Arhiva etichetelor: Andrei Sava

Comunism şi sport

Să ne oprim puţin asupra unor lucruri de care suporterii unor echipe fac mare caz când se chinuie să explice de ce favoriţii lor nu prea au avut succese: comunism, clone, asuprire, rezistenţă etc.

Cei mai înfocaţi contestatari ai performanţelor Stelei sunt rapidiştii. De remarcat că lungul şir de umilinţe la care i-au supus izbânzile (mai ales pe plan internaţional) ale echipei noastre i-a făcut să uite aproape de celălalt „dujman”, echipa Internelor…

Ceea ce mă deranjează cel mai mult la atacurile (aceleaşi mereu…) împotriva Stelei este referirea la comunism. De parcă steliştii (şi, mai rar pomeniţi, dinamoviştii) ar fi fost singurii comunişti, în luptă cu reprezentanţii capitalismului şi democraţiei, în frunte cu cea mai frumoasă şi cea mai iubita echipă… De aici şi zbaterile neîncetate de a scoate din pălărie tot felul de legende care şi-ar dori să facă din vişiniul afumat măcar roz, dacă nu se poate alb spumă.

Generaţia de azi, care are acces la orice sursă de informare, care îşi poate rosti fără teamă crezul, care e liberă, nu ştie ce au însemnat cei peste 40 de ani de comunism. Sportul nu era decât o componentă a propagandei de partid, la care participau toţi sportivii, fără excepţie. Iar faptul că Rapid a fost prima echipa care a făcut propagandă noii orânduiri mi se pare mai grav decât acceptarea silită a situaţiei acelor vremuri.

De fapt, din văicărelile şi autovictimizările atât de prezente în Grant sau prin alte părţi nu răzbate decât regretul că profitoarele cele mari n-au fost taman echipele „curate”. Pentru că aranjamente au făcut toţi, sfori au tras toţi. Generaţiile de analfabeţi care au terminat facultăţi dând cu piciorul în minge ce sunt? Eroi ai rezistenţei anticomuniste? Sportivii angajaţi pe posturi plătite gras, dar nevăzându-şi locul de muncă decât în ziua încasării salariului, ce erau? Victime ale comuniştilor de la Dinamo şi Steaua?

Marian Bondrea, o vreme antrenor la privilegiata echipă sătească FC Olt, o spune simplu: “… eram mai privilegiaţi, puteam cumpăra orice, eram şi ajutaţi în acest sens. Dar la fel se petrecea la toate cluburile, fotbalul era o prioritate în acele vremuri.”

S-o luăm, aşadar, pe cât se poate, în ordine.

 1. PERFORMANŢE ŞI PSEUDO-PERFORMANŢE

Otrava fără leac pe care o sorb anti-steliştii de peste 20 de ani, de la irepetabila noapte de la Sevilla, îi face pe suporterii „echipei sărmane născute din fumul locomotivei” (după cum spunea Copos, cu un involuntar umor) să scoată de la naftalină singura lor performanţă – cel puţin aşa o socotesc ei: finala nedisputată a Cupei Europei Centrale – Mitropa. Pentru că, în folclorul giuleştean, „Rapid e prima participantă la o competiţie europeană, precursoarea Ligii Campionilor, pe când Steaua a câştigat cu noroc CCE, pentru că n-au participat echipele englezeşti şi pentru că proverbialul bulan al militarilor a făcut să întâlnească doar echipe de doi lei”. Aşa să fie?

Nici pe departe… Mai întâi, când vorbesc despre Mitropa, rapidiştii mistifică nonşalant realitatea. Pentru că acea cupă a fost, mai degrabă, o cupă regională (mijloacele de transport nu erau atât de rapide ca azi şi o cupă a campionilor europeni era o utopie…), reluând o mai veche idee a unui campionat al ţărilor componente ale Imperiului Austro-Ungar. Dacă, la primele ediţii, au participat echipe din Austria, Ungaria, Italia, Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, ediţia începută în 1940 avea să fie una “de avarie”: fotbalul Europei Centrale se prăbuşise odată cu primele conflicte ce aveau să ducă la cel de-al doilea război mondial. Au participat doar opt echipe, câte trei din Ungaria şi Iugoslavia, şi două din România, printre care Rapid. Rapidul a eliminat-o pe Hungária Budapesta şi a obţinut trei egaluri cu Gradjanski Zagreb. S-a calificat în finală printr-o tragere la sorţi care stârneşte râsul: reprezentantul Rapidului a făcut doua bileţele, pe care a scris numele celor două echipe, le-a vârât într-o şapcă şi… tot el a tras la sorţi!!! Ca la alba-neagra, bineînţeles că a ieşit Rapidul. Finala cu Ferencváros nu s-a mai disputat, Ungaria invadase nordul Ardealului…

Se poate compara acest surogat de competiţie cu Cupa câştigată de Steaua după ce a eliminat campioanele Danemarcei, Ungariei, Finlandei (care eliminase campioanele URSS şi Iugoslaviei!), Belgiei şi Spaniei?

