Arhiva etichetelor: Cupa Ligii

Dinamo – Steaua 4-1! Steaua cu posesia și barele, câinii cu golurile. Calificarea se decide în 2017

Dinamo s-a impus  în faţa Stelei, 4-1, în prima manşă din semifinalele Cupei Ligii, la fix o lună de la partida din campionat, câştigată tot de Dinamo, cu 3-1. Meciul retur din Cupa Ligii se va juca pe 2 martie 2017.

În fața a 9.000 + Talpan de ultrași dinamoviști și a unui grup de steliști (foto), Dinamo a învins în prima rundă a semifinalei Cupei Ligii.

Dincolo de ratările Stelei, din care 2 bare, un penalti neacordat și a golului patru primit din ofsaid clar, Dinamo a meritat victoria pentru că a fost mai pragmatică și a avut linia de la mijloc în sus peste cea a Stelei (viteză, dribling și pase exacte în dezvoltarea contraatacului).

Momentul psihologic a fost la 2-1, un scor bun pentru prima manșă. În loc să temporizeze, Steaua a încercat să profite și s-a aruncat spre porta lui Penedo să egaleze, însă Man pierde copilărește o minge și contraatacul se termină cu gol la numai un minut după ce a marcat Aganović.

Partida a fost antrenantă și rezonabil de plăcut ochiulúi. Ca de obicei, Steaua a dominat, dar steril, deși a avut câteva faze combinative de efect. Se vede și din graficul de mai jos. Din 9 ocazii Steaua a marcat 1 gol, Dinamo din 7 ocazii a înscris 4 goluri. Dinamo a stat la cutie, dar a taxat tăios și eficient pe contraatac în spațiile lăsate goale de steliști.

Sigur, calificarea se joacă încă în retur, 3-0 nu este imposibil. Poate cu această ultimă înfrângere s-au incheiat ghinioanele pe linie încasate în 2016, eșec venit la o zi după ce FC Steaua a încasat o bombă de la Curtea de Apel. Există și un „stelist” extaziat, Talpan, care în două zile a marcat două mari victorii cu Curtea de apel și Dinamo și va avea un Crăciun fericit! Însă ambele sunt provizorii. Finalul se decide în 2017. Și Andone e happy. Îl prinde 2017 la Dinamo.

  • ” În premieră reuşim să dăm patru goluri Stelei. Steaua a avut ocazii de gol, însă nu a reuşit să înscrie. Am jucat contraatac, ceea ce ştim noi mai bine. Am schimbat puţin şi sistemul, a apărut Mahlangu, care din păcate s-a accidentat. Poate dacă nu se accidenta, Steaua nu marca. Noi ne-am organizat foarte bine defensiv, am ştiut ce vrem, chiar dacă am luat gol.”, a spus Ioan Andone la finalul partidei.
  • Gabriel Tamaș consideră că principalii vinovați pentru rezultatele nefaste sunt fotbaliștii, nicidecum staff-ul sau patronul gigi Becali. ”N-a mers echipa, lumea fotbalului și toți se leagă de staff. Noi suntem de vină, poți să alcătuiești alt 11? Nu joacă, staff-ul, patronul, ci noi. Dacă mai jucăm de așa manieră pierdem și campionatul și pierdem tot. Nu este posibil la o echipă precum Steaua să jucăm de așa manieră. Să vedem ce va fi, ce jucători vor veni la echipă, vom trage tare la antrenamente și trebuie să o luăm de la zero”.

Steaua încheie anul 2016 cu o înfrângere  care pune punct la un parcurs mediocru în ultima parte din prima junmătate a sezonului.

Le urăm vacanță plăcută roș-albaștrilor și în 2017 să vină cu altă eficiență și alt joc!


Până la „Derby de România” în Liga 5, CS Dinamo-CSA Steaua, avancronica la „Derby No. 167” FC Dinamo-FC Steaua din Cupa Ligii 1

FC Dinamo și FC Steaua se vor duela în „Derby No. 167” pe 22 decembrie, joi, pe Arena Națională, în turul semifinalei Cupei Ligii. Meciul se va juca de la ora 20:30 și va fi în direct pe TV Digi Sport, TV Dolce Sport și LookTV. Returul este programat în zilele de 1 și 2 martie 2017.

CCA l-a delegat pe Horaţiu Feşnic (27 ani), care de anul viitor intră pe lista FIFA, acesta fiind primul său meci între Dinamo și Steaua. Este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca şi a practicat fotbalul înainte de a ajunge arbitru, fiind junior la U Cluj până la 14 ani, când s-a mutat la CFR Cluj și a jucat până în 2005 pentru echipa a doua. Delegarea lui Feșnic este cu atât mai surprinzătoare cu cât în ultimele zece derby-ului n-a arbitrat niciun central fără ecuson FIFA.

După succesul ”câinilor”, cu 3-1, din urmă cu mai puțin de o lună în Liga 1, Dinamo și Steaua se vor întâlni pentru a doua oară în acest sezon, joi, de la 20:30 în Cupa Ligii. Acest Derby, actul final competițional din 2016, vine într-un moment prost pentru ambele rivale; niciuna dintre acestea nu trece printr-o formă extraordinară.

Chiar dacă a câștigat, la limită, 1-0, meciul cu ACS Poli Timișoara, atmosfera de la Steaua pare a fi una tensionată, după ratarea unor obiective: eliminarea din Europa League, din Cupa României și înfrângerea suferită cu Astra, în urmă cu o săptămână, care practic a făcut-o să piardă primul loc în Liga 1.

În campionat, după 21 de etape, Steaua ocupă locul 2, la 2 puncte de liderul surpriză Viitorul, la 3 puncte de locul 3 și la 8 puncte de marea rivală Dinamo.

Situația nu diferă cu mult nici în ”Ștefan cel Mare”, acolo Ioan Andone este amenințat cu demiterea, încă din momentul venirii lui Adrian Mutu în club, care după fiecare pas greșit îi arată aluziv pisica Fălcosului. Mai mult, spiritele au fost agitate și de schimbul de replici prin intermediu televiziunii:

  • Mutu: „Pe 22 decembrie tragem linie”
  • Replica lui Andone: ” Pe 22 nu putem că avem meci. Hai să o tragem linia de Crăciun!”, cu aluzie la trecutul lui Mutu la trasul liniilor pe nas, a spart audiența de râs, dar l-a deranjat pe câinele șef care l-a pus public la punct.

După înfrângerea suferită, duminică, de Dinamo la Iași, 1-3 cu CSM Poli Iași, Mutu a continuat ritualul: plecat în timpul meciului și lansarea aluivă a pisicii. În aceste condiții, chiar dacă jocul cu Steaua nu este unul decisiv în ceea ce privește calificarea în finala Cupei Ligii (semifinalele se joacă în dublă manșă, iar returul va avea loc anul viitor, 1 și 2 martie 2017), meciul ar putea fi unul extrem de important pentru Andone. Antrenorul ar putea fi demis dacă pierde în derby.

Cu o singură victorie în patru meciuri şi eliminată din Cupa României de  divizionara secundă CS Mioveni au tensionat atmosfera și la Steaua, unde  antrenorul Laurenţiu Reghecampf şi directorul sportiv Mihai Stoica au ajuns să se certe pe jocul echipei. Informaţia a fost dezvăluită de Gigi Becali, care a precizat că a fost nevoit să intervină pentru ca lucrurile să nu degenereze. „Au fost discuţii şi ceartă între Meme şi Reghe, că nu merge echipa. Le-am zis să nu mai facă gălăgie, să lase echipa în pace”, a declarat Becali, la sport.ro.

În ciuda rezultatelor slabe, Becali se arată mulţumit de prestaţiile echipei şi că nu intenţionează să-l demită pe Reghecampf, fiind convins de faptul că Steaua va cuceri în cele din urmă titlul.

„Nu vreau să îl schimb pe Reghecampf niciodată, eu am fost mulţumit mereu. O sa fac echipă în iarnă, e imposibil să nu meargă. Dacă nu merge, vom vedea, luăm masuri. Dar ce să nu meargă? Campionatul îl iei. Pe mine mă încântă ceva ce am văzut la echipă. E adevărat că nu am avut un parcurs foarte bun, dar am văzut ceva la echipă ce vreau de mult să văd – posesie. Reghecampf a rezolvat un lucru mare, eu de mulţi ani vreau asta.

E adevărat că dacă nu se adaugă şi golul, toată lumea spune că e criză. Dar eu, patronul, care vreau posesia, trebuie să rezolv şi golul”, a precizat Becali.

Sumarizând, la ora asta Steaua și Dinamo trec la braț prin aceeași dramă a istoriei lor.

  • La ambele cluburile mamă „CS” au redeschis secțiile de fotbal și se anunță rivale ale continuatoarelor „FC” din Liga 1. Până la asumarea palmaresului și la CS Dinamo mai este un pas. Pare ruptă din romanele SF a lui Asimov perspectiva de a clona Steaua și Dinamo în FC Steaua, CSA Steaua, FC Dinamo și CS Dinamo toate rivale în Liga 1 și Unicul Derby în 4 derby-uri, plus 2 de familie. E fascinant de văzut  cum se vor recunoaște și contoriza. Ce mai, fotbalul în România, Alice în Țara Minunilor!  
    1. FC Steaua vs FC Dinamo
    2. FC Steaua vs CS Dinamo
    3. CSA Steaua vs FC Dinamo 
    4. CSA Steaua vs CS Dinamo
    5. FC Steaua vs CSA Steaua
    6. FC Dinamo vs CS Dinamo
  • Și FC Dinamo este pe care să piardă sigla la fel ca FC Steaua.
  • Campanie de transferuri neinspirată, loturi subțiri și joc slab în ambele tabere.
  • Animozitate între managerul sportiv și antrenor, chiar dacă nu la același nivel.
  • Suporterii au părăsit echipa, supărați pe antrenori și jucători, dar și Negoiță, respectiv Becali. La Steaua, PS anti Becali, PN din cauza siglei. PCH încă îl mai sprijină pe Negoiță, dar sunt voci care susțin că din rațiuni politice, nu sportive.
  • Ambele cluburi sunt pe plus operațional și cu salariile la zi. Dinamo este în recesiune, fără forță financiară și cu datorii istorice de achitat. Altfel, Dinamo lui Negoiță, ca societate comercială, are cel mai bun management din Liga 1. Deși are  marketing și administrație superioară Stelei, Dinamo se zbate la linia de supraviețuire în absența capitalului. Încercările diaperate de a atrage finanțatori au eșuat. Indienii aduși de Mutu cu surle și trâbițe s-au dovedit niște țepuitori.

Mesajul suporterilor postat pe pagina Peluza Roș-Albastră

FC Steaua este singura căștigătoare ale celor două ediții de Cupa Ligii și are în obiectiv să cucerească al treilea trofeu, dar partida de joi va avea mai mult o motivație de revanșă după acel 3-1 din Liga 1, decât a  tranșa semifinala din tur.

Reghecampf şi Andone şi-au făcut calculele pentru calificarea în finala Cupei Ligii. Ambele echipe vor fi precaute, este sigur antrenorul Stelei, în timp ce Andone ştie în ce condiţii echipa sa poate trece de eterna rivală.

  • Sunt două meciuri de jucat cu Dinamo, astfel că sunt de părere că ambele echipe vor fi mai precaute în primul meci. Dar asta nu înseamnă că nu ne dorim victoria, nu avem nimic de pierdut. Ambele meciuri se vor juca pe Naţional Arena, deci nu mai contează că joci acasă sau joci în deplasare„, a explicat Reghe, la Fotbal Club, pe Digi Sport 1.

