Arhiva etichetelor: fc zurich

FC Zürich – FC Steaua București 0-0! Nici fericiți, nici triști. Au rămas speranțele…

FC Zurich și FC Steaua București au terminat la egalitate în cea de-a 4-a etapă din grupele Europa League, scor 0-0, și roș-albaștrii mai au totuși șanse de calificare în primăvară.

Nu suntem triști pentru că în mod obiectiv nu aveam mari iluzii. Cum am tot spus, nu poti câștiga astfel de meciuri cu Golubović atacant. Nu ai cum! Exact ca în Liga 1, Steaua a controlat jocul, a pasat bine, însă nu a obținut mai mult și din cauza mijlocului, unde a lipsit coordonarea, viteza, driblingul și ȘUTUL la poartă, mai ales pe mingea a doua! Doar Muniru a expediat unul, nici bun, nici prost. Însă a fost în nenumărate situații de a șuta de la 16-18 metri. Poate nu a făcut-o și de teamă să nu mai catapulteze mingea în stratosferă, dar au fost pozițiile ideale de șut, pentru un Stanciu, de exemplu. Boldrin s-a zbătut, dar șters, fără să fie creierul promis din teren. La un moment dat, în prima repriză, o perioadă a dispărut și din joc. Și Boldrin, și De Amorin vin după un titlu câștigat. În general, mulți „cad saturați” după ce au luat laurii de campioni și sunt greu de remotivat dacă nu au și mentalitate de campioni. Poate acest efect este și la ei. Aseară, Adi Popa a fost sigurul la turație maximă și MVP-ul meciului, declarat și de site-ul UEFA.

  • „Nu ne mulțumește rezultatul, n-am fost lucizi in fața porții, n-am fost pragmatici. Asta s-a văzut, dacă eram mai pragmatici altul era rezultatul. Nu știu de ce nu dăm goluri, asta nu trebuie să mă intrebați pe mine. Nu vreau să discut de transferuri până la vara, nu mă gândesc la plecare”, a spus Popa după meci.
  • „Nu cred că există vreo explicație. Au fost câteva ocazii foarte mari, dacă reușeam să marcăm cu siguranță se schimba jocul, cei de la Zürich se deschideau mai mult. Când jucătorii au avut posibilitatea să tragă, nu au făcut-o. Au fost câteva momente când nu s-a luat decizia corectă. Eu cred că jocul este destul de bun, din păcate nu marcăm. Socoteli ne facem, lupta e încă deschisă”, a spus și Reghecampf

Steaua nu a jucat diferit față de ultimele trei partide din Liga 1, și nici FC Zürich nu i-a pus probleme mai multe decât CSM Poli Iași, Foresta Suceava sau ASA Tg. Mureș. Asta pentru că jocul Stelei nu a lăsat-o să-i pună. Pe contraatac, elvețienii au fost la fel de „periculoși” ca și echipele menționate. 

Cifrele de mai jos confirmă. Acuratețea paselor steliștilor, 348 pase bune  din 417, sunt cifre de Europa. Elvețienii au faultat apoape de 3 ori mai mult pentru a opri atacurile steliștilor, încurajați și de arbitru, zgârcit în cartonașe galbene evidente. În plus, Steaua a jucat în deplasare și sub presiunea a unei galerii cu 8.000 ultrași, care i-a încurajat non-stop pe elvețieni.

Sursă UEFA

Însă aceste cifre bune nu câștigă și meciul. Dovada este în cealaltă partidă, în care Villarreal i-a dominat copios pe turci, și totuși au pierdut. Spaniolii au jucat acasă!

Dacă Steaua îi avea pe Stanciu, Haroun, Chipciu și Pintilii, atunci aș fi avut motiv să fiu dezamăgit după dubla cu Zürich dacă acumula doar 2 puncte.

Cu alte cuvinte, doi „steliști” au fost aseară MVP-uri în Europa League! Acum e și mai clar ce ar fi fost Steaua în Grupa L cu Stanciu și Chipciu în echipă.

Dar și așa, ca joc, Steaua a fost peste Zürich în ambele meciuri, însă ineficiența roș-albaștrilor din Liga 1 o poartă și în Europa League. Am spus de ce. Altfel, elvețienii ăștia „din Liga a 2-a” au acumulat 5 puncte, cât Villarreal, a 5-a în Primera Division, și sunt pe locul 2 în Grupa L!

