șiguranță și prestanță.
Hamroun, Stanciu,  Popa, Achim, Aganovic – no comment.
Mitrea – un nejucat din aprilie căruia nu știu cum să-i atribui cele câteva chifle de Liga a-5-a. Treptat parcă și-a revenit. Vom vedea, că altul nu are Steaua. Până atunci parcă îi regretăm pe Carp și Papp.
F. Tănase – nu a părut în apele lui. Poate și poziția în care l-a pus Reghe nu l-a avantajat.
Boldrin – se anunță un trasfer reușit. De la un moment dat al jocului, parcă era la Steaua de când lumea.
De Amorim – alt transfer bun, însă integrarea lui în schemele de atac va mai dura. Un debut fericit cu gol și o ocazie imensă care-l putea face eroul meciului dacă nu o rata incredibil.

Nu mai puţin de zece jucători au evoluat pentru prima dată într-un derby Steaua – Dinamo, în meciul de sâmbătă, încheiat la egalitate, scor 1-1. Şase dintre aceştia au fost din rândul roş-albaştrilor, potrivit lpf.ro.

Bogdan Mitrea, Fernando Boldrin, Florin Tănase, William De Amorim, Vlad Achim şi Adnan Aganovic sunt cei şase elevi ai lui Laurenţiu Reghecampf care şi-au făcut debutul în cel mai important meci din fotbalul românesc.

De cealaltă parte, Laurenţiu Brănescu, Romera Navarro, Azer Busuladzic şi Daniel Popa s-au aflat la primul Steaua – Dinamo din carieră.

De altfel, rezultatul final al partidei a fost stabilit chiar de un debutant, De Amorim, autorul golului de 1-1.

Rezumate

Galerii foto:

Felicitări jucătorilor pentru joc!

Forza Steaua!

Avancronică Steaua – Dinamo. Judgment Day: „tăvălugul e în deal”, tic-tac, tic-tac…

Steaua – Dinamo se joacă în etapa a cincea în Liga 1, sâmbătă, 20 August 2016, de la ora 21:00, pe Arena Naţională.

Radu Petrescu va conduce la centru partida dintre Steaua și Dinamo de sâmbătă. Sezonul trecut, cu el la centru, nici Steaua și nici Dinamo nu au câștigat. Centralul bucureștean va fi ajutat la cele două linii de Vasile Marinescu și Radu Ghinguleac. Rezervă va fi Marcel Bârsan. Toți sunt din Capitală. Observator a fost desemnat Aron Huzu din Sibiu.

  • Steaua cu Radu Petrescu: 13 jocuri: 5 victorii, 6 egaluri, 2 infrângeri
  • Dinamo cu Radu Petrescu: 7 jocuri: 1 victorie, 2 egaluri, 4 infrangeri

Steaua si Dinamo se întâlnesc intr-un un meci extrem de tensionat dupa ce câinii s-au însinuat prin fals de identitate, abuz de încredere și înșelăciune în meciul Stelei cu Man City. Pentru faza de marți din tribună, Steaua are şansa să-şi ia revanşa pe teren sâmbătă, tot pe Arena Naţională. De fapt, fotbalul contează numai pe gazon. Laurenţiu Reghecampf promite că echipa va da răspunsul pe teren pentru marţi seară:

„Mai sunt trei zile până la meciul cu Dinamo. O să vedem ce se întâmplă. Tăvălugul e în deal şi pleacă. Vedem peste trei zile ce se întâmplă. Până atunci, fiecare e liber să facă ce vrea.

Sabia a fost scoasă din teacă şi se ascute. Noi vom da singurul răspuns la acest mesaj sâmbătă, pe teren. Acel mesaj ne-a unit pe toţi, pe toţi oamenii care iubesc echipa şi ar trebui să fie un semnal şi pentru cei de la CSA. 

Aceste lucruri dor, nu se poate face aşa ceva. Dacă ai ceva acolo în pantaloni, nu poţi face un aşa lucru la un asemenea meci. Valoarea unui club vine din rezultate. Noi vom da răspunsul sâmbătă pe teren”.

Așteptăm, Reghe!

Reghecampf se luptă însă cu problemele medicale care au măcinat axul central în ultimul timp: Golubovic –  fractură disjunctie de malar drept, operat și indisponibil  o lună, Pintilii – avulsie de tendon al muschiului drept femural de parte dreapta, operat și indisponibil 4 luni și  Toșca – fractură de falangă distală a halucelui stang,  indisponibil 21 de zile.

Locul lui Toșca ar putea fi luat de Mitrea, în locul lui Pintilii ar putea juca Boldrin, iar in atac, in locul lui Golubovic, ar putea fi folosit Florin Tanase. Teoretic, De Amorim și Boldrin ar trebui să fie apți de joc.

Cum ar putea arata o Steaua ofensivă (4-4-2):

  • Nita – Enache, Tamas, Mitrea, Momcilovic – De Amorim, Boldrin, Stanciu, Adi Popa- Hamroun, Florin Tanase

Și varianta moderată (4-2-3-1):

  • Nita – Enache, Tamas, Mitrea, Momcilovic – Achim, Boldrin-  Hamroun, Stanciu, Adi Popa-, Florin Tanase

Dacă javrele vor caterincă și nu fotbal, o dăm și noi pe caterincă în avancronică.

Și în final o dăm pe bune: Steaua peste tot. Dinamo unde e?

Sâmbătă, 20 August, nu este Unicul Derby, e Judgment Day !

Forza Steaua!

xray

FC Botoșani – FC Steaua București 0-2! Tăvălugul „ucigașilor”! Tănase, un debut de vis


Vineri seara, 12 august 2016, Steaua s-a impus cu scorul de 2-0 (Hamroun 50, Fl. Tănase 80) pe terenul Botoșaniului, stadionul Municipal. Vicecampioana, cu un meci mai puțin disputat, şi-a asigurat fotoliul de lider al Ligii 1, cel puţin temporar, după această deplasarea dificilă de la FC Botoşani. Roș-albaștrii au respectat tradiţia întâlnirilor dintre cele două echipe şi s-au impus în al şaptelea meci consecutiv contra moldovenilor. O victorie muncită și de moral, dar și un antrenament cu public înaintea marelui meci cu miliardara Man City.

Echipele de start:

  • FC Botoşani (3-4-3/4-4-2): Iliev – Plămadă, Miron, Muşat (Popovici 85) – Dimitrov, Ichim (L. Fulop), Vaşvari, I. Fulop – M. Roman (Golofca 63), Matulevicius, Astafei.
  • FC Steaua (4-3-3/4-2-3-1): Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Dan Popescu –  Bourceanu (cpt), Achim, Ovidiu Popescu (Popa 46) – Aganovic (Hamroun 46),  Tudorie (Stanciu 46), Fl. Tănase

Reghecampf a trimis în terean o formulă inedită, cu o linie ofensivă formată din jucători care nu au evoluat la Steaua în sezonul trecut: Achim, Ovidiu Popescu – Aganovic, Fl. Tănase și Tudorie (retur la Voluntari). De cealaltă parte, Leo Grozavu și-a securizat axul apărarii cu trei fundași centrali, experimentând un 3-4-3. Trebuie precizat că Leo nu și-a făcut redută în curte ca Săndoi, ci, spre cinstea lui, și scos elevii la o luptă de „care pe care” în câmp deschis. Moldovenii hâtrului investitor lui Iftimie au fost o nucă tare în prima repriză.

Partida a fost una deschisă, spectaculoasă, cu multe faze de poartă și ratări monumentale. În minutul 17 s-a consumat la poarta lui Iliev o mare imensă a Stelei. După o fază șnur, Aganovic pătrunde pe stânga în careu, centrează ca la manual pentru Tudorie, care, singur cu portarul, ratează incredibil din 5 metri. Mingea trimisă de atacantul roș-albaștrilor a șters puțin transversala moldovenilor și a poposit în peluză, spre uimirea celor 8.000 de spectatori prezenți pe stadion de o așa ratare.

Peste nici 3 minute, tot Tudorie avea să-i pună pe moldoveni pe contraatac, când a pierdut copilărește mingea în terenul advers, fiind deposedat de Astafei. A urmat o păsă în dâncime la Mihai Roman care a șutat de la peste 25 de metri (’20) și Niță a deviat mingea în bara transversală!

Mai trec 4 minute și același Tudorie, „omul negrul” al Stelei la Botoșani, după ce a ratat din 5 metri și apoi a oferit o minge pe tavă adversarilor care a ajuns în bara lui Niță, a fost și „salvatorul” trupei lui Leo Grozavu. Enache putea să deschidă scorul (24), cu un șut din interiorul careului, dar Tudorie, în loc să iasă de pe traiectoria mingii, a sărit ca un fundaș în fața balonului pe care scria „gol”.

Deși formula de start avea doar 6 steliști din sezonul trecut, restul (5) fiind noile achiziții, roș-albaștrii s-au mișcat surprinzător de bine, ca echipă, mai ales pe ultimii 30 de metri. Tănase, Anganovic și Enache au creat panică în careul moldovenilor, deși elevii lui Leo Grozavu jucau cu 3 fundași centrali, iar steliștii din atac, cu excepția lui Tudorie, nu aveau talie. Însă au avut tehnică și viteză.

Repriza secundă a fost la fel de animată ca prima. Reghecampf a făcut toate cele trei schimbări la pauza și a trimis în teren pe cei trei „ucigași”: Nicusor Stanciu, Jugurtha Hamroun și Adi Popa.

Steliștii au început în forță, cu un șut peste poartă al lui Tănase (’46). Încă din start au declanșat câteva șarje superbe în viteză, încât moldovenii nu știau ce i-a lovit. Intrarea „killerilor” s-a vazut imediat și pe tabelă, pentru că algerianul a deschis scorul la 5 minute după reluare. Hamroun a finalizat acțiunea creată de Tănase și Achim (’50).

A venit rândul lui Stanciu să-și treacă în cont ratări monumentale. Prima dată, decarul vicecampioanei a trimis puțin alături (’62), iar a doua oară nu l-a putut învinge pe Iliev din interiorul careului (’78). Hamroun și Adi Popa au trecut și ei în repetate rânduri pe lângă majorarea scorului.

Stanciu a contribuit însă la marcarea golului doi. Decarul a șutat la colțul lung, mingea a fost respinsă de Iliev până la Tănase, care a împins balonul în poartă din doar câțiva metri (’80). Ca tacâmul să fie complet, FC Botoșani a rămas cu un om în minus în minutul 84, după ce Vașvari a fost eliminat pentru cumul de cartonașe. Aflați la conducere, steliștii nu au forțat pe final de meci, astfel că tabela a rămas neschimbată până la final.

Florin Tănase a înscris la debutul pentru Steaua! Titular în partida de la Botoşani, mijlocaşul venit de la Viitorul a reuşit să puncteze, în minutul 80 al partidei.

Intrat direct în istoria Stelei din punct de vedere al sumei de transfer (este al patrulea cel mai scump jucător adus de vicecampioană), Tănase a avut parte de un debut de vis. Titular, gol și joc promițător,  chiar dacă a ratat și două bune oportunităţi.  Una singur cu portarul, dar în opinia mea atunci a fost faultat clar (bruscat și scos de pe traiectorie). Se împunea roșu și lovitură liberă. Reamintesc faptul că noul șeptar a contribuit şi la reuşita lui Hamroun, după ce el şi Achim au creat faza golului.

Video rezumat: FC Botoşani – Steaua

La final, Reghecampf a vorbit la Digi Sport, despre partida cu FC Botoșani, explicând totodată şi de ce a făcut trei schimbări la pauză „Am câştigat trei puncte importante şi am făcut un pas important să rămânem pe primul lor. Sper să ne ajute rezultatele indirecte, pentru că e foarte important pentru noi să fim primii. Nu m-a interesat partida cu City, ci să câştigăm această dispută”, a spus tehnicianul, pentru ca apoi să vorbească despre cele trei mutări de la pauză: „A trebuit să le dau jucătorilor care vor evolua marţi să le dau minute. Pentru că, indiferent cât te antrenezi, nu se compară cu ritmul din partidele oficiale”.

„Golubovic, Muniru şi Momcilovic au rămas în Bucureşti pentru a-și lua viza pentru meciul retur cu City. Nu am avut altă posibilitate, a trebuit ca ei să semneze nişte acte.”

Întrebat despre noii jucători ai Stelei, Boldrin şi De Amorim, Reghecampf a punctat: „Sunt jucători foarte buni. Dar o să vorbesc doar de Boldrin, pentru că el a semnat (n.r.De Amorim va pune semnătura pe contract mâine dimineaţă). Ne va ajuta foarte mult, poate evolua pe mai multe posturi şi e important pentru noi să avem asemenea jucători, pentru că urmează să jucăm pe mai multe fronturi”.

  • Declarația video a lui Reghecampf

Florin Tănase„Sunt fericit că am jucat 90 de minute la primul meci la Steaua. Am nevoie de 2-3 săptămâni să mă integrez, să mă leg cu colegii. Dedic golul familiei mele, dar și domnului Hagi, care m-a descoperit. Mi-aș fi dorit să joc cu Manchester City, dar nu e nicio problemă.”

tanase

Jugurtha Hamroun: „E important că am înscris, dar mai important e că am arătat ca o echipă şi am obţinut victoria. Pentru noi drumul e lung, iar obiectivul e campionatul. A fost o repetiţie bună pentru City, meci pe care îl aşteptăm cu nerăbdare.

„Presiunea nu va fi pe noi, vom încerca să jucăm fotbalul pe care îl ştim. Suntem pregătiţi să jucăm din trei în trei zile, avem un lot valoros. Sunt foarte încrezător că vom face rezultate bune în toate competiţiile. Sunt sub contract şi vreau să îmi fac datoria aşa cum ştiu mai bine. Sunt concentrat şi nu am vreo problemă cu vreunul dintre coechipieri, aşa cum am văzut că s-a speculat în presă”, a mai spus Hamroun.

Leo Grozavu, antrenor Botoșani: „Nu e o minune că Steaua câștigă la Botoșani. E diferență mare între Steaua și Botoșani. Noi transferăm de la Liga a treia, doar cu o minune putem bate Steaua. Noi dacă pregătim fizic jucătorii ca la Steaua, ai noștri nu mai pot juca fotbal.

Jucatorii nostri s-au plans ca ii omoram la antrenamente. Noi lucram cu disc de 8 kg, ei lucreaza cu haltere de 40. Cam asta e diferenta la final intre Botosani si Steaua. De la 8 la 40. 32 de kg in plus care conteaza atunci cand te prezinti pe teren.

Acum vorbeam cu jucatorii de la ei. Tanase, la primul antrenament, i-a venit rau. A spus ca e incredibil. E incredibil la ce nivel se lucreaza. Pune la un copil de 19 ani o haltera de 40 kg in spate, doua saptamani il intorci cu patura. Cred că diferența a fost făcută după cele trei schimbări de la pauză pe care le-a făcut Steaua. Steaua dă 1,5 milioane de euro pe un jucător, cât e bugetul pe un an al nostru.”

Valeriu Iftime, finanțator FC Botoșani: „Am noi am fost mici, timoraţi. Nu avem o valoare certă şi ne trebuie o zi bună ca să ne batem cu Steaua de la egal la egal. Sunt fotbalişti cu valoare. Stanciu este extraordinar de bun.

Când au intrat cei trei jucători, şi mental au câştigat. Ne-au şi jucat ca la grădiniţă. E vorba de spectacol pentru că au venit 8000 de oameni care meritau un gol din partea Botoşaniului şi meritau mai mult suspans. Trebuie să mulţumim oamenilor, să-i felicităm. Trebuie să facem noi mai mult. E o schimbare radicală de atitudine”.

Concluzii

  • Tudorie, „Ibrahimovici”-ul Becali pare că nu e din filmul Steaua.
  • Dan Popescu gafează nepermis pentru standardul Stelei. El și Tudorie au fost promotorii a două din cele vreo 4 ocazii de gol ale moldovenilor.  În defensivă, D. Popescu a fost de multe ori depășit foarte ușor. Și era vorba de FC Botoșani! În ofensivă, fără realizări notabile.
  • Ovidiu Popescu e încă post traumă. Am remarcat doar stilul lui de alergare, plăcut ochiului. Mai așteptăm.
  • Dintre cei noi, Achim, Tănase și Aganovic par să confirme. Tănase parcă a făcut pregătirea cu Steaua. Aganovic a arătat că poate da centrări de calitate și are forță de pătrundere. Mi-a plăcut.
  • Fazele fixe sunt o verigă slabă în defensivă.  Să sperăm că Mitrea se va integra rapid și rearajarea pe posturi va ridica gradul de siguranță al apărării.
  • Cei trei „ucigași” care au speriat liga sunt greu de înlocuit. Aseară, motoreta parcă a fost F-22 Raptor, mai devastator ca niciodată. Hamroun și Stanciu, doi magicieni pe skijet ce s-au distrat cu defensiva lui Leo Grozavu care inota prin iarbă cu picioarele înnodate.

Felicitări băieților pentru joc și victorie!

[update]Note GSP

X Ray

Avancronică Botoșani – Steaua
Vineri, 12 august 2016, pe stadionul Municipal din Botoșani, FC Steaua întâlnește echipa gazdă FC Botoșani, contând pentru etapa a 4-a din Liga 1, sezonul regulat.

Partida va începe la ora 21:00 și va fi arbitrată la centru de Balaj Pavel Cristian (Baia Mare), ajutat la margine de Cerei Alexandru (Cluj-Napoca) și Danşa Ciprian Florin (Oradea). Arbitru de rezervă a fost desemnat  Dumitru Robert George (Sfântu Gheorghe).

Ros-albaştrii au ajuns la Botoșani și au fost asaltați la hotel de fani pentru o sesiune de autografe si fotografii.

 

FC Botoșani
  • Începuturile, 1937-1965:  Înainte celui de-al doilea război mondial principala echipă a orașilui a fost Venus, a cărei prezență este semnalată o singură dată, în anul competițional 1937-1938 (Divizia C). După război, în 1949 ia ființă Asociația Sportivă Flamura Roșie, reprezentată în campionatul raional și regional de formația cu același nume. În 1957 echipa purtând numele Textila, promovează în Divizia C, eșalon în care activează doi ani: 1957-1959. Au urmat alți patru ani în campionatul raional și regional (1959-1963), după care Textila  a revenit în divizia C 1963-1965.
  • De la Textila la CS, 1966-1975:  În perioada 1965-1969 Textila a activat iar în campionatul regional și județean, dar din 1968 și-a reluat locul în Divizia C  în șapte ediții. În 1974-1975, sub titulatura C.S. Botoșani adoptată în 1973, promovează în Divizia B.
  • Aventura în Divizia B, 1976-1984: La prima prezență în Divizia B (1975-1976) echipa fanion a orașului ocupă locul 15 în Seria 2 și retrogradează. În sezonul următor, 1976-1977 CS Botoșani revine în eșalonul secund, dar nici de astă dată nu stă mai mult de un an. În 1978-1979 pentru a treia oară promovează în eșalonul divizionar B.
  • Nicolae Dobrin si-a incheiat cariera de jucator si a debutat ca tehnician pe “Municipalul” din Botosani. In sezonul 1985-86, “Printul din Trivale” a venit la CS Botosani, unde in calitate de antrenor-jucator a condus echipa judetului, timp de un an in Divizia B.
  • Ultimul an de dictatură, 1989. Dacă la revoluția din 1989 C.S. Botoșani evolua în divizia B, democrația nu i-a adus nimic bun.  După ce a activat 11 sezoane in Divizia B,  la sfarsitul sezonului 1989-1990 CS Botosani a retrogradat in Divizia C. În 1993 echipa părăsea și al treilea eșalon și se stingea din viață în faliment.
  • FC BOTOȘANI. În 1999, Ioan Sălavăstru, om de afaceri și avocat botoșănean a înființat Fotbal Club SA și a preluat formația din Flămânzi. În sezonul 2000-2001 clubul a fuzionat cu FCM Dorohxoi și a jucat meciurile din retur la Botoșani. Așa a apărut ideea creării FC Botoșani, idee materializată în 2001 când Sălavăstru înființează Asociația Fotbal Club Botoșani. Cuplul Sălăvăstru – Șfaițer a reușit cooptarea altor ”bolnavi de fotbal”: Valeriu Iftime, Mihai Vrăjitoru, Liviu Manole, Tonino Boldea, Sergiu Timofte, Mihai Ivasuc și Florin Egner, care a cooptat și Consiliul Local.
  • Noul club FC BOTOȘANI a fost fondat în anul 2001 de Sălăvăstru. Prima participare a acestui club în Divizia C, Seria I, sezonul 2001/2002 a dus la ocuparea unui loc doi. Sezon 2002/2003 FC BOTOȘANI se claseaza pe locul 6, iar în sezonul 2003/2004  reușește să promoveze în Divizia B.
  • In 2005 dl. Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administratie, a preluat clubul după exemplul francez. In acest fel, prima echipă joacă în Liga a II-a și a doua echipă, formată din juniori, joacă în Liga a IV-a. De asemenea, clubul dispune de un Centru de Copii și Juniori.
  • 2005-2012, căutări, frământări. După trei sezoane în Liga a II-a, 2004 -2008, sezonul 2008-2009 a adus echipei probleme financiare, când s-a decis reorganizarea clubului și afilierea pentru sezonul 2009-2010 la FRF ca Asociație Sportivă (AS) și nu ca Societate pe Acțiuni (SA). Această transformare se va realiza pentru a putea permite echipei să fie sprijinită financiar de CJ Botoșani și CL Botoșani. În perioada 2010-2012, clubul a continuat să joace în Liga a II-a.
  • În sezonul 2012-2013, FC Botoșani  reușește pentru prima dată promovarea în prima ligă la data de 18 mai 2013. În acel sezon echipa reușește și o serie de 14 meciuri fără înfrângere, urcând pe poziția 1. În Cupa României 2012-2013 reușește să ajungă până în optimi, fiind eliminată de campioana entitre, CFR Cluj.

