Arhiva etichetelor: Hagi

Hagi despre războiul „Steaua”

Gică Hagi, prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Matinal”, a vorbit, printre altele, și despre războiul, ce pare interminabil, dintre Steaua și Armată.

 Înregistrarea video a declarației

”Steaua rămâne Steaua și trebuie să meargă în continuare! Gigi, dacă e ceva de dat și cred că e ceva de dat, nu am detalii, dar am văzut pe la televizor că s-a dat un verdict în acel proces, în urma căruia s-a decis că nu-ți aparține în totalitate sigla și tradiția. Acele lucruri valorează marketing și bani din bilete. Dar, nu reprezintă rezultate sau cumpărat de jucători.

El a făcut o muncă extraordinară 12 ani, a întreținut numele Stelei la nivelul cel mai mare, cu jucătorii care au fost, Dică și toate generațiile acelei perioade, antrenori, toți au întreținut brandul Steaua. Inclusiv el (n.r. – Becali) a adăugat foarte mult la acel nume. Chiar dacă Steaua devenise un nume dinainte de ’90, el a existat. 

Eu, dacă i-aș cere lui, i-aș cere să facă un parteneriat cu Armata pe baza căruia să se ofere o anumită sumă de bani, pentru a avea totul. Dacă nu mai vrea să continue, atunci să spună: ’mulțumesc!, a fost o onoare pentru mine să conduc Steaua timp de 12 ani, luați-o!’. Altfel, se distruge un brand, cel mai mare, care a reprezentat România la cel mai înalt nivel.

Nu poți face lucrurile cu sila, nu poți impune un lucru. Steaua aparține tuturor, Dinamo aparține tuturor, fotbalul aparține tuturor, când vezi că lumea nu mai vrea să fii, du-te și asta e. Sau, dacă vrei să rămâi, du-te și stai de vorbă și vezi ce e de plată”, a spus Hagi, la ”Matinal”.

”Regele” a mai completat faptul că nu e bine să apară două echipe ”Steaua” și a apreciat și contribuția pe care Becali a avut-o de-a lungul timpului la evoluția roș-albaștrilor.

”Nu e bine să apară altă echipă. Ei au funcționat la Registrul Comerțului, în Europa, au fost niște acorduri. Am împărțit și inima Stelei. La mijloc cade brandul, care nu e făcut doar din suporteri, ci și din jucători, antrenori, conducători. El e unul dintre conducători, așa cum au fost Alecsandrescu, nea Imi. Noi nu-l putem percepe pe Gigi că nu face parte din Steaua. Ba, face! Ca la Real Madrid, se pune că timp de 12 ani a fost patron.

Dacă vrei să rămâi, atunci alege-ți oameni foarte buni și du-te la cel mai înalt nivel și negociază, cum i-a spus și Iordănescu, dar nu puteți împărți inima Stelei. Ați făcut-o varză!

Steaua este o mină de aur. Toată lumea spune că Gigi Becali s-a umplut de bani, dar nimeni nu spune cât a și cheltuit. A dat pe Tătărușanu 1,8 milioane de euro pe 50% din drepturile federative și apoi a plecat gratis, Iar în campania mea a bagat 4-5 milioane de euro.

Eu zic că există o cale de mijloc”, a conchis Hagi la Digi Sport.

Sursa: digiport.ro 

REVOLUȚIA ROȘ-ALBASTRĂ! Reacția regelui Hagi: „Steaua este aceeași, este una singură! E cea care a fost înainte și după. E cea care joacă acum în Liga 1”

Nota Redacției: S-a inițiat o acțiune de protest a suporterilor steliști la nivel național pentru Steaua. Redăm mai jos Comunicatul și Reacția regelui Hagi la ceea ce se întâmplă acum cu Steaua: „Steaua este aceeași, este una singură! E cea care a fost înainte și după. E cea care joacă acum în Liga 1”.

COMUNICAT: „REVOLUTIA ROS-ALBASTRA!