Da, este o grupă complicată, neașteptat de complicată. Rezultatele spun totul:

  • FC Zürich – Osmanlispor 2-1
  • Villarreal – FC Zürich 2-1
  • Villarreal – Osmanlispor 1-2 (aseară, intrat pe teren în minutul 72, Raul Rusescu a marcat golul de 2-1 al lui Osmanlispor)

Cine mai poate înțelege ceva din fotbalul ăsta?? ?De aceea nu trebuie să ne aruncăm prea tare în gâtul Stelei pentru acest egal obținut fără vârf de atac și cu singurul mijlocaș din lot capabil să limpezească atacul în zona de 16-30 m, Pintilii, pe bancă.

Situația nu e așa tragică precum o zugrăvește o parte din presă, care spune zeflemitor că „Steaua nu bătut pe nimeni”. Da, dar nici nu a bătut-o decât una. Toate echipele din Grupa L au câte o înfrângere, ca Steaua. Egalul cu Villarreal (1-1) sau cu FC Zürich (1-1) au fost fost scoase la mustață de adversare. Nu mai reamintesc hențul și bara cu Villareal etc. În fine, vom vedea finalul.

Încă din startul partidei Steaua s-a aruncat în jumătatea lui FC Zürich prin țesături de pase, șarje pe benzi și pressing agresiv. Masivii fundaşi elveţieni se clătinau şi Steaua arăta bine pe teren. În minutul 11 centrarea lui Adi Popa de pe dreapta a ajuns la Golubović, dar reluarea acestuia cu capul trece pe lângă poartă. Ratarea meciului se produce în minutul 22, când Adi Popa îi pune mingea pe tavă lui De Amorim, singur-singurel în centrul careului, însă brazilianul are finalizare de rugbist spre înaltul cerului. Moke putea deschide scorul în minutul 35, după o fază superbă, însă Vanins a prins șutul fundașului.

Tot în prima repriza Steaua a avut un penalty clar. În minutul 36, Momcilović a fost pur și simplu trâtit în careu, dar centralul nu a acordat nimic.

Repriza a doua s-a derulat după același scenariu. Steaua a atacat însă  și-a creat o mare ocazie  de gol abia în minutul 83. După o dezvoltare frumoasă a atacului, Popa a scapăt in careu, dar pentru că Boldrin nu s-a poziționat bine pentru a primi pasa,  „motoreta” a șutat  nervos la colțul scurt in plasa laterală. Apoi îzbucnit în reproșuri adresate lui Boldrin cum nu l-am mai văzut niciodată. Semn că nu sunt încă „echipă”.

EXPLOZIE de nervi a lui Adi Popa pe gazon!

Anterior, în minutul 68, Steaua a avut al doilea  penalty neacordat la un contact între Muniru și Sarr, însă centralul a lăsat jocul să continue.

  • Filmat din față

  • Filmat din spate

Elvețienii au avut și ei câteva ocazii, cea mai periculoasă a fost în minutul 40, dar nu din faze elaborate. Cavusevic a profitat de greşelile în lanţ, incredibile, comise de apărarea Stelei şi l-a luat la ţintă pe Niţă cu o execuţie din interiorul careului.

La final cei 8000 de ultrași elvețieni au plecat mulţumiţi că echipa lor a rezistat în faţa unei echipe galonate ca Steaua.  Printre spectatori au fost și câteva sute (sursa: comentatorii TV) de suporteri steliști. Când nu erau acoperiți de galeria elvețiană, românii se auzeau limpede pe Letzigrund  stadium: „Luptă Steaua”,„București, Steaua București” și ” România, România!”. Sunt convins că au plecat și ei mulțumiți, mândrii că sunt steliști și români, fiind aplaudați de roș-albaștri.

Din păcate am găsit o sigură poză cu steliști prezenți la meci, nereprezentativă.

Aplauze la final!

Echipele de start

FC Zürich (4-1-4-1): Vanins – Brunner, Kecojevic, Nef, Voser – Kukeli, Winter, Buff, Sarr, Rodriguez – CavusevicRezerve: Baumann, Chiumiento, Kempter, Kone, Marchesano, Schonbachler, Settler.

FC Steaua (4-2-3-1): Niţă – Tamaş, Moke, Toşca, Momcilovic – Muniru, Bourceanu – Adi Popa, Boldrin, De Amorim – Golubovic. Rezerve: Stăncioiu, Simion, Pintilii, Tudorie, Jakolis, Aganovic, Achim.

 

Rezumat

Felicitări băieților pentru joc și dăruire!