Valeriu Iftimie este principalul finanţator al clubului FC Botoşani. Compania pe care o conduce, Elsaco, a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 50 de milioane de euro şi cu un profit net de un milion de euro, sumă din care Iftimie direcţionează un procent important spre fotbal. Pentru iubitorii fotbalului din România, Iftimie este patronul de club mereu dispus să comenteze situaţia fotbalului, într-un stil aparte, fără se se teamă că va răni sentimentele jucătorilor sau ale antrenorilor. Pentru jucătorii lui FC Botoşani este omul care aduce banii, dar şi cel care îi critică de multe ori public.

  • Despre viaţa de patron în Liga 1, declara în 2015: „Trecerea de la agonie la extaz e plăcută pentru că îţi simţi limitele. Pot spune că poate provoca dependenţă, bucuria, plăcerea este uneori atât de mare încât abia aştepţi duminica viitoare. Este ca atunci când eram mic, aveam trei lei şi jucam la loz. E o dependenţă costisitoare, dar toată munca de aici este ca să aduc cât mai puţini bani de acasă. Până acum, Botoşaniul a mâncat din compania ELSACO peste 5,5-6 milioane de euro. Drepturile TV în bugetul nostru acoperă aproximativ 70%, extraordinar de mult. Dacă nu se plăteau drepturile TV eram şi noi în insolvenţă. În fotbal, dacă ai dat 10.000 de ron a doua zi vrei să te numeşti patron. Să te caute cineva să te filmeze, să apari pe la ziare. Eu sunt sponsorul echipei, anul trecut am dat 400.000 de euro, asta a fost diferenţa între venituri şi costuri.”

Înainte de partida de vineri, Valeriu Iftimie a declarat:” E pentru prima dată când simt că avem șanse reale cu Steaua”.

  • „Faţă de primul meci când trei sferturi de stadion era pro Steaua, de data asta sunt convins că s-au schimbat proporţiile. Trei sferturi sunt pentru Botoşani şi un sfert pentru Steaua. Trebuie să recunoaştem că sunt mulţi spectatori care vin pentru Steaua, dar s-a mai schimbat balanţa şi a crescut numărul celor care ţin în mod real cu Botoşaniul. La primul meci acasă, când a dat gol Steaua, s-a bucurat stadionul iar eu am crezut că s-a anulat golul. Nu înţelegeam de ce se bucură lumea. De remarcat este faptul că Steaua umple stadioanele din România. Important este că luna viitoare vom mai avea un meci cu Steaua în Cupa Ligii, iar dacă suntem deştepţi şi prindem play-off-ul, mai avem încă unul. Putem juca în acest sezon cinci meciuri cu Steaua din care trei acasă”, a prefațat Valeriu Iftimie disputa cu vicecampioana României.

Puse în vânzare de ieri biletele la acest meci au preţul de 40 de lei la tribune şi 20 de lei la peluze şi se pot achiziţiona astăzi, între orele 9:00-17:00, şi vineri pe toată durata zilei până la ora de start a jocului.

FC Botoşani are o înfrângere în ultimele 9 etape. Moldovenii au jucat de 6 ori cu Steaua, fiind bătuţi mereu, însă botoşănenii n-au mai pierdut acasă de pe 19 martie 2016. Marele absent al confruntării de mâine va fi Mihai Bordeianu. Aflat într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei, mijlocaşul botoşănean a fost eliminat în meciul de Cupa Ligii cu CSM Poli Iaşi, primind cartonaşul roşu în urma a două avertismente încasate în minutele 66 şi 92. Echipa FC Botoşani s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (Lorand Fülöp 10), formaţia CSM Politehnica Iaşi, în optimile competiţiei. Următorul adversar va fi Steaua, la începutul lunii septembrie, tot pe teren propriu.

  • Echipa probabilă a FC Botoșani: Iliev-Dimitrov, Plămadă, G. Miron, Muşat-Greu, Vaşvari, I. Fülöp-V. Astafei, Matulevičius, Herghelegiu
FC Steaua București

Laurentiu Reghecampf, a declarat miercuri seara, într-o conferința de presa, că nu il interesează ca formația să joace un fotbal frumos in partida cu FC Botosani, ci să câștige cele trei puncte.

„Pentru noi va fi greu, la fel ca toate meciurile din deplasare. Nu mă interesează să jucăm un fotbal frumos la Botoșani, ci să câștigam cele trei puncte. În momentul de față fiecare etapă este foarte importantă pentru noi”, a spus tehnicianul.

Reghecampf a decis să nu își menajeze jucătorii titulari la Botoșani în perspectiva partidei cu Manchester City din play-off-ul Ligii Campionilor. „Nu mă gândesc să odihnesc jucători atunci când am meci de campionat. Pentru noi cel mai important în momentul de față este să câștigăm cele trei puncte la Botoșani”, a adaugat antrenorul.

El a menționat că nu știe deocamdată dacă îl va folosi în partida de vineri pe Florin Tănase, ultima achizitie a clubului Steaua.„Nu stiu dacă Tănase va juca, vom vedea. Are și el nevoie de timp să se acomodeze, să își dea seama ce înseamnă Steaua, o echipa care vrea să câștige în fiecare etapă”, a precizat tehnicianul.

Florin Tănase a fost transferat de la Viitorul la Steaua, la începutul acestei săptămâni, iar fotbalistul de 21 de ani este pregătit să-şi facă debutul în roş-albaştru chiar vineri, când vicecampioana o va întâlni în deplasare pe FC Botoşani, în primul meci al etapei a patra din Liga 1, transmis pe Digi Sport 1, de la ora 21:00.

„Eu pot să joc. Dacă se va apela la mine, o să intru pe teren cu cea mai mare plăcere şi o să dau totul. Nu există presiune pe mine din cauza sumei de transfer. Nu pot spune încă ce diferenţe sunt faţă de Viitorul, pentru că sunt venit aici de doar două zile”, a declarat noul jucător al Stelei, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cumpărat pentru 1,8 milioane de euro de la echipa lui Gică Hagi, internaţionalul de tineret este convins că nicio altă echipă din România nu putea plăti o asemenea sumă în schimbul său.

„Sunt fericit că am ajuns la cea mai bună echipă din România, sper să mă integrez cât mai repede şi să dau un randament foarte bun. Nu cred că altă echipă din România ar fi putut să mă cumpere, pentru că Viitorul cerea un preţ mare pentru România şi nu cred că altcineva în afară de Steaua putea să-l plătească.

Sper să joc cât mai bine, să dau cât mai multe goluri şi să-mi ajut echipa să câştige titlul. Aici trebuie să muncesc mult mai mult şi să cresc nivelul de joc. Nu pot să spun că sunt pregătit şi apoi să nu dau randament, rămâne de văzut. Fanii să aibă răbdare cu mine. O să mă antrenez 100% şi o să încerc să dau totul pentru echipă”, a precizat Tănase, care spune că prezenţa unor foşti colegi de la Viitorul – Alin Toşca şi Bogdan Mitrea – îl va ajuta să se integreze mai uşor.

  • Steaua Bucureşti are 6 victorii în 6 meciuri cu FC Botoşani.
  • „Roş-albaştrii” au 6 puncte după 2 etape disputate.
  • Steliştii au pierdut „afară” în 2016 doar la Voluntari şi Giurgiu.

Mihai Pintilii s-a accidentat singur în prima repriză a meciului cu Concordia Chiajna. A şutat într-o minge, după care a acuzat dureri la piciorul drept. Închizătorul a efectuat un RMN, iar diagnosticul e cum nu se poate mai prost, leziune musculară, urmând a lipsi minimum două săptămâni. Automat, va ieşi din calcule pentru ambele meciuri cu Manchester City, programate pe 16 şi 24 august. Cu Pintilii și L. Filip accidentați și Ov. Popescu în pregătiri post traumă,  Reghecampf va trimite în teren o formulă de bază. Noile achiziții, Mitrea și Tănase vor fi introduse, poate, pe parcursul jocului.

  • Echipa probabilă Steaua: Cojocaru – Enache, Tamaș, Toșca, Momčilović – Bourceanu, V. Achim – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun- Golubović.

Vine momentul adevărului pentru Steaua! Trei zile de foc, deplasare la Botoșani, meci cu Man City pe National Arena și deviza lui Reghe „Nu odihnim pe nimeni!”. Va fi o partidă grea pentru Steaua,  după euforia calificării în play-off-ul Ligii Campionilor și a valului pe care a debutat în noul sezon. Va fi o problemă și de motivare a steliștilor (cu gândul la Man City) împotriva unei echipe dornice de victorie împotriva Stelei. Totuși, FC Botoșani este o echipă incomodă, capabilă să dea lovitura.

Le urăm succes roș-albaștrilor!
Forza Steaua!

X Ray

ASA Târgu Mureș – Steaua 1-4! Roș-albaștrii au șters pe jos cu ciuca golanilor

Steaua a făcut spectacol la Târgu Mureș și a măturat pe jos cu ASA, scor 4-1. Un meci nebun în care campioana ultimelor trei sezoane a făcut instrucție cu mureșenii, Marica a ratat din toate pozițiile, Râpă a fost aproape de o tragedie, iar Gabriel Mureşan a arăt încă o dată că nu este întreg la mansardă.

Cum am scris în avancronică, Steaua şi ASA impresionau prin transferurile din iarnă cu nume rezonante, doi dintre cei mai buni fotbaliști români din ultimul deceniu, Marica şi Mutu. Cu astfel de jucători în lot, roș-albaștrii atacau plini de speranță titlul, iar mureşenii vizau play off-ul, chiar titlul, și grupele europene. Marica şi Mutu nu numai că n-au marcat niciun gol, dar au dezamăgit și ca joc atunci când au fost apți medical. Aseară, cele două formații s-au întâlnit să tragă cortina sezonului în ultimul meci al play off-ului, cu obiectivele ratate și fără nicio miză. Mulţi dintre jucătorii ambelor echipe ştiau că joacă ultimul meci pentru cluburile lor.

Chiar şi într-un asemenea context, stadionul de la Târgu Mureş a fost populat, amintind de vremurile când cele două se luptau pentru titlu. Steaua vinde bilete şi de pe locul doi şi  le-a oferit un spectacol celor ce au cumpărat biletele. În jocul “de palmares”, Reghecampf şi-a propus să experimenteze cu Tamaş, la mijloc, și Bawab în spatele lui Marica. Asta pentru că a trimis mai devreme în vacanță o parte din jucători.

  • ASA Târgu Mureș: Stăncioiu – G. Matei, Candrea, G. Mureșan, Pârvulescu (German)– Gorobsov, Brandan – Buș (90+2 Șut), Voiculeț (90+2 Muth), Borza – Ciolacu. Rezerve: Viciu, R. Stoica, Onul, Feketics.
  • Steaua: Fl. Niţă – Râpă (56 Popadiuc), Papp, Toșca, Momcilovic – Tamaş (52 Mihalcea), Bourceanu – Enache, Bawab, Chipciu (60 Onțel) – Marica. Rezerve neutilizate: Cojocaru – Carp, Tade.
  • Arbitru: Călin Iulian (Ştefăneşti – Argeş). Asistenți: Artene Ovidiu (Vaslui), Urzică Vladimir (Piatra Neamţ). Rezervă: Istrate Dragoş (Bucureşti).

Ex-campioana a început în forță și Marica a fost aproape de primul gol la Steaua, dar mingea a ocolit vinclul porții (6), pentru ca apoi, Bawab(17) să-și facă numărul după o preluare care a reamintit că iordanianul a trecut pe la Real şi Barcelona. Bawab a deschis scorul în minutul 17, cu un șut la colțul lung din interiorul careului. Marica putea duce scorul la 2-0, în două rânduri la aceeași fază, dar Mureșan și Stăncioiu s-au opus (’37).

Lumea a încremenit pe finalul primei reprize, când Cornel Râpă s-a prăbușit pe teren, după ce a fost lovit cu cotul în fața de Ciolacu (’45+1). Ex-rapidistul a primit direct cartonașul roșu și a fost trimis la cabine de arbitrul partidei.

Roș-albaștrii au oferit un adevărat recital de goluri în actul secund. Chipciu a majorat diferența pe tabelă, după ce s-a distrat cu defensiva mureșenilor (’49). După doar două minute, Popadiuc a punctat pentru 3-0, cu un șut sub transversală, după altă ratare uriașă a lui Marica.

A urmat un nou moment de panică. Gabi Mureșan a văzut roșu direct, după ce l-a lovit criminal cu cotul în piept pe Bawab (’64). Iordanianul a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă a putut continua partida. La reluare, Onțel și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor , după ce l-a deposedat pe Gorobsov și l-a executat cu sânge rece pe Stăncioiu (’67).

În minutul 69, jocul a fost oprit preț de câteva secunde în memoria lui Ekeng. Fotbaliștii și spectatorii au aplaudat în picioare, în timp ce pe tabela de marcaj era afișată fotografia mijlocașului camerunez, care a decedat vinerea trecută, după ce a suferit un stop cardio-respirator în timpul meciului Dinamo – Viitorul (3-3).

La reluare, Marica a căutat să înscrie primul său gol în tricoul Stelei, însă Stăncioiu s-a aflat la post (’78). De fapt, în toată repriza secundă, steliștii s-au mobilizat să-i dea pas de gol lui Ciprian, să spargă gheața, dar preluările sau ratările s-au opus ca nouarul să înscrie într-un meci „11 contra 9” jucat la o singură poartă. În schimb au spart gheața Popadiuc și Onțel. Mă bucur pentru ei. Cei care au închis tabela au fost ardelenii. Enache l-a faultat inutil pe Buș în careu, la marginea terenului. Gorobsov a înscris golul de onoare din penalti și a stabilit scorul final: 1-4!

ASA nu se dezminte. „Golanul tot golan rămâne” și mureșenii lui Mureșan bifează un nou meci dur făcut împotriva Stelei. 14 cartonașe roșii are Gabriel Mureșan în carieră, 10 eliminări în 10 partide din play-off a strâns ASA Târgu Mureș.

Într-un meci fără niciun fel de miză, ex-„subpodarul” Andrei Ciolacu a avut o intrare extrem de urâtă asupra lui Cornel Râpă, în prelungirile primei reprize. Stelistul s-a prăbuşit pe teren secerat de durere, în timp ce arcada ochiului drept îi sângera abundent. Lui Râpă i-a fost imobilizat gâtul și apoi a fost transportat de urgență la spital. Ciolacu i-a aplicat un cot în plină figură stelistului, iar arbitrul partidei a luat imediat decizia să îl elimine.


VIDEO CU LOVITURA LUI CIOLACU

În repriza a doua, Gabriel Mureşan l-a lovit dur cu cotul pe Bawab, la un duel banal pentru balon şi a fost şi el trimis la cabine de Iulian Călin, nu înainte ca fostul mijlocaş al CFR-ului să protesteze vehement. Tot el este cel care l-a lovit în figură pe Raul Rusescu în 2014, provocându-i fracturi muliple la oasele feței, fiind la un pas să-și piardă un ochi.

VIDEO CU FAULTUL LUI MUREŞAN

Statistica

Video rezumat: ASA Tg Mures – Steaua

Laurențiu Reghecampf a tras linie și consideră că acesta a fost unul ratat chiar dacă Steaua a terminat pe locul 2 și a încheiat anul cu un 4-1 la Târgu Mureș.

„Nu avem de ce să ne bucurăm. Trebuie să analizăm bine ce s-a întâmplat în acest play-off. Sunt dezamăgit că am terminat pe locul 2. În sezonul următor trebuie să arătăm mai multe. Urmează prelminariile Champions League, va fi greu, dar nimic nu e ușor. Mă concentrez numai la ce avem de făcut în sezonul următor. Am vorbit cu MM. Veți vedea în zilele următoare ce vom face pe piața transferurilor. O să anunțăm și ce jucători vor pleca. Unii jucători care pleacă mai au contracte și în sezonul următor. Trebuie să se discute cu ei și să ajungem la o înțelegere”, a zis Reghecampf la Digi.

Concluzie la final

Se putea și mai bine, cum putea fi și mai rău. Am scris în avancronică și nu mai repet. Locul doi pare un eșec, dar numai pentru că vine după trei titluri consecutive. Steaua a fost în lupta pentru titlul până cu 3 etape înainte de final, când l-a pierdut dramatic pe mâna ei.

A întrat în Play off pe locul 5, la 4 puncte de lider, și a terminat campionatul pe locul 2, la 5 puncte distanță de titlu. În condițiile în care atacanții Stelei au marcat doar un singur gol (Tade), Steaua are al doilea atac în Liga 1, după Astra, și a doua apărare după Pandurii. Cu alte cuvinte, locul doi parcă a fost „predestinat”, findcă azi putea să mai înscrìe lejer cel puțin 3 goluri și să nu facă penalti în minutul 89. Dar n-a fost să fìe! Exact ca la titlu.

Clasament final Liga 1 sezonul 2015-2016, locurile 1-6.

 

Astfel, se ştiu deja patru dintre formaţiile care ne vor reprezenta în Europa, pentru ultimul loc vacant urmând a se lupta echipele din play-out (Dinamo, ASA Târgu Mureş şi CFR – finalista Cupei – nu au drept de joc în cupele europene). Momentele în care vor intra în cursa pentru calificarea în grupele Ligii/Europa League echipele din România

  • Astra – Turul 3 al Ligii Campionilor, ruta campioanelor – nu va fi cap de serie (DETALII ŞI CALCULE AICI)
  • Steaua – Turul 3 al Ligii Campionilor, ruta non-campioanelor – nu va fi cap de serie (CALCULE ŞI DETALII AICI)
  • Pandurii – Turul 3 al Europa League, şanse mici să fie cap de serie
  • Viitorul – Turul 3 al Europa League, nu va fi cap de serie
  • Pentru ultimul loc de cupele europene se vor lupta două formaţii din play-out. CSMS Iaşi şi CSU Craiova au în acest moment cele mai mari şanse.
Felicitări băieților pentru victorie și încurajări pentru titlul pierdut! Nimeni nu este lider forever!

XRay

 

Play off| Avancronică ASA Târgu Mureș – Steaua. Ultimul cartuș pentru o cauză pierdută

Marţi, 10 mai, campioana Românie în exercițiu își va depune coroana pe stadionul Trans-Sil din Târgu-Mureş, unde va întâlni ASA în ultima a sezonului 205-16 al Ligii I.Ironia soartei. Rivalele la titlul sezonului trecut, protagonistele unei ultime etape de campionat trăită cu sufletul la gură, vor mâine fi față în față la actul final al sezonului într-un rol de figurație, după ce tot ele l-au deschis cu o finală de Supercupă. Este o partidă de palmares. Îndiferent de rezultat cele două ex-rivale vor rămâne pe locurile 2 și 6 în postura de „loserii” ediției. Ambele au pornit cu două proiecte zise „de succes”, anunțate cu surle și trâmbițe  la începutul sezonului, dar apoi au întrat în vrie. ASA mutase fulminant cu super Dan și a încheiat în picaj cu Mutu. Steaua a pariat în iarnă tot atacul pe un Marica de porțelan, după ce în vară, Tade fusese ales pentru rupe plasele. Însă… plasă! Astfel, campioana și-a pierdut titlul, iar ASA, vicecampioana, a fost  ciuca bătăilor în play off, unde a pătruns norocos, cu ajutorul depunctării CFR-ului și al egalului Stelei cu CSMS Iași.

În ultimii ani, Steaua a fost sponsorul unic pentru bornele supreme în istoria a două cluburi. După ce a donat Astrei, la penalti,  Cupa României și Supercupa în 2014, Steaua a continuat filantropia și în 2015, când i-a „donat” titlul Astrei, iar vicecampioanei, ASA, Supercupa României.

Dacă analizăm perioada de grație 2012-2016, se constată că antrenorul care a adus cele mai multe titluri, a pierdut și cele mai multe trofee:

Reghecamf

  • Câștigat (3 trofee) : 2 titluri (2013, 2014) și o supercupă în 2013.
  • A pierdut (4 trofee): 1 titlu (2016), 3 Cupe ale României (2013-optimi, 2014-finală, 2016-semifinală)
  • UEFA: A întrat în EL(2012) și CL(2013).

Gâlcă

  • Câștigat (3 trofee): 1 titlu,  Cupa României, Cupa Ligii, toate în 2015. A întrat în EL.
  • A pierdut (1 trofee): Supercupă în 2014 României
  • UEFA: A întrat în EL(2014) și  a ratat CL(2014).

Rădoi

  • Câștigat (0 trofee): 0
  • A pierdut (1 trofeu): Supercupa în 2015
  • UEFA: A ratat CL(2015) și  EL(2015).

Din punct de vedere al lotului, și mână liberă, cel mai avantajat a fost Reghecampf în ambele mandate, urmat de Costel Gâlcă. Mirel Rădoi a avut cea mai defavorizată situație, plecând cu un lot în care au mai rămas foarte puțini „de bază” pe posturile cheie. Din punct de vedere al condițiilor de antrenament, tot Reghecampf a fost cel mai avantajat, in timp ce Mirel Rădoi a avut niste condiții improprii performanței.

Cele două cauze principale care au adus Steaua în situația de a pierde titlul:

  1. Politica de transferuri, începând cu vara anului 2014, fără o strategie predictivă în primenirea lotului, care a generat sincope în exprimarea pe teren.
  2. Absența unei baze de antrenament stabile (din vară 2015) și a unui stadion în București după închiderea Arenei Naționale.