Eveniment la nivel national, organizat pentru STEAUA si impotriva nedreptatii ce se incearca acum.

25 FEBRUARIE 2017 – ora 11,00 – protest ce se va desfasura la toate prefecturile judetene din tara, in aceeasi data si la aceeasi ora.

Iata lista (actualizata si cu numere de telefon, actualizare ce va fi continua pe masura aparitiei de noi judete si a receptionarii numerelor de telefon disponibile) persoanelor de contact, responsabile cu mobilizarea si organizarea acestor proteste in judetele in care domiciliaza.daca sunteti interesati de protest dar judetul in care locuiti nu se afla pe lista, contactati-ma. Daca va regasiti judetul pe lista si doriti sa participati, contactati una din persoanele mentionate in lista.

VA ASTEPTAM ALATURI DE NOI SA FACEM ORDINE!
IN CAZUL STEAUA, NOI SUNTEM JUSTITIA!

01. jud.TIMIS – Ciprian Podean (0734745103) si Emanuel Micsa
02. jud. BISTRITA NASAUD – Marius Marc (0756348607) si Muzsi Szilard (0755066042)
03. jud. CALARASI – Cornel Marin si Marian Talente
04. jud. DAMBOVITA – Ionut Petrovici,Dan Dumitru Ionescu (0729772419)
05. jud. MARAMURES – Cornel Macovei (0757220529) si Ghita Medan
06. jud. MURES – Calin Ioan Marginean (0742266232) si Veres Iuliu (0736370 332)
07. jud. IALOMITA – Marius Eugen Coman,Ionel Dragomir (0721441665) si Ionut Raducan
08. jud. ALBA – Puscas Ovidiu (0728827089) si Iernutan Razvan
09. jud. HUNEDOARA – Mfc Corvinul Hunedoara
10. jud. BRASOV – Alex Johny
11. jud.SUCEAVA – Alexandru Stoica,Razvan Aioanei
12. jud.ARAD – Ionica Biris (0787825724)
13. jud.IASI – Bogdan Ionut Neagu (0746780357) si Cibotaru Florin (0742892301)
14. jud. TELEORMAN- Mada Iana (0760640151)
15. jud. GIURGIU – Buzea Lyzeta (0729490010) si AV Viorel
16. jud.SALAJ – Ciprian Marian Naghi (0744814963)
17. jud. CONSTANTA – Paul Popa, Yani Ony si Petculescu Valentin
18. jud. VALCEA – Ionut Urucu si Gelu Bubu (0730630489)
19. jud. PRAHOVA – Hutu Cosmin Stefan si Dorin Stefan (0766104896)
20. jud. ARGES – Badescu Ionut
21. jud. ILFOV – Cristina Rodica (0720304000) si Radu Fueru
22. jud. BRAILA – Valentin Bogodoi si Castigam Impreuna
23. jud. VRANCEA – Vasile Catana (0761834041)
24. jud. SIBIU – Octavian Pisu, Paul-Alexandru Nanasi (0747688867) si Stefan Lungu (0771322878)
25. jud. BIHOR – Barna Alexandru (0753706033)
26. jud. GORJ – Albu Cosmin (0786396908)
27. jud. SATU MARE – Ioan Pavel (0773957698)

Coordonatorii de judete care nu isi regasesc aici numarul de telefon pentru a putea fi contactati de eventualii participanti, sunt rugati sa imi comunice in privat. (N.R. pe pagina de facebook  Alexandru Gârbea)

STEAUA NU MOARE,NU DISPARE,NU SE CLONEAZA!
DREPTATE PENTRU STEAUA!”

Preluare de la Alexandru Gârbea și  pe Steaua roș-albastră
Pentru contact accesați pagina de facebook Alexandru Gârbea

Reacția regelui HAGI

Într-un interviu acordat ieri Academiei Hagi TV,  Hagi transmite un mesaj dur în cazul Stelei: „Ne facem de râs, intrăm în tot felul de povești” » Soluția propusă de „Rege” pentru rezolvarea conflictului cu Armata

Gheorghe Hagi, poate cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, este de partea lui Gigi Becali în conflictul cu Armata. ”Regele” spune că pentru el Steaua este una singură și este echipa de acum din Liga 1.