X Ray

Avancronică FC Zürich – FC Steaua București

Joi, 3 noiembrie, de la ora 22:00, FC Steaua București întâlnește formația FC Zürich, pe stadionul Letzigrund de 30.000 de locuri, partida contând pentru etapa a 4-a în Grupa L din Europa League. Meciul FC Zürich – FC Steaua București va fi în direct pe Dolce Sport și Pro TV.

Partida de pe „Letzigrund stadium” va fi arbitrată de austriacul Robert Schorgenhofer, cel care a mai oficiat pana acum 3 partide ale roș-albaștrilor în cupele europene. Schorgenhofer va fi ajutat de Ronald Brandner, Ronald Riedel, Rene Eisner si Dieter Muckenhammer. Arbitrul de rezerva va fi Stefan Kuehr.

Austriacul Robert Schorgenhofer a mai condus 3 meciuri ale Stelei:

  • 2011/12 Twente 1-0 Steaua (saisprezecimile Europa League)
  • 2013/14 Dinamo Tbilisi 0-2 Steaua (turul 3 preliminar al UCL)
  • 2014/15 Dinamo Kiev 3-1 Steaua (grupele Europa League)

Steaua speră la o nouă prezenţă în 16-imile UEFA Europa League, unde nu a mai ajuns din 2013. Fără victorie în Grupa L, Steaua e ultima, după Villarreal, Zurich şi Osmanlispor.

FC Zürich traversează o formă excelentă. După ce a învins o echipă de primă ligă în optimile Cupei Elveției (2-1 cu St. Gallen), FC Zürich a câștigat și derby-ul cu Neuchatel Xamax, scor 3-1, distanțându-se astfel la 10 puncte în fruntea clasamentului din liga a doua elvețiană. FC Zürich are doar 3 remize în 13 partide și este neînvinsă în campionat.

Adversara Stelei are 32 de goluri marcate, la concurență cu liderul din prima ligă, FC Basel, care a punctat de 37 de ori, tot în 13 meciuri.

Ultimele cinci meciuri ale celor două combatante de joi seară:

În meciul tur scorul a fost egal. FC Steaua București – FC Zürich 1:1 (0:0) Tore: 63. Golubovic 1:0, 86. Koné 1:1

  • Steaua: Nita; Popescu, Tamas, Tosca, Momcilovic; Bourceanu, Sulley (83. Jakolis); Popa, Fernando Boldrin, William Amorim, Golubovic (79. Tudorie)
  • Zürich: Vanins; Brunner (84. Marchesano), Nef, Kecojevic, Voser; Yapi, Sarr (78. Cavusevic); Winter (73. Schönbächler), Buff, Rodriguez; Koné

Avancronica și cronica partidei tur sunt aici: FC Steaua – FC Zürich 1-1! Teoretic în cărți, practic… în eclipsă. GOLubović a spart gheața, dar 2 puncte s-au dus pe copcă cu Tamaș

FC Steaua București se antrenează de marți la Berceni, acolo unde noua bază de pregătire este aproape gata. Roş-albaştrii vor avea propria „casă”, astfel că nu vor mai fi nevoiţi să se mute pentru a efectua banalele antrenamente. Lucrurile au intrat pe făgaşul normal, Steaua inaugurând baza din Berceni. Acolo au deja la dispoziţie 4 terenuri de antrenament, cu gazon excelent, plus unul sintetic. Sala de forţă e gata, roş-albaştrii au şi o saună, plus o sală de conferinţă şi vestiare. Cabinetul medical modern, care se afla la Clinceni – fiind înfiinţat la cererea lui Reghecampf -, a fost şi el mutat. Există în continuare planuri pentru dezvoltarea continuă a bazei de pregătire, astfel încât ea să devină cât mai apropiată de cele din Vest, dar şi acum, aşa cum se prezintă, ea este fără îndoială una dintre cele mai moderne din România.

Steaua a plecat în miercuri dimineață de pe aeroportul Băneasa, cu un avion charter, spre Zürich.

Lotul deplasat de Reghecampf în Elveția:

  • Portari: Niță, Stăncioiu
    Fundași: Tamaș, Toșca, Momcilovic, Simion, Moke
    Mijlocași: Pintilii, Muniru, Bourceanu, Aganovic, Achim, Adi Popa, Vâlceanu, Boldrin, De Amorim, Jakolis
    Atacanți: Tudorie, Golubovic

Enache și Dennis Man au făcut și ei deplasarea cu echipa, deși primul este suspendat, iar cel de-al doilea nu este trecut pe lista UEFA. Un gest înțelept al staff-ului, de a-l familiariza cu Europa pe tânărul de 18 ani venit la Steaua direct din Liga a 2-a. De fapt Dennis Man a fost luat și în Ankara la meciul cu Osmanlispor.