S-a dovedit a „n” oară că niciun antrenor nu poate face minuni peste noapte dacă nu are lot și condiții. Reghecampf a performat cu lotul 2012-2013, din care a mai trăit și Gâlcă. Cu lotul lui Rădoi și „întăririle” din iarnă, Reghecampf a pierdut titlul și Cupa României pe mâna lui, adică a fost la un meci distanță de titlu (Astra-Steaua 2-0).

Dacă ne amintim ce program draconic a avut Rădoi, încă din start, cu meciuri din 3 în 3 zile și ce lot avea, fiind obligat să joace și cu puștimea (Mihalcea, Enceanu, Tudorie etc.) putem concluziona că realizările lui Reghecampf nu a fost mult peste cele ale lui Mirel, mai ales că se rezolvase și cu baza de antrenament.  Asta nu o spun pentru a-i compara pe cei doi ca antrenori, ci pentru a evidența materialul uman și condițiile avute la dispoziție de cei doi. Nu poți face din rahat bici.

Laurenţiu Reghecampf a revenit în toamnă la Steaua când echipa era într-o situaţie complicată, la 10 puncte de liderul Astra și tremura pentru intrarea în play off.  Steaua a recuperat 3 puncte  şi a încheiat sezonul regulat la 7 puncte de giurgiuveni.

În play off, Reghecampf a urcat pe locul 2 în clasament. Chiar a fost şi pe primul loc în timpul unei etape, înainte să joace returul cu Astra, dar s-a năruit totul într-un singur meci. De la 3 puncte, Astra este acum la 8 lungimi în faţa roş-albaştrilor, deși au intrat cu doar 5 puncte avans în play-off. Steaua a ratat şi Cupa României după ce a fost eliminată de Dinamo în semifinale, singura şansă pentru un trofeu fiind Cupa Ligii.

Ce se poate imputa lui Reghe:

  • Campania de achiziţii din iarnă
  • Rezultatele dezamăgitoare în meciurile decisive cu Astra şi Dinamo
  • Ratarea campionatului și a Cupei României

Și ca în emisiunile de teleshoping,  „asta nu e tot!”. Il Maximo anunță al treilea tsunami, care va mătura vreo 7-8 din lotul actual și pe cei împrumutați la diverse cluburi. Asta va reseta lotul Stelei la situația din vara anului trecut, înainte de venirea lui Rădoi, dar acum va fi așezată pe ruta imposibilă a non-campioanelor. Este limpede că nu doar grupele EL sunt sub semnul întrebării, dar și turul sezonului viitor, când vor fi meciuri din 3 în 3 zile și este nevoie de lot echilibrat valoric, numeric și cu relații de joc pentru a ataca poziția de lider. Dacă mai adăugăm presiunea psihologică generată în continuare de scandalul cu CSA pe identitate și problemele cu baza de antrenament, se poate prognoza încă de pe acum un alt sezon ratat, în cazul că nu se schimbă ceva benefic în datele problemelor enunțate mai sus.

Știu, sunt suficienți de altă părere, dar de asta este viața frumoasă că nu gândim toți la fel.

Foștii jucători ai Stelei, Ladislau Boloni si Marius Lăcătuș, au vorbit despre situația actuală a roș-albaștrilor.

  • „Este important ca Steaua de azi sau cum se numește să își ridice capul și să continue cu demnitate” a fost mesajul lui Boloni.
  • L-a completat Lăcătuș: „Este destul de greu să intre în grupele Ligii Campioanelor, tinând cont de valoarea adversarelor. Dar, dacă vor face achizitii bune în vară, poate vom avea chiar mai multe echipe în grupele cupelor europene”.

 

O singură victorie au reuşit mureşenii în ultimele nouă jocuri disputate acasă, 1-0 cu FC Botoşani (27.02.2016), în rest au cinci remize şi trei înfrângeri. De partea cealaltă, palmaresul roș-albaștrilor în 2016 pe teren advers cuprinde trei succese, un rezultate de egalitate şi două partide pierdute.

Palmares Steaua vs ASA. De 9 ori s-au întâlnit cele două formaţii pe prima scenă din România, de 4 ori s-au impus steliştii, de 3 ori ardelenii, iar 2 partide s-au încheiat nedecise. Pe lângă cele 9 dispute, acestea s-au întâlnit în Cupa României, ediția 2012-2013, Steaua – ASA 3-1, dar şi în Supercupa României 2015, Steaua – ASA 0-1, rezultat în urma căruia formaţia din Târgu-Mureş a câştigat singurul trofeu din istoria oraşului.

  • Primul meci a avut loc pe 20 noiembrie 2010, 1-0 pentru Steaua la Târgu-Mureş, gol marcat de Bilaşco în minutul 92, asta după ce Alexandru Tudor a eliminat 4 jucători, 4 din tabăra gazdelor şi 1 din rândul steliștilor. Acelaşi rezultat s-a consemnat şi în retur, diferenţă fiind doar în dreptul numelui celui trecut pe tabelă, Nicolae Dică.
  • În 2011-2012, Steaua s-a impus acasă cu 2-0, Geraldo și Martinovic fructificând pasele actualului jucător al mureşeanilor Pablo Brandan. În retur, ardelenii au câştigat graţie reuşitei lui Ilyeş din lovitură liberă.
  • În stagiunea trecută, ASA a reuşit o performanţă remarcabilă, două victorii din două posibile, 1-0 acasă (gol Axente) şi 1-0 în deplasare (gol Zicu), fapt care a făcut şi mai amar gustul ratării campionatului.
  • În ediţia curentă, Steaua şi ASA au terminat la egalitate, scor 1-1, ambele partide din sezonul regulat, iar în play-off, bucureştenii au câştigat cu 2-1 (marcatori (Adi Popa, Gonzalez autogol / Brandan).
  • Mediile de vârstă ale celor două loturi: ASA – 27 ani şi 5 luni; FC Steaua – 26 ani şi 5 luni.

Meciul ASA Târgu Mureş – Steaua, disputat marți, 10 Mai, este transmis în direct pe DigiSport, DolceSport și LookTV

ASA Târgu Mureş. George Ciorceri (antrenor): „Am avut o perioadă grea, datorită a diverse motive și am obținut rezultate slabe. Acum au revenit jucătorii suspendați pentru meciul cu Viitorul și unu-doi dintre cei accidentați. Eu sper ca duminică să putem pune în teren o echipă competitivă și să terminăm cu fruntea sus acest campionat. Le spuneam băieților că în viața unei echipe se mai întâmplă astfel de momente cum au fost la noi, dar de fiecare dată, fotbalistul și echipa sunt tot atât de buni, cât ultimul lor rezultat. De aceea, cu un rezultat pozitiv cu Steaua putem să mai ștergem din impresia neplăcută pe care am lăsat-o în ultima perioadă”.

Accidentaţi: Velayos, Balić. Incerţi: M. Constantin, Balaur, N’Doye, Mutu. Vor mai lipsi: Jazvić, Ramiro Costa (au plecat de la echipă).

  • Echipa probabilă ASA: Stăncioiu – G. Matei, Muth, Iván González, Brandán – G. Mureşan, Gorobsov – Buş, Voiculeţ, Dedov- Ţucudean

FC Steaua. Laurențiu Reghecampf: Faptul că terminăm pe locul 2 nu mă mulțumește. Trebuie să ne calificăm de pe locul 2 măcar în grupele Europa League. Din acest sezon trebuie să învățăm anumite lucruri, să fim bărbați. Avem un colectiv unit, oameni care se pricep la fotbal. Încercăm să acoperim posturile unde mai avem nevoie de oameni„.

Laurențiu Reghecampf a anunțat revenirea lui Ciprian Marica în echipă, după ce acesta a stat o perioadă destul de lungă accidentat. „Ciprian Marica e sănătos, probabil va juca mâine seară. După meciul de mâine veți primi toate informațiile despre viitorul său. Astra nu cumpără de la Steaua. Astra dacă va lua jucători îi va lua liberi de contract. Să fim serioși, nu se pune problema ca Astra să cumpere jucători de la noi„, a declarat Reghecampf.

Accidentați: Muniru, Hamroun, Filip. Incerţi: Kharja, Chipciu. Suspendat: Pintilii. Ghinion teribil pentru Lucian Filip, chiar înainte de finalul sezonului. Mijlocaşul Stelei s-a accidentat grav la genunchi şi urmează să fie operat mâine.

  • „FC Steaua Bucureşti anunţă că jucătorul Lucian Filip a suferit o accidentare în timpul antrenamentului de sâmbătă, de la Domneşti. Acesta a fost consultat imediat de către medicul clubului nostru, Dr. Flavian Aramitu, stabilindu-se diagnosticul de ruptură a ligamentului încrucişat anterior al genunchiului drept. Diagnosticul a fost confirmat în cursul zilei de luni, în urma efectuării unei rezonanţe magnetice. Astfel, s-a decis ca jucătorul să fie operat în cursul zilei de marţi”, a anunţat Steaua, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Nu este prima oară când Filip are probleme cu accidentările. În sezonul 2013/14, mijlocaşul a ratat 19 partide disputate în perioada noiembrie 2013-martie 2014, din cauza unei fracturi de tibie.

Update: Adi Popa și Stanciu au fost învoiți. Astfel, antrenorul Stelei nu se va putea baza șase jucători: Pintilii, Hamroun, Muniru, Filip,  Adi Popa și Stanciu.

  • Echipa probabilă Steaua: Niţă – Râpă, Tamaş, Toşca, Momcilovic – Bourceanu, Carp – Enache, Bawab, Chipciu – Marica

Le urăm succes roș-albaștrilor!

XRay

Steaua – Pandurii 1-1! La adio, tu!


În seara asta s-au risipit și cele 0,001% șanse reale la titlu. Steaua a pierdut matematic titlul de campioană, după un meci de slab în fața Pandurilor. Singura palidă consolare este că are deja în buzunar biletul de Champions League pe ruta „non-campioanelor”.Duminică, de 1 Mai și în Paștele ortodox, în fața a peste 4.000 de spectatori prezenți pe Arena Națională, antrenorii Laurențiu Reghecampf și Edi Iordănescu au trimis în teren următoarele formații:Steaua: Niță – Enache, Tamaș, Varela, Momcilovici – Carp, Pintilii – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun – TadePandurii: Stanca – Ungurușan, Săpunaru, Bunoza, Acsinte – Ropotan, Mrzljak – Antal, Nistor, Răduț – Hora

Steaua nu mai avea şanse reale la titlu, însă trebuia să câştige pentru a nu permite câinilor să îi atace locul secund. Asta, așa, de blazon față de câini. Altfel, orice loc în afară de locul 1 este un eșec pentru campioana ultimelor trei ediții. Forţat de absenţe, Reghecampf i-a trimis (neinspirat, în opinia mea) titulari pe Tade și Carp, ținându-i pe bancă pe Bawab și Filip. A modificat după pauză, însă cu prețul unei prime reprize anoste. În schimb, Iordănesu a abordat partida cu cei mai buni fotbalişti din lot. În fond a trimis echipa de bază, cea care a dus greul acestui sezon bun pentru Pandurii.

Deși Steaua a pornit meciul în trombă, a urmat o repriză mediocră pentru ambele echipe. Gorjenii au urmărit cu obstinație un pressing agresiv dus, de multe ori, peste litera regulamentului, cu largul concurs al centralul Petrescu. Body check-ul a fost arma predilictă cu permis de la fluieraș. Obiectivul tactic al lui Iordănescu a fost unul singur: să nu o lase pe Steaua să paseze, și parțial i-a ieșit în prima repriză.

Steaua a vrut să domine jocul, însă fără un mijloc solid a părut ruptă în două. Absența lui Borceanu,  Kharja sau Filip a fost resimțită. Carp a fost cam depășit cerințele postului pentru un astfel  de meci de uzură. Steaua nu a putut realiza o densitate suficientă în jurul balonului, cu variante de pasare pentru continuare fazelor, însă gorjenii da. Nu au avut nici pase luminoase spre zone libere pentru a scăpa din pressing, dublaje, triplaje… În primul rând pentru că nu prea a existat un destinatar plasat în astfel de zone și în al doilea rând, pentru că Pandurii nu au oferit multe spații în prima repriză. Cu excepția lui Adi Popa și Hamroun, steliștii au părut că și-au lăsat și cutia de viteze la vestiar.

Verticalizările pe Tade, pentru a sări faza de construcție, l-au prins mai mereu în ofsaid pe francez sau sandwich între fundașii gorjeni. Tade nu a reușit nici o deviere utilă pe benzi din postura de pivot, ci câteva trimiteri înapoi spre linia de centru. Totuși, prezența lui a ținut în permanență doi fundași în terenul Pandurilor. Duelurile solitare purtate de steliști pe aripi au fost tranșate de gorjeni prin dublaje, triplaje eficiente, însă și in duelurile „1 la 1” au fost greu de depășit. Cele câteva realizări personale nu au fost finalizate cu centrări de calitate. Nici măcar una nu a ajuns în gura porții la Tade.

În zona centrală, „dispecerul” Stanciu a greșit aproape sistematic pasele filtrante, irosind oportunitățile de dezvoltare periculoasă a ofensivei și în situații de superioritate numerică. La asta au contribuit, uneori, și cei vizați de pase, prin poziționarea deficitară în raport cu fundașii gorjeni. Doar șuturile din afara careului au creat emoții în tabăra Pandurilor.  De aceea Stanciu și Enache au părut mai periculoși, pentru că și-au asumat rolul de a trage la poartă din orice poziție și distanță. Uneori exagerat, având soluții mai bune de conťinuare a fazei.

Lipsa de siguranță cu balonul la picior a fost pecetea pe întreaga durată a partidei. Poate cu excepția lui Niță și parțial Hamroun, nu a existat stelist la care să ajungă mingea fără să te intrebi în câte secunde va fi deposedat sau va greși pasa. Centrările de calitate în echipa lui Reghecampf au ajuns și ele „rara avis”, cele ale lui Enache frizând uneori ridicolul.

Chiar şi aşa, roș-albaștrii au avut două ocazii de gol încă din minutul 2, când la distanță de câteva zeci de secundă au ratat deschiderea scorului prin Nicuşor Stanciu, șut de la 20 de m deviat de Stanca în corner, și Momcilovic,  care a reluat din 7 m cu capul peste poartă. Peste câteva minute decarul l-a obligat pe Stanca scoată mingea de sub bară (’15), iar  după un sfert de oră avea să trimită alt șut periculos pe cadrul porții  (’34).

Ca și cum Steaua nu avea suficienți jucători absenți pentru accidentari, în minutul 20, Hora l-a atacat criminal pe Hamroun, însă „Sfântul Mitică blajinul”, Radu Petrescu, i-a dat doar galben. A fost un fault  intenționat menit să-l pună pe bancă și în ultima etapă pe cel mai periculos stelist din debutul partidei.  Hamroun a continuat (probabil cu analgezice puternice) până la pauză, deși are piciorul „franjuri”.

În repriza a doua Reghe s-a corectat și au fost introduși Gebhart, Bawab și Filip în  locul Hamroun (accidentat), Tade și Carp (nesigur și modest la mijloc). Jocul s-a mai animat pe contre, însă ca în multe meciuri din acest sezon, Steaua luat iar gol din sigurul șut pe poartă al Pandurilor. La un contraatac, Hora „cel iertat de roșu” a scăpat singur cu Niță și a marcat din 10 metri (’60). Campioana, încă în exercițiu, a reacționat rapid pe tabelă. După numai 6 minute Enache a trimis din prima un trasor la firul ierbii, fără speranţe pentru Stanca şi restabilit egalitatea. Golul a fost precedat de o șarjă frumoasă pe partea stângă a lui Momcilovic.

Finalul a fost de foc pentru gorjeni, preocupați de faulturi, trageri de timp și de un egal, pentru că Steaua le-a asediat careul și cu fundașii centrali, Varela și Tamaș, însă roș-albaștrii au ratat câteva ocazii bune de a obține victoria.

Mai mult,  roș-albaștrii au avut și două loviturii de la 11 metri în minutele 82 și 89 pentru un henț comis de jucătorii gorjenilor în propriul careu. Mihai Pintilii spune chiar că arbitrul adițional Adrian Cojocaru i-a indicat centralului că la acea fază din minutul 82 se impunea acordarea unui penalty, dar Radu Petrescu nu a acordat nimic, deși a răspuns că știa de acest lucru: „Domnul Cojocaru i-a zis în cască lui Radu Petrescu că a fost henț și penalty și el a zis: ‘Da, da, da, știu’ și nu a dat nimic. Degeaba zic eu acum, că nu se mai întoarce nimic, deci nu trebuie să mai vorbim de arbitraj”, a spus și Mihai Pintilii. Informaţia e confirmată de reporterii Digi Sport prezenţi la nivelul gazonului.

În minutul 90+3  steliștii au și marcat prin Gebhart, dar același Radu Petrescu a anulat golul, în mod surprinzător și înexplicabil. Reluările arată că germanul nu se afla în ofsaid, cel mai probabil s-a fluierat un presupus fault în atac la Varela, nevăzut de nimeni în afară de central.

Oricum victoria n-ar fi contat prea mult în play off,  doar la palmares.  Astra ieșea campioană în meciul cu Dinamo. Acum le va da câinilor 3 puncte sperând să trimită Steaua pe locul 3, dacă se va încurca în ultima etapă cu ASA.  Dacă nu e pe primul loc, pentru Steaua nu mai contează locul 2 sau 3. Indiferent de loc, va merge în Champions League, Dinamo fiind interzisă în Europa.

  • Statistica

  • Rezumat

La un flash interviu dat în afara stadionului după meci, Reghecampf a criticat și el arbitrajul: „Hora trebuia eliminat, speram ca la Hamroun sa nu fie o accidentare grava. Suntem pe locul 2, trebuie sa mergem la Târgu Mureș să câștigăm. Încă mai putem pierde locul 2, de ce nu? Suntem cu toții dezamăgiți!”. Nu au fost primele erori de acest gen împotriva Stelei, dar, cu toate acestea, Reghecampf a spus că steliștii nu pot da vina pe arbitraj pentru egalul care a făcut-o pe Astra campioană cu două meciuri înainte de finalul sezonului: „Asta e viața, mergem înainte. Nu mai contează, nu putem să dăm vina pe arbitraj„.

Urez echipei și staff-ului sărbători fericite!

Forza Steaua!

XRay

 

Play off| Avancronică Steaua – Pandurii. Ticketul de masa bogaților

Partida dintre FC Steaua – CS Pandurii, din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 1, se va disputa duminică, 1 Mai, de la ora 20:30, pe Arena Națională. Este ultima luptă directă pentru un ticket de masa bogaților, însă pe un drum fără nicio speranță pentru sărăcime, ruta „non-campioanelor”.

Dincolo de dezamăgirea pentru  ratarea accederii în finala Cupei României și îndepărtarea de un nou titlu de campioană, sunt două circumstațe cu totul speciale care pot  duce la o prezență scăzută în tribune. În ziua meciului este și  o mare sărbătoarea  religioasă, Paștele ortodox, și o zi festivă laică, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, întâmpinată de români cu ìeșiri la iarbă verde, escapade la mare ori la munte.

FC Steaua Bucuresti a anunțat că biletele pentru partida cu Pandurii, vor fi puse in vanzare, la casele de la National Arena, incepand de sambata. Programul caselor va fi următorul: sâmbătă – 12:00 – 19:00, duminică – 13:00 – 20:30. Prețurile biletelor sunt următoarele: Tribuna 2 – 15 lei (0,34 euro), VIP – 25 lei ( 0,56 euro).

FC Steaua şi Pandurii s-au întâlnit de 23 de ori în Liga 1 Orange, de 11 ori s-au impus bucureştenii, de trei ori gorjenii, iar nouă jocuri s-au terminat la egalitate. Statistica LPF ne spune:

  • Primul meci a avut loc pe 11 septembrie 2005, Pandurii -Steaua 1-2, goluri marcate de Iulian Ştefan, respectiv Bănel Nicoliţă şi Gabi Boştină.
  • Patru partide s-au încheiat fără gol, dintre care una singură pe terenul „roş-albaştrilor” (12.11.2007).
  • Întâiul succes din contul oltenilor s-a înregistrat pe 7 aprilie 2009, Pandurii – Steaua 2-0, ambele reuşite purtând semnătura lui Thiago Tremonti. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu (Pandurii), respectiv Marius Lăcătuş (Steaua).
  • O singură victorie au reuşit gorjenii din postura de vizitatori, 2-1 pe 18 septembrie 2011, meci jucat pe arena Astrei din Ploieşti.
  • În turul ediţiei precedente, pe 15 august 2014, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor în duelurile directe. Bucureştenii s-au impus cu 6-0, scor care a stabilit două borne istorice:
    1. Claudiu Keşeru a fost primul jucător din istoria Stelei, care a marcat șase goluri înt-o partidă din campionat.
    2. Cea mai severă înfrângere suferită de Pandurii pe prima scenă.
  • În cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, Steaua s-a impus la Severin cu 3-0 (Chipciu dublă, Hamroun), iar în Bucureşti s-a consemant scorul de 1-1 (Muniru / Răduţ).
  • Ultima dispută, cea din 30 martie 2016, s-a încheiat cu succesul „roş-albaştrilor” în deplasare, scor 1-0 , marcator fiind Stanciu (minutul 89, din penalty).

Laurenţiu Reghecampf a pierdut doar un joc din cele opt disputate în campionat contra celor din Târgu-Jiu (2010-2011, FC U Craiova – Pandurii 0-2), în rest are patru victorii şi trei remize.