Aflat cu echipa sa, FC Viitorul, în cantonament în Cipru, Hagi i-a transmis lui Becali că victoria în instanță a celor de la CSA Steaua nu înseamnă neapărat ca roș-albaștrii să-și schimbe numele.

”Steaua este aceeași, este una singură! E cea care a fost înainte și după. E cea care joacă acum în Liga 1. Ar fi un păcat. Cel mai important este ca Gigi și Armata să ajungă la un consens. Ne facem de râs în Europa!

Un club atât de mare,  important care a jucat în Europa, care a făcut cinste și după Revoluție. Dacă Tribunalul spune că dă câștig, dă câștig pentru a plăti niște bani, dar nu pentru a strica un nume mare, un brand mare”, a spus Gheorghe Hagi.

Hagi își dorește ca nu numai la Steaua lucrurile să revină la normal cât mai repede, ci și la alte echipe de top din România, aflate în momente delicate în prezent, cum ar fi Rapid.

”Ce facem cu oamenii care au jucat și care au reprezentat Steaua? Intrăm în povești legate de un meci între cele două echipe Steaua. Nu, nu are rost.

Eu îmi doresc ca toate echipele mari să revină și ar fi păcat ca ele să nu fie iar la cel mai înalt nivel. Îmi doresc ca România să fie plină de branduri mari iar eu să fiu un formator, care să furnizeze jucători, să mă lupt cu ele, pentru că suntem o academie importantă și așa vrem să rămânem”, a mai spus Hagi.

Reacția lui Hagi poate părea puțin surprinzătoare, mai ales că în 2002, ”Regele” a avut o opoziție la adesa lui Păunescu, Pițurcă și „finanțatorului” că vor să preia clubul Steaua. Se știe emisiunea de la ”Marius Tucă Show”.  Dar una este că se prelua clubul, și alta că nu ar fi vorba de Steaua cum sustin unii azi.

Video cu declarația lui Hagi: ”Steaua este aceeași, este una singură! E cea care a fost înainte și după. E cea care joacă acum în Liga 1. Ar fi un păcat. Cel mai important este ca Gigi și Armata să ajungă la un consens. Ne facem de râs în Europa!”

 

LA MULŢI ANI, GICĂ HAGI! 10 repere din cariera Regelui

5 februarie 1965. Săcele, judeţul Constanţa. Se năstea unul dintre cei mai mari fotbalişti România din toate timpurile! Gheorghe Hagi, un fotbalist uriaş, care astăzi împlineşte 51 de ani, dintre care 38 dedicaţi în exclusivitate fotbalului!

După o carieră în care a făcut senzaţie pe terenul de joc din postura de fotbalist, acum Hagi a îmbrăcat costumul şi este antrenor. Antrenor, manager, patron la Viitorul Constanţa, sau la tot ce însemnă Academia de fotbal care-i poartă numele, din localitatea Ovidiu.

Hagi a fost sărbătorit aseară în cantonament, iar în această dimineaţă a plecat spre casă, după o perioadă de pregătire grea în Turcia. „Mă simt bine! Mergem acasă şi voi petrece cu familia. Mă duc să stau cu familia, cu soţia, sănătoşi să fim. Asta îmi doresc cel mai mult, sănătate. Să ne meargă bine, să avem un an bun aşa cum a fost şi anul trecut. În viaţă munceşti în fiecare zi ca să fii cel mai bun. Important este să fii sănătos şi apoi să munceşti iar. Să faci un lucru în viaţă, iar viaţa mea e fotbalul”, a spus Hagi pentru Dolce Sport înainte de întoarcerea în România.

