Tag Archives: interviu

Interviu: Steaua, prezent și viitor. Baza se dotează cu o Cameră hiperbarică și echipamente ultramoderne de 1 mil. €!

Într-un interviu acordat azi pentru PRO TV, Gigi Becali a explicat de ce apelează uneori la “bataia publica”, ce se intamplă cu Nemec și Rusescu, dar și care sunt cei 6 steliști care “nu au cum sa lipsească de la echipa națională”.

Pe de altă parte, după înfrângerea de la Iași, Gigi Becali a anunțat că  nu mai vrea să vadă jucatori obosiți pe teren la  jocurile din 3 în 3 zile și că Andrei Vlad va fi soluția pentru regula U21, atunci când Nedelcu, Man sau Coman nu sunt în formă 100%.

Video. Interviul

Transcrierea interviului

Înfrângerea din Liga 1

  • “Nu mai avem voie sa facem pasi gresiti. De-aia am avut si iesirea pe care am avut-o dupa meciul cu Iasi. I-am spus lui Dica: ‘Iarta-ma, dar nu imi retrag cuvintele’. N-am fost niciodata atat suparat pentru un meci, asa de mult timp. Asta pentru ca n-avem voie sa ne bata Iasiul niciodata.”

Implicarea patronului și “bataia publica”: “Daca esti persoana publica, iei bataie publica!”

  • “Nu a fost bine cu Nedelcu la mijloc. I-am zis ca daca nu are jucator U21 sa il bage pe Vlad. Acum imi reprosez ca n-am impus.”
  • “La mine nu e cu la-la-la, ca zice presa ca Dica, nu stiu ce… Nu, Dica e un mare antrenor, dar la mine nu este ca la Dinamo, cu ‘implicare discreta’, asa cum a zis David. Cica implicare discreta a patronului. Bine, ma, faceti ca presa si se alege praful.”
  • “Daca te bagi de ce te bagi, daca nu te bagi de ce nu te bagi.”
  • “Pe mine ma intereseaza sa imi fie mie bine. Si asta imi reprosez, ca l-am lasat sa il bage pe Nedelcu. Meciul s-a pierdut la Nedelcu.”
  • “Ei cer, toti, cer discutii intre patru ochi. Numai ca intre patru ochi nu e bataie asa de mare sa simti durerea.”
  • “Bataia publica o tii minte. Te doare, doare rau de tot. De-aia dau bataie publica.”
  • “Daca esti persoana publica, iei bataie publica.”
  • “I-am spus lui Dica un lucru – nu mai vreau sa vad jucatori obositi, care joaca din trei in trei zile. Are lot suficient de mare. Am gresit la meciul cu Iasi.”

Mit și adevăr despre transferurile viitoare: Nemec, Rusescu, Keseru și Bourceanu

  • “Nemec e un jucator pe care il vrem, e posibil sa il luam. Sunt in stadiul ala pe care il stiti deja. Rusescu, da, de Keseru nu am discutat nimic. Bourceanu e o minciuna. Cineva va minte, e problema lor.”

Noi investiții de 1 milion de euro in Baza de antrenament a Stelei. Camera hiperbarica!

  • 1 milion de euro. Camera hiperbarica (N.R.- esențială în procesul de refacere). Sa asiguram toate procedurile pe care le fac marile echipe in Europa. Plus biserica, ferma. Deja sunt vreo 40-50 de copii care dorm acolo. Acolo mananca, acolo dorm, fac scoala acolo in apropiere. Va fi ce va spuneam, militarie. Nu am facut inca acele reguli aspre, dar le vom implementa treptat.”

Steaua de “5 stele”

  • “La ora asta avem Nedelcu, Florinel, Man, Benzar, Tanase. Cu astia cinci, eu zic ca peste doi ani ne putem bate cu orice echipa din lume. Eu va dau cuvantul meu de onoare ca daca imi da cineva 20 de milioane de euro maine, nu il vand. Florinel Coman poate deveni cel mai mare jucator al Romaniei. Nu il pun pe Hagi la socoteala, ca Hagi e altceva.”

“Doar Dinamo… “

  • “Dinamo cat Costa? Cat Florinel si Nedelcu. Ca sa vada lumea ce inseamna. Ca lumea zica ca Dinamo costa mult. Pai de ce nu cumpara nimeni? De ce nu vine Andone? De ce nu vine Marica?  Sa vina ei, ca sunt specialisti. Ce as vrea sa vina niste specialisti sa bage bani. Unul singur e specialist si a bagat bani, Hagi.”

Merite financiare ale FC Steaua: “Dati-mi diplome de merit, dati-mi medalii si decoratii”

  • “Am adus bani multi in tara, ar trebui sa imi dea diplome. Presedintele sa imi dea decoratii, Steaua Romaniei. Clubul asta al meu da in fiecare an bani la Registrul Comertului. Locul 1, cei mai multi bani. 200 de milioane de euro. Si n-am vandut nimic din patrimoniul tarii, n-am vandut cherestea, petrol, nimic. Eu am adus bani din calificari. Lasati-ma, talharilor, ca eu trag la caruta, nu mai bagati sicane. Eu trag la caruta, ei fura din caruta Romaniei.”

Naționala din care 6 stelisti n-au cum sa lipseasca

  • “Eu cred ca Filip e cel mai bun mijlocas central al Romaniei. Numarul 1. Eu cred ca o sa-l ia la nationala. Eu am incredere in Contra. A facut el niste greseli, dar e baiat bun, am incredere in el. Coman, Man, Budescu… astia trei n-ai cum sa nu ii iei, sunt prea valorosi. Nedelcu e prea valoros, patru. Benzar si cu Balasa, sase. N-ai cum sa nu ii iei pe astia sase. I-a facut Dumnezeu echipa, 6 de la Steaua. Nu e norocos Contra? Eu asa cred. Daca o sa-l vada pe Filip e problema lui. Filip o sa joace acum cu Plzen.”

Notă. Camera hiperbarică sau hiperbarăTerapia cu oxigen hiperbaric sau oxigenoterapia hiperbara consta in inhalarea oxigenului pur sau a aerului imbogatit cu oxigen la o presiune mai mare decat cea atmosferica. Terapia cu oxigen hiperbaric creste nivelul de hemoglobina din sange. Totodata, sangele este supraoxigenat, motiv pentru care dizolva oxigenul in plasma. 

Perry Baromedical_sigma-40-2_M

Camerele hiperbarice sunt folosite pentru tratarea diferitelor afectiuni, de la simple leziuni la boli grave. Se utilizează sedinte de 60-90 de minute la mai putin de 1,5 atm, de 2-6 ori pe saptamâna. Revenirea la valorile initiale ale concentratiei de oxigen în sânge nu este imediata. O sedinta singulara nu este un remediu în sine. Aceasta are un anumit efect limitat; cu cât numarul sedintelor creste, cu atât mai bun este rezultatul. Sportivii profesionisti utilizeaza acest tratament pentru a-si îmbunatati performantele sau procesul de recuperare dupa accidentari.

Oxigenoterapia hiperbară e disponibilă în România de aproape 4 ani cu un succes peste aşteptări deși tratamentul este foarte scump. De la 400 lei o ședința până la 2.000 lei un pachet 10 sedințe.

Sunt de două tipuri de camere hiperbarice TipA- Monoloc și Tip B-Multiloc (2-10 pacienți), fixe sau mobile.

Actualitatea Stelei a fost abordată de Becali și dimineață la emisiunea Digi Sport Matinal

Video. Partea 1. Gigi Becali: Pintilii si Teixeira vor lipsi cu Plzen!

Video. Partea 2. Gigi Becali vorbeste despre echipa de 100 de milioane: ” Cu Nemec, aproape ne-am inteles!”

Sursa:  youtube

X Ray

Vuvuzela, Laurențiu Roșu și Viorel Păunescu: “Prostii! Colonelul Roşu era bara-bara cu Becali!”

Motto: Generalul Laurenţiu Roşu: «Becali are numele şi palmaresul, dar sigla nu e a lui!», 08 iunie 2011, Libertatea (link)

A urmat un proces pe siglă din 2011 până în 2014. La aproape 2 ani de la decizia dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în favoarea celor de la CSA pe siglă/marcă, totul este departe de un final. Se pare că Armata n-a plătit taxa de timbru de 370.000 de euro în procesul pe prejudiciu.

Asta a agitat apele în tabăra juristului Talpan, corelată cu pierderea pe Fond în procesul “pe nume” și cu iminenta părăsire a corabiei CSA de  comandantul Boroi, proaspăt ales secretar general la COSR.

Mâine, 29 noiembrie 2016, se dă sentința la instanța de Apel în procesul legat de nume!
În preajma tuturor ședințelor din cadrul proceselor CSA vs FCSB, Udrea a ieșit, în mod sistematic, cu articole anti FCSB.

Astfel, și în 5 martie 2016, sub titlul „Dovada că Becali minte şi Armata n-a acceptat niciodată pierderea echipei de fotbal.”, avocatul și vuvuzela lui Talpan, Matei Udrea, dezgropa morții cu un interviu dat de fostul Comandant CSA Steaua, colonelul Laurenţiu Roşu, pentru ProSport, în anul 2001 (!). Atunci, în martie 2016, procesul “de nume” era pe Fond.

În articolul Vuvuzela de serviciu (3) am publicat declarațiile contradictorii ale lui Laurenţiu Roşu. Nu le mai reiau. Am amintit de acest articol pentru că azi Udrea revine cu aceeași temă, cu același Laurenţiu Roşu și tot cu anul 2001!

De ce?

Pentru că mâine este ședința la instanța de Apel în procesul “pe nume”. Astfel, Udrea a ieșit exact azi la atac cu obișnuitul articol de campanie mediatică anti FCSB înaintea unei sentințe în Justiție.

ACTE | Raportul interzis: trădătorii din Armata română. Comandantul CSA anunţa şefii MApN, în 2001, că afacerişti, politicieni şi ofiţeri complotează să fure echipa de fotbal. Generalul Roşu spune că s-a urmărit nimicirea totală a clubului Steaua: “Domnule, le-au dat tot!” “, titrează azi apocaliptic Udrea articolul său din prosport.

De fapt, Udrea dezgroapă aceeași morții, tot cu Laurenţiu Roşu și cu aceleași documente super  vehiculate în ultimul timp, la care mai adaugă bombastic:

“Acuzaţiile pe care colonelul Laurenţiu Roşu (acum general în retragere), comandant al CSA Steaua în perioada mai 2000 – iulie 2003, le-a formulat într-un raport din 2001 destinat opiniei publice, dar blocat şi înlocuit de conducerea de atunci a MApN . Documentul, intrat în posesia ProSport prin bunăvoinţa autorului său, este uluitor: 10 pagini.”, ne spune Udrea, ca și cum abia ieri a aflat de el!?

Însă Udrea nu spune și că Parchetul de pe lângă Tribunalul București a fost sesizat cu toate acestea și a demarat atunci o anchetă în urma căreia a dat NUP, în 29 iulie 2004.

Acțiunea lui Jean Pavel, ieșirea cu aceleași documente la 6TV, și asta prin Udrea, sunt dintr-un circ mediatic regizat de cel ce simte că pierde și poate, poate, va pune presiune pe instanțe.

De ce e circ?

Pentru că la DNA trebuia să se ducă stimabilul general  în rezervă Laurenţiu Roşu cu Raportul din 2001 și cu toate informațiile și documentele pe care le deține, NU să i le (răs)vândă lui Udrea la Prosport. Idem Jean Pavel!

Ce au păzit timp de 15 ani? De ce nu s-a dus?

Păi Laurenţiu Roșu s-a dus, după ce a fost demis și pensionat în 2003, dar Parchetul a dat NUP în 29 iulie 2004. Punct!

De fapt, care este oful generalului (r) Laurențiu Roșu?

Simplu! Pentru că a fost dat afară din MApN (demis și pensionat). De ce?  Colonelul de atunci, Laurențiu Roșu, a încălcat legea. Culmea, făcând el favoruri ilegale lui Becali!

  • În 2003 Laurenţiu Roşu a semnat o convenție temporară de închiriere a stadionului (în absența licitației) cu Becali, pentru ca FC Steaua să poată poata disputa meciurile din UEFA în Ghencea. Concret, SC FCSB SA trebuia să transmită la LPF, FR și UEFA stadionul pe care va evolua și documentele legate de arenă.
  • Având acea convenție de închiriere semnată în mână, Becali nu s-a prezentat la licitație acuzând prețul de pornire prea mare. Oficialii MApN au luat foc și după conferința de presă explicativă, l-au demis pe Laurențiu Roșu, semnatarul convenției.
  • Conferinţă de presă la MApN – 17 iulie 2003. Scandal CSA vs. SC FCSB SA

Sursa: site MApN

Adică, tocmai cel care i-a făcut favoruri lui Becali încălcând legea, și a fost demis pentru asta! Laurențiu Roșu. El îi acuză de trădare pe cei care l-au dat afară că a eludat legea prin abuz. E tare!
Doresc ca DNA să se mai sesizeze încă o dată pentru a lămuri pentru totdeauna pe toată lumea! Deși gura cârcotașilor interesați nu se va inchide niciodată!
Așteptăm cu interes ziua de mâine să auzim glasul Justiției! Singurul care contează, restul e cancan!

Pentru a fanda în neutru, Udrea publică și un interviu Viorel Păunescu.

Viorel Păunescu, preşedinte al asociației FC Steaua, acuzat deschis de fostul comandant al CSA, colonelul Laurenţiu Roşu, că „a strivit ca pe un muc de ţigară“ tradiţia şi istoria clubului, răspunde dur, afirmând în interviul acordat lui Udrea în ProSport că “Roşu era bara-bara cu Becali“.

Interviul publicat de Udrea, este ca “adițional” la cel principal amintit mai sus.

INTERVIU | Viorel Păunescu despre acuzaţia că, împreună cu politicieni şi ofiţeri, a furat Steaua în perioada 1998-2003: “Prostii! Colonelul Roşu era bara-bara cu Becali!”. Cei 24 de jucători fuseseră evaluaţi la 10,2 milioane dolari

ProSport: Domnule Păunescu, într-un raport întocmit în 2001 de colonelul Laurenţiu Roşu, comandantul de atunci al CSA Steaua, acesta vă aducea acuzaţii grave: împreună cu ofiţerii Bădălan, Pigui, Siminiuc şi Zisu, complotaţi la distrugerea Steaua pentru a pune mâna nu numai pe echipa de fotbal, dar şi pe baza din Ghencea…
Viorel Păunescu: (râde) Dânsul, care era o mare jartea… Dânsul, care era cu ăia care au votat treaba asta. Atunci a existat o discuţie mai mare când s-a făcut asociaţia. Atunci, Roşu a fost dintre ăia care au vrut. Dar eu, când am ajuns la Steaua, am ajuns în felul următor: la marile insistenţe ale lui Gaţu şi ale oamenilor de acolo, eu, care eram în biroul secţiei de fotbal de mai multă vreme, am participat la o adunare a membrilor fondatori. Ne-am adunat de vreo trei ori în nişte săli, la Hotelul Haiducul. Înainte de 1998. Eu am refuzat. Gaţu a scris în cartea lui. N-am fost de acord. Îi ajutasem cu echipa, cu nişte avioane…

Şi cine v-a convins să vă răzgândiţi?
Păi, el m-a convins. Cu unii care m-au invitat acolo. Şi a fost o Adunare Generală, nu m-a pus nimeni pe mine la… Nu m-am dus eu să mă propun la club şi nici nu activam împotriva clubului Steaua niciodată.

  • „Eu am înţeles că nu era echipa noastră. Eu nu eram acţionar, nu eram nimic“

Şi atunci, de unde au apărut aceste acuzaţii, dacă spuneţi că toată lumea, inclusiv colonelul Roşu, a fost de acord?
Când s-a făcut, a fost şi el. Şi atunci, când s-a făcut clubul sportiv pe acţiuni, el a participat la Adunarea Generală cu tot colectivul de acolo, ca să aprobe să se facă acest club.

Relaţiile dintre dumneavoastră şi cei de la CSA s-au deteriorat treptat, după acest episod?
Nu, niciodată! Niciodată.

Şi atunci?
Roşu, de la CSA, dacă nu era nimic, ce căuta?

A fost numit comandant în 2000 şi a fost în fruntea CSA Steaua până în 2003.
Când l-a dat afară că nu ştiu ce c… făcuse. Şi l-au pus pe Cernat.

Cernat a fost în 1998, când s-a făcut AFC Steaua.
Şi pe urmă a venit Roşu.

Da, iar imediat după aceea, Boroi. În 2003.
Boroi a venit după ce s-a făcut clubul. Deci era Roşu la comandă la acel moment.

Da.
Eu am avut o relaţie foarte bună şi cu clubul, şi cu Armata. Eu am înţeles că nu era echipa noastră. Eu nu eram acţionar, nu eram nimic. Eu eram ales într-un Consiliu de Administraţie care era la început de 23 de persoane.

Da.
Şi nu l-am făcut eu. Eu, cu ăia de la CSA Steaua, cu Pigui… Eu pe Pigui l-am cunoscut când l-a trimis Armata, din partea lor, să vegheze să nu se înstrăineze patrimoniul.