Meciul Steaua – Pandurii, disputat duminică, 1 Mai, pe Arena Națională, este transmis în direct pe DigiSport, DolceSport și LookTV

Cu două etape înainte de finalul play-off-ului, Steaua se află la 6 puncte în spatele Astrei, iar şansele la titlu sunt scenarii SF. Însă roş-albaştrii trebuie să-şi asigure poziţia a doua, care îi trimite în turul al III-lea preliminar al Champions League, pe ruta infernală a non-campioanelor. Duminică, Steaua va da piept cu Pandurii, într-un meci în urma căruia se poate decide deja ocupanta locului 2. Teoretic, și un egal ar tranșa locul 2 în fața gorjenilor, însă, tot teoretic, Steaua ar mai putea fi depășită de Dinamo. În aceste condiții, partida este  importantă pentru roș-albaștri, care nu-și mai permit niciun pas greșit.
Căpitanul Varela
a prefaţat confruntarea cu formaţia gorjeană, a cărei forţă s-a văzut în meciul tur din play-off: cu un om în minus din prima repriză, Pandurii a rezistat până în minutul 89: „Cred că dacă învingem în meciul ăsta nu mai pierdem locul doi. Pentru noi e cel mai important lucru să ne asigurăm această poziţie, pentru că duce în preliminariile Ligii. Dar ne aşteaptă o partidă grea, s-a văzut în ultimul meci, când am câştigat în ultimul minut. A fost o partidă foarte grea, Pandurii e o formaţie dificilă. Ştie ce joacă şi ştie să joace meciuri din acestea. Pasează foarte bine, trebuie să fim foarte concentraţi, să intrăm hotărâţi şi să câştigăm”.

Antrenorul Reghecampf a prefaţat și el duelul contra celor de la Pandurii:Ne concentrăm pentru meciul de mâine, e foarte important pentru noi să luăm cele trei puncte. Sper ca jucătorii să fie mult mai concentrați, să trecem și peste acest meci și să ne pregătim de următorul sezon. Amărăciunea titlului ratat rămâne! Nu sunt resemnat deloc, dar sunt liniștit. Probleme nu sunt în afară de cele pe care le ştiţi: Kharja este accidentat, Chipciu îşi va reveni probabil săptămâna viitoare. Nu vom conta nici pe Ciprian Marica.”

Pentru meciul de mâine, Steaua nu se putea baza pe 5 jucători importanți. Marica, Chipciu, Kharja și Muniru sunt accidentați, iar Bourceanu este suspendat. Kharja are o întindere și are șanse infime de a fi inclus în lotul echipei pentru meciul de duminică seară. Marocanul va mai fi supus însă unor teste în după-amiaza zilei de vineri și, în funcție de rezultatul acestora, se va lua decizia finală. Chipciu are nevoie de o pauză de 8-10 zile până când va putea juca din nou în timp ce lui Marica medicii i-au recomandat să ia o pauză totală de la efort pentru a se pune la punct cu toate problemele musculare.

În afara de cei 5 jucători, roş-albaştrii nu-l vor avea pe bancă nici pe Reghecampf, care își va ispăși contra gorjenilor a doua și ultima etapă de suspendare.

  • Cum ar putea arăta SteauaFl. Niță – Enache, Varela, Tamaș, Toșca – L. Filip, Pintilii – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun – Bawab

O paranteză cu implicație directă în acest meci

LPF versus FRF

Marți, Edi Iordănescu a fost suspendat un meci (cel cu Steaua) de  Comisia de Disciplină din cadrul FRF, şi amendat cu 40.000 de le. Motivul: la pauza meciului de la Giurgiu, Iordănescu şi-a chemat jucătorii în afara stadionului, pentru a le da indicaţii, deşi era suspendat pentru acea partidă.
Fuck rules! Trăim în Românica, unde, pe aceași faptă, și instanțele civile (Tribunal, Curte de Apel și ÎCCJ) dau uluitoare sentințe diametral opuse.  De ce ar fi în sport altfel? După sancţiunea decisă marţi împotriva lui Iordănescu de Comisia de Disciplină, Comisia de Recurs a FRF, întrunită joi, 28.04.2016,  a anulat-o: „Desființează Hotărârea Comisiei de Disciplină a FRF numărul 24/ 26.04.2016 și, pe fond, înlătură sancțiunile aplicate antrenorului Iordănescu Edward. Definitivă și executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare”. 

Struțul FRF! Pentru că prea mirosea și de la o poștă, FRF a reacționat la decizia Comisiei de Recurs printr-un Comunicat FRF (click).  Federatia considera ca decizia incalca regulamentul si le cere celor de la LPF, cea care a reclamat cazul, sa ia atitudine ca urmare a deciziei Comisiei de Recurs in cazul Iordanescu și să continue cu recurs la TAS. „Considerăm că prin soluția pronunțată se legitimează încălcarea normelor FRF și chiar eludarea sancțiunilor disciplinare”,  dar se adreseză și LPF-ului :”solicităm Secretarului General al LPF să formuleze recurs la Tribunalul Arbitral al Sportului împotriva deciziei anterior menționate”. În loc să demită Comisiile, fiind în subordinea și în plata FRF-ului, federația trimite LPF la TAS să se judece cu subordonații săi. În primul rând regulamentul are vicii de formă. Înainte de a scoate castanele din foc cu mâna LPF-ului, FRF trebuie să-și revizuiască Regulamentul. Chiar textul în baza căruia a fost judecat Iordănescu. Și nu numai ăla…

LPF vs FRF! LPF a primit cu stupoare comunicatul FRF și dat o replică dură într-un Comunicat LPF (click) în care acuză că „FRF incearca sa arunce „pisica moarta” in curtea LPF. De aceasta data, este vorba de surprinzatoarele si in acelasi timp extrem de controversatele decizii ale Comisiei de Recurs din subordinea FRF…Este de-a dreptul bizar si o dovada de amatorism ca FRF sa ceara Secretarului General al LPF sa intervina in aceasta speta la TAS, din moment ce se recunoaste ca acest lucru poate fi facut chiar de Secretarul General al FRF”. Show time! Grab some popcorn!

Eu nu doresc suspendarea lui Edi, ci aplicarea corectă a regulamentului. Am menționat evenimentul pentru a puncta din nou că în  fotbal se mimează dreptatea după modelul: Dăm maxim la Comisie și ne spălăm pe mâini la Apel. Astfel nu va înțelege nimeni nimic.

  • Reghecampf a vorbit astăzi despre decizia Comisiei de Recurs, care a ridicat joi suspendarea dictată marți împotriva lui Edi Iordănescu: „Marți s-a dat dat o decizie, iar joi a fost anulată. În plus, s-a dat o amendă mai mare de 20.000 de euro, pentru a se putea face recurs. Au făcut ceea ce au făcut, pentru ca joi să se poată repara. Nu înțeleg această decizie. Eu știam că în regulament scrie că se poate anula ori amenda, ori suspendarea. Nu știam că se pot anula amândouă. Dar în România se poate orice. Asta e. Eu voi sta două etape în tribune„.
  • Iordănescu a comentat și el decizia Comisiei de Recurs, și recunoaște „colaborarea” cu Comisia de Disciplină, care l-a sancționat cât să-i facă o favoare să ajungă la Apel: „Eu am tăria de caracter să recunosc când greșesc, dar acum nu am fost vinovat. Dacă regulamentul era clar, atunci decizia de suspendare era corectă. Eu am profitat de anumite neclarități din regulament, pentru că aveam această informație. Știam că nu risc nimic, atât timp cât nu vorbesc cu jucătorii în interiorul terenului sau la vestiare. Eu am primit o suspendare de o etapă și de aceea am putut să fac recurs. Dacă primești două etape de suspendare, nu ai acest drept. Așa mi-au spus cei de la Comisie”.
  • Q.E.D.

Pentru partida de duminică, Narcis Răducan, preşedintele Pandurilor, anunță că echipa sa e pregătită să facă un meci mare pe Arena Naţională și mai speră încă la locul doi, pe care îl pot obţine, dacă vor învinge Steaua şi Astra, iar „roş-albaştrii” nu se impun la Târgu Mureş, cu ASA.

Nu dețin alte  informații din tabăra gorjeană, dar din declarațiile lui Iordănescu și Narcis Răducan se poate deduce că nu sunt probleme de lot. Cum  un egal ar scoate Pandurii din lupta pentru locul secund, Iordănescu va aborda meciul la victorie, mizând pe „totul sau nimic”. Astfel, dacă nu pregătește vreo surpriză tactică,  probabil va folosi același formulă de echipă ca în meciul cu Dinamo, partidă dominată copios de Pandurii (73% posesie) în care ratările monumentale prestate de „Hora & Co.” au menținut scorul alb pe tabelă până la fluierul final.

  • Echipa probabilă Pandurii: R. Stanca – Ungurușan, Săpunaru, Bunoza, Acsinte – Ropotan, Droppa – Antal, D. Nistor, M. Răduț – Hora
    Rezerve: D. Lazăr – Vasco Salgado, Al. Ciucur, Grecu, Mrzljak, V. Nicoară, Wellington

Formația gorjeană este una dintre revelațiile sezonului regulat, cu o prestație bună și în play off, deși, tot sezonul 2015-2016 l-a jucat ca în deplasare, acasă fiind „la Severin”, fiind măcinată și de probleme financiare.  După îndepărtarea de titlu, formația cu „un pictorial de echipă mare” (citat din Narcis Raducanu), realizat recent sub „Coloana infinitului” a lui Brâncuși, din Târgu Jiu, are ca obiectiv declarat locul 2. Iordănescu dispune și de un lot de jucători experimentați, cu un moral bun, capabili să-l îndeplinească.

Steaua, deși a învins cu 3-0 pe Viitorul, nu se găsește în cel mai bun moment, după eliminarea din semifinalele Cupei României și ratarea titlului cu două goluri încasate din penalty în urma a două gafe personale. Astfel, campioana ultimelor trei ediții are moralul la pământ, după două  obiective ratate într-o săptămână  neagră. Victoria este singura varianta care i-ar păstra locul secund fără a tremura în ultima etapă la jocul rezultatelor, lupta pentru al patrulea titlu fiind deja „ales bules„.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Xray

 

Steaua – ASA 2-1! Furtună într-un pahar cu apă. Stanciu MVP, pasă de gol și de autogol

Copertă GSP

Steaua – ASA Târgu Mureș s-a încheiat cu scorul de 2-1, după o partidă în care campioana și-a „subordonat” pe linie adversarul, mai puțin pe tabelă. Revenirea pe Arena Națională a fost de bun augur pentru Steaua, echipa lui Reghecampf a dominat copios meciul  și a câștigat meritat, dar cu emoții. Au marcat: Popa (’40), Brandan (’62 penalty) și Gonzalez (’84 autogol).

Un penalti discutabil, acordat mureșenilor, a făcut dintr-o disputată lejeră pe un teren înclinat spre poarta lui Stăncioiu, un galop cu sufletul la gură pentru 3 puncte. Ion Crăciunescu a confirmat în direct la Digi Sport că nu a fost penalty, pentru că primul care a faultat a fost Ramiro Costa. Decizie corectă: fault în atac, a conchis fostul mare arbitru.

  • Ion Crăciunescu: „Nu trebuia sa dea penalty, Ramiro Costa l-a impins pe Râpă inainte să fie tras. A fost fault în atac.”

Îndiscutabil Steaua a meritat victoria și putea închide jocul în prima repriză cu 3-0. Preluând din presă un titlu inspirat putem conchide pe scurt: „Cu Nicuşor în teren, nimic nu se duce de Râpă. Steaua câştigă cu emoţii, 2-1 cu ASA Tg. Mureş, cu o nouă prestaţie excelentă a lui Stanciu”.

Decarul Nicușor Stanciu a fost din nou cel mai bun jucător al campioanei, a pasat la golul lui Popa, apoi a centrat la autogolul lui Gonzalez după ce s-a distrat cu flancul drept al mureșenilor. Echipa lui Reghe ajunge la 4 victorii la rând în Play off și la 5 în toate .

Aproape 13.500 de suporteri steliști au ținut să marcheze prin prezență revenirea Stelei pe Arena Națională și s-au îmbulzit la intrare pentru că o parte semnificativă a sosit în ultimul moment. La meci au fost prezenți ultrașii de la Peluza Nord, dar și aproximativ 30 de ultrași din Târgu Mureș. 

Galerie foto cu atmosfera (click) de pe Arena Națională (foto OmBun) 

Echipele de start:

  • Steaua: Niță – Enache (Tade 72′), Varela, Tamaș, Toșca – Pintilii, Bourceanu (Kharja 65′) – Ad. Popa, Stanciu, Hamroun – Bawab (Ripă 51′)
    Rezerve: Cojocaru, Papp, Muniru, Gebhart,
  • ASA Tg. Mureș: Stăncioiu – G. Matei, I. Gonzalez, M. Constantin, Brandan (Buș 79′)- Borza, Gorobsov, Mureșan, Voiculeț – Țucudean, Costa
    Rezerve: Viciu, Muth, Balaur, Ciolacu, Mutu, Sandor,

Încă din start ASA Tg. Mureş a părut un sparring partner care nu vrea să o încaseze, iar Steaua a început astfel un joc la o singură poartă, împotriva unui 5-4-1 aglomerat cu fundul în poartă, exact ca în derularea ultimele 5 partide directe cu mureșenii.

Cu Bawab vârf de atac, jocul Stelei se mută pe benzi unde Stanciu, Popa și Hamroun sunt în dispoziție de joc, şi ocaziile încep să apară. Enache trimite cu capul, dar Stăncioiu e la post (‘5). Stanciu (’17) şi Hamroun îl încearcă şi ei, însă portarul respinge sau reţine. Varela trimite periculos cu capul, dar Stăncioiu scoate de sub transversală în corner. În minutul 24 Bawab scapă singur în careu, trimite o scăriță de efect peste Stăncioiu, toți vedeam golul, însă Matei apare providențial în ultimul moment și respinge de pe linia porții goale. De menționat că în acest meci, Gabi Matei a jucat surprinzător de bine, parcă renăscut din propria cenușă în meciul contra campioanei.

Urmează o altă ocazie mare a lui Enache, față în față cu Stăncioiu, dar alege un şut în portar în locul unei centrări.  După câteva minute, Stanciu trimite cu capul în acelaşi erou Stăncioiu.

Inevitabilul s-a produs în minutul 40, după o fază de manual în tranziție pozitivă pe filiera Varela, Pintilii, Bawab și Stanciu care a reușit o pasă de geniu pentru Adi Popa. Motoreta a demarat ca la Moto GP de lângă Ivan Gonzalez și l-a învins pe Stăncioiu cu un șut din mijlocul careului.

Ultima mare ocazie din prima repriză s-a consumat în minutul 44, după un „un-doi” Hamroun-Stanciu. Decarul șutează de la 15 metri, plasat, dar Stăncioiu reușește să respingă în extremis.

Arbitrul Hațegan s-a remarcat și el în debutul partidei, dar cu o eroare. Pintilii l-a faultat din spate pe Gorobsov (’23), dar a fost iertat de al doilea cartonaș galben și, implicit, de eliminare.

  • Notă: Porumbiu a opinat la sport.ro că nu se impunea galben, motivând că regulamentul prevede sancțiune numai pentru tragerea/ținere nesportivă de tricou și nu pentru orice ținere, dacă nu este o fază cu șanse de gol. Mai târziu, în minutul 57, scor 1-0, Hațegan l-a iertat și pe Ivan Gonzales de al doilea galben după o talpă urâtă la Stanciu. Poate în compensație, poate că nu a vrut să rupă echilibrul partidei…

Încordarea defensivă a lui ASA mai dispare după o pauză , și colegii lui Mutu încearcă timid să iasă la joc, dar tot Steaua este la timonă. După o intrare a lui Voiculeț la Stanciu s-a încins o îmbrâceală generală, ca la orice meci al ASA-ului din ultimele luni, potolită de stewarzi și galbenele lui Hațegan (Gonzales și Tamaș, deși actorii principali au fost alții) . Dincolo de această fază trebuie remarcat că nu au existat durități excesive din partea mureșenilor, totul fiind în limita fair play-ului. Îmbrânceala a fost provocată de căderea intenționată a lui Stanciu peste Voiculeț, după ce mijlocașul celor de la ASA a băgat o alunecare tare, la sacrificiu. Stanciu l-a „taxat” prin căderea ca pe dormeză.

Apoi vine bomba, golul egalizator! Am comentat aspectul regulamentar al fazei la începutul cronicii. Râpă, întrodus surprinzător în locul lui Bawab (’52), intră in duel cu Ramiro Costa și Haţegan acordă eronat penalty, iar Brandan execută fără emoţii o rachetă sub bară.  În minuul 66, Reghe mută ofensiv, îl scoate pe Bourceanu, şi îl aruncă în luptă pe Kharja. O schimbare logică în condiții normale,  dar marocanul fără meciuri în picioare și cu presiunea enormă a scorului pe umeri a jucat mai mult la „alibi” și nu a adus nimic luminos în atacul Stelei.

Totuși, ofensiva steliștilor se înteţește, dar apare și precipitarea în goana după 3 puncte cu ochii pe ceas. În disperare de cauză, Reghecampf aruncă în atac şi „persona non grata”, Tade. Însă cel care avea să limpezească lucrurile și să facă dreptate pe tabelă a fost tot Nicuşor Stanciu. Pintilii dă o pasă luminoasă de 30 m la Stanciu în banda stângă, acesta îl diblează pe Matei, un-doi cu Hamroun, pătrunde până la marginea careului de 6 m, centrează în forţă, iar Ivan Gonzalez trimite în proprie poartă o minge care altfel ajungea la Tade, singur-singurel la 2 metri de poarta goală. Doar să pună latul.

Adi Popa mai bifează la mari ocazii și o bară în minutul 90. Motoreta intră în unghi, pe stânga, șutează violent și mingea se duce în bară, la viclu, pe colțul scurt.

Bucuria la final cu artizanii victoriei

Steaua câştigă trei puncte uriașe şi așteaptă cu un moral bun marele derby în Play off  cu Dinamo de duminică 10 aprilie.

Declarații după meci

Notă: Trebuie să remarc fair play-ul antrenorului de la ASA, George Ciorceri, și a jucătorilor prezenți la flash interviu după meci, care nu s-au ascuns în spatele arbitrajului, ca Pandurii, și au admis că Steaua a fost echipa mai bună și a meritat victoria.

„Azi ne-am fi mulțumit și cu un punct. În prima repriză am jucat mai slab, am fost timorați. În repriza a doua am echilibrat jocul. Nu am obținut mai mult și pentru că cei care au intrat n-au adus un plus. Cei de pe bancă nu m-au mulțumit, a spus antrenorul George Ciorceri pentru Dolce Sport.

Steaua a fost superioară, trebuie să recunoaștem. Am avut o clipă moralul bun când am egalat. Îmi pare rău, chiar dacă nu meritam un egal, îmi pare rău că am luat gol pe sfârșit”, a spus si Pablo Brandan.

„Am venit să câștigăm noi. Probabil că asta ne-a și costat că am pierdut jocul, am grăbit o fază în minutul 80 și ceva. E destul de frustrant că am pierdut pe finalul jocului. Nu putem da vina pe noroc sau ghinion. Puteam să facem mai mult azi. Echipa s-a comportat destul de bine. Păcat, plecăm învinși”, a spus Stancioiu.

Laurențiu Reghecampf a vorbit despre meciul Stelei cu ASA și a declarat că unele faze l-au nemulțumit, dar este bucuros că a câștigat.

„Am trăit meciul la intensitate maximă. Și etapa asta și etapa trecută am câștigat pe final și asta este bine și dă un moral bun jucătorilor. Trebuia să închidem meciul în prima repriză, la ocaziile avute, dar asta este. Suferim, dar e bine că am câștigat. Azi nu am luat cele mai bune decizii, mai ales când am avut cornere și lovituri libere.

Nu sunt îngrijorat că atacanții nu au marcat, atât timp cât am câștigat. Am obținut cele trei puncte și sunt mulțumit de toată lumea. Trebuie să continuăm pe acest drum și să câștigăm etapă de etapă. Astăzi, am jucat doar noi, iar cei de la ASA doar s-au apărat. Stanciu este un jucător foarte bun și crește de la meci la meci. El își dorește foarte mult să joace bine”, a spus Reghe la DigiSport.

Adi Popa, marcatorul unui gol în această seară, a fost și el cu picioarele pe pământîn declarații.

„Ne-am îndeplinit obiectivul, acela de a lua trei puncte. Altceva nu mai contează. Îi mulțumesc lui Stanciu pentru pasă. Cum i-am dat și eu, mi-a dat și el mie azi. Nu contează cine marchează, ci să câștige echipa.

Nu contează că acum suntem pe locul 1. Contează cine este la final pe primul loc. Acum nu am realizat pe nimic. Nu ne încălzește că suntem pe primul loc. Trebuie să câștigăm următoarele cinci meciuri și suntem campioni. Suntem la mâna noastre. Urmează alte cinci finale. Se vede că suntem un grup unit și că avem valoare”, a spus Adi Popa la DigiSport.

Caseta tehnică

  • Statistică

Felicitări băieților pentru victorie! Forza Steaua!

XRay


 

Play off| Avancronică Steaua – ASA Târgu Mureș. Vremea revanșei


Steaua revine în București, pe Arena Națională, acolo unde campioana României în exercițiu va juca duminică,  3 aprilie, de la ora 20:30, împotriva vicecampioanei ASA Târgu Mureș, contând pentru etapa a cincea de Play off.

  • FC Steaua Bucureşti – ASA Târgu Mureş, ora 20.30, play-off-ul Ligii 1, stadion: Arena Naţională (Bucureşti), transmis în direct  la Digisport1 și Dolce Sport.
  • Arbitri: Ovidiu Haţegan (Arad), Octavian Şovre (Oradea), Sebastian Eugen Gheorghe (Suceava); adiţionali: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin), Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); rezervă: Iulian Radu (Bucureşti).

