Arhiva etichetelor: CSA

Fără Becali, dar pe banii lui!

Trebuie să fi observat că nu m-am băgat în polemica Steaua – FCSB. Am preferat să stau departe tocmai pentru că n-am înțeles toate datele problemei. Sincer, ele nu-mi sunt foarte clare nici acum.

De la un timp, am ales să scriu FCSB pentru a nu încălca o hotărâre judecătorească. Bună sau rea, legea trebuie respectată. În paralel, am deplâns însă faptul că, substituind Steaua cu FCSB, am distrus un brand, printre ultimele de anvergură în sportul românesc. La acest capitol, n-avem egal și nu trebuie să ne facă altcineva rău pentru că ne facem singuri. Mustim de talent și de inițiativă în direcția asta.

Mai nou, s-a sesizat și Parlamentul în chestiunea Stelei, drept pentru care ministrul apărării naționale și șeful Statului Major General au fost audiați deunăzi de Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senat, for condus de Iulian Dumitrescu. Întâlnirea trebuie să fi fost una de lucru, utilă în ideea că a reluat o discuție ce preocupă un public numeros. Altminteri, nu mă aștept ca ea să fi rupt pisica în două. Nu putea simplifica lucrurile atâta vreme cât, surprinzător, Gigi Becali a refuzat să fie prezent!

Considerându-se nedreptățit de decizile din dosar, latifundiarul s-a supărat și nu mai are chef de dialog. Personal, cred că greșește, dar nu eu, care nu-s în relații cu el de peste un deceniu, sunt cel mai în măsură să-i dau sfaturi. Evident că Becali, care le știe pe toate, va căuta să iasă la mal și de data asta. Totuși, i-aș recomanda ca, renunțând la orgolii și la țâfne, să se așeze la masa tratativelor și să încerce să depășească momentul critic. Măcar să încerce.

În rest, președintele comisiei amintite, Iulian Dumitrescu, a atras atenția că valoarea mărcii trece de 50 de milioane de euro. A completat însă că, pentru a nu risca o depreciere a mărcii, echipa trebuie să joace la nivel înalt, nicidecum în Liga 4 ori 5! Cu alte cuvinte, ca marca să rămână la 50 de milioane, deținătorul ei ar fi dator să investească anual cel puțin 20 de milioane, sumă pe care însuși ministrul Gabriel-Beniamin Leș a declarat că n-o are! Și dac-ar avea atâția bani, MApN i-ar folosi în alte scopuri. Normal, prioritățile Armatei sunt altele, nu fotbalul.

Cum același ministru a recunoscut și că „am făcut echipă pentru a proteja marca”, întrebarea e pe unde va scoate cămașa MApN ca să întrețină CSA Steaua în condițiile în care ar putea asigura o finanțare anuală de maximum 300.000 de euro?! Atunci, diferența de până la 20 de milioane, hai până la 10-12, de unde ar proveni? Ar pica din cer? Din sponsorizări, a sugerat ministrul, dar mai ales din cele 37 de milioane de euro pe care-i va plăti Gigi Becali, deoarece ar fi folosit fraudulos marca pe parcursul a 10 ani, din 2004 în 2014. Întrucât n-am priceput, numai eu?, cum s-a stabilit prejudiciul anual de 3,7 milioane, când marca, la o adică, s-ar vinde pe o sumă mult mai mică, nu mai insist. N-am înțeles atunci, nu înțeleg nici acum.

În ignoranța mea, tot înțeleg ceva. Că și dacă, împotriva prevederilor FIFA, ar vrea să patroneze o echipă profesionistă în eșalonul 2 sau 3, MApN ar putea s-o facă doar dacă va primi o căruță de bani de la Becali, sumă evident dreasă din condei, exagerată. Iată de ce repet că unicul drum spre ieșirea din impas e cel al negocierilor.

Ovidiu Ioanițoaia

Sursa: blogsport.gsp.ro/ioanitoaia

Discutie in Senat despre Steaua

La initiativa sefului Comisiei pentru apărare publică și siguranță naționala, in cadrul Senatului Romaniei a avut o dezbatere la care au fost invitati sa aduca lamuriri ministrul Apărării Naționale, Gabriel-Beniamin Leș și Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Armatei, referitor la situatia brandului Steaua si a proiectului echipei de fotbal a CSA Steaua.

Cele mai interesante declaratii au fost sintetizate de Digisport:

”Am fost obligați să facem echipa de fotbal, pentru că pierdeam marca nefolosind-o timp de cinci ani! Așa spune legea. Plus că avem de recuperat un prejudiciu în valoare de 37 de milioane de euro.

Momentan, nu putem concesiona marca, pentru că legea nu ne permite. Este un activ patrimonial. Așa că am format, cum spuneam, noua echipă, care va începe din Liga 4”, a spus ministrul Apărării Naționale.

De asemenea, ministrul Gabriel-Beniamin Leș a tinut sa reconfirme existenta unui buget deja alocat pentru urmatoarele doua sezoane:

”În următorii doi ani, avem bugetul asigurat! 300.000 de euro, pe sezon. Vrem, însă, și sponsori.

În plus, dacă vom recupera prejudiciul de 37 de milioane de euro, atunci toată suma o vom investi în fotbal.”

Din pacate, pentru cei care inca mai credeau in buna-vointa a celor de la CSA/MApN, ne vedem pusi in situatia de a sustine o echipa a CSA-ului nascuta dintr-o obligatie legala sau a sustine actuala echipa FCSB, avand o denumire clonata dupa modelul acronimului FC B(arcelona) si fiind condusa de niste oameni certati cu legea, care de asemenea au si pus umarul la preluarea sectiei de fotbal prin frauda si comitand diverse ilegalitati.

Ca o ironie a sortii, tocmai un mesaj al rivalilor nostri se muleaza perfect peste viitorul incert al Stelei:

Fotbalul  Steaua a murit / A ramas doar ura / …

dinPeluzaTramvai

Steaua din exil. Lumini și umbre în războiul celor două clanuri

Nu este niciun dubiu că asistăm la un război dus la lumina reflectoarelor între două clanuri care n-au nicio legătură cu Armata. Primul clan este ca un aisberg, cu linia întâi vocală scoasă deasupra apei, iar sub cortina tenebroasa apei stă „lumea tăcerii” civile și rezerviste. Propagandistic, purtătorii de mesaj clameaza „Armata e cu noi”, ca în 1989, când manifestanții o invocau pentru a se legitima în acțiune și a spera că armele din fata lor nu se vor descarca în ei. Beligeranții clanului, vocalii din linia întâi, sunt personaje cu o notorietate națională care captează toată atenția media ca un „black hole”, încât nimeni nu mai face pe scufundacul să arunce un ochi sub umbra apei.

Celălalt e clanul Becali. „Războinicul luminii” a pus mâna pe pachetul majoritar de acțiuni la FCSB în 2003, suflându-l de sub nasul celor care acum se pregătesc, după 20 ani, să ia și ei caimacul  la o clonă Steaua, ștanțată cu vechea siglă a FCSB-ului pe care Talpan scrie „conform cu originalul”. Dar cum două săbii nu încap în aceeași teacă, clanul revanșard a implemantat un plan de a aduce FC Steaua la sapă de lemn, sportiv, financiar și la numărul de suporteri. Exact unde au mai dus-o înainte de anul 2000 și a salvat-o Becali.

O scurtă trecere în revistă „trupelor ”  de acum 20 de ani în perioada 1998-2002.

Aceași actori și Steaua acum 20 de ani

Conducerea

După 1998, atmosfera în AFC a devenit încărcată, Steaua fiind măcinată de lupta între generalii CSA și „civili” de a controla asociația și certuri interminabile dintre „civili” pe poziții de influență și bani.  AFC nu mai avea statul o sursă de finanțare ca CSA-ul. Trebuia să supraviețuiască din ce producea echipa și ontribuțiile membrilor. Mulți cu gura mare, dar cu buzunarele goale. La pomana din 1998 s-au înghesuit peste 100 de membri fondatori. Logic, în chip populisto-mokangist. Când a fost vorba de bani… Astfel, Adunarea Generală a fost cernută de introducerea cotizaţiei obligatorii de 1200$. AFC nu putea supraviețui cu vorbe. Asta a polarizat intern asociația. Din cei 89 de membri fondatori iniţiali, 36 au semnat de partea Opoziţiei, pentru organizarea de alegeri pe 27 mai 2002. Adunarea Generală a fost convocată pe 8 mai 2002, Viorel Păunescu fiind reales pentru un mandat de alţi 4 ani.

  • Hagi: „La Lido nu Steaua a făcut Adunarea, ci Păunescu singur. N-am ce face, tot eu trebuie să spun că s-au făcut presiuni. De exemplu, generalul Mirea nu a mai venit, iar luni seară generalul Gavrilă a fost sunat de colonelul Zisu, membru în actualul Consiliu Director, care a încercat să-l influenţeze să nu se mai implice. Eu consider că, după 9 aprilie 2002, el este preşedinte ilegal la Steaua pentru că au trecut 4 ani de la alegerile din 1998″. „La Steaua nu e nevoie de dictatură!”

Managementul economic

Generalul Gavrilă, fostul comandat CSA când Steaua cucerea CCE în 1986, declara în 2002: „Steaua este falimentară. Are datorii de 35 de miliarde la buget. Din 1998 nu aţi mai plătit impozite pe veniturile din salarii.” Datoriile la stat pe impozite și salarii erau de 12,5 miloane dolari (la cursul anului 2001) și erau reale pentru că au rămas la AFC. In 2006, seful ANAF, Sebastian Bodu, a declarat că datoria era de circa 12 milioane de euro pe care fosta societate ce a patronat clubul din Ghencea – AFC Steaua – o avea catre bugetul de stat.

Managementul sportiv

În sezonul 1998-1999 Păunescu era la conducere de la început şi anul este dezastruos. În iarnă, Steaua lui Păunescu era la 10 puncte sub liderul Rapid, având cea mai slabă clasare din ultimii 17 ani! La sfârşitul campionatului, Steaua termina pe 3, la 23 de puncte în spatele Rapidului.

În sezonul de primăvară 2001-2002, ultimul dinaintea transformării în societate pe acțiuni. Prezentăm câteva facsimile – ştiri şi editoriale – care introduc destul de fidel perioada.

Performanţele echipei erau în cădere. Clubul şi suporterii se aflau între dependenţa finaciară de Gigi Becali, rezultatele slabe şi iminenţa unei schimbări de fond – privatizarea.



Suporteri binecunoscuți pe site-ul fcsteaua.ro după ID. Redstar postează și acum. Atenție! E vorba de Steaua lui Talpan, 2001-2002, nu „FCSB”-ul lui Becali!


  • Voi republica serialul „Steaua de la MApN la Becali” documentat și scris de Filip Findean, un antibecalist notoriu. Un remember pentru cei cu memorie scurtă, să vadă realizările din 1998-2003 și cum se furau bani din club în perioda 1991-2003! Se furau, nu se scoteau legal ca profit. Să mai vadă că ideea privatizării era încă din 1995 a generalilor și nu a fost toana lui Becali în 2003.

În toată perioada de după 1998 și până azi, Armata nu a mai fost interesată să înființeze o altă echipă de fotbal profesionist și nu și-a manifestat niciodată intenția să o recupereze pe cea dată în 1998.

  • După 1998 Armata avea cu totul alte priorități, specifice menirii ei ca instituție în stat.  Aderarea la NATO, restructurarea și modernizarea dintr-un buget de țară săracă.
  • Armata nu dorea echipă de fotbal nici în 2003,  când AFC s-a restructurat într-o societate pe acțiuni. Ținta ei era tot NATO și UE unde voia să se integreze ca stat democratic, nu comunist, cu echipe de fotbal departamentale! Abia în 2004 a fost acceptată în Pactul Nord Atlantic ( North Atlantic Treaty Organisation ) ca membru cu drepturi depline.
  • Nu dorea echipa de fotbal nici în 2007, din moment ce își „privatizase” și trupele. Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în România din anul 2007, și Armata oferea locuri de muncă full time pentru soldați profesioniti. Tot în acel an devenise membră UE și lupta să pară stat de drept, nu care controlează și interferă cu fotbalul profesionist prin echipă de fobal a armatei.
  • Nu vrea nici măcar acum în 2016-17, pentru că Talpan & Co. sunt voci private, nu ale clubului CSA sau MApN, de unde juristul e scos cu poliția militară.

Armata nu a deschis niciodată un proces pentru recuperarea patrimoniului secției de fotbal transferat asociației non-profit în 1998 și nu a revendicat nimic de la FC Steaua București. Dacă solicita în instanță retrocedarea și obținea verdict favorabil, FC Steaua întra în proprietatea MApN-ului și nu mai urma balamucul de azi. Armata scotea la licitație publică pachetul de acțiuni ale sociețății comerciale și FC Steaua continua activitatea normal, schimbând doar proprietarul.

Însă la MApN nu există o bază legală pentru a reclama în instanță patrimoniul secției dat în 1998 la AFC, decât dacă se face o naționalizare ca în 1948, inadmisibilă din partea stat de drept membru UE. Transferul a fost o acțiune volutivă a statului. Și la schimbul de terenuri, de exemplu, statul nu si-a luat terenurile inapoi, ci a primit în compensație o diferența valorică în bani stabilită de instanță.

Totuși a fost un moment tensionat care a amorsat acțiunea anti SC FCSB SA, plecată din MApN dar numai din orgolii personale de răzbunare. În 2010 Becali a refuzat să mai platească restanțele la chirie care s-au umflat peste noapte cu mai mult de 1 milion de euro. Statul s-a trezit că în perioada 2004-2010, chiriașul trebuia să plătitească suplimentar și impozitul pe teren și clădiri, plus penalități. Practic cu aceste impozite chiria se dubla, ajungând la peste 50.000 de euro pe lună, bani încasați de stat. Cu verva-i cunoscută, Becali a ieșit cu un atac virulent împotriva conducerii CSA. Nu a scăpat nici ministrul MApN.  În final a refuzat plata și a părăsit Ghencea, rezolvând „P”-ul din „VPM”. A urmat un proces pe care CSA l-a câștigat și FCSB a fost obligată să plătească restanțele. Așa a apărut la rampă Talpan.

Omul din  umbră la acțiunea pe marcă a fost generalul de Justiție Gabriel Oprea, ministru MApN în funcție la acea dată (23 decembrie 2009 – 7 mai 2012). În 2011 i-a dat undă verde lui Talpan să intenteze procesul de anulare a mărcii înregistrate de SC FCSB SA în 2004, invocând lipsa unui acord din partea CSA.  Apropierea de Oprea l-a îndepărtat pe Talpan de ceilalți din CSA și MApN, cum se plânge chiar juristul. Era bănuit de cârtíța ministrului Oprea, omul care până la demisia guvernului Ponta (noiembrie 2015), l-a susținut pe Talpan în toate demersurile.  Cârtiță a fost bănuit și după 2015, de aceea ministrul Motoc a pus să fie dat afară din sediul cu Poliția Militară și percheziționat de microfoane.

În lista membrilor fondatori AFC cine era la  poziţia 95? D-l general de justiție Gabriel Oprea. N-a semnat şi astfel n-a devenit membru al asociaţiei. Gabriel Oprea a activat până în 1990 ca ofiter de intendenta și apoi ca ofițer consilier juridic cu grad de căpitan, fiind activat în 2001 drept colonel de Justiție.  În 1998 era un „nimeni” și ca nume, și ca avere. A înțeles că jocurile sunt deja făcute pentru Păunescu și generalii CSA. Nu era timpul lui.

Abia din 2001 s-a lansat în polică. Gabriel Oprea a îndeplinit funcția de secretar de stat și președinte al Administrației Naționale a Rezervelor Statului. Între 2002 și 2003, a fost prefect al Municipiului București, iar între anii 2003 și 2004 a fost ministru Delegat pentru Administrația Publică, în Ministerul Administrației și Internelor. În 2003, Gabriel Oprea a devenit membru PSD, îndeplinind funcția de vicepreședinte și membru al Biroului Coordonator Național între anii 2004 – 2005 și de președinte al Departamentului de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, în perioada 2006 – 2009. Gabriel Oprea a fost ales de două ori deputat de Ilfov, prima oară în 2004 și apoi în 2008. În legislatura 2004 – 2008, Gabriel Oprea a fost membru al Comisiei Parlamentare Permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea Controlul Parlamentar asupra Activității SRI.