Se poate compara o performanţă şchioapă cu bucuria adusă în mai 1985 milioanelor de români înfometaţi, înfriguraţi şi ţinuţi în întuneric?

2. CLUBURI COMUNISTE?

Aceiaşi rapidişti se mândresc cu faptul că echipa lor are o vechime de 86 de ani, fiind creaţia unui grup de lucrători ai Atelierelor CFR etc., pe când Steaua este o creaţie comunistă, o clonă a echipei Armatei Rosii. Unii plusează cu terifianta imagine a  tancurilor sovietice zdrobind sub şenile Carmen-ul lui Mociorniţă, pentru a impune echipa Armatei direct în prima divizie…

Şi aici plăsmuitorii legendelor vişinii şi afumate o aduc din condei. Fanii legendei octogenare insistă pe înfiinţarea „de către o mână de entuziaşti„, uitând să amintească faptul că echipa şi-a început ascensiunea abia după preluarea de către sindicat, fără a avea cine ştie ce rezultate. După primul an în divizia naţională, au urmat 3 sezoane în care retrogradarea a fost aproape.

Adevăratul salt a fost făcut după intrarea echipei sub tutela Ministerului, când i s-a schimbat şi numele din CFR în Rapid. În transporturi au fost mereu bani, ministerul fiind unul dintre cele mai puternice. Aşa a fost posibilă aducerea unora dintre cei mai buni jucători din ţară, aşa a fost posibilă “mobilizarea pe loc”, în timp ce fotbaliştii altor echipe plecau să lupte pe frontul anti-sovietic…

Puşi pe demolat, aceiaşi veşnic cârtitori bat monedă pe faptul că nicăieri în prima divizie a fotbalului occidental nu au existat echipe de fotbal ale armatei sau internelor. De parcă feroviare ar fi existat … Desigur, multe din primele echipe de fotbal (vorbesc de sfârşitul sec.19…) au fost înfiinţate de feroviari (Manchester United, de exemplu), dar ulterior au dispărut sau au fost preluate de alte structuri. Nu şi în cazul ţărilor comuniste, unde ministerele susţineau fotbalul aşa-zis amator. Aşa cum Rapidul capitalist a fost preluat de ministerul comunist al transporturilor, care i-a schimbat numele din nou: CFR, apoi Locomotiva, precum surata ei de la Moscova. Şi, la ordinele noilor sponsori, fotbaliştii ceferişti (cel mai avansat detaşament revoluţionar al clasei muncitoare, nu?), nu s-au dat înapoi de la a face propagandă noilor şefi. Propagandă electorală blocului partidelor democratice. Adică PCR şi vasalii săi. Pe terenul de sport. Când nu existau „clonele”…

Da, dar au fost siliţi, sar fanii peluzei brichetare. Le stăteau ruşii cu pistolul la tâmplă. Desigur, numai lor, că doar ei au fost mereu singuri împotriva tuturor…

Primul nume al echipei Armate Române a fost, logic, AS Armata. Dar, pentru că totul trebuia să urmeze modelul sovietic, echipa s-a numit apoi Clubul Sportiv Central al Armatei = ŢSKA şi Casa Centrală a Armatei = ŢDSA. Pentru a-şi schimba numele în… renume: Steaua.

Moda denumirilor calchiate după cele sovietice a fost impusă şi celorlalte cluburi. Juventus a devenit Distribuţia şi… Partizanul, pentru a se muta bags and baggage la Ploieşti. Acuză cineva Petrolul de “uciderea unei echipe de tradiţie”? O vreme campionatul era plin de echipe cu acelaşi nume: Ştiinţa, Minerul, Metalul, Energia. Echipe în covârşitoare majoritate înfiinţate de comunişti. E cineva deranjat de asta? Nu. Pentru că aceste echipe n-au jucat rolul principal in piesa scrisă şi regizată de Partid…

Nu neg abuzurile care au existat, evident că echipele militare au fost avantajate, dar superioritatea lor nu s-a manifestat numai prin presiuni politice ci, mai ales, prin jocul din teren. Un venerabil rapidist, George Mihalache, recunoaşte cu un fair-play care a stârnit, bineînţeles,  valuri de insulte şi injurii din partea ţintaşilor cu flegme: „… au avut de suferit de pe urma Stelei şi a lui Dinamo?

– Nu, domnule, ăsta-i un mitRapid a luat campionatul în ’67, cînd au avut echipă, cînd au fost slabi, au retrogradat. Astea-s legende că Giuleştiul a fost retrogradat de comunişti! “

Dacă Steaua şi Dinamo nu ar fi avut palmaresul actual, nu s-ar mai agita atâta cei care nu încetează să vadă în ele decât „două clone ale unor echipe sovietice” – o sintagmă tembelă. După acest criteriu, clone au fost toate echipele, aşa cum clone au fost toate cele petrecute în perioada comunistă, organizată în toate domeniile după modelul sovietic…

Altfel, ar trebui negate TOATE performanţele sportivilor stelişti sau dinamovişti care au avut… ghinionul să apere culorile naţionale. Şi vom şterge din istorie numele Iolandei Balaş, ale lui Nasty şi Ţiri, al lui Patzaichin şi al Nadiei, al handbaliştilor, luptătorilor, boxerilor, halterofililor şi al atâtor campioni europeni, olimpici, mondiali…