Roş-albaştrii vin după victoria de la Iaşi (2-0) şi egalul, 1-1, din turul cu Zürich în Grupa L. Reghecampf nu va putea alinia cel mai bun 11, nici la acest joc prin accidentarea lui Ovidiu Popescu, suferită în meciul cu CSM Poli Iași. Reghe plănuia să-l folosească pe postul de fundaș dreapta, deoarece Enache este încă suspendat, după cartonașul roșu primit în partida cu Osmanlispor, din prima etapă a grupelor Europa League.

Steaua își joacă joi ultima șansă pentru a rămâne în calcule pentru calificarea în primăvara europeană. Roș-albaștrii au nevoie de victorie pe terenul lui FC Zurich, iar pentru asta îi trebuie vârf de atac. Gigi Becali a dezvăluit echipa gândită de Laurențiu Reghecampf, cu o nouă improvizație: William de Amorim va fi folosit ca vârf împins.

„Mâine o să vedeți o surpriză, un nou atacant reprofilat. O să-l pună pe De Amorim atacant. Pe stânga joacă Aganovic. Și Pintilii nu o să joace, Muniru o să fie în locul lui. O să joace repriza a doua, că nu ține un meci. Golubovic nu prea ține de minge. Dacă vede că nu ține treaba, Reghe va schimba din mers. Vrea pe cineva care să țină de minge, să dribleze, să facă o fentă. Reghe a făcut mereu invenții, cu Ovidiu Popescu a ieșit bine, cu Aganovic iar a ieșit bine. Cred în artificiile lui”, a declarat Gigi Becali, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de pe Digi Sport 1.

  • Echipa de start a Stelei pentru meciul cu Zürich: Niţă – Tamaş, Moke, Toşca, Momcilovic – Muniru, Bourceanu – Ad. Popa, Boldrin, Aganovic – De Amorim

Laurențiu Reghecampf a început să râdă când a fost întrebat de acest subiect la conferința de presă din Elveția. „Nu puteați să tăceți? Poate oamenii nu știau. E doar o variantă, vom vedea mâine ce se întâmplă. Echipa care va fi mai hotărâtă se va califica!”, a spus antrenorul Stelei.

Laurențiu Reghecampf: „Este într-adevăr un meci decisiv! Dacă vrem să ne calificăm în primăvara europeană, trebuie să mergem la Zurich și să câștigăm. Este un meci foarte important pentru noi și sper ca până joi să avem inspirația să putem alinia un prim 11 competitiv. Mergem cu încredere la Zurich. Este o echipă care va juca, care ca încerca să marcheze și care se va deschide. Ar trebuie să fie un avantaj pentru noi. Experiența este de partea noastră. Jucătorii de la Zurich sunt foarte buni și formează un grup puternic. Ne pot pune probleme foarte mare.

Eu cred în continuare că putem face un rezultat pozitiv. Jucătorii cu calitate tehnică nu cred că vor conta foarte mult în acest meci. Ne trebuie jucători care să fie dispuși la efort, care să alerge și să lupte”.

„Va fi un alt meci, altă intensitate, diferit total față de cel cu Iași. Ei au jucat în inferioritate și normal că joci mult mai lejer în 11 contra 10”, a spus Mihai Pintilii, completat de Gabi Tamaș. „Sper să nu mai facem greșelile pe care le-am făcut în tur și să mergem acolo să câștigăm”.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

FC Steaua – FC Zürich 1-1! Teoretic în cărți, practic… în eclipsă. GOLubović a spart gheața, dar 2 puncte s-au dus pe copcă cu Tamaș

Nu a fost nici ușor, nici greu. Pe tot parcursul meciului, FC Zürich nu a arătat ca o de echipă de Liga a 2-a și ne-a demonstrat încă o dată că retrogradarea sa în sezonul trecut pare un mister de „Files X”. Elvețienii s-ar bate lejer la titlu în Liga lui Gino. Din păcate, Steaua este tot în eclipsă din cauza accidentărilor, neomogenității și a posturilor acoperite cu ce are, nu cu ce trebuie. Pare un mecanism hi-tech fără lubrifiant suficient și chip, „creierul” care coordonează funcționarea unitară.

Reghecampf a trimis în teren următorul 11: Niță – Ovidiu Popescu, Tamaș, Alin Toșca (cpt), Momcilović – Bourceanu,Sulley Muniru (Jakoliš) – Adrian Popa, Boldrin, De Amorim – Golubović (Tudorie).