Steaua nu a mai învins Dinamo de 8 meciuri, cea mai neagră serie a roş-albaştrilor din istoria derby-ului, astfel că Andone nu are cum să se considere altfel decât îndreptăţit să spere la un nou rezultat pozitiv.

  • Nu cred că Steaua e favorită. Jucăm pe terenul nostru propriu, trebuie să ne luăm o opţiune de calificare, deci ne trebuie o victorie fără gol primit. E ca în cupele europene, deci noi îl tratăm ca atare, ca să ne obişnuim. sper să luăm o opţiune de calificare„, a spus Andone.

Andone a dezvăluit la conferinta de presa că sunt doi fotbaliști pe care nu va putea conta: Busuladzic e suspendat și Gnohere nu s-a antrenat, nu poate decât sala și bicicleta.

Steaua nu se poate baza pe Tănase, Filip accidentați și Bourceanu suspendat. Muniru și Pintilii nu vor juca nici ei cu Dinamo, iar Adi Popa este incert, fiind răcit. La antrenamentul oficial Reghecampf i-a avut si pe doi dintre jucatorii care in mod cert nu mai au viitor la club. Bogdan Mitrea si Bojan Golubovic s-au antrenat alaturi de restul echipei, însă nu vor face parte din lot.

Laurenţiu Reghecampf a susţinut o conferinţă de presă în care a prefaţat ultimul duel al anului.

„Ultimul meci să ne ajute să ne spălăm puțin după ultimul meci cu Dinamo, când am avut meciul în mână și l-am pierdut. Avem soluţii pe dreapta, Jakolis, Enache, Ovidiu Popescu. În mijloc Boldrin, Achim, Moke. Sunt convins că băieții vor face un meci foarte bun și că vor câștiga.

Nu mă interesează cum va juca Dinamo, ci ca noi să fim atenți și să nu mai greșim. Am analizat cu jucătorii golurile de la ultimul meci cu Dinamo. Păcat că am pierdut așa ușor un meci. Ne puteam comporta mult mai bine, am văzut golurile împreună, sper ca mâine seară să fie altceva.”, a declarat Laurenţiu Reghecampf, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul Stelei a dezvăluit că Golubovic, fotbalist care a cerut rezilierea contractului, nu face parte din lot. „Golubovic nu este în lot, pentru că a spus că vrea să plece, este cerința lui. Vom vedea. Mai este un meci, după care vom analiza ce s-a întâmplat până acum și vom lua decizia cea mai bună pentru echipa noastră. Eu sper să câștigăm meciul cu Dinamo, de acum.

Nu-mi place să fac nuntă și nici înmormântare după meciuri. Nu este un meci decisiv. Mâine seară vor juca niște jucători iar în retur vor juca alții. Nu știu dacă jucători de acum de la Dinamo vor juca pentru noi în retur. Vom vedea asta. Oricum, de la anul vrem să fim mult mai puternici.”, a mai spus Reghecampf.

Echipa probabilă Steaua: Niţă – Tamaş, Moke, Toşca, Momcilovic – Ovidiu Popescu, Achim – Enache, Boldrin, De Amorim – Man

După meci steliștii vor avea cea mai mică vacanță. Staff-ul roș-albaștrilor a stabilit programul de pregătire pentru perioada de iarnă. Reghecampf și compania vor lua vacanță în seara de 22 decembrie, după derby-ul cu Dinamo din Cupa Ligii, și se vor reuni pe 4 ianuarie.

Steaua a hotărât să facă două cantonamente în pauza de iarnă, ambele în Antalya. Primul stagiu de pregătire în 7-19 ianuarie, unde Reghe va pune accent pe partea fizică, cu o singură partidă amicală, pe 18 ianuarie. Cea de-a doua perioadă de pregătire se va desfășura între 22 ianuarie și 4 februarie, cu 5 partide amicaleCâinii vor merge în Bahrain (7 -15 ianuarie) și Spania (15 – 29 ianuarie) .

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Botoșani – Steaua 0-2! „New guys” ca „Old boys”! Cu 9 noi în primul 11, Steaua a demolat visul lui Iftimie

Steaua e în semifinalele Cupei Ligii, după 2-0 cu Botoșani. Tudorie și Ovidiu Popescu au marcat, Achim a fost eliminat, Dennis Man, Jakolis, Moke și Stancioiu au debutat. Jakolis, debut cu două pase de gol. Tudorie „coautor” la golul doi. Tot aseară  a debutat oficial în prima echipă și fundașul dreapta Gabriel Simion (18 ani).

Steaua rămâne neînvinsă în Cupa Ligii, competiţie pe care a câştigat-o în ultimii doi ani şi în care s-a calificat pentru a treia oară consecutiv în faza semifinalelor.

  • FC Botoşani: Albuţ – Burcă, Plămadă (Herghelegiu 60), Ichim, Muşat (Sg. Popovici 72) – Vaşvari, Bordeianu – Golofca (I. Fulop 72), Willie Barbosa, Mihai Roman – Astafei
  • Steaua: Stăncioiu – Aganovic, Moke, Mitrea, Dan Popescu (Toşca 46) – Achim, Sulley – Jakolis (Gabriel Simion 73), Ovidiu Popescu, Man (Tamaş 54) – Tudorie

Pe un teren pe care a mai învins o dată în acest sezon, 2-0 în campionat, Reghecampf şi-a permis să experimenteze în fața celei mai bune echipe pe care o putea alinia Leo Grozavu. Nu mai puțin de 9 jucători noi au intrat în primul 11 roș-albastru, din care 4 au debutat în tricoul Stelei. Stăncioiu a intrat în poartă în premieră, Moke a fost introdus în centrul apărării, Jakolis a jucat în linia ofensivă, iar juniorul Dennis Man a debutat la două zile de la transferul lui la Steaua, adus din Liga a 2-a.  O formulă, fără mulţi titulari, dar care avea să se dovedească o alegere inspirată.

Mai mult, Ovidiu Popescu și Tudorie abia au coborât din avionul de Aalborg (Danemarca) și au luat charterul de Botoșani. Marți seara, selecționata U21 a României a fost învinsă de Danemarca (3-1),  la Aalborg, în preliminariile C.E. de fotbal Under-21 din 2017.  Cei doi steliști au fost titulari, jucând 90, respectiv 80 de minute (Tudorie).

Până și banderola de căpitan a stat pe brațul lui Vlad Achim, un jucător nou venit, care în urmă cu fix 3 luni îmbrăca tricoul Voluntariului și se lupta la barajul pentru Liga 1 cu UTA Bătrâna Doamnă. Azi, Achim a fost căpitanul Stelei și este un om important și în cupele europene pentru Steaua, iar tot de când îmbracă tricoul roș-albastru a primit și prima convocare în lotul lărgit al naționalei României pentru meciul cu Muntenegru.

Prima repriză, una în care Jakolis a ratat ocazia uriașă, s-a încheiat perfect pentru Steaua. Mijlocașul adus de la CFR Cluj și integrat repede în echipă, a centrat excelent, Tudorie a apărut la colţul scurt, iar lovitura sa de cap s-a dovedit prea bună pentru ca Albuţ, un portar experimentat, să mai poată face ceva (’45+2). A fost golul care a dat siguranţă formaţiei „de rezerve” și Steaua putea aborda mai liniştită restul meciului.

Reghecampf a făcut o schimbare la pauză şi Toşca a intrat în locul lui Dan Popescu. Probabil antrenorul Stelei a vrut să-l ajute pe Toşca să revină la ritmul de dinaintea accidentării. După pauză, Steaua a cedat mingea, a creat falsa impresie că adversarul îi poate pune probleme şi a lovit decisiv încă din start. Tudorie i-a pasat perfect lui Jakolis, croatul a centrat cum nu se poate mai bine, iar Ovidiu Popescu a reluat din prima fără speranțe pentru Albuţ.

Meciul era jucat în minutul 49. Astfel, Regecampf și permis să mai debuteze un junior (18 ani) crescut de la 12 ani în curtea Stelei, Gabriel Simion (’73), fundaș dreapta. Nici pasul în spate al Stelei, nici juniorii, nici eliminarea aiurea a lui Vlad Achim după două cartonaşe galbene inventate, nici centrarea perfectă a lui Vaşvari pentru Fulop nu au ajutat-o pe FC Botoşani, care a trebuit să se recunoască învinsă de Steaua pentru a doua oară în acest sezon.

Penibil de cotonogari și simulanți unii jucători ai lui Leo Grozavu și ridicol în unele decizii centralul partidei Adrian Viorel Cojocaru (Galați). „Războinicul” Iftimie cred că s-a ascuns după ce l-a lovit „autobuzul Stelei fără Stanciu” și s-a „îmbătat” el cu apa care i-a sunat în cap.

Înainte de meci: „Fără Stanciu e ca o muscă fără cap. I s-a stricat cutia de viteze! În meciul cu noi, dacă nu era Stanciu îi măcelăream pe steliști, măcar 0-0 tot făceam. Fără el, umblă precum autobuzul cu șoferul beat. Sper să obţinem o victorie, să nu mai rădâ lumea de noi. Nu le taie nimeni legitimaţia de fotbalist dacă învingem Steaua”, a spus Iftime.

După meci: „Steaua este la alt nivel, nu-i putem bate! Este despre ceea ce poţi, ne lipseşte calitateaNu putem bate Steaua, omorâţi-ne, bateţi-ne! Am aliniat cea mai buna echipă pe care am avut-o la dispoziţie, nu am încercat altceva. E important cum ne refacem după acest meci, când joci cu Steaua, cheltuieşti multă energie.– Leo Grozavu.

Vicecampioana merge în semifinalele Ligii, competiţie în care nu a pierdut niciun meci de la reînfiinţare, şi aşteaptă meciul dintre Astra şi Dinamo pentru a-şi afla adversarul din penultimul act.