Bine, dar pe cine punem în locul lor? Ei, desigur, pe Ţâră, Goanţă şi cu Gheară, cel mai bun atac din ţară…

3. De ce ajungea crema sportului românesc la Steaua sau Dinamo?

Un fost ofiţer KGB, fugit în Vest, a publicat o serie de cărţi sub pseudonimul Viktor Suvorov. Într-una din ele pomeneşte şi despre situaţia sportului în URSS, la fel ca în toate celelalte ţări comuniste:

În Uniunea Sovietică sportul a fost naţionalizat. Asta înseamnă că el nu serveşte interesele individului, ci ale societăţii în întregul ei. Interesele individului şi ale societăţii sunt uneori extrem de diferite. Statul apără interesele societăţii împotriva individului, nu numai în sport, ci în toate celelalte sfere.

…În Uniunea Sovietică se încurajează orice sport care: demonstrează superioritatea sistemului sovietic, oferă omului obişnuit ceva care să le ia gândul de la grijile de fiecare zi,  ajută la întărirea statului, a armatei şi aparatului poliţienesc.

… Dacă un atlet arată că ar putea să alerge cu o zecime de secundă mai repede decât un american, sau poate să sară cu jumătate de centimetru mai sus decât rivalul de peste ocean, statul îi va crea condiţiile de care are nevoie.

… Gruparea cea mai plină de succese, cea mai bogată, cea mai mare din URSS în domeniul sportului este Clubul Sportiv Central al Armatei – ŢSKA . Cum reuşeşte clubul armatei să îi atragă pe sportivi. Mai întâi prin a le da un grad militar. Orice atlet care ajunge la ŢSKA primeşte gradul de sergent, sergent major, subofiţer sau ofiţer, în raport cu nivelul atins. Cu cât mai bune rezultatele, cu atât mai mare în grad. El e plătit suplimentar în diverse forme – „pentru supliment de hrană”, „pentru echipament sportiv”, „cheltuieli de deplasare”, „diurnă” etc.

Pentru că practică sportul său, ”amatorul” primeşte mult mai mult decât un doctor sau un inginer… Iar Armata Sovietică îl plăteşte, şi deloc puţin, pentru gradul său militar.

Când nu mai poate concura la nivel internaţional, el îşi păstrează rangul, postul şi solda. La alte cluburi ar termina-o cu totul.

* * *
… Uniunea Sovietică doreşte prestigiu internaţional sub forma medaliilor de aur la Olimpiade. Pentru a le obţine e nevoie de o organizare cu cea mai strictă disciplină şi cu reguli capabile să stoarcă ultimul pic de energie din atleţi, nedându-le răgaz să-şi tragă sufletul.”

Nicio diferenţă faţă de situaţia din sportul românesc. A fi sportiv la Steaua sau Dinamo nu era chiar simplu. Dacă, iniţial, Partidul se baza pe echipele muncitoreşti, curând statul poliţienesc avea să meargă pe ideea că echipele militare sunt mai sigure: jurământul militar era o garanţie că ideea de a părăsi binefacerile comunismului biruitor e una periculoasă pentru cel căruia i-ar fi venit… În plus, aşa cum o spune Belodedici, „Faţă de alte categorii sociale, nouă ni se acorda mai multă atenţie. Cine juca la Steaua, de exemplu, era angajat în armată, căpăta un grad, îşi asigura viitorul. De asemenea, ştia că primea o pensie bună la bătrâneţe, ceea ce era foarte important.”

Mă întrebam înainte de Revoluţie de ce nu se fac aranjamente ca FC Olt să ajungă să joace într-o cupă europeană. Tot Bondrea dezleagă misterul. FC Olt nu trăgea la cupele europene dintr-un motiv extrem de simplu: nu aveau voie să iasă „afară”. Păi, ce subiect gras ar fi fost fuga în Occident a unui jucător din satul conducătorului iubit…

4. ANTI-COMUNIŞTI SAU BENEFICIARI AI SISTEMULUI COMUNIST?

Desigur, au existat cazuri în care sportivi de valoare au refuzat haina militară. Nici avantajele oferite de mari întreprinderi sau centre studenţeşti, sau sprijinul organelor locale, nu erau de lepădat. Aşa a fost posibil ca UTA, Petrolul, Argeş sau Craiova să fi câştigat titluri pentru că într-o anumită perioadă sprijinul autorităţilor responsabile a fost mai substanţial. Lucru valabil şi în cazul perioadelor mai faste ale unor echipe ca ASA Tg.Mureş, Corvinul sau Poli Timişoara. De altfel, aşa este şi azi, când echipele care oferă condiţii mai bune atrag crema…