Dumneavoastră aţi avut cunoştinţă, în 2001, de acest raport făcut de colonelul Roşu?
Nu, nu.

  • „Eu, de la Armată, n-am avut nimic. Am fost doar de folos“

Spunea că aţi reuşit cumva să îi atrageţi de partea dumneavoastră pe cei trei reprezentanţi ai Armatei, astfel încât să vă apere interesele dumneavoastră şi nu pe cele ale CSA şi ale MApN.
(râde) S-a văzut ce mare interes am avut. N-am vrut să particip, m-am şi retras. Am împrumutat AFC cu bani. Acesta era interesul meu mare. E adevărat că noi am propus să înfiinţăm un club sportiv pe acţiuni. La un moment dat, pentru că aşa prevedea HG din 2000, care înlocuise Legea lui Mârzescu, din 1921, care prevedea că se pot înfiinţa cluburi sportive pe acţiuni. Şi am propus. E adevărat că era Eugen Bădălan, care era şeful Statului Major al Armatei, că mai era unul, Pigui, care era cu construcţiile, mai era şi Zisu. Dar erau mai mulţi. Şi generalul Zaharia. Eu, de la Armată, n-am avut nimic. Am fost doar de folos. Şi pentru CSA Steaua, şi pentru… Atunci când juca Steaua aia bună, am organizat la stadion, am făcut bucătăria jucătorilor, am făcut un club pentru soţii… Când era echipa aia mare. Pe urmă, a venit generaţia asta tânără, care era iar echipă foarte bună. Cu Prodan, cu Dan Petrescu, cu Lăcătuş, care venise înapoi. Nu am avut de profitat nimic. Şi nici nu am avut în intenţie niciodată… Eu, până acum, n-am auzit de asta. Cui i-a predat acest raport?

Pe linie ierarhică, superiorilor. Îl va publica în cartea dânsului de memorii.
Să nu-l mai publice în cartea de memorii, că minte! Dacă a făcut ăla… Se poate. Dar n-am auzit până acum.

L-am văzut. V-a reproşat vreodată colonelul Laurenţiu Roşu că aţi încercat să distrugeţi CSA Steaua?
Mie, când mă vede, îmi zice „să trăiţi!“. Am înţeles că l-a trecut în rezervă.

Da, acum e în rezervă.
L-a făcut general în rezervă, că atunci când era activ nu era general.

  • Secţia de fotbal „nu se rupea. După aceea s-a rupt, când eu nu mai eram“

OK. Mulţumesc…
N-aş vrea să intru într-o discuţie din asta. Pentru că eu, ca să-ţi spun sincer, consider aşa: odată, când s-a făcut clubul (n.r. – în 1998), eu am vrut altfel, şi a fost o Adunarea Generală mai…

Asociaţie fără scop patrimonial.
Aşa a fost atunci. Dar nu am vrut eu! Eu n-am fost la şedinţă. Am fost doar invitat. Când era Ion Alexandrescu, Gherasim, toţi, militari, care voiau. Şi atunci s-a făcut Asociaţia. Am căzut de acord, pentru că MApN, care a făcut printre primele această formă, are în obiectul de activitate şi asociaţiile sportive.

Aşa e.
Şi s-a înfiinţat acea Asociaţie, la început, sub autoritatea MApN. Deci, n-avea legătură… Nu se rupea (n.r. – secţia de fotbal). După aceea s-a rupt, când eu nu mai eram la…

Mai scrie în raport că aţi pus mâna gratuit pe lotul de jucători, că vi se dăduse şi baza…
Nu mi-a dat mie nimic. A dat Asociaţiei non-profit, care era sub autoritatea ministerului. Dar, spre deosebire de cum s-au luat alte societăţi comerciale, cluburi, ştiu eu, alte minuni, Asociaţia non-profit Steaua Bucureşti a preluat şi activul, şi pasivul secţiei de fotbal a CSA Steaua.

Mai puţin datoriile către Tehnorob şi AVAB. Care erau de 40 şi ceva de miliarde.
Ce-am luat eu, ce avea Tehnorobul, era o investiţie care era cu cântec… Nu ştiu eu… Am participat şi la investiţiile alea. Dar eu ştiu aşa: că ni s-a prezentat activul secţiei de fotbal. Atenţie, nu al clubului! Că proprietatea stadionului nu era a clubului de fotbal. Era a CSA. Deci, tot ce era cu Tehnorobul… Bine, în final, era mai nimic. 1.300.000, 900.000… Nu mai ştiu.

Au fost vreo 25 de miliarde de lei vechi la Tehnorob şi vreo 20 de miliarde la AVAB.
AVAB? Nu ştiu ce e ăla. (n.r. – Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare)

O altă datorie. Scrie în raport că dumneavoastră, împreună cu ofiţerii, aţi făcut în aşa fel încât să nu apară aceste două datorii, care erau cele mai mari, în Protocolul de preluare.
Protocolul de predare-primire l-a făcut Armata! Şi sigur că noi am preluat ce era de preluat! Ce ne-a dat. Ne-a prezentat datoriile pe care le avea secţia de fotbal, că stadionul era al clubului. Am preluat toţi salariaţii secţiei de fotbal. Am preluat tot ce avea legătură cu fotbalul, nu am preluat toate datoriile! Că Steaua nu făcea stadionul pentru echipa de fotbal. Nu, nu are nicio legătură. Nu cred că intrau… Am avut probleme când a venit Chelaru…

  • „Am primit foarte mult sprijin din partea ministerului. Adică s-a înlesnit ca această secţie să funcţioneze“

Da, generalul Mircea Chelaru, succesorul lui Bădălan ca şef al Statului Major General. S-a făcut un nou protocol în care au fost incluse şi aceste datorii.
Şi au fost preluate şi acelea. Dar nu erau aşa, 20 de miliarde, că nu aveam noi banii ăştia.

Atât erau. În total, 46 de miliarde de lei vechi. 4,6 milioane de lei noi.
A, vechi. Da. Eu ştiu aşa: că acele datorii… Mă rog, nu am fost eu de acord cu toate. În întâlnirea pe care am avut eu cu ministrul Frunzăverde, am primit foarte mult sprijin din partea ministerului. Adică s-a înlesnit ca această secţie să funcţioneze. Dar, încă o dată spun, era sub autoritatea ministerului.

Şi cum s-a ajuns de sub autoritatea ministerului să fie privatizată? Se menţionează şi asta, că au fost înstrăinate gratuit nişte valori foarte mari. Jucătorii, care valorau…
Cine a evaluat jucătorii? (râde) Domnule, jucătorii atunci nu aveau valoare. Pentru că nu erau evaluaţi de nimeni. Că nu existau nici cote, nici nimic. Şi atunci, noi, când am făcut club sportiv pe acţiuni, am adus evaluatori şi au făcut o evaluare a activelor necorporale – jucători. Care însemnau 10.200.000.

De dolari.
Da, de dolari. Şi atunci, nu am avut deloc… Păi, eu nici nu am vrut să fiu! Luaţi cartea lui Gaţu! Că a spus că a vrut să-l pună pe Ienei, care nu a vrut, şi atunci a venit la mine. Şi, în ultimă instanţă, am spus că „băi, eu vin, dar nu răspund de ce faceţi voi!“. Că preşedintele secţiei era numit Dănilescu. Pe urmă, eu l-am adus înapoi pe Ion Alexandrescu, consilierul meu care avea drept de răspundere pentru toate, că el avea un cuvânt autorizat legat de fotbal. Nu am eu nicio treabă… Asta e o bazaconie a lui Roşu. Se poate să fi făcut ăla, dar n-a ştiut nimeni?

Nu ştiu ce să vă răspund.
Nu cred. Dar se poate, Doamne fereşte…

Raportul l-am văzut, l-am citit de la cap la coadă, nu e vorba de vreo informaţie furnizată de altcineva.
Se poate să fi făcut, nu spun… El era cu Becali bara-bara! M-a luat şi la mişto… Dar se poate să aveţi dreptate.

Notă: Nu știu dacă acest interviu reproduce exact cele spuse de Viorel Păunescu. Nu există confirmare. Poate va face o declarație în zilele care urmează.


Cine este generalul Laurenţiu Roşu: campion mondial universitar la handbal, câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua, gardă de corp a lui Ion Iliescu la Revoluţie


Imagine din 24 mai  2002, cu comandantul de atunci al CSA Steaua, colonelul Laurenţiu Roşu, în drum spre Adunarea Generală a FC Steaua. FOTO: Mediafax

Schimbat din funcţia de comandant al CSA Steaua în 2003, după ce a fost acuzat că l-a favorizat pe Gigi Becali prin semnarea unui contract de închiriere pe trei ani a bazei pentru FC Steaua, generalul în retragere Laurenţiu Roşu (66 de ani) a făcut handbal de performanţă la clubul militar din 1972 până la încheierea carierei, în 1983.

După retragerea din activitate, a rămas în cadrul Armatei, ocupându-se cu sistemul de pregătire fizică a soldaţilor. În 1989 a intrat la Academia Tehnică Militară, unde a dat concurs pentru postul de asistent. În 1996 a fost numit decan al Facultăţii Militare de Educaţie Fizică şi Sport, funcţie ocupată până în 2000, când – având gradul de colonel – a fost numit comandant al CSA Steaua. În 2004, când s-a pensionat, avea gradul de general de brigadă.

Laurenţiu Roşu afirmă că a avut o relaţie deosebită cu Ion Iliescu, fostul preşedinte al României. „În 1989, la Revoluţie, l-am însoţit peste tot, am fost garda sa de corp. Nu a uitat acest lucru. În 2001, atunci când băieţii ăştia au vrut să desfiinţeze definitiv Steaua, s-o şteargă de pe faţa pământului, m-am dus personal în audienţă la Iliescu, care era preşedinte al României în acel moment. I-am expus situaţia, i-am spus că Steaua e în faliment, că nimeni nu face nimic, că se aşteaptă să dispărem pentru a fi preluată şi baza sportivă pe gratis. Mi-a promis că mă va ajuta. Şi s-a implicat, pentru că ulterior s-au găsit soluţiile legale, iar CSA Steaua a fost salvată“, a povestit generalul Laurenţiu Roşu, pe parcursul întâlnirii cu jurnaliştii ProSport. „Pot spune, fără falsă modestie, că atunci, în 2001, am salvat Steaua de la dispariţie. Cu lucrul ăsta mă mândresc“, a adăugat generalul.”

Sursa interviu și prezentare Laurenţiu Roşu: Prosport


Repet și la final!
Doresc ca DNA să se mai sesizeze încă o dată pentru a lămuri pentru totdeauna pe toată lumea! Deși gura cârcotașilor interesați nu se va inchide niciodată!
Așteptăm cu interes ziua de mâine să auzim glasul Justiției! Singurul care contează, restul e cancan!

X Ray

Căpitanul Stelei Alin Toșca și urmașii lui Sobieski

Aseară, Alin Toșca a îmbrăcat tricoul echipei naționale a României pe Arena Națională contra Poloniei. După debutul la tricolori în deplasarea de coșmar din Kazakhstan (0-0), Toșca a debutat tot titular și acasă. A fost ceva de vis urât pentru că Herrloserul Daum, neamțul de pe banca României, a trimis o petardă lângă Alin, pe Dragoș Grigore, iar pelooserii “Dau m… UE” au aruncat și ei în luptă mai multe petarde pe teren. Una dintre ele chiar lângă Levandosky, deșteptându-l. Polonezul i-a făcut muci în cravată câinelui Grigore, căpitanul de mucava al naționalei,  și a dus scorul, de unul singur  și în doar 8 minute, de la 0-1 la 0-3!

Pe stadion, “pelooserii” români au fost fiecare cu “a mă-sii”. Înaintea meciului, mai mulţi ultrași dinamovişti au fost implicaţi într-o altercaţie cu un grup de rapidişti.  Pe stadion, nu-i interesa atât meciul, cât să iasă strident în evidență cu mesajele lor de grup. Astfel, ultrașii  Rapidului au adus torțe pe stadion și un banner cu mesajul “Rapid nu moare”, deși clubul e la 5 m sub pământ și cu largul lor “ajutor”.

Mai multe dintre torțe care să demonstreze forța ultrasului român au ajuns pe teren și în sectorul polonezilor. Leșii, neduși la biserică nici ei, au ripostat și s-a încins un schimb de salve “prietenești”. Polonezii au provocat cu “Ria- Ria- Ungaria” apoi au atacat sectorul in care se aflau ultrașii lui Dinamo. Au fost minute de bataie intre cele două grupuri de fani, fară ca stewarzii să poată să facă ceva! Suporterii au zburat printre randuri, iar câțiva dintre ei au ajuns la spital, relatează presa.

Pe finalul primei reprize, lucrurile s-au agravat. Meciul a fost oprit pentru puţin timp, după ce mai multe torţe au fost aruncate iar pe teren, la peluza din spatele porţii Poloniei. Una chiar pe plasa porții leșilor, găurind-o. Din păcate doar așa, nu și cu mingea.

Spre deosebire de ultrașii de la Dinamo si Rapid, care au ieșit în pauza din peluză, ultrașii stelisti din Peluza Sud, îmbrăcați în geci negre inscripționate cu CSA, au rămas pentru a continua mesajele și razboiul cu Becali, deși era un meci al naționalei cu urmașii lui Sobieski. Ultrașii i-au cerut latifundiarului de Pipera să vândă echipa… etc. și, evident, tradiționalul “FCSB is not Steaua”.

Nimeni nu i-a cerut lui Daum demisia pe Arena Naționala, pentru că la așa suporteri așa echipă. Da, a greșit Grigore de 3 ori, dar, cu câteva excepții, și ceilalți tricolori au fost petardele lui Daum, mai ales în duelurile “1-1”, când păreau păreau din benzile desenate cu Tom și Jerry. Tactic, tehnic și fizic, echipa României n-a mișcat în front în fața Poloniei. Cel puțin aseară, între cele două echipă a fost o diferență uriașă de valoare și de clasă.

Judecând după meciurile Poloniei de până acum în grupă,  este posibil să fi prins ieri o seară magică, ìar românii una plină de petarde peste tot (staff, jucători, galerie), dar tare mi-e teamă că nu a fost doar un accident.

România riscă să joace următorul meci de acasă, cu Danemarca, în luna martie a anului viitor, fără spectatori, din cauza recidivei în incidente. Şi la meciul cu Muntenegru au existat astfel de probleme.

Să revenim Căpitanul Stelei Alin Toșca

Alin e exemplul de fotbalist care și-a indeplinit visul pe care l-a avut încă de mic. A jucat de când era copil la Steaua și chiar dacă a fost imprumutat la alte echipe a muncit să demonstreze că are valoare sa joace la Steaua. Poate nu au crezut toti in el, dar Alin a jucat cu sufletul și e apreciat atat de colegi, staff, conducere și fanii ros-albastri. Campion cu Steaua în 2014-15, acum poartă pe brat banderola de căpitan și are responsabilitatea de a conduce echipa roș-albaștrilor spre un nou titlu.

Înainte de meciul Steaua – Zurich, Alin Toșca a vorbit pe WhatsApp cu “eusunt12”,  și a ieșit un interviu publicat pe siteul suporterilor naționalei României eusunt12.ro.

E adevarata povestea ca ai plans si te-ai agatat de usa ca nu voiai sa pleci de la Steaua? Asa mult iti doreai sa ramai in Ghencea? ?
Nu este adevarata povestea! Nu s-a pus problema sa fiu oprit la Steaua la acea vreme!

Primul tricou de fotbal pe care l-ai avut in copilarie? Ce echipa, ce jucator?
Primul tricou a fost al echipei Juventus, cu Del Piero.

Cea mai frumoasa amintire ca suporter?
Victoria Stelei in fata echipei Dinamo in anul 2005. Gol marcat de Nicolae Dica! ??

Cea mai mare calitate a lui Reghe?
Foarte bun motivator! ??

Cel mai bun lucru invatat de la Hagi?
Am invatat foarte multe lucruri bune de la domnul Hagi. Ii multumesc inca o data si ii urez mult succes in continuare!

Pe o scara de la 1 la 12 cat de dor iti e sa joci in Ghencea?
10.

Cat de mult o afecteaza pe Steaua lipsa lui 12?
Ne-ar ajuta extraordinar de mult ca suporterii sa se intoarca alaturi de echipa. Ne lipsesc foarte mult! :(

Ce sa faca Steaua pentru ca galeriile sa vina inapoi la stadion?
Trebuie sa jucam din ce in ce mai bine si sa facem performanta! ?

Cea mai tare amintire traita de tine pe stadion?
Finalul meciului cu Iasi cand am luat campionatul la limita! ?

Cel mai frumos gest facut de un suporter pentru tine?
Un baiat de la Botosani a facut un desen foarte frumos cu mine si mi l-a trimis inramat!

Primul meci vazut pe stadion?
Nu mai tin minte, dar 100% a fost pe Ghencea! ❤?

Alin Tosca intr-un meci impotriva Stelei cand juca pentru Viitorul.