Declarații
  • Ovidiu Popescu i-a mulțumit public colegului său venit de la CFR Cluj. „Mulțumesc lui Jakolis pentru pasă. A dat-o foarte bine. E primul meu gol la echipă. Îmi doresc să marchez de fiecare dată. Trebuie să câștigăm fiecare meci pentru că de aceea suntem cea mai bună echipă. Suntem mulți jucători, e concurență mare la Steaua, suntem mulți pe posturi. Noi trebuie să câștigăm fiecare meci. Nu contează cu cine vom juca în semifinalele Cupei Ligii”, a declarat Ovidiu Popescu la Dolcesport.
  • Dennis Man a început partida de la Botoșani din Cupa Ligii ca titular și n-a făcut deloc un meci rău. Fotbalistul de 17 ani a vorbit despre numărul 7 pe care l-a primit la Steaua și despre cum a fost debutul său de astăzi. M-am simţit mândru să îmbrac tricoul Stelei şi sper că m-am descurcat bine pentru primul meci. Am fost foarte emoținonat. Nu mă așteptam să joc azi, dar când am aflat că sunt titular am fost foarte fericit. Încerc să mă antrenez cât mai bine și să dau și mai mult. Azi am aflat că sunt titular. Antrenamentele au o intensitate mai mare, dar mă voi obișnui pentru ca antrenorii să fie mulțumiți de mine. Reghecampf mi-a dat mai multe sfaturi și le-am ascultat. Într-adevăr a fost presiune, dar am încercat s-o gestionez cât mai bine. Nu am cerut eu numărul, dar mă bucur foarte mult că port acest număr, sunt conștient că e un număr greu și sper să nu dezamăgesc”, a declarat Dennis Man.
  • Laurențiu Reghecampf s-a declarat încântat de victoria împotriva Botoșaniului, dar și de faptul că cei patru debutanți din echipa sa au făcut un meci bun. ”O calificare meritată, normal. S-a văzut diferența dintre noi și ei. Cred că victoria e normală. Foarte bine s-au mișcat noii veniți. Mai ales că am avut puțin timp la dispoziție cu ei. Mă bucur că au debutat cu victorie, asta e cel mai important. Ei nu vor juca în grupele Europa League, deci probabil o să-i vedeți mai mult în campionat, în cupe, avem timp să-i pregătim. Dennis Man? Aveți răbdare, e încă un copil, un junior. Pe noi ne interesează, pe lângă jucătorii tineri, să ne câștigăm și meciurile”, a spus Reghe.
  • Leo Grozavu, antrenorul Botoșaniului spune că a făcut un efort suplimentar pentru a trimite pe teren cea mai bună echipă, iar în ciuda acestui lucru, roș-albaștrii au câștigat fără mari probleme. ”Noi încercăm, lumea trebuie să înțeleagă că nu e ce îți dorești, ci ce poți. Steaua este la un alt nivel. E greu de spus, nu putem spune dacă e mai bine, ne-am străduit, băieții au făcut efort, partea financiară a făcut diferența. Lipsește acea calitate care se traduce în parte financiară. Am jucat cu cea mai bună echipă, Botoșani nu are prima echipă sau echipa a doua. Miron a ajuns aseară, la miezul nopții, Matulevicius s-a putut antrena doar o zi. Fulop, de zece zile, s-a antrenat doar două, am vrut să câștigăm meciul. Nu mă mulțumește un rezultat de egalitate etapa viitoare cu Iași, mergem să scoatem cât mai mult din acest joc, atunci când joci cu Steaua ”cheltui” multă energie. Avem jucători care trebuie să joace. Ce facem? Plângem, noi am bătut pe Iași ca să ajungem aici. Așa vom face în continuare”, a declarat antrenorul la finalul partidei.
Sincer, nu îmi pusesem mari speranțe în această partidă cu ocupanta locului 4 în Liga 1, la 4 puncte de Steaua, dat fiind problemele de lot ale roș-albaștrilor. Cu atât este mai dulce această victorie!

Felicitări băieților pentru calificare!

X Ray

 


Avancronica FC Botoșani – FC Steaua, sfert de finală în Cupa Ligii


Deținătoarea unică a trofeelor Cupei Ligii, FC Steaua București, va întâlni pe stadionul Municipal din Botoșani, joi, 8 septembrie, echipa gazdă, contând pentru sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast.

Partida din sferturile de finală ale Cupei Ligii dintre FC Botoşani şi Steaua  va fi transmisă în direct de Digi Sport, Dolce Sport şi Look, începând de la ora 20:30. Învingătoarea sfertului de finală dintre FC Botoşani şi Steaua va juca în semifinale cu câştigătoarea partidei Astra Giurgiu – Dinamo.

  • Notă: Astra (campioana) și FC Steaua București (vicecampioana și deținătoarea „en titre” a trofeului) sunt calificate direct în sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast, fază în care se dispută o singură partidă decisivă pe terenul echipei cotată mai slab în sezonul precedent.

Laurenţiu Reghecampf nu va putea miza în meciul de joi pe serviciile atacantului Florin Tănase. Vârful roş-albaştrilor a devenit indisponibil, resimţindu-se după meciul cu Luxemburg, de vineri, câştigat de reprezentativa U21 a României cu scorul de 4-0, la Mediaş. Accidentarea lui Tănase este o veste proastă pentru Reghecampf, ţinând cont de problemele pe care steliştii le au în ofensivă. Bojan Golubović este şi el accidentat, în timp ce Alexandru Tudorie a jucat marți în Danemarca cu naționala U21 (3-1). În aceeași situație cu Tudorie se află și mijlocașul Ovidiu Popescu. Sunt în continuare nerefăcuți Pintilii, Toșca și Filip.

Toate noile achizitii ale Stelei s-au antrenat astăzi sub comanda lui Reghecampf. Zilele Stelei in baza de pregătire de la Domnesti sunt numarate. Rămasă pe drumuri dupa ce a fost data afara din Ghencea, Steaua urmează să se mute într-o locație nouă. Baza de pregătire de la Berceni e aproape gata si poate oferi conditii mult mai bune decât la Domnești, astfel ca Steaua spera să intre în „noua casă” peste câteva săptămâni.

Moke, Stancioiu, Jakolis si Man, ultimii jucatori veniti in lotul Stelei, s-au antrenat astăzi sub comanda lui Reghecampf, in baza de pregatire de la Domnesti. Jakolis este noul număr 7. Mijlocasul a aparut la antrenamentul de astăzi cu 7 pe tricou, numărul rămas liber dupa plecarea lui Alex Chipciu. Momcilovici si Filip au lipsit la sedinta de pregatire de azi, din cauza accidentarilor. Vestea buna pentru Reghecampf este ca Tosca a revenit la antrenamente. Accidentat in meciul cu Manchester City, Golubovici a purtat o masca de Zorro la antrenamentul de azi.

Deși FC Steaua are maine meci cu FC Botoșani, nu va face deplasarea astăzi. Astfel, Laurentiu Reghecampf a decis ca deplasarea să se facă maine cu avionul, în jurul prânzului, durata zborului fiind de aprox. 40 de minute.

Va fi o partidă dificilă pentru Steaua, despărțită de „ucigașii” Stanciu și Hamroun și aflată în continuare fără un vârf de atac „certificat”. Vicecampioana se va confrunta și cu o serioasă problemă de omogenitate a lotului. Mai trebuie trebuie avut în vedere, că după doar 3 zile, duminică, 10 septembrie, Steaua are o altă partidă importantă și grea cu Astra în Liga 1. Astra nu joacă săptămâna asta în Cupa Ligii, sfertul de finală Dinamo-Astra fiind amânat. În această conjunctură este posibil ca Reghecampf să apeleze și la noile achiziții care nu au jucat încă în tricoul Stelei. Contra Astrei, în weekend, Reghe cred că va miza pe artileria grea, Niţă, Tamaş, Momcilovic, Achim, Popa sau Tănase urmând a reveni printre titulari. Pentru meciul din Cupa Ligii ne putem aștepta la o formulă cu patru „debutanți”.

  • O echipă probabilă a Stelei: Stăncioiu – Enache, Wilfred Moke, Mitrea, D. Popescu – Aganovic, Bourceanu – Antonio Jakolis,  Boldrin, Chitoșcă – Dennis Man.

De cealaltă parte, FC Botoșani are o echipă închegată, aflată pe val și dornică de prima victorie împotriva Stelei. Patronul moldovenilor, Valeriu Iftime, crede că echipa sa poate face o surpriză pe 8 septembrie, când va întâlni Steaua în sferturile de finală ale Cupei Ligii. „Cu Steaua mi-e frică! Deși fără Stanciu e ca o muscă fără cap. I s-a stricat cutia de viteze! În meciul cu noi, dacă nu era Stanciu îi măcelăream pe steliști, măcar 0-0 tot făceamFără el, umblă precum autobuzul cu șoferul beat. Cei de la Steaua nu l-au dat de plăcere, l-au dat de nevoie pentru că aveau nevoie de bani”, a comentat Iftime la Dolce.

Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani, crede că echipa pregătită de Leo Grozavu ar putea profita din plin de problemele Stelei în încercarea de a pune capăt seriei incredibile de şapte jocuri consecutive fără rezultat pozitiv împotriva roş-albaştrilor. Iftime crede că jocul Stelei va avea de suferit, având în vedere absenţele cauzate de accidentări, dar mai ales a plecărilor din ultimul timp de la echipă, afirmând că Stanciu era practic cel care dădea tonul în jocul formaţiei lui Gigi Becali. „O să vedeţi. Îl felicit pe Becali şi pe cei de la Steaua că au făcut tot ce se poate pentru a-şi însănătoşi financiar clubul. Nu l-au dat de plăcere, ci de nevoie. Au făcut o afacere foarte bună, dar Stanciu era în formă mare. Eu am încredere că putem face o figură frumoasă joi”, a declarat Valeriu Iftime.

Joi dimineață,în direct la Digi Sport Matinal, preşedintele grupării moldave a prefaţat disputa, explicând că aşteaptă o comportare bărbătească din partea elevilor lui Leo Grozavu. „Sper să obţinem o victorie, să nu mai rădâ lumea de noi. Vă promit că va fi un spectacol fotbalistic. În campionat a fost prea mare respect pentru Steaua, acum am încercat să schimb asta. Şi eu, şi Leo. Nu le taie nimeni legitimaţia de fotbalist dacă învingem Steaua”, a spus Iftime, în cadrul emisiunii de pe Digi Sport 1.

Deși Steaua fără „ucigași” nu este chiar „un autobuz cu șoferul beat”, cum spunea finanțatorul moldovenilor, totuși, FC Botoșani este o echipă incomodă și capabilă să dea lovitura.

[Update] Ros-albaştrii au călătorit spre Botoșani cu o aeronavă Aviro Air personalizată, care a aterizat la Suceava în jurul orei 13:00. De acolo, Laurențiu Reghecampf și elevii săi au fost preluați de un autocar…

Le urăm succes roș-albaștrilor!

X Ray

Finala Cupei Ligii: FC Steaua – Concordia Chiajna 2-1. Chinuit, dar meritat

Steaua a câștigat și cea de-a doua ediție a Cupei Ligii. La final, ”roș-albaștrii” au fost cei care au sărbătorit câștigarea unei noi Cupe. Stanciu & Co. au primit trofeul de la o legendă a rivalei Dinamo: Ivan Patzaichin a fost cel care le-a înmânat cupa steliștilor.

In alta ordine de idei, ros-albastrii au purtat, in premiera, noile echipamente Nike, create special pentru a celebra 30 de ani de la castigarea Cupei Campionilor Europeni. In semn de respect pentru performanta obtinuta de predecesorii lor pe 7 mai 1986, stelistii vor purta acest set de echipament la toate partidele de pe teren propriu pana la sfarsitul acestui an calendaristic! La haine noi, tot noi!

Acesta a fost cel de-al 56-lea trofeu intern adjudecat de Steaua, care are în vitrină 26 de titluri de campioană, 22 de Cupe ale României, două Cupe ale Ligii și 6 Supercupe ale României. Reghecampf bifează al 4-lea trofeu cu Steaua, după 2 titluri și o Spercupă. Steaua rămâne sigura posesoare a Cupei Ligii și încasează 400.000 de euro.

Video cu înmânarea Cupei Ligii


Brambureala din fotbalul românesc face ca finala unei competiţii din sezonul trecut să aibă loc în deschiderea noului sezon, în fața a 10.000 de fani pe Arena Naţională. După un sezon ratat, putem spune că „urma scapă turma”.  Vicecampioană, semifinalistă a Cupei României, Steaua a câștigat totuși Cupa Ligii pentru a doua oară consecutiv, iar momentul decisiv al finalei s-a petrecut în prelungiri, atunci când Jugurtha Hamroun a oferit un moment de magie. O finală dominată de Steaua la toate capitolele, însă mai puțin evident și pe tabelă.