Fanii echipelor cu rare perioade mai răsărite nu prididesc în a se văieta cum au fost „furaţi” X sau Y de către Steaua şi Dinamo, dar li se pare normal ca propriile lor echipe să fi aplicat metode de racolare asemănătoare. Pentru că nici celelalte cluburi nu erau lipsite de „mijloace”. Nu. Într-un interviu radiofonic de acum câţiva ani, fostul mare jucător al anilor 60 Cornel Pavlovici a spus clar: „Cum să nu fie bani? Rapid plătea mai bine ca Steaua…” Echipele studenţeşti făceau ingineri, economişti şi profesori din nişte analfabeţi. Echipele „muncitoreşti” îi încadrau în posturi „grase” pe unii care nu dădeau în viaţa lor prin fabrică sau uzină…

Îmi vin în minte câteva exemple: cum a trimis partidul trioul braşovean Păltinişan-Anghel-Şerbănoiu să-şi… ridice nivelul cultural la Politehnica din Timişoara, secţia bătut băşica, sau cum, la presiunea organelor locale de partid, cu neprecupeţitul sprijin al bardului din Bârca, Rapidul a transferat jucători în plin campionat… Sau cum a ajuns Rică Răducanu… student! Sau cum a fost răpit (cu camionul!) Dobrin de reprezentanţii „studenţilor” craioveni. Sau lupta pentru Hagi între Sportul, Craiova sau Steaua.

Á propos de Hagi. Se mai vehiculează pe ici, pe colo, ideea că Hagi ar fi fost „furat” şi silit să joace la Steaua. Însuşi Hagi spune că a fost întotdeauna stelist şi visul său era să joace la Steaua. Dar, micul machedon din Constanţa s-a gândit în primul rând la cariera lui. A vrut să plece de la Constanţa – care nu-i oferea nimic – la Craiova. De ce oare? I se făcuse de praz şi de zaibăr? Nu, oltenii îi promiseseră marea cu sarea: condiţii, bani şi, mai ales, facultate făcută moca. Organele locale. Comuniste. Numai că Nicu ăl mic a fost mai tare şi l-a deturnat la Sportul. Nici nu cred că i-a fost greu. Aceleaşi avantaje, poate mai babane, ca să nu mai vorbim că Bucureştii rămân visul tuturor. Chiar şi al celor ce-l înjură. Probabil că, dacă Steaua n-ar fi câştigat CCE, Hagi rămânea student pe veci. Poate ajungea şi profesor doctor…

Din păcate, istoria imaculată cu care se împopoţonează fanii unor echipe necăjite nu există. Totul a fost mânjit în perioada comunista. Totul depindea de cât de interesată era o personalitate sau alta a vremii să se afirme şi prin sport…

Fără sistemul comunist, în care sportul era un punct important al propagandei, fotbalul nostru ar fi evoluat complet diferit. N-ar mai fi existat zecile de Ştiinţe, Mineri, Energii, Metaluri, perioadele de relativă strălucire a unor echipe astăzi muribunde. Ce au ajuns ele azi? Unde sunt fostele campioane UTA sau Petrolul? Echipele mastodonţilor industriei comuniste sunt pe butuci. Echipele „studenţeşti” la fel. Cine domină fotbalul de azi? Steaua lui Becali. Dinamo al lui Turcu si Borcea. Rapidul (încă al) lui Copos. Clujul lui Pászkány. Pseudo-Timişoara lui Iancu. Se ridică Vasluiul fostului arbitru devenit latifundiar, Porumboiu. Adică echipele sprijinite. Nu de putere, nu de ministere, ci de cei cu bani. Ca oriunde, unde echipele ajung puternice dacă finanţatorul e potent şi îşi permite să alcătuiască un mozaic din toate valorile existente. Şi nu numai din propria ţară, aşa cum a fost Magica Steaua, ci de peste tot din lume…

Sportul era la îndemâna oricui avea talent şi dorinţă. Finanţaţi de statul comunist, dispus să investească oricât în propagandă, profesioniştii perioadei comuniste, deghizaţi în amatori, nu câştigau cât azi (nici nu aveau pretenţiile de azi…), dar erau net favorizaţi faţă de majoritatea populaţiei. Şi numai în perioada mult hulită au fost posibile concentrări de forţe ca în cazul Universităţii Craiova, Dinamo şi Steaua, care au adunat ce era mai bun în ţară. Astăzi, cu toate investiţiile din perioada Giovanni sau cea prezentă, cu Turcu, Borcea & co., Dinamo nu reuşeşte să se impună în Europa. Pentru că tot ce e mai bun fuge repede afară…

Astăzi când nu oricine îşi poate permite să presteze sportul preferat, mai ales cele ce necesită investiţii mari în echipament sau alte dotări, unele sporturi cu care ne mândream cândva sunt doar umbra a ceea ce au fost cândva, neexistând finanţare corespunzătoare. Pentru că, exceptând fotbalul, greu poţi trece pe profit la alte sporturi. Din păcate, sportul a devenit o afacere ca oricare alta… 

Andrei Sava
(Articol scris pe blogul său în 2009)

 

Nota Redacției:

În comunism, sportivii erau favorizați de sistem

In comunism, unii dintre românii cei mai favorizaţi de soartă erau sportivii și reprezentanţii cluburilor sportive, care, la fiecare sosire in ţară din deplasările occidentale, aveau valizele pline cu blugi, ţigări, cafea, băuturi şi aparatură electrocasnică.