În perioada 23 decembrie 2009 – 7 mai 2012 a fost ministru al Apărării Naționale, mai întâi în guvernul Boc 2 și apoi în cabinetul Ungureanu. Grupul independenților din Parlament, condus de Gabriel Oprea, a fondat în 2010 partidul UNPR, al cărei președinte este. În iulie 2012, UNPR și PSD au format Alianța de Centru Stânga, care a devenit parte a USL. În cabinetul lui Victor Ponta, a fost vice prim-ministru din decembrie 2012, Ministru de Interne din ianuarie 2014. Din iunie 2015 până în august, el a fost prim-ministru interimar al României. Din noiembrie 2015, el a părăsit guvernul după demisia lui Ponta. Anul 2016 a fost semnul că servise Sistemului, dar îi expirase influența politică, iar acum îl treceau pe linie moartă.  DNA a dispus efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru motive de 2 lei.

Accesul prin politic la informații și resurse l-a umplut și de bani. Milionarul Gabriel Oprea: Casele, mașinile și milioanele de euro din conturile ministrului Internelor

Pe de altă parte, pare în gena lui Talpan de a se face nesuferit. Primul conflict în CSA l-a avut în 2003, când s-a opus închirierii bazei din Ghencea la prețul de 26.000 $/ lună. Juristul CSA a considerat că este chiria prea mică față de prețul pieței, asimilând m² din Ghencea, probabil, cu cel la o cameră în hotelul Crown Plaza. În consecință, Talpan a refuzat să întocmească contractul, și a făcut scandal până a fost dat afară din CSA. Mai exact, a fost trimis în Afganistan. Episod povestit chiar el în 17 ianuarie la DigiMatinal ( „Talpan show anti Petrea, CSA și MApN. Ilie Năstase i-a dat câteva smash-uri„)

Sunt 3 procese mari și late pe subiectul Steaua:

  1. Procesul pe Marcă a fost intentat în 2011. La 25 mai 2011, Talpan a solicitat anularea celor două mărci înregistrate la OSIM, în 1999, de AFC Steaua și, respectiv, în 2004, de SC FC Steaua SA
  2. Procesul pe Nume a fost intentat în februarie 2015. Dosarul  31705/3/2015.
  3. Procesul pe Daune a fost intentat abia în septembrie 2016, Dosarul 34655/3/2016, deși evaluarea era gata încă din februarie 2016. Oprea dispăruse de la butoanele vizibile și Talpan începea să resimtă frânele. Acum câteva zile Boroi i-a răspuns „Nu ma intereseaza ce a declarat juristul clubului Steaua, dar raspund doar atat: reprezentantul oficial al institutiei in orice problema juridica este doar comandantul. Deci eu, in calitate de comandant al clubului, nu puteam risca sa angrenez institutia intr-o batalie pe raspunderea mea fara sa am certitudinea ca totul este conform legii”.

În 2011 s-a ivit o oportunitate de a ataca marca/sigla înregistrată SC FC Steaua SA în 2004. Astfel, la 25 mai 2011, Talpan a solicitat anularea celor două mărci înregistrate la OSIM de AFC Steaua (1999) și  de SC FCSB SA (2004). Asociația AFC, proprietară de „marcă Steaua” înregistată cu acordul MApN la OSIM în 1999 și acționară la SC FCSB SA, a fost lichidată și apoi a fost radiată în 2011.

Procesul pe marcă, început în 2011, a fost pierdut la instanța pe Fond și Apel (2013), dar a câștigat surprinzător la ICCJ (2014), când a intrat Sistemul pe rol cu Gabriel Oprea viceprim ministru. Vom vedea mai jos rolul lui. ÎCCJ, contrar atribuțiunilor sale legale, în loc să trimită speța la rejudecare pe Fond, a judecat ea fondul, într-un „blat ordinar” cu SISTEMUL, acela de care vuiește toată presa astăzi. Magistrații primeau post it-uri cu ce sentințe și pedepse să dea. Magistrați este recunoscut acum în care

Recursul este ultima faza de judecata prin care se analizeaza exclusiv NELEGALITATEA hotarării din APEL, nu legalitatea judecății FONDULUI. Pe înțelesul tuturor, la Recurs se verifică dacă ai avut parte de un proces corect la Apel. Se analizează dacă au fost respectate procedurile și sentința a fost încadrată corect în litera legii. Nu intru în detalii. Ori în cazul mărcii Steaua, ÎCCJ a atacat FONDUL. Nu a trimis procesul la rejudecare, ci a judecat ea pe fond.

Care este de fapt miza acestui atac la FC Steaua, când CSA putea face oră echipă de fotbal încă din 1998? Cum a făcut, de exemplu, și Dinamo în 2015. Se știa că marca înregistrată în 2014 nu era purtătoare de loc în Liga 1 și palmares, deci trebuia un plan de acțiune pentru a le atașa de ea, de fapt ceea ce era mai important!

Pentru a se masca planul, s-au parcurs câteva etape cu fumigene pentru media și suporteri, unele dezavuate de Boroi.

  1. S-a propus aberant 10% din veniturile FCSB numai pentru închiriere siglă. De ce aberant? Chiar dacă accepta Becali, nu putea închira un bun public prin încredințare directă, ci prin licitatie publică. Nu poți scoate la licitație fără evaluare. Faza miza numai pe imagine: „bună intenție CSA și omul negru Becali care refuză”.
  2. Pentru a da iz de legalitate s-a purces la evaluare. Cât preț a pus Talpan pe acea evaluare s-a văzut din alegerea unui evaluator pușcăriabil. De fapt ideea era ca nicio o echipă sa nu fie interesată de închirierea mărcii și a reușit. 
  3.  Ministerul Justiției  nu dat aviz de scoatere la licitație când a constat că nu are ce să închirieze pe suma 3,7 mil €/an așa cum aburea MApN-ul Talpan. Nu poartă nici loc în prima ligă, nici palmares. Mai mult, în certificatul OSIM nu se scrie o exclusivitate pentru fotbal. De asta îl dă afară din sediu cu poliția militară.
  4. Se știa că CSA trebuia să-și facă echipă pentru a accesa fondurile de modernizare a stadionului. După ce cu bună știință a compromis închirierea mărcii prin licitație publică, era momentul atacului frontal. Planul secret era în grafic. Astfel a început vopsirea viitoarei noi echipe în continuatoarea. Un gât de oxigen a venit prin decizia Curții de Apel, care i-a luat complet mințile lui Talpan.

Actiunea de vopsire a început la conferina din 14 decembrie când a fost instalat Lăcătuș. La acea prezentare Talpan a fost exclus pentru că direcția lui nu era pe aceeași cale cu a CSA. S-a obținut menționarea că palmaresul noi echipe este din 1947-2003. Bătălia era pentru acapararea suporterilor.

Fără suportul lui Oprea, Talpan a ieșit virulent în presă, singur împotriva tuturor. Însă a trimis la atac și 3 din foste glorii, parte din plan: Lăcătuș, Tudorel Stoica și Pițurcă, ultimii 2 pe post de procurori ai poporului stelist.

Concret, planul urmărește distrugerea actualei echipe Steaua în scopul preluării locului și palmaresului cu o altă echipă într-o societate pe acțiuni de clanul care a mai vrut să o facă și în 1998. În spatele lui Oprea & Co., ca o acoladă după 20 ani, istoria Stelei se repetă cu aceași „mușchetari” actori din 1998, dar mai versați, mai unși cu toate alifiile. Absolut toți sunt foști membri fondatori ai AFC care a preluat Steaua în 1998, iar unii au continuat activitatea și în SC FCSB SA o perioadă. Nu au prins ciolanul atunci, acum nu vor să-l mai rateze. Un singur om apare ca omul invizil să ia locul lui Păunescu în peisaj, prea hodogit să mai facă față unei funcții executive, Generalul Oprea. Un Becali cu epoleți pe piața imobiliarelor.

Evident, Talpan e un simplu pion-nebun, unele foste glorii și unii suporteri au rolul de figurație pentru a certifica sloganul „ne luăm Steaua înapoi”. De fapt e ca și în 1989, unde cei din umbră au scos mulțimea în stradă să dea imaginea unei revoluții spontane a poporului. Juristul se zbate să-l facă șef la CSA să poată reface traseul din anul 1998 la „Operațiunea Steaua” fără surprize sau piedici.

Logic, pe noi suporterii nu ar trebui să ne intereseze lupta pentru ciolanul acțiunilor la club, dar atunci când acest război se duce la în mod destructiv pentru imaginea, unitatea și istoria Stelei, nu putem sta nepăsători. Dacă ai greșit o dată, nu poți repara acea greșeală comițând altă greșeală. Mai ales când ea poate duce la distrugerea Stelei!

Nota. Acest articol a fost scris acum câteva luni, dar am amanat publicarea fiind alte subiecte la chestiunea zilei. Nu mai am nici chef să-l termin așa cum l-a gândit inițial… așa că l-am luat din Draft cum era și l-am postat. Evenimentele nu mai lasă loc de dezgropat morți și nici de analiză. Apele s-au separat ireversibil. Cel puțin cât timp scena Steaua va fi populată de aceeași actori.

La 11 Aprilie 2017 a avut loc şedinţa Comisiei de Apărare din cadrul Senatului, la care au fost convocaţi Gabriel Leş – ministrul Apărării şi Nicolae Ciucă – şeful Marelui Stat Major, pentru a da explicaţii pentru proiectul echipei de fotbal CSA Steaua. Subiectul central al discuţiei a fost menţinerea valorii brandului Steaua. Pun aici discuția din Comisia de Apărare din Senat pe tema marca Steaua.

La minutul 3:40 ministrul declara ca ICCJ a stabilit un prejudiciu de 37 de mil €. Total fals. Semn că după aproape trei ani, marca Steaua este într-o ceață totală la vârful MApN.

Vom trăi și vom vedea!

X Ray

Proiectul „La ciupeală”! MApN vrea fotbal la CSA tot pe banii de la FCSB

Soarta Stelei s-a discutat în Senat. Ce concluzii au tras membrii Comisiei de Apărare şi ce misiune a primit ministrul Gabriel Leş

Astăzi a avut loc şedinţa Comisiei de Apărare din cadrul Senatului, la care au fost convocaţi Gabriel Leş – ministrul Apărării şi Nicolae Ciucă – şeful Marelui Stat Major, pentru a da explicaţii pentru proiectul echipei de fotbal CSA Steaua. Subiectul central al discuţiei a fost menţinerea valorii brandului Steaua.

[Video update]

Senatorul Iulian Dumitrescu, președintele Comisiei pentru apărare publică și siguranță națională, i-a convocat la o ședință atât pe Gabriel-Beniamin Leș cât și pe generalul Nicolae Ciucă. La ședința din Senat, care este publică, nu a venit însă și Cristian Petrea, comandantul CSA Steaua, chiar dacă nu a fost invitat. Din primele informații, se pare că subiectul discuției va fi legat de proiectul pe care vrea să-l inițieze Armata, nu, însă, și despre actuala echipă din Liga 1.

Iulian Dumitrescu, senator PNL, a cerut ca reprezentanţii MApN să ofere explicaţii despre proiectul echipei de fotbal CSA Steaua. Este motivul pentru care Gabriel Leş şi Nicolae Ciucă au fost chemaţi astăzi în faţa membrilor din Comisia de Apărare. La întâlnire şi-a anunţat prezenţa şi Gigi Becali, care însă nu a mai venit. De asemenea, nici Cristian Petrea – comandantul CSA Steaua – nu participă la această şedinţă.

Gabriel-Beniamin Leş, ministrul Apărării, le-a explicat membrilor din Comisia de Apărare motivul pentru care CSA Steaua a decis să-şi reînfiinţeze echipa de fotbal: Am fost obligaţi să facem echipa de fotbal, pentru că pierdeam marca nefolosind-o! Aşa spune legea. Plus că avem de recuperat un prejudiciu în valoare de 37 de milioane de euro. Momentan, nu putem concesiona marca, pentru că legea nu ne permite. Este un activ patrimonial. Aşa că am format, cum spuneam, noua echipă, care va începe din Liga 4”, a declarat ministrul Apărării, potrivit DigiSport.

  • Nefolosirea pe o perioadă de 5 ani neîntrerupt ar da dreptul oricărei persoane să solicite decăderea titularului din drepturile oferite de marcă. „

Nu îmi permit în acest moment să pierd marca Steaua, pentru că dacă nu luam nicio măsură pierdeam marca Steaua. Nu avem cum să mergem până nu finalizăm aceste procese. Să vedem care va fi soluţia instanţei şi ulterior vom încerca să găsim şi reglementări legale care să ne ajute în valorificarea acestei mărci”, le-a mai spus Leş senatorilor din Comisia de Apărare.

Iulian Dumitrescu a estimat că, pentru a se păstra valoarea mărcii, ar trebui ca proprietarul să investească peste 20 de milioane de euro anual.

„Ca să păstrezi valoarea, trebuie să ai un anumit nivel al inevstiţiilor anual. Dacă aţi studia puţin, aţi vedea că nu se poate păstra valoarea la 50 de milioane, decât dacă ai un buget de peste 20 de milioane de euro anual”, a afirmat şeful comisiei.

Leş a replicat că echipa are asigurată o finanţare de 300.000 de euro pe an pentru următoarele două sezoane: Aceasta este şi dorinţa noastră, aducerea unor sponsori, eu vreau rezolvarea acestei situaţii, dar altă cale nu văd, având în vedere că vorbim de o decizie judecătorească definitivă. Noi dorim promovarea. Ca să păstrăm marca, această echipă trebuie să existe. Pentru următorii doi ani avem asigurată finanţarea, bugetul este în jur de 300.000 de euro anual”.

„Asta e o glumă pentru un club ca Steaua. Un club ca Steaua trebuie să aibă buget de zeci de milioane de euro. Nu puteţi păstra valoarea brandului cu 300.000 de euro pe an”, a răspuns Dumitrescu, iar un coleg de-ai săi a completat: „Cu 300.000 nu o să reuşiţi nici să ţineţi lumina aprinsă”.

„Cealaltă soluţie era să pierdem brandul”, le-a transmis ministrul.

Unul dintre ei i-a propus ministrului să găsească o modalitate prin care să modifice legea care precizează că, în cazul nefolosirii mărcii pentru secţia de fotbal, aceasta ar putea fi revendicată de orice altă persoană.

Iulian Dumitrescu, preşedintele Comisiei de apărare, şi-a exprimat temerea lui şi a unora dintre colegii săi cu privire la devalorizarea mărcii, prin faptul că echipa de fotbal a CSA va evolua mai mulţi ani în ligile inferioare.

Valoarea mărcii Steaua depăşeşte în acest moment 50 de milioane de euro. Valoarea unei mărci poate fi păstrată doar dacă puteţi să daţi anual o anumită sumă de bani. E greu de păstrat această marcă dacă va juca cu FC Ciorogârla sau cu Crevedia. După 3-4 ani în ligile inferioare, valoarea mărcii se va păstra sau nu?„, a întrebat Dumitrescu.

„Nici infrastructura nu ne permite să fim acum în Liga I, dar există un plan de modernizarea a stadionului. Nu suntem în situaţia să ne permitem să pierdem marca Steaua, haideţi să vedem ce se întâmplă după un an, doi, sau trei, a mai spus Leş.

Ministrul Gabriel Leş a răspuns că dreptul de proprietate asupra mărcii Steaua ar putea fi contestat de oricine, dacă aceasta nu ar fi folosită.

MApN ar trebuie să se ocupe după părerea mea cu altceva decât cu problemele Stelei. MApN a făcut toate demersurile pentru protejarea acestei mărci. Valoarea a fost stabilită de câtre instanţă la 3,7 milioane de euro pe an, iar prejudiciul calculat pentru zece ani la 37 de milioane de euro. Am deschis un proces şi pentru recuperarea acestui prejudiciu. Protejarea aceastei mărci se face tocmai înscriind această echipă în Liga a IV-a, pentru că dacă rămâne nefolosită, orice perosană are dreptul să atace nefolosirea ei. Dacă nu înscriam această echipă şi pierdeam marca peste cinci ani, având în vedere că avem de recuperat un prejudiciu, ce se întâmpla?„, a spus Leş.

Intrebat daca ministerul poate sa sustina o echipa la nivel inalt, ministerul Apararii Les a raspuns: „Nu, categoric nu. O sa vedem. intr-o asociere, o solutie care sa fie benefica pentru Steaua. Nu exclud dialogul cu Gigi Becali, nu l-am exclus niciodata, nu am avut nicio intalnire pana acum. De acest lucru se ocupa CSA Steaua, nu ministrul. Nu am o problema sa ma intalnesc cu Gigi Becali. In acest moment, marca este la CSA Steaua, un dialog pentru o asociere il putem avea cu oricine, dar sa gasim solutia legala. Deocamdata avem procesul pe rol si o solutie care ne obliga la recuperarea prejudiciului. Vom vedea ce se intampla apoi”.

