Tag Archives: campionatul european

La pescuit în fântână

13487330_1061563123892058_514851055_nRomânia învinsă de Albania la un campionat european de fotbal, sau România învinsă de Albania într-un meci oficial după 70 de ani!!! Ultimul loc în grupă, eliminați, cu albanezii rânjindu-ne de sus de la înălțimea celor două puncte ce ne despart.

Nu este o glumă, este doar o contra performanță care, mă tem, nu ne va trezi la realitate ci ne va împinge ca de obicei în brațele Speranței și a Iluziei. Problema nu este legată de eliminare ci de faptul că nu am jucat fotbal, că nu am marcat nici un gol din acțiune. Bineînțeles că rezultatul este greu digerabil dar, trebuie să recunosc, există o mică părticică în mine care resimte o ușurare. Pur și simplu nu cred că aveam ce să căutăm la această competiție și am o foarte mică satisfacție că buboiul a fost spart și că am fost eliminați în condiții cât de cât decente, deoarece se putea și mai rău.

De-a lungul acestui campionat european de fotbal nu am înțeles în niciun moment de ce se agită conaționalii mei în legătură cu evoluțiile echipei naționale de fotbal. Pur și simplu, comportamentul celor mai mulți, suporteri, gazetari sportivi, comentatori sau foști jucători, a fost acela a unor exaltați, unul ce ar fi fost justificabil doar în raport cu o mare echipă. În nici o secundă nu am sesizat vreo luare de poziție în care să se precizeze și să se accepte faptul că „ăștia suntem”, că nu avem valoare,  și că în realitate fotbalul nostru se află la cel mai jos nivel din toată istoria sa. Noi cei care nu prea meritam să ne calificăm la acest campionat european, dacă e să fim onești și să acceptăm faptul că arbitrul partidei de acasă cu Finlanda nu le-a dat oaspeților un penalty care s-ar fi văzut și de pe munte la scorul de 1-0 pentru nordici, acum aveam așteptări.

Încercam să-mi amintesc când s-a produs o mutație în fotbalul nostru astfel încât să putem emite pretenții și aveam senzația unei călătorii în timp, adică a unei absențe personale pe un anumit interval în care, pare-se s-ar fi produs acel ceva care să transforme fotbalul nostru și implicit pe fotbaliști. Prin intermediul mass mediei se solicitau de la jucătorii noștri sacrificiu, devotament și combativitate, adică de la niște oameni pentru care această calificare la un campionat european a însemnat vârful carierei lor. În plus se analiza jocul atacanților și al mijlocașilor, se cerea înlocuirea unuia cu altul deși erau toți o apă și-un pământ, excluzându-i poate pe Sânmărtean și pe Pintilii. Iordănescu a fost desființat în presa noastră sportivă de parcă generalul ar fi avut la dispoziție super-jucători și doar nepriceperea sa a fost cea care ne-a împiedicat să facem o mare performanță. În realitate, marea vină a lui Iordănescu este aceea că Hagi nu mai are 20 de ani și că, în momentul în care i s-a propus conducerea Naționalei, nu și-a pus un pistol încărcat la tâmplă urlând „mă împușc dacă nu-l numiți pe Mircea Lucescu selecționer”.

Revenind la fotbalul nostru mă întreb cât de mult putem să ne afundăm în penibil, adică să îngropăm mizeria sub preș și să privim în altă direcție decât cea a realității concrete. Cert este faptul că în continuare românii se comportă ca niște lași, promovează și acceptă doar soluțiile cele mai simple. Să plece antrenorul! Doar atât? Ce este mai simplu e ca și făcut, deoarece Iordănescu a fost uns antrenor într-un context de care lumea nu mai vrea să-și amintească. În plus Generalul nu ar fi vrut să continue, anii atârnă greu, momentele sale de glorie sunt oricum scrise apăsat și nu mai pot fi șterse.