Obiectele aduse din străinătate erau comercializate imediat, de multe ori prin intermediari, pe străzile Capitalei. Bunăoară, strada Covaci, situată în centrul vechi al Bucureştiului, era considerată “zona 0” a bişniţei, urmată de străzile Sfântul Nicolae Tei, cunoscută drept “strada Kent”, şi Oteşani. Toată lumea ştia că o parte bună mărfii de contrabandă provenea de la sportivii care veneau din străinătate.

adevraruri-despre-trecut-6
„Strada Kent” se numea de fapt strada Sfântul Nicolae Tei şi se afla în zona Pieţei Obor, din Bucureşti.
  • Eu am fost bogat şi pe timpul comuniştilor, nu numai pe timpul capitaliştilor”, se mândreşte actualul şef al LPF, Dumitru Dragomir, care a fost între 1987 şi decembrie 1989 preşedintele clubului departamental Victoria Bucureşti. “La sosirea în ţară, niciodată nu ni se făcea control vamal. Când ajungeam la aeroport, eram aşteptaţi de conducători din partea Ministerului de Interne şi nu ne mai verificau bagajele”, rememorează Dragomir. Acesta i-a lăudat pe jucătorii de la Victoria pentru faptul că ştiau să facă afaceri: “Am avut la Victoria nişte jucători-trăsnet. Erau sportivi excelenţi, dar şi foarte inteligenţi, gen Coraş, Culcsar ori Costel Solomon. Încă de pe atunci aveau bani, erau buni afacerişti”. Aşa de buni încât a rămas proverbială povestea din 1987, când aeronava care trebuia să se întoarcă din Cipru cu delegaţia “miliţienilor” nu s-a putut ridica de la sol din cauza greutăţii bagajelor, pline ochi cu blugi, cafea, ţigări, bijuterii, aparatură electronică şi electrocasnică. Pentru că, evident, nu s-a renunţat la bagaje, sportivii au revenit acasă cu un alt avion, solicitat in extremis de la Bucureşti de oficialii clubului Victoria.
  • Ozon, graţiat de Gheorghiu-Dej. În 1958, la revenirea în ţară din Grecia, marele fotbalist Titus Ozon a fost prins cu nişte nasturi din fildeş asupra sa. Considerându- se că i-a adus în România în scopul comercializării, “Ulise” a fost exclus din viaţa sportivă. Pedeapsa i-a fost ridicată după o jumătate de an, după ce jucătorul a fost iertat chiar de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Acesta i-a impus însă să se transfere de la Progresul la Rapid, echipă simpatizată de Dej.
Cum sărbătoreau sportivii 23 August în comunism

Partidul Comunist s-a folosit de marii performeri pentru a arăta propagandistic faptul că în România se trăieşte sănătos. Din cauza asta sistemul mai închidea ochii…

Ziua de 23 august şi-a pierdut semnificaţia după 1990. În vremea comunismului era considerată foarte importantă pentru România şi era celebrată an de an cu mult fast. La această sărbătoare participau şi sportivii ţării. Ei trebuiau să facă parte din grupurile care se deplasau pentru a participa la festivitate. Însă participarea fiecăruia era diferită.