Ce trebuie sa faca Steaua ca sa se califice din nou in primavara europeana?
Pentru o noua calificare in primavara europeana trebuie munca multa, noroc si organizare foarte buna!

Cel mai mare vis al tau legat de fotbal?
Sa joc o finala de Champions League! ?

Ce ai simtit la prima convocare la echipa nationala? Dar cand ti s-a cantat imnul prima data?
Am fost foarte fericit la prima mea convocare. Cand mi s-a cantat imnul m-am simtit mandru ca-mi pot reprezenta tara! ?

Stiri din viitor! Raspunde doar cu emoticoane:

1.Tosca, capitan la echipa nationala!
❤?
2.Romania – Polonia 1-0, gol Tosca!
?
3.Lewandowski nu a trecut de Tosca!
??
4.Steaua, din nou in grupele Ligii!
???
5.Alin Tosca, transferat in Premier League!
??⚽?
6.Baiatul lui Tosca debuteaza cu gol la Steaua!
?⚽⚽⚽❤?❤?❤????

Ce emoticon folosesti cel mai des pe Whatsapp? 
??
3 fotbalisti din toata lumea cu care ai vrea sa iesi la o bere? Dar antrenor?
Sergio Ramos, Zlatan Ibrahimovic si Paul Pogba, iar antrenor, Cosmin Olaroiu.

Messi sau Ronaldo? Barca sau Real?
Ronaldo. Real.

Top 3 fundasi straini?
Tiago Silva, Bonucci, Jordi Alba.

Daca ai putea da cetatenie romana oricarui fundas din lume, pe cine ai lua sa joace pt Romania?
Bonucci.

Cel mai bun prieten de la Steaua?
Mihai Pintilii.

Idolul tau?
Nu pot spune ca am un idol. Am mai multe exemple de la care incerc sa invat!

Ce le trebuie jucatorilor tineri romani pentru a face pasul si a juca constant la echipe din strainatate?
Sa fie profesionisti, sa se antreneze suplimentar. Pornim cu meteahna de a fi romani, iar strainii au prejudecati vizavi de noi.

Ultima melodie ascultata pe repeat?
Kelushka -Gipsy Casual

Ultimul film vazut la cinema? ?
Inferno.

Ultimul concert la care ai fost? ?
Delia.

La ce ai dat like ultima data pe facebook? ??
Am dat like paginii Eu sunt 12.

Si acum ne dai un selfie?

19 Octombrie, 2016

Preluare interviu de pe eusunt12.ro

X Ray

Peluza Roș-Albastră: ”Cum să crezi că Steaua a fost ascunsă în sertar? Suntem suporteri, nu «cetățeni»!”

În contrast cu ultrasul stelist George (32 ani, student la filozofie și de 30 de ani merge pe stadion), membru fondator al  Peluzei Sud (link la articol), ultrasul Cosmin, unul dintre liderii Peluzei Roș-Albastră, a vorbit și el despre FC Steaua București, dar pentru ediția tipărită a Gazetei Sporturilor. El explică de ce au revenit suporterii și cum crede că pot fi atrași, în timp, și cei care se îndoiesc de autenticitatea clubului FC Steaua București.

“Am protestat cât am protestat… Am avut un an și ceva în care n-am fost la meciuri, dar dacă nu s-a rezolvat nimic între timp… E o situație tare confuză, Armata susține că marca e a ei, Becali aduce acte cu care argumentează că palmaresul e la el. Nu mai puteam să stăm acasă. Noi trăim prin fotbal!

Suntem suporteri, chiar dacă unii ne consideră «cetățeni». OK, suntem cetățeni, suporteri ai Stelei. Am văzut bannere la Craiova, mesaje cu care ne ironizau. Mi se pare amuzant, că ei sunt într-o situație mai crâncenă decât a noastră, cu discuțiile despre clone”, spune Cosmin în interviul luat de Remus Răureanu și Dan Udrea de la Gazeta Sporturilor.

Interviul răspunde și la următoarele întrebări:

  • Cum s-a format noua galerie?
  • Iau bani de la Becali?
  • Ce pregătesc la derby de România?

Am cumpărat pentru voi ediția tipăită pentru a vă prezenta articolul integral. Pentru a ușura lectura cu un text lizibil, am splitat în print screen-uri articolul. Imaginile pot fi mărite cu un “click”.

Pagina cu întregul articol dedicat echipei FC Steaua București

Interviul acordat de Cosmin, unul din liderii Peluzei Roș-Albastră.




Pe aceeași pagină, GSP scrie și despre site-ul nostru fcsteaua.ro, site-ul suporterilor steliști”, din care citează și comentează sondajul “Considerați ca FCSB este continuatoarea FC Steaua ?”.

Tot în pagina cu interviul, GSP publică și audiența pe stadion la meciurile disputate în Liga 1 acasă în acest sezon.

De departe Steaua este lideră în Liga 1 și la media spectatorilor acasă. Cu medìa de 8.100 fani prezenți  la fiecare dintre cele 8 meciuri din campionat, Steaua are aproape dublu față de a doua clasată, Botoșani (4.200), și aproape de 4 ori mai mult decât rivala “cu siglă” Dinamo (2.100). “Doar Dinamo… “, firește. ?

În meciurile din competițiile UEFA, Steaua nu are rival nici în acest sezon. De fapt, și fără sigla lui Talpan, Steaua e numai una, pentru toată România!

Asta pentru că tot a fost recent un subiect de dezbatere aprinsă în comentarii pe fcsteaua, unde se vehiculau, tendențos și manipulator, cifre aberant de false (“1.000”).

X Ray

 

 

Laurențiu Reghecampf și suporterii la Tribuna 0 [AUDIO]

Antrenorul echipei Steaua, liderul Ligii I, Laurențiu Reghecampf, a fost invitatul lui Ovidiu Ioaniţoaia laTribuna 0.

Reghecampf s-a născut pe 19 decembrie 1975 la Târgovişte. A jucat la Chindia Târgovişte, apoi la VSE St. Pölten în Austria. Mai târziu el s-a alăturat echipei Steaua Bucureşti (1996-2000), unde a ajutat la câştigarea titlului de Campionă a României în ’96-’97, ’97-’98 și Cupa României ’96-’97. Reghecampf şi-a început cariera de antrenor în 2009 la echipa FC Snagov, echipa din Liga a 2-a. La sfârşitul sezonului 2009-10, a fost adus la echipa U Cluj pentru a o salva de la retrogradare. El a finalizat acest obiectiv cu succes, însă nu a mai fost ţinut pentru încă un sezon.

Ca antrenor, câștigă titlul în Liga 1, sezonul 2012-13. În UEFA Europa League 2012-13, Steaua a terminat, sub conducerea tehnică a lui Reghecampf, pe locul întâi într-o grupă cu Molde FK, VfB Stuttgart și FC Copenhaga, după care a eliminat pe AFC Ajax la loviturile de departajare pentru a fi apoi eliminată în optimile de finală de Chelsea FC, care avea să câștige competiția. În decembrie 2015, Reghecampf a semnat un nou contract pe doi ani și jumătate cu FC Steaua București.

Invitat de Ovidiu Ioanițoaia în emisiunea Tribuna Zero la Europa FM, antrenorul vicecampioanei a spus că fotbaliști de valoarea lui Alibec ar mai găsi doar în străinătate și a recunoscut că a discutat cu Gigi Becali când a hotărât să îl transfere.  Reghecampf așteaptă cu nerăbdare venirea lui Denis Alibec la Steaua, chiar dacă atacantul Astrei este accidentat și nu va juca nici la echipa națională, vineri, la meciul cu Polonia din preliminariile Cupei Mondiale.

Laurențiu Reghecampf s-a referit și la falimentul de care se apropie în  acest moment Pandurii Târgu Jiu și spune că dispariția unor echipe de tradiție nu are cum să nu afecteze indirect și Steaua.

În privința calificării din grupele Europa League, Reghecampf e de părere că Steaua o poate învinge la București pe Osmanlispor și să obțină mai apoi cel puțin o remiză în Spania cu Villareal.

Pe lângă interviul propriu-zis, emisiunea a mai cuprins și răspunsuri la intrebările ascultătorilor, suporteri steliști, transmise în direct prin telefon.

Astfel, a intervenit telefonic un suporter al Stelei, George din București, care s-a declarat membru fondator al Peluzei Sud.  Tot el a spus că este student la filozofie, are 32 de ani și merge la stadion cu Steaua, atât acasă cât și în deplasare, de peste 30 ani, adică de la 2 ani.  Suporterul i-a cerut explicații lui Reghecampf cu privire la faptul că actuala echipă continuă activitatea. George din Peluza Sud i-a solicitat antrenorului Stelei ca actuala formație “FCSB” să fie desființată, să se poată face altă echipă, sau Becali să plătească suma cerută de  “domnul Boroi”.

Vă prezentăm doar câteva frânturi din replici. (N.R.-tot dialogul cu suporterul începe din minutul 20:29 în inregistrarea prezentată la final)

Suporter PS:Ne dorim identitate, cautăm să ne identificăm cu o echipă. Sunt în Peluza Sud de foarte mult timp…
Reghecampf: – Stați puțin, spuneți lucruri neadevărate. Această echipă este tot Steaua. E aceeași firmă. Noi n-am vrut să plecăm din Ghencea, deși dădeam foarte mulți bani.

Suporter PS: FCSB nu este Steaua. Eu sunt și fotbalist și cunosc așa… Aia este emblema lui Venus București. Eu am fost și am discutat și personal cu ministrul Dușa, reprezentam Peluza Sud într-o discuție. Acum am înțeles că e Motoc… Am discutat și cu domnul Boroi…
Reghecampf: Dacă voi nu vă identificați cu această echipă, de ce nu faceți alta? Vorbiți cu Boroi să găsească o soluție. Vedeți, sunt mulți ca dumneavoastră, care sunt induși în eroare. Suntem aceeași echipă. MApN-ul nu-și poate face echipă.

Suporter PS: Dacă s-ar desființa FCSB ar fi mai ușoară negocierea.
Reghecampf: Cum să renunțăm? De ce să ne desființăm? Am încercat să rezolvăm multe lucruri și cu Ghencea și cu sigla. Noi ne-am dorit asta, dar au fost alții care nu și-au dorit. Vă rog să ne credeți că suferim că nu vă avem alături. Pentru noi sunt foarte importanți fanii. Dar vă zic încă o dată! Steaua de acum este și cea din urmă cu mulți ani. Nu s-a schimbat nimic.

Ioanițoaia: ” Cum, măi, să se desființeze? George, în fond voi ce vreți?… Care-i soluția”
Suporter PS: “Vrem emblema și Ghencea și să se desființeze FCSB-ul și să se negocieze mai direct…”

Ioanițoaia: “Cum, să se desființeze? Și cine vine în locul ei?”
Suporter PS: “Vom vedea, că am înțeles că ministerul nu are voie să facă echipă…”

Reghecampf: Păi George, așa trebuie să o iei din Liga a 5-a.
Suporter PS: “Da, da din Liga a 5-a! Sau vorbit cu domnul Becali să-i plătească domnului Boroi…”

Vă oferim plăcerea de a asculta integral acest dialog interesant, cât si răspunsurile date de Reghecampf celorlalți suporteri steliști, care au abordat strict fotbalistic dialogul.

Înregistrarea audio integrală a emisiunii, cu toate răspunsurile lui Reghe. Merită ascultată!

Notă: Butonul “play” și “bara de navigare” sunt indicate prin săgeți în imaginea de mai jos.

Sursa audio: europafm.ro

No comments! ??

X Ray

Un luptător cu suflet de artist

Viața este o luptă, iar lupta cu viața este de fapt lupta cu tine însuți. În primul rând cu mândria și prejudecata. Un om care luptă în viață cu unele probleme care îi ies in cale ajunge să se bucure de viață mult mai mult decât un om care are parte doar de fericire și lucruri bune. Un om care luptă ajunge să își aprecieze viața la adevărata ei valoare pentru că trăiește ancorat în realitate, cu care interacționează activ pentru supraviețuire, nu din vise proiectate utopic pe munca altora. În viață nu câștigi tot timpul, însă dorința de a câștiga cândva, de a te corecta unde ai greșit și de a fi fericit te motivează să lupți în continuare, mai mult și mai bine. Un om care e obișnuit cu greul vieții nu va renunța niciodată la luptă, în opoziție cu un om care nu a luptat în viața lui pentru nimic fiind obișnuit să primeasca totul”moka” pe tava.

Niciodată nu e prea târziu să lupți pentru ceea ce iti dorești în limite rezonabile. Oricând poți pierde inexorabil totul dacă îți pui obiective utopice sau dacă starea de conform atinsă la un moment dat te duce la nesimțire. Niciodată nu e prea târziu să ieși din zona ta de confort și să vezi că realitatea nu e mereu roz, cum niciodată nu e prea târziu să părăsești brusc zona de disconfort generată de o realitatea în care viața îți înghesui existența. Dacă nu poți schimba realitatea, schimbă locul. Planeta este un ocean de locuri cu alte realități. Însă indiferent de toate acestea viața trebuie trăită nu dezarmată. Chiar și atunci când totul pare pierdut, luptă! Chiar dacă va fi un eșec vei simți că nu ai trăit degeaba. Numai cei ce luptă vor se vor simți impliniți pe lângă cei care vor simți mereu că ceva le lipsește ceva pentru că au totul “de gata”, fără luptă. Mihai Neșu este un exemplu de luptător cu viața, când totul pare pierdut. De fapt lupta îl mai ține în viață ca om și nu-l transformă într-o “legumă”.

Adevărul este că viața a fost, este și va fi mereu simplă, doar că noi o complicăm fie din mândrie, fie din prejudecată. Să te bucuri de lucrurile simple e aproape o garanție a fericirii. Știm exact ce nu ne place, ce ne deranjează, ce ne scoate din sărite și inventariem cu exactitate toate neplăcerile. Oare știm cu adevărat și ce ne place? Dacă da, cum se face că mai toți am ajuns roboți? Ne trezim dimineața și fără să ne dăm seama și fără să simțim ajungem la locul de muncă, ne întoarcem obosiți, ne aruncăm în pat pentru a o lua mâine din nou de la capăt. Trecem prin viață superficial, dar programați, iar în puținele momente de meditație ne gândim la fericire ca la un obiect pe care trebuie cândva să îl găsim.

Suntem într-o permanentă grabă prin viață, mereu în criză de timp. Dar oare unde ne grăbim? Când am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple din jurul nostru? În graba noastră zilnică după beneficiile materiale, lucrurile simple au ajuns să nu ne mai atragă atenția fiind considerate “banale”. Unde oare am pierdut simplitatea? Pentru că în momentul în care o vom redescoperi, ne vom regăsi pe noi înșine. Un răsărit de soare, o plimbare în natură sau un zâmbet. Aceste “banalități” sunt doar câteva din bucuriile simple care nu costă nimic, dar fiind prea stresați de grabă și timp uităm să le trăim. Mihai Neșu a descoperit bucuria din lucruri simple într-un scaun cu rotile. Înclinația artistică l-a ajutat pe Bichon. Artiștii știu mai bine, ca nimeni alții, să pătrundă sensurile și frumusețile lucrurilor mărunte pentru că au migală și ochi format pentru estetic. Însă imobilizarea l-a transformat din superficial, cum singur mărturisește, în analitic. În realitate, odiosul destin i-a luat mișcarea, anulându-i graba, și i-a dat în schimb răbdarea și timpul.

În acest ceas aniversar al Stelei, un club care în cei 69 de ani de viață a luptat continuu pentru glorie și valoare, în ciuda obstacolelor, vă prezint un emoționant interviu cu Mihai Neșu, stelist greu încercat de viață în lupta cu performanța în fotbal și apoi cu infirmitatea. Bichonul ne dezvăluie golgota renașterii sale într-un scaun cu rotile.

Valoarea Faptei Imagine reprezentativaMihai Neșu a oferit pe data de 4 iunie 2016 un interviu cu totul și cu totul deosebit pentru Trinitas TV, emisiunea Valoarea Faptei, unde a explicat cum vede acum viața, după accidentarea suferită în 2011.

Vă prezint mai jos un pasaj din interviul lui Mihai Neșu, lăsându-vă plăcerea de a viziona videoclipul de 45 minute pentru a afla tot ce a declarat bravul și incercatul stelist, precum și colegii lui din generația “Steaua 2006”: George Ogăraru, Sorin Paraschiv, Sorin Ghionea, Dorin Goian, Bănel Niculiță și Mirel Rădoi. Totul cuprins într-o prezentare de excepție a omului și fotbalistului Mihai Neșu, făcută de Iuliana Lazăr, realizatoarea emisiunii Valoarea Faptei de la televiziunea Trinitas TV. De fapt este un excepțional și emoționant reportaj despre Bichon!

“Mi-am dorit toată viața să fiu fotbalist. A fost dorința mea cea mai mare. Și a doua cea mai mare, să am fooooaarte mulți bani. Ce să fac cu ei? Nu știu! Nu mi-am dat seama nici acum.