În concluzie, Dumitrescu i-a cerut ministrului soluţii pentru păstrarea valorii mărcii: „Îmi doresc să căutăm o soluţie, care trebuie găsită rapid, pentru că o să avem un brand care nu va valora nici pe departe cât valorează în acest moment„.

Un scurt dialog purtat între Gabriel Leş şi membrii Comisiei de Apărare, potrivit DigiSport:

  • Iulian Dumitrescu: Nu credeţi că dacă jucăm cu Ciorogârla şi cu Crevedia se devalorizează marca asta?
  • Gabriel Leş: Aveţi dumneavoastră altă soluţii? […] În următorii doi ani, avem bugetul asigurat! 300.000 de euro. Vrem, însă, şi sponsori. În plus, dacă vom recupera prejudiciul de 37 de milioane de euro, atunci toată suma o vom investi în fotbal
  • Iulian Dumitrescu: Comisia se teme ca brandul să nu se devalorizeze peste câţiva ani şi să-l vândă MApN pe nimic. Aşa cum s-a întâmplat în trecut cu fabrici şi uzine. Trebuie să găsiţi o soluţie să menţineţi brandul! Trebuie găsite rapid soluţii.
  • Gabriel Leş: De acord!

Şedinţa a durat 30 de minute şi s-a terminat la ora 13:00. Ministrul Apărării susţine în continuare proiectul CSA Steaua. Va mai exista totuşi o întâlnire, în care Ministerul Apărării va prezenta soluţiile pe care le-a găsit pentru menţinerea vizibilităţii brandului Steaua. În acest moment, legea nu le permite celor de la CSA să concesioneze marca Steaua, însă va fi înfiinţată o echipă care va începe din liga a patra şi care va utiliza brandul.

 

Concluzii
  1. Marele proiect CSA este fundamentat pe „La ciupeala” si „Facem oricum să vedem ce iese” cu o mare doză de manipulare a suporterilor.
  2. CSA face echipa pentru ca nu mai avea ce face cu marca/sigla„am fost obligati sa facem echipa”. Deci praf in ochi ca ar fi facut-o pentru suporterii anti Becali.
  3. Marca nu ca se vrea pastrată la CSA, dar nu poate lua bani pe ea„Momentan, nu putem concesiona marca, pentru că legea nu ne permite.”
  4. Noua echipa de fotbal a CSA se spera a fi finanțată cu pielea ursului din pădure, adica, presupusul prejudiciu de 37 de milioane de euro pe care il viseaza ca si recuperat: „Dacă vom recupera prejudiciul de 37 de milioane de euro, atunci toată suma o vom investi în fotbal”.
  5. Cu siguranta in Liga 5… pana la Liga 2, brandul se va devaloriza, mai ales că pleacă de la palmeres „0”. Are dreptate Iulian Dumitrescu: „Comisia se teme ca brandul să nu se devalorizeze peste câţiva ani şi să-l vândă MApN pe nimic. Aşa cum s-a întâmplat în trecut cu fabrici şi uzine. Trebuie să găsiţi o soluţie să menţineţi brandul! „

Vom trai si vom vedea „care incotro”!

X Ray

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

Un nou control la CSA Steaua! Armata vrea sa-l DEA AFARA pe Talpan! Ce ii reproseaza Generalii

Florin Talpan este anchetat de sefii sai, dupa ce a atacat FRF de capul sauMinisterul Apararii Nationale a trimis un nou control la juristul CSA, dupa ce alta inspectie descoperise nereguli in urma cu o luna.

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, este, începând de luni, subiectul unui nou control trimis de Ministerul Apărării Naţionale, la mai puţin de o lună după ce o altă inspecţie a încercat să găsească nereguli în activitatea sa. MApN nu a dat publicităţii nici azi rezultatele precedentei inspecţii.

Omul care i-a declarat razboi lui Becali si a jurat sa readuca Steaua sub sigla Armatei poate fi demis, dupa ce Armata a descoperit mai multe nereguli in procedurile sale. Talpan este acuzat ca a incalcat proceduri si a trimis notificari catre FRF fara acordul lor, scrie ProSport.

Locotenent-colonelul somase federatia sa aplice neintârziat deciziile definitive ale instantelor, sa repuna CSA Steaua in drepturi conform sentintelor si daduse publicitatii, printre altele, acte care aratau ca toate deciziile luate de Burleanu intre 2014 si 2016 sunt nule deoarece presedintele FRF nu a fost, in intervalul respectiv, validat de instanta.

De asemenea, conform documentelor trimise presei de Talpan, nici in momentul de fata Comitetul Executiv al FRF nu este legal, deoarece nu este inregistrat la Tribunalul Bucuresti. in plus, nici FCSB, nici vechea societate a lui Gigi Becali, SC FC Steaua Bucuresti SA, nu sunt afiliate la FRF si, in consecinta, a dezvalui Talpan, ar fi activat ilegal in Liga 1, cu complicitatea conducatorilor federatiei.

Sursa citata mai scrie ca totul a pornit din momentul in care Talpan a atacat public FRF si pe Razvan Burleanu. Armata vrea sa-l inlocuiasca pe Talpan din functia de jurist al CSA Steaua, scrie ProSport.

Sursa: sport.ro

Ce spun specialiștii în marketing și branding despre “războiul” din sufletul steliștilor. „Oamenii vor să știe cu cine să țină”

Sport.ro a intrebat trei specialisti in marketing si branding care sunt primele impresii despre FCSB si CSA Steaua, cele doua cluburi care se vor continuatoarele brandului FC Steaua, unul dintre cele mai importante din istoria sportului romanesc. Acestia au oferit si cateva sfaturi despre cum se pot pozitiona fiecare dintre cele doua echipe pe piata si cum ar trebui sa isi moduleze mesajul public catre fanii Stelei pentru a putea coabita.

CRISTIAN GHEORGHE a fost timp de aproape 5 ani (2006-2011) manager executiv la Sportul Studentesc, iar din iunie 2012 este Country Sales Manager la Sport Evolution Group (SEG), liderulul pe piata marketingului sportiv din Romania. Este initiatorul primei scoli de marketing sportiv in cadrul Academiei de Studii Economice, prima academie dedicata profesionistilor si iubitorilor sportului – Sports Business Academy si este co-autor al manualului de Marketing Sportiv.

„Fotbalul romanesc este afectat direct pentru ca pierde unul din cele mai puternice simboluri din partea de sport. Pentru ca exista in momentul de fata in piata o zona de neincredere, pentru ca nimeni nu mai stie cine si cum este. Ai pe de o parte FRF si LPF, care spun ca FCSB este continuatoarea Stelei vechi din ’86, si pe de alta parte omul, care a castigat procesul cu FCSB, repeta si iese cu tot felul de elemente juridice in care spune ca nu este adevarat. Din acest motiv exista o masa de suporteri care nu mai stiu cu cine sa se asocieze. 

Din punctul meu de vedere, in momentul de fata suntem inca intr-o perioada de dezgust… Adica nimeni nu agreeaza sa te joci cu un simbol in felul asta, mai ales ca e o chestiune sufleteasca. E ca un membru al familiei cu care s-a intamplat ceva rau. E clar ca in 2001 se rupe ceva, cand Becali a creat noul FCSB. Si CSA are dreptul sa isi faca echipa, si Becali are un copil care are AND-ul echipei de pana in 2001.

CSA e clar ca joaca cartea istoriei si au mizat pe faptul ca au luat fotbalistul-simbol din istoria Stelei, Marius Lacatus, numarul 7. Gigi Becali nu a reusit, cat a stat el, din 2001 pana in 2017, sa delimiteze, sa stabileasca o granita in care sa poata sa convietuiasca cu o galerie si sa construiasca niste valori alaturi de ea. Nu a facut neaparat niste greseli de marketing, cat unele de PR. A repetat obsesiv ca sigla nu valoreaza niciun ban. El are un avantaj clar, prin faptul ca are deja echipa, fotbalisti de valoare, joaca in Liga 1, oamenii vor dori sa vada rezultate imediat. 

Noi nu avem un suporter in Romania extrem de stabil, va conta enorm de mult daca va reusi in perioada urmatoare sa translateze valorile brandului Steaua, adica trecutul, istoria, valorile si tot ce tine de club si cum este perceput de public, pentru ca publicul nu judeca din punct de vedere juridic, el traieste in baza unei perceptii. Pentru el, Steaua a fost cea a lui Becali si a aparut cineva brusc si a mutat-o in Liga a 5-a, iar ca perceptie el este putin debusolat, pentru ca nu pricepe si nu il intereseaza prea bine partea juridica. El vrea sa tina cu o echipa care are rezultate bune si joaca frumos.

O companie nu se va asocia nici cu echipa CSA Steaua din Liga 5-a, nici cu FCSB-ul din Liga 1, pana nu va fi destul de clar unde se duc suporterii, pentru ca risca destul de mult. Concluzia este ca amandoua pierd din punct de vedere financiar si al imaginii. Momentan FCSB are un avantaj pentru ca este in Liga 1, are audienta, are expunere pe TV, mai strange oameni pe stadion mai ales in deplasare. E un paradox, in restul Romaniei FCSB este considerata Steaua, dar in Bucuresti este un conflict in perceptii. 

Se pot schimba multe pana ajunge CSA sa promoveze in Liga 1. Poate se va naste intrebarea <de ce te-ai despartit de Gigi Becali, daca tu oricum urmeaza sa te intorci intr-o asociere cu cineva?>. Daca as fi in locul celor de la FCSB as incerca sa fac o campanie si sa iau din punctele forte ale brandului Steaua si sa asociez cu ceea ce a facut bine Steaua in ultimii 10 ani. Sa creeze perceptia clara ca sunt continuatorii istoriei Stelei. Brandul nu este o chestie solida, ceva pe care sa pui mana si sa o muti. Daca ei stiu sa manevreze chestiunea asta, din nefericire MApN o sa ramana cu un club de fotbal departamental, copii si juniori, stadion propriu si cam atat, adica nu va fi relevant pentru publicul larg. 

Daca FCSB cumpara in fiecare an cei mai buni jucatori, investitiile astea nu vor ramane in van, oamenii vor aprecia chestia asta. Ei vor sa vada spectacol, nu vor sa vada razboaie, disolutii de brand, de identitate… Ei vor sa tina cu cineva. Care din cele doua va reusi sa se stabilizeze mai repede si va incepe sa comunice agresiv in directie corecta, va lua optiunea cea mai importanta.”

BOBBY DURBAC este consultant, specialist in marketing sportiv, relatii publice si comunicare. El a colaborat atat cu diferite sectii ale CSA Steaua, cat si cu echipa lui Gigi Becali, unde a fost director de marketing pentru o perioada de 3 sezoane. In ultimii ani, firma sa de marketing, una dintre cele mai respectate in sportul romanesc, a colaborat cu zeci de sportivi, echipe, cluburi si federatii sportive.  

“Cred ca Steaua e cel mai mare brand din Romania, poate la egalitate cu Dacia. Depinde foarte mult de strategia de comunicare si de marketing pe care si-o formeaza ambele cluburi in perioada urmatoare. Trebuie o strategie pe termen mediu spre lung, pe 5 ani. E foarte greu de anticipat in Romania ce se intampla intr-un astfel de caz, pentru ca noi suntem destul de diferiti ca mentalitate fata de suporterii din strainatate, suntem extrem de imprevizibili. Fiecare se va duce in ce parte simte, pentru ca fanul roman ia deciziile mai ales in functie de ce ii dicteaza inima.

Cele doua au avantajul ca nu pleaca de la zero, fiindca suporterii ii cunosc si pe unii si pe altii. Baza de sustinere a Stelei e imensa si va ramane pur si simplu la latitudinea suporterului de care parte se plaseaza. Teoretic, ca stelist poti sa tii cu Steaua la fotbal si automat si la celelalte sporturi sau invers. Nu poti sa spui ca la fotbal tii cu Astra, la baschet cu Steaua si la hochei cu Ciuc. Ala nu e suporter…

Apartenenta si afinitatea e mult mai mare la un suporter de fotbal decat in oricare alt domeniu. E greu sa fii atat de atasat de un alt produs comercial ca de echipa favorita. Am un prieten care imi spune mereu ca de divortat mai divortezi, masina o mai schimbi, dar echipa favorita niciodata.”

VLAD FISCUTEAN este specialist in branding, design comunicational, marketing, Relatii Publice si Social Media. El este creator al brandului „Romani Celebri”, un pionier al brandingului senzorial  in Romania si un specialist in comunicare integrata, fiind primul roman care a conferentiat la prestigioasa TED Global (Technology, Entertainment, Design).

„O parte din stimulii pe care publicul larg il asociaza cu brand-ul <Steaua> (vizuali – logo, auditivi – numele, etc) sunt la CSA (prin marca inregistrata), insa o alta parte sunt la FCSB sub forma jucatorilor spre exemplu. Din punct de vedere al identificatorilor vizuali, FCSB este suficient de distinctiva fata de CSA, ceea ce este un lucru bun, daca se doreste intradevar crearea unei noi marci si a unui brand diferit fata de <Steaua>. Vizual nu consider ca va exista vreo confuzie intre cele doua, ele fiind suficient de distinctive. Pentru inceput, un plus de notorietate il va avea CSA, fiindca <Steaua> este o marca de notorietate, insa ceea ce se va intampla in viitor, depinde foarte mult de cum se va comunica.

 Preconizez ca <Steaua> veche (CSA) va merge spre a potenta tocmai lucrul pe care l-a castigat prin efort: palmaresul, stema, cuvantul <Steaua>, etc. Ar fi culmea sa fi consumat resurse ca sa castige toate astea si sa nu le scoata in evidenta. Becali in schimb ar putea sa opteze pentru o campanie agresiva de marketing si comunicare, ca sa arate ca FCSB reprezinta <noul>. De asemenea, poate sa-si asume o strategie de a comunica din postura de pagubit, victima, ca i-a fost furata <Steaua>, coerenta si cu ceea ce cred ca este imaginea sa in mintea publicului larg. 

Daca ai marca inregistrata nu inseamna ca ai brand-ul, ci doar niste stimuli reconoscibili. Acesti stimuli sunt, daca vreti, la fel ca un cuvant care desi arata la fel scris pe hartie isi schimba semnificatia, intelesul in timp. Domnul Becali are inca in jurul lui cateva elemente importante care pot forma mult mai serios perceptia oamenilor despre cine-i <Steaua>: jucatorii, continuitatea, atitudinea de a castiga. Este important si cum se vor pozitiona fostii jucatori ai clubului fata de cele doua echipe. 

Cred ca Becali si cei din anturaj poate chiar fara vreun specialist, fara sa gandeasca neaparat strategic, vor vrea sa arate ca ei sunt <Noua Steaua>, ca ei sunt cei mai buni si ei au cele mai bune rezultate, ca ei castiga lupta desi au pierdut o batalie, sa fie in starea emotionala de <a dovedi>. Pe de alta parte, CSA, fiind castigatorul bataliei si avand impresia ca brand-ul <Steaua> i se cuvine fiindca detine marca <Steaua> ar putea sa nu mai intreprinda actiunile si sa nu mai aiba atitudinea care o fac pe Steaua sa fie Steaua. 

 Va fi o problema daca FCSB va dovedi prin rezultate ca este Steaua (adica invingatorul), iar CSA sa aiba toate atuurile si sa nu faca fata din punct de vedere sportiv. Daca FCSB va arata atitudine perceputa ca <Steaua> – de lider, de <noi suntem cei mai buni>, stralucitoare, de elitism, de vedetism, brand-ul <Steaua> va incepe sa fie asociat cu marca FCSB. 

CSA, ca sa fie intradevar <Steaua> si nu doar niste stimuli vizuali inca identificati cu <Steaua>, trebuie sa se apropie de conceptul mental pe care il au oamenii in minte referitor la <Steaua>.  

Steaua are renumele de castigator si o atitudine mai relaxata. Pentru rolul de challenger este Dinamo, care are atitudinea mai agresiva. Una dintre cele doua Steaua, daca e prea agresiva si vrea sa demonstreze prea multe, poate intra in rolul lui Dinamo si pierde asocierea cu brand-ul si capital din randul stelistilor. CSA si FCSB trabuie sa isi ia o pozitie clara in antiteza. Un derby CSA vs. FCSB ar fi un lucru ideal la timpul potrivit pentru ca ar oferi sansa amandurora sa-si defineasca brandul in cel mai bun mod posibil: antiteza. Pana la urma numele ti-l da publicul.”

Sursa: sport.ro

 

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

Comunicat de presă CSA: „Talpan a vorbit in nume personal! A fost SANCTIONAT!”