Image result for Comunism şi sport

  • Rică Răducanu : „Eram sportiv eminent şi mă puneau în primul rînd”
    „Făceam repetiţii cîteva zile. De dimineaţă ne luau de la Herăstrău, iar pe mine mă puneau în primul rînd pentru că eram sportiv eminent. Participau cei mai importanţi sportivi, ne duceau cu maşinile, nici un sportiv mare nu se putea să nu meargă la defilare. Era frumos, mie îmi plăcea, după ce se termina defilarea mergeam şi mîncam mici”.
  • Nicu Vlad: „Ne-au scos în faţa lui Ceauşescu şi stăteam în soare”
    „Am participat o singură dată. Eram în acele vremuri sportiv la Rapid. Îmi aduc aminte că ne-au scos o singură dată şi am stat în soare. Eram la Arcul de Triumf şi era multă lume împărţită pe grupuri, pe fabrici. Acolo era instalată o tribună mare, iar pe noi ne puneau să defilăm prin faţa lui Ceauşescu”.
  • Ilie Năstase: „M-au sărbătorit pe stadion pentru că eram numărul 1 mondial”
    „N-am prea participat la defilări. Eram foarte mult timp plecat din ţară şi nu prea aveam nici o treabă cu astfel de defilări. Îmi aduc aminte că, în 1973, pe 23 august, am fost sărbătorit pe stadion, pentru că eram numărul 1 mondial în circuitul ATP”.
  • Dan Grecu: „De obicei eram urcat pe un cal alegoric”
    „Ne duceam la demonstraţii împreună cu ceilalţi sportivi. Din cîte îmi aduc aminte, defilările la care am participat eu se ţineau pe la Piaţa Victoriei. De obicei mergeam cu clubul. Eu de regulă eram urcat pe un cal alegoric, care semnifica sporturile la care ne remarcasem şi care făceau parte din clubul Dinamo. Dintre foştii mari sportivi care participau îmi mai aduc aminte că era şi Carmen Bunaciu”.
  • Octavian Bellu: „O zi importantă pentru care poporul trebuia să se bucure”
    „Eram student IEFS, acum UNEFS, şi mergeam la demonstraţii alături de colegii din facultate, pentru că eram tineri şi nebuni. Ne dădeam peste cap şi făceam tot felul de acrobaţii. Era şi Nadia acolo, în ziua defilării, parcă o şi văd. Erau zeci de mii de spectatori care ne apreciau şi ne aplaudau, iar eu tresăream de bucurie. Dar cînd eram la Deva, în lot, ziua de 23 august nu mai exista pentru noi. Rămăseseră doar amintiri de pe vremea studenţiei. Nu mai ieşeam la defilare, devenise o zi obişnuită. Nu mă număr printre cei nostalgici, a fost doar o zi importantă pentru care poporul trebuia să se bucure!
  • Helmuth Duckadam: „Nu am defilat niciodată!”
    „Nu am foarte multe amintiri legate de ziua asta. Nu a fost nimic deosebit. Noi eram la antrenamente, aveam meciuri, nu era nimic special. Ca sportiv, nu aveam timp de nimic, iar de 23 august nici atît. La noi nu era zi liberă, doar îi vedeam pe alţii cum se bucură de sărbătoarea naţională a României. Dar asta nu înseamnă că nu era o zi frumoasă, cu semnificaţiile ei!”
  • Elisabeta Lipă: „Sărbătoream cu doi covrigei şi un pahar cu suc”
    „Ziua de 23 august mă prindea mereu la o competiţie. Era în aceeaşi zi cu Campionatul Mondial. Sportul avea prioritate pentru mine şi nu am renunţat în nici un an la vreo competiţie pentru defilare. îmi aduc aminte cum ne strîngea antrenorul şi cum ne împărţea doi covrigei şi un pahar cu suc. Aşa sărbătoream”

X Ray

Steaua unui suporter stelist

Nota Redacției: Vă prezentăm, „2 în 1”, două articole scrise de Andrei Sava: „70” și „Un nou început„.

Reamintim pentru cei care nu-l cunosc pe autor.  Andrei Sava este un stelist „pur sânge” cu vechi state, membru înregistrat al fcsteaua.ro din 2005, având contribuții editoriale excepționale. Din păcate, de prin 2008, când s-au acutizat luptele dintre grupările de suporteri și în virtual, Andrei Sava a rărit prezența pe site. Sperăm că într-o zi se va intâmpla și concilierea între „fracțiunile beligerante”, iar Andrei Sava va reveni cu opiniile sale și în comentarii direct pe fcsteaua.ro. Pănă atunci este alături de noi prin articolele preluate de pe blogul său personal, pentru care îi mulțumim.

70

07 Iunie 2017
steme-steaua-bucuresti7 iunie 1947… Au trecut 70 de ani. 70 de ani în care sportivii  ce reprezintă clubul Armatei au obținut nenumărate succese. Succese cu care se mândrește țara întreagă, succese care au întregit zestrea sportului românesc.

Printre atâtea și atâtea trofee, cel câștigat în noaptea magică de la Sevilla este printre cele mai prețioase. Pentru că a fost obținut într-un sport în care succesele internaționale au fost mereu rare – fotbalul.

Vremuri noi, momente confuze, tulburi, ambiții prostești au făcut ca istoria începută acum 70 de ani să fie frântă, murdărită, aruncată în ridicol. Chichițe avocățești sunt vânturate și folosite pentru interese obscure. Cui servesc luptele prin sălile tribunalelor? De ce această dezbinare a poporului stelist? Oare nu-i vorba de aceeași echipă care a făcut primii pași acum fix 70 de ani? A dispărut ea undeva după preluarea de către atât de antipaticul George Becali?

Oricare ar fi argumentele, un lucru e clar: FCSB-ul de azi a continuat activitatea secției de fotbal a clubului sportiv al Armatei și are în spate istoria începută la 7 iunie 1947.

La mulți ani clubului sportiv al Armatei!
La mulți ani clubului ce poartă provizoriu numele de FCSB!
LA MULȚI ANI, STEAUA!

Un nou început

06 Iunie 2017

Sezonul trecut a fost unul ratat. Pentru că Steaua nu poate jubila ca alții că s-au clasat pe locul 3, nici nu se mulțumește cu mai știu eu ce coaliții și jocuri ale rezultatelor care să împiedice rivala să câștige un nou titlu. Steaua e Steaua și când se numește FCSB, obiectivele rămân același: titlul, cupa, Europa.