Nu știu de ce mi s-a întâmplat asta (n.r accidentarea) . Pe mine m-a ajutat să mă descopăr pe mine care eram cu adevărat, nu ce voiam eu să par. Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toți. Adică la Dumnezeu. Parcă nu te mai deranjează că ești în scaun.

Toți avem șanse egale: bolnav, sărac, bogat, sănătos. Cred că Dumnezeu mi-a dat multe daruri pe care nu le-am luat în seamă, eu m-am chitit pe fotbal. Celelalte le-am aruncat la gunoi.

Aveam talent și la desen, la pictură, dar mai ales la modelaj. Eram singurul care aveam răbdare. Dar, din păcate, nu le-am dat importanță. Eram animalul din om pe teren și când plecam acasă eram mielușel liniștit.

Voiam să demonstrez tuturor că deși eram mic și firav, mă pot lupta cu oricine de la egal la egal. Aveam o voință cam extremistă. Lumea a iubit-o, nu știu cât de folositoare mi-a fost asta, dar lumea m-a iubit așa.

Fotbalul e un sport văzut mai puțin ortodox, dar mi-a oferit prietenii care îmi erau cei mai credincioși. Și așa m-am dus și eu pe drumul ăsta, al credinței”, s-a confesionat Mihai Neșu în interviul pentru Trinitas TV.

Înregistrarea emisiunii Valoarea Faptei dedicată lui Mihai Neșu, în care Bichonul a acordat interviul. Merită văzut integral!  (Videoclip postat pe YouTube de Trinitas TV )

X Ray

INTERVIU | Paul Pârvulescu, la despărţirea de Steaua: “Acolo e Raiul pe pământ, mi-au dat lacrimile când am scris mesajul de plecare”.

Nota Redacției: După 4 ani și jumătate la Steaua, Paul Pârvulescu și-a reziliat. Nu a mai fost dorit de Gigi Becali, cel care în 2012 a dat 1 milion de euro pentru transferul lui Pârvulescu. Atunci Becali a explicat public că unul dintre motivele achiziţionării lui Pârvulescu a fost dorinţa sa de a câştiga un război personal cu Nicolae Badea, omologul său de la Dinamo „Am vrut să dau o lecţie, dar nu celor de la Dinamo, ci lui Badea, pentru că trimitea în continuare oferte la Braşov pentru Chipciu, chiar dacă era jucătorul nostru. Am vrut să fim egali şi Pârvulescu a semnat pe 5 ani cu Steaua”, a spus Becali la sport.ro în ianuarie 2012. Tot atunci, Becali a adăugat că a plătit celor de la Gaz Metan 1 milion de euro în schimbul jucătorului, sumă confirmată și de transfermakt.

Miercuri 04 Ian 2012. FC Steaua Bucuresti anunta ca fotbalistul Paul Parvulescu (23 de ani) a semnat astazi cu echipa ros-albastra

La plecarea de la Steaua, Pârvulescu a postat un emoționant mesaj de adio pe Facebook. Si-a cerut scuze fanilor pentru penalty-ul ratat in play-off-ul Champions League din 2014, in fata lui Ludogorets, meci despre care spune ca i-a marcat cariera. Au trecut de atunci aproape doi ani. Pe 28 iulie 2014, Steaua a fost eliminată în play-off-ul UCL de Ludogorets Razgrad, în urma loviturilor de departajare. Bulgarii s-au impus cu 1-0, prin golul marcat în minutul 90 de Wanderson, şi au trimis meciul în prelungiri, apoi au câştigat şi la penalty-uri, cu 6-5. Moți a fost eroul bulgarilor. A intrat în poartă la ultima fază de joc din prelungiri, după ce portarul Stoyanov a fost eliminat direct pentru un fault din postura de ultim apărător, iar la loviturile de la 11 metri a apărat execuţiile lui Pârvulescu şi Cornel Râpă.

Cu Steaua, Pârvulescu are în CV 3 titluri de campion și o Supercupă.

Cu acest mesaj și-a câștigat întregul meu respect, ștergând toate prestațiile mai puțin reușite în tricoul Stelei. Niciodată nu l-am acuzat pentru ratarea acelui penalty cu Ludogorets, pentru că oricui i se poate întâmpla, deși se pare că asta i-a atras dizgrația  ireversibilă a “Supremului”. Fără să mă refer numai la Steaua, majoritatea jucătorilor sau antrenorilor care pleacă de la o echipă în circumstanțele lui Pârvulescu, aruncă apoi cu pietre în clubul care i-a “hrănit”. Presa și istoria e plină de exemple. Însă modul de despărțire a lui Pârvulescu este demn de tot respectul. Asta dovedește că omul chiar a simțit așa pentru clubul Steaua care i-a oferit totul, nu a mimat ca mulți alții. Unii și căpitani!

Drept recunoștiință publicăm mai jos o parte a interviului acordat site-ului prosport.ro de către Paul, urându-i totodată multă sănătate și succes în cariera lui de fotbalist.

xray

Prosport | Paul Pîrvulescu, la despărţirea de Steaua: Acolo e Raiul pe pământ, mi-au dat lacrimile când am scris mesajul de plecare.

Paul Pîrvulescu (27 de ani) este unul dintre jucătorii care şi-au reziliat contractul cu Steaua imediat după finalul sezonului. Transferat în 2012 de la Gaz Metan Mediaş, Pîrvulescu a fost unul dintre oamenii de bază ai clubului în primele două sezoane, însă după această perioadă a fost împrumutat de Steaua la Viitorul, FC Voluntari şi ASA Tg. Mureş. După ce finanţatorul Gigi Becali i-a trecut numele pe o listă publică a celor care vor pleca, Pîrvulescu şi-a obţinut rezilierea contractului şi este în căutarea unei noi echipe.

Screenshot_64Ieşit din aria de influenţă a Stelei, club care în cele mai multe situaţii interzice fotbaliştilor să discute cu presa în afara unui mediu pe care îl poate controla prin ofiţerul de presă, Paul Pîrvulescu a acceptat cu plăcere un dialog cu reporterul ProSport pe teme diverse. Începând de la mesajul postat pe Facebook la rezilierea contractului, trecând prin experienţele Ajax, Chelsea sau Ludogoreţ şi terminând cu perioada de la ASA Tg. Mureş, fotbalistul a răspuns fiecărei întrebări într-un interviu pe care îl puteţi citi în continuare.

Paul, te-ai despărţit de Steaua cu un mesaj emoţionant pe Facebook, nu a părut o decizie luată uşor. Era imposibil să mai rămâi?
Din punctul meu de vedere era imposibil! Legat de mesajul pe care l-am postat pe Facebook, pot să spun că mi-au dat lacrimile în momentul în care l-am scris. Mi-a fost foarte greu pentru că mi-am adus aminte de toate momentele frumoase petrecute la Steaua.

În mesajul despre care vorbeam mai sus ai pomenit de Ludogoreţ. Îţi vine să crezi că se fac doi ani de la acel moment?
Off… După acele momente îmi doream ca timpul să treacă foarte repede, să pot uita acel meci, dar cred totuşi că a trecut mult prea repede. Păcat că n-am reuşit să îmi revin într-un timp mai scurt după momentul Ludogoreţ.

Ştiu că e un exerciţiu dureros de memorie, însă suntem adulţi. Spune-ne în câteva cuvinte cum îţi aduci aminte momentele alea. De când ai plecat să baţi penalty-ul, până când l-ai văzut pe Moţi că plonjează spre minge.
Am mai avut ocazia să şutez de la 11 metri într-o fază eliminatorie pentru Steaua. De două ori chiar şi am marcat de fiecare dată fără emoţii. Ba chiar trebuia să bat ultimul şi în meciul cu Ajax, dar a avut Tătă (n.r. – Ciprian Tătăruşanu, portarul de atunci al Stelei) grijă să nu se mai întâmple asta. Totuşi, la Ludogoreţ parcă totul a fost diferit. Am simţit ce înseamnă să ai presiune şi în momentul în care Moţi mi-a spus că a văzut meciul de Supercupă disputat cu o lună înainte şi în care am marcat de la 11 metri, ei bine atunci am simţit că o să ratez.

Paul Pîrvulescu face referire la Supercupa pierdută în faţa Astrei Giurgiu după executarea loviturilor de departajare. Paul Pîrvulescu a tras al treilea, a înscris, însă echipa lui a pierdut trofeul după ratarea lui Lucian Filip. Atunci, Pîrvulescu a marcat trimiţând mingea în stânga lui Silviu Lung jr, în timp ce la Razgrad a executat în dreapta lui Cosmin Moţi

Ce simte un fotbalist în acele momente? Ce e? Furie? Ură? Umilinţă? Jenă? Nervi? Cum ai descrie tu sentimentele de după ratarea unui penalty aşa important?
Eram foarte trist, irosisem o şansă importantă de a juca din nou în grupele celei mai importante competiţii europene. Vreau pe această cale să le mulţumesc colegilor, oamenilor din staff, familiei şi tuturor celor care au fost alături de mine în acele momente.

Ai făcut parte dintr-un lot care a dominat timp de trei sezoane Liga 1. Aţi fost voi prea buni sau competiţia slabă, aşa cum s-a tot spus?
Dacă stăm să analizăm echipele cu care ne-am bătut la campionat în perioada respectivă, cred că nivelul era unul mai bun atunci decât este acum. Într-adevăr, noi eram un lot de 20 de jucători foarte buni, aveam o mare dorinţă de a câştiga trofee. Drept dovadă faptul că fotbalişti precum Chiricheş, Gardoş s-au transferat pe sume foarte mari în campionate puternice. Plus Tătăruşanu, Tănase, Latovlevici, Chipciu, Pintilii şi Bourceanu care jucau constant în echipa naţională. Wow!

Laurenţiu Reghecampf reuşea să conducă echipa la fel de bine şi fără Thomas Neubert?
Eu cred că la orice echipă din lumea asta antrenorul are cel mai mare merit, el este cel care ia mereu ultima decizie, cel care are presiunea rezultatelor. Tommy a avut un rol foarte important, e un tip deosebit, un profesionist, doar e neamţ. A avut mereu meritul de a-i face pe băieţi să creadă în metodele lui de pregătire. Totuşi, cred că nu trebuie să uităm că atunci era şi Meme, a avut o contribuţie uriaşă, iar drept dovadă majoritatea băieţilor cu care a lucrat în acea perioadă ţin legătura şi acum cu el şi ţin foarte mult la el.

Apropo de Neubert, metodele lui au fost atât de revoluţionare? Cum a fost primul contact cu neamţul, simţeaţi că e spre bine tot ce vă propunea el?
A fost infernal! Venise cu ceva nou pentru fotbalul românesc şi toţi ne simţeam epuizaţi după fiecare antrenament. Dar ştiam că era o perioadă foarte importantă pentru noi şi pentru viitorul nostru, iar treptat am început să avem încredere în tot ceea ce făceam. Nu ştiu dacă în ultimul deceniu a fost vreo echipă în România capabilă să se bată de la egal la egal cu nume precum Ajax sau Chelsea.

Blat cu Viitorul? ”Nu există! Noi aşteptam să plecăm în vacanţă atunci”

Ai fost pe teren în celebrul Steaua – Viitorul 2-5. Te întreb direct, v-aţi lăsat bătuţi?
Nu există aşa ceva! Noi eram deja campioni, nu mai aveam niciun obiectiv, am intrat pe teren relaxaţi, iar asta ne-a costat. Am întâlnit atunci o echipă care era cu cuţitul la os şi care şi-a dat viaţa la acel meci.

Eşti fotbalist, ne referim doar la partea fotbalistică. Cum explici ce s-a întâmplat atunci pe teren?
Ceea ce am zis şi mai devreme. Lipsă de motivaţie, de concentrare… toţi aşteptam să se termine campionatul şi să plecăm în vacanţă.

Care a fost cel mai bun moment pentru tine la Steaua? Când te-ai simţit cel mai bine acolo?
Au fost foarte multe momente frumoase pe care le-am petrecut acolo, dar cred că cel mai frumos a fost meciul cu Chelsea din Champions League. Atunci am simţit cu adevărat ce înseamnă să joci la cel mai înalt nivel.

Ai fost unul dintre remarcaţii de la ASA Tg. Mureş, în ciuda jocurilor slabe ale echipei. Cum te-ai simţit acolo?

A fost o perioadă foarte bună pentru mine, veneam după o pregătire făcută cu Steaua, ştiam că o să îmi fie imposibil să joc acolo, iar în momentul în care m-au contactat cei de la Tg. Mureş am acceptat fără să stau foarte mult pe gânduri. Mă simţeam pregătit din toate punctele de vedere şi îmi doream foarte mult să joc, să fiu din nou în circuit pentru că avusesem foarte multe probleme de sănătate în ultimul timp. Cred că a fost cea mai inspirată decizie pe care am luat-o în ultimii ani. […]

”Cred că la Steaua e Raiul pe pământ”

Revenind un pic. Ai fost transferat pe o sumă foarte mare de Steaua, undeva spre un milion de euro. Te-a interesat atunci aspectul ăsta? Adică un fotbalist se gândeşte: ”Băi, clubul ăsta a dat o avere pe mine. Sunt obligat să îmi dau interesul!”?
Niciodată nu m-am gândit la asta, deşi poate ar fi trebuit uneori. Am fost foarte relaxat de la primul antrenament efectuat la Steaua. Acum nici nu vreau să mă gândesc sau să încerc să dau timpul înapoi pentru că e tardiv. Pot să spun că nu regret absolut nimic şi că am fost mereu fericit cu deciziile pe care le-am luat.

De ce spun toţi cei care au trecut pe la Steaua că ce e acolo nu se compara cu orice altceva din Liga 1? Surdu, care a jucat şi la Rapid, spune că la Steaua e unicul loc unde te simţi fotbalist mare.
La Steaua cred că e Raiul pe pământ! Nu există club mai profesionist, acolo ai parte de cele mai bune condiţii. Din punctul ăsta de vedere mi-e greu să cred că poate cineva să concureze cu Steaua.

Sincer, sincer! Faptul că presa e mereu cu ochii pe Steaua vă place, vouă jucătorilor? Sau vă enervează faptul că nu aveţi linişte, că sunteţi mereu sub lupa cuiva?
Nu neapărat că te enervează, dar eram mai reticenţi când era vorba de presă, cei din club îşi doreau mereu ca totul să rămână în vestiar, ceea ce cred că e cel mai corect, iar noi să vorbim doar la conferinţele de presă sau la interviurile care sunt obligatorii după meci.

Care îţi sunt planurile. Există discuţii concrete cu alte cluburi despre care ne poţi pomeni?
Deocamdată sunt unele discuţii, am o singură ofertă concretă şi nu este din România. Momentan mă bucur de vacanţă şi aştept cu nerăbdare să văd ce îmi rezervă viitorul.

Interviu realizat și publicat de prosport.ro de unde l-am preluat parțial.

Nota Redacției: Paul Pârvulescu a jucat 62 de meciuri la Steaua pentru care a marcat 2 goluri şi a oferit 3 pase de gol.

Paul este autorul unui gol superb, antologic,  in partida Steaua – Astra 2 -1 din martie 2012. Un şut de senzaţie de la 25 de metri lateral stânga cu piciorul stâng, mingea s-a dus peste Silviu Lung şi s-a oprit în plasa porţii echipei Astra. 

 

REVISTA LPF| Reghecampf: “Le promit fanilor că împreună putem reuşi! US 27!”

Revista LPF a publicat în ultimul număr un interviu exclusiv cu antrenorul Stelei, Laurențiu Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf a revenit la Steaua la începutul lunii decembrie a anului trecut, când campioana en titre se afla pe locul 5 al Ligii 1 Orange, în sezonul regulat, la 10 puncte de liderul Astra Giurgiu. Acum, la patru luni distanţă de la instalare, Reghe a reuşit cu roş-albaştrii să recupereze ecartul faţă de giurgiuveni, Steaua având prima şansă de calificare şi în finalele Cupei Ligii Adeplast, respectiv Cupei României, după rezultatele din manşa tur a semifinalelor. Cum va fi acest final de sezon pentru Steaua, în viziunea lui Reghe, aflaţi în interviul acordat de antrenorul Stelei pentru revista LPF, înainte de derby de România. 

– Mister, ai deja 14 meciuri pe banca Stelei de la revenirea în România. Cum ai regăsit atât Steaua, cât şi fotbalul din Liga 1, faţă de ultimul mandat?

– M-am întors la Steaua într-un moment dificil, când toţi se întrebau dacă Steaua se va mai califica în play-off. Era o atmosferă grea, puncte multe diferenţă faţă de primul loc şi jucători cu moralul scăzut, după jumătate de an cu multe rezultate negative… Nu vreau să fac nicio comparaţie cu ultimul mandat. Însă, tot ce îmi doresc este să încercăm să readucem Steaua acolo unde a fost în primul meu mandat. Acest sistem cu play-off şi play-out a revigorat foarte mult competiţia! Sunt meciuri cu miză şi asta ajută mult la dezvoltarea fotbalului românesc. – –

– Suntem la jumătatea play-off-ului din Liga 1 Orange, iar lupta la titlu este extrem de strânsă. Faţă de planurile de la începutul mandatului tău, care sunt primele concluzii? Se putea mai bine? Se putea mai rău pentru Steaua?