Cu privire la ultimele declarații publice ale locotenent-colonelului Florin-Costel Talpan, exprimate prin așa-zise comunicate de presă ori în intervenții la posturile de televiziune, Biroul relații publice al Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua Bucureşti” face următoarele precizări:

Ofițerul nu are prevăzute în fișa postului și nu i-au fost delegate atribuții din domeniul  informării publice. În calitatea sa de consilier juridic al CSA, locotenent-colonelul Florin-Costel Talpan are doar mandat de reprezentare juridică a clubului sportiv în relația cu instanţele de judecată, în procesele în care clubul este parte.

Punctele de vedere oficiale ale CSA sunt comunicate exclusiv prin Biroul relaţii publice, structura clubului specializată şi mandatată în acest sens, conform regulamentelor militare  în vigoare.

Având în vedere constatările Corpului de control și inspecție care, prin raportul înaintat ministrului apărării naționale în luna februarie a reținut faptul că locotenent-colonelul Talpan “nu a fost mandatat să exprime pozițiile oficiale ale CSA Steaua sau MApN”, precum și declarațiile publice ulterioare ale ofițerului, realizate în aceleași condiții, locotenent-colonel Florin-Costel Talpan a fost sancţionat disciplinar, de către comandantul clubului, în data de 4 aprilie 2017.

Prin urmare, declarațiile publice ale locotenent-colonelului Florin-Costel Talpan, inclusiv cele referitoare la relația cu Federația Română de Fotbal, au fost făcute în nume personal, contrar procedurilor legale și nu au avut mandatul CSA “Steaua Bucureşti”.

Procedurile administrative și juridice privind măsurile de protecție și valorificare a mărcii “Steaua Bucureşti”, bun patrimonial aflat în domeniul public al statului, vor continua, conform cadrului legal în vigoare.

Biroul relații publice al Clubul Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua Bucureşti”

Nota Redacției:  Se confirmă încă o dată ceea ce am tot scris despre acest nou „brav soldat Sjeik”, cel din romanul lui Jaroslav Hašek, lent col. Florin Talpan. Un caz de pshihiatro-analiză al Armatei Române, devenit notoriu în camașă militară (incă).

E jale la CSA Steaua! Cum au fost distruse simbolurile clubului Armatei

Armata promite că va face performanţă cu secţia de fotbal nou înfiinţată, dar la celelalte sporturi de echipă n-a mai câştigat un titlu de un deceniu.

Ediția de azi a Gazetei Sporturilor prezintă situația de la cele mai importante secții de sport de la CSA Steaua, iar situația este una extrem de proastă. Concluzia o plasează CSA într-o lumină total nefavorabilă.

BASCHET – STEAUA CSM EXIMBANK: 26 DE ANI FĂRĂ TITLU!

Secția de baschet a cucerit primul titlu de campioană la scurt timp, în 1956. În 1967, în palmaresul echipei intra cel de-al 10-lea titlu național.

Anul 1999 a fost un moment de cotitură în viața secției: atunci s-a încercat o privatizare a baschetului. Desprinderea nu a avut însă succesul scontat, nou creata BC Steaua avea să cunoască în scurt timp falimentul, până la fuziunea cu BC Târgoviște din 2009. Din 2013, BC fuzionează cu CSM București și formează actuala echipă Steaua CSM Eximbank București.

În actualul sezon, Steaua a terminat pe 3 campionatul regulat, iar în play-off e pe locul 2, la egalitate de puncte cu CSU Sibiu și la 6 puncte de liderul CS Universitatea Cluj.

PALMARES:

Campionate naționale: 21
Ultimul titlu câștigat: 1991

HANDBAL – CSA STEAUA ALEXANDRION: AU FOST URIAŞI, AU AJUNS PITICI

Până la începutul anilor ’60, echipa câștigă de 4 ori titlul de campioană republicană. Handbalul a adus Clubului Sportiv cel mai important trofeu continental, Cupa Campionilor Europeni, în 1968 și 1977.

Ultima mare performanţă importantă pe plan extern s-a bifat în 2006: Euro Challenge Cup. După această reușită, echipa a câștigat trei ani la rând Cupa României și un titlu de campioană națională. După o perioadă mai puțin fastă, marcată și de o retrogradare în eșalonul secund, echipa a revenit în prima divizie imediat, iar Steaua a lansat un proiect de reconstrucție prin parteneriatul încheiat în 2014 cu Fundația Alexandrion Group.

În actualul sezon, echipa nu a prins play-off-ul și se luptă pentru evitarea retrogradării

PALMARES:

Campionate naționale: 35
Ultimul titlu a fost câștigat: 2008

Analiza completă și situația de la polo, volei, hochei și rugby pot fi citite în ediția tipărită a Gazetei Sporturilor și pe platforma Gazeta Digitală.

Preluare de pe gsp.ro

Nota Redacției: Vom încerca să descărcăm articolul complet.

Marca Steaua: Ministrul Apărării şi şeful Statului Major, convocaţi la Senat!!! Dreptate pentru Steaua!

Problemele secției de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei „STEAUA BUCUREȘTI” ajung pe agenda Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat. Preşedintele acestei comisii, senatorul PNL Iulian Dumitrescu, i-a invitat la ședința de marți, 11 aprilie, pe ministrul apărării naţionale, Gabriel Beniamin Leş, şi pe şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, pentru discuţii cu privire la echipa de fotbal şi marca Steaua.

Această invitaţie vine imediat după ce ziarul New York Times acorda un spaţiu generos conflictului dintre Gigi Becali şi Armată pentru o echipă de fotbal. Prestigioasa publicaţie americană susţine că această dispută poate genera distrugerea uneia dintre cele mai cunoscute echipe de fotbal din Europa şi că diferendele ar fi condus la pierderea de către Gigi Becali a dreptului de folosinţă a siglei şi numelui Steaua, ba chiar la înfiinţarea unei noi echipe a armatei, CSA Steaua Bucureşti, care probabil va începe să joace în următorul sezon în divizia a patra de fotbal în România.

În 2003, Becali, „un fost cioban care a făcut avere în imobiliare după căderea comunismului”, a preluat controlul echipei de fotbal a armatei, arată New York Times. „Am devenit bogat şi, când un om devine bogat, el vrea sa devină celebru. De asta am preluat Steaua. Şi am devenit celebru”, a spus Becali. În 2014, o instanţă a stabilit că Becali nu a avut dreptul să folosească emblema Steaua şi alte simboluri legate de club, iar un an mai târziu acesta pierde şi dreptul de a folosi numele Steaua. În prezent, pe rolul instanţelor se află un dosar în care se va stabili dacă latifundiarul din Pipera va trebui să plătească zeci de milioane de dolari pentru folosirea ilegală a numelui Steaua, se spune în publicaţia amintită. New York Times vorbeşte, de asemenea, despre înfiinţarea noii echipe de fotbal a armatei, echipă condusă de unul dintre foştii jucători celebri din anii de glorie a echipei Steaua, Marius Lăcătuş.

Chiar dacă nu ar putea să stingă conflictul dintre Gigi Becali şi armată pe tema echipei de fotbal Steaua, Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat ar putea să discute cu oficialii ministerului despre măsurile întreprinse pentru susţinerea valorii brandului şi despre motivarea înfiinţării noii echipe de fotbal departamentale în contextul în care în regulamentul UEFA este prevăzut că echipele de fotbal profesioniste care participă în competiţiile europene nu trebuie să fie finanţate de la stat.

Sursa: știripesurse.ro

Notă: „Patronul si Armata se lupta pentru numele clubului”, e titlul articolului pe care jurnalistul James Montague de la New York Times l-a scris dupa vizita pe care i-a facut-o lui Becali la palat. Becali vorbeste despre motivele disputei cu Armata.și ce l-a adus la Steaua.

Mai jos vă prezentăm știrea de la News.ro

Marca Steaua: Ministrul Apărării şi şeful Statului Major, convocaţi la Senat

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, şi şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, au fost invitaţi la şedinţa de marţi a Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, pentru discuţii cu privire la marca Steaua.

steaua

„Problemele secţiei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei STEAUA BUCUREŞTI ajung pe agenda Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat. Preşedintele acestei Comisii, senatorul PNL Iulian Dumitrescu, i-a invitat la şedinţa de marţi, 11 aprilie a.c., ora 12:00, pe ministrul apărării naţionale, domnul Gabriel-Beniamin Leş, precum şi pe şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, pentru discuţii cu privire la echipa de fotbal şi marca Steaua”, se arată într-un comunicat de presă.

În data de 21 decembrie 2016, în litigiul cu Clubul Sportiv al Armatei, Curtea de Apel Bucureşti i-a interzis omului de afaceri Gigi Becali să mai folosească numele „Steaua” şi „Steaua Bucureşti” în denumirea societăţii comerciale care administrează clubul de fotbal, SC Fotbal Steaua Bucureşti SA, şi în cea a echipei FC Steaua, înscrisă la asociaţiile şi federaţiile sportive (FRF şi LPF). Joi, membriii Comietului Executiv al FRF au acceptat solicitarea FC Steaua de schimbare a denumirii echipei în Fotbal Club FCSB SA.

CSA Steaua a anunţat înfiinţarea secţiei de fotbal, iar echipa de seniori va fi înscrisă în competiţiiel AMF, pentru sezonul viitor.

Sursa: News.ro

Sursa originală:

Comunicat Peluza Sud

Urmare a evenimentelor petrecute în ultimele zile, dorim să facem următoarele precizări:

În primul rând, salutăm decizia de schimbare a numelui clubului patronat de George Becali în FC FCSB SA, considerând această rezoluție ca fiind una normală, de bun augur, ce nu face altceva decât să respecte hotărârile instanțelor de judecată. Atragem atenția celor neinformați sau care, din rea-intenție, consideră că echipa lui Gigi Becali este tot Steaua București, că numele noului club este doar o alăturare de consoane și nu abrevierea de la Fotbal Club Steaua București. Dovadă fiind repetiția FC din întregul nume al societății.

În al doilea rând, urmărim cum o bună parte a presei, în aceste zile, atinge maximul servilismului și obedienței față de patronul FC FCSB pe care încearcă să-l salveze prin manipularea publicului. Din nou, majoritatea publicațiilor marșează pe ideea că Becali deține Steaua și că FC FCSB este continuarea legitimă a clubului Steaua. Tragem un semnal de alarmă în ceea ce privește faptul că niște jurnaliști se pun deasupra legii și ignoră cu bună știință hotărâri judecătorești, acțiuni ce ne dau tot dreptul să considerăm că informarea corectă a publicului este întrecută de alte interese.
Peluza Sud Steaua solicită Clubului Sportiv al Armatei să trimită notificări către LPF, FRF și UEFA prin care aceste foruri sunt notificate pentru a pune în executare decizile judecătorești. Suntem contrariați de atitudinea domnului Răzvan Burleanu care a declarat că “FC FCSB este deținătoarea Cupei Campionilor”, deși acum câteva zile, tot acesta afirma următoarele: ”Am luat în considerare cererea celor de la Steaua, astfel că, începând de azi, denumirea echipei va fi FC FCSB SA. Nu am făcut decât să luăm act de o hotărâre judecătorească. În ceea ce privește palmaresul echipei, FRF nu poate să se exprime pe această speță și asta va rămâne să decidă instanța. Cât despre coeficient, ne vom adresa celor de la UEFA, dar nu cred că vor fi probleme legate de această speță, pentru că e vorba de o decizie luată în instanță.”

Este revoltător ca președintele Federației Române de Fotbal să se contrazică în declarații pe parcursul a câtorva zile și cum acesta, în mod public, ignoră hotărărea ÎCCJ, încurajând astfel acest tip de comportament sfidător față de lege. Conform deciziei Înaltei Curți, brandul Steaua face parte din patrimoniul statului român și NU poate fi înstrăinat. De asemenea, palmaresul, sigla și culorile sunt înglobate în brand si nu se pot divide. Mai mult decât atât, echipa lui George Becali este înregistrată la LPF cu numele Fotbal Club FCSB SA, are culorile galben-albastru și sediul social în Mogoșoaia. Având în vedere toate acestea, domnule Burleanu, cum puteți să mințiți oamenii cu o asemenea lejeritate? Sunteți în campanie pentru un nou mandat la FRF? În oricare altă țară normală, dumneavoastră și instituția pe care o conduceți ați fost sancționați imediat. Acest lucru, sperăm să se întâmple și în acest caz.

La sfârșitul săptămânii precedente am observat revoltați cum o parte din presa română a preluat și interpretat în mod arbitrar declarațiile personale ale unuia dintre suporterii steliști, în care acesta își arăta dezamăgirea față de tergiversările repetate de până acum și totodată temerile pentru prezentul incert al echipei noastre mult iubite, Steaua București. Menționăm că Peluza Sud respectă și încurajează exprimarea propriei opinii, ca drept fundamental al fiecărui individ, aceasta fiind și baza pe care s-a clădit peluza și principiul care ne-a unit pe toți de-a lungul timpului. „Liber trăiesc, liber să spun ce gândesc” spune unul din cele mai vechi și cunoscute cântece ale noastre.

În același timp ne vedem nevoiți să ne delimităm de tonul abrupt și abordarea bombastică a acestor declarații apărute în mediul online. De asemenea, amintim reprezentanților presei că părerea personală a unui membru al Peluzei Sud nu se identifică și nu se confundă cu poziția oficială a Peluzei Sud. Totodată, singurul mijloc de comunicare al nostru de unde presa poate prelua opinia Peluzei este pagina de facebook SudSteaua.ro. Continuăm să susținem proiectul pe care l-am început împreună cu CSA Steaua București și considerăm că rolul nostru în acest demers este acela de a reprezenta vocea tuturor suporterilor care cred într-un „Club Curat Mai Presus de Toate”. Vă asigurăm că vom rămâne la fel de sinceri, critici, integri și nu vom accepta compromisuri sau jumătăți de masură, așa cum nu am facut-o în cei treisprezece ani de activitate. Dar tocmai încercările prin care am trecut în toți acești ani, ne obligă la bun simț și echilibru în comunicare, în special acum, când vrem să construim ceva durabil.

Facem un apel pe această cale, atât către susținătorii CSA Steaua București, cât și către simpatizanții FCSB, precum și reprezentanții mass media, să renunțe la orice fel de polemică iresponsabilă pe acest subiect. Aceasta nu face decât să alimenteze un climat deja tensionat, dăunator tuturor celor implicați în aceste dispute.

Inainte SUD ! Inainte Steaua!

facebook.com/SudSteaua.ro

 

Mititelu a publicat actele cu care vrea să salveze Craiova și Steaua: „Clubul Armatei a funcționat ilegal”

Adrian Mititelu a publicat documentele cu care vrea sa rastoarne planurile Primariei din Craiova si pe cele ale Armatei cu Steaua.

Mititelu a publicat doua randuri de documente prin care arata cum au fost cluburile obligate sa treaca de la departamente de stat in societati comerciale. Steaua a trecut insa in 1998 la asociatie, la 5 ani de la intrarea legii in vigoare.

„Primul set de acte arata clar corespondenta Ministrului Justitiei cu FRF. Le spune tot ce trebuie sa faca. Cluburile de fotbal trebuiau atunci reorganizate dupa legislatia in vigoare. Concluzia este ca pana in 1994 toate cluburile trebuiau sa devina profesioniste, in sensul ca trebuiau sa devina Societate Comerciala sau Asociatie, nu aveau dreptul de a juca in Liga 1 si a 2-a.

Erau retrogradate! Clubul Sportiv al Armatei Steaua s-a transformat abia in 1998 in Asociatie, deci a functionat cativa ani ilegal. E clar! Ordinul e clar! Asta justifica de ce s-a privatizat Universitatea Craiova asa devreme, din 1991. Toate cluburile, mai putin Clubul Sportiv al Armatei nu au facut-o.

Eu nu inteleg cum au functionat ei pentru ca erau club departamental. Daca tu nu mai poti juca, cum sa ajungi sa-i ceri lui Becali palmaresul, brandul. Cu emblema e treaba lor, dar numele si palmaresul nu au cum sa il ia.

Aceste acte inchid discutiile cu privire la identitatea sportiva. Daca ai continuitate sportiva ai tot, nume, palmares. Emblema este altceva”, a zis Adrian Mititelu pentru Gazeta Sporturilor.

PRIMUL SET DE DOCUMENTE CONTINE :
– Nota de fundamentare a Ministrului Justitiei sub semnatura Ministrului MIRCEA IONESCU QUINTUS catre Federatia Romana de Fotbal din 30.01.1992.
– Hotararea de Guvern nr.537/1991

AL DOILEA SET DE DOCUMENTE CONTINE :

– Ordinul Ministrului Sportului nr.292/1992.