Fără îndoială că Iordănescu va pleca, doar că despărțirea lui nu va revigora campionatul românesc. În această seară, în stilu-i cunoscut, după ce a exagerat timp de 90 de minute cu încurajări care-ți făceau greață, în ciuda unei evidențe năucitoare derivată din neputința jucătorilor noștri, comentatorul Costi Mocanu (ProTv) și-a adus aminte de falimentele, insolvențele și mizeria campionatului intern abia în minutul 93 al partidei cu Albania. Câtă fățărnicie și cât de bine simbolizează acest comportament duplicitar atitudinea noastră în raport cu fotbalul. Încercăm s-o facem pe-a suporterii, ne dăm patrioți dar nu construim nimic și spunem lucrurilor pe nume doar atunci când ne facem de râs. Iar lucrurile nu se schimbă, este înlocuit doar antrenorul.

În aceste zile am tot revăzut și ascultat acea înregistrare a „profeției” lui Hagi din anul 1998, atunci când ne-a zis tuturor că „fotbalul nostru se duce de râpă”. Era evident încă de pe atunci că lucrurile stăteau așa, nu se construia nimic, juniorii noștri erau niște talente rătăcite pe drumul eternei Speranțe, nevoiți fiind să-și aducă părinții la meciuri pentru a prinde loc în echipă, arbitrii și Dragomir stabileau cine câștigă campionatul, Pădureanu și Pinalti cine retrogradează, Gigi Becali se lansa cu vâlvă în fotbalul nostru, eclipsându-l și deturnându-l. Realitatea era simplă, nu făcea nimeni nimic dar o înțelegem acum cu toții:  Generația de Aur era un produs exclusiv al Epocii de Aur, în timp ce scandalurile și meciurile strategice din campionatul intern înlocuiseră sistemul comunist fără a mai investi nimic în tineri.

În prezent, paradoxal este și faptul că în acest caz au trecut cu toții de partea lui Hagi, îl citează, deși cei mai mulți erau atunci direct acuzați de Rege. Omul ceruse respect pentru jucători și pentru Echipa Națională și a primit sfidare de parcă am fi avut încă vreo cinci ca el la vârsta junioratului. În ignoranța lor oamenii nu au vrut să accepte că odată cu retragerea acelor jucători se va încheia nu doar o pagină de aur din istoria fotbalului nostru ci se va pune cruce și sistemului care a produs-o. Totodată, prin încheierea acelui ciclu, urma prăbușirea, una care ar fi putut fi limitată dacă S-AR FI FĂCUT CEVA. Iar acum detractorii de atunci îl citează pe Hagi, excluzându-se din ecuație. De atunci încoace nimeni nu a mișcat un deget în fotbalul nostru, unica excepție fiind același Gheorghe Hagi cu a sa academie de fotbal.

Cu siguranță vor urma câteva zile de foc cu declarații, acuzații și critici la adresa antrenorului și jucătorilor echipei reprezentative. Bineînțeles, se va interveni doar la acest nivel. Vor fi puși la colț pentru vina de a nu avea valoare, de a nu fi produse ale unui sistem competitiv, a unei mentalități care să insufle dorința de a câștiga. Nimeni nu-și va propune nimic, nu se va găsi vreun vizionar care să bată cu pumnul în masă și să-i strângă pe toți oamenii din fotbal în jurul unei idei, al unui proiect. După aceea ne vor reîntoarce la Arena Națională cu acoperișul său inert și gazonul ca ogorul, la Șumudică, Becali și Stoica, la chinul tururilor N și Z din cupele europene, așteptând să vedem cu cât va fi vândut Varela și ce jucători liberi de contract va mai aduce Steaua. Iar peste 10-15 ani vom retrăi această seară, poate după un meci cu Luxemburg sau cu Groenlanda, și vom pescui din nou din fântână.

Il Soldatino

via  asavoaeicatalin.wordpress.com