E greu de înghițit pierderea unui titlu atunci când cu lotul aflat la dispoziție ar fi trebuit să îl câștigi cu 8-10 etape înainte de final. Așa că rateurile trecutei ediții i-au căzut greu lui GgB, mai greu decât tocănița de la RIN. De aici și demersul jenant de a-și căuta dreptate ala TAS. Sigur, și mie mi se pare logic să se ia în calcul toate rezultatele – tur, retur, playoff. Dar treaba asta trebuia precizată din timp, nu după…

Și iată că, ambițios cum îl știm, s-a pus serios pe treabă – antrenor nou, remanierea lotului, zvonuri pline de speranțe legate de umplerea unui mare gol: crearea unei academii pentru viitoarele vedete ale fotbalului românesc. Sigur,  nu trebuie să ne grăbim, de la Palat ne putem aștepta oricând la prostii care să facă praf orice vis al echipei și, mai ales, al suporterilor. Așadar, aveți puțintică răbdare…

O să vedem dacă Dică e ceea ce avea nevoie Steaua, o să vedem dacă, în sfârșit, vom avea și fundași centrali, nu improvizații, o să vedem și dacă se adeveresc temerile mele că Budescu nu-i tocmai potrivit pentru Steaua. Sper mai mult ca oricând să mă fi înșelat. Ceea ce nu-mi place la acest băiat extrem de talentat este lipsa de profesionalism, lejeritatea cu care  dă cu piciorul ocaziilor care i se ivesc și, mai ales, caracterul dificil. Cu toanele, fițele și mofturile pe care le arată pe teren ar putea să arunce-n aer vestiarul, cu urmări dintre cele mai neplăcute…

Mai sunt doar șapte săptămâni  până la primul meci din Europa. O fi timp de definitivare a formulei de bază, de nașterea unei echipe așa cum ne-o dorim? Numai de nu ne-ar pune piedică tocmai știți voi cine. Mai bine ar da bice să se rezolve conflictul care ne macină și ne dezbină…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray

 

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

Final incert

Zicea unul din prietenii noștri ceva de ”caricaturi” și de”impostorul manelist”. Aici ar fi multe de zis, e prea simplă explicația asta. Altădată aș fi scris un cearceaf despre cauzele pe care le-aș fi văzut că au dus la situația incredibilă de azi. Dar mi-am pierdut de multă vreme entuziasmul. Așa că o să încerc să fiu cât se poate de scurt.

Ca și alt cititor al blogului, îl consider principal vinovat pe GgB. Desigur, fără el, ar fi fost mai rău, mai ales dacă echipa ar fi fost ”talpanizată”. Dar, în ciuda susținerii financiare net superioare celei de la alte echipe, GgB s-a dovedit un manager catastrofal. Am mai zis-o de multe ori, el ar fi trebuit să numească o conducere profesionistă, căreia să-i traseze obiective clare: termene, campionatul, cupa, cupele europene. Salariile? Pe măsură: cele fixe – moderate, bonusurile de performanță – substanțiale. Obiective îndeplinite? Să vină banii la băieți! Ratate? Urmările cuvenite: neama bonusuri, la revedere, drum bun! Dar toate astea fără amestecul atotștiutorului de la Palat, răspunderea să fie a antrenorilor și staff-ului.  Un GgB cu o prezență discretă nu ar fi îndepărtat fanii de echipă, nu ar fi creat coaliții anti-steliste de șumudici de tot felul. Iar eventualelor jocuri de culise li s-ar fi dat peste bot cu o prestație solidă pe teren, căreia nu i-ar fi făcut față nici măcar o cooperativă de tip Il Luce…

Așa văd eu lucrurile, fără a avea pretenția că așa și este. Dar mă gândesc și la cum ar fi arătat clasamentul fără rezultatele mincinoase din cel puțin 5-6 meciuri dominate clar, dar din care n-am scos decât câteva puncte amărâte, după ratări incredibile și goluri primite prostește. Atunci am fi discutat altfel, chiar și în situația existentă azi, cu GgB la pupitru și Reghe executant…

Viitorul ajunge, aprope miraculos, campioană. E și o palmă dată de Gică Hagi celor care nu mai pridideau să-l spurce cum le venea la gură. N-o fi el vreun Pruteanu, dar nu asta i se cere în fotbal. Așa analfabet cum îl tot consideră cei umiliți de rezultatele unei echipe create din nimic, Gică a reușit să facă totul aproape de unul singur, cu bani mult mai puțini decât cei băgați de fin sau de RIN, sau mai știu eu ce investitor cu ifose. Bravo lui!

Nu ne mai rămâne decât să sperăm că bramburiții noștri vor face minimul efort de a câștiga ultimele două meciuri, pentru a elimina posibilitatea oricăror șmenuri canine. Deși, chiar și cu perspectiva UCL în față, nu văd cum am ajunge acolo sub înțeleapta conducere a cuviosului cârmaci din Pipera. Mai e mult până departe…

P.S. Și încă ceva, a propos de ”bv craiova, bv viitorul!” al aceluiași prieten pomenit la început. Ce-ar mai fi vuit media și internetul dacă GgB ar fi dat un ordin asemănător înaintea ultimei etape din sezonul regulat, iar brava haită din Groapă ar fi luptat acum pentru locul 7…

Andrei Sava

Preluare de pe blogul personal Sam Murray

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

Oi

815983-rkx41251-2 cu Dinamo. Nu e prima oară când Steaua pierde prostește un meci cu o echipă evident inferioară. Dar, vai, ne-am obișnuit. Ăștia ni-s jucătorii, ăsta ne e antrenorul.