Arena Națională s-a redeschis după cinci luni de incompetență crasă a autorităților de stat. FC Steaua a informat oficial LPF că va disputa meciurile de pe teren propriu, din cadrul play-off-ului Ligii 1, pe Arena Națională, începând cu etapa a 5-a, fapt confirmat și de LPF pe site-ul său oficial.

News| Inginerie genetică: capră neagră clonată din câine roșu. Se confirmă ipoteza „câinele strămoșul caprei”!

Cu 6 etape înainte de final, Steaua lui Reghe are doar opţiunea victoriei în meciul cu fosta rivală la laurii supremi din sezonul trecut, pentru a se păstra în cărţi la titlu și a nu pierde contactul cu Astra, rămasă lider după ce vineri a spulberat-o pe Dinamo în partida „Concordia coardelor”, la finalul căreia parcă a fost meciul de retragere a lui Pulici, nu o bătălie crâncenă pentru titlu. Se pupau giurgiuvenii cu caprele, pardon, cu câinii, ca la o nuntă cu dar. „Astra are jucători foarte buni, e o echipă bine închegată, organizată cu jucători de viteză, de stabilitate şi în apărare. Abia aştept să mă întâlnesc cu Şumudică, să vedem ce mai zice acum. M-a făcut cordiţă, acum o să spună că sunt cea mai mare coardă”, a declarat în ajun Rednic, înainte de a ieși cu capra pe gazon și „coarda mică” să-și cânte urăturile cu Steaua.

  • Notă: „Coarda mică” Șumudică, a injurat Steaua alături de galeria lui Dinamo, în ovațiile ultrașilor PCH-iști cu venele umflate. „Cainii” au uitat că tocmai au fost umiliți de cordelină acasă cu 4-1 si s-au bucurat mai tare ca după autogolul lui Geraldo de 2-1, pentru spumele la gură oferite potăilor ca frișca de giuleștean.

    Poate ar fi momentul ca LPF și FRF să facă o „lobotomie” cu regulamentul în mână la acestă coardă fără condicuță care transformă oficial Liga 1 în mahala.  Aici nu mai e vorba de o ieșire, două, în decor la meciurile directe, ci de un atac sistematic și suburban la adresa steliștilor,  regurgitat de acest primat obsedat, la fiecare apariție pe sticlă. Nu-i cere nimeni să iubească Steaua, dar în calitatea lui de antrenor, atitudinea oficială sfidează public orice regulament al competiției. O altă dovadă că e deja un dement iresponsabil:  mijlocașul dinamovist Vali Lazăr a fost chemat de la încălzire pentru schimbare, iar Șumudel l-a stropit cu apa în care-și dizolvase balele, când a trecut pe lângă el.În conferința de presă a continuat imperturbabil și cu acuze de dopaj:  „Nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul FCSB-ului în meciul de la Piteşti. Noi nu am reuşit să-i recuperăm în timp util pentru că noi nu ne ocupăm nici cu perfuzii, de absolut nimic. Cea mai mare bucurie a lui Şumudică este că voi încerca să îi chinui până la ultima picătură de energie sau până la ultima picătură de Activ, este o firmă cu care aduce medicamente domnul Neubert. El ştie foarte bine cu medicamentele respective. Să consume dublu, dacă va putea, să ne ajungă din urmă.”

Steaua vs ASA

Steaua nu a învins ASA Târgu-Mureş în ultimele 5 meciuri oficiale.Duelul Steaua – ASA este și unul de orgoliu rănit pentru campioana ultimelor trei sezoane, după seria neagră în disputele cu mureșenii: 2 înfrângeri cu 1-0 în sezonul 2014-15, pierderea Supercupei în 2015 (1-0) și 2 egaluri ( 1-1) în sezonul regulat 2015-16. Lupta pentru titlu dusă până în ultimele secunde ale sezonului trecut, precum şi revenirea lui Adi Mutu în campionatul României – un rival declarat al Stelei – sunt două motive care transformă confruntarea de duminică într-o veritabilă dispută a orgoliilor între o echipă care vrea titlul, Champions League și una care vrea doar să incurce, fiind singura din play off care nu mai are vreun obiectiv european.

Problemele financiare și de administrare de la ASA Tg. Mureș s-au adâncit, clubul a demarat procesul de insolvență, a fost exclusă de UEFA pentru un sezon din cupele europene, iar de curând a primit o nouă veste proastă: Fiscul scoate la vânzare stadion pe care joacă ardelenii! Aproximativ un milion de euro este suma la care a fost evaluat stadionul aflat în proprietatea Asociaţiei Club Sportiv Trans-Sil și pe care ASA Tg. Mureș joacă meciurile de pe teren propriu. Din ce se prezenta zgomotos ca un proiect serios de succes, alimentat și de un centru de excelență pentru copii și juniori, s-a dovedit a fi un colos cu picioare de lut susținut de persoane influente politic, care au tras după ei clubul la ieșirea din scena decizie a administrației publice.

Borne statistice

  • O singură partidă a pierdut Steaua din ultimele 16 disputate în Liga 1 pe „teren propriu”, 0-1 cu Astra (29 noiembrie 2015) la Pitești, în rest are opt victorii şi șapte remize.
  • Cinci succese au obţinut mureşenii în deplasare în ediţia curentă, în care au mai înregistrat trei remize şi șase înfrângeri.
  • De opt ori s-au întâlnit pe prima scenă cele două echipe, fiecare reuşind să-şi treacă în cont câte trei victorii.
  • Primul meci a avut loc pe 20 noiembrie 2010, 1-0 pentru bucureşteni la Tg Mureş, gol fiind marcat de Bilaşco în minutul 92, asta după ce Alexandru Tudor a eliminat patru jucători, trei din tabăra gazdelor şi unul din rândul oaspeţilor. Acelaşi rezultat s-a consemnat şi în retur, diferenţă fiind doar în dreptul numelui celui trecut pe tabelă, Nicolae Dică.
  • În sezonul 2011-2012, Steaua s-a impus acasă cu 2-0, Geraldo si Martinovic fructificând pasele actualului mureşean Pablo Brandan. În retur, ardelenii au câştigat graţie reuşitei lui Ilyeş din lovitură liberă.
  • În stagiunea trecută, ASA a reuşit o performanţă remarcabilă, două victorii din două posibile, 1-0 acasă (gol Axente) şi 1-0 în deplasare (gol Zicu), fapt care a făcut şi mai amar gustul ratării campionatului.
  • Ultimele două confruntări, cele din sezonul regulat 2015-2016, s-au încheiat cu acelaşi scor, 1-1 (marcatori Adi Popa şi Jazvic în tur, respectiv Filip şi Costa pe terenul ardelenilor).
  • Pe lângă cele opt dispute, cele două s-au mai întâlnit în Cupa României 2012-2013, Steaua – ASA 3-1, dar şi în Supercupa României 2015, Steaua – ASA 0-1, rezultat în urma căruia formaţia din Târgu Mureş a câştigat singurul trofeu din istoria oraşului.

Steaua – ASA Tg. Mureş e duminică, de la ora 20:30, pe Arena Națională. Pentru Reghecampf, partida va fi cea de a cincea pe care o va disputa împotriva mureşenilor, palmaresul său cuprinzând 4 victorii, 3 în campionat şi una în Cupa României.

„Eu am tot spus că acest titlu se va juca până în ultima etapă. Să terminăm cu discuţiile că anumite echipe nu şi-ar apăra corect şansele şi alte prostii de genul acesta. Sunt sigur că toţi antrenorii din play-off îşi doresc să câştige titlul. Trebuie să recunosc că mă aşteptam să văd un alt meci aseară, dar la fel de bine trebuie să recunosc că Astra a jucat mult mai bine şi nu se pune problema ca Dinamo să nu-şi fi apărat corect şansele. Sunt sigur că-şi vor reveni iar la meciul de săptămâna viitoare (n.r. cu Steaua) vor arăta mult mai bine. S-a discutat trei zile de meciul Pandurii-Steaua, iar acest lucru nu mi se pare normal. Cel mai important meci al etapei era Dinamo-Astra şi aştept să văd dacă se va discuta şi despre acest meci la fel de mult.” a spus, sâmbătă, în conferinţa de presă, Laurenţiu Reghecampf.

„Mâine seara e un meci foarte important pentru noi. Sperăm să îl câştigăm, avem câteva probleme de lot. Marica, am primit o veste bună despre el. Nu e vorba de o ruptură sau de o întindere. Sper ca Ciprian să revină pe teren săptămâna viitoare, va avea o săptămână de recuperare şi sperăm să îl recuperăm. Nu există nicio teamă pentru Marica. E bine că a ieşit de pe teren. Trebuie să avem răbdare si sper ca duminică să joace cu Dinamo. Nu avem duel cu Mutu, mâine Marica nu e apt de joc. Poate la retur. „, a mai declarat Reghecampf.

Reghecampf nu i-a rămas dator lui Şumudică după ce a înjurat Steaua împreună cu suporterii lui Dinamo: „Nu pot eu să-i spun lui Şumudică ce să facă. Acesta este caracterul lui şi nu îl pot educa eu. E mare şi e vaccinat. Eu nu merg nici la galeria noastră pentru a înjura alte echipe. E treaba lui ce face, dar să se potolească cu aspirinele şi cu piramidoanele că noi nu înghiţim astfel de lucruri.,” a încheiat Reghecampf

Gabi Tamaş a prefaţat și el partida contra mureşenilor şi afirmă că revenirea pe Arena Naţională reprezintă un atu pentru Steaua. 

„Presiune a fost mereu la Steaua, se vrea perfromanţă şi primul loc. Mă aşteptam la un meci mai strâns la Dinamo-Astra. La ASA sunt probleme, dar toate echipele care joacă cu Steaua se motivează. E cel mai important meci şi vrem să câştigăm, să fim acolo cu Astra. Este un meci foarte important, cel mai dificil al nostru. Jucăm un joc cu posesie, ne avantajază Arena Naţională şi ne bucurăm că jucăm din nou în Bucureşti. Să sperăm că vor veni suporteri, pentru că avem nevoie de ei. Planul meu e să iau campionatul cu Steaua şi să joc în Champions League. Apoi, prin rezultate şi prin meciuri, poate voi fi chemat şi la naţională”.

În afară de Marica, Reghe nu a specificat ce probleme are la lot. Se știe că Alex Chipciu este suspendat pentru cumul de cartonașe. Revine ministrul apărarării Varela, tandemul ex-căpitanilor Pintilii – Bourceanu a reocupat poziția centrală, Hamroun și Popa sunt benzi „inamovibile”, iar Stanciu este punct fix ca un talisman. În cele 9 partide din campionat după întoarcerea lui Reghe, decarul a marcat 5 goluri, a dat 4 pase decisive, a scos un penalty și  a contribuit decisiv la câştigarea a 17 dintre cele 20 de puncte.

Pentru vârf de atac, prima variantă ar fi Bawab. Nu știm cum stă cu pregătirea fizică şi dacă poate duce un meci întreg. Totuşi, este de aşteptat ca el să conducă linia de atac, în condiţiile în care Tade a fost sărit din schemă constant în ultimul timp.

Vă prezentăm cum ar putea arăta Steaua în partida de duminică seară.

  • Echipa probabilă Steaua:Fl. Niţă – Enache, Varela, Tamaş, Toşca – Pintilii, Bourceanu – Hamroun, Stanciu, Adi Popa – Bawab

La ASA Târgu Mureș, trupa lui Mutu este ca un grup de comando fără headquarter. În precedentele sezoane petrecute în Liga 1, Adi Mutu a marcat de trei ori în poarta roș-albaștrilor, întâia reuşită fiind şi prima în campionatul României, acum 19 ani, pe 18.10.1997, Steaua Bucuresti – FC Arges Pitesti 3-1.

Joi, Șumudică i-a propus, prin media, lui Mutu să vină la Astra să joace în CL, un  mod evident de a arvuni ASA la meciul împotriva Stelei astfel ca trupa briliantului să-și dea viața și crampoanele împotriva roș-albaștrilor. Mutu a dat de înțeles că ar fi tentat de transfer, dacă Astra va juca în preliminariile Champions League. „Vom vedea ce vom face din vară, deocamdată nu m-am gândit. E un moment dificil pentru noi, dar sper ca clubul să rezolve rapid această problemă. Eu am mai trecut prin asta şi băieţii trebuie să-şi facă oricum datoria pe teren pentru că nu se ştie se va întâmpla peste o lună şi jumătate. E greu să motivezi nişte băieţi atunci când nu sunt plătiţi la timp. Ne bazăm însă pe dorinţa lor de a juca, de a sta în formă şi de a demonstra că sunt jucători de valoare, să plece pregătiţi şi la echipe foarte bune.

Aştept cu nerăbdare meciul cu Steaua, de pe cea mai frumoasă arenă din România, cu echipa aflată în cea mai bună formă. Plecăm cu şansa a doua, dar asta nu ne sperie şi vom face tot ce ţine de noi pentru a câştiga. Mi-a făcut plăcere să aud ce a spus Marius (n.r. Şumudică) şi mă gândesc la această propunere. Normal că vreau să joc în Champions (n.r. League)”, a declarat Mutu.  „Antrenorul” jucător are ceva probleme musculare și la gleznă, anunță Dolce Sport, dar eu cred că Mutu va juca, deși a spus că va lua o decizie după ultimul antrenament. Sunt dați accidentaţi Velayos, Balić, Borza. Jazvić e suspendat, iar N’Doye a plecat de la echipă.

Fără victorie în play-off, ASA Târgu Mureș vrea săa dea lovitura chiar în fata campioanei. Muresenii vor să lupte cu toate armele pentru a scoate un rezultat bun. „Sperăm să ne comportăm inteligent pe teren și să fim bine pregătiți, pentru ca o să fie un meci foarte dificil. Sperăm noi să reușim prima victorie din play-off”, a declarat Pablo Brandan.

Echipa probabilă ASA: Stăncioiu – G. Matei, M. Constantin, Iván González, Pârvulescu-G. Mureşan, Gorobsov-Voiculeţ, Mutu, Brandan-Ţucudean. Antrenor: George Ciorceri și Mutu

ASA este o echipă solidă fără presiunea unui obiectiv și cu jucători recunoscuți pentru intrări grosolane.  Vine la București cu intenția de a încurca și a „rupe” campioana. Steaua are un moral bun după succesul de la Severin. Victoria este singura varianta care ar confirma că roș-albaștrii sunt pe un trend ascendent în Play off, au prestanță de campioană și lupta pentru al patrulea titlu a rând nu este doar un slogan.

Toată suflarea roș-albastră așteaptă cu speranță duelul campioanei cu trupa lui Mutu, și își leagă visele de un joc bun și trei puncte în partida de pe Arena Națională.

 

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Xray

Play off| Pandurii – Steaua 0-1! Trei puncte mari aduse de Stanciu dintr-un penalty corect

Steaua fără Varela, cu Stanciu și Pintilii veniți direct de la lotul național, creierele roș-albastre în defensivă, mijloc și atac, cu Momcilovic și Marica schimbați dintr-un ghinion aproape macabru, s-a împus la Severin atât în „11 la 11”, cât și cu un om în plus. Ciprian Marica a revenit după accidentarea suferită în meciul cu Dinamo, însă a rezistat pe teren doar 20 minute.

Ocaziile și golul

Decarul Nicușor Stanciu a adus victoria pentru Steaua in deplasare cu Pandurii dintr-o lovitura de la 11 metri transformată în minutul 88. Ioan Hora a comis henţ în careu (’88), iar Mrzljak a fost eliminat în prima repriză (’38). De remarcat că Steaua a avut încă un penalty clar, confirmat și de fostul mare arbitru Ion Crăciunescu la Digisport Special. În minutul 20, la un duel între Adi Popa şi Săpunaru, ex-rapidistul l-a faultat în careu, dar Marius Avram a lăsat jocul să continue.

  • Penalty neacordat în min 20.

Crăciunescu a confirmat ca „fără dubii” și penalty-ul acordat din minutul 88, la hențul lui Hora, dar a pecizat că trebuia urmat de un al doilea galben și eliminare. Fostul șef al CCA a mai opinat că Săpunaru trebuia eliminat pentru ieșirea nervoasă din minutul 88, iar stelistul Enache merita al doilea galben în finalul partidei pentru faulturi repetate.

Notă: Ce nu s-a analizat a fost primul cartonaș galben dat lui Enache. Pe reluări în direct și la reluarea meciului se vede clar că Enache a întins piciorul după minge iar Ropotan a șutat în călcâiul lui, după care s-a tăvălit pe jos păcălindu-l pe Avram. Poate la pauză Avram s-a informat și în consecință nu i-a dat ușor al doilea galben lui Enache pentru faulturi de joc repetate. De fapt se și vedea. Cum se apropia un stelist cu galben, cum se tăvăleau pe jos gorjenii pentru a-i obține eliminarea. Grecu a fost de belea la simulări.

    • Henț la Hora, penalty acordat în min 88 și „ieșirea” lui Săpunaru.

Echipele de start:

  • Pandurii: Stanca – Unguruşanu, Săpunaru, Vasco, Acsinte – Mrzjlak, Ropotan – Antal (Grecu 72), Nistor (Droppa 46), Răduţ – Hora
  • Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momcilovic (Papp 5) – Bourceanu (Marica 46) (Bawab 67), Pintilii – Popa, Stanciu, Hamroun – Chipciu

Pandurii a început cu un pressing avansat,  însă ineficient, pentru că Steaua s-a jucat cu ocaziile încă din debutul partidei. O combinație rapidă Chipciu-Hamroun,  în minutul 2, îl lasă pe Stanciu interiorul careului cu mingea pe stângul, dar decarul trage în Stanca. Urmează o fază demențială (’15) cu motoreta „one man show. Adi Popa îl driblează în repetate rânduri pe nefericitul Acsinte, exact ca în curtea școlii. După ce l-a aiurit pe fundaşul stânga, Popa pune mingea în faţa porţii , însă Hamroun reia din 2 m și norocosul Stanca se trezește din nou cu mingea în brațe.  Cu Pandurii în corzi se produce un alt număr personal  marca Popa, care s-a distrat cu fundașii gorjeni  în careu și nu a putut fi oprit decât prin faultul nesancționat a lui Săpunaru din minutul 20 (faza este în videoclipul de la începutul articolului).

  • Trio Chipciu-Hamroun-Stanciu  min 2
  • Harakiri Acsinte vs Adi Popa min 15
  • Fac o paranteză. Acest scriitor printre ziariști și jurnalist printre scriitori, Radu Paraschivescu, invitat permanent la Digi Sport Special, a declarat senin și senil, la finalul meciului, că Steaua nu  a avut nici un șut pe poartă până la penalty-ul din minutul 88. Mai sus am arătat două numai în primele 15 minute, statistica meciului consemnând 5-2 șuturile pe poartă (nu se iau în considerare golurile) pentru Steaua. Această paparudă cu mustăcioară formatoare de opinie, ar trebui testată înainte de emisiuni dacă nu a prizat ceva pe nări sau a supt Carmol din pufoaică ruptă. Recunosc, are verb livresc și uneori îmi pare mai serios decât îl arată mustața, dar are momente de Răzvan Ioan Boanchiș în dialog cu sticla goală. 

Cine ridică sabia, de sabie piere. A urmat dezastrul pentru gorjeni, care din start au dat tonul la durități excesive, cu măcelarul Ropotan vioara întâi însă surprinzator a scăpat nesancționt. Mrzljak îl faultează pe Adi Popa la centrul terenului în condiţiile în care mai avea un ”galben” pentru o intrare criminală la Stanciu pentru care merita roșu direct (’30). Însă a luat roșu corect, dar la al doilea galben, câteva minute mai târziu (’38). Oltenii au protestat vehement şi din comentarii se presupune că Adi Popa preluase mingea cu mâna înainte să fie faultat. Eu unul nu am văzut hențul din relulările avute la dispoziție. Repriza s-a încheiat într-o atmosferă foarte tensionată generată de vedetele „juniorului” umflate cu pompa de senior prin convocări.

  • Eliminarea lui Mrzljak min 38. Se vede că eliminatul nici măcar nu a protestat, deși a fost lângă Popa, ci numai scandalagii de serviciu, în frunte cu Săpunaru și Ropotan. Resemnarea lui Mrzljak denotă limpede că nu a fost henț, altfel ar fi fost primul care reclama, fiind practic lipit de Popa și a văzut cel mai bine faza.

După pauză, Edi Iordănescu îl scoate pe nervosul Nistor, care avea deja un galben și un bot de 7m, şi trimite un ”distrugător fresh” pe Droppa. Reghecampf mută și el, însă ofensiv și neinspirat.  Marica „cel de sticlă” intră în locul lui Bourceanu, ratează, irosește o ocazie, și  se cere afară la 20 de minute după ce a intrat pe teren. Reghe l-a inlocuit cu Bawab și după accidentarea lui Momcilovic din minutul 6 (spate blocat) pierde la neprevăzute a doua schimbare. Avantajul omului în plus se transformă treptat într-un dezavantaj, pentru că eliminarea a pus Pandurii pe două rânduri, iar Steaua fără vârf capabil să preia centrările. Campioana a pasat, a combinat, însă doar până în preajma careului. Centrările rar îşi găseau ţinta, în ciuda insistenţei lui Enache și Adi Pop. Autobaza gorjeană părea impenetrabilă mai ales că a fost și ajutată de ratările stelișťilor.

În final, minutul 88, la un corner, Hora comite henț fără dubii și adiţionalul Comănescu îi semnalizează lui Avram care se acordă penalty. Gorjenii protestează de parcă era sfârșitul lumii, însă decizia a fost corectă şi Nicuşor Stanciu l-a executat cu sânge rece pe Stanca.