– Am redus mult din diferenţa de puncte faţă de Astra, ba chiar am ajuns de două ori pe primul loc! Deci parcursul este unul foarte bun, în special în play-off: 4 victorii şi un singur meci egal. Mai bine nu se putea decât dacă am fi reuşit să câştigăm şi meciul cu Dinamo! Mai rău de atât dacă era, probabil vorbeaţi cu altcineva acum (Râde).

– Sincer, care a fost primul gând care ţi-a trecut prin minte în momentul în care ai realizat că Steaua va pierde, total surprinzător, partida cu Voluntari? Singura, de altfel, în 14 jocuri cu tine antrenor!

– Nu vreau să iau din meritele celor de la Voluntari, dar consider că a fost un simplu accident. Am şi recunoscut după acel meci ca noi am jucat foarte slab partida cu ei. A fost o surpriză pentru toată lumea din care am avut de învăţat şi cred că am făcut-o.

– Urmează o perioadă extrem de importantă, în care Steaua întâlneşte atât Astra, cât şi Dinamo, de două ori, în doar 10 zile, în Liga 1 Orange, Cupa Ligii Adeplast, respectiv Cupa României. Ce-şi propune Steaua în aceste competiţii, ţinând cont de perioada extrem de scurtă dintre partide? Ce strategie veţi aplica?

– Am spus mereu că pe noi ne interesează toate trofeele, dar în ordinea următoare: câştigarea campionatului, apoi cupele – Cupa Ligii şi Cupa României, ale căror semifinale urmează să le jucăm în zilele următoare. Planul este unul foarte simplu: vrem să câştigăm totul! Şi o să încercăm să reuşim, ţinând cont că avem 27 de jucători în lot! Deci, sunt convins că avem puterea şi valoarea să reuşim să luăm cele trei trofee în acest sezon.

– Este această perioadă, de 10 zile, definitorie pentru cucerirea unui nou titlu de către Steaua? Sau lupta pentru locul 1 va continua până în ultima etapă, indiferent de rezultatele din meciurile cu Dinamo şi Astra?

– Nu cred că acest campionat o să se joace în următoarele două etape, în care Steaua joacă şi contra lui Dinamo şi a Astrei. Bătălia se va duce până în ultima rundă, o să vedeţi! În plus, nu scoateti din calcul celelalte echipe, pentru că orice candidată la titlu va face asta, va avea de suferit. Toate cele şase echipe din play-off vor juca până în ultima etapă pe viaţă şi pe moarte! Miza e una uriaşă!

– Poţi numi trei factori cheie care vor decide campioana în aceste ultime 5 etape? Unde se va face diferenţa între voi şi Astra, spre exemplu, ca principale pretendente?

– Nu-mi place să văd lucrurile aşa. Nu există factori, există doar meciuri! Iar fiecare joc este foarte important. Acum, cine face un pas greşit, poate pierde campionatul, pentru că mai sunt doar cinci meciuri de jucat şi o să fie foarte greu de recuperat fiecare punct pierdut. Sincer, eu nu scot din calcule nici Viitorul! O să vedeţi că vor mai apare surprize, pentru că, în acest punct al campionatului, toate echipele sunt foarte bine pregătite, se atinge turaţia maximă de concentrare şi de motivaţie şi îşi doresc să câştige fiecare meci! Dacă noi vom reuşi să menţinem acest ritm, va fi foarte greu pentru celelalte contracandidate. Noi trebuie să câştigăm tot şi pentru asta ne pregătim!

– Urmează Steaua-Dinamo, pe Arena Naţională, acolo unde fanii au făcut o atmosferă extraordinară atât la meciul Steaua-ASA, cât şi la Dinamo-Astra?

– Steaua-Dinamo este derby-ul fotbalului românesc, un meci aşteptat de toată suflarea fotbalistică de la noi, nu doar de stelişti şi dinamovişti. Este un avantaj pentru ambele echipe că jucăm, în sfîrşit, iaraşi pe Arena Naţională, pentru că acolo atât noi, cât şi Dinamo jucăm acasă, pe teren propriu! E un meci care va fi deschis oricărui rezultat!

Meciul direct din prima etapă a play-off-ului s-a încheiat la egalitate. În cupă, la fel. Asta în timp ce atât tu, ca antrenor al Stelei, cât şi Mircea Rednic, pe banca lui Dinamo, sunteţi amândoi neînvinşi în cariera de tehnicieni în unicul derby! Terminaţi neînvinşi împreună şi acum? Cum va fi derby de România?

– Crezi că mai contează statistica într-un asemenea moment al campionatului? Şi mai ales la un asemenea derby! Noi trebuie să încercăm să câştigăm… Este foarte important cum vom începe partida. Trebuie să intrăm bine în joc şi să eliminăm greşelile făcute în meciul tur din play-off! Va fi o partidă extrem de dificilă, aşa cum au fost, de fapt, toate meciurile de până acum.

– Cum explici explozia lui Nicuşor Stanciu, debutantul sub tricolor transformat peste noapte în decarul echipei naţionale, odată cu revenirea ta pe banca echipei? Mai poate Steaua să păstreze un asemenea fotbalist şi din vară, după turneul final din Franţa?

– Nicuşor Stanciu este un jucător de mare valoare, care a muncit foarte mult şi a crescut enorm. Şi mă bucur foarte mult pentru el că a început să şi marcheze, mai ales în momentele cheie! Normal că Steaua poate să ţină şi după Campionatul European un jucător valoros ca Stanciu, însă toţi fotbaliştii care vor avea oferte bune vor pleca după îndeplinirea obiectivelor echipei. La 23 de ani pe care îi împlineşte chiar pe 7 mai, Nicuşor Stanciu este, încă, enervant de tânăr!

– La sosirea ta la Steaua, ai spus în primul interviu pentru revista LPF că 5-6 jucători stelişti vor îmbrăca tricoul naţionalei la EURO. Acum ce părere ai, cu două luni înainte de turneul final?

– Am aceeaşi convingere! Dacă vor continua pe aceeaşi linie ca în ultima perioadă, cei mai importanţi jucători ai Stelei vor fi la Euro! Important este să fie sănătoşi şi să câştige cu Steaua tot!

– Este şi Marica unul dintre ei? Poate Ciprian să-şi revină din şirul de accidentări şi să intre în forma unui Andone, Keşeru sau Rusescu?

– Dacă este sănătos şi joacă ultimele meciuri, Ciprian Marica o să-şi câştige locul pentru Franţa! El este un fotbalist foarte bun şi un om incredibil de ambiţios. A muncit enorm şi, crede-mă, a fost foarte greu!

– Rămâi la Steaua, indiferent de deznodământul acestui campionat? Poţi să faci o promisiune fanilor?

– Eu rămân la Steaua să-mi îndeplinesc obiectivele! Haideţi să câştigăm acest campionat şi apoi să mergem în Champions League! Le promit fanilor că împreună putem reuşi! US 27!

Sursă: site LPF

[Update – cu ultima parte] Interviu Mihai Stoica: “Steaua a fost masacrată de arbitri”

Fostul manager al al Stelei Mihai Stoica a fost eliberat din inchisoare dupa doi ani de detenție, iar acum a revenit lângă roș-albaștri.  dar nu va mai putea ocupa o funcție administrativă până în 2019, dar spune că va fi alături de jucători și de stafful tehnic. Acesta a vorbit pentru prima data de la eliberare intr-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.  Am selectat opiniile legate de Steaua și de implicarea lui la club în perioada de detenție.

Procentual, cam câte partide din Liga 1 ați urmărit?
“In primul an, n-am vazut mai nimic. In al doilea an am vazut aproape toate meciurile. Din editia 2015/16, am ratat doar reprizele care se transmiteau intre 19:00 si 20:00. Nu am regrete ca nu am fost la vreun meci. Dimpotriva, ma bucur ca n-am vazut meciul retur cu Ludogorets.”, a spus Mihai Stoica.

  • Mihai Stoica a vorbit si despre Galca si Radoi, dar si despre ultima drama a stelistilor – meciul retur cu Partizan.

Cu dumneavoastră în libertate, credeți că ar fi fost diferită situația Stelei în acești doi ani în care ați lipsit?
“Mi-ar fi ușor să spun că făceam performanțe ca în anii precedenți, dar n-o spun. Zic doar că era posibil, așa cum era posibil să nu se facă nici măcar ceea ce s-a realizat în absența mea.”

Ați susținut varianta Constantin Gâlcă după ce Reghecampf a decis să plece la Al Hilal?
“N-am fost consultat. Nici n-aș fi avut ceva de spus, nu-l cunoșteam deloc.”

Nu credeți că Steaua s-a despărțit prea ușor de Gâlcă, având în vedere că a reușit o performanță istorică, să cîștige trei trofee într-un singur sezon?
“Steaua a câștigat fără drept de apel Cupa României și Cupa Ligii. Campionatul l-a pierdut Târgu Mureș!”

Ați discutat cu Costel de când sunteți în libertate?
“Doar de două ori am vorbit și mereu ne-a despărțit un geam.”

De ce a eșuat Mirel Rădoi la prima experiență pe banca tehnică?
“Toate au fost împotriva lui! În toată cariera mea n-am întâlnit o situație asemănătoare, un om supus unei asemenea presiuni.”

Cu un antrenor mai experimentat, credeți că Steaua ar fi trecut de Partizan?
“La 2-1 sârbii erau îngropați, doar că au venit faza penalty-ului și eliminarea lui Varela. Nu Mirel a fost vinovat pentru acel eșec. Pur și simplu se întâmplă, așa cum s-a întâmplat la Boro sau cu Ludogoreț”, a mai spus acesta.

  • Stoica spune despre Ghencea,  scandalul “marca Steaua” și suporteri.
“punctele de vedere exprimate de Ilie Năstase și Cristian Gațu ar trebui să fie literă de lege”

Ca stelist, nu e ciudat să vedeți Steaua jucând la Pitești sau să nu aibă galerie la un meci în Ștefan cel Mare?
“E o situație delicată, dar m-am mai confruntat cu probleme de genul acesta și în 2011.” 

Mai există vreo șansă ca echipa să se întoarcă în Ghencea?
“Doar dacă autoritățile vor revoca această decizie inexplicabilă, care conduce la degradarea continuă a unei arene unde s-a scris istorie. Sincer, eu sunt foarte mulțumit de condițiile pe care le avem la Domnești, mai ales dacă ținem cont și de investițiile pe care patronul a fost de acord să le realizeze în viitorul apropiat.”

Cum intenționați să aduceți fanii înapoi lângă echipă?
“Eu, dacă n-aș fi fost implicat și aș fi fost doar suporter stelist, aș fi mers oriunde ar juca această echipă, mai ales acum, cînd reaua-voință a unora este evidentă. Pentru steliști, punctele de vedere exprimate de Ilie Năstase și Cristian Gațu ar trebui să fie literă de lege”

Ce părere aveți de evaluarea mărcii Steaua la 57,3 milioane de euro?
Se discută de venituri, dar nimeni nu ia în calcul cheltuielile. Sunt curios să aflu cine a făcut această evaluare și care a fost algoritmul.

  • MM Stoica a comentat despre șansele la titlu, arbitraje și sistemul cu Play off și Play out.

Ce șanse are Steaua la titlu în acest sezon?
“Șanse sunt, dar s-au micșorat substanțial după neașteptata înfrângere de luni, coroborată cu incredibila victorie a Astrei de la Botoșani. Astra e principala favorită la titlu în acest moment, deși depinde foarte mult de Alibec. Patru puncte reprezintă un mare avantaj cu 10 etape înainte de final. Spun patru puncte pentru că sper să batem Iașiul și iau în calcul o victorie pe teren propriu a liderului în ultima etapă a sezonului regulat.”

Vi se pare că Steaua a fost dezavantajată de arbitri?
“Nu, mi se pare că a fost masacrată! Cea mai iubită echipă de fotbal din România a ajuns bătaia de joc a unor arbitri! Colțescu și Cătălin Popa pot aplica la Guinness Book, primul într-o colaborare fără fisură cu asistenții, pentru cele mai multe goluri valabile anulate într-un meci, iar al doilea pentru cele mai multe penalty-uri neacordate. Victima în ambele cazuri? Steaua! Asta în condițiile în care alții calcă portarii în picioare și câștigă puncte nemeritat.”

Cum vi se pare acest sistem competițional cu play-off și play-out?
“Am propus sistemul cu 8 ani în urmă, doar că mă gândeam la 12 echipe. Azi am aceeași opinie”

[Update] Ultima parte
“Doar Pintilii și Bawab au venit la solicitarea mea”

Ați avut vreun rol în campania de achiziții din această iarnă?
“Doar în cazurile Pintilii și Bawab.”

Nu e riscantă revenirea lui Gabi Tamaș, un jucător care a dezamăgit în ultimul timp, inclusiv la Steaua, din cauza vieții extrasportive? Dar Bourceanu? Mai poate fi fotbalistul din urmă cu trei ani?
“Doar ei pot răspunde la aceste întrebări. Eu îi sprijin dacă au nevoie, cum o fac cu oricare jucător al Stelei, chiar dacă îl cheamă Stanciu sau Onțel.”

”Am voie și pe bancă, dar nu vreau eu”

MM s-a consultat cu juriști în legătură cu restricțiile care îi sunt aplicate și evită să se întoarcă lîngă Reghecampf

Ce veți face în continuare? Puteți fi angajatul clubului Steaua?
“Situația mea e foarte clară. Nu am drept de semnătură și nici de a negocia transferuri până în 2019. De asemenea, am decis ca, pentru a evita orice interpretare, să nu reprezint clubul în relația cu UEFA, FRF, LPF etc. Mă voi ocupa, ca și în ultimul mandat, exclusiv de problemele sportive, fără să am vreo implicare în cele administrative. Specialiștii în Drept penal pe care i-am consultat mi-au confirmat că pot sta pe bancă, doar că nu mai intenționez să o fac. Nu vreau să mai stau pe banca tehnică. Acolo aerul arde, iar căile mele respiratorii sunt sensibile”

“Chipciu nu și-a redobândit forma”

Vi se pare că Alex Chipciu e în forma pe care o avea înainte de accidentarea din 2013?
“Chipciu este criticat, ca și Tănase, ca și Dică sau Nicoliță, pentru că unii așteaptă altceva de la el. Aici e vorba de lipsă de cultură fotbalistică. Vreau să se înțeleagă foarte clar: Alex a fost accidentat! În momentul de față, el și-a redobândit forma fizică, dar mai are nevoie de timp pentru a-și recâștiga forma sportivă. E dispus la un efort continuu, face totul în viteză, are o atitudine extraordinară și o viață de profesionist desăvârșit. Suferă enorm când e admonestat din tribune, dar are tot sprijinul patronului, al antrenorilor, al colegilor și al celor din club, iar asta e foarte important.”

Va reuși Marica să redevină la Steaua un atacant de “națională” ?
“Mă interesează ca Marica să fie atacantul de care Steaua are nevoie și, dacă se va antrena sută la sută, nu mă îndoiesc că va fi. Noi jucăm acum, echipa națională abia în iunie.”

 

E adevărat că în toamnă ați discutat cu Șumudică și l-ați rugat să nu se mai ia de Steaua?
“L-am rugat doar să nu mai spună “fecesebe”. E un antrenor bun, doar că exagerează cu laudele de sine și cu ironiile. Și eu am avut porniri de genul acesta, iar acum regret. Există un proverb napoletan: “Nun sputa’ ‘ncielo ca ‘facia te torna”. I-l traduc când ne vedem.”

 

Interviu realizat de Cătălin Popescu și publicat în două părți pe gsp.ro (Partea I,  Partea a II-a Partea a III-a) de unde am preluat selectiv.

Viitorul Stelei vine și de sub Tâmpa

Screenshot_15Screenshot_16Viitorul Stelei vine de sub Tâmpa. Rareș Enceanu și Vlad Mihalcea sunt doi puști achiziționați de FC Steaua de la FC Brașov. Primul a împlinit 21 de ani pe 5 august 2015. Al doilea, 17 ani pe 28 octombrie .

– Ce e Steaua pentru voi?

  • (Rareș Enceanu): Steaua este a doua mea familie. Sunt mândru că am ajuns să îmbrac tricoul celei mai bune echipe din România. Mi s-a împlinit un vis.
  • (Vlad Mihalcea): Nu cred că există fotbalist în România, care să nu-și dorească să ajungă la Steaua.

– Prima echipă cu care ați ținut? Dar jucătorul preferat?

  • (R.E): Toți cei apropiați știu că am ținut cu Steaua mereu. M-au impresionat performanțele acestui club, istoria acestei echipe, o istorie cum nu are nimeni în România. Nu am prins acea mare echipă din anii ’80 . Dar i-am prins pe Lăcătuș si pe Adrian Ilie. Ei sunt idolii mei!
  • (V.M): Am ținut și o să țin mereu cu FC Brașov, e prima mea iubire din fotbal și așa o să rămână. Mă uit cu admirație la Messi. E greu să ai alt idol.