Ocaziile și golurile

Steaua – Concordia 2-1 (0-0, 1-1, Momcilovic 60, Hamroun 111 / M. Pena 88)

  • Steaua: Niţă – Enache, Tamaş, Toşca, Momcilovici – Achim, Bourceanu (Aganovic 56) – Adi Popa, N. Stanciu (Muniru 102), Hamroun – Tudorie (Golubovic 46)
  • Concordia: Bălgădean – Feussi (M. Constantinescu 84), Tincu, Mamele, Bucurică – Bruno Madeira (Răsdan 78), Melinte – Grădinaru (Serediuc 70), M. Cristescu, N. Roşu — Pena
  • Arbitru: Marius Avram; arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac, Mircea Orbuleț (toți din București); arbitru de rezervă: Adrian Viorel Cojocaru (Galați). Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu-Vâlcea) – CCA, Paul Mincu (București) – LPF.
  • Cartonașe galbene: Enache (63), Bruno Madeira (68), Roșu (85), Aganović (90+1), Golubović (98), Mamele (100), Hamroun (105), Bălgrădean (110), Melinte (119)

Steaua a fost echipa cu inițiativa în atac de la începutul meciului, iar Vlad Achim a încercat un șut de la distanță în minutul 17, însă execuția a trecut peste poartă. Enache a ratat și el o ocazie importantă și a șutat în plasa laterală după o pasă pe culoar primită de la Hamroun. Stanciu și-a încercat norocul la finalul primei reprize, însă mai întâi șutul său de la marginea careului a fost respins de Mamele în corner, pentru ca mai apoi execuția căpitanului stelist să fie reținută de Bălgrădean. Steaua a avut ultima ocazie a primei reprize, în min. 45, când Momčilović a pătruns în careu și a centrat periculos în fața porții, dar apărarea Concordiei a reușit să respingă.

Aspectul jocului nu s-a schimbat nici după pauză, însă Steaua a deschis scorul după o oră de joc, prin reușita lui Momcilovici. Mingea a ricoșat la fundașul sârb după ce Bălgrădean a respins lovitura de cap trimisă de Golubovici din centrarea lui Hamroun. Câteva momente mai târziu, Bălgrădean a rămas fără reacție la șutul trimis de Golubovici de la margine careului, însă mingea a lovit bara. Când Steaua căuta cu disperare golul al doilea, Concordia a egalat pe un contraatac, în minutul 88, prin Pena, care l-a învins pe Niță cu o lovitură de cap, după o pasă primită de la Melinte.

Egalarea „de nicăieri” a animat și tensionat finala, care până atunci nu a pus sub semnul întrebării învingătoarea. La loteria penaltiurilor se putea întâmpla orice. Steaua a mai pierdut recent 2 cupe la 11 m, iar Concordia a eliminat-o în optimile Cupei României (2012-2013) tot la lovituri de departajare și tot cu Reghecampf pe bancă. Concordia a reușit egalarea în minutul 88, când Melinte a centrat de pe dreapta, iar Pena a reluat cu capul de lângă Toșca la colțul scurt pe lângă un Niță visător. S-a încheiat 1-1 după 90 minute de joc.

Steaua a intrat mai bine în prelungiri, cu un șut al lui Tamaș (91), din lovitură liberă, peste poartă, și o reluare din vole a lui Enache, telefonată, în brațele lui Bălgrădean (93).  Popa (105) a irosit un contraatac bun al Stelei, cu un șut peste poartă.

Introdus în minutul 102 în locul lui Stanciu, Sulley Muniru face trei driblinguri, intră în careu, cade după ce Serediuc l-a împins cu mâna şi Avram arată punctul de la 11 metri. Hamroun execută magistral pentru momentul și tensiunea partidei, dă o scăriţă elegantă şi Steaua trece din nou în avantaj, în minutul 111. Acesta este duelul dintre Muniru şi Serediuc. ( foto și video)

În final, Aganović a ratat golul al treilea al Stelei în ultimele minute ale finalei (120+1), șutând peste poartă din poziție ideală. Așa s-a scris pe scurt istoria finalei. Competiția a fost dotată cu premii totale de peste un milion de euro, câștigătoarea primind 400.000. Meciul a fost precedat de intonarea imnului național, de către solistul Iordache Basalâc.

Rezumatul finalei

Galerie Foto

Declarația lui Reghecampf

Concluzii

New Look, dar aceeași ineficiență în fața porții, in ciuda multelor ocazii de gol. Un meci cu emoții neașteptate pe final, care l-au făcut pe Becali să părăsească stadionul înainte de festivitate de premiere. Patronul Stelei s-a declarat dezamăgit de joc și a spus că nu va mai aduce alți fotbalisti în această campanie de mercato. „Ei daca au salariile asigurate, nu se omoara, ce le pasa lor daca pierdem 400.000 euro. M-a deranjat atitudinea. Un meci ca asta te face sa nu mai investesti. Pana la urma sa zicem ca l-au luat ca pe un meci de antrenament, sa vedem pe viitor. Mi-a placut Achim, e un jucator care m-a incantat. Nu mai aduc niciun jucator. Pai sa mai dau si bani?”, a spus Becali sa plecarea de la stadion.

Totuși, e primul meci oficial, la 3 zile după partida nebună cu PAOK (4-3) și un cantonament istovitor. Pentru acest stadiu lucrurile nu sunt atât de negre cum par, iar un trofeu este totuși un trofeu. Unul muncit pentru care a trecut clar de Astra în semifinală, 3-0 (1-0, 2-0). Astra, cea care a câștigat ieri Cupa României într-un mod jenant.

Felicitări băieților pentru trofeu!

Forza Steaua!

Notă
Alaturi de Steaua pe podiumul de pe National Arena a urcat si un pusti a carui viata a fost salvata dupa un transplant de rinichi. Micul suporter l-a cunoscut pe idolul sau, Alex Chipciu, apoi, la cateva zile dupa, a primit vestea pe care o astepta de cateva luni. Un transplant de rinichi i-a salvat copilaria.

Povestea absolut SENZATIONALA a pustiului care a ridicat Cupa aseara alaturi de Steaua! Viata i s-a schimbat COMPLET dupa ce si-a cunoscut idolul pe www.sport.ro
Micutul a urcat pe podium alaturi de jucatori, a primit medalie, apoi, in vestiar, s-a bucurat cu trofeul alaturi de stelisti.

Finala Cupei Ligii: FC Steaua – Concordia Chiajna. Ultimul cartuș dintr-un sezon ratat

Finala Cupei Ligii Adeplast, dintre FC Steaua, deținătoarea trofeului,  și Concordia Chiajna, este programată duminică, 17 iulie 2016, de la ora 20.00 pe  Arena Națională.

Steaua l-ar putea pierde pe Fernando Varela până la meciul din finala Cupei Ligii de duminică, împotriva Concordiei Chiajna. Incertă este și folosirea lui Chipciu aflat în tratative avansate cu Anderlecht.

  • Steaua s-a înţeles cu Anderlecht Bruxelles pentru transferul mijlocaşului Alexandru Chipciu, iar oficializarea mutării reprezintă acum o simplă formalitate.

Prezent la Nyon pentru tragerea la sorţi a turului 3 preliminar din Liga Campionilor, preşedintele Valeriu Argăseală a pus la punct ultimele detalii cu reprezentanţii grupării Belgiene, iar Chipciu urmează să plece în cursul acestui weekend spre Bruxelles pentru a semna contractul, 3 milioane, plus bonusuri. Deşi iniţial le transmisese belgienilor că vrea 4 milioane de euro, plus 20% dintr-un viitor transfer, Gigi Becali a acceptat în cele din urmă ultima ofertă a acestora, iar Steaua va încasa 3 milioane de euro în schimbul lui Chipciu, susţin pentru ProSport surse din Belgia. În plus, roş-albaştrii mai au şansa de a primi două bonusuri de câte 150.000 de euro, unul dacă Anderlecht se califică în grupele Champions League şi unul în cazul câştigării titlului în Belgia.

Aproximativ 750.000 de euro din suma încasată de Steaua va ajunge la FC Braşov, grupare care a păstrat 25% din drepturile federative ale mijlocaşului, în momentul în care l-a cedat roş-albaştrilor, la începutul lui 2012. Steaua va rămâne în cele din urmă 2,25 milioane de euro, cu posibilitatea ca suma să crească la 2,55 milioane de euro.

Transferul se face astfel pentru un preţ apropiat de oferta iniţială a lui Anderlecht, de 2,8 milioane de euro, însă Becali spune că a luat în calcul şi economia pe care o face scăpând de salariul lui Chipciu, cel mai mare din lotul Stelei. 30.000 de euro net încasa Chipciu lunar de la Steaua, suma brută fiind de aproximativ 50.000 de euro, adică 600.000 de euro anual.

Contract pe 4 sezoane pentru Chipciu. Mijlocaşul va efectua vizita medicală cu Anderlecht în cursul zilei de luni şi, dacă nu intervine ceva neprevăzut, va semna un contract pe patru sezoane cu vicecampioana Belgiei. Superstiţios, Chipciu nu a vrut să le spună nici apropiaţilor săi că transferul la Anderlecht e ca şi realizat, de teamă ca mutarea să nu pice în ultima clipă.

6 trofee a cucerit Chipciu la Steaua, în cei 5 ani petrecuţi în curtea clubului. 39 de partide a jucat Chipciu pentru Steaua în sezonul 2015-2016, în toate competiţiile, reuşind 9 goluri şi 3 pase decisive

„Anderlecht a trimis documentele azi, le verifica departamentele juridice ale ambelor parti. Facem modificari mici, daca mai sunt. Nu sunt modificari de esenta pentru ca aseara am cazut de acord si ramane ca maine sa finalizam documentele. Jucatorul urmeaza sa faca vizita medicala si sa semnam contractul. Alex probabil s-a gandit la o noua perspectiva, una mai buna in cariera lui.

Nu cred ca e un tip usor impresionabil, e un caracter puternic, de aia il si cauta Anderlecht. Nu va fi asa insensibil incat sa nu aiba emotii ca va pleca din Romania si va merge in alta tara. Cu Varela suntem in discutii, azi se concretizeaza detaliile. Poate maine, poate duminica sa avem totul clar. Avem jucatori care pot acoperi zonele din care ne pleaca jucatorii!”, a spus Argaseala la Sport.ro

Reghecampf ar avea cum să mute pentru a compensa pierderea. L-ar trece pe Gabriel Enache în banda dreaptă, iar postul de stoper i-ar reveni lui Gabi Tamaș, care are face cuplu cu Alin Toșca. În locul lui Chipciu deja se instalase confortabil Hamroun.

Plecările lui Varela şi Chipciu fac ca banderola să aibă nevoie de un nou purtător, iar Reghecampf a luat o decizie curajoasă, alegând să-i ofere responsabilitatea lui Nicolae Stanciu, chiar dacă în lot se află jucători experimentaţi, precum Mihai Pintilii, Gabi Tamaş sau Adi Popa: „Începând cu jocul de mâine (n. red – cu Concordia Chiajna, în finala Cupei Ligii) vom avea şi un nou căpitan, este vorba de Nicolae Stanciu. Este un jucător important, acest lucru l-a dovedit pe teren. Vom încerca să schimbăm puţin stilul, vom încerca să jucăm mult mai compact”, a anunţat Reghecampf.

Reghecampf a vorbit şi despre absenţele Stelei din finala Cupei Ligii. Dacă despre Varela şi Chipciu se ştia de câteva zile că nu vor face parte din lotul pentru meciul cu ilfovenii, antrenorul a dezvăluit că nici Mihai Pintilii şi Ovidiu Popescu nu se vor afla pe teren, ambii confruntându-se cu probleme medicale: „Pintilii nu va juca mâine seară din motive medicale. Ovidiu Popescu a avut un accident în cantonament şi va lipsi câteva săptămâni. Chipciu şi Varela sunt foarte aproape să semneze cu noile lor echipe, restul jucătorilor sunt apţi”, a dezvăluit tehnicianul fostei campioane.