Campioana își adjudecă 3 puncte meritate dintr-o partidă în care a dominat Panďurii la toate capitolele. Mai puțin la golănii, unde ex-rapidistul Săpunaru, și foștii câini Ropotan și Grecu au fost cabotinii perfecți. Am instatat pe unele faze de arbitraj pentru că gorjenii s-au întrecut în a se victimiza, iar o parte din presă, dornică de rating și postaci a prezentat arbitrajul în coadă de pește.

Aveți aici analiza expertă a fazelor și  Concluziile lui Crăciunescu referitoare la arbitraj.

Video rezumat comentat Pandurii – Steaua

Caseta tehnică
  • Statistica meciului

  • Arbitri: Marius Avram (central) – Miclos Nagy, Alexandru Cerei (asistenţi) – Adrian Comănescu, Dragoş Istrate (adiţionali) – Bogdan Gheorghe (rezervă)
  • Cartonaşe galbene: Mrzljak ’29, ’38, Nistor ’40, Acsinte ’48, Răduţ ’64, Hora ’74, Săpunaru ’88 / Enache ’14, Chipciu ’17, Niţă ’90+3.
  • Cartonaş roşu: Mrzljak ’38.
  • Rezumatul meciului (Nu l-a pus încă digisport)

Declarații după meci

Nicusor Stanciu: „Ma bucur foarte mult ca am castigat. E bine ca suntem pe primul loc, acolo ne este locul si speram sa ramanem acolo. A fost responsabilitatea mea sa inscriu din penalty si ma bucur ca am inscris golul victoriei. Cei de la Pandurii sunt nervosi si ii inteleg, dar deciziile arbitrului au fost corecte.

Pentru mine nu e o presiune in plus numarul 10 de la nationala. L-au mai purtat Maxim, Budescu si altii. Suntem jucatori normali, muncim foarte mult, nu avem un jucător fenomenal ca Hagi.”

Alexandru Chipciu: „Atunci cand o echipa ia rosu, ca Pandurii, se apara si e greu sa ia gol. Dar noi, din fericire, am castigat. Meciul a fost echilibrat in prima repriza, poate noi am controlat-o. Am legat cateva victorii, usor, usor, ne dam drumul la joc si asta este foarte bine.

Atat imi mai trebuia, sa ratez si vreun penalty, ca intra lumea dupa mine in teren. Avem o ierarhie: primul e Stanciu, al doilea e Hamroun. Nu sunt un mare executant de penalty-uri, am ratat cateva si este mai bine ca nu am batut eu. Nu tin maine cu Dinamo, la meciul cu Astra, dar noi daca vom castiga toate meciurile pana la final, suntem campioni”

Laurentiu Reghecampf: „Cred ca a fost un meci frumos, chiar daca au fost incidente. Cea mai buna echipa a castigat. Noi nu am jucat bine anumite faze. Trebuia sa jucam mai repede, dintr-o atingere, pentru ca avem jucatori care se preteaza la asemenea faze. Dar asta este viata, important este ca am castigat si am demonstrat ca suntem echipa cea mai buna in momentul de fata. Ratam foarte mult, dar aveti putina rabdare.

Eu nu consider că a fost un meci tensionat, a fost un meci jucat foarte bine de ambele echipe. Eu consider că echipa mai bună a câştigat. Eu consider că a fost un arbitraj bun, dar cred că echipa noastră a mai avut un 11 metri. Au tras foarte mult de timp, au fost foarte multe faulturi care nu au fost date. Cred că Hora trebuia să primească al doilea cartonaş galben şi să fie suspendat etapa viitoare.

La Marco (n.r.Momcilovici) nu s-a întâmplat nimic, după meci s-a simţit mult mai bine. La Ciprian (n.r.Marica) aşteptăm. A simţit o jenă şi nu a vrut sa forţeze, dar vom aştepta să vedem ce se întamplă mâine şi poimâine.

Concluzie

Putem spune că a fost un joc slab, dar asta ar însemna să judecăm întâlnirea ca una dintre o favorită cu 11 batmani și 11 (10) jaloane. În play off sunt meciuri grele în care supermotivarea, aglomerarea, fragmentarea, contestarea non stop și obstrucționarea reduc diferențele și spectacolul. De fapt nu a fost o întâlnire de tipul România-Spania, unde era clară o diferență uriasă valorică a loturilor, ci intre două echipe cu jucători care până nu demult îmbrăcau tricoul echipei adverse sau ale retrogradatelor. Diferența valorică este umflată mai mult de brand echipei, decât de valoarea individuală a jucătorilor. Expresia „Steaua e Steaua” are acoperire reală numai dacă are suportul valoric al lotului, altfel e o vorbă-n vânt pe gazon.

Felicitări băieților pentru victorie!

XRay


Play off| Avancronică Pandurii – Steaua. Reghe și „Juniorul” la examen de prima treaptă

Capul de afiș al etapei a IV-a de Play off, se va disputa miercuri, 30 martie, la Turnu Severin, acolo unde Pandurii va primi vizita Stelei, într-o partidă de o mare importanță pentru ambele echipe, aflate la 3 puncte în spatele liderului Astra  și cu Dinamo suflându-le în ceafă. Gorjenii caută pe teren propriu fotoliul de lider, iar campioana trebuie să nu piardă iar contactul cu podiumul și sansele la titlu.

CCA a decis arbitrul care va conduce cel mai important meci din etapa a 4-a din play-off, Pandurii – Steaua. Astfel, la Severin va oficia Marius Avram (36 de ani), adică exact același arbitru care a oficiat la centru, și tot la Severin, întâlnirea dintre cele două echipe, dar din sezonul regulat. La 18 iulie 2015, Steaua se impunea la Severin, contra Pandurilor, cu un sec 3-0, golurile fiind marcate de Chipciu (2) și de Hamroun. Avram a avut atunci parte de un meci liniștit în care a acordat doar patru cartonașe galbene, câte două pentru fiecare echipă. Nu același lucru se poate spune și despre meciul CSU Craiova – Steaua, scor 0-0, disputat la 1 martie 2015. Atunci roș-albaștrii au reclamat un penalty neacordat la Varela, dar și o oprire neregulamentară la Adi Popa, care scăpase singur cu Bălgrădean, pe motiv de ofsaid.

Avram, cu ecuson FIFA din 2010, are 8 sezoane în Liga 1 iar în actualul campionat a bifat 10 meciuri, două dintre acestea fiind ale Stelei. ”Fluierașul” a mai arbitrat un meci al roș-albaștrilor și în Cupa Ligii. Dacă Stelei i-a purtat noroc în actualul sezon, nu același lucru îl pot spune și gorjenii. Cu Avram la centru, Pandurii a scos un egal la Craiova, dar a pierdut cu Steaua, acasă, și cu CSMS Iași, în Copou.

Pandurii – Steaua este miercuri, de la ora 21:00, în direct la Digisport, Dolce Sport și Look Plus TV

Considerate de mulţi specialişti drept echipele cu cele mai experimentate loturi, Pandurii şi Steaua se vor confrunta într-o partidă la finalul căreia câştigătoarea va lua o opţiune serioasă în lupta pentru titlu. Mediile de vârstă ale celor două loturi sunt: Pandurii – 27 ani şi o lună; Steaua – 26 ani şi 2 luni.

Pandurii și Steaua s-au întâlnit de 22 de ori în Liga 1, de trei ori s-au impus gorjenii, de 10 ori roș-albaștrii, iar alte 9 jocuri s-au terminat la egalitate.

  • Primul meci a avut loc pe 11 septembrie 2005, Pandurii – Steaua 1-2, golurile fiind marcate de Iulian Ştefan, respectiv Bănel Nicoliţă şi Gabi Boştină.
  • Patru partide s-au încheiat fără gol, ultima pe 21 octombrie 2012, pe terenul gorjenilor.
  • Primul succes al gorjenilor s-a înregistrat pe 7 aprilie 2009, Pandurii – Steaua 2-0, ambele reuşite purtând semnătura lui Thiago Tremonti. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu (Pandurii), respectiv Marius Lăcătuş (Steaua).
  • Palmaresul confruntărilor directe din Liga 1 cu Pandurii gazdă: 11 jocuri – 2 victorii Pandurii – 6 remize – 3 victorii Steaua.

În turul ediţiei precedente, pe 15 august 2014, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor în duelurile directe. Campioana s-a impus cu 6-0, scor care a stabilit două borne istorice:

  •  Claudiu Keşeru a fost primul jucător din istoria Stelei care a marcat șase goluri înt-o partidă din campionat;
  • A fost cea mai severă înfrângere suferită de Pandurii în Liga 1.

Gorjenii şi-au luat revanşa în returul sezonului 2014-15, graţie victoriei cu 3-1 de pe teren propriu (Mihai Roman, Shalaj, Eric / Gabi Iancu). Trebuie amintit că, pe 20 mai 2015, Steaua şi Pandurii s-au întâlnit în finala primei ediţii oficiale de Cupa Ligii, pe „Arena Naţională”. Partida s-a încheiat cu 3-0 pentru steliști, antrenaţi la vremea respectivă de Costel Gâlcă, marcatori fiind Iancu, Chipciu şi Ţucudean.

În cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, Steaua s-a impus la Severin cu 3-0 (Chipciu dublă, Hamroun), iar în Bucureşti s-a consemant scorul de 1-1 (Muniru / Răduţ).

Laurenţiu Reghecampf a pierdut doar un joc din cele șapte disputate în campionat contra celor din Târgu Jiu (2010-2011, FC U Craiova – Pandurii 0-2), în rest are trei victorii şi trei remize.


Pandurii Tg. Jiu nu a câştigat în faţa Stelei, în sezonul regulat al Ligii 1, iar în sezonul trecut a pierdut şansa de a cuceri primul trofeu din istoria clubului, Cupa Ligii, chiar împotriva roş-albaştrilor. Cu toate acestea, înaintea întâlnirii, Edi Iordănescu, dă asigurări că elevii săi nu au niciun complex de inferioritate în faţa campioanei.

„Să fiţi siguri că nu va exista niciun fel de sentiment de inferioritate, de complex în faţa adversarului. Eu antrenez jucători valoroşi, cu nimic inferiori din punctul meu de vedere jucătorilor Stelei, jucători cu mult caracter.

Avem un test extrem de dificil, întâlnim campioana ultimilor trei ani, o echipă cu jucători extrem de valoroşi şi experimentaţi care ştiu cu siguranţă să gestioneze foarte bine jocurile cu miză atât de mare, cum va fi cel de la Severin. Întâlnim o echipă care traversează o formă sportivă foarte bună, iar rezultatele certifică ceea ce spun. Suntem în faţa unui joc ce ar putea fi decisiv în ceea ce înseamnă perioada următoare.

Sunt trei puncte puse în joc, însă sunt extrem de importante pentru că, în acelaşi timp, întâlnim echipa care este pe locul doi, la egalitate de puncte cu noi, urmând ca în partea a doua a play-off-ului să jucăm la ei, deci vom avea nevoie de o exprimare bună şi un rezultat pozitiv. Suntem conştienţi de dificultatea jocului„, a precizat Edi Iordănescu.

  • Echipa probabilă Pandurii: Stanca-Ungurușan, Săpunaru, Vasiljević, Grecu-Mrzljak, Ropotan-L. Antal, Nistor, Răduț-Hora

Pe Steaua o aşteaptă un nou meci extrem de important, în deplasare, cu Pandurii. Roş-albaştrii merg la Severin cu gândul la victorie, iar antrenorul Laurenţiu Reghecampf este convins că dacă Steaua va ajunge pe primul loc, nimeni nu o va mai depăşi. Tehnicianul campioanei a evidenţiat problemele de lot pe care le are înaintea duelului cu gruparea gorjeană şi speră ca jucătorii care au venit obosiţi de la naţională să fie apţi sută la sută.

„Meciul cu Pandurii va fi foarte important pentru noi. Varela nu va ajunge al timp, pentru că are meci azi, jucătorii de la națională nu trebuie să discutăm, au trei zile să se refacă, sper să se refacă. Va fi greu, Pintilii a jucat două meciuri de 90, Stanciu un meci întreg plus o repriză, Popică a jucat mai puțin, dar cred că-și vor reveni și vom face un meci bun mâine seară. Au fost exemple mai vechi când jucătorii au revenit și au avut probleme, dar acum se lucrează bine la echipa națională. Se antrenează și jucătorii care nu au jucat.

Edi Iordănescu vorbește mult și nu cred că este fair-play să spună asta. Se plange si de arbitraje. Pandurii chiar de multe ori e ajutata de arbitri. Nu cred ca e fair play sa iesi inainte de meci cu asemenea subiect. Daca spui ca te ingrijoreaza dupa ce ai vazut Viitorul – Steaua, ce ar trebui sa spun eu dupa ce am vazut toate meciurile Pandurilor. Poate nu ar trebui sa ma mai prezint la meci. Imi pare rau pentru Edi ca trece printr-o asemenea situatie.

Va fi greu si pentru noi si pentru Pandurii. Daca vom castiga miercuri putem trece pe primul loc. In clipa in care Steaua va ajunge pe primul loc va fi foarte greu sa fie data la o parte. Stim sa ne descurcam. Daca luati statistica anul acesta, Steaua a fost cea mai dezavantajata echipaVa fi un meci greu, ambele echipe vor victoria, este foarte importantă. Noi, dacă vom reuși să câștigăm putem trece pe primul loc. În momentul în care Steaua va ajunge pe primul loc, va fi greu să fie dată la o parte. Noi suntem obișnuiți cu astfel de ipostaze. E greu, e presiune, dar noi știm să gestionăm. Dacă luați toate meciurile, statistici, veți vedea că Steaua a fost cea mai dezavantajată echipă.

Speram ca stadionul de la Severin sa fie plin cu oameni care tin cu Steaua. Veti vedea daca Marica va juca. In ultimele doua saptamani a facut pregatire separata. Speram sa fie bine, stiu ca se pune presiune, toata lumea asteapta de la el sa marcheze. O sa-si revina si va fi intr-o forma foarte buna. Nu vrem sa riscam nimic”, a declarat Laurenţiu Reghecampf, într-o conferinţă de presă.

Varela este convocat la echipa naţională și Pintilii este incert medical. Vă prezentăm cum ar putea arăta Steaua în partida de miercuri seară.

  • Steaua: Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momčilović – Bourceanu, Muniru – Hamroun, Chipciu, Adi Popa – Marica

Edi Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf s-au contrat înainte de derby-ul Pandurii – Steaua. Ambii îşi acuză adversarii de arbitraje favorabile. Meciul de la Turnu Severin a început deja la nivelul celor două bănci tehnice. Edi Iordănescu este suspendat la meciul cu roş-albaştrii, după ce a fost eliminat în runda trecută, cu Dinamo.

„Aşteptaţi-vă ca noi să nu cedăm iniţiativa şi să avem personalitate în joc. Sper că vom avea parte de un arbitraj bun. M-a nemulţumit ce s-a întâmplat la Dinamo şi mă refer la trimiterea mea în tribună şi că nu mi s-a acordat acel penalty clar”, a declarat Edi Iordănescu.

„Eu nu cred lucrurile astea şi Edi Iordănescu vorbeste mult, se plânge şi de arbitraje. Întotdeauna când sunt meciuri importante iese cu tot felul de discuţii, ba că nu avem bani, ba că se desfiinţează echipa şi aţi văzut că echipa joacă, câştigă, chiar de foarte multe ori e ajutată de abritri”, a fost răspunsul lui Reghecampf.

Steaua şi Pandurii sunt la egalitate de puncte înainte de meciul direct din etapa a 4-a a play-off-ului, iar o victorie o poate urca pe oricare pe prima poziţie, cel puţin două zile, până la meciul Astrei cu Dinamo.

Pandurii pare o echipă solidă și în formă fiind una din aspirantele la titlul de campioană. Steaua vine cu un moral bun după succesul de la Ovidiu și victoria este singura varianta care ar confirma că roș-albaștrii sunt pe un trend ascendent în Play off și lupta pentru titlu nu este doar un slogan ca praful în ochi.

Toată suflarea roș-albastră așteaptă cu speranță  duelul campioanei cu trupa „juniorului”, și își leagă visele pentru sezonul 2015-16 de un joc bun și un rezultat favorabil în partida de la Severin.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Play off| Viitorul – Steaua 1-3! Trei puncte mari

Steaua a învins fără probleme mari pe Viitorul, la Ovidiu, scor 3-1, într-un meci din etapa a treia din play-off. Au marcat: Tănase 73 / Hamroun 35 p., Ad. Popa 40, Stanciu 59.

Steaua a urcat pe locul secund, cu 29 de puncte, la trei lungimi de liderul Astra, însă ambele formații au un meci mai mult decât Pandurii (28 de puncte) care va juca duminică cu Dinamo. Viitorul rămâne pe 5, cu 24 de puncte.

Echipe de start:

  • Viitorul: Pecanha – Benzar, Boli, Goulon, C. Ganea (Coman 62) – R. Marin, I. Filip, De Lucas (Chiţu 46) – Nicoliţă, Hagi (Rusu 46), Fl. Tănase
  • Steaua: Niţă – Enache, Varela, Toşca, Momcilovic – Bourceanu (Bawab 65), Pintilii – Popa, Stanciu, Hamroun (Tamaş 46) – Chipciu (Muniru 78)
Ocazii și goluri

Steaua pare la turaţie maximă, după o nouă victorie în play-off, fără să strălucească, pe terenul Viitorului. Campionii au avut prima ocazie importantă prin Hamroun, după centrarea lui Enache (7). În minutul 33, centralul Marcel Bîrsan a dictat penalty pentru Steaua, după un duel în careu între Goulon şi Stanciu. Hamroun a marcat din penalty al 7-lea gol în tricoul roş-albaştrilor.

În minutul 39, Bourceanu a centrat perfect, din lovitură liberă, pentru Adi Popa, care s-a strecurat printre Ganea şi Goulon şi l-a executat pe Pecanha. După o oră de joc, Nicuşor Stanciu a demonstrat încă o dată că este cel mai în formă jucător din campionat. Decarul Stelei a marcat pentru 3-0 după o altă pasă de kinogramă, semnată de Pintilii.
Minutul 73 a adus golul de onoare al gazdelor. Centralul Marcel Bîrsan a văzut fault în careu la intervenția lui Varela la Vlad Rusu iar Florin Tănase a marcat pe recuperare, după ce Niţă apărase iniţial lovitura de pedeapsă.  În prelungiri (90+4), Stanciu a marcat din nou dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid iar Viitorul – Steaua s-a terminat 1-3. A fost meciul în care elevii lui Hagi au fost ținuți la respect de campioană și nu s-a mai repetat dominarea constănțenilor din ultimele 3 întâlniri, când după gol Steaua a făcut pasul înapoi. Viitorul a făcut un meci mediocru în fața Stelei, scor 1-3, dovadă stând nu doar rezultatul, ci și statistica jocului. Campioana României a dominat la absolut toate capitolele: posesie, șuturi pe poartă, șuturi la poartă și chiar și la cornere. Mijlocul campioanei a funcționat excelent. Bourceanu, Pintilii, Popa, Stanciu și Hamroun au fost cei mai buni de pe teren.

Viitorul are un singur punct din primele 3 etape ale play-off-ului, în timp ce Steaua se menține la trei puncte în spatele Astrei.

  • Statistica

 

Felicitări pentru cele 3 puncte!

Play off| Avancronica Viitorul – Steaua. Momentul adevărului

Capul de afiș al etapei a III-a de  Play off, se va disputa sâmbătă, 19 martie, la Ovidiu, acolo unde Viitorul va primi vizita Stelei, într-o partidă de o mare importanță pentru ambele echipe. Constănțenii caută prima victorie în Play off, după o înfrângere cu Astra ( 0-2) și un egal cu  Pandurii (1-1), meciuri disputate în deplasare, însă elevii lui Hagi și-au dominat copios adversarii la toate capitolele, mai puțin acolo unde a contat, pe tabelă.  De cealaltă parte, campioana trebuie să păstreze ceea ce a câștigat în derby-ul cu Astra dacă vrea să nu piardă iar contactul cu podiumul și sansele la titlu. Astra este din nou la 6 puncte!

Viitorul – Steaua este sâmbătă, de la ora 20:30, în direct la Digisport, Dolce Sport și Look Plus TV

Viitorul şi Steaua s-au întâlnit de 8 ori în campionat, roș-albaștrii reuşind 7 victorii, în timp ce mânjii lui Hagi şi-au trecut în cont doar un succes. Prima partidă a avut loc pe 11 noiembrie 2012, la Constanţa, rezultat 4-0 pentru Steaua, golurile fiind marcate de Chipciu, Gardoş şi Rusescu (2). În retur s-a consemnat una din cele mai mai surprize înregistrate în ultimii ani, victorie a Viitorul cu 5-2 în Ghencea.

În ediţia 2013-2014, Steaua a câştigat ambele jocuri, 4-0 acasă şi 3-0 în deplasare. În turul sezonului 2014-2015, roş-albaştrii s-au impus foarte greu, cu 1-0, golul fiind marcat de Iancu din penalty. Viitorul a terminat meciul cu doi oameni în minus, asta pentru că Țîru şi Buzbuchi au fost eliminaţi. În retur a urmat o nouă partidă câştigată la scor de campioni, 4-1 în Bucureşti, pe 22 martie 2015.

Ultimele meciuri din sezonul regulat 2015-16 au fost câştigate la limită de stelişti, 1-0, graţie reuşitelor lui Nicolae Stanciu, respectiv Hamroun, însă Viitorul a dominat campioana în ambele partide, fiind singura echipă din Liga 1 care a reușit această performanță.