Însă pe banca de rezerve a Stelei au fost Stancioiu, Gabriel Simion, Tudorie, Vilceanu, Jakolis, Aganovic, Dan Popescu. Asta spune totul despre lotul despre lotul valid al Stelei. Simion, Vâlceanu și Dan Popescu au fost luați de la Steaua 2, după ce au jucat marți cu FC Voluntari 2, de parcă aseară nu s-a jucat în grupe Europa League, ci în 16-zecimi de Cupa României cu Foresta Suceava.  Nu mai repet ce am spus în avancronică.

Sistemul stelist 4-2-3-1 vs 3-4-3-1 „ceas” elvețian nu  a asigurat roș-albaștrilor un control corespunzător în mijlocul terenului. Deși Steaua avea doi închizători de travaliu pe teren, nu a stăpânit autoritar zona centrală, fapt ce a îngreunat dezvoltarea corespunzătoare a atacurilor. Muniru a fost împrăștiat, iar Bourceanu inexact mai mult decât îi cere fișa postului. Este adevărat, și elvețienii au făcut un presing avansat, agresiv și foarte bun.

Jocul Stelei a suferit la viteză și cursivitate și pentru că, uneori, De Amorim, Boldrin, Muniru și Adi Popa au exagerat în posesia individuală a balonului în zone fără orizont.

Roș-albaștrii au debutat furtunos și au avut două șanse uriașe de gol în primul sfert de oră, prin Adi Popa. Prima în minutul 3, după un contraatac de manual, dar „motoreta” a luftat incredibil la 10  m de poarta goală, iar a doua în min. 16, când a șutat în bară de la 16 m. Apoi elvețienii au avut și ei câteva oportunități de a marca. Niță a respins o devierea din 2 metri a lui Moussa Kone (’18) și a reținut șutul din unghi expediat de Kone (’35). Steaua a mai bifat o ocazie mare când Tamaș l-a întrebuințat serios pe portarul leton Vanins (’37), la o lovitură liberă executată foarte bine.

După pauză, tot Steaua a avut prima mare ocazie. Popa a tras din unghi cu stângul, iar balonul a lovit vinclul porții adverse (’47). Steaua a reușit să deschidă scorul în min. 63, când Golubovic a marcat din centrarea lui Popa. A fost primul gol oficial la Steaua în 12 partide jucate în toate competițiile. După gol, Steaua a oscilat neconvingător între a face un pas inapoi, să conserve rezultatul, mizând pe Popa în mare vervă, și a forța golul 2 cu toată echipa.  Asta a costat-o în final, pe o tranziție negativă. O minge pierdută ușor în atac i-a pus pe contraatac pe elvețieni, în minutul 86, când Cavusevic a centrat de pe partea dreaptă, iar Moussa Kone a reluat prea ușor de lângă Tamaș în plasă.

Cu mai multă atenție pe final, Steaua își adjudeca cele 3 puncte. FC Zürich este echipă de bătut și în condițiile „de avarie” în care se află Steaua. MVP-urile roș-albaștrilor au fost Niţă și Adi Popa.

Așa s-a scris pe scurt istoria unui meci pe care mai toți îl vedeau acum vreo lună „de 3 puncte sigure”.

La Ankara, Osmanlispor avea 2-0 la pauză, dublă Rusescu (’23,’24), însă Villarreal a reușit egalarea (N’Diaye ’56, Pato ’74). Situația în grupă este complicată. Finalul pentru locurile 1 și 2, după cele trei partide rămase de disputat, este greu de anticipat.

Programul în grupa L:

  • 03.11.2016: Zurich – Steaua, Villarreal – Osmanlispor
  • 24.11.2016: Steaua – Osmalispor, Zurich – Villarreal
  • 08.12.2016: Villarreal – Steaua, Osmanlispor – Zurich

Suporterii

Peste 13.000 de spectatori au fost prezenți aseară pe Arena Națională. Meciul dintre Steaua și FC Zurich, a fost prilej pentru suporterii celor două echipe să facă spectacol în tribune. Este adevărat, la dimensiunile prezenței, dar decent, viu și sonor.

Fanii din Peluza Roș-Albastră au aprins fumigene în culorile clubului și au afișat un banner cu mesajul „Ne-am săturat de tribunale și replici nebune/Vrem Steaua pentru peluze și tribune”.

Cei aproximativ 500 de fani ai elvețienilor au oferit și ei un show pirotehnic la începutul meciului, iar pe durata partidei au cântat non stop.