Fără Varela, Chipciu, Pintilii şi Ovidiu Popescu, cel mai probabil Reghecampf va miza pe sistemul 4-3-3, folosit destul de des în partidele amicale.

Steaua la meciul din finala Cupei Ligii:

  • Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilovici – Stanciu, Achim, Aganovici – Ad. Popa, Golubovici, Hamroun

Cu doar două zile înainte de finala Cupei Ligii, fanii care doresc să participe la meci îşi pot cumpăra bilete de la Arena Naţională.

Microbiştii îşi pot achiziţiona tichete pentru finala Cupei Ligii, dintre Steaua și Concordia Chiajna, de la casele de bilete ale Arenei Naționale începând cu ora 10:00, vineri, 15 iulie. Cei care nu se pot deplasa la stadion îşi pot achiziţiona tichetele şi online.

Tipul biletelor şi preţul acestora

VIP 1 250 lei
VIP 2 200 lei
VIP 3 100 lei
Tribuna 2 Inel 1 Central 100 lei
Tribuna 2 Inel 1 Periferic 35 lei
Peluza 1 Inel 1 25 lei
Peluza 2 Inel 1 25 lei

Duminică, 17 iulie 2016, ziua finalei Cupei Ligii Adeplast, dintre FC Steaua și Concordia Chiajna, programată la ora 20.00, pe Arena Națională, programul Metrorex a fost prelungit cu două ore. Liga Profesionistă de Fotbal va asigura astfel afluirea și defluirea spectatorilor spre stațiile de metru apropiate Arenei Naționale.

 

Finala Cupei Ligii va fi urmată de concertele Zdob și Zdub, DJ Harra și Smiley, scrie lpf.ro.

X Ray

 

Astra – Steaua 0-2! En fanfare spre finală! Bawab „baw baw” la Giurgiu

Azi, 13 aprilie, Steaua s-a calificat în finala Cupei Ligii Adeplast, după ce a învins fără drept de apel pe Astra şi în manşa retur, scor 2-0. În tur, campionii s-au impus cu 1-0. Eroul trupei “roş-albastre” a fost Bawab, care a reuşit o “dublă” spectaculoasă. Dubla lui Bawab a calificat-o pe Steaua în finala Cupei Ligii pentru al doilea an la rând.

În fața a 2.000 de spectatori (cu bani) cei doi antrenori, Șumudică și Reghecampf au trimis în teren următoarele echipe:

  • Astra: Gavrilaş – A. Stan, Scarlatache , Geraldo, Ricardo Alves – Dandea – Florea, Teixeira (Răileanu 78), Ioniţă, I. Roşu (Moise 23) – D. Niculae
  • Steaua: Cojocaru – Râpă, Papp, Carp, Filip – Kharja, Muniru (Bourceanu 13) – Enache (Popadiuc 55), Bawab, Gebhart – Marica (Tade 55)

Parea un meci de vacanţă într-o competiţie oficială pentru că Astra folosește o echipă cu rezerve în returul semifinalelor Cupei Ligii, deşi în tur pierduse doar cu 1-0. Însă Şumudică a folosit și jucători care au evoluat titulari (Geraldo, Teixeira, D. Niculae) sau au multe jocuri  în picioare la Astra (Florea, Ioniță). Și Reghecampf trimite pe teren pe ”cei care nu au avut şansa de a jucat atât de mult în acest sezon”, însă și pe Enache.

Steaua a dominat autoritar, Scarlatache şi Dandea s-au chinuit să facă faţă şi prin faulturi prosteşti de pe urma cărora s-au ales cu galbene. Bawab a deschis scorul în minutul 4, din apropiere, după o pasă a lui Marica. Reghe a fost nevoit să facă prima schimbare în minutul 12, când Muniru s-a accidentat grav în urma unui duel aerian cu Iulian Roşu, fiind înlocuit cu Bourceanu. Ghanezul a părăsit terenul cu fracturi multiple la pometele drept și a fost  transportat la spital în București.

În minutul 22 Enache putea dubla avantajul, însă Gavrilaş s-a opus. Nici Marica nu a fost mai inspirat. Atacantul a reluat în bară o minge respinsă în faţă de portarul gazdelor (’30). Astra şi-a arătat colţii la poarta adversă abia în minutul 36, când Daniel Niculae a reluat cu capul alături. Așa s-a încheiat prima repriză în care Steaua a jucat și s-a jucat cu Astra, dominând la toate capitolele. Mai puțin la cartonașe galbene, faulturi și durități, unde giurgiuvenii au excelat.

Actul secund a fost la fel de animat cu Steaua la timonă. Kharja putea înscrie şi el, dar Gavrilaş nu s-a lăsat păcălit (’49). Cel care a reuşit să marcheze a fost tot Bawab. Iordanianul a bifat “dubla” în minutul 51, cu o lovitură de cap din apropiere, după o pasă perfectă a lui Râpă, singura realizare a celui mai titrat stelist.

Trupa lui Şumudică a primit cadou un penalty, dar Cojocaru  a făcut dreptatea. Ioniţă nu l-a putut învinge de la punctul cu var (’58). Steaua a dus scorul la 3-0, dar golul lui Kharja din pasa lui Gebhart a fost anulat pe motiv de offside corect (’74).

Ultima ocazie a partidei a venit tot din gheata lui Bawab. Gebhart mai dă un assist de efect,  iordanianul, nemarcat, a încercat o scăriţă peste Gavrilaş, dar fundaşii gazdelor au reuşit să îndepărteze pericolul (’90+2).

Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan, ajutat la cele două linii de Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe. Rezervă a fost Ionuţ Coza.

Cartonaşe galbene: Scarlatache ‘3, Dandea ’28, Alves ’74, Stan ’81 / Papp ’60, Carp ’88

Steaua se califică în finala Cupei Ligii, după 3-0 la general cu Astra, şi aşteaptă returul dintre Dinamo şi Concordia pentru a-şi afla adversarul. În tur, ilfovenii au câştigat cu 3-0 pe teren propriu. Finala Cupei Ligii va avea loc la 17 iulie.

Eroul meciului, Bawab a recunoscut că vorbele lui Becali l-au motivat să arate ceea ce poate: „Sunt fericit pentru goluri şi pentru victorie. Era şansa mea să demonstrez ce pot. Eu trebuie să vorbesc pe teren şi am reuşit să o fac. Nu m-au afectat declaraţiile patronului, m-au motivat. Pe moment, unele vorbe te dor, dar apoi totul trece. Trebuie să fii tare, iar eu am caracter şi trec peste orice. Am trecut şi peste momente mai grele”.

Reghecampf nu s-a arătat foarte mulțumit de prestația lui Bawab, deși iordanianul a reușit ambele goluri ale campioanei României. „Bawab n-a fost lăsat deoparte. Noi facem lotul în funcție de antrenamente. El a intrat azi foarte bine a marcat două goluri. A mai avut două ocazii pe care trebuia să le fructifice. Trebuia să marcheze mai mult. Eram mulțumit de el dacă trata cu seriozitate ocaziile pe care le-a avut. Trebuie să fie mult mai serios”, a spus Reghecampf la Dolcesport.

Video| Goluri și câteva din marile ocazii ale Stelei

Video rezumat: Astra – Steaua 0-2

Galerie foto

Concluzie

A fost un test util, în care echipa trimisă în teren a arătat omogenitate, în ciuda faptului că nu au prea jucat în această formulă. A arătat maturitate și siguranță, mai ales în linia mediană. E drept, împotriva unui adversar modest ca evoluție, dar asta și pentru că pressing-ul roș-albaștrilor nu le-a dat nicio șansă.

  • La plus față de evoluțiile anterioare din acest sezon: Kharja, Bawab, Gebhart.
  • La minus: Răpă, care în ciuda assist-ului este în scădere vizibilă.
Felicitări băieților pentru victorie, calificare și joc! Forza Steaua!

XRay

 

Semifinala Cupei Ligii: Astra – Steaua. Finala mică dinaintea celei mari

Steaua vine la Giurgiu, pe arena Marin Anastasovici, acolo unde deținătoarea trofeului Cupa Ligii va juca miercuri, 13 aprilie 2016, de la ora 18:30, împotriva Astrei, în returul semifinalelor Cupei Ligii. Steaua a câștigat prima manșă de pe „teren propriu” la Pitești, în data de 9 martie, cu scorul de 1-0 prin golul lui Tade. (Steaua – Astra 1-0! Steaua ploii și latul lui Tade)

Arena Marin Anastasovici
Arena Marin Anastasovici

Pentru o săptămână Giugiu va fi buricul Ligii, unde în două partide, disputate la înterval de numai 3 zile, se va decide finalista Cupei Ligii și viitoarea campioană a României. Cu greu se poate imagina un alt scenariu mai de „foc” pentru ocupantele primelor două locuri în Play off: Astra, lidera la zi, și ocupanta locului secund, Steaua, campioana României en titre, a ultimelor 3 sezoane de Liga 1 și  deținătoarea trofeului Cupei Ligii.

Sezon 2015-16: Trofeul de campioană a României și Cupa Ligii Adeplast

Săptămâna asta poate fi istorică pentru Astra, în eventualitatea unei victorii în Play off în faţa roş-albaştrilor, care 99,9% i-ar aduce și titlul în vitrină, după Cupa României și Supercupa câștigate în 2014 după două finale jucate tot cu Steaua. Publicul din Giurgiu nu a asimilat încă echipa, deşi în ultimii ani a fost pe locuri de top, a cucerit trofee, din 2013 a jucat de trei consecutiv în Europa League (de 2 ori în play off, 1 în grupe) și într-un sondaj se arată că Astra se bucură de simpatia a 1% din microbişti, astfel că se anticipează că la partida cu Steaua stadionul să fie populat cu foarte mulţi roș-albaștri.

Oficialii Astrei se tem de faptul că vor juca acasă la Giurgiu ca „în deplasare”. Teama liderului este justificată, campioana e foarte iubită la Giurgiu, dovadă bannerele cu urări de „La mulţi ani!” pentru Marius Lăcătuş, apărute pe 5 aprilie în timpul disputei Astra – Pandurii. În consecinţă, Astra a stabilit preţuri prohibitive pentru derby-urile cu Steaua, din Cupa Ligii, respectiv campionat. Cine vrea să asiste din tribune la partida de miercuri va trebui să scoată din buzunar 50 de lei, în timp ce pentru disputa de sâmbătă, 16 aprilie, un tichet costă 100 de lei. Mai mult decât pretul unui abonament pe întreg sezonulul la peluză (90 lei). Asta pe lângă o campanie „promo” pe site-ul oficial,  unde a trecut busc  de la „Steaua București” la „FCSB” pe sistemul ” FCSB nu e Steaua” promovat cu patos chiar de unii suporteri steliști, la unison cu ironiile rivalelor Stelei și ale lui Șumudică.

Sursa: afcastragiurgiu.ro

Prin preţurile foarte mari la tichete se încercă să stopeze venirea în masă a steliştilor. Prosport anunţă că la casele de bilete din Giurgiu, se eliberează tichete de joc doar cu buletinul. Dacă nu faci dovadă că locuieşti în Giurgiu, nu primeşti bilet.