– Cine v-a dat vestea că FC Steaua este interesată de voi?

  • (R.E): Cei din conducerea Brașovului m-au anunțat. Îmi este greu să descriu sentimentul.
  • (V.M): Tata a fost cel care mi-a spus că mă vrea Steaua! Într-o zi a intrat grăbit în casă. Mi-a spus că mă așteaptă domnul Rădoi în cantonament la Săcele să vorbim. Știam că Steaua mă monitoriza de ceva timp, dar nu credeam că totul va fi atât de repede.

– Ce știți despre istoria Stelei?

  • (R.E): Primul lucru care îți vine în minte este Cupa Campionilor Europeni câștigată la Sevilla. Steaua este singura echipă din România care a câștigat un trofeu european, iar pe plan intern a bătut toate recordurile.
  • (V.M): În România, când vine vorba de fotbal, toată lumea vorbește în primul rând de Steaua. Există Steaua și restul.

– Modelele voastre dintre foștii mari fotbaliști ai Stelei?

  • (R.E): La Steaua înveți în fiecare zi lucruri noi. Împarți vestiarul cu jucători foarte buni, cu jucători care au o mare experiență. Sunt jucători de la care învăț multe lucruri bune.
  • (V.M): Marius Lăcătuș! Tata mi-a povestit mereu despre el. Mi-a spus că și el a plecat din Brașov, că a strâns performanțe incredibile și mi-a povestit de modul în care a executat acel penalty din finala cu Barcelona.

– Primul jucător de la FC Steaua cu care ați vorbit când ați intrat în vestiar?

  • (R.E): Eram emoționat atunci când am intrat în vestiar. Mi-a fost însă mai ușor după ce am dat cu ochii de Alex (n.a. Chipciu), cu care mă știam de la Brașov.
  • (V.M): Cu Rareș Enceanu! Suntem prieteni de când eram copii, de la Brașov. M-a ajutat mult să știu că am deja un prieten aici, la Steaua. Oricum, toți jucătorii pe care i-am găsit sunt niște oameni deosebiți, care m-au întâmpinat foarte bine.

– Care a fost cel mai greu moment al carierei?

  • (R.E): (Oftează adânc) Nici nu vreau să îmi amintesc. Abia debutasem la Brașov și m-am accidentat destul de grav. Am stat pe margine aproape 4-5 luni.
  • (V.M): Atunci când am pierdut calificarea la C.E. de juniori, în Turneul de Elită din Anglia.

– Dar cel mai frumos moment?

  • (R.E): E ușor: momentul debutului la Steaua!
  • (V.M): Până să ajung la Steaua, pe primul loc era calificarea la Turneul de Elită din Andorra, cu Naționala de juniori. Vă dați seama că momentul debutului la Steaua a însemnat enorm pentru mine! A fost în Supercupă.

– Care a fost cel mai dificil adversar pe l-ați întâlnit?

  • (R.E): Nu pot da neapărat un nume de jucător. M-am simțit ciudat să joc împotriva Brașovului. A fost straniu să îi am ca adversari pe foștii colegi.
  • (V.M): Să nu râdeți de mine, dar nu voi spune aici numele unui jucător din Liga 1. Cele mai multe probleme le-am întâmpinat cu un francez, nu-i mai știu numele, când am jucat cu Naționala de juniori la Paris.

– Ați lăsat Brașovul pentru București. V-ați acomodat?

  • (R.E): M-am acomodat. E un oraș impresionant. A fost o oarecare teamă pentru că sunt multe tentații, dar eu sunt preocupat doar de fotbal. Nu-mi place aglomerația din Bucuresti. Mi-e dor de Brașov, care este cel mai frumos oraș din România.
  • (V.M): Dacă te acomodezi cu traficul, nu mai ai nicio problemă în București. În rest, standardul de viață este același ca în Brașov.

– Ce faceți în timpul liber?

  • (R.E): Chiar dacă încă nu sunt căsătorit, pot spune că îmi place mult atmosfera de acasă. Îmi petrec timpul alături de prietena mea. Iar dacă vreți să vă spun una dintre pasiuni, aceea este Playstation.
  • (V.M): Ies cu prietenii, plimbări, chestii de adolescenți. Însă, cât sunt în casă, omor Playstationul, sunt dependent de FIFA.

– Unde vă vedeți peste cinci ani?

  • (R.E): Încă nu mă pot gândi atât de departe. Încerc în fiecare zi să fiu tot mai bun, să acumulez din toate punctele de vedere. Știu că mai am mult de muncit și că viața de fotbalist este scurtă.
  • (V.M): În primul “11” al Stelei , câștigând trofeu după trofeu.

Înterviu realizat de Marian Olaianos și Octavian Țopa, în toamna 2015, pentru Revista LPF

Nota Redacției

Vlad Mihalcea este unul dintre numele supriză la Steaua din acest de sezon, după ce Robert Vâlceanu a întrat într-un con de umbră al exprimării talentului, deși a avut șanse suficiente să-l etaleze și să gireze cu el încrederea în viitor. Considerat unul dintre cei mai talentati puști ai României de la naționala U17, Mihalcea a fost remarcat de Massimo Pedrazzini în vara anului 2014 la turneul Talent Cup, competitie organizata de Academia Hagi.

După un an, juniorul de sub Tâmpa a fost adus în cantonamentul de vară al Stelei, unde a fost testat de staff-ul lui Mirel Rădoi și apoi a semnat un contract “de junior” cu campioana României. Conform regulamentul FIFA, un jucător minor nu are voie sa semneze pe mai mult de trei ani, iar un fotbalist major nu are voie să semneze contracte mai mari de cinci ani. Transferul s-a facut prin intermediul impresarului Sorin Paraschiv, fostul căpitan roș-albastru.

De cum a ajuns la Steaua, tânărul  de 16 ani s-a făcut repede remarcat. Vlad Mihalcea a debutat la Steaua chiar în primul amical al verii. A jucat dezinvolt toată repriza a doua cu ASF Zărnești, meci câștigat de „roș-albaștrii” cu 8-0, și a dat o pasă de gol lui Țucudean. La prima victorie din cantonamentul din Austria, Vlad Mihalcea  a avut o contribuție esențială la succesul Stelei, scor 2-1, împotriva formației ruse Rubin Kazan. Introdus în partea secundă a amicalului, a pătruns curajos în careul advers și i-a pus mingea pe tavă lui Gabi Iancu pentru golul decisiv, marcat în minutul 78.

Vlad Mihalcea este primul și singurul fotbalist român cu o clauză de reziliere uriașă! Promovat de Mirel Rădoi în lotul mare, Mihalcea a avut câteva evoluții în meciuri oficiale care au încântat și Steaua a decis imediat să-i ofere și un contract de profesionist pe 5 ani.

”S-a întâmplat în vară, după meciul cu CFR Cluj (n.r. – scor 1-1). Gigi Becali ne-a chemat, pe mine și pe Mihalcea, la discuții. Finanțatorul i-a oferit atunci un contract valabil cinci ani de zile, dar care va intra în vigoare după ce va termina junioratul”, a spus Sorin Paraschiv, agentul jucătorului.

  • Faza cu Mihalcea din meciul cu Steaua-CFR Cluj 1-1

Mihalcea va împlini 18 ani pe 28 octombrie 2016, astfel că el va fi jucătorul Stelei cel puțin până în 2021. Sorin Paraschiv a spus că în noul contract a fost stipulată și o clauză-record de reziliere, în valoare de 50 de milioane de euro.

”Da, este adevărat, dar această clauză este, dacă vreți, ca o marjă de siguranță pentru club, dar și ca un mesaj de încredere pentru jucător. Evident că este o sumă care va fi greu de plătit”, a mai spus Paraschiv. Clauza lui Mihalcea este una record pentru fotbalul românesc, dar nu reprezintă o premieră pentru jucătorii de la Steaua. În trecut, Andrei Cristea și Vali Badea au avut clauze de reziliere în valoare de 20 de milioane de euro, dar niciunul nu a plecat pe acești bani. Badea a plecat chiar liber de contract.

Vlad Mihalcea a intrat direct în istoria Stelei! Steaua a terminat la egalitate cu Partizan în prima manşă a turului 3 preliminar UCL, dar meciul rămâne în istoria “roş-albaştrilor” datorită debutului lui Vlad Mihalcea, cel care a devenit cel mai tânăr jucător cu minute în cupele europene pentru Steaua. Puştiul a debutat la 16 ani, 9 luni şi o zi!  Acesta l-a devansat pe Răzvan Ochiroşii, cel care a fost introdus pe teren de către Cosmin Olăroiu pe 2 august 2006, în partida Steaua-Gorica, la doar 17 ani, 2 luni şi 20 zile.

Ilie Dumitrescu îi prevede un viitor strălucit lui Vlad Mihalcea, tânărul mijlocaş al Stelei: “Pentru mine, Mihalcea este un jucător de mare perspectivă şi cu siguranţă va face performanţă la Steaua. Eu l-aş folosi mai mult, i-aş da mai multe minute. Să nu se confunde lucrurile. Adică intră Mihalcea şi trebuie să decidă el jocul. Are nevoie de tonus de competiţie, de minute, de încredere şi, la un moment dat, chiar o să decidă peste foarte mulţi jucători de la Steaua care sunt acum în echipa naţională. Acest copil are nevoie de susţinere, pentru că altfel nu poate să crească. Calitate nativă are peste tot ce există de la mijloc în sus la Steaua”, a spus fostul copil minune din Ghencea.

Reghecampf l-a reținut pe Vlad în lotul Stelei care va pleca în cantonament.  Astfel, ieri, la reunire s-au prezentat “veteranii” Chipciu, Adi Popa si Rapa, însă aceștia au fost în inferioritate, grupul “tinerilor” fiind mai numeros. Între aceștia s-a aflat și Vlad Mihalcea. Ca o pată de culoare, juniorul minune și-a amuzat colegii cu un hanorac pe care stătea scris “periculos” și un mesaj “Bagabonții se grăbesc mereu” scris pe pieptul juniorului de 17 an.

Le urăm mult succes în tricoul Stelei!

xray

Interviu: ”Motoreta” 77

InterviuA debutat în Liga 1 la Gloria Buzău, într-un meci la Constanța, cu Farul. Nu împlinise 21 de ani în acea după- amiază geroasă de februarie. A trecut apoi la Concordia Chiajna și a înscris primul său gol într-un meci cu Rapid, în martie 2012. Apoi, a fost transferat la Steaua unde încet-încet, ”băiatul din galerie ”, cum l-a numit presa de specialitate a devenit un internațional respectat. Adi Popa, zis ”Motoreta”, e cel dintre consacrații Stelei care are cele mai multe jocuri în cupele europene din lotul actual al campioanei și nu a primit vreodată un cartonaș roșu.

– Care este prima ta amintire despre derby? Care este primul derby Steaua-Dinamo de care îți amintești?

– Nu voi uita niciodată acea zi! Aveam aproape 10 ani. A fost un meci de Cupă jucat în ”Ștefan cel Mare”. Am fost pe stadion, în galeria noastră. Tribunele erau pline. Am fost întâmpinați cu foarte mare ostilitate, cum suntem întâmpinați mereu în “Groapă”. Am câștigat cu 2-1 , unul dintre goluri, de care îmi amintesc și acum foarte bine, a fost dat de Roșu.

– Ce ai simțit când ai jucat primul tău Steaua – Dinamo? Care este cea mai frumoasă amintire dintr-un derby?

– A fost un vis care a devenit realitate. I-am bătut cu 3-1 pe Arena Națională. Era primul meu derby, în chiar primul an de după transferul de la Chijana. E una din serile de care îmi voi aminti toată viața.

– Tu știi ce înseamnă să fii și în tribune, printre suporterii Stelei la un asemenea meci. Ți-e dor de atmosfera acelor vremuri?

– (Oftează) Și încă ce dor… Așteptam fiecare meci cu nerăbdare și parcă nu mai treceau zilele. De fiecare dată atmosfera era extem de încinsă. Ca suporteri, ne pregăteam de acest joc cu două-trei săptămâni înainte. Derby-ul era meciul anului. Se lucra mult la scenografii. Erau sofisticate, spectaculoase. Ca să nu mai zic de torțe si de fumigene, care erau atunci permise. Nu intra nimeni în peluză fără să știe toate scandările, toate cântecele!

– Crezi că suporterii Stelei se vor întoarce alături de echipă?

– Cu timpul se vor întoarce. E nevoie însă ca noi să avem rezultate bune. Steaua are cei mai mulți suporteri în România tocmai pentru că a avut cele mai bune rezultate atât pe plan intern, cât și internațional. Dacă noi continuăm să facem istorie așa cum au făcut și cei dinaintea noastră, stadionul va fi din nou plin. Indiferent de meci!

– S-au strâns mulți ani de când Dinamo nu a mai câștigat în fața Stelei. Cum vrezi că va fi acum?

– (Râde) O să se mai strângă ani! Nu are cum să fie altfel acum. Noi am rămas la un nivel ridicat, în vreme ce ei tot experimentează de ani buni. În plus, vom juca în fața propriilor suporteri și asta va conta enorm. Suntem foarte motivați! Îi rog pe suporterii noștri să fie alături de noi și să ne susțină chiar dacă, uneori, lucrurile nu ne ies chiar atât de bine cât ne dorim.

Interviu realizat de Marian Olaianos și Marius Mitran, înainte de meciului Steaua-Dinamo din tur (0-0),  pentru Revista LPF, de unde am preluat textul cu titlul și grafica de la noi.

Adi Popa. Best of 2015

Îi urăm Sărbători fericite și La mulți ani!

fc3

xray

Lecție de stelism

O lecție de “ce înseamnă Steaua” predată de un străin din Insulele Capului Verde!

varela2InterviuFernando Varela, căpitanul Stelei, a acordat un interviu în exclusivitate pentru ediția de azi a Gazetei Sporturilor și a vorbit despre jucătorii care au refuzat ofertele făcute de Steaua și îi critică pentru deciziile luate.

Căpitanul campioanei nu îi înţelege pe fotbaliştii care pun banii pe primul loc în negocierile cu Steaua

Varela, primul căpitan străin din istoria Stelei, nu îi înţelege pe fotbaliştii care au pretenţii salariale exagerate atunci când sunt contactaţi de campioană în legătură cu un posibil transfer. La Steaua ai o cu totul altă vizibilitate în occident şi, dacă evoluezi bine, ai şanse să te transferi la echipe de top, e convins fundaşul de 28 de ani.

În ultima jumătate de ani mai mulţi fotbalişti ai Astrei au fost curtaţi insistent de Becali, însă nu au acceptat transferul, dorind salarii considerate de conducerea Stelei ca fiind prea mari. O strategie total greşită, crede Varela, care spune că jucătorii ar trebui să vină în lotul roş-albaştrilor pentru performanţă şi un transfer ulterior.

Steaua e singura echipă din România care îţi oferă expunere în Vest, susţine apărătorul, astfel că o mutare aici te aduce mai aproape de visul de a evolua la cel mai înalt nivel. Mărturie în acest sens stau Tătăruşanu, Latovlevici, Chiricheş, Gardoş sau Rusescu, câţiva dintre fotbaliştii care au părăsit Steaua în ultimii ani şi au ajuns la un alt nivel. Ca atare, este o greşeală să refuzi o astfel de oportunitate pentru câteva zeci de mii de dolari câştigaţi într-o primă fază.

Eu când am semnat cu Steaua, nu m-am gîndit la bani, n-am pus asta pe primul plan, m-am gândit că e o şansă mare pentru mine să cresc, să progresez. Dacă te gândeşti la bani înainte să vii la Steaua, nu rezolvi nimic. Aici trebuie să vii să câştigi trofee, titluri, să îţi creşti nivelul şi abia apoi să mergi în altă parte pe bani mai mulţi“, a explicat Varela pentru gsp.ro.

Pe lângă faptul că mulţi văd Steaua doar ca pe o sursă de venit, ci nu ca pe o oportunitate de progres, există fără îndoială un alt argument care îi sperie pe fotbalişti, este de părere Varela. La Steaua nu mai poţi juca la alibi, concurenţa fiind cu totul alta. Teama de eşec, aşadar, îi face pe mulţi să prefere un loc “călduţ” la formaţii mai mici.

Eu cred că sunt fotbalişti care atunci când aud că sunt doriţi de Steaua, se gândesc să nu accepte fiindcă aici trebuie să înceapă să joace, să alerge, să fie sută la sută la antrenamente zi de zi. Aici nu mai merge cu o zi da, una nu. Aici schimbi totul, iar mulţi nu sunt obişnuiţi cu asta“, a mai spus căpitanul.

Respect, Sărbători fericite și La mulți ani, Căpitane!

fc3

xray

 

Gabi Iancu: “Mi-e dor de Steaua”

FCSBAtacantul Gabriel Iancu a fost considerat unul dintre cei mai talentaţi jucători ai României din ultimii 10 ani, dar s-a dovedit a fi  capricios şi cu o viaţă extra-sportivă agitată.  Steaua l-a achiziționat în 2012 de la Viitorul lui Hagi, contra a 500.000 de euro și 25% din suma următorului transfer.