 

Galerie foto Steaua-FC Zürich: meci și atmosferă

Caseta tehnică

Rezumat (ce am găsit acum)

Declarații

„Nu este vorba de ghinion. Îmi pare rău pentru acel gol primit în ultimele minute, dar trebuie să fim realiști, au avut câteva ocazii foarte mari, dar, la rândul nostru, am avut ocazia de a marca pentru 2-0. Trebuie să mergem înainte și cred că avem puterea să câștigăm la Zurich.

Este foarte greu să joci din 3 în 3 zile când ai parte de foarte multe accidentări. Oricine se poate califica din această grupă, noi trebuie să jucăm mult mai bine și să ne câștigăm toate meciurile. Zurich este o echipă bună, o echipă de tradiție din Elveția, nu trebuie să ne gândim că joacă în liga a II-a, pentru că ați văzut că joacă foarte bine. Oricum, pentru noi, campionatul a fost întotdeauna o prioritate pentru noi. Dar, dacă vom avea șansă, vom încerca să ne calificăm în primăvara europeană”, a declarat Laurențiu Reghecampf pentru Dolce Sport.

Felicitări băieților! Atât s-a putut!

Forza Steaua!

X Ray


Avancronica FC Steaua – FC Zürich. Start în goana după punctele visate

FC Steaua va juca cu FC Zürich în cel de-al treilea meci din Grupa L a competiției UEFA Europa League. Partida se va disputa joi, 20 octombrie, pe Arena Națională, de la ora 20:30.

Meciul FC Steaua – FC Zürich de joi seara va fi condus la centru de maghiarul Tamas Bognar. Centralul din Ungaria a arbitrat în 2011 meciul tur  Gaz Metan – Mainz (1-1), pentru calificare în play off de Europa League, și în 2013, partida Pandurii-Levadia Tallin 4-0  din turul 2 preliminar Europa League.

Steaua – Zurich se întâlnesc pentru prima dată în istorie, iar  meciul este transmis în direct la ProTV. După înfrângerea în deplasare cu Osmanlispor (0-2) și egalul de acasă cu Villarreal (1-1), Steaua are doar varianta victoriei cu Zurich pentru a rămâne cu șanse reale de calificare în primavara europeană.


Steaua a pus, incepand de joi, 6 octombrie,  în vânzare biletele pentru meciul cu FC Zurich.  Tichetele vor fi disponibile pe www.biletesteaua.ro, la urmatoarele preturi:

  • PELUZE – 30 LEI/TRIBUNA II – PERIFERIC – 50 LEI/TRIBUNA II – CENTRAL – 80 LEI
  • VIP 3 – 100 LEI/VIP 2 – 150 LEI/VIP 1 – 200 LEI

Preţurile biletelor la meciul cu Zurich sunt apropiate de cele ale biletelor din competiţia internă, pentru că vrem să avem o mult mai mare susţinere a publicului. Trebuie neapărat să avem cel puţin 30.000 de stelişti în tribune la meciul cu Zurich şi eu cred că astfel putem să ne îndeplinim obiectivul. Eu cred că vor fi cel puţin de două ori mai mulţi spectatori decât la meciul cu Villarreal„, a declarat Mihai Stoica, pentru Digi Sport.

Joi seara se anunță o vreme superbă pentru fotbal și suporteri, aproape 15 grade la ora meciului!


Peluza Ros-Albastra – New Start

În altă ordine de idei, MM Stoica e convins că 7 puncte din următoarele trei jocuri, dubla cu FC Zürich și acasă cu Osmanlispor, pot fi suficiente pentru calificarea în faza următoare în primăvara eropeană. „Calculele sunt clare: 4 puncte cu Zurich, eşti obligat să câştigi cu Osmanli şi eşti aproape calificat; 6 puncte cu Zurich, e senzaţional, dar nu e uşor. Ai nevoie de remiză cu Osmanli„, a explicat directorul sportiv al vicecampioanei. Ceea ce este un raționament corect în fixarea obiectivelor „step by step” la meciurile în care se pot emite speranțe rezonabile. A bate Villarrealul în ultima etapă din Spania este de domeniul SF.

FC Zürich vine după un sezon în care a retrogradat din prima ligă în Challenge League, după 28 de ani. Însă în noul sezon a demarat în forță și arată că părăsirea primei scene a fost doar un accident. FC Zurich, club fondat în 1896, are 12 titluri  și 9 cupe ale Elveției, ultima din 2016 oferindu-i șansa de-a evolua anul acesta în Europa League, deși joacă acum în liga a doua.