„In urma acestui act normativ se confirma faptul ca cluburile de fotbal au fost obligate sa se organizeze in asociatii in baza legii nr.21/1924 sau ca societati comerciale in baza legii nr.31/1990. In situatia in care aceste cluburi nu indeplineau aceste conditii nu mai puteau participa in Divizia Nationala si Divizia A ( Liga I si Liga II). Mai mult, echipele au avut data limita de organizare in astfel de persoane juridice pana la inceperea editiei de campionat 1993-1994.

Prin urmare, in ceea ce priveste UNIVERSITATEA CRAIOVA, clubul a indeplinit conditiile pe deplin, avand in vederea ca in 1991 s-a transformat in societate comerciala in urma HG nr.537/1991 si ulterior in 1994 s-a transformat in asociatie in baza legii 21/1924 in urma acestui ordin, iar ulterior in 2002 s-a reorganizat in societate comerciala in baza legii nr.69/2000. In schimb, in ceea ce priveste clubul de fotbal STEAUA BUCURESTI, ramane un mister cum a activat Clubul Sportiv al Armatei Steaua din anul 1993 si pana in 1998, cand s-a reorganizat in asociatie asa cum cerea legea ! Practic, rezulta fara tagada ca acest club a functionat ilegal in fotbalul romanesc timp de 5 ani de zile !”- spune Adrian Mititelu.

In măsura în care timpul o va permite, vom salva documentele și pe fcteaua.ro.

Cat mai aveti de gand sa va bateti joc de Steaua?

Multi vor crede ca aceasta intrebare ii e adresata lui Becali. Sau poate ca e pentru Reghecampf si MM Stoica. Sau chiar pentru lotul de jucatori ai FCSB-ului. Nu e. Aceasta intrebare e pentru toti ceilalti oameni care au ales sa-si bata joc de o hotarare judecatoreasca.

Stim deja decizia in ceea ce priveste numele Steaua. E definitiva, executorie si spune ca echipa ciobanului nu poate folosi acel nume. Asa si trebuie sa fie, din moment ce acea echipa nu e Steaua. Si pot intelege de ce Becali si sleahta lui aleg sa ignore acea decizie. Ei sunt hoti, toti fosti puscariasi. Dar ceilalti? Televiziunile, suporterii, moderatorii, presa? Acestor grupuri de oameni de ce nu le place justitia?

FCSB a fost umilita de Dinamo in cupa. A luat 7 goluri in 2 meciuri, reusind sa marcheze doar de 2 ori. Dar televiziunile, presa, oamenii de fotbal  vorbesc doar despre Steaua. Si toti spun ca echipa noastra a fost umilita, desi ea nu a jucat.

Nu! Nu e asa! FCSB nu e Steaua. Echipa ciobanului nu e Steaua. Daca acesti jurnalisti si oameni de fotbal si-ar face meseriile corect, daca ar fi corecti, ar respecta acea decizie judecatoreasca. Daca ar fi oameni drepti, nu si-ar mai bate joc de echipa noastra.

Si din pacate nu sunt singurii. Din pacate, acestor nenorociti li se alatura altii, chiar mai nenorociti. E vorba despre acei “suporteri stelisti” despre care vorbeste toata presa. Peluza Ros-Albastra isi spun. Au aparut dupa ce, la un meci pe care echipa lor l-a jucat cu Manchester City, s-au imbracat cu totii in culorile lui Dinamo. Si de atunci au tinut-o din umilinta in umilinta.

Intr-un alt meci cu Dinamo, au parasit stadionul inainte de fluierul final, doar pentru ca echipa lor era umilita de caini. Dupa ce echipa lor a pierdut numele, s-au apucat sa injure chiar Steaua. Nimeni nu va uita niciodata cum acei nenorociti s-au apucat sa strige “CSA, m*** CSA!”, desi acel CSA e chiar Steaua Bucuresti, e clubul care a castigat Cupa Campionilor Europeni in 1986. Si aia sunt, cica, stelisti!

La meciul de azi, au afisat un banner pe care au scris: “Poţi înfiinţa zeci de echipe, folosi sute de steme şi mii de culori. Un singur lucru nu poţi schimba, Steaua suntem noi.” Nu, boilor, nu sunteti Steaua! Voi nu aveti nimic in comun cu echipa armatei. Voi mergeti cate 20 pe stadion, pentru a incuraja un cioban. Voi nu v-ati prezentat nici macar la faimosul vostru miting, despre care a scris toata presa. Atunci nu v-ati strans nici macar cati mergeti pe stadion la meciurile echipei voastre infecte!

fcsb nu e steauaSi voi vreti sa spuneti ca sunteti Steaua? Nu, nu sunteti Steaua. Steaua sunt baietii aia care s-au dus azi intre voi, cu un banner pe care scria ca FCSB nu e Steaua.

Astia sunt Steaua, pentru ca ei v-au sfidat la voi acasa. V-au umilit la voi acasa. V-au dat peste bot chiar la voi acasa, iar voi ati fost impotenti. Nu ati avut ce sa le faceti.

Asta inseamna sa fii stelist, sa te duci peste adversar, la el acasa, si sa il umilesti. Dar voi nu stiti ce inseamna sa umilesti un adversar. Pentru ca voi ati trait doar cu umilinte de cand v-ati nascut.

Din pacate, din cauza celor ca voi sufera Steaua. O faceti de rusine si le dati apa la moara ziaristilor, moderatorilor si oamenilor de fotbal care vor si ei sa isi bata joc de cea mai buna echipa de fotbal din istoria fotbalului romanesc.

Dusmanii Stelei exulta in aceste zile. Este vremea lor. Steaua a disparut, nu sunt nevoiti sa lupte impotriva ei, dar au in campionat o echipa pe care o pot umili si despre care pot spune ca e Steaua, chiar daca nu e.

Dar nu e nimic. Noi, stelistii, avem rabdare. Am asteptat atata timp ca sa ne intoarcem pe terenul de fotbal. Si ne-am intors. Mai trebuie sa asteptam inca un pic, ca sa ne intoarcem si in Liga 1. O sa asteptam. Si vai de voi cand vom ajunge din nou acolo sus!

xvii.ro

Ne trebuie și scut antigogoși!

MApN susține că e obligat prin lege să-și facă echipă de fotbal

După o lună de cercetări, Corpul de control și inspecţie din MApN a descoperit motivul nedospit pentru care Armata are nevoie de o echipă de fotbal. Nu se simte capabilă să valorifice altfel marca Steaua, adică “prin stabilirea, negocierea și încasarea unor taxe de licenţă”.

“Timpul necesar pentru aceste demersuri”, precizează comunicatul Ministerului, “ar fi putut excede intervalul de cinci ani de protecţie a mărcii permis de lege”. Există o prevedere în Legea mărcilor, 84/1998, conform căreia titularul pierde dreptul asupra mărcii, dacă “fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată” (art.45, a). Dar intervalul de protecţie al unei mărci nu e, așa cum susţine MApN, de cinci ani, e de zece ani. Și poate fi prelungit periodic.

Marca înseamnă toate sporturile
Iar “folosirea efectivă” a mărcii Steaua nu se referă strict la fotbal. Când a fost evaluată marca, la 57,3 milioane de euro, au fost luate în calcul toate secţiile CSA. “Steaua înseamnă 17.416 medalii, cupe și campionate”, anunţa juristul Florin Talpan. Iar MApN saluta munca evaluatorului, anonim, de altfel, dar “selectat printr- o procedură competitivă și transparentă”.

CSA nu s-a luptat în instanţă cu Gigi Becali pentru că a pierdut vreun moment marca Steaua. Nici n-avea cum, titularul mărcii e statul român. CSA, după cum menţionează și Corpul de control al MApN, e doar un “administrator de bunuri publice patrimoniale”. Miza procesului cu Becali se referă la dreptul de utilizare, nu la dreptul de proprietate. Ca dovadă, CSA și-a reînfiinţat secţia de fotbal înainte de sentinţa definitivă.

Evaluarea, armă de război psihologic
În primăvara lui 2015, CSA a pus pe masă în jur de 90.000 de euro, pentru a plăti serviciile de evaluare și de stabilire a prejudiciului. Caietul de sarcini prevedea și calcularea taxei de licenţă pentru clasa fotbal și ulterior pentru toate celelalte clase și produse din certificatul de marcă“, preciza MApN într-un comunicat.

În toamna lui 2016, era lansat spre dezbatere publică un proiect de HG: MApN, prin CSA, era abilitat să organizeze licitaţii și să transmită prin licenţă dreptul de folosinţă asupra mărcii Steaua, “pentru activitatea de fotbal”. Fotbal și atât, nu fotbal profesionist, nu fotbal de performanţă. Preţul de pornire era de 3,7 milioane de euro pe an, fără TVA. Jumătate din suma încasată urma să meargă la bugetul de stat, jumătate – la bugetul CSA.

Decât campion mai bine bugetofag
Ar fi fost interesant să aflăm taxele de licenţă pentru celelalte sporturi, mai ales pentru cele de echipă unde clubul Armatei suferă prin clasamente. Au venit alegerile. Noua conducere a MApN a decis că durează prea mult să valorifici marca. În loc să încasezi 3,7 milioane de euro pe an, mai bine cheltui 3,7 milioane de euro pe an. Pe lângă cele 9 milioane de euro rituale, cât reprezintă bugetul CSA.

Cu banii din taxele pe licenţă la fotbal, handbal, baschet, volei, hochei, rugby, clubul Armatei ar fi constatat că se poate autofinanţa. Că are un buget suficient pentru secţiile aducătoare de medalii olimpice: scrimă, canotaj, kaiac-canoe, gimnastică, judo. Pe deasupra, CSA ar aduce venituri și la bugetul de stat, în loc să-l stoarcă în numele unui management leneș și perdant. Contribuabilul plătește și evaluatori, și avocaţi. Iar după ce plătește, e minţit în faţă, să plătească și mai mult.

În cinci ani, după estimarea MApN, nu poţi organiza o licitaţie. Dar în trei ani poţi promova o echipă din Liga a 4-a în Liga 1, astfel încât promovarea ”să coincidă cu finalizarea lucrărilor de modernizare a Stadionului Ghencea”, adică prin 2020 vara, când începe Euro.

Sigur, exista riscul ca, la licitaţiile pentru folosirea mărcii Steaua, să nu se prezinte nimeni. Iar preţul de pornire să scadă jenant. Dar riscul ăsta e ipotetic, pe când banii publici daţi pe himere sunt siguri.

Maria Andrieș

Preluare de la http://blogsport.gsp.ro/andries

Nota Redacției:

„Raportul Corpului de Control și Inspecție după verificarea modului de gestionare a mărcii STEAUA BUCUREȘTIprezintă o mare minciună în pasajul citat mai jos. Nu știu dacă din dorința de a acoperi cheltuirea banului public pe o evaluare inutilă, fie dintr-o proastă informare.

„În privința valorificării mărcii revenite în patrimoniul clubului prin stabilirea, negocierea și încasarea unor taxe de licență, Corpul de Control a reținut motivarea obiectivă a conducerii CSA, conform căreia timpul necesar desfășurării procedurilor de implementare a acestei soluții ar fi putut excede intervalul de cinci ani de protecție a mărcii permis de lege. Ca atare, în vederea păstrării mărcii “Steaua București” în patrimoniul CSA, a fost reținută ca legală și obiectiv justificată soluția alternativă de valorificare a acesteia prin înscrierea unei echipe de fotbal în liga a IV-a, care să promoveze, prin merit sportiv, în ligile superioare, astfel încât promovarea în Liga I să coincidă cu finalizarea lucrărilor de modernizare a stadionului Ghencea.”

  1. O licitație nu poate dura 5 ani.
  2. Termenul de 5 ani invocat în raport este o aberație dacă se referă la marca „Steaua București”. CSA este proprietar al mărcii „Steaua București” din 1961, când și-a schimbat numele! În 2014, CSA nu a redobândit marca Steaua, ci a obținut în instanță anularea dreptului de a mai deține marca Steaua și SC FCSB SA. 
  3. Termenul de 5 ani este valabil strict la acea sigla/desen inregistrată la OSIM de CSA în 2014, nu la marca „Steaua Bucuresti” deținută de CSA de la schimbarea numelui din CCA.
  4. Marca „Steaua București” nu a plecat niciodată de la CSA și nu o poate pierde decât dacă se desființează clubul sau o vinde. Deci nu exista nicio presiune a timpului.
  5. Legal, CSA putea face echipă de fotbal CSA Steaua București oricând în prioada 1998-2017, fără absolut nicio legătură sau condiționare cu sigla înregstrată la OSIM în 2014.

În concluzie, acest Raport  al MApN despre marca Steaua este o mare inutilitate cu aberații.

X Ray

Raportul Corpului de Control și Inspecție după verificarea modului de gestionare a mărcii STEAUA BUCUREȘTI

Corpul de Control și Inspecție a finalizat verificările dispuse de ministrul apărării naționale cu privire la modul în care a fost gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului Sportiv al Armatei (CSA) a mărcii „Steaua Bucureşti”.

Referitor la măsurile administrative subsumate obligației de punere în aplicare a Deciziei civile nr. 3425, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corpul de control a constatat faptul că la nivelul CSA “Steaua București” măsurile luate (atât cele referitoare la recuperarea prejudiciului, cât și cele privind valorificarea mărcii) au fost în concordanță cu obligațiile legale ce revin oricărui administrator de bunuri publice patrimoniale.

În privința valorificării mărcii revenite în patrimoniul clubului prin stabilirea, negocierea și încasarea unor taxe de licență, Corpul de Control a reținut motivarea obiectivă a conducerii CSA, conform căreia timpul necesar desfășurării procedurilor de implementare a acestei soluții ar fi putut excede intervalul de cinci ani de protecție a mărcii permis de lege. Ca atare, în vederea păstrării mărcii “Steaua București” în patrimoniul CSA, a fost reținută ca legală și obiectiv justificată soluția alternativă de valorificare a acesteia prin înscrierea unei echipe de fotbal în liga a IV-a, care să promoveze, prin merit sportiv, în ligile superioare, astfel încât promovarea în Liga I să coincidă cu finalizarea lucrărilor de modernizare a stadionului Ghencea.

S-a constatat, de asemenea, că, atât în demersurile de ordin juridic întreprinse până la acest moment în vederea valorificării mărcii, cât și cu privire la pașii de urmat în viitoarele termene ale proceselor în care este parte, Clubul a beneficiat și beneficiază de consilierea de specialitate a Direcţiei pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, nefiind identificate situații de obstrucționare a activității juristului CSA în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, privind activitatea de reprezentare procesuală.

În ceea ce privește declarațiile în mass media ale consilierului juridic al clubului, locotenent-colonel Florin-Costel Talpan, raportul reține faptul că acesta nu a fost mandatat să exprime pozițiile oficiale ale CSA Steaua sau MApN.

Ministrul apărării naționale a dispus conducerii CSA “Steaua București” măsuri urgente de reorganizare a activității structurii de informare și relații publice a CSA, în vederea asigurării unui proces de comunicare coerentă, unitară și eficientă pentru toate domeniile de activitate ale clubului. În acest sens, clubul va completa, în perioada următoare, prin concurs, schema de personal a structurii de comunicare și va desemna un purtător de cuvânt care să asigure, într-un mod unitar și coordonat, relația cu reprezentanții mass-media.

Printre propunerile înaintate conducerii MApN, cu privire la problematica verificărilor, sunt incluse adoptarea unor măsuri ferme în vederea asigurării unui climat optim de organizare și desfășurare a activităților în cadrul clubului și o evaluare periodică a stadiului de îndeplinire a măsurilor întreprinse privind gestionarea situației generate de revenirea în patrimoniul CSA a mărcii “Steaua București”.

Tolontan, după interviul din Gazetă cu șeful CSA: „În statul în care ofițerii dețin un stat, armata poate să dețină și o echipă profesionistă de fotbal! Instituțiile fac skanderbeg fățiș cu cetățeanul”

ÎN STATUL ÎN CARE OFIȚERII DEȚIN UN STAT, ARMATA POATE SĂ DEȚINĂ ȘI O ECHIPĂ PROFESIONISTĂ DE FOTBAL!

Comandantul CSA dă asigurări că Armata nu va mai privatiza niciodată Steaua

„Steaua nu va mai pleca de la Armată”, declară colonelul Cristian Petrea.

La 46 de ani, Petrea este comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, un militar netușat de vremurile și complicitățile vechi.

Interviul acordat cititorilor Gazetei, prin intermediul colegilor mei Marius Mărgărit și Remus Răureanu, scoate la iveală un om de bun-simț și o ideologie amețitoare.

Teoria lui bulversează, tocmai pentru că este vehiculată ca normalitate de către o persoană decentă, ofiţer din noua generație, teoretic un progresist al Armatei.