Sâmbătă, partida va consemna un nou duel între Gică Hagi şi Steaua, echipă cu care a scris istorie în fotbalul românesc: trei titluri de campion, finalist şi semi-finalist în CCE şi câştigător al Supercupei Europei. Ca antrenor, acesta a condus gruparea „roş-albastră” în startul sezonului 2007-2008, reuşind calificarea în grupele UCL. Din postura de tehnician la alt club, Hagi a întâlnit Steaua de 5 ori, pierzând de fiecare dată. Sâmbătă va fi a treia confruntare directă dintre Hagi și Reghecampf din poziții oficiale de antrenori, în precedentele două a învins antrenorul Stelei.

Hagi e însă optimist și recunoaște că un succes e important pentru echipa sa, pentru a nu pierde contactul cu formațiile de pe podium. “Ne dorim victoria și sperăm să o obținem. E important pentru noi să intrăm în luptă, cum ar veni. Nicio echipă din play-off nu e mai bună ca noi. Asta am demonstrat până în momentul de față. Am dominat, ne-am impus, noi suntem echipa care a crescut cel mai mult anul ăsta, dintre toate echipele. Fiecare echipă și-ar dori locul 1, 2. E o provocare, sunt banii cei mai mulți.”, a spus Hagi, la conferința de presă dinaintea disputei.

Viitorul, față de echipa cu care a impresionat în prima parte a sezonului, nu-i mai are pe Mitrea, Vlad Achim și Aganovici. În privinţa efectivului de jucători, regele a spus că va absenta Cernat, accidentat, în vreme ce Pablo de Lucas şi-a revenit, iar Florin Tănase e pe drumul cel bun, după ce ambii s-au confruntat cu probleme medicale în această săptămână. La antrenamentul de ieri, s-a lovit însă Nicoliţă. „Accidentări, Cernat, Tase. Pablo și-a revenit. Tase (Fl. Tănase, nr.r) e pe drumul bun. Nicoliță a suferit și el o contuzie. Vom vedea ce va fi. Indiferent dacă lipsește vreunul, eu nu mă plâng. Cred în ei și sperăm să facem formula de echipă bună și să facem mult mai bine ca ei.”, a mai spus Hagi.

Cum poate arăta Viitorul: Pecanha – Benzar, Boli, Goulon, Cr. Ganea – R. Marin, I. Filip,  de Lucas- Nicoliță, I. Hagi, A. Chițu

Steaua  a oferit infrmații într-o conferință de presă susținută ieri de Reghecampf, care a vorbit despre meciul cu Viitorul și că l-a iertat pe Gebhart: „Dacă a simțit nevoia să meargă la un masaj, fie el și erotic, nu ne deranjează. Pozele respective nu erau din dimineața meciului. El s-a prezentat bine la antrenament. Mă interesează cum se va prezenta de acum. Să avem puțină răbdare cu el! N-a făcut cele mai bune jocuri, dar o să progreseze mult.

E un meci important pentru noi cu Viitorul. Avem o șansă bună să ne apropiem. Singurii jucători cu probleme sunt Ciprian Marica și Lucian Filip.  Ciprian nu va juca mâine, dar după pauza naționalei va intra în program cu echipa. Trebuie să fim concentrați mâine. Trebuie să ajungem cât mai repede pe primul loc. Dacă ne ajută și rezultatele, ajungem repede în fruntea clasamentului”, a zis Reghecampf la conferința de presă.

Vă prezentăm cum ar putea arăta Steaua în partida de sâmbătă seară.

  • Steaua : Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Varela, Toşca – Pintilii, Bourceanu – Hamroun, N. Stanciu, Chipciu,  Adi Popa

În ciuda clasamentului și a ultimelor rezultate, Viitorul pare cea mai în formă echipă din Play off, care practică cel mai combinativ joc, ofensiv și plăcut ochiului, dintre aspirantele la titlul de campioană. Steaua vine cu un moral bun după dubla victorie cu lidera Ligii 1 pe care a dominat-o copios în Trivale. Victoria este singura varianta care ar confirma că  roș-albaștrii sunt pe un trend ascendent în  Play off și lupta pentru titlu nu este doar un slogan ca praful în ochi.

Toată suflarea roș-albastră așteaptă cu speranță și emoție duelul campioanei cu trupa regelui, și își leagă visele pentru sezonul 2015-16 de un joc bun și un rezultat favorabil în partida de la Ovidiu.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

XRay

Steaua – Astra 2-0! Campioana în Trivale calcă Astra în picioare! YES! AMR 3

Un meci cât un întreg campionat duminică seara la Pitesti între Steaua și Astra, liderul din Liga 1. Campioana s-a impus fără drept de apel cu 2-0 (1-0) și a micșorat la trei puncte diferența din clasament față de „campioana morală”, după spusele  lui Șumudică, administrându-i a doua corecție „la zero” în patru zile. De asemenea, prin acest rezultat, Steaua a razbunat infrangerile nedrepte din sezonul regulat, cand Astra a castigat la Giurgiu in urma unor greseli uriase de arbitraj, iar la retur s-a impus printr-un gol inscris in prelungiri, impotriva cursului jocului.

Marile ocazii și golurile

Pe stadionul din Trivale nu a mai plouat decât cu mari ocazii steliste, goluri superbe (’12 Momcilovic, ’60 Stanciu), cartonașe galbene (10) și un alt penalty neacordat după un dublu fault în careu asupra lui Bawab (’78).

Încă din startul partidei s-a prefigurat că Steaua o va călca în picioare pe Astra arogantului Șumudică, acum și cu gura mică. Învingătoarea disputei nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării pe tot parcursul celor 93 de minute. Dimpotrivă, dacă la pauză era 2-0, cel puțin,  nu-i mai mira nici pe cei 16 ultrași giurgiuveni prezenți la meci, alături de cei 8.000 de roși albaștri, printre care și 100 de ultrașii din Peluză Nord, veniți cu mesaje de protest înscrise pe bannere: „Cât vă mai bateţi joc de noi?”, „Ne-aţi răpit plăcerea de a iubi echipa cu care ne trezeam zi de zi”„Vrem normalitate!”. Peluza Nord a dat esență meciului și contribuind la compunerea doinelor și baladelor pentru „Șumudel”.

Ilie Năstase, Ciprian Marica, Andrei Prepeliță și Rică Neaga au trăit partida la unison cu toți steliștii din tribune. Toată lumea a fost alături de echipă, de la puști de 2 ani, până la bătrâni, oameni cu diverse dizabilități, cu toții au ‪‎trăit‬ pentru echipă! Fapt remarcat cu invidie și de adversari  prin vocea antrenorului.

  • Andrei Prepelita s-a intors acasa, la Pitesti, pentru a vedea meciul Stelei cu Astra. Fostul mijlocas al Stelei, in prezent la Ludogorets a declarat la finalul meciului: „Sunt fericit pentru echipa mea că a câștigat”.

Reghecampf a găsit cheia potrivită în 4-2-3-1 cu care să desfacă jocul Astrei. Boldrin, Teixeira şi Lovin au fost victime sigure în lupta de la mijlocul terenului, unde Bourceanu şi Pintilii, ajutaţi de Stanciu, au făcut un meci grozav anihilând vedetele lui Șumudică.

Echipele de start:

  • Steaua: Niţă – Tamaş, Varela,   Toşca, Momcilovic –   Bourceanu,   Pintilii (Muniru 76) – Enache (Adi Popa 58), Stanciu,   Hamroun –   Chipciu
  • Astra: Gavrilaş – Queiros, Găman,   Geraldo,   J. Morais –   Lovin (Boubacar 46), Teixeira –  Boudjemaa (D. Niculae 36),   Boldrin, De Amorim – Alibec (D. Florea 71)

Concluzii

După o victorie atât de clară, într-un moment crucial al acestui sezon, nu sunt multe de spus, decât să-ți amintești de replica din Răzvan și Vidra: „Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău e silit să recunoscă că eşti bun şi el e rău”,  după ce auzi declarația lui Șumudică: „Am pierdut fără drept de apel! Steaua a fost mult mai bună, au fost mai agresivi, au avut ajutorul publicului și noi nu am putut să ne capacităm. Ei își jucau ultima șansă! Meciul cu ASA este mai important decât acesta, era destul de greu să câștigăm cu Steaua. Cred că ne-am depășit cu mult limitele”. Strâns cu ușa evidenței, Șumudică a mimat un fair play. Aluziile colaterale din declarația completă l-au dat de gol că poza în victima sistemului.

Cu Astra, Steaua nu a câştigat doar un meci, ci şi-a regăsit încrederea și prestanța de echipă. Încrederea în Reghecampf, în lot şi în sistemul său bazat pe posesie, atac, viteză, forţă şi presing. În seara asta campioana a impresionat ca joc colectiv și a controlat meciul de la un capăt la altul cu liderul Ligii 1. Remarc întrarea în joc, surprinzător de bine, a lui Bawab după accidentare și faptul senzațional că Bouceanu a jucat mai mult decât rezonabil două meciuri, „full time”, la înterval de 4 zile, pe un teren foarte greu și la presiune maximă în dublă dispută cu liderul.

Mai sunt lucruri de corectat, în special pe benzile defensive, dar și pentru evitarea intrărilor de galben în zone neutre și nu există premize de „forță majoră”, a faulturilor făcute în preajma propriului careu…, însă sunt speranțe că Reghecampf le va soluționa.  „Suntem la 80% din potențial. La Steaua sunt 27 de jucători și fiecare trebuie să lupte pentru postul lui „, a declarat după meci antrenorul campioanei.

Statistică și Video rezumat: Steaua – Astra

Galerie foto

Felicitări băieților și stafului pentru săptămână fericită și reconfirmarea pedigriului „Steaua”!

XRay

Play off| Avancronică Steaua – Astra. „All in” cu titlul și cuțitele pe masă

Steaua revine la Pitești, pe arena Nicolae Dobrin, acolo unde campioana va juca duminică, de la ora 20:30, împotriva Astrei Giurgiu, o partidă cu titlul pe masa în etapa a doua de Play off.

Cu opt etape înainte de final, Steaua lui Reghecampf are doar opţiunea victoriei în meciul cu liderul Ligii 1, pentru a mai rămâne în cărţi la titlu. În cazul unui insucces, Astra se va distanța decisiv la 9 puncte și va imposibil de ajuns de Steaua. Nu însă și de Pandurii sau Dinamo, care în această variantă „horror”, vor rămâne principale contracandidate la titlu, având nedisputate meciurile directe, de 6 puncte, cu Astra. Viitorul a pierdut primul meci cu liderul, iar ASA e deja la 10 puncte de primul loc. Desigur, teroretic și mureșenii mai au șanse la titlu, dar într-un scenariu aproape SF.

Chiar dacă are un handicap de 6 puncte şi două înfrângeri în meciurile directe cu Astra, Steaua mai poate fi campioană și matematic depinde în continuare numai de propriile rezultate.

Într-un scenariu optimist, dacă va câştiga toate meciurile rămase de disputat până la terminarea play-off-ului, campioana îşi va apăra trofeul, independent de evoluția Astrei. Raţionament valabil şi în cazul în care Astra, cu excepţia dublei cu Steaua, va face şi ea punctaj maxim.

În acest ultim caz s-ar ajunge la egalitate de puncte, însă primul criteriu care va fi aplicat nu vor fi meciurile directe. Se va ţine cont dacă una dintre cele două echipe a beneficiat de bonusul de 0,5 puncte la intrarea în partea a doua a campionatului.

Astra a terminat cu punctaj impar și a pătruns în play-off cu bonificaţie, astfel că în caz de egalitate de puncte cu Steaua, campioana și-ar păstra titlul. De fapt, doar două dintre cele 6 echipe au acest dezavantaj: Astra şi Pandurii Tg. Jiu.

Cum este un meci cu o încărcătură specială, CCA a decis să-l trimită la acest derby pe Alexandru Tudor, asistat de tușierii Aurel Oniţă (Constanţa) și Mircea Orbuleţ (Bucureşti), adiționalii  Andrei  Chivulete (Bucureşti) și Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş) și rezerva Daniel Mitruţi (Craiova). Tudor vine după o suspendare de 4 etape, primită în urma partidei din Liga 1 Dinamo – Concordia, în care a validat golul lui Gnohere marcat în urma unui fault grosolan făcut de atacantul dinamovist.

Va fi cea de a 25-a întâlnire directă din campionat Steaua vs Astra, dintre care 10 s-au încheiat cu victoria „roş-albaştrilor”, opt cu succesul ”astralilor” şi șase la egalitate. Steaua nu s-a mai impus în campionat din 18 decembrie 2013 (Steaua – Astra 3-1), tot cu Reghecampf pe bancă, timp în care a pierdut de două ori şi a remizat de alte trei ori.

Reghecampf și Șumudică sunt la egalitate în întâlnirile directe și duminică se înfruntă pentru a șasea oară în carierele de antrenori. Primul duel a avut loc acum 6 ani, pe când Șumudică era antrenorul Rapidului, iar Reghecampf al Bistriței. Șumudică a câștigat primul meci și a remizat în al doilea. Primul insucces în fața lui Reghecampf (Chiajna) a venit în 2012, când Șumudică antrena FC Brașov (2-3), dar l-a învins în același an, cu FC Vasluiul (3-1), însă de data asta Reghecampf antrena Steaua.

Miercuri, în meciul de Cupa Ligii de la Pitești, Reghecampf  și-a luat revanșa, astfel că bilanțul este acum egal. Câte două victorii pentru fiecare dintre ei și un rezultat de egalitate.  În schimb antrenorul Șumudică are un bilanț negativ în fața Stelei: a pierdut 5 meciuri, a câștigat 4 și a remizat unul.

Pentru partida de duminică, problemele majore de lot ale Stelei sunt legate de postul de atacant. Marica și Bawab accidentați, Tade fără pregătire de iarnă cu echipa și Onțel fără jocuri în piciore. Marica a suferit o ruptură musculară și s-a tratat la celebra Marijana Kovacevic. Vineri seara în cadrul emisiunii Fotbal Club, la Digi Sport, Marica a făcut o declarație:

  • Despre accidentare„Mă simt mult, mult mai bine. Există şansa ca eu să joc duminică. Sigur. Nu ştiu cât de mult ne dorim să ne asumăm acest risc cu toţii, dar şansa există. Trebuie să mă intorc acasă să iau parte la antrenamentul de mâine şi să văd cum mă simt. Trebuie să fiu 100%. Împreună cu antrenorul vom stabili ce e mai bine pentru mine şi pentru Steaua. Vom stabili mâine”
  • Despre cauzele pentru forma slabă prin care trec „roş-albaştrii„Suntem foarte mulţi jucători noi, mulţi jucători care nu au evoluat de mult timp şi nu sunt în formă. Am venit după o pregătire foarte dură, cu care mulţi jucători nu erau obişnuiţi, cum este şi cazul meu. Personal, mă simţeam şi mă simt din ce în ce mai bine, fizic vorbind, pentru că aveam nevoie de lucrul ăsta. E clar că în pregătire s-a alergat foarte mult şi era vorba doar de partea fizică.”
  • Despre greseala că s-au supraevaluat în meciurile din sezonul regulat„Ne-am gândit că primele etape cu Chiajna şi Voluntari vom câştiga oricum pentru că suntem Steaua şi asta e realitatea. Ne-am supraevaluat. Am crezut prea mult că vom câştiga oricum, chiar dacă vom fi obosiţi oricum, chiar dacă nu vom fi 100%. E normal ca lumea să tragă un semnal de alarmă, dar lucrurile se vor remedia. Jucătorii care nu au evoluat aveau nevoie să-şi recâştige încrederea pe care au pierdut-o în perioada în care nu au jucat, iar acest lucru urma să-l facem în primele trei etape, când am spus că vom face mai mult antrenamente tehnic, tactic, să ne recăpătăm încrederea.
  • Despre moralul și presiunea la echipă: „După ce am pierdut meciul cu Voluntari, am făcut egal cu Iaşi şi am intrat într-o nesiguranţă şi am început să avem presiune foarte mare. Trebuie să ne păstrăm calmul, până la urmă lucrurile vor intra pe un făgaş normal, pentru că fizic ne vom reveni. E bine pentru moralul nostru să câştigăm acest meci cu Astra. E normal să existe presiune, e presiune oricum, d-aia am şi venit, să câştigăm campionatul, să jucăm în Champions League, ăsta e scopul nostru. Oricum e presiune la Steaua, nu avem nevoie de presiune în plus”.

În conferința de presă de sâmbătă, Reghecampf a spus că nu se pune problema ca Marica să joace duminică. În aceste condiții,  Laurențiu va avea doar „jumătăți” de opțiuni în atac: Tade – stors miercuri, Onțel – fără meciuri jucate în 2016 și Chipciu – în eclipsă de formă.

  • Alex Chipciu,  unul dintre cei mai contestaţi și fluierați jucători din lotul Stelei, are o calitate nativă. După măsuratori InStat, șeptarul a atins în meciul cu Dinamo (1-1), viteza de 32,1 km/h (8,91 m/s). Este vorba de „top speed”, nu medie pe o distanță standard. Asta înseamnă că roș-albastru de 26 de ani este printre cei mai rapizi fotbalişti din lume, devansând la acest capitol ca fotbalişti, precum Franck Ribery sau Arjen Robben, însă doar viteza nu este suficientă în fotbal pentru a fi în top 10.

Cei mai rapizi 10 jucători din lume, într-un clasament făcut de FIFA
1. Antonio Valencia – 35,1 km/h;
2. Gareth Bale – 34,7 km/h;
3. Aaron Lennon – 33,8 km/h;
4. Cristiano Ronaldo – 33,6 km/h;
5. Theo Walcott – 32,7 km/h;
6. Lionel Messi – 32,5 km/h;
7. Wayne Rooney – 32,1 km/h;
8. Franck Ribery – 30,7 km/h
9. Arjen Robben – 30,4 km/h
10. Alexis Sanchez – 30,1 km/h

Pe lângă Marica și Bawab, doar Gebhart, Kharja și Filip nu pot prinde lotul din motive fizice. În rest, este greu de pătruns acum în mintea unui antrenor obligat să dea „all in” pe ultima carte a obiectivului principal.

La ora meciului, 20:30, se anunță ploaie și 6 °C (feel 1 °C) în Pitești. Terenul va fi la fel moale ca miecuri, poate și mai deteriorat. În aceste condiții, pe o suprafață pe care mingea este greu de controlat și anulează abilitățile tehnice de finețe, cred că Reghecampf va miza pe jucători de travaliu la mijloc, benzi rapide și un pivot pentru mingile lungi prin care se va sări faza de construcție la tranziția pozitivă.

Cum egalul este răul cel mai mic, nu cred că antrenorul Stelei va risca un 4-1-4-1 împotriva Astrei, echipă cu un mijloc solid și tehnic, ci va folosi 4-2-3-1 sau 4-2-4, pentru a securiza zona din fața fundașilor centrali, astfel încât mijlocașii giurgiuveni să nu vină cu mingea sub control direct în fața lui Varela sau Tamaș. Pe de altă parte, închizătorii trebuie să impiedice șuturile de la 20-25 ale lui Boldrin sau Alex Teixeira, recunoscuți pentru execuțiile lor precise din afara careului, „letale” prin acvaplanare pe un teren îmbibat de ploaie. După ultimele evoluții, este posibil să revină la  cuplul Pintilii – Bourceanu.

Adus în iarnă cu probleme medicale, Bourceanu a recuperat treptat și prestația sa a fost pe trend ascendent. După ce a jucat titular cu Astra, căpitanul roş-albaştrilor din semifinala Cupei Ligii anunță că este aproape de a reveni la cea mai bună formă a lui. „Acum mă simt puțin mai bine. Principalul meu obiectiv este să ajung la un nivel cât mai ridicat și să fiu competitiv. Cred că am făcut doi-trei pași înainte. Este greu să recâștig în două luni ce am pierdut într-un ani și jumătate. Sunt foarte optimist și în sfârșit mă simt bine. Cel mai important este că nu mai am dureri. A fost o presiune mare pe mine, cea mai mare venind din partea mea. Îmi doresc să fiu la nivelul la care am fost. Pentru prima dată sunt conștient că pot reveni acolo. Mai am probleme, dar astea se vor rezolva cu ajutorul rezultatelor bune obținute de echipă. Este rău când echipa nu câștigă, pentru că și eu și colegii mei suntem puși la zid”, a spus Bourceanu sâmbătă la conferința de presă.

Vă prezentăm cum ar putea arăta Steaua în partida de duminică seară, fără a știi detalii despre starea la zi a fiecărui jucător și nici ce tactică va aborda Reghecampf funcție de lot, gazon și adversar.

  • Steaua (4-2-3-1): Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Varela, Toşca – Pintilii, Bourceanu ( Muniru) – Chipciu, N. Stanciu, Hamroun – Tade
  • Steaua (4-2-4) : Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Varela, Toşca – Pintilii, Bourceanu ( Muniru) – Hamroun, N. Stanciu, Chipciu,  Adi Popa

Deși Șumudică a renunțat la discursul războinic înaintea derby-ului cu Steaua: „Mă intereseaza mai mult meciul cu Tg. Mureș”, pentru a lua presiunea de pe jucători săi și a adormi adversarii, Astra și Steaua au ca scop clar câștigarea titlului, chiar dacă și locul al doilea are biletele pentru Champions League. Motivul?

  • Locul 1 intră în turul al III-lea pe ruta campioanelor. Adversarele vor fi echipe accesibile din estul și nordul Europei, mai ales pentru Steaua, care ar fi cap de serie.
  • Locul 2 va avea o misiune mult mai dificilă. Intră tot în turul al III-lea, însă pe un traseu pe care apar nume mari din fotbalul european.