Dolce Sport a umblat la cutia de amintiri a lui Hagi, iar pozele, informaţiile şi momentele cu şi despre „Maradona din Carpaţi” pot deveni în orice moment subiectul unui film de Oscar. Vă prezentăm mai joc cele mai importante 10 repere dintr-o carieră de succes a celui mai mare fotbalist român din toate timpurile.

hagi farul

1. Primul meci pe care l-a disputat în Liga 1 din România s-a întregistrat pe 11 septembrie 1982 într-o partidă jucată la Bacău, între SC şi Farul Constanţa, 3-0. Hagi debuta pe prima scenă fotbalistică la 17 ani, 7 luni şi 6 zile.

hagi steaua

2. Primul trofeu l-a cîştigat în tricoul Stelei, în sezonul 1986-1987! În întreaga sa carieră de fotbalist, Hagi şi-a trecut în palmares nu mai puţin de 17 trofee: 3 campionate ale României, 3 Cupe ale României, 4 campionate ale Turciei, 2 Cupe ale Turciei, 2 Supercupe ale Turciei, o Cupă UEFA, 2 Supercupe ale Europei.

hagi gol

3. A marcat 283 de goluri, dintre care 248 pentru echipele de club la care a evoluat, iar 35 pentru echipa naţională de fotbal a României. Cele mai multe goluri le-a reuşit la Steaua, 76, apoi la Galatasaray (59 de goluri), Sportul Studenţesc (58 de goluri), Farul Constanţa (18 goluri), Real Madrid (16 goluri), Brescia (14 goluri) şi FC Barcelona (7 goluri).

hagi

4. Pe 10 august 1983, Gică Hagi, debuta oficial în tricoul echipei naţionale! Era un meci amical disputat în Norvegia şi terminat la egalitate 0-0. Hagi avea în acel moment 18 ani, 5 luni şi 25 de zile. A fost folosit din primul minut al confruntării de către Mircea Lucescu, şi a rămas pe teren pînă la final, fiind integralist. În total, Hagi a bifat 125 de partide şi a purtat banderola de căpitan de 65 de ori!

hagi

5. Primul meci la un turneu final pentru Hagi a fost în 1984! Pe 14 iunie, acesta a intrat pe teren în minutul 78 al meciului cu Spania, terminat la egalitate 1-1 în locul lui Romulus Gabor. Europeanul din 1984 a fost primul din cele şase turnee la care a participat Hagi, un record şi-acum în picioare pentru un jucător român. A participat la 3 Europene (1984, 1996, 2000) şi la 3 Mondiale (1990, 1994, 1998).

Hagi ROMANIA

6. La un an distanţă de la debutul la prima reprezentativă, Hagi reuşea să înscrie şi primul său gol pentru echipa naţională. Acesta s-a consemnat pe 12 septembrie 1984, în partida din preliminariile Campionatului Mondial din 1986, Irlanda de Nord – România, 3-2. Hagi a fost integralist în acel meci şi a marcat golul egalizator de 1-1 în minutul 36, cu o execuţie senzaţională de la 25 de metri. Peste un an, la vârsta de 20 de ani, 8 luni şi 11 zile, Hagi primea pentru prima dată banderola de căpitan, tot într-un meci cu Irlanda de Nord.

hagi

7. În 1990 a avut loc cel mai spectaculos transfer pe care îl producea fotbalul românesc! Hagi pleca de la Steaua la Real Madrid pe o sumă incredibilă de transfer: 4,3 milioane de dolari!!! Momentul memorabil al șederii lui Hagi la Real rămîne golul marcat în poarta Osasunei, pe 12 ianuarie 1992. Gruparea madrilenă cîștiga cu 5-2 și după un gol senzaţional înscris de român, cu un şut de la 45 de metri. „Cel mai frumos gol înscris din cercul de la centrul terenului din istoria La Liga”, avea să titreze Marca, cel mai important ziar sportiv din Spania. De la Real, Hagi a ajuns la Brescia contra sumei de 2 milioane de dolari, apoi la Barcelona contra 4 milioane de dolari, apoi la Galatasay contra sumei de 3,7 milioane de dolari!