Măsura ar fi venit ca urmare a plângerilor formulate de Şumudică, cel care susține a fost şicanat, înjurat şi lovit cu obiecte aruncate din tribună de fanii dinamovişti la meciul Astra – Dinamo 1-1, din finalul sezonului regulat. O să fiu molestat daca nu iau masuri! O să fiu jignit, o să mi se distragă atenţia. Voi vorbi cu şefii mei să luăm o masură. Să li se dea invitaţii familiilor, celor apropiaţi clubului, nu ştiu. Vreau să se găseasca o soluţie. În Giurgiu e plin de stelişti, vor veni la meci!„. Șumudică s-a plâns și în conferinţa de presă de azi că e tratat pe propriul stadion ca un inamic:„Respectul lor faţă de noi s-a văzut până acum. Am fost de la începutul sezonului pe primul loc şi în tribune veneau 500 de oameni, majoritatea din familiile noastre. La meciurile cu FCSB din acest sezon am fost înjurat şi scuipat de suporteri. Nu mă interesează dacă suporterii o să fie prezenţi pe stadion. Să nu mai vină până la finalul sezonului! Nu aţi văzut ce mi-au făcut fanii şi la partida cu Viitorul? Le-am adus aici West Ham, niciodată nu visau la aşa ceva. Dacă vor să mă scuipe, să dea 100 RON pe bilet”. Bufonul primește exact cu aceași monedă.

Punctul oficial de vedere al Astrei este altul în privinţa legitimării la case. ”Nu există nicio restricţie din partea clubului Astra Giurgiu. Buletinul este solicitat ca urmare a procedurilor specificate în regulament, proceduri stabilite de FRF şi de Jandarmerie. Astfel se controlează vânzarea pentru distribuirea în mod egal a biletelor în toate cele trei tribune ale stadionului”, este reacţia oficială a clubului Astra Giurgiu.

Nu cred în versiunea Prosport, mai ales pe „foamea” din club, dar adevărul cu creșterea prețului este pe principiu „dacă vor să susțină în masă Steaua, atunci să scoată banii”, sperând la încasări mari pentru punga goală. Capacitatea stadionului Marin Anastasovici este de 8,500 de locuri.

Steaua şi Astra se vor întâlni de două ori în această săptămână, miercuri, în returul semifinalei din Cupa Ligii, şi sâmbătă, în Play off.  Roș-albaștrii nu au obținut decât un egal, 1-1,  cu Dinamo și nu-și mai permite niciun pas greșit dacă vrea să câștige al patrulea titlu consecutiv în România. Campioana e la 3 puncte în spatele Astrei și are nevoie de victorie în partida de Play off pentru a trece pe prima poziție a clasamentului. Până atunci se va juca însă și returul din semifinalele Cupei Ligii, în care deținătoarea trofeului își va odihni titularii.

  • „Cupa Ligii trece în planul 7, în planul 25. Niciunul dintre jucătorii de bază nu va fi titular, vor fi numai rezerve. Să demonstreze de ce sunt jucători la Steaua. Asta e strategia mea, nu că Becali impune ceva… E normal să primești ordine de la stăpân. Nu poți să decizi tu ce vrea clubul ăsta. Clubul ăsta vrea titlul și în Liga Campionilor”, a anuntat Becali la sport.ro.

La fel vor proceda și Astra. O victorie în campionat i-ar distanța la 6 puncte de Steaua și titlul ar fi ca și jucat.

  • „Nu vreau să se creadă că nu respect competiţia, dar miercuri nu veţi vedea niciun titular la Astra. Niciunul dintre cei care va juca în campionat nu va fi miercuri pe teren”, a anunţat Șumudică, la „Digi Sport Matinal”.

Cupa Ligii – Echipele folosite în tur :

Steaua (4-2-3-1): Cojocaru – Râpă, Papp, Carp, Momcilovic – Bourceanu, Muniru (Tamaș ’81), Bourceanu – Ad. Popa, Gebhart (Enache ’46), Popadiuc (Kharja) – Tade

Astra (4-2-3-1): Gavrilaș – Scarlatache (Queiros ’67), Dandea, Oros, Junior Morais – Lovin, Boubacar (Teixeira ’33) – Al. Ioniță II (Boudjema ’67), Boldrin, De Amorim

Cupa Ligii – Echipele probabile pentru retur:

Steaua (4-2-3-1): Cojocaru – Râpă, Papp, Carp, Filip – Muniru, Kharja – Popadiuc, Bawab, Gebhart – Tade (Marica)

Astra (4-1-4-1): Gavrilaș – Scarlatache, Dandea, Oros, Ricardo Alves – Lovin – Oliseh, Iulian Rosu, Ioniță II, Daniel Niculae – Florea

După mercato din iarnă, se vorbea la superlativ despre viitoarea forţa ofensivă a Stelei, în condiţiile în care Stanciu, Marica, Gebhart şi Kharja păreau a fi genul de jucători decisivi, care să asigure cu pase decisive și goluri. Din păcate doar primul a dat randamentul scontat, forma fizică ţinându-i în loc pe ceilalţi trei. În fond erau trei „vedete de echipe mari” găzduite  de  infirmerii, fără jocuri în picioare de luni de zile.

Kharja şi Gebhart vor avea ocazia să se remarce, Reghecampf sperând că ar putea să facă diferenţa şi să devină o soluţii pentru primul „11” în Play off. Timo Gebhart şi Houssine Kharja vor fi pentru prima oară titulari împreună la Steaua, cei doi au mai evoluând o singură dată în acelaşi timp, în meciul cu Voluntari (1-3).   În turul acestei semifinale de Cupa Ligii, Kharja şi Gebhart au figurat pe foaia de joc, dar Timo a fost schimbat la pauză, înainte ca marocanul să îşi facă apariţia pe teren.

  • Gebhart, la Steaua în 2016: 19 minute în Chiajna – Steaua 0-2,  25 minute în Voluntari – Steaua 3-1, 11 minute în Steaua – CSMS Iaşi 1-1, 45 de minute în Steaua – Astra 1-0 (Cupa Ligii).
  • Kharja, la Steaua în 2016: 13 minute în Voluntari – Steaua 3-1, 29 de minute în Steaua – Astra 1-0 (Cupa Ligii), 24 de minute în Steaua – Târgu Mureş 2-1.

Reghecampf a declarat la conferința de presă de marți că Marica o să fie folosit. Poate o repriza, la schimb cu Tade. Ca o ironie a soartei, cel repudiat de „Supremul” și trimis să se antreze prin parcuri astă iarnă, Tade, a devenit Jolly Jokerul Stelei. Ca un „paspartu” al defensivelor, francezul e  trimis în teren pe post de „salvator”, uneori din trei în trei zile, și atunci când prima echipă Steaua se chinuie să câștige o partidă în ultimele 30 de minute și atunci când echipa  „nejucaților” evoluează în cupe. Tot Tade este și cel care a făcut ca returul semifinalei să înceapă de la 1-0 pentru Steaua.

  • Becali a povestit la Digisport că momentul când Marica va intra a fost decis de el: “Eu am vorbit cu Marica, mi-a zis că vrea să joace cu Astra, sâmbătă. I-am spus: ‘băi Cipriane, nu putem să facem asta! Întâi demonstrează că poți, că nu putem să riscăm o schimbare. Joacă acum o repriză, intră titular, și, dacă reziști, gata, la revedere.’ Și dacă demonstrează că poate, o să începem cu el titular în meciul de sâmbătă”. Asta confirmă bănuiala mea, exprimată după meciul în care Marica s-a accidentat, că Becali nu e mulțumit de el și a realizat că s-a păcălit, fiind  tot fără atacant.

Adversarele de miercuri s-au întâlnit şi în prima ediţie oficială a Cupei Ligii Adeplast, în sezonul 2014-2015, tot în faza semifinalelor. Steliștii au învins pe teren propriu cu 3-0 (marcatori Tănase, Ţucudean, Rusescu), scor care le-a asigurat calificarea, în ciuda înfrângerii din retur (Astra – Steaua 2-0, goluri Fatai şi Enache). Reamintim că în ediția trecută Steaua a câștigat trofeul învingând cu scorul de 3-0 pe Pandurii Târgu Jiu. Finala din 20 mai 2015 s-a disputat pe Arena Națională în fața a 20.000 de spectatori.

Având în vedere importanța capitală a partidei de sâmbătă din Play off, Reghecampf va folosi miercuri toți jucători care nu au prins multe minute de joc până acum. Totodată este și un test pentru linia a doua a Stelei în perspectiva „remanierii” lotului în vară.

 

Le urăm succes roș-albaștrilor!

XRay

 

Steaua – Astra 1-0! Steaua ploii și latul lui Tade

Steaua a câștigat prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii pe „teren propriu”, la Pitești, în fața Astrei, scor 1-0. O victorie care momentan nu înseamnă nimic, în afară de o briză la moral și un căluș în gura presei.

Vremea, ziua și ora de disputare au adus aproximativ 1.000 de spectatori în tribune. Printre ei și 20 de membri ai Peluzei Nord care au afișat un mesaj adresat atât conducerii echipei de fotbal, cât şi Clubului Sportiv al Armatei: „Vrem normalitate„.

Reghecampf a trimis la luptă o echipă de „morți” (jucători care nu au mai evoluat sau în formă slabă) și „răniți” (foști clienți ai infirmeriei), pe o ploaie câinească și un teren „Nămoloasa din Trivale”, pe care balonul fie se rostogolea agonizant în „slow motion” ca o minge medicinală, fie acvaplana țîșnind ca o rachetă.

În schimb, prospătul salvat de comisiile FRF, Marius Șumudică, a trimis „echipă de echipă” cu scopul clar de a învinge. BTW, „judecătorii FRF” au salvat un măscărici-mitocan, care imediat a recidivat cu semne obscene adresate fanilor Stelei înaintea, dar și în timpul meciului. Întrebat la conferinţa de presă „Cel cu bărbăția mică”, dar tupeu cât casa, a negat că ar fi făcut semne obscene, acuzându-i pe ziarişti că nu fac decât să caute scandal, chiar dacă pozele fotografiile arată altceva. „Ce semne am făcut, domnule? Aţi văzut dumneavoastră? Serios? Aveţi poze? Dacă dumneavoastră consideraţi că am făcut gesturi obscene, la câte înjurături am primit azi, înseamnă că vreţi să cautaţi scandal”, a spus Şumudică.

Echipele de start:

  • Steaua: Cojocaru – Râpă, Papp,  Carp, Momcilovic – Bourceanu, Muniru (Tamaş 81) – Popa, Gebhart (   Enache 46), Popadiuc (Kharja 61) – Tade
  • Astra: Gavrilaş –   Scarlatache (Pedro Queiros 67), Oros, Dandea, J.Morais – Boubacar (Teixeira 33), Lovin – Ioniţă (Boudjemaa 67), Boldrin, De Amorim – Florea

Jocul din prima parte al ambelor formații a fost încâlcit. Roș-albaștrii au avut și o mână moartă, pe Timo Gebhart. Reghecampf nu a fost inspirat când l-a aruncat în luptă pe un asemenea teren și într-o așa formulă de start. Neamțul nu este în condiția fizică de a ara o mocirlă. În plus, terenul îi anula bagajul tehnic și relațiile de joc erau zero într-un grup ofensiv în care unii evoluau în premieră împreună. În același același „tonus pe mocirlă” cu Gebhard a fost și Kharjda, întrodus în repriza a doua. Totuși, în minutul 37, Gebhart a avut o finalizare de efect. Bine lansat în careu, a înaintat cu mingea la picior după care a trimis de la 7 m, din unghi, o ghiulea pe colțul scurt, care a trecut de puțin pe lângă bară. Timo s-a arătat deranjat de teren, acuzând că i-a țopăit mingea înainte de lovire. De o țopăită a avut parte și Tade în minutul 17, însă mingea șutată spre poartă,  din poziție centrală, s-a transformat comic într-o pasă pe dreapta la Adi Popa.