Însă vorbim de blana ursului din pădurea. Duminică seara în Trivale, de la 20:30, sub o ploaie rece de primăvară prognozată, Steaua își va înfrunta destinul cu o echipă pe care nu o învingea previzibil nici atunci când avea echipă de echipă și atacanți în vână. Îronia soartei a făcut din această partidă de play off, una cu cuțitul la os, dar și cu chiloții în vine, fără atacanți.

După 8 luni, pe acel post Steaua stă mai rău decât la începutul sezonului cu Rădoi și mult mai rău decât Voluntari, de exemplu. O situație de râs, dacă nu ar fi de plâns, pentru o campioană cu pretenții, care arată cât de profesionist s-a dimensionat lotul în cele două perioade de mercato. Cum să visezi la blana ursului cu o pușcă și trei gloanțe oarbe? Poate ne va răspunde pe teren antrenorul Stelei, coautorul acestui „lot de tremurat în Liga 1”.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Xray

Steaua – CSMS Iași 1-1! Egalul nimănui cât o înfrângere

Steaua lui Reghe continuă seria neagră tip „Rădoi” și face un nou pas greșit, de această dată „acasă” la Pitești. Campioana României a terminat la egalitate cu CSMS Iași, scor 1-1 (Golubovici ’25/ Stanciu ’46).

Echipele de start:

  • Seaua: Fl. Niță – Enache (’72 Râpă), Varela, Papp, Toșca – Pintilii, L. Filip(’45 Muniru) – Ad. Popa, N. Stanciu (’79 Gebhart), Chipciu – Marica.
    Rezerve: Cojocaru, Râpă, Tamaș, Muniru, Bourceanu, Gebhart, Tade.
  • CSMS Iași: Grahovac – I. Voicu, Ciucă, Mihalache, Ţigănaşu – Viveiros (Llullaku 71′), Creţu, V. Gheorghe (Onduku 71′), Bole (Piccioni 83′)- A. Cristea, Golubovic. 
    Rezerve: Caparco, Bădic, Piccioni, Enescu, Frăsinescu, Llullaku, Onduku.

Deși a controlat jocul, și-a creat ocazii de gol, campioana a avut un meci foarte greu împotriva unei echipe arțăgoase, motivată, organizată defensiv și solidă, care a ieșit bine de câteva ori pe contraatac.

Într-o astfel de ipostază, Golubovici a deschis scorul în minutul 25, la prima și singura ocazie a ieșenilor din prima repriză, ajutat de o gafă comună Varela-Niță.  Din acel moment Steaua s-a aruncat în atac, dar nu a reușit să înscrie. Ocaziile de gol au fost irosite în primul mitan de Marica (‘8, ‘9, ’31, ’44) și Stanciu (’21, ’45+2).

Repriza a două a debutat fulminant și spectaculos. După doar 7 secunde scorul devenea 1-1, grație unei reușite a lui Stanciu, din pasa lui Marica, plecat într-un slalom cu mingea la picior de la centrul terenului, în secunda când Balaș a fluierat startul jocului.

Până la final Steaua a forțat victoria, însă n-a reușit nimic notabil pe tabelă și chiar putea pierde la ocazia lui Cristea din minutul 78,  aflat însă într-o poziție nesemnalizată de offside, și cea a lui Golubovici (’88). Șteliștii și-au consumat steril oportunitățile de gol prin Chipciu (’56), Stanciu (’68), Marica (’83), Adi Popa (’90+2).

Poate cea mai elocventă fază, care exprimă precipitarea, indecizia și disperarea roș-albaștrilor după golul victoriei, a fost în minutul 90+3. Moldovenii au beneficiat de un corner, a venit și Grahovac în careul lui Niță, portarul ieșean a lovit mingea cu capul (!?), dar s-a produs un henț și Balaș a dictat lovitură liberă pentru Steaua. Cu Grahovac ieșit din poartă, aflat în careul campioanei, steliștii au reluat repede jocul, dar Gebhart a pasat înexplicabil în cros între Marica și Popa, când putea continua de unul singur sau pasa simplu în lung de linie lui Chipciu. Astfel mingea a ajuns la adversari, pe când poarta ieșeană era goală, iar contraatacul stelist în 4 contra 3 avea spații libere suficiente de desfășurare.

Caracterizare generală

playoff2În finalul sezonului regular, Steaua lui Reghe a revenit la „norocul” în fața porții din era Rădoi. Atacă, dar nu marchează, iar pe tranziție negativă ia goluri de curtea școlii. Cu un joc pe alocuri mai slab decât cel din 2015, campioana României a intrat în Play off cu blazonul șifonat de trei echipe de pluton,  din care două caută cu disperare salvarea de la retrogradare. Victoria cu Chiajna a fost à la Pirus, cu un om în plus și bulan defensiv.

De fapt, „primenirea” s-a făcut în iarnă (cum s-a făcut), dar nu cu titulari „de facto”, ci de CV. Tot cei de pe vremea lui Rădoi joacă în primii 11, cu puține excepții care s-au integrat în „regulă”. Marica a fost la fel de absent pe tabelă ca Tade, Pintilii a dat mai multe pase greșite decât Breeveld, iar Enache nu a fost mai eficient în ofensivă decât Râpă, Alcenat sau Papp.

Steaua lui Reghe are aceeași apărare de pe vremea lui Rădoi: Niță-Vareala-Papp-Toșca. Un „Șvaițer” pe tranziție negativă prin care se scurg goluri cu o lejeritate dezarmantă. În atac, aceiași Chipciu, Adi Popa, fără centrări utile de pe benzi și în 80% din cazuri se împiedică în primul fundaș sau în tușe. „Tade 2”, adică Marica, se zbate ca peștele pe uscat fără goluri. Azi a jucat mult mai bine decât cu Voluntari, a bifat o foarfecă și un assist, dar este tot sub cerințele postului: golul.

Mijlocul cu Breeveld-Muniru, sau oricare combinație dintre ei cu Filip, era mai stăpân și mai eficient decât ce a arătat în cele 2 jocuri oficiale Pintilii, singur sau în combinație cu Bourceanu, Kharja, Filip sau Muniru. Dacă mai adăugăm și o lipsă de vână, care nu era prezentă la echipa lui Rădoi, avem și una din explicațiile pentru care jocul pare că a involuat față de cel din 2015, deși acum e Reghecampf și  „magicianului” Neubert.

Este limpede că Steaua lui Reghe traversează o perioadă dificilă, cu mai multe nume sonore decât Steaua lui Rădoi, dar și cu mai mulți nerefăcuți sau ieșiți din formă. Lupta la titlu a devenit acum un slogan jenant, ca un „hei rup” spus de un turmentat din șanț. Nu mai are nici o acoperire în ceea ce a arătat echipa până acum.

Nu pot spune cu certitudine dacă Steaua are sau nu un lot valoros, dar pot afirma cu argumentul evidenței că lotul ăsta nu are încă o echipă care să emită pretenții în Liga 1, cu atât mai puțin în UEFA.

Caseta tehnică


Arbitraj slab al brigăzii conduse de Cristi Balaș, care a acordat câteva galbene complet aiurea, printre altele. Cartonaşe galbene: Varela 24′, Chipciu 28′, Enache 47′, Toşca 49′, Pintilii 60′ / Golubovic 26′, Creţu 30′, Ţigănaşu 42′, Grahovac 45′.

Video rezumat: Steaua – CSMS Iași 1-1

Declarații

Reacția lui Reghecampf după al doilea joc consecutiv în care Steaua nu câștigă:
”Normal că sunt dezamăgit. Am pierdut două puncte importante de care aveam nevoie. Va urma o perioadă foarte grea. Acum, să vedem pe ce loc vom intra în play-off.

Ne-am creat multe situații, ne-am complicat în multe momente, dar nu avem mult timp, pentru că în patru zile vine următorul meci.

Ne precipităm foarte mult la finalizare, plus că primim goluri foarte ușor. Noi nu suntem la nivelul pe care ni-l dorim. Sunt foarte mulți jucători care vin din spate, trebuie să fie o concentrare mult mai mare, pentru că sunt sigur că la final noi vom fi pe locul 1”

Declarația video a lui Reghecampf

  • De ce l-a lasat rezerva pe Tamas: „Tamas nu m-a nemulțumit, el vine după o perioadă în care nu a jucat foarte mult timp. Probabil va juca următorul meci. Încet, încet, vom face o echipa puternică.”
  • Despre Marica: „Ciprian s-a mișcat foarte mult, și-a creat ocazii bune, mie mi-a plăcut de el.”
  • Despre Bawab: „Avem rezultatele RMN-ului lui Bawab. Nu este o accidentare gravă pentru Bawab, în următoarea lună nu va fi apt pentru meciuri dar iși va reveni usor, ușor.”
  • Filip trece pe banca: „Filip nu s-a ridicat la nivelul jocului și l-am schimbat. Avem jucători pe banca ce asteaptă să intre, l-am bagat pe Muniru, dar am gresit iar. Am făcut mult efort, dar nu am reușit să marcăm”.
  • Despre meciul cu Dinamo: „Anumiți jucători nu se pot reface în 4 zile, vom folosi jucători care sunt proaspeți, mergem în Stefan cel Mare să câștigăm.”

Fostul atacant de legendă al Stelei, Gavrilă ”Pele” Balint, a analizat, în studioul Fotbal Club, de la Digi Sport, prestația Stelei în remiza, 1-1, cu CSMS Iași, și nu o mai vede pe Steaua favorită la titlu:”Nu e pregătită de play-off. Reghe e bulversat.”

Declarația video a lui Balint

După ultima etapă din sezonul regular, ieșenii au terminat pe 7, primul loc sub linia play-off-ului, cu 37 de puncte. Pentru Steaua a fost un meci degeaba. Campioana a întrat în Play off cu 22 de puncte, câte ar fi avut și dacă această partidă nu s-ar fi disputat sau ar fi fost înfrântă.

Șansele „teoretice” la titlu depind acum de meciul Dinamo – Astra. Dacă învinge Dinamo, Steaua va fi la 3 puncte de primul loc. La egalitate sau la victoria giurgiuvenilor, Steaua pornește Play off-ul de la 4 ( sau  5) puncte distanță față de lider.

Notă: În această ultimă variantă (victorie a giurgiuvenilor), chiar dacă în seara asta învingea Steaua,  ar fi fost tot departe de Astra, la 4 puncte distanță. Înfrângerea cu FC Voluntari a contat mult în punctajul Stelei din Play off. Cu doar un punct obținut cu ilfovenii și unul de acum, Steaua făcea 45 puncte, adică 23 în Play off prin rotunjire.

Le urăm succes în Play off!

XRay

Avancronică Steaua – CSMS Iași. Ultimul tren din Trivale spre Play off

logo liga2Astăzi suntem la ultima etapă înainte de startul play-off-ului. Votată cea mai bună echipă din România în 2015, Steaua nu concepe să rateze al 27-lea titlu din istoria clubului. „Ar fi un dezastru. sunt sigur că vom lua titlul. Toate echipele din play-off au șanse să câștige campionatul”, a spus şi Reghecampf.

 

Steaua a fost votată cea mai bună echipă din România în 2015 de peste 35.000 de vizitatorii site-ului digisport.ro, iar roş-albaştrii au primit trofeul ieri chiar înainte de ultimul meci din sezonul regulat. 


Căpitanul Fernando Varela a fost onorat de premiul votat de cititori. Pentru asta muncim toți, să fim cei mai buni și să câștigăm toate trofeele aici în România. Pentru asta suntem la Steaua București, avem cel mai bun lot”, a spus Fernando Varela, căpitanul campioanei României din ultimele 3 sezoane.

VIDEO cu Evenimentul

După ultima partidă din sezonul regular, pentru Steaua urmează și apoi un play-off în care poate cuceri al patrulea titlu consecutiv. „Astra e pe primul loc, ei au prima șansă. Mai sunt echipe în fața noastră, nu cred că suntem principala favorită la titlu”, a spus circumspect decarul Nicușor Stanciu, mijlocașul anului 2015.

Un alt obiectiv important al Stelei este accederea în grupele Champions League. Pentru a participa în această competiție, cucerirea titlului nu este obligatorie. Steaua trebuie să încheie Play off-ul pe locul 2, sau chiar pe 3, dacă în unul din primele două locuri s-ar plasa Dinamo, echipă înterzisă de UEFA în acest sezon din cauza insolvenței. Însă, traseul campioanelor este mai accesibil decât cel al non-campioanelor. Din această perspectivă, cucerirea titlului devine o prioritate.

Steaua și CSMS Iași se vor întâlni, astăzi de la 20:30, pe Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, într-unul dintre cele două meciuri care contează pentru ultimul loc în play-off la care aspiră ieșenii și ASA Târgu-Mureș în meciul cu FC Botoșani. Partida Steaua – CSMS Iași va fi în direct pe Digi Sport 1 și Dolce Sport 1.

Steaua n-a rezolvat problema cu autoritatile in privinta National Arena si merge din nou sa joace la Pitesti. Fanii Stelei din judetul Arges n-au fost descurajati de meciul dezastruos cu Voluntari. Vor veni cu miile sa vada Steaua lui Reghe pentru prima oara in 2016, la partida cu CSMS Iasi.

Gazeta Sporturilor scrie ca s-au dat deja 5000 din cele 10 000 de tichete tiparite de club pentru acest meci. Casele sunt deschise și azi, iar Steaua a publicat pe site-ul oficial un mesaj prin care le cere fanilor sa evite aglomeratia de la casele de bilete si de la portile de intrare. La meciul cu Astra de anul trecut suporterii s-au calcat in picioare ca sa intre pe stadion.

CSMS Iași
Anul înfiinţării: 2010 (prima participareîn Liga I: 2012-13)
Culori: alb-albastru
Trofee câştigate: –
Lot (23): portari – 2, fundaşi – 9, mijlocaşi – 7, atacanţi – 5
Antrenor: Nicolo NAPOLI
Transferuri în iarnă:

Au venit: Llullaku (Gaz Metan Mediaş), A. Cristea (ASD Martina Franca / Italia), Sarić (NK Zadar / Croaţia)
Au plecat: L. Ganea, Grigorie (ambii Academica Clinceni), João Paulo

Palmares Steaua vs CSMS Iaşi

O singură înfrângere au suferit steliştii în meciurile jucate pe teren propriu din ediţia curentă, 0-1 cu Astra, în rest au șase victorii şi cinci remize.

Moldovenii sunt neînvinşi în deplasare din 13 septembrie 2015, atunci când au cedat toate punctele la Craiova. Au urmat două succese (2-1 cu Petrolul, 2-1 cu Viitorul) şi patru rezultate de egalitate.

Steaua şi CSMS Iaşi s-au întâlnit de cinci ori în Liga 1, de patru ori s-au impus roș-albaștrii, iar un joc s-a încheiat la egalitate.

  • Primul meci a avut loc pe 16 septembrie 2012, CSMS – FC Steaua 0-3 (marcatori Alexandru Chipciu – dublă şi Rocha). În returul stagiunii 2012-2013, în Ghencea, Iaşiul a deschis scorul din penalty prin Claudiu Tudor (minutul 17), avantajul moldovenilor ţinând până în finalul primei reprize, atunci când Alexandru Chipciu a adus egalarea. În partea a doua a jocului, Pintilii şi Tatu au marcat pentru un nou succes izbutit de formaţia antrenată la vremea respectivă tot de Laurenţiu Reghecampf.
  • Mult mai echilibrate au fost partidele disputate în campionatul precedent, cel în care bucureştenii s-au impus acasă cu 1-0, golul victoriei venind abia în minutul 94, autor Szukala, în timp ce tabela din Copou a arătat scor alb (28 mai 2015), unul care coroborat cu rezultatul de la Târgu Mureş, ASA – Oţelul 1-2, au dus titlul în vitrina „roş-albaştrilor”.
  • De o confruntare spectaculoasă au avut parte microbiştii şi în ultimul duel direct, cel din 3 octombrie 2015. Chipciu a deschis scorul în prima fază din repriza secundă, fructificând pasa primită de la Kharja. Apoi, cu 10 minute înainte de final, Tahar a mărit avantajul, după care Vasile Gheorghe a redus din diferenţă în prelungiri.
  • De asemenea, în sezonul competiţional 2014-2015, adversarele de sâmbătă s-au întâlnit la Iaşi şi în cele două competiţii eliminatorii, de fiecare dată Steaua fiind cea care a mers mai departe, 3-0 în Cupa Ligii Adeplast şi 1-0 în Cupa României.
  • Laurenţiu Reghecampf şi Nicolo Napoli s-au mai duelat o singură dată din postura de antrenori, în ediția 2012-2013, atunci când Steaua s-a impus acasă cu 2-1 în faţa celor de la CS Severin. Pentru tehnicianul italian, partida va fi una specială, asta deoarece va consemna cea de a 150-a prezenţă pe banca unei echipe în Liga 1 Orange.
Steaua vs CSMS Iaşi – etapa a 26-a, Liga 1

În etapa precedentă, Steaua a pierdut surprinzător cu FC Voluntari, scor 1-3, iar una dintre măsurile luate a fost readucerea lui Gregory Tade la prima echipă. Reghecampf, a declarat că le-a spus jucătorilor cuvinte mai dure, dar totuși consideră că acel meci a fost un accident.

„A fost un accident jocul cu Voluntari. Am avut foarte multe ocazii. Ne gândim la meciul cu Iași. Jucătorii vor avea o altă atitudine. Au fost cuvinte dure și din partea mea la adresa jucătorilor. Jocul nu a fost cel care trebuia să fie. La Hamroun a fost un accident, Momcilovici trebuie să se integreze în familia noastră, să se obișnuiască cu ceea ce înseamnă Steaua.

Sunt mai multe motive pentru aducerea lui Tade. In primul rând a trecut perioada de transfer și nu am putut să-l transferăm. E în continuare jucătorul Stelei și trebuie să-i oferim condiții de pregătire. Alt motiv, am avut discuții cu patronul și mă bucur că a înțeles. Avem jucători de valoare care au nevoie de concurență. Nu-mi fac probleme în privința lui Marica. El își dorește mai multe decât oricine să marcheze. E o presiune, dar trebuie să avem puțină răbdare”, a spus Laurențiu Reghecampf.

Ieșenii vin foarte motivați să își joace ultima carte de accedere în play off, fiind la mâna lor. O victorie le-ar asigura locul 6, indiferent de rezultatul partidei ASA – FC Botoșani.

Nicolo Napoli (antrenor): „Este un meci foarte important pentru noi. Este extrem de dificil, dar băieţii sunt concentraţi şi cred că putem face un meci bun, la fel ca în ultimele două partide şi putem obţine un rezultat bun. Mergem la victorie pentru că altă variantă nu avem. Pentru a fi siguri de intrarea în play-off, trebuie să câştigăm. Nu putem lua în calcul egalul pentru că atunci depindem de partida de la Târgu-Mureş. Nu cred că înfrângerea Stelei cu FC Voluntari le va aduce un plus de motivare. Steaua este o echipă foarte bună şi joacă doar la victorie. Eu am încredere că putem face un joc bun şi dacă stăm bine în terenul de joc şi nu facem greşeli putem câştiga. Nu ne interesează meciul de la Târgu-Mureş. Noi trebuie să fim concentraţi 100% pe partida noastră. Sunt convins că FC Botoşani poate câştiga la Târgu-Mureş, pentru că meciurile sunt echilibrate. Dar nu ne putem baza pe asta. Dacă nu vom intra în play-off, e clar că vom avea emoţii cu salvarea de la retrogradare. În play-out începe un nou campionat”.

Deşi se părea că va trece la modulul 4-1-4-1, cu Gebhart în locul închizătorului, sursele Digi Sport indică faptul că Reghe nu va risca cu neamţul din primul minut, deşi a cochetat cu această idee toată săptămâna. În cele din urmă, a primat logica, astfel că germanul va fi folosit abia în repriza secundă, fiind prima opţiune pentru schimbare.

În aceste condiţii, se ridică problema sistemului folosit. Nu este exclus, însă, ca Papp să revină în banda dreaptă a apărării, iar Enache să fie urcat la mijloc, el fiind un fotbalist polivalent, care poate evolua şi în banda stângă. Adi Popa ar rămâne în dreapta, iar Chipciu ar evolua într-un rol central, lângă Stanciu. O altă variantă pe care Reghe o ia în calcul este cea „safe”: să continue în 4-2-3-1, dar cu Muniru lângă Pintilii.

Echipe probabile (conform Digisport.ro)

FC Steaua: Niţă – Enache, Varela, Tamaş, Toşca – Pintilii, Muniru – Adi Popa, Stanciu, Chipciu – Marica
Accidentat: Bawab. Suspendat: Hamroun.

CSMS Iași: Grahovac – Voicu, Mihalache, Ciucă, Ţigănaşu – Viveiros, V. Gheorghe, Enescu, Bole – Golubovic, An. Cristea;
Accidentaţi: Frăsinescu, Mitić

fortza 27-4În ciuda aparențelor, va fi o partidă foarte dificilă. Ieșenii au un moral bun și joacă cu Play off-ul pe masă. Steaua vine cu moralul demolat după eșecul din Groapă, cu un lot aproape complet și bine muștruluită de toată lumea.

Cu o victorie astăzi, campioana României poate intra în Play off la o diferență de 4 puncte față de liderul Astra, dacă giurguvenii vor înfrânge duminică în meciul direct cu Dinamo, sau la 2 puncte de primul loc, dacă înving câinii. Cele trei puncte prețioase pierdute de steliști în etapa trecută cu FC Voluntari, prin arbitraj și propria indolență, au făcut aproape o „misiune imposibilă” obiectivul asumat de Reghecampf : Titlul 27!

Le urăm succes roș-albaștrilor!

XRay