Meciurile de pe teren propriu le dispută pe stadionul Letzigrund, pe care îl împarte cu formația Grasshopper Zurich. Arena are o capacitate de 30.930 de locuri și a fost modernizată cu ocazia turneului Euro 2008, când a găzduit trei partide.

După tragerea la sorți FC Zürich părea echipa cu ultima șansă în Grupa L, însă avertizam încă de atunci că aparențele înșeală. Meciurile din Europa sunt altfel decât cele din campionat. Clubul FC Zurich deține ingredientele necesare pentru o surpriză în grupa L. Ca tradiție și performanțe este peste Osmanlispor,  și elvețienii au demonstrat deja asta și pe teren. Formația din țara cantoanelor are experiență în cupele europene, fiind în grupele Champions League 2009-10  și Europa League 2014-15. În sezonul în care a retrogradat FC Zurich a jucat turul 3 de Europa League, fiind învinsă la limită de Dinamo Minsk 1-2 (0-1/ 1-1). De fapt experiența o spune și coeficientul UEFA care a plasat-o în urna a 3-a, pe locul 35 din cele 48 de participante în faza grupelor, cu mult și în fața campioanei României Astra (loc 43).

  • Ten-year record (UEFA Cup/UEFA Europa League unless indicated otherwise)
    2015/16: third qualifying round
    2014/15: group stage
    2013/14: third qualifying round
    2012/13: did not take part in UEFA club competition
    2011/12: group stage (having transferred from UEFA Champions League play-offs)
    2010/11: did not take part in UEFA club competition
    2009/10: UEFA Champions League group stage
    2008/09: first round
    2007/08: round of 32 (having transferred from UEFA Champions League third qualifying round)
    2006/07: UEFA Champions League second qualifying round” -uefa.com

Dacă la tradiție stă bine, la lot au fost în transformări radicale ce păreau că le-a scăzut forța. Însă au absorbit șocul și au  asimilat repede valul nou-veniților. După retrogradare, elvețienii s-au despărțit de 11 jucători, astfel că echipa are un alt lot față de cel cu care a părăsit prima scenă fotbalistică. Anto Grgic, mijlocașul de 19 ani, a fost vândut la VfB Stuttgart, pentru 2 milioane de euro. Pentru 1,5 milioane de euro, Kevin Bua, în vârstă de 22 de ani, a fost cedat la FC Basel. Maxime Dominguez a plecat și el la Lausanne pentru 250.000 de euro. Sunt câteva din plecările semnificative înregistrate la FC Zürich.

La capitolul achiziții, FC Zürich s-a întărit cu patru jucători din propria pepinieră: Nicolas Stettler, Michael Kempter, Aldin Turkes și Vasilije Janjicic. Singurul jucător pentru care elvețienii au scos bani a fost Roberto Rodriguez, respectiv 150 000 de euro. Liberi de contract au sosit alți patru fotbaliști: Dzengis Cavusevic, de la FC St. Gallen, Adrian Winter, de la Orlando City, Kay Voser și Andris Vanins, de la FC Sion. Valoarea totală a lotului actual se ridică la 12,00 Mill. €.

Cum am spus, elvețienii păreau victime sigure pentru unii, deh, echipă de liga secundă. Dar după 10 etape în Challenge League (Liga a 2-a), au 8 victorii, două remize și golaveraj 23-3, iar primele două meciuri din grupa L de Europa League au dinamitat casele de pariuri și prognozele specialiștilor. FC Zürich a pierdut greu în Spania cu Villarreal, scor 2-1, după ce a condus, i-a bătut pe turcii de la Osmanlispor cu 2-1 și  ocupă locul 2 în Grupa L.

Ultimele cinci meciuri scutesc de orice comentariu despre echipele care se vor duela joi în Arena Națională pentru 3 puncte și 400 de mii de euro. Înconstanța roș-albaștrilor este evidentă și alarmantă.

Echipa probabilă FC Zürich

Echipa considerată „de bază” la FC Zürich este: Vanins – Brunner, Nef, Kecojevic, Voser – Sarr, Kukeli – Winter, Buff, Rodriguez – Sadiku

Însă și antrenorul Uli Forte se confruntă probleme de lot, cu 6 absențe notabile. Sunt accidentați mijlocașii defensivi Burim Kukeli  (32 ani) și ivorianul Gilles Yapi (34 ani), mijlocașul ofensiv  italo-elvețianul Antonio Marchesano (25 ani) și killerul tricolorilor la Euro 2016, atacantul albanez Armando Sadiku (25 ani). Sunt încă nerefăcuți după o ruptură de ligamente încrucișate portarul Yanick Brecher (23 ani) și mijlocașul de bandă dreaptă Mike Kleiber (23 ani).