hagi

8. Chiar dacă a jucat la cele mai importante din Spania, Hagi a ratat oferte incredibile în cariera sa. Regele putea ajunge cel mai scump transfer din istorie chiar înainte de căderea regimului comunist. În 1988, Panathinaikos oferea prin omul de afaceri Iorgos Vardinoiannis suma de 8 milioane de dolari!!! Apoi, oficialii lui AC Milan, în special Silvio Berlusconi şi l-au dorit pe Hagi după finala Cupei Campionilor Europeni, iar la mijlocul anilor ’90, Gică a fost la un pas să ajungă la Newcastle!

academie

9. După ce-a pus ghetele în cui, Hagi n-a vrut să renunţe la fotbal şi a rămas implicat în fenoment. Mai mult, în urmă cu 13 ani a invenstit 10 milioane de euro ca să lanseze o academie de fotbal! Academia se află la Ovidiu, în judeţul Constanţa, iar anul trecut a mai investit încă 15 milioane de euro în ea! Din 2015, echipa sa, Viitorul îşi desfăşoară meciurile acasă, iar toate grupele de copii şi juniori sunt pe primul loc în competiţiile în care sunt înscrise. „Sînt patron, profesor pentru cei mici și antrenorul celor de la Viitorul din Liga 1. E un virus de care nu pot să scap toată viaţa”, dezvăluia Hagi.

hagi

10. După o carieră de succes ca fotbalist, Hagi a mai bifat o premieră în fotbalul românesc. Acesta şi-a debutat propriu fiu într-un meci din Liga 1! Ianis Hagi, la vârsta de 16 ani, 1 lună și 13 zile, a intrat în minutul 89 al meciului Viitorul – FC Botoșani, scor 1-2, și a debutat în Liga 1. Gică Hagi a debutat la 17 ani, 7 luni și 7 zile! “Nu mă așteptam să joc, dar m-am bucurat. Înainte de meci, tata mi-a spus că o să fiu în lot, dar nu și că o să joc. Apoi, în timpul meciului, cînd m-a întrebat, i-am spus că sînt pregătit pentru orice”, povestea Hagi jr.

Preluare de pe dolcesport.ro

Citește și aici:

Sărbătorirea regelui la 51 ani (video).

Joi seară, Gheorghe Hagi a fost sărbătorit de jucători în cantonamentul din Antalya cu o zi înaintea împlinirii vârstei de 51 de ani. „Regele” a tăiat tortul care i s-a pregătit şi i-a oferit prima felie celui mai tânăr component al lotului Alexandru Măţan (16 ani).

Posted by Academia de fotbal Gheorghe Hagi on 4 Februarie 2016

fcsteaua.ro

Regele roș-albastru simbol tricolor

Titlul original: „Cele 6 momente pe care Hagi nu le va uita niciodata. Secundele care i-au marcat definitiv cariera”

A marcat zeci de goluri, a prins sute de meciuri, a fost iubit de zeci de milioane de fani, dar doar cateva momente i-au definit cu adevarat cariera. Hagi vorbeste despre ele pentru UEFA.

Steaua 1-0 Dinamo Kiev, SuperCupa Europei in 1987

 “M-am transferat la Steaua de la Sportul cucateva saptamani inainte de meci. A fost prima mea partida oficiala. Ajunsesem la un club mare si mi-am indeplinit un vis. Nu numai ca am castigat un trofeu european cu o echipa romaneasca, dar am marcat si golul invingator. Ce putea fi mai frumos de atat?”

Real Madrid 5-2 Osasuna, in 1992

“A fost un alt moment important din cariera mea. A fost primul meu club din strainatate dupa trei ani si jumatate de Steaua si acest gol mi-a adus respectul tuturor, colegilor, clubului, presei si fanilor. Nu a fost usor, dar am reusit sa fiu respectat la un club atat de mare de catre atat de multi oameni priceputi la fotbal. Dupa golul asta cariera mea a capatat noi dimensiuni.”