După aproape 30 de ani de la Revoluție, armata română, membră a NATO, pretinde că va face în așa fel încât să deţină o echipă profesionistă de fotbal pe care ”o vom controla în permanență”!

”Pentru ca să nu mai repetăm greşelile trecutului”, adaugă Cristian Petre.

”Greşelile trecutului” nu sunt Viorel Păunescu sau Gigi Becali, subliniază șeful CSA Steaua, ci privatizarea însăşi! Greşelile trecutului și ale viitorului.

Chiar și societate pe acțiuni se poate face, dar să rămână la stat, doar la stat, pentru eternitate la stat, asta spune explicit colonelul NATO Cristian Petrea. Așa arată economia de piață militarizată!

Unde suntem de fapt?

Dacă privatizarea Stelei a fost în neregulă, asta o decide justiţia.

Tot justiţia stabilieşte unde merge marca.

Dar nu justiția, ci cetățenii, prin Constituţie și prin ansamblul legal, prin arhitectura statală și cu ajutorul angajamentelor externe, au ales că România optează pentru democrație și economie de piață. Asta s-a întâmplat acum aproape 30 de ani.

Sau este și asta o ”greșeală a trecutului”?

18miliarde de lei este bugetul Ministerului Apărării pe 2017 și este prognozat să crească

Imaginați-vă, indiferent cu cine simpatizați, ce concurență liberă ar fi în Liga 1 dacă s-ar bate echipele private cu o trupă deținută și finanţată de un minister cu un buget care este fixat imperativ la 2% din PIB!

Ne străduim să ne deplasăm spre capitalism, nu spre renaționalizarea domeniilor sportului profesionist, dacă vorbim de sport. 

Unde am ajuns după 30 de ani de occidentalizare?

E adevărat că, așa cum scrie ori de câte ori are ocazia constănțeanul Răzvan Boanchiș, suntem și vom rămâne capătul aprins al Estului, de vreme ce ”Asia începe cu focurile care dansează sub pământul Dobrogei”.

Dealurile de calcar sunt doar granița simbolică a geologiei.

De fapt, obiceiurile oamenilor și, mai ales, ale instituțiilor trasează linia de fractură dintre civilizații despre care vorbea Huntington.

Nu e cazul să ne învinovăţim.

Suntem ce ne-a învățat timpul să fim.

Silueta moscheei din Mangalia se ridică spre cer aproape cu un secol mai devreme decât grația de marmură albă, dedicată de mogulul Shah Jahan iubitei sale, prințesa persană Mumtaz Mahal, criptă funerară pe care istoria o reține sub numele său laic: Taj Mahal.

Asta e partea romantică a poveștii.

La 500 de ani de atunci și la un deceniu de UE,  nimic nu pare decis la noi.

Orientul ne soarbe.

Recursul la forță e în sângele instituțiilor.

Uneori suntem mai aproape de tunul pe care se suie Kim în debutul romanului lui Kipling, într-o piață din Lahore, decât de Magna Charta Libertatum.

Ne lipim obrazul de tun, ne place senzația forței sigure, ”Armata e cu noi”, jos Gigi Becali!, pare că drepturile oamenilor pe care-i antipatizăm nu sunt la fel de importante ca ale noastre. Fără să înțelegem că, odată abandonate, drepturile se pierd pentru toți. 

Călare pe tunul lui Kim, ne pakistanizăm, vorba lui Sorin Ioniță, citat în articolul de azi al lui Liviu Mihaiu, când spune că, la noi, “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată”.

Semne ale forței sunt peste tot, dacă vrem să le citim.

Am intrat într-o epocă în care instituțiile fac skanderbeg fățiș cu cetățeanul.

  • Un jurnalist, Cornel Nistorescu, este ironizat pe twitter de serviciul secret al țării.
  • Parchetul General cheamă zeci de alți ziariști ca să-i întrebe care le sunt sursele a ceea ce difuzează pe post.
  • Ministerul Apărării își face echipă de fotbal profesionist din banii contribuabililor, când mai sunt doar câteva săptămâni până la pronunțarea verdictului într-un caz în care doi miniștri civili sunt judecați că au cheltuit sume publice, folosind ca pretext o gală de box profesionist. Ce dovadă mai bună că, uneori, parcurgem un pas înainte și doi înapoi?

”Atenție când faceți poze în unități militare că pot fi consecințe legale!”, ne-a avertizat recent Clubul Sportiv al Armatei, când i-am pus sub ochi condițiile în care păstrează trofeele Stelei, pe stadion.

Ați înțeles bine. Arena ”Ghencea” este unitatea militară la care se referă Ministerul Apărării.

Ani de zile nu au îngrijit situl, acum nu mai poți nici să-l fotografiezi.

Au eșuat în a conserva un stadion, dar își doresc să opereze o echipă!

În vizită recentă în România, scriitoarea Ludmila Ulițkaia a fost întrebată cum i se pare țara unde pășea pentru prima oară.

Onestă, rusoaica mărturisește  în ”Adevărul” că, traversînd România de la fereastra trenului, își revede propria țară.

Ludmila Ulițkaia în consemnarea Anei-Maria Onisei: ”Imaginea este destul de tristă. Casele dărăpănate, locurile lipsite de viaţă, cu atât de puţini oameni, mi-au amintit de Rusia profundă, acea Rusie îndepărtată de centru. Poate că este chiar mai rău decât ce am văzut. Şi Bucureştiul este un oraş trist – păcat de arhitectura lui frumoasă – mi s-a părut neîngrijit şi sărac”.

Bine că secretizăm ceea ce nu putem îngriji!

În noua doctrină de apărare, stadionul ”Ghencea” redevine, așadar, zonă restricționată. Formal, statutul a fost același întotdeauna, dar parcă nu mai erau vremurile să-i zici gazonului ”unitate militară”.

Acum, se poartă din nou culoarea kaki. Vremurile se schimbă.

Am publicat imaginile din stadionul-fortăreață, ce era să facem?!

Noi ne-am mai descurcat, dar cum o să atace echipa adversă un careu păzit de o armată NATO? Articolul 5: ”Toți pentru unul, unul pentru toți”.

Atunci să vezi apărare în zonă!

Imagine din martie 2016: cele mai importante trofee din istoria Stelei, ținute pe jos la tribuna oficială a arenei din Ghencea.

Cătălin Tolontan
Preluare de pe http://www.tolo.ro

Comandantul CSA: «Steaua nu va mai pleca de la Armată». Becali: «Marca sunt eu!»

Cristian Petrea, comandantul CSA, a acordat un  interviu Gazetei pe tema reînființării secției de fotbal și a echipei de seniori amatori.  Conștient că promovarea în ligile superioare va necesita investiții enorme, Petrea anunță că deja are mai mulți sponsori care își doresc să investească și că Armata va pune la bătaie și veniturile proprii.

  • „Steaua București este, de departe, cel mai iubit club din România, au demonstrat-o toate sondajele. Asta ne obligă la seriozitate, la respectarea promisiunilor, astfel că ceea ce spunem trebuie să și facem. Nu urmărim să ne răzbunăm pe FCSB, nu de asta am înființat această echipă! Fiecare cu drumul lui”, spune Petrea.
  • Șeful CSA a dezvăluit că a făcut un plan în culise cu 6 lideri de galerie ai roș-albaștrilor și că abonamentele pentru sezonul viitor sunt acontate deja! 
  • De asemenea, Petrea a precizat că Talpan analizează cum poate CSA Steaua să „captureze” și palmaresul din 2003-2016. 

Interviul 

În funcţia de comandant al CSA Steaua București din decembrie 2016, colonelul Cristian Petrea (46 de ani) este omul care trebuie să readucă echipa de fotbal a Armatei în peisajul fotbalistic românesc și nu numai. “N-o să mă vedeţi că dau replici celorlalţi, de la FCSB sau lui Gigi Becali, cum văd că se procedează. Nu, noi avem altă abordare, vom comunica doar la nivel instituţional, dacă e cazul”, ne spune de la început. Militărește, clar.

„Veneam la meciurile Stelei din anii ’80. Pe altele le vedeam la televizor, cum a fost și cazul finalei de la Sevilla, pe care am urmărit-o cu colegii de la Liceul Militar de la Breaza. De bucurie, s-au rupt câteva bănci! Comandanții ne-au permis atunci să ieșim în noapte pe platoul din față și să ne manifestăm. E o amintire specială pentru mine.”

A făcut sport de performanţă, aruncarea greutăţii, dar numai până la juniori, după care s-a dedicat carierei militare. Are și experienţa unui stagiu în Afganistan, în centrul logistic al celei mai mari baze americane din Kandahar (Afganistan). Povestește că “de multe ori, sirenele porneau, anunţând atacuri cu rachete. O dată, vorbeam cu soţia la telefon. A trebuit să închid imediat, să mă deplasez spre buncăre. Acasă, auziseră deja sirenele. Au trecut prin emoţii groaznice până când am reușit să iau iar legătura cu ei, să-i liniștesc. Au fost și zile grele”.

Extra din spusele comandantului CSA:

  • „Ca la orice club mare care se respectă, fostele glorii vor avea un statut aparte. Vor primi invitații la toate partidele, vor avea locuri speciale, inclusiv în noul stadion.”
  • „Nu știu dacă există vreo cale pentru a se putea recupera și palmaresul din perioada 2003-2016. E o problemă strict juridică, pe care domnul Talpan o analizează.”
  • „Vrem să promovăm consecutiv, să jucăm în Liga 1 în 2020. Suntem pregătiți dacă s-ar întâmpla ca într-un an să nu reușim. Am văzut că unii se laudă că nu ne vor lăsa să promovăm. Însă până la urmă este vorba despre o competiție și dacă ai valoare, treci peste orice obstacol!”

– Domnule comandant, Steaua Armatei o ia, practic, de la zero. Nu vă e teamă, având în vedere că așteptările sunt atât de mari?
– Nu, fiindcă știm că trebuie să reușim. Avem deja o echipă puternică. Marius Lăcătuș e un om extraordinar, e deja implicat la maximum, iar împreună cu noul antrenor, cu staff-ul tehnic al acestuia, vom demara acţiunea de selecţie în martie, astfel ca în septembrie, când va începe Liga a 4-a, să fim gata de luptă.

– Deci s-a stabilit, veţi începe din Liga a 4-a?
– Da, am vorbit la Asociaţia Municipală de Fotbal București, trebuie să ne armonizăm legislativ, astfel încât la momentul în care vom depune documentaţia de înscriere, să îndeplinim toate condiţiile de eligibilitate.

“Vrem să asigurăm deja condiții ca la Liga a 2-a”

– Rămâne acel buget anunţat, de 300.000 de euro pentru primul sezon?
– Da, noi așa am calculat, pentru că înfiinţăm echipa de la zero. Trebuie să aducem antrenori, să transferăm jucă- tori, să le oferim condiţii de masă, de cazare, celor care vor solicita acest lucru, echipament. Avem deja oferte importante pentru sponsorizări, sume frumoase, zicem noi, pentru Liga a 4-a. Rămâne să le concretizăm, astfel ca fotbaliștii CSA Steaua București să beneficieze de condiţii de pregătire, de antrenament, la nivelul unei formaţii de Liga a 2-a.

– Aţi stabilit forma juridică prin care clubul să poată primi aceste sponsorizări?
– Încă nu, dar lucrăm la ea și ne apropiem de finalizare. Nu știu dacă va fi o societate pe acţiuni, însă nu cred, fiindcă mandatul Ministerului Apărării nu se circumscrie acestui aspect.

– Ionuţ Lupescu a anunţat că echipele departamentale pot juca în cupele europene.
– E o veste bună, dar noi o știam de o lună. Marius Lăcătuș ne spusese acest lucru, pentru că el este în permanent contact cu FRF, cu Lupescu, președintele Comisiei Tehnice a UEFA. Acum rămâne să ne atingem obiectivul, în 2020 să jucăm în prima divizie și la finalul acelui sezon să ocupăm un loc care să ne permită să intrăm în cupele europene.

“Pachetul de abonamente e deja acontat de fani”

– Revenirea Stelei Armatei a ridicat deja și nivelul presiunii asupra dumneavoastră.
– E normal, ne obligă istoria, palmaresul, suporterii! Steaua București este, de departe, cel mai iubit club din România, au demonstrat-o toate sondajele. Asta ne obligă la seriozitate, la respectarea promisiunilor, astfel că ceea ce spunem trebuie să și facem.

– Mulţi dintre fani au anunţat deja că vor fi lângă noua formaţie.
– Am purtat de curând o discuţie cu 6 reprezentanţi ai suporterilor și am vorbit și despre modul în care ei vor să ajute echipa, în sensul că doresc încă de acum să achiziţioneze tot pachetul de abonamente pentru viitorul sezon.

– Și cam câte abonamente veţi scoate la vânzare?
– Având în vedere că vom juca deocamdată acasă, în Ghencea, dar pe terenul 5, pentru că stadionul intră în procesul de renovare pentru Euro 2020, vor fi 600 de abonamente. Avem acolo o tribună pe care vrem s-o refacem, plus că va fi montată și una mobilă. În total ar urma să fie 600 de locuri în cele două tribune, dar fanii vor putea sta și în jurul gardului de protecţie a terenului. Nu știm cât o să coste un abonament, n-am făcut calcule. Deocamdată ne concentrăm pe rezolvarea problemelor juridice și administrative. În luna martie, după ce se va încălzi vremea, o parte a Centrului de copii și juniori va intra în modernizare, pentru ca în iunie-iulie, când se va închega echipa, să le putem oferi jucătorilor toate condiţiile. Vor fi acolo două vestiare, birouri pentru antrenori, biroul lui Lăcătuș, toate dotările pentru ca lucrurile să funcţioneze cât mai bine.

“Avem un proiect pe 4 ani să revenim în Liga 1”

– Apropo de suporteri, sunt deja grupuri care vă contestă, care vă reproșează că nu-l sprijiniţi pe juristul Florin Talpan, pentru ca echipa să joace direct în Liga 1.
– Știu despre ce este vorba, spun că nu semnez nu știu ce documente. Le-am semnat, au fost deja trimise către cele patru entităţi, Registrul Comerţului, FCSB, Liga Profesionistă de Fotbal și Federaţia Română de Fotbal. Am făcut demersuri prin consilierul juridic, domnul Talpan, care depune o muncă extraordinară, pentru urgentarea redactării motivării deciziei Curţii de Apel. Ulterior, în funcţie de modul în care respectivele entităţi vor pune în aplicare decizia instanţei, care este definitivă, vom acţiona și noi în sensul punerii ei în aplicare.

– Până la urmă e posibil să cereţi să jucaţi direct în prima divizie?
– Noi am declarat care este proiectul nostru. Unul ambiţios, pe patru ani, care să se sincronizeze cu o infrastructură de excepţie. Vrem să promovăm în 2020, când vom avea și noul stadion modernizat. Toate eforturile noastre sunt în acest sens. Acum, să ne hazardăm, să anticipăm anumite evoluţii nu cred că e normal, mai ales că am putea induce o așteptare falsă în randul suporterilor noștri.

– Dar sunteţi în conflict cu domnul Talpan, care a declarat că-i puneţi beţe în roate, că ar trebui să fiţi schimbat de la club de către Ministerul Apărării?
– Nu suntem în niciun fel de conflict! În Armată, relaţiile dintre militari sunt reglementate strict, prin regulamente. Orice conflict este foarte simplu soluţionat. Între noi nu pot fi conflicte, e fișa postului pe care o respectăm. Tocmai v-am spus că domnul Talpan face o treabă extraordinară. Este în derulare o acţiune a Corpului de Control al ministrului Apărării și nu pot să spun mai mult.

– Domnul Cataramă spunea că nu este în interesul Armatei ca domnul Talpan să ceară dispariţia echipei de fotbal a lui Gigi Becali, având în vedere că ar avea să vă dea aproape 40 de milioane de euro pentru perioada în care a folosit sigla.
– Nu am studii economice sau juridice ca să comentez ce spunea domnul Cataramă. Noi am evaluat acest prejudiciu în conformitate cu decizia Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie din 2014. E un proces în instanţă, așteptăm să se finalizeze și instanţa să se pronunţe în cauză.