Ajuns la vârsta de 21 de ani și la o cota de piaţă de 800.000 de euro, Iancu va atinge potenţialul maxim dacă va pune fotbalul pe primul loc.  La Steaua, între 2012-2015, tânărul atacant a marcat doar 16 goluri în cele 81 meciuri bifate în toate competițiile, și mai are contract cu campioana până în 31 decembrie 2017.

În vară Iancu anunţa că este pregătit pentru un sezon mare, însă nu a avut ocazia să arate ce poate. Mirel Rădoi l-a exclus din lot înaintea partidei cu Viitorul, 30 august, pe motive disciplinare. “Mi-a spus Mirel că Iancu nu știu ce a vociferat la antrenamente și l-a trimis să se pregătească separat”, a declarat Becali, după ce Gabi Iancu a fost exclus din lotul Stelei. La doar câteva zile, a fost împrumutat la Karabukspor, echipă din liga a 2-a turcă. Iniţial s-a vorbit despre posibilitatea unui transfer definitiv, semn că nici Becali nu mai crede în el, dar în cele din urmă s-a ajuns la varianta împrumutului pentru un an.

La  Karabukspor a reușit 2 goluri în 6 meciuri, dar a bifat doar trei meciuri ca titular, ultima oară într-un meci de Cupă , 5-2 cu Payas. De atunci nu a mai prins lotul primei echipe, el suferind  o accidentare.  După 16 etape, Karabukspor, la care mai evoluează românii Alexe şi Neagu (împrumutat și el) se află abia pe locul 5 în campionat, însă la doar 2 puncte distanţa faţă de primul loc.

Interviu

Iancu a revenit în ţară pentru a petrece Crăciunul alături de familie şi a vorbit despre situaţia sa.

“Stau alaturi de familie, petrec Crăciunul cu ei şi, de Revelion, voi pleca în vacanţă. Totul a decurs bine în Turcia, pentru că i-am avut pe Alexe şi pe Neagu. M-am integrat repede, am marcat, am avut probleme la genunchi, de aia nici n-am jucat. Trebuia să iau un tratament, injecţii, nu l-am mai luat şi a trebuit să stau după o perioadă pentru a mă reface. Pe 3-4 e reunirea în Antalya, pe 10 e primul meci, voi juca, o sa mă pregătesc. Sunt bine şi sper să joc. Sincer, îmi place în Turcia, avem un grup bun. Preşedintele mă place, lumea mă place. Dacă te vede că eşti cu sufletul pentru echipă, te integrează foarte uşor”, a declarat Gabi Iancu, pentru Digi Sport.

Fotbalistul care aparţine de Steaua a dezvăluit şi cum s-a produs despărţirea de campioana României, în vară, trimiţând “săgeţi” către fostul antrenor, Mirel Rădoi.

“Nu consider un pas înapoi transferul în Turcia. Dacă rămâneam, nu cred că mai jucam, pentru că nu m-au plăcut anumite persoane şi nu are rost. Când nu te place cineva, te duci în altă parte. Moral sunt mai bine ca înainte. Nu am fost dat afară, eu am decis să plec. Chiar dacă a fost în ultima zi, nu mi-a zis du-te şi caută-ţi echipă. Şi nu a fost niciun scandal cu Mirel. Pur şi simplu, aşa s-a decis şi mie imi e bine. Dacă rămâneam, nu mai jucam, pentru că nu eram dorit.”, a mai spus Iancu.

Jucătorul a comentat şi şansele ca el să joace din nou în tricoul roş-albastru, sub comanda lui Reghecampf.

“Eu mă gândesc dacă lumea de acolo mă vrea. Eu am dorinţă, am vrut de mic la Steaua. Momentan sunt în Turcia şi sper să-i ajut cât de mult pe cei de aici, ca să poată promova. Nu s-a vorbit nimic despre o revenire a mea la Steaua în iarnă, habar nu am. Cât timp Reghe a fost la Steaua, eu am avut un parcurs bun. Am fost copil, dar fizic şi mental eram foarte bine”, a mărturisit Iancu.

Talentatul “fiu rătăcitor” de 21 de ani speră ca Laurenţiu Reghecampf să-l cheme înapoi din retur:

  • Reporter: Cresc şansele tale să te întorci, odată cu revenirea lui Reghecampf? Te intorci din iarnă?
    Gabi Iancu: Nu ştiu, nu s-a vorbit nimic, habar nu am. Eu mă gândesc dacă lumea de acolo mă vrea. Eu am dorinţă, am vrut de mic la Steaua. Momentan sunt în Turcia şi sper să-i ajut cât de mult, ca să poata promova.
    Reporter: Îţi e dor de Steaua?
    Gabi Iancu: Normal, cum să nu-mi fie dor?

VIDEO EXCLUSIV. Declaraţiile lui Gabi Iancu:

Sursă:Digisport

Best of Gabi Iancu

Îi urăm Sărbători fericite și La mulți ani!

fc3

xray

Interviu: “Șeptarul” la final de an

chipciuInterviuAlexandru Chipciu, unul dintre căpitanii campioanei României,  a acordat, pe final de an 2015, un interviu pentru Digi Sport.

“Când câștigi trei trofee nu poți spune că a fost un an rău!”

“Șeptarul” Stelei a anunțat când va reveni la antrenamente și a vorbit sincer despre perioadele petrecute în mandatele lui Costel Gâlcă și al lui Mirel Rădoi.

Mijlocașul, care nu a mai evoluat deloc de atunci, a suferit o entorsă la genunchiul drept, dar Laurențiu Reghecampf nu trebuie să aștepte foarte mult până când se va putea baza iar pe serviciile sale.

”M-am antrenat din greu în această perioadă, m-am dus la sală zi de zi. Bine, nu puteam să alerg. Nici acum nu pot, dar cred că la sfârșitul lui ianuarie o să reintru în program normal de pregătire cu echipa, după cum mi-au spus atât doctorul, cât și Ovidiu (n.r. – Ovidiu Kurti), kinetoterapeutul nostru.

Sper, așadar, ca la sfârșitul lui ianuarie să încep, chiar dacă am auzit că voi mai avea dureri la șuturi, la contre”, a spus Chipciu pentru Digi Sport.

Despre situația mijlocașului campioanei a vorbit și Thomas Neubert, preparatorul fizic al roș-albaștrilor: ”Se descurcă foarte bine. Am vorbit cu el, am vorbit cu Ovidiu, care face o treabă excelentă cu Alex. Va reveni la timp și ne așteptăm să fie foarte puternic”. În aceste condiții, Chipciu, cel mai probabil, va prinde a doua parte a celui de-al doilea cantonament al iernii, cel din Kadriye.

“Toată lumea spune că acum Steaua are o altă atitudine… “

Internaționalul român nu este de acord, în principal, cu cei care spun că jucătorii roș-albaștrilor și-au schimbat brusc atitudinea după ce Laurențiu Reghecampf a revenit la echipă.”Au apărut prin presă tot felul de materiale legate de niște grătare la care am fost noi și mai multe speculații pe această temă, că nu mai jucam noi cum trebuie.

Păi, dacă ar fi fost adevărat, mi-aș fi periclitat în primul rând cariera mea. Eram disperat să iau campionatul, să iau Cupa, să iau Cupa Ligii. Plângeam, muream dacă nu luam aceste trofee. Și cred că nu greșesc dacă spun că și colegii mei gândeau la fel.

Toată lumea spune că acum Steaua are o altă atitudine, că aleargă mai mult decât o făcea în mandatul lui Mirel. Dacă sunt jucători care gândesc așa sau care au făcut asta, e grav! Sau e trist pentru ei ca oameni, pentru cariera lor.

Un jucător care vrea să ajungă mare sau care este acum la o echipă de talia Stelei trebuie să aibă coloană vertebrală, să fie același cu orice antrenor, să fie profesionist pentru el, pentru cariera lui și nu să se încline în funcție de cum bate vântul”, a spus Chipciu la Digi Sport.

”Rădoi, cel mai dezavantajat antrenor pe care l-a avut Steaua!”

Fotbalistul regretă că Mirel Rădoi a eșuat în prima sa tentativă ca antrenor, dar spune că a avut și ceva circumstanțe.

”Îmi pare rău că Mirel Rădoi nu a reușit ca antrenor, pentru că Mirel mi-a marcat copilăria, în sens pozitiv, ca fotbalist mă refer. A fost un lider, un fotbalist care-și dădea viața pe teren.

Au fost și mai multe lucruri care au contribuit la eșec. Ne-am mutat din Ghencea pe Arena Națională, apoi la Cluj și la Pitești, ne antrenam la Mogoșoaia sau pe unde apucam. Din acest punct de vedere, a fost cel mai dezavantajat antrenor pe care l-a avut Steaua. Dar, sunt convins că va reveni și că va ajunge un mare antrenor.

Trebuie să ținem cont că a avut și ceva restricții. Nu a avut voie să dea indicații de pe bancă, s-au dat și ceva legi după ce a venit el”, a mai spus unul dintre căpitanii roș-albaștrilor.

”Când era la Steaua, toată lumea îl lua în derâdere!”

Chipciu se bucură de faptul că Gâlcă a ajuns la Espanyol, mai ales că era deranjat de criticile care i se aduceau antrenorului în perioada petrecută la Steaua.

”Sincer, mă bucur că domnul Costel Gâlcă a ajuns antrenor la Espanyol. Am un sentiment de bucurie și sper din tot sufletul să reușească acolo, pentru că dânsul a fost pentru noi o persoană extraordinară, de un bun simț exemplar, modest, de o calitate senzațională.

Acum mă amuz când mi-aduc aminte că atunci când era la Steaua nu era deloc apreciat, toată lumea îl lua în derâdere iar acum toți sunt la picioarele lui”, a adăugat Chipciu.

”Adversarele au început să se teamă de noi!”

Într-un final, Alexandru Chipciu a vorbit și despre forma sa din 2015, dar și despre lupta la titlu.

”Se poate spune că nu a fost un an bun pentru mine, deși eu am făcut aceleași lucruri ca și în anii trecuți. Chiar am văzut un articol, zilele trecute, în care se spunea că o să-mi revin acum odată cu întoarcerea lui Laurențiu Reghecampf. Era și o statistică cu golurile pe care le-am marcat cu dânsul, precum și cu cele înscrise în mandatele lui Costel Gâlcă și al lui Mirel Rădoi iar numărul era același. Lumea a avut însă pretenții mai mari de la mine și este normal.

Cât despre posibilitatea de a intra în play-off de pe primul loc… În urmă cu ceva timp nu credeam că mai putem realiza acest lucru, dar acum, cu emulația care s-a format, cred că este posibil. Plus că și adversarele au început să se teamă de noi”, a mai spus Chipciu pentru Digi Sport.

Îi urăm Sărbători fericite și La mulți ani!

fc3

xray

Interviu cu Laurențiu Reghecampf înaintea partidei Viitorul – FC Steaua

Revista LPF a publicat în numărul 34 un amplu interviu cu noul antrenor al Stelei.

Laurenţiu Reghecampf a redevenit antrenorul principal al Stelei la mijlocul săptămânii trecute, după ce şi-a trecut în palmaresul personal 40 de partide în străinătate, pe banca lui Al Hilal, respectiv Litex Loveci, două dintre ele fiind chiar finala Ligii Campionilor Asiei. La doar câteva zile distanţă de la numire, tehnicianul în vârstă de 40 ani şi-a încununat debutul la Steaua în noul sezon cu o primă victorie în Liga 1 Orange, 2-0 contra Craiovei, la Piteşti. Reghe a acceptat să descrie trăirile intense pe care le-a simţit la revenire, într-un interviu oferit revistei LPF, în care vorbeşte şi despre planurile pe termen scurt şi lung pe care le are la Steaua.

– Mister, cum a fost revenirea în Liga 1 Orange? Ce sentimente te-au încercat când ai luat iarăşi loc pe banca Stelei?

– Este un sentiment incredibil, mai ales după un meci ca cel pe care l-am avut la Piteşti contra Craiovei. Există o legatură, un sentiment puternic, între mine şi ceea ce înseamnă Steaua. Ca antrenor al echipei, mă simt puternic pentru că reprezint cel mai puternic club din România, cu cei mai mulţi fani. Este o mândrie şi o onoare!

– În doar câteva zile de la numirea ta, Steaua a arătat o altă faţă în Liga 1 Orange. Cum ai reuşit să motivezi o echipă care în fiecare din ultimele şase meciuri luase gol şi care reuşea să învingă destul de rar?

– Să ştii că, având foarte puţin timp la dispoziţie, de la numire până la primul meci, foarte multe lucruri nu am putut regla. M-am bazat foarte mult pe un lucru: ştiam că jucătorii au valoare. Aşa că a trebuit doar mental să-i fac pe toţi să înţeleagă că ei sunt cei mai buni. Iar echipa a jucat foarte bine la Piteşti şi sunt mândru de ei.

– Poate Steaua redeveni chiar din acest sezon ce a fost în primul tău mandat? Sau este nevoie de timp, de o jumătate de sezon de tranziţie?

– Nu trebuie să facem comparaţii între ce a fost în urmă cu aproape doi ani şi situaţia de acum. Însă, un lucru e cert: Steaua trebuie să câştige campionatul. Trebuie! Este un mesaj clar către toţi jucătorii, chiar dacă acum sunt şi alţii faţă de primul meu mandat. Toţi trebuie să ştie acest lucru, de asta au fost aduşi la Steaua! E datoria noastră, a tuturor celor de la Steaua să reuşim foarte repede să formăm un grup unit şi valoros, care să câştige titlul şi am mare încredere că vom reuşi.

– Cum ţi se pare noul sistem cu play-off şi play-out din Liga 1 Orange? Faptul că avem câte patru partide pe an de genul Steaua – Dinamo?

– Normal că acest lucru nu poate fi decât unul benefic pentru fotbalul românesc, pentru spectacol, pentru fani, pentru toată lumea! Avem meciuri puternice, partide cu miză, unde jucătorii au ocazia să capete o experienţă mai bogată, să se călească. Ca să nu mai spun de fani, care „mor” pentru astfel de derby-uri. Este un plus evident pentru campionatul românesc.

– Ai reuşit să urmăreşti meciurile din ţară, atâta timp cât ai antrenat în străinătate? Cum ţi se pare Viitorul, formaţia pe care o întâlneşti luni în, iată, derby-ul etapei?

– Chiar am reuşit să văd foarte multe meciuri, aproape toate din Liga 1 Orange, cât am fost plecat. Viitorul nu este o necunoscută pentru mine. Gică a reuşit să facă o echipă bună, a cărei ascensiune nu este deloc întâmplătoare. A format o trupă foarte puternică, un mix între tinerii lui jucători şi fotbalişti cu experienţă, iar rezultatele se văd. Gică Hagi a muncit foarte mult, se vede lucrul ăsta şi merită felicitat pentru ce a reuşit să facă din Viitorul.

– Cum vezi lupta la titlu în play-off? Care consideri că vor fi echipele care se vor bate pentru campionat, după ce punctele se vor înjumătăţi?

– Este greu de spus acum, mai avem cinci etape din sezonul regular, play-off-ul va avea loc la anul. E clar că vom avea parte de meciuri interesante, partide cu miză pentru titlu şi cupele europene. Dar mai e până acolo, mai sunt meciuri de disputat şi numai la acestea mă gândesc momentan. Ce pot spune cu siguranţă este că Steaua va lupta până în ultima secundă a ultimului meci din ultima etapă să câştige campionatul. Să fiţi convinşi de asta!

– Sezonul viitor România duce două echipe în Liga Campionilor, ambele în tururile preliminare. Are Steaua forţa de a se califica iarăşi în grupele UCL, chiar şi dacă ar încheia pe locul 2 în Liga 1 Orange?

– A avea două echipe care se vor bate pentru accederea în grupele Ligii este un lucru major pentru fotbalul românesc. Personal, nu mă gândesc la locul 2, dar ne dorim enorm să jucăm din nou în grupele UCL. Şi o să vă convingeţi de acest lucru, după perioada de iarnă, fără să dezvălui acum mai multe.

– Câţi stelişti consideri că merită să fie la lotul echipei naţionale la EURO? Având în vedere că, în ultimele partide ale tricolorilor, numărul lor a scăzut dramatic…

– Sunt sigur că, în vară, din lotul Stelei vor merge cel puţin 5-6 jucători la turneul final din Franţa. O să vedeţi! Vom forma o echipă puternică, cu jucători de valoare, care vor ajuta echipa naţională a României la Campionatul European.

– Ce preconizezi pentru tricolori la EURO? 

– Eu îmi doresc ca echipa naţională să câştige tot, să fie campioana Europei! Dacă plecăm spre Franţa cu această mentalitate, de a câştiga indiferent de adversar, de a juca fotbal, vom ajunge departe. La început, va părea un vis, dar e un vis care ţine de noi să-l transformăm în realitate, cu fiecare partidă de la EURO. Eu aşa gândesc şi aşa trebuie să simtă şi toţi cei implicaţi, jucători şi staff, pentru că nu avem nimic de pierdut! Ci doar de câştigat. Hai, România!