Vă prezint primul 11 folosit de Uli Forte sâmbătă 15 octombrie, la ultima partidă disputată în Challenge League, cea cu Le Mont (1-1).

 

Echipa probabilă FC Steaua

„Pentru noi, meciul de mîine seară va fi ca o finală. E foarte important să câștigăm dacă vrem să sperăm la Primăvara europeană. Avem puterea să câștigăm meciul de mâine seară. Indiferent de calcule, e foarte important să câștigăm meciul. Avem o șansă mare dacă noi câștigăm meciul de mâine.

Nu voi schimba sistemul, dar va trebui să folosim jucătorii apți pentru mâine. E suspendarea lui Enache, sunt anumiți jucători care nu pot evolua, dar eu am încredere în jucătorii apți. Aganovic nu e sută la sută pregătit, dar sunt convins că dacă vom avea nevoie de el, ne va fi de ajutor. Este important ca jucătorii să aibă o altă reacție mâine. Sunt sigur că va exista determina, jucătorii sunt motivați.

Zurich e o echipă masivă, puternică, cu o istorie bogată. Au retrogradat anul trecut, dar sunt sigur că vor promova anul ăsta. Cel mai important obiectiv pentru noi este câștigarea campionatului, apoi urmează primăvara din Liga Europa”, a spus Laurentiu Reghecampf la conferința de presă.

După biciul patronului pe Mitrea, Golubović, De Amorim și Boldrin, este greu de ghicit ce 11 va folosi Reghecampf, când în meciul de duminică din Liga 1, cu Gaz Metan,  jocul și scorul au fost ca într-o tragicomedie antică. Însă nu are multe opțiuni pe pozițiile celor certați și indisponibili. Sunt în continuare îndisponibili Tănase, Moke, Achim, Lucian Filip și Mihai Pintilii. La ei se adaugă Enache, suspendat, și indezirabilul Mitrea, trimis deja la echipa a 2-a, unde a jucat marți în partida de Liga a 3-a, Steaua 2- Voluntari 2 (1-0). În listă l-aș pune și pe Aganović. Nu sunt convins că Reghe va risca cu el, nu pentru soarta meciului, ci a croatului, nerefăcut complet. În atac cred că tot pe Golubović va miza în primul 11 pentru a face măcar pârtie printre masivii fundași elvețieni pentru Boldrin.

Echipa probabilă Steaua: Niță – Jakoliš, Tamaș, Toșca, Momcilović – Bourceanu, Muniru, – Popa, Boldrin, De Amorim – Golubović

Deși pare paradoxal, în opinia mea, Steaua nu pleacă favorită în partida cu FC Zürich. Nu joacă numele, istoricul, punctajul și ranking-ul UEFA, ci lotul avut la dispoziție.  Realistic și obiectiv, Steaua nu are acum un lot valid, omogen și acoperit valoric pe posturi pentru a emite pretenții în sezonul ăsta de Europa League. Momentan, De Amorim e sub Hamroun, iar Boldrin sub Stanciu. Pe lângă cei care nu se mai pot întoarce în lot, lipsesc și alte piese de bază care nu au înlocuitori pe măsură, capabili să ofere forță, consistență și eficiență echipei. Unii sunt accidentați (Pintilii… ), alți vin din iarnă (Denis Alibec, 25 ani, vârf de atac, Astra) sau sunt în plan de a fi aduși tot la iarnă pe posturile de atacant, mijlocaș și fundași. Oficialii Stelei au anunțat deja jucătorii aflați în vizor pentru acele posturi: Harlem Gnohéré (28 ani, vârf de atac) de la Dinamo, Răzvan Marin (20 ani, mijlocaș central), Romario Benzar (24 ani, fundaș dreapta) și Bogdan Țîru (22 ani, fundaș central), toți trei de la Viitorul lui Hagi și Júnior Morais (30ani, fundaș stânga, Astra). Rămâne să-i și poată lua…

Pentru competiția internă ar fi bine, însă pentru Europa League va fi prea târziu. Dacă obține totuși calificarea din Grupa L, va fi un bonus întâmplător, ca victoria Gazului pe Arena Națională.

Le urăm succes roș-albaștrilor și vom fi cu sufletul alături de ei și la bine și la greu!

X Ray