“Protejăm numele Steaua”

– Exista intenţia unor manifestaţii a suporterilor loiali echipei lui Gigi Becali, care contestă apariţia noii formaţii a Armatei.
– Am aflat din presă despre această intenţie, dar nu ne simţim vizaţi. Am văzut și un mesaj al Peluzei Roș-Albastre, în care se spune că e anormal să te opui unei sentinţe definitive a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie. Prin proiectul nostru nu suntem contra cuiva. Noi vrem să punem în aplicare decizia instanţei, să protejăm marca Steaua București și Steaua, prin decizia Curţii de Apel. Apoi vrem să creăm o motivaţie la Centrul de copii si juniori. Astfel, jucătorii de la grupa 2002 să aibă, la împlinirea vârstei de 18 ani, perspectiva de a evolua la echipa de seniori a CSA Steaua, pentru că am investit în ei. În plus, dorim să valorificăm infrastructura pe care o avem și care se va crea și, nu în ultimul rând, ţinem cont și de dorinţa suporterilor. Repet, proiectul nostru nu este o răzbunare împotriva cuiva, a celor de la FCSB. Noi mergem pe drumul nostru, dânșii pe al lor.

– Totuși, de ce a durat 8 ani până când Armata a făcut demersurile pentru a-și recupera și valorifica brandul?
– Cred că a fost vorba și de oportunitate. În plus, așa a fost mersul lucrurilor în justiţie. A fost un proces lung, care a trecut prin toate instanţele.

– Până la ce nivel credeţi că va putea CSA să susţină echipa de fotbal, în condiţiile în care Ministerul Apărării nu va finanţa din bani publici acest proiect?
– Tocmai pentru a demonstra că ne dorim transparenţă, am pornit de la ideea că acest proiect, cel puţin pentru Liga a 4 și a 3-a, va fi susţinut din veniturile proprii ale CSA. Este clar că bugetele pentru Liga a 2-a sau Liga 1 sunt mult mai mari. Avem niște proiecte, momentan le analizăm și vedem care este cea mai bună soluţie. În plus, putem să primim sponsorizări, așa cum procedăm și la alte secţii din cadrul clubului, fiindcă legea ne permite acest lucru. În niciun caz nu vrem să repetăm greșelile trecutului!

– Adica să nu mai apară un Gigi Becali?
– Adică vrem ca, în permanenţă, indiferent de forma juridică de organizare a echipei de fotbal, că va fi o societate pe acţiuni sau altă variantă, CSA să aibă controlul secţiei de fotbal! Dar e vorba despre lucruri mai îndepărtate, acum obiectivul principal este să închegăm această echipă.

“Belo e jucătorul meu preferat și nu îi comentez părerile”

Colonelul Cristian Petrea a oferit acest interviu Gazetei Sporturilor înaintea apariţiei în public a informaţiei că Miodrag Belodedici îl susţine pe Florin Talpan și cere Ministerului Apărării ca juristul să fie numit comandant al CSA Steaua. “Dintre toţi marii jucători ai Stelei din anii ‘80, Belodedici este favoritul meu. Rămân la aceeași părere și acum, în privinţa fotbalistului Belodedici, chiar dacă el a spus că vrea să-l ajute pe Florin Talpan să devină comandant al Clubului Sportiv al Armatei. Eu, personal, repet, apreciez munca domnului Talpan și nu am niciun conflict cu el. Cât despre opţiunile personale ale lui Miodrag, eu nu le comentez. E dreptul dumnealui să creadă în anumite persoane sau valori. Nici nu ar fi normal să le comentez. Probabil că sunt persoane care sprijină pe altcineva. Prefer să nu intru în acest gen de discuţii.”

MARIUS MĂRGĂRIT și REMUS RĂUREANU


Click imagine

Text

«Marca sunt eu!»

BECALI e convins că nu va suferi ca urmare a pierderii numelui Steaua, deoarece popularitatea sa garantează atenţie suficientă pentru FCSB

“Gigi va afla acum care e diferenţa între a fi proprietarul Stelei și a avea un club cu numele FCSB!”. Avertismentul pe care l-a rostit Piţurcă la Dolce Sport e contrazis de patronul grupării redenumite FCSB din cauza litigiilor pierdute cu Armata.

Becali a pierdut marca Steaua, a pierdut și numele. Crede că toate pierderile pot fi anulate într-un singur fel: cu propria prestaţie. Gigi crede că are fani și aceia vor urma formaţia FCSB datorită lui. Soluţia este să apară la TV din ce în ce mai mult, chiar mai des decât înainte!

Miercuri și-a bătut propriile recorduri, a vorbit la DigiSport în toate emisiunile dinacea zi! Și la Matinal, și la Fotbal Club, și la Special, Becali a fost în direct prin telefon. “Trebuie să apar mereu de acum înainte, ca să suplinesc Steaua. FCSB plus Becali să facă rating, că altfel pierdem bani din drepturi TV” a fost explicaţia pentru care a acceptat să discute în trei emisiuni diferite despre același subiect, schimbarea numelui societăţii și al echipei de fotbal în FCSB.

Măcar pe termen scurt, modificarea de la Registrul Comerţului și de la FRF nu l-a lovit pe Gigi. DigiSport Special, emisiunea de seară cu Becali la telefon, a avut audienţă mai mare decât au adunat împreună cele două meciuri din Champions League de miercuri seară, Bayern-Arsenal și Real Madrid-Napoli! Cu menţiunea că partidele din Ligă au fost pe Dolce Sport, televiziunea Telekom, cu o acoperire mai mică. Pe publicul comercial, show-ul cu Gigi a avut rating 0,5, în vreme ce fiecare meci a înregistrat 0,2.

  • „O să semnez contracte de sponsorizare și mai mari acum, de când am devenit FCSB! Am primit deja o propunere foarte bună, un sponsor cu un milion de euro, doar că n-am semnat-o deocamdată.” GIGI BECALI, patron FCSB

ANDREI CRĂIŢOIU și REMUS RĂUREANU

Nota Redacției:
Interviul și articolul sunt preluate și procesate din ediția printată a Gazetei Sporturilor.
X Ray

Puşcaş, amintiri din perioada în care era preşedintele Stelei. Cum a rămas clubul fără bani de salarii în ’97, deşi încasase o sumă importantă de bani

Bugetul incredibil pe care îl avea Steaua în anii în care a câştigat de 6 ori consecutiv titlul şi a jucat de 3 ori în Liga Campionilor. Puşcaş: „Jumătate se făcea din ce produceam”

În perioada 1996-1998, când Steaua era încă un club departamental şi se afla sub tutela Clubului Sportiv al Armatei, fostul internaţional Marcel Puşcas a ocupat funcţia de preşedinte. Fostul candidat la şefia FRF a vorbit, joi, la ProSport LIVE, despre activitatea şi încasările clubului în perioada în care era oficial în Ghencea.

Puşcaş a vorbit despre bugete, transferuri de jucători şi salariile pe care le aveau aceştia în acea perioadă, în comparaţie cu ceea ce se întâmplă acum în fotbal, dar şi despre proiectul său de privatizare a secţiei de fotbal din cadrul CSA. Puşcaş a dezvăluit, la ProSport LIVE, ce salarii anuale aveau jucătorii Stelei din acea perioadă şi cum a rămas clubul fără bani de salarii, în 1997, după ce abia încasase o sumă importantă din transferuri de jucători, plus bugetul anul asigurat. Fostul director de dezvoltare al FRF a vorbit şi despre sumele pe care le încasa Steaua din contractele de sponsorizare, cu Dialog şi Adidas, şi a spus că jumătate din bugetul anul era asigurat doar din ce producea echipa.

„3 milioane de dolari pe an avea secţia de fotbal la Steaua în ’96, ’97, ’98. Cu 3 milioane de dolari îţi duceai activitatea foarte bine. Cătălin Munteanu câştiga 5.000 de dolari pe an, Lincar 5.000 de dolari pe an, Ciocoiu, Roşu, vreo 10.000, dar pe an. Rotariu mi se pare că avea 20.000 pe an, Matei, Răchită… Cătălin Munteanu avea 17 ani, când a debutat, era junior. În ultimul an de juniorat, a dat 17 goluri pentru Steaua în Divizia A, fiind golgheterul echipei.

„După 6 milioane de dolari încasaţi în ’96, în ’97, vara, n-aveam bani de salarii”

20 de miliarde de lei era bugetul de atunci al întregului Club Sportiv al Armatei Steaua, iar nevoile, doar nevoia echipei de fotbal era de 20 de miliarde. Deci, banii alocaţi de la buget erau egali. Pentru tot clubul, 24 de secţii sportive, cât necesarul echipei de fotbal. Atunci am luat decizia asta, împreună cu domnul ministru Babiuc (n.r. – Victor Babiuc), care era la vremea respectivă ministru al Apărării, să desprindem secţia de fotbal pentru că era o problemă legată de viitorul secţiei. Pentru că dacă sucombau celelalte secţii sportive la acest buget, sau…

Care era soluţia ca 23 de discpline sportive să trăiască de pe urma încasărilor din transferurile de fotbalişti de la secţia de fotbal. Ca să vă dau un exemplu, în ’96 s-au transferat Adrian Ilie, 2,8 milioane de dolari la Galatasaray, Didi Prodan, Dumnezeu să-l ierte, la Atletico Madrid, 2,5 milioane de dolari, Toni Doboş, vreo 800.000 de dolari la AEK Atena. Faceţi o socoteală. Şi noi, în ’97, vara, n-aveam bani de salarii. După 6 milioane de dolari încasaţi. Înseamnă că aceşti bani se duceau undeva. Acel undeva, că nu poţi să spui că erau furaţi, se duceau la buna desfăşurare a activităţii celorlalte secţii. Numai că, în condiţiile astea, murim toţi„, a spus Puşcaş la ProSport LIVE.

„Voiam să se privatizeze secţia de fotbal şi aproape nimeni, inclusiv şeful clubului, nu voiau”

„Steaua se putea întreţine… Asta a fost şi proiectul pe care l-am făcut, pentru asta am fost şi dat afară. Că voiam să se privatizeze secţia de fotbal şi aproape nimeni, inclusiv şeful clubului, nu voiau. De ce? Tocmai datorită problemelor celorlalte 23 de discipline sportive. Am avut în proiect, prezentat şi ministrului şi conducerii de atunci a clubului, să mai ţinem secţia de fotbal, FC Steaua să fie un club polivalent, cu încă două discpline. Aveam capacitatea, dacă era lăsat în pace, din incasările echipei de fotbal, să mai intreţii încă două secţii sportive din club. Asta era una dintre propuneri. Am fost dat afară, încurcam, probabil, lucrurile pe acolo, şi după aceea a revenit Babiuc. A plecat PD-ul de la Guvernare, a revenit Babiuc tot în funcţia de Ministru al Apărării… În momentul în care s-a ştiut că va fi repus în funcţie, domnul Gaţu a început să facă repede un FC Steaua. Aici a fost o problemă, pentru că nu voia acest lucru. Dacă voia, pentru că a fost cu el în birou la Babiuc, se făcea. Deadline-ul era 15 decembrie ’97”, a mai spus Marcel Puşcaş la ProSport LIVE.

Fostul preşedinte al roş-albaştrilor povesteşte cum a reuşit atragă un sponsor care vira în conturile clubului, atunci, 700.000 de dolari, şi că din bugetul de 3 milioane pe an, cât avea Steaua în acea perioadă, mai mult de jumătate era asigura de cât producea echipa de fotbal.

„Din 3 milioane de dolari, jumătate se făceau din ce producea echipa”

„Nu puteai să faci parteneriate cu oricine. Chiar şi în condiţiile astea am găsit sponsor. 2 ani de zile, să nu uităm, că Dialog a fost sponsor, cu 700.000 de dolari pe an. Atunci. Spuneţi-mi, vă rog frumos, în 2017, ce club este sponsorizat cu 700.000 de dolari. Banii, curat. 700.000 de dolari de la Dialog am adus în ’97. Discuţiile au început undeva în martie cu cei de la Dialog, în luna iunie s-a semnat un contract pe 2 ani de zile. Mai era Adidas, care mai dădeau un bonus la câştigarea campionatului, participarea în cupele europene, plus echipament de vreo 400.000 de dolari. Încasările la meciuri, vreo 4-5 sute de mii pe an. Deci, din 3 milioane de dolari,  jumătate se făceau din ce produceai tu. Şi mai trebuia să vinzi un fotbalist sau doi pe sezon”, a mai adăugat Puşcaş.


„Sezonul 97-98 pentru Steaua a însemnat prezenţa, aproape meci de meci în echipă, a 9 fotbalişti de la echipa de tineret a României. Era imposibil să nu mergi în sus cu acei jucători. Credeam că am pus bazele unei echipe valabile încă cinci ani”

Marcel Puşcaş, preşedintele Stelei în perioada 1996-1998


Marcel Puşcaş a spus că, în sezonul 1997-1998, Steaua avea, la echipa mare, 9 fotbalişti de la echipa de tineret a României. Pe lângă lotul de jucători, roş-albaştrii mai aveau 40 de fotbalişti tineri împrumutaţi în ţară. Se credea că au fost puse unei echipe valabile încă cinci ani. „Cinci ani de la acel moment, echipa aia nu avea voie să piardă vreun campionat”, spune Puşcaş.

„La vremea respectivă, pe lângă lotul de 22-23 de jucători, mai aveam vreo 40 de fotbalişti tineri împrumutaţi în ţară. Aliuţă, Mitu, Hrib, Luca, Tudor. Au şi venit după aceea. Ori sezonul ’97-’98 pentru Steaua a însemnat prezenţa, aproape meci de meci în echipă, a 9 fotbalişti de la echipa de tineret a României. Reghecampf, Roşu, Ciocoiu, Miu, Baciu, Denis Şerban, Cătălin Munteanu, Lincar. Echipa, după aceea, după ’98, a ajuns din câştigătoare de campionat pe locul 4-5.

Era imposibil să nu mergi în sus cu acei jucători. Eu credeam atunci că am pus bazele… Şi chiar cred că s-au pus bazele, împreună cu Dănilescu, cu Stoichiţă, cu Lăcătuş, că s-au pus bazele unei echipe valabile încă cinci ani. Deci 5 ani de la acel moment echipa aia nu avea voie să piardă vreun campionat. Din păcate, următorul campionat s-a câştigat abia peste 5 ani. Şi Steaua în faliment, şi împrumutaţi cu bani, şi aşa mai departe. Erau soluţii, şi aici Piţurcă a avut dreptate, ca Steaua să se întreţină din ea însăşi. Echipa de fotbal. Nu era deloc falimentară”, a conchis Puşcaş la ProSport LIVE.

Andrei Pal

Sursa: Prosport

Nota Redacției: Vă recomandăm și alte articole despre Marcel Pușcaș și Steaua, publicate pe fcsteaua. În perioada 1996-1998, Marcel Puşcas a ocupat funcţia de preşedinte al secției de fotbal CSA Steaua, când era un club departamental al MApN.

INTERVIU EXCLUSIV Fostul comandant al CSA, Laurențiu Roșu, spune că patronul FCSB deține marca Steaua: ”Talpan bate câmpii! Palmaresul e la Becali!”

Nota Redacției: După Cristian Gațu, comandantul CSA, cel care a transferat secția de fotbal CSA la asociatia AFC Steaua București în 1998, și care dă dreptate clubului SC FCSB SA, vine și generalul Laurențiu Roșu, comandatul CSA din 2003, când AFC s-a transformat in societate pe acțiuni SC FCSB SA, și dă dreptate tot clubului FC Steaua București în disputa cu CSA. „FCSB deține marca Steaua” confirmă „blatul ordinar” prin care Sistemul i-a luat-o în 2014.

Articole:

Va prezentam interviul acordadat de generalul Laurențiu Roșu pentru GSP.
Colonelul Laurențiu Roșu (62 de ani), acum general în retragere, își aduce aminte cum au decurs lucrurile la adunarea generală din 2003, când Gigi Becali a preluat Steaua. Crede că Talpan e luat de val în ultima vreme, iar declarațiile recente îi pun postul în pericol

Comandantul CSA Steaua din mai 2000 până în iulie 2003 a formulat un raport prin care atrăgea atenția şefului Statului Major, generalul Popescu, că Victor Babiuc i-a dat Steaua lui Viorel Păunescu, însă a păstrat datoriile în dreptul clubului său.

– Domnule Roșu, vă mai aduceți aminte cum a fost privatizată Steaua?
Să lămurim un lucru! Gigi Becali nu are nicio treabă cu Armata! El a luat echipa de la Păunescu. El chiar a plătit pentru tot ce a luat și a preluat toate facilitățile pe care Păunescu le luase de la Armată, de fapt de la ministul Babiuc prin celebra Hotărâre 66. Eu de asta m-am luptat în perioada aia cu Păunescu și am făcut demersuri la ministrul Pașcu, care era rapidist și nu s-a băgat. N-avea el treabă cu Steaua.

CLUBUL SPORTIV AL ARMATEI ERA LA UN PAS DE DESFIINȚARE!

– Și cum ați salvat totul?
– Președintele Ion Iliescu ne-a salvat atunci.