Celta Vigo 2-4 Barcelona, 1994

“De ce golul asta si meciul asta? Era primul meu an la Barcelona si erau multe discutii, precum de ce eu la Barca? De ce anul asta? Si tot asa. Dar antrenorul Johan Cruyff avea incredere in mine si mi-a dat oportunitatea sa arat ce stiu sa fac. I-am rasplatit increderea. Prin astfel de goluri am demonstrat cine sunt.”

 Galatasaray 0-0 Arsenal, 4-1 dupa penaltyuri,in 2000

“A fost un moment special pentru toata lumea la Galatasaray. Cine ar fi crezut ca putem bate Arsenal sa castigam un trofeu? Am jucat bine, desi am luat un roșu. Chiar si acum nu cred ca meritam sa fiu eliminat. Acele amintiri, trofeele si dragostea fanilor turci vor ramane toata viata cu mine.”

Romania 1-1 Argentina, 1990

“La prima mea Cupa Mondiala, eu, alaturi de colegii mei, am trecut de un test important. A fost primul meu duel cu Maradona si era ceva special pentru mine sa fiu comparat cu el, sa fiu numit Maradona din Carpati.

“A fost mai bun decat el intr-un meci foarte dur. A fost un punct care ne-a ajutat sa mergem mai departe. Inca regret ca in 1994, cand am batut Argentina, Maradona nu a jucat sa pot s a il intalnesc din nou. Ar fi fost foarte intersant.”

Columbia 1-3 Romania, 1994

“Pe perioada acelui turneu m-am simtit puternic psihic si fizic. Un nou vis mi s-a indeplinit in primul meci, in fata unei echipe cu o cota mult mai mare. Visul era sa marchez la Mondial. Si ce gol a fost! Am jucat atat de bine in SUA incat e pacat ca nu am prins semifinalele,dar aceasta victorie a demonstrat cat de buna a fost generatia noastra si ne-a condus spre un Mondial de neuitat.”

Preluare de pe site-ul suporterilor eusunt12.ro

 

Nota Redacției

La împlinirea vârstei de 50 de ani, 05 Februarie 2015, ”Regele”, cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, n-a fost uitat de clubul din România la care a făcut cele mai mari performanțe în cariera de jucător. Roș-albaștrii i-au transmis un mesaj ”Regelui”, prin intermediul site-ului oficial. În plus, i-au făcut un cadou inedit lui Hagi: un tricou oficial cu toate semnăturile jucătorilor roș-albaștri.

”5 februarie 2015 reprezinta o zi de sarbatoare pentru intreaga suflare ros-albastra si pentru intreaga istorie a fotbalului romanesc: este ziua in care „Regele” implineste varsta de 50 de ani.

Cel mai de succes si talentat jucator roman din toate timpurile, liderul celei mai puternice generatii din istoria echipei nationale si poate cel mai mare si infocat sustinator al Stelei: Gheorghe Hagi!

Despre cariera sa de succes, incununata, pe plan international, cu o Cupa UEFA (cu Galatasaray) si doua Super Cupe ale Europei (cu Steaua si Galatasaray), precum si cu cele mai mari performante ale Romaniei in fotbalul mondial, s-au scris carti si au curs rauri de cerneala. Ne-a bucurat ca jucator, ca lider, ca si caracter! Pentru scurt timp, a antrenat si echipa sa de suflet, reusind s-o califice in UEFA Champions League si este omul care a aparat Steaua intotdeauna si a stiut sa promoveze imaginea acestui club asa cum niciun alt nume mare din fotbalul nostru nu a facut-o.

Pentru toate acestea, Fotbal Club Steaua Bucuresti ii multumeste celui care a fost, este si va ramane „Regele Fotbalului Romanesc” pentru tot ceea ce reprezinta, ii ureaza sa aiba parte, in continuare, de bucurii in viata si in activitatea profesionala si sa ramana mereu acelasi perseverent luptator pentru cauza fotbalului romanesc!

LA MULTI ANI, GHEORGHE HAGI!”, se arată în comunicatul postat de site-ul Stelei.