Vlad Roșca
14.12.2015

Preluare de pe lpf.ro

Liţă Dumitru: “La Steaua am trosnit doar un meci pe bani”

Dezvăluirile lui Liţă Dumitru despre blaturile din perioada comunistă: “La Steaua am trosnit doar un meci pe bani”

“Şi încă vreo patru pe prietenie”, recunoaşte Ion Dumitru într-un interviu uluitor despre lumea fotbalului românesc din anii 70. De aranjamente nu scăpau, după cum veţi citi mai jos, nici măcar derby-urile Dinamo – Steaua.

Episodul de astăzi din serialul “Blaturile fotbalului” îi dă cuvântul unui fotbalist uriaş: Ion Dumitru. Emblematic pentru Rapid şi Steaua în anii 60-80, socotit unul dintre cei mai buni jucători ai fotbalului nostru, Liţă poartă în spate şi bagajul unui număr uriaş de poveşti şi legende ţesute de suporteri. În episodul de săptămâna trecută am relatat cum Constantin Teaşcă, antrenorul Stelei în sezonul 1974-1975, le-a adus unor jucători-simbol ai roş-albaştrilor, Liţă şi Iordănescu, acuzaţia că vindeau meciuri. Interviul de faţă confirmă, fie şi în parte, suspiciunile. Blaturi, bani negri, antrenori puşi de poeţii de curte ai regimului şi daţi afară de jucători, miniştri care-i pedepseau pe fotbalişti trimiţându-i să dezgroape morţi, totul se regăseşte într-un dialog în care acuzaţiile, explicaţiile şi scuzele se amestecă, uneori, aproape incoerent.

-Domnule Dumitru, regretatul Teaşcă vorbeşte, în cartea “Păpuşarii”, despre blaturi pe care dumneavoastră şi Iordănescu le făceaţi în sezonul 1974-1975…
-Dom’le, Teaşcă a fost omul sistemului! Adrian Păunescu, Dumnezeu să-l ierte, şi Eugen Barbu, care a murit şi el, veneau şi-l impuneau pe Titi Teaşcă antrenor la cluburile mari.

-Şi la Dinamo, la Craiova, la Steaua?

-Şi la Galaţi! Peste tot.

“Eu l-am dat afară pe Teaşcă de la Steaua!”

-Sunteţi acuzaţi, dumneavoastră şi Iordănescu, de faptul că nu voiaţi să jucaţi.

-Nu că nu voiam să jucăm… Teaşcă a dat versiunea lui, ajutat foarte mult de Dan Claudiu Tănăsescu. Spunea că nu ştim niciunul să batem penalty. I-am zis: “Bate dumneata!”. Băga mâna în gheată să ne arate. Păi, dacă bagi mâna în gheată, n-ai nicio şansă să ne înveţi pe noi! Teaşcă a venit la o echipă bine organizată şi a construit fântână arteziană în cabină. A început să înjure pe toată lumea şi să-i facă pe toţi… Ne jignea pe toţi, spunea că nu ştie nimeni fotbal în afara lui. Ne-a cumpărat pixuri şi caiete şi a făcut şedinţă despre fotbal. La un moment dat, din 40 de jucători, dormeau 35! L-a prins pe Ţiţi Dumitriu: “Ce faci, mă?”. “Păi, bre, nea Titi…”. “Ieşi, în p… mă-tii, că nu-ţi place fotbalul!”. După o lună rămăsese cu cinci inşi la pregătire! Deci, nea Titi n-avea nicio legătură… Revolta mea şi a lui Iordănescu a fost că am văzut că nu are dreptate.

-Luaţi bani, împreună cu Iordănescu, pentru a trânti meciurile? Un 1-3 cu Dinamo, în Ghencea, şi un 6-2 ciudat cu Galaţi, tot acasă…

-Teaşcă avea ce-avea cu Dumitru, nu cu Iordănescu. Venea şi ne ţinea în şedinţă câte o oră şi jumătate. Îi spuneam: “Nea Titi, lasă’ne, dracu’, în pace, că ne-ai înnebunit, hai să mergem la antrenament, că am obosit!”. Sau ne spunea că Steaua o să fie o stea în constelaţie… “Bre, nea Titi, jucăm cu Bölöni, spune-mi ce trebuie să fac, fratele meu, lasă-mă, dracu’, cu constelaţia dumitale!” Ce ne interesa? Şi nu-i convenea. Mai ales că eu aveam intrare la ministrul Ion Coman sau Ion Gheorghe. El a fost convins că de la Steaua l-a dat afară Liţă Dumitru. Şi eu l-am dat afară, pentru că nu avea legături cu fotbalul!

“Tovarăşe colonel, a venit Galaţiul, să le dăm meciul!”


-Revenind… La jocul cu Galaţi, care trebuia “trântit”, spune că v-a scos din teren, ca să vă facă de râs.

-El nu putea să mă scoată pe mine din teren. De la 2-0 pentru Galaţi, ministrul Coman (N.R.– generalul Ion Coman, ministru al apărării naționale, 1976-1980) a intrat în cabină şi… Mie, Coman  îmi spunea “Liţă”. Când îmi spunea “Tovarăşu’ Dumitru”, mă p… pe mine, înţelegi?

-Era de rău…

-‘ai de p… mea! Am dezgropat morţi la Steaua! Eu cu Florică Voinea şi cu Iordănescu! Am dezgropat morţi la Steaua, la cimitirul Bellu!

-Incredibil! Când asta?

-Am dezgropat morţi! Eu cu Florică Voinea şi cu Puiu. Că s-a supărat ministrul pe noi!

-Cine, Coman?

-Da, Coman. Şi îţi spun şi cu Galaţiul cum a fost. Când a venit ministrul la noi, la cabină, la 2-0 pentru ei, şi a spus: “Tovarăşul Dumitru, alo, tovarăşilor, vă rog să reţineţi! Până mă sui sus, la tribună, să se facă 4-2! Dacă nu se face 4-2, dezgropaţi morţi!”. Pe viaţa mea că aşa a spus! Mamă-mamă… Şi am ieşit, am făcut 4-2. La 4-2, pe cine a schimbat Teaşcă? Pe Liţă Dumitru! Ca să demonstreze la populaţie că Liţă Dumitru a aranjat! Nu este adevărat! Era printre ultimele meciuri ale lui Teaşcă. Ne săturaserăm de el. I-am spus colonelului Florescu, care era şeful secţiei de fotbal:Tovarăşe colonel, a venit Galaţiul, să le dăm meciul!“. “Băi, sunteţi nebuni, daţi-vă dracu’ de tâmpiţi!”. Nu era aranjamentul meu, la mine a ajuns… N-am fost eu cel care a aranjat, dar mi-au spus şi mie şi i-am spus colonelului Florescu: “Uitaţi, aşa, aşa…”. Mi-a spus: “Sunteţi nebuni, nu încercaţi aşa ceva, că intraţi la puşcărie!”. Totuşi, majoritatea jucătorilor au complotat şi au spus: “Pierdem meciul!”. Dar când am văzut 0-2 – Galaţiul erau slabi de tot – şi cum s-a comportat lumea atunci, am ieşit afară după pauză şi în cinci minute, zece minute, cât a durat, că ministrul s-a dus pe jos înapoi, la tribuna oficială, s-a făcut 4-2. Atunci l-a scos pe Dumitru. Trebuia să ies, că era antrenorul meu. Dacă eu rămâneam la Steaua, nu apuca Teaşcă să scrie Păpuşarii! Dar am plecat la Timişoara… De ce nu a scris de Iordănescu rău de tot?

-De ce?

-Păi, Iordănescu era la Steaua, de-aia!


“Meciul trosnit a fost cu Farul, la ei. Dar eu cu Iordănescu n-am fost cei mai slabi de pe teren”
Liţă Dumitru despre singurul meci despre care spune că l-a “trosnit” pe bani la Steaua

“Am dezgropat morţi la Steaua! Eu cu Florică Voinea şi cu Iordănescu! Am dezgropat morţi la Steaua, la cimitirul Bellu, că se supărase ministrul pe noi!”

Liţă Dumitru despre furia ministrului Coman, când steliştii erau prinşi cu aranjamente

“Eu, personal, am plecat de la Steaua pentru aceste combinaţii! Eu m-am certat cu Iordănescu pentru că meciul ăla de la Târgovişte a fost aşa cum a fost…”

Liţă Dumitru despre titlul pierdut în 1980, în ultima etapă


Radu Nunweiller, omul de legătură

-Revenind la meciul cu Galaţi… Omul cu geanta de bani stătea între soţiile a doi fotbalişti înrudiţi…
-Deci… Banii n-au fost la nicio nevastă, banii… Ştia şi colonelul Florescu de ei, nu era vreo problemă să fi stat la vreo nevastă… Nevastă-mea nici nu venea la meciurile mele! Teaşcă a fost un vagabond şi a minţit de-a rupt! Deci, eu nu am fost un trosnitor! Eu am luat o singură dată bani pentru un joc, iar celelalte, încă vreo patru, am făcut mai mult pe prietenie, altceva, nimic!

-La ce meci aţi luat bani?

-N-am mai trosnit în continuare, pentru că, dacă aş fi făcut‑o, mi-ar fi fost ruşine de oameni. Dar aici am fost obligat.

-Dar la ce meci a fost pe bani?

Pe bani a fost o dată, cu Farul. Atât!

-Şi celelalte… Cum, pe prietenie? Adică veneau ăia şi…

-Eu eram prieten cu Radu Nunweiller. Eu jucam contra lui Dinamo. Împărţeam banii cu Radu. Câştiga Radu, îmi dădea primă mie. Câştigam eu, îi dădeam primă lui Radu. Eu nu am fost un trosnitor, că dacă eram un trosnitor… Mi-am văzut de treaba mea.

“Cum se procedează de obicei…”

-Păi, şi atunci, de unde v-a ieşit faima asta?
-Ce faimă?

-De “trântitor”.

-Am pierdut cu 4-0 la Târgovişte (n.r. – în 1980, titlu pierdut la golaveraj în faţa Craiovei). Păi, să-l întrebi pe ministru, pe cine a vrut să bage atunci în puşcărie, după Târgovişte?

-Pe cine?

-Întreabă-l tu. Eu nu mai eram la Steaua când… Eu, personal, am plecat de la Steaua pentru aceste combinaţii! Întreabă-l pe Anghelinei! Eu m-am certat cu Iordănescu pentru că meciul ăla de la Târgovişte a fost aşa cum a fost… Am intrat în cabină şi i-am înjurat pe toţi şi le-am spus că meciul cu Timişoara îl vom pierde sută la sută, după ce-i bătusem cu 7-0!

-Când le-aţi spus?

-Înainte de meciul de la Craiova. După meciul de la Târgovişte. Dar nu mă întreba pe mine. Întreabă-l pe ministru (n.r. – Constantin Olteanu). Să spună. De ce i-a dat afară pe Iordache, pe Marin Florin, pe cine-a mai fost? Eu plecasem de la Steaua. De ce i-a dat afară? El, mare ministru, nu era în stare… L-a chemat pe Marcel Răducanu şi l-a băgat în sperieţi, de a rămas ăla în străinătate. E un sclerozat. N-am nici o treabă. N-am vândut la Steaua decât un singur meci! Atât! Restul, ce spune el… Cu Târgovişte, Liţă Dumitru a plecat din cauza asta de la Steaua! N-a trântit Iordănescu, n-a trântit Iordache, n-a trântit Florin Marin, n-a trântit nimeni, pe mine nu mă interesează nimic! E treaba lor ce-au făcut!

-Şi la meciul ăla “trântit” cu Farul…

-La ei acasă… Am mâncat bătaie. Dar eu cu Iordănescu n-am fost cei mai proşti de pe teren!

-Cum s-a făcut?

-Cum se procedează de obicei!

“Un singur meci! Altceva, nimic, nimic!”

-Steaua nu mai avea miză…
-Nu mai avea importanţă. Farul, dacă bătea, se salva de la retrogradare. Un singur meci! Altceva, nimic, nimic! Pot să spună ei ce vor. Eu n-am fost un trosnitor, eu am jucat fotbal adevărat. Am făcut marea greşeală că am plecat de la Steaua. Dacă nu plecam de la Steaua, nu avea nimeni… Şi cariera mea fotbalistică era alta. Şi ca antrenor, de asemenea era alta. Dar, plecând la Timişoara, şi la Timişoara n-am jucat decât un an şi jumătate în Divizia A… În timpul ăsta m-au bombardat Claudiu Tănăsescu şi Teaşcă în ziare. Numai vagabond şi trosnitor şi nenorocit… Eu nu am trosnit nicio Cupă la Steaua, eu am jucat numai la superlativ şi sunt mândru că am jucat la Steaua şi că am avut conducători ca Olteanu numai trei luni, pentru că nu avea nicio legătură cu fotbalul. După aia am plecat, şi mare greşeală am făcut. Că l-aş fi convins că am valoare. Am plecat de la Steaua să le demonstrez că eu duceam echipa în spate. Şi, culmea-culmilor, le-am spus: cinci ani după ce plec nu mai fac nimic, şi aşa a fost. Şi mai am mândria asta, că dintre toţi fotbaliştii care au fost la Steaua, numai Liţă Dumitru a fost ales de două ori consecutiv cel mai bun fotbalist al campionatului.

-Bine…

-Am vrut să scriu o carte şi eu, mă-nţelegi? Dar eu nu ştiu să scriu o carte. M-am tot rugat de unii şi de alţii. De ce nu apare cartea asta? Să scriu şi eu de Teaşcă, de Eugen Barbu, de Tănănescu, de toată lumea! Şi meciuri trosnite de echipa mea, când eram la Steaua!


“Eu eram prieten cu Radu Nunweiller. Eu jucam contra lui Dinamo. Împărţeam banii cu Radu. Câştiga Radu, îmi dădea primă mie. Câştigam eu, îi dădeam primă lui Radu”
Liţă Dumitru despre blaturile “pe prietenie” cu Dinamo

“Meciul cu Târgovişte l-a vândut toată echipa”

Fost ministru al Apărării în perioada 1980-1984, generalul Constantin Olteanu mai este încă supărat pe Liţă Dumitru pentru faptele sale la Steaua. Demnitarul replică dur: “Meciul de la Târgovişte l-au vândut toţi! Toată echipa! Au pierdut cu 4-0 pentru a câştiga Universitatea Craiova campi­onatul la golaveraj“.

Un sâmbure de adevăr pare să fie, însă, în pledoaria lui Liţă: “Cu Iordănescu am avut discuţii. Fusese contactat de la Târgovişte. N-a informat clubul din proprie iniţiativă, eu am fost anunţat de cei de la Contrainformaţii că primise un telefon de acolo. L-am chemat şi l-am întrebat, mi-a confirmat că-l sunase unul, Ionescu, dar mi-a spus că a fost o discuţie oarecare. N-am avut însă elemente concrete, aşa că am oprit ancheta. Dar după acel episod am schimbat aproape toată echipa. N-avea niciun rost să continuăm aşa“.

Olteanu are şi alte nemulţumiri: “Să explice Liţă cum a jucat în finala de Cupă pierdută cu Poli şi cum a plecat la ei a doua zi! M-am trezit cu telefon de la Timişoara, de la primul secretar Petre Dănică. Mi-a spus: «Tovarăşe Olteanu, îl am lângă mine pe Liţă, vă rog să-i daţi dezlegarea pentru Poli!». L-am avertizat că Liţă e cadru militar şi jucător sub contract cu Steaua şi că, dacă nu se întoarce de urgenţă, va fi declarat dezertor. Până la urmă, l-am lăsat să plece, am făcut schimb de jucători, dar le-am spus: «L-aţi luat pe dracu’ în casă!». Ce-a făcut Liţă acolo, se ştie… Le-a luat banii şi atât“.


“Iordănescu fusese contactat de la Târgovişte. Eu am fost anunţat de Contrainformaţii. Pe urmă am schimbat toată echipa”
Constantin Olteanu, ministru al Apărării între 1980 şi 1984.

“Să spună ministrul Olteanu! De ce i-a dat afară pe Iordache, pe Marin Florin, pe cine-a mai fost? Eu plecasem de la Steaua. De ce i-a dat afară?”

Liţă Dumitru despre felul în care Steaua a pierdut titlul în 1980.

( N.R. – Am publicat interviul cu generalul Constantin Olteanu în articolul: Mit și adevăr: Generalul Constantin Olteanu, omul care a construit Steaua ’86 )

Interviu realizat și publicat de Prosport în data de 18 apr 2011

Nota Redacției

Blaturile și vâzarea de meciuri din perioada 1975-1984 au fost confirmate în interviuri publicate și pe fcsteaua.ro de generalul Constantin Olteanu, ministru Apărarii și de Valentin Ceaușescu. La ele au participat și jucători și generali.

„Unii generali din Armata doreau sa castige ca si cei de la Interne, adica prin orice mijloace. M-am opus”, Valentin Ceaușescu.

XRay