Terenul a fost principalul adversar al celor două combatante. Singurul eveniment „hot” a fost când Boubacar și-a îndoit genunchiul în testicolele lui Muniru și apoi a ieșit  de pe teren accidentat, iar locul său a fost luat de Teixeira.

Repriza a doua a început fără Gebhart, înlocuit cu Enache, și Steaua a avut mai multă consistență ofensivă. Tade și-a prefațat destinul în minutul 48, când a șutat în forță de la marginea careului de 16 metri, puțin pe lângă bara din stânga porții lui Gavrilaș. A fost o fază plecată de la Bourceanu, la care a mai contribuit și Adi Popa cel care i-a pasat din prima francezului. Unicul gol al partidei a venit în minutul 63. Faza a plecat tot de la Bourceanu, care l-a deschis pe stânga pe Enache, acesta a centrat, mingea a ajuns la Scarlatache, fundașul a pasat exact în centru de unde Adi Popa a șutat în bara din dreapta porții lui Gavrilaș. Mingea a revenit în teren și Tade a finalizat cu latul.

Video| Golul lui Tade

După gol, Astra a căutat egalarea și prin schimbări în echipă și tactic, ceea ce a deschis jocul și a crescut numărul fazelor de poartă și al situațiile de gol, din care unele uriașe, cum a fost și cea a lui Carp (’90+2).  Contraatac al roș-albaștrilor, 4 contra 2, Enache a scos în centru spre Carp iar fundașul central, singur la 6 m, din poziție centrală, a trimis peste transversală. Anterior acestei faze,  Astra a avut și ea șansa egalării.

Golul și ocaziile mai de gol

Video| Ratarea uriasă a lui Carp (’90+2)

Câteva considerente, dincolo de circumstanțele atenuante ale terenului

La plus față de evoluțiile anterioare:

  • Bourceanu a avut momente care au amintit de fostul căpitan al Stelei.
  • Tade, nu pentru gol, ci pentru risipa de efort, de multe ori utilă. Deposedarea făcută în locul lui Râpă la marginea careului stelist, a aratat aria pe care a baleiat-o în acest meci.
  • Carp a fost prezent la finalizare având două ocazii. Una cât roata carului.
  • Popadiuc a părut incisiv și cu vână.

La minus de minus, Râpă. Haotic, și defensiv și ofensiv. A risipit multe oportunități prin centrări de toată jena, nu de fotbalist cu 4 titluri de campion în buzunar. Cred că a fost una dintre cele mai slabe prestații ale lui la Steaua.

Slab arbitrajul lui Marius Avram.

Video rezumat: Steaua – Astra

Partida retur se va disputa la Giurgiu, pe stadionul Marin Anastasovici, în 5 aprilie.

Galerie foto

 

XRay

 

Semifinala Cupei Ligii: Steaua – Astra. Repetiția finală

Steaua revine la Pitești, pe arena Nicolae Dobrin, acolo unde deținătoarea trofeului va juca miercuri, de la ora 17:00 (Digi Sport 1), împotriva Astrei Giurgiu, în prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii.Roș-albaștrii așteaptă cât mai mulți spectatori în Trivale, deși interesul mult mai mare este pentru duelul din play-off-ul Ligii 1, cele două echipe urmând să se întâlnească iar, pe același stadion, duminică seară.

Biletele se pot cumpăra de la casele stadionului din Pitești, iar ele costă 10 lei le peluze, 15 lei la tribuna a doua și 20 de lei la tribuna I. Casele sunt deschise până la ora 19:00, iar miercuri programul este de la ora 11:00 și până la ora de start a partidei.

Duminică seara, la marele derby din Play off cu Dinamo, peste 400  de suporteri din Peluza Nord (numărul maxim de locuri acordat Stelei de clubul Dinamo) au făcut deplasarea în Ștefan cel Mare și promit să fie prezenți și în Pitești la duelul cu Astra, din semifinalele Cupei Ligii.

Steaua BucurestiVandutii… Doar nu putea exista alt motiv pentru prezenta noastra acolo! No?

Posted by Peluza Nord Steaua Oficial on 7 Martie 2016

„Fie că vom fi 3-4, fie că o vom face în număr mare, vom fi prezenți la fiecare meci și vom încerca să nu mai lăsăm mesaje doar în fața calculatorului. Îi așteptăm pe toți cei care vor să fie alături de noi, miercuri la Pitești, dar și la următoarele meciuri, ca să ne ajute să cerem tare și răspicat rezolvarea problemelor care au adus la lipsa suporterilor steliști de lângă echipă”, a fost mesajul fanilor.

Prima semifinală a Cupei Ligii Adeplast se va disputa între două formaţii care au avut rezultate remarcabile în ultimii ani, perioadă în care fiecare confruntare directă Steaua-Astra a fost capul de afiș al competițiilor interne.

Exact ca în dubla cu rivala Dinamo, semifinala va prefața întâlnirea de peste 4 zile, duminică, 12.03.2016, ora  20:30, din etapa a 2-a de Play off,  partidă pe care Steaua și Astra o vor disputa tot la Pitești.

Roș-albaștrii au marcat cel puţin un gol în 9 din ultimele 10 jocuri disputate din postura de gazde, singura partidă în care nu au reuşit să înscrie fiind chiar cea cu Astra din campionat, scor 0-1. Steaua a ajuns în semifinală după ce a trecut în faza precedentă de Poli Timişoara, graţie golului înscris de Alexandru Chipciu, în minutul 32.

Giurgiuvenii au pierdut doar două dintre cele 18 meciuri jucate pe teren advers în toate competiţiile interne din acestă stagiune, în rest au 13 victorii şi trei rezultate de egalitate. Printre succese se numără şi cele două din Cupa Ligii Adeplast, 2-0 cu FC Voluntari (marcatori Gouriye, Alibec) şi 3-0 cu Viitorul (marcatori Teixeira, Alibec, Ioniţă II).

De-a lungul timpului, s-au disputat 28 de întâlniri oficiale între cele două echipe, în 11 dintre acestea s-au impus steliştii, în 9 „astralii”, iar 8 jocuri s-au terminat la egalitate.

  • Primul meci a avut loc pe 5 decembrie 1998, Steaua – Astra 1-0, grație golului marcat de Eugen Trică. În returul campionatului 1998-1999, s-a consemnat întâia remiză , 1-1 la Ploieşti.
  • Prima victorie a Astrei a venit pe 5 aprilie 2000, Astra – Steaua 1-0, prin golul lui Florin Pogăcean. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Costică Ştefănescu, respectiv Victor Piţurcă.
  • În 2000-2001, sezon la finalul căruia Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu din carieră ca antrenor, Astra a fost echipa care a învins Steaua în ambele partide, 3-1 Bucureşti şi 3-0 la Ploieşti.
  • Cele mai multe goluri s-au consemnat tot într-o partidă din Liga 1 Orange, pe 28 iulie 2012, Astra -Steaua 3-4.
  • În 2014, Steaua şi Astra au jucat de două ori cu trofeul pe masă, în Cupa României şi Supercupa României. De fiecare dată s-a impus formaţia din Giurgiu, după executarea loviturilor de departajare.
  • Steaua (28,75 mil euro) şi Astra (19 mil euro) sunt cele mai bine cotate echipe de către site-ul de specialitate www.transfermarkt.de. Mediile de vârstă ale celor două loturi: Steaua – 26 ani şi 2 luni; Astra – 28 ani şi 5 luni.

De asemenea, adversarele de miercuri s-au întâlnit şi în prima ediţie oficială a Cupei Ligii Adeplast, în sezonul 2014-2015, tot în faza semifinalelor. Steliștii au învins pe teren propriu cu 3-0 (marcatori Tănase, Ţucudean, Rusescu), scor care le-a asigurat calificarea, în ciuda înfrângerii din retur (Astra – Steaua 2-0, goluri Fatai şi Enache).

În ediția trecută Steaua a câștigat trofeul învingând cu scorul de 3-0 pe Pandurii Târgu Jiu. Finala din 20 mai 2015 s-a disputat pe Arena Națională în fața a 20.000 de spectatori. 

Ultimele două confruntări, ambele în Liga 1 – sezonul regulat 2015-2016, au fost câştigate de Astra, 2-0 la Giurgiu şi 1-0 la Piteşti. Ne amintim cum.

Antrenorul Laurenţiu Reghecampf este neînvins în cele 7 dispute cu Astra, palmaresul său cuprinzând 4 victorii şi 3 remize (rezultatul finalei Cupei României 2013-2014 a fost trecut cel de la finalul timpului regulamentar, scor 0-0).

Comisia de Recurs a decis marți să micşoreze suspendarea de şase luni dictată iniţial pariorului Şumudică. Acesta a primit o suspendare de doar două luni, însă pedeapsa va intra în vigoare începând cu sezonul următor. Astfel, Şumudică îşi poate pregăti Astra până la finalul sezonului, urmând ca suspendarea de două luni să intre în vigoare o dată cu startul sezonului 2016-2017.

În semifinala de mâine, Reghecampf nu va putea conta pe Hamroun (suspendat), Filip, Marica și Bawab accidentați. Marica a aflat luni că este vorba doar de o leziune fibrilară și nu de una totală. În aceste condiții, va reveni pe gazon cel mai târziu peste trei săptămâni. Organismul are nevoie de câteva zile de repaus total, după care se va relua, treptat, la un interval de 3-4 zile, recuperarea cu exerciții specifice.  Astfel, Marica va rata doar ”dubla” cu Astra de săptămâna aceasta și meciul cu Viitorul, din etapa a 3-a a play-off-ului, dar va putea reveni la partida cu Pandurii.

Bawab s-a accidentat la antrenament, iar initial medicii credeau ca atacantul va rata tot sezonul de primavara, dar au constat că are o intindere la ligamentele genunchiului stâng și ar putea reveni pe teren la meciul cu Viitorul din a 3-a etapa a play-off-ului.

Având în vedere importanța capitală a partidei de duminică din play off, probabil Reghecampf va folosi miercuri o echipă de rezerve, cu jucători veniți din recuperări (Kharja) sau care nu prins multe minute de joc până acum:  Cojocaru, Carp, Râpă, Momčilović, Bourceanu, Suley Muniru, Gebhart, Popadiuc,  Mihalcea, Onțel și Tade.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Xray

Steaua -ACS Poli 1-0! În semifinale cu un gol… din două penaltiuri ratate

Aseară, pe Arena Națională, Steaua s-a calificat fără glorie în semifinalele Cupei Ligii. Deţinătoarea trofeului a trecut în sferturi de Poli Timişoara, scor 1-0, după un meci în care Nicuşor Stanciu a ratat două penaltiuri în 5 minute, prin execuții parcă trase la xerox.

În faţa unui stadion gol, aproximativ 1000 de spectatori, campioana a suferit pentru calificarea în semifinalele Cupei Ligii, în primul rând din cauza lejerității cu care a tratat acest meci, începând de la banca tehnică. Lejeritate manifestată și de conducerea stelistă în strategia transferurilor din vară. Steaua și-a propus ca obiective  campionatul și cupele, dar a ajuns să le atace fără vârfuri autentice. A fost și cazul acestui sfert de finală.