– Cine a dorit desființarea Clubului Sportiv al Armatei?
– Domnul Babiuc. Am fost la un pas de desființare. Era o unitate militară, nu putea fi desființată așa ușor. Ea putea fi desființată doar de Consiliul Suprem al Apărării. A fost întors tot procesul și nu ne-am desființat.

– Totuși, la secția de fotbal s-a renunțat…
– Pentru că era normal să se întâmple asta. Gațu a vrut să-l aducă pe Emeric Ienei președinte, numai că în perioada aia el a fost propus la echipa națională. Și a trebuit să refuze. Așa s-a ajuns la Păunescu, care a preluat totul atunci.

– Cum a preluat acesta clubul?
– Babiuc i-a dat acestuia totul, atenție ce spun!, totul, absolut gratuit pentru o perioadă de 20 de ani! El oricum avea intenția să desființeze echipa. Trebuia făcută o evaluare atunci. Ăștia erau pașii normali.

„POATE CĂ BECALI A SCHIMBAT CAPETELE TABELULUI”

– În 2002, Hagi spunea că valoarea Stelei se ridica la 60-70 de milioane de euro…
– Am văzut ce spunea și Hagi, ce au mai spus și alții. Nu poți aproxima. Nu există așa ceva. E greu să faci asta. Erau multe lucruri de luat în calcul și nu puteai face o evaluare așa, din ochi. Era stadionul, erau jucătorii. Totul a fost dat gratuit, bază materială, mașini.

– Domnul Becali a anunțat că la acea adunare generală când a preluat el echipa, printre cei care au ridicat mâna cum că ar fi de acord ați fost și dumneavoastră…
– Da, este adevărat. Sincer să fiu, nu îmi aduc aminte cu exactitate, dar din ce știu, tabelele pe care el vi le-a arătat la conferință erau făcute pentru prezența la acea ședință. Dacă el a schimbat capul acelui tabel și a pus altul eu nu pot să știu. Dar noi am semnat pentru prezență.

– Dar nu îl contestați în niciun fel…
– Oricum, eu nu aveam ce să-i dau lui! Eu, drept comandant al clubului Steaua, făceam parte din Consiliul de Administrație pentru că ministrul dăduse ordin cu o lună și ceva înainte să nu mai facă parte din acest Consiliu generalul Pigui, generalul Bădălan și colonelul Zisu. Atunci a hotărât să facă parte doar comandantul clubului, care eram eu, pentru că aveam acolo baza materială. Ăsta e motivul pentru care eu am participat acolo. Oricum, nu aveam de ce să mă împotrivesc acestui lucru. Echipa deja fusese cedată de Babiuc lui Păunescu.

– Ați încercat vreodată să-l determinați pe Gigi Becali să ajute Clubul Sportiv al Armatei în vreun fel?
– Mai e ceva foarte important. Eu pe Gigi Becali am încercat să-l bag la ministrul Mircea Pașcu. De două ori. Avea două propuneri importante pentru clubul Steaua. Era o variantă în care i se dădea terenul pe 99 de ani, dar aici am obiectat eu și l-am pus să spună că-l ia doar pe 50 de ani. Se obliga să modernizeze stadionul, să-l facă în stilul Barcelonei. Cu tot felul de magazine, restaurante și tot felul și să dea din toate aceste încasări din marketing o cotă celor de la Clubul Sportiv al Armatei. Ministrul nu a fost de acord. Nu l-a primit.

– Și al doilea caz?
– A mai fost o variantă. A făcut propunere prin care voia să ajute secțiile. Era vorba să i se dea stadionul, iar toate echipele care se antrenau în Ghencea să fie ajutate. Echipele de gimnastică, scrimă, rugby și atletism. Trebuia să le sponsorizeze el. Nici această propunere nu a fost acceptată de ministru.

„S-A VRUT DISTRUGEREA CLUBULUI SPORTIV AL ARMATEI”

– De ce a fost refuzat de fiecare dată?
– Părerea mea că toți au ceva cu Gigi Becali. Nu voiau să-i dea nimic lui. Dacă era altul, se înțelegeau de mult timp. E o părere personală.

– Ce știți de ședința la care s-a stabilit acea chirie de 3.200 de euro pentru stadionul Ghencea?
– La stadion Becali plătea și chiria de 3.200 de euro, plus toate utilitățile. Chiria era separat. Ei au stabilit chiria, nu mai știu cum au făcut. Eu am fost până în 2003 la club, apoi nu mai știu ce au făcut.

– De ce s-a ajuns în acest punct când cele două părți se judecă pentru marcă, palmares și tot ce ține de club?
Prima trecere nu a fost în regulă, de la Babiuc la Păunescu. Aici nu trebuie trecut cu vederea. Tu ca Minister al Apărării nu poți da toate bunurile astea în administrare pe 20 de ani. Nu știu și nici nu pot să-mi dau seama ce avantaje a avut Babiuc. E vina ministrului de atunci. Eu am găsit niște documente. Generalul Gheorghe Virgil Cernat a lăsat niște fișe, niște ciorne. Clubul Steaua era împărțit. Secția de handbal era la Târgu Mureș, baschetul la Oradea, sporturile nautice la Orșova, luptele pe la Bacău. Totul era împărțit. Atunci era acele Asociații Sportive ale Armatei.

– A fost o perioadă în care ați încercat să luați atitudine…
– Când a venit generalul Chelaru, acesta a scris pe raport de trei ori Rușine! Cum să se împartă acest club care a adus atâta glorie acestei țări?! Așa am scăpat, chiar dacă o perioadă au fost blocate conturile. Eu am prins cea mai grea perioadă la Clubul Sportiv al Armatei, dar am scos-o la capăt. În 2002 eu am vrut să ies în presă cu acel raport pe care l-am prezentat acum în care am spus tot ce s-a întâmplat cu preluarea clubului. Am analizat toate problemele atunci.

„TALPAN A ÎNCĂLCAT REGULILE. TREBUIE SANCȚIONAT!”

– Și de ce ați oprit tot?
– Eu nu puteam ieși cu acel raport pentru că eram subordonat şeful Statului Major de atunci, generalul Mihai Eugen Popescu. M-am dus, i l-am arătat lui și l-a citit. Și mi-a zis așa. „Roșule, ești nebun? Nu putem ieși noi cu acest raport!”. Era în perioada aia când noi am intrat în NATO. A recunoscut că ce spun eu acolo este adevărat, dar mi-a zis că va ieși un scandal monstru.

– Pe Florin Talpan îl cunoașteți?
– Când eram eu comandat mi l-a băgat pe gât șeful Statului Major. Mi l-au adus la club. După ce am plecat eu, el și-a făcut studiile și a ajuns ce a ajuns.

– Cum comentați ultimele ieșiri ale lui Talpan la TV, când și-a atacat toți superiorii?
– În Armată sunt niște reguli. Iar domnul Talpan le-a încălcat. Comandantul este comandant, indiferent că există și un jurist. Acest Talpan și-a depășit atribuțiile. Nu poate el să iasă și să spună lucrurile pe care le-a spus despre domnul Boroi sau despre domnul Petrea! Poate fi sancționat!

– Susține însă în continuare că Steaua lui Becali nu este continuatoarea de drept a Clubului Sportiv al Armatei…
Talpan, în prostia lui, a cerut să nu se mai numească Steaua. Dar în cele 5 divizii mai sunt acele 20 de echipe, de care ați scris chiar dumneavoastră, care se numesc tot Steaua. S-a dat absolut tot, inclusiv palmaresul!

– Dar cum poate fi demonstrat acest palmares?
Palmaresul este istoricul unei echipe, iar acest lucru este la Gigi Becali. Echipa pe care vrea să o înființeze Armata o ia de la capăt, de la zero. Trebuie să o ia de jos. Oricum ei se vor opri la Liga a 2-a, pentru că trebuie să predea echipa acolo. Cine mai bagă bani? Să fim serioși, nimeni! Am văzut că ați dat în Gazetă că vine Pițurcă să bage bani. Vreau să-l văd pe Pițurcă, să-l văd eu că vine cu banii ăștia! Când clubul a fost la ananghie nu a venit nimeni să ajute. Am vorbit cu multe glorii ale Stelei, toți veneau cu sfaturi, dar cu bani nimeni. E o răzbunare ceea ce se întâmplă acum.

– Ministrul apărării a făcut un anunț zilele trecute…
– Da, știu! E bine că s-a trimis Corpul de control acolo. S-a dat sarcină clară să facă un control corect și la obiect. Clubul s-a dus, a fost dat, nu mai poate fi întoarsă acea decizie. Steaua e la Gigi, dar măcar să fie sancționați cei vinovați! Aștept cu nerăbdare răspunsul comisiei trimise de ministru acum. Mai mult de o săptămână nu are cum să dureze. Totul e urgent. După acest raport vom afla totul, inclusiv cine se face vinovat pentru situația asta. Dar echipa nu mai poate fi întoarsă. Este la Becali, e păcat că noi am rămas la Clubul Sportiv al Armatei cu datoriile atunci. Pentru că Babiuc ne-a tras o lovitură. Le-a dat tot, mai puțin datoriile!

„Gigi Becali mi-a premiat echipa de volei, de hochei, de rugby, câte 10.000 de dolari. Dar totul l-a făcut cu acte, prin acea fundație care e și acum. Generalul Oțelea a înființat-o pentru ca acest club să mai fie ajutat cu sponsorizări, donații. Așa am băgat și banii de la Becali. A ajutat celelalte secții. În 2003 s-a întâmplat asta” -Laurențiu Roșu.

PROTOCOLUL Nr. 66/ 1999. (N.R.- Trecerea de la CSA la ACF)

https://www.scribd.com/document/336929286/Documente-Lauren%C8%9Biu-Ro%C8%99u#fullscreen&from_embed

Punctul 10: Marca de identificare a Asociației Fotbal Club Steaua București este cea înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, conferind asociației dreptul asupra mărcii, dobândit și protejat prin Legea nr. 84/15.04.1998

Punctul 13: Prezentul protocol se încheie pe o perioadă de 20 de ani cu începere de la data semnării. Cu acordul ambelor părți, perioada de valabilitate a protocolului se poate prelungi. Protocolul își poate încheia valabilitatea și înainte de expirarea perioadei stabilite prin notificarea scrisă uneia dintre părți adresată celeilalte, cu cel puțin 90 de zile anterior datei când se dorește acest lucru.

Bunurile de patrimoniu ale statului român care au trecut gratuit la AFC Steaua, în urma HG 66/1999, propusă de Armată prin Victor Babiuc şi întocmită sub comanda generalului Traian Pigui, şeful Direcţiei de Domenii şi Infrastructuri a MApN
– stadionul Steaua
– parcările din fața tribunei oficiale
– terenurile de antrenament
– terenul de minifotbal
– terenul dintre tribuna I şi fabrica de confecţii
– parcările betonate
– garajul din tablă
– clădirea centrului de copii şi juniori (doar o parte),
– baza hipică

  • Nota RedacțieiPrevederea (Punctul 13) avea să fie anulată prin Hotărâre de Guvern, în 2003. 

În 2003, prin HOTARARE de Guvern Nr. 128 din 6 februarie 2003, se abrogă Hotarârea de Guvern nr. 66/ 04.02.1999 privind transmiterea in folosinta gratuita a unui imobil situat in municipiul Bucuresti. Prin „imobil” se intelege tot ceea ce este cuprins în Anexa 1.

După abrogarea gratuității acordate prin H.G. Nr. 128 din 6 februarie 2003guvernul a emis imediat și H.G Nr. 373 din 2 aprilie 2003 , „privind aprobarea închirierii unei părţi a unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale„.

Anexa 1 din HG 66/1999 cu imobile date în folosință gratuită la AFC, este identică cu Anexa 1 din HG 128/06.02.2003 de abrogare și cu Anexa 1 din H.G. 373/ 02.04.2003 privind aprobarea închirierii la SC FCSB SA. Deci toate 3 anexele se referă la aceleași imobilele folosite gratuit de fosta secție de fotbal a CSA până în 1998, apoi de AFC Steaua București, până în 2003, și contra cost din 2003  de SC FC  Steaua București SA. Deci ăsta a fost scopul celebrelei HOTĂRARE de Guvern Nr. 128 din 6 februarie 2003, să abroge gratuitatea de folosire a imobilelor conferită prin Hotarârea de Guvern nr. 66/ 04.02.1999,  pentru a le putea apoi închiria, nu de a anula cedarea secției de fotbal.

ÎȘI SCRIE MEMORIILE

Laurențiu Roșu pregătește în aceste zile încheierea cărții pe care urmează să o publice. Anunță că o bună parte din această carte va fi ocupată de capitolul „Steaua” în care va povesti cu lux de amănunte cum a fost preluată echipa și de ce s-a dorit desființarea echipei: „Mai am foarte puțin. Probabil în luna februarie va fi publicată. Voi spune lucruri pe care oamenii trebuie să le știe. Nu doar despre Steaua, dar și despre Revoluție”.

Vlad Nedelea, GSP, Joi, 19 Ianuarie 2017

Sursa: GSP.ro

[Video] Talpan show anti Petrea, CSA și MApN. Ilie Năstase i-a dat câteva smash-uri

Talpan, război pe toate fronturile. I-a somat pe comandantul CSA Steaua şi ministrul Apărări.

Războiul dintre actuala Steaua și Talpan a iscat o dispută și între cei care încearcă să îl îndepărteze pe Gigi Becali, împreună cu echipa sa. Juristul Florin Talpan a lansat un atac la adresa lui George Boroi și Cristian Petrea (fostul comandant, respectiv comandantul interimar), pe care îi acuză că l-au lăsat să se lupte singur pentru interesele CSA și chiar i-au „pus bețe în roate”.

Mai mult, Talpan i-a adresat o somație publică lui Petrea, pentru a semna punerea în aplicare a Curții de Apel și ministrului, care în decembrie 2016 i-a interzis echipei lui Becali să mai folosească numele „Steaua”.

Reacția lui Boroi

După ultimele acuze, juristul a primit un răspuns și din partea lui George Boroi. Acesta a precizat că el însuși nu știe dacă echipa lui Becali este într-adevăr continuatoarea Stelei și nu putea să tragă întregul Club Sportiv al Armatei într-o bătălie pentru ceva incert din punct de vedere legal.

„Nu mă interesează ce a declarat juristul clubului Steaua, dar răspund doar atât: reprezentantul oficial al instituției în orice problemă juridică este doar comandantul. Eu am fost ales în această funcție neavând nicio legătură cu fotbalul și atunci eu am preferat să îmi fac treaba pe ceea ce am avut eu și să nu-i dezamăgesc pe cei care mi-au acordat această încredere. Nu pot să mă pronunț în acest moment despre această situație. Nu știu dacă Steaua lui Gigi Becali este continuatoarea vechii echipe de fotbal a CSA Steaua și nici nu vreau să spun mai multe. Eu, în calitate de comandant al clubului, nu puteam risca să angrenez instituția într-o bătălie pe răspunderea mea fără să am certitudinea că totul este conform legii”, a spus fostul comandant al CSA, George Boroi, pentru www.ziarulring.ro.

Declarațiile lui Florin Talpan la „Digi Sport Matinal”:

„Nu au vrut să mă lase să înfiinţez echipa de fotbal. Din 2015 am vrut să înscriu echipa de fotbal. Am făcut toate documentele juridice, aveam şi echipă, pentru că Gheorghe Pena mi-a zis că îmi dă toţi jucătorii de la echipa lui gratuit, numai să înscriu echipa. Trebuia să fim în liga a doua cel puţin acum. Locul nostru e în liga 1, pentru că echipa lui Becali s-a afiliat la FRF ilegal”, a precizat juristul CSA.

„Nu am avut niciun sprijin, toate apărările au fost formulate de mine. Sunt singurul jurist al CSA Steaua din 2003 încoace, toate demersurile juridice au fost făcute de către mine. Vreau să-l somez public pe comandantul Petrea să semneze somaţia către LPF şi FRF, el împiedică punerea în aplicare a hotărârii Curţii de Apel. Îl somez pe ministrul apărării că acest comandant al CSA Steaua se opune punerii în aplicare a deciziei şi săvârşeşte infracţiunea de abuz în serviciu. Petrea doar aduce prejudicii. Sunt foarte grave lucrurile, eu nu am niciun sprijin. Eu am câştigat procesul în decembrie şi el nu vrea să semneze aceste notificări?”, a declarat Talpan.

Juristul Talpan se mai plânge că vizitele lui la MApN sunt curmate prin percheziții după mijloace de înregistrare/ascultare și escotarea lui cu Poliția Militară.

Show video a lui Florin Talpan și Ilie Năstase