ACC Poli şi-a săpat singură groapa, de două ori, trecând de la fotbal la handbal și volei. Prima dată, în minutul 27, printr-un dublu henț în careu la aceeași fază, când pe rând, doi timișoreni au blocat șuturile spre poartă cu mâna ca pe semicerc, ultimul fiind Artean, însă Kirschstein a respins şutul de la 11 metri al lui Nicuşor Stanciu.

Peste cinci minute, scenariul s-a repetat. De această dată, Sarmov a jucat înexplicabil mingea cu mâna, ca la volei când o deviezi peste fileu, iar Andrei Chivulete a dictat a doua lovitură de pedeapsă. Tot Stanciu a executat, parcă în reluare, un „copy/paste” la prima. Kirschstein a respins din nou, dar de această dată, pe urmărire, Chipciu a înscris al patrulea gol în patru meciuri consecutive, aducând și a cincea victorie în serie a roș-albaștrilor.

Titularizat după două luni, puştiul de 16 ani Vlad Mihalcea a ratat şansa golului de 2-0 în debutul părţii secunde, dar evoluția lui a fost total sub așteptări, departe de prestația lui din debutul sezonului, când a împresionat prin tupeu, tehnică și forță de pătrundere. Poate și prestația generală, mediocră, a echipei și-a pus amprenta pe evoluția juniorului, dar a fost de departe cel care a pierdut cele mai multe mingi prin pase greșite sau duel unu la unu. Unele au fost baze de lansare pentru contraatacurile periculoase ale timișorenilor. Nici tactic nu s-a încadrat în echipă, lăsându-l mereu pe Guilherme singur pe fază defensivă și in contratimp pe cea ofensivă. În a doua repriză, fundașul Belu a început să facă pârtie pe banda stângă roș-albastră, iar Mihalcea figurație. Motiv pentru care a fost schimbat în minutul 56.

În minutul 76, Rădoi l-a  introdus pe Târnoveanu, care a avut mai multă siguranță decât tânărul Mihalcea și un plus de aport ofensiv, dar a ratat și el copilărește singur cu portarul (min. 86).

Pe final, tehnicianul Stelei i-a oferit 2 minute de joc și juniorului Măcriş-Dan, dar mai mult la tragere de timp decât pentru a-l testa într-un meci oficial. Nu cred că a atins mingea până la fluierul final. La plus, de câteva meciuri, este prestația lui Filip. De remarcat este și revenirea lui Muniru. Deposedări de manual, aport defensiv fără faulturi inutile și prezențe la finalizare.

  • Steaua: Cojocaru – Papp, Varela, Toşca, Guilherme – Tahar, Filip, N. Stanciu (Măcriş-Dan ’90+1) – Mihalcea (Muniru ’56), Chipciu, A. Popa (Târnovan ’79). Antrenor: Dumitru Dumitriu.
  • ACS Poli: Kirschstein – Belu, Scutaru (Hernandez ’76), Melinte, D. Popescu – Llorente, Artean, Sarmov (Croitoru ’36) – Bărbuţ, Elek (Rufino ’64), Goga. Antrenor: Florin Marin.
  • Cartonaşe galbene: Târnovan ’80, Chipciu ’81 / Artean ’27, Sarmov ’31, D. Popescu ’38
  • Arbitri: Andrei Chivulete – Marius Nicoară, Daniel Mitruţi – George Rădulescu
  • Statistică
  • Rezumat

Steaua completeaza careul de asi în Cupa Ligi și va intalni în semifinale pe Astra Giurgiu, în timp ce Dinamo și Concordia Chiajna vor lupta pentru celalalt loc în finală.

Felicitări băieților pentru calificare, dar nu și pentru jocul mediocru!

XRay

Avancronică FC Steaua București – ACS Poli Timișoara

Liga Profesionistă de Fotbal și ISB Media Holding au stabilit programul după care se vor disputa partidele din sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast. Astfel, joi, 15.10.2015, ora – 21.00, deținătoarea trofeului FC Steaua va întâlni formația ACS Poli Timișoara. Meciul se va disputa pe Arena Națională și va fi transmis TV de  Look TV, Digi Sport și Dolce Sport. Campiona României și vice-campioana, ASA Târgu-Mureș, s-au calificat direct în sferturi, în timp de timișorenii au trecut de optimile competiției învingând Petrolul Ploiești cu scorul de 1-0.

Notă: Ne face o deosebită plăcere să reamintim că Steaua este câștigătoarea primul trofeu al Cupei Ligii, o competiție nouă destinată numai cluburilor din Liga 1 profesionistă de fotbal. La prima ediție oficială a Cupei Ligii, sezonul 2014-2015, FC Steaua București a învins în finală, scor 3-0, pe Pandurii Târgu Jiu.

  • Filmul primei finale a Cupei Ligii Adeplast
  • Finala
  • Spectacol unic la unica finala a Cupei Ligii Adeplast
Site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal a prefațat foarte interesant partida FC Steaua – ACS Poli Timișoara din sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast

„Ultima confruntare din faza sferturilor programează întâlnirea dintre „roş-albaştrii” şi „studenţii” bănăţeni, o dispută care ne-a oferit de-a lungul timpului multe momente memorabile. În rândurile următoare, vom trece în revistă câteva dintre meciurile de poveste consemnate în cei aproape 70 de ani de dueluri directe.

Prima întâlnire a avut loc pe 5 septembrie 1948, CS U – Steaua 6-0, rezultat care a rămas drept ultima înfrângere la șase goluri diferenţă suferită de bucureşteni în toate competiţiile! Deşi l-au avut în teren pe legendarul Gică Popescu I, iar pe bancă s-a aflat Colea Vâlcov, „roş-albaştrii” nu au putut opri trupa antrenată de Ion Lăpuşneanu, o echipă care mai jucase doar două meciuri pe prima scenă. Petru Iovan, Andrei Rădulescu cu o dublă şi Raul Mazăre, ultimul cu o triplă în repriza a doua, au produs unul dintre cele mai ruşinoase rezultate din istoria „militarilor”.

Întâia confruntare eliminatorie a avut loc în semifinalele Cupei României, pe 1 noiembrie 1951: 3-1 pentru CCA. Prima jumătate a anilor ’50 a fost cea în care bucureştenii au dominat fotbalul intern, iar acest aspect s-a simţit din plin şi în duelurile cu bănăţenii. Astfel, din 1949 şi până în 1955, „roş-albaştrii” au legat 12 meciuri consecutive fără înfrângere în toate competiţiile: 9 victorii şi 3 remize. Seria a fost oprită în iunie 1956, 2-1 la Bucureşti, după care a urmat un 5-0 la Timişoara, două reuşite purtând semnătura lui Ioan Ciosescu, cel mai bun marcator „all-time” din istoria bănăţenilor în Liga 1 (69 de goluri înscrise).

Pe 7 mai 1978, suporterii bănăţeni au asistat la una dintre cele mai nebune partide dintre Poli şi Steaua. La ora meciului, vizitatorii ocupau locul 1, în timp ce gazdele se poziţionau pe 2. Timişorenii lui Angelo Niculescu s-au impus cu 4-1 (Dembrovschi dublă, Nucă, Giuchici / Marcel Răducanu) şi au preluat şefia clasamentului, pe care aveau să o pierdă până la final, chiar în detrimentul echipei antrenate de Emerich Jenei, mulţumindu-se în cele din urmă cu locul 3.

De referinţă au rămas şi întâlnirile din stagiunea 1979-1980, cea în care Steaua a câştigat dubla din campionat cu 10-2 la general (3-1, 7-1), dar a pierdut finala Cupei României, după ce Viorel Vişan şi Dan Păltinişanu, în prelungiri, au întors rezultatul şi au adus ultimul trofeul în vitrina unei echipe din Banat.

Trecem peste anii 80, cei în care diferenţa a fost net în favoarea Stelei, gruparea bucureşteană fiind ani buni o forţă europeană, şi ne oprim la finala Cupei României  din 24 iunie 1992. Elevii lui Victor Piţurcă, antrenor aflat la prima experienţă ca tehnician, au deschis scorul la finalul primului sfert prin Alexandru Andraşi, dar avantajul a ţinut doar până în minutul 20, atunci când Marcel Băban a restabilit egalitatea. Deşi ambele formaţii au avut ocazii, s-a ajuns la penalty-uri, acolo unde s-au impus bucureştenii, trupa condusă de pe bancă de Ion V Ionescu ratând de trei ori de la punctul cu var (Băban, Stoicov, Adrian Crăciun).

– 25 august 2002, Steaua – Poli Timişoara 0-1 (antrenori Cosmin Olăroiu / Basarab Panduru): a fost ultima victorie bifată de bănăţeni în deplasare.

Povestea continuă cu un al moment de referinţă, cel din 9 aprilie 2004, Poli AEK – Steaua 1-8, scor care a consemnat cea mai severă înfrângere suferită de bănăţeni în Liga 1 pe teren propriu. Căpitanul bucureştenilor era Mirel Rădoi, iar printre marcatori s-a aflat şi Nicolae Dică, autorul unei duble.

În fine, de la revenirea fotbalului timişorean pe prima scenă, cele două s-au mai întâlnit de patru ori (un joc în Cupa României): au fost două victorii ale Stelei, o remiză şi un succes al lui Poli, cel din 13 septembrie 2015, atunci când unicul gol al meciului a fost marcat de Javier Fernandez. Acest insucces este şi singurul înregistrat de „roş-albaştrii” în ultimele opt meciuri oficiale disputate în stagiunea competiţională 2015-2016.

Florin Marin a activat ca jucător în tricoul bucureştenilor din 1976 până în 1984. Ca antrenor, acesta a întâlnit Steaua de 24 de ori: are 7 victorii (ultimele trei consecutive) – 8 remize – 9 înfrângeri.”

Sursa: LPF

Nota Redacției

  • La data de 7 decembrie 2012, Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a anunțat că ACS Poli a primit, gratuit, de la Marian Iancu, insigna FC Politehnica Timișoara, palmaresul, culorile și că acesta le poate utiliza începând cu sezonul 2013-14. Cu toate acestea, din cauza complicațiilor apărute în formalitățile legale și din cauza datoriilor FC Politehnica, ASC Poli a jucat în aceleași culori în sezoanele 2013-2014 și 2014-2015. Oficial, nu este recunoscută drept continuatoarea echipei „Politehnica Timișoara”, însă oficialii bănățenilor au anunțat că pe data de 28 mai 2015, ACS Poli a primit dreptul de a folosi numele, palmaresul, culorile Politehnicii Timișoara și vor fi utilizate începând cu sezonul 2015-2016. De aceea LPF a tratat-o în prezentarea de mai sus ca pe continuatoarea lui „Poli”.

ACS Poli speră să repete figura din campionat și în Cupa Ligii, chiar dacă meciul va fi la București.

Florin Marin: „Am jucători cu experiență, au trofee câștigate în cariera lor, din acest punct de vedere nu vor fi probleme. E un avantaj moral, dar Steaua pornește cu prima șansă, e campioana, cu jucători de calitate, nu au mai pierdut de la meciul cu noi, au moral bun și e un meci cu miză la calificare. Meciurile sunt diferite față de cele de campionat. Fiecare echipă are puncte slabe. Vom juca la calificare. Luăm în calcul și penalty-urile, normal… Toată lumea spune că dacă am cîștigat noi, pot și ei să bată Steaua, nu s-a întîmplat acest lucru„.

FC Steaua București, deținătoarea trofeului, are ocazia să răzbune cele 3 puncte pierdute incredibil în campionat, printr-o calificare în semifinalele Cupei Ligii Adeplast.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

images (1)

XRay