Nu pot să nu fac o paralelă între sezonul regulat și acest play-off. După primele 15 etape, în care n-a jucat prea grozav, Steaua obținuse 10 victorii, 3 remize și doar 2 înfrângeri. Sezonul l-a terminat gâfâind,  3 victorii, 5 remize și 3 înfrângeri, ajungând pe locul 2, la 4 puncte de Viitorul. Turul play-offului a adus 4 victorii și o înfrângere (taman cu Viitorul, meci ce trebuia neapărat câștigat… ), dar în retur abia am scos 2 remize și înfrângerea jenantă de aseară… Așa că, în locul unui parcurs în pas de marș spre cel de-al 27-lea titlu, ne găsim în penibila situație de a putea ajunge chiar pe locul 3!

816019-rkx4443N-o să mai disec cele întâmplate pe teren, dar mai ales în tribune, sunt amănunte care ar fi putut duce la alt deznodământ. O să se discute destul despre condițiile în care s-a desfășurat partida, despre deciziile mai mult sau mai puțin ciudate ale arbitrilor, despre ratările uriașe ale steliștilor. Ăsta-i fotbalul, doar scorul de pe tabelă  rămâne…

Fiindcă tot am început cu o paralelă, o să termin cu alta. Alibec vs. Nemec. Nu, nu cum au jucat cei doi jucători, ci cum au fost tratate de adversari vârfurile. Alibec a fost luat în primire din prima clipă, ca la Mărășești: ”Pe-aici nu se trece!” Îmbrâncit, bruscat, lovit, orice, numai să nu joace. În schimb, Nemec a fost tratat cu destulă blândețe. Deh, așa-s românii, ospitalieri… Cam asta a fost diferența de mentalitate între cele două echipe. Dinamoviștii au jucat cu încrâncenare, cinic, suplinind cu brio diferența de valoare, steliștii au păcătuit prin aceeași prestație moale, gafe puerile, ratări incredibile. Și, se știe, ratările se răzbună…

Acum ne-a mai rămas să sperăm în victorie în ultimele două meciuri și în jocul rezultatelor. Or fi în stare bramburiții noștri? Om vedea. Cum e vorba aia? Urma scapă turma. Că doar suntem oi, nu?

Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray

 

Nota RedacțieiReamintim pentru cei care nu-l cunosc pe Andrei Sava. Andrei este un stelist „pur sânge”, membru înregistrat al fcsteaua.ro din 2005, având contribuții editoriale deosebite. Din păcate, de prin 2008, când s-au acutizat luptele dintre grupările de suporteri și în virtual, Andrei Sava a rărit prezența pe site. Sperăm că într-o zi se va intâmpla și concilierea între „fracțiunile beligerante”, iar Andrei Sava va reveni cu opiniile sale și în comentarii pe fcsteaua. Pănă atunci este alături de noi prin articolele preluate de pe blogul său personal, pentru care îi mulțumim.

N.B. Sentința la Apel cu numele Steaua se adresează clubului, nu tuturor românilor! Cât timp nu există o sentință definitivă și irevocabilă în privința numelui vom continua să scriem și FC Steaua București, Steaua etc. în paralel cu FCSB, care este marcă o înregistrată încă din 2008 a echipei care oficial deține palmaresul la fotbal al Stelei din 1947-2017. OFICIAL, conform continuității și palmaresului, FCSB = FC Steaua = Steaua 1961 = ASA 1947. De fapt vom scrie tot timpul STEAUA, atât timp cât palmaresul, recunoscut oficial, este la FCSB. 

Înc-un punct…

0-0A șasea etapă a play-off-ului a mai adăugat un punct distanței dintre leader (Steaua, desigur) și locul 2. Dar jocul nu m-a încântat nici de data asta. Aceeași lipsă de imaginație, aceleași gafe care oferă șanse neașteptate adversarului, aceleași  ratări în situații care pot decide soarta partidei.

Și a mai fost ceva. Ați văzut cum a jucat CFR cu Viitorul și cu Dinamo. Cuminte, fără excese. Nu ca aseară, când, probabil, clujenii și-au depășit recordul de faulturi. Iar atitudinea tolerantă a arbitrului Găman i-a încurajat s-o țină așa tot meciul. Un singur galben, în min.70! Și nu lui Omrani, care a dat mereu la gioale ca pe tăpșanul comunal… Cât o să-l mai vedem cu fluierul în gură pe fratele lui Valerică Găman, cel care a jucat la Craiova, Dinamo și Astra? Că ăsta-l întrece până și pe Avram cel Mic…

Cu Găman sau fără el, meciul trebuia câștigat. Numai că Alibec și ai lui nu păreau conștienți de asta. Joc lent, temător, parcă timorați de inrările la rupere ale ”mândriei Arghialului”. S-au dus vremurile în care blândul și elegantul nea Imi își mâna la luptă băieții cu îndemnul ”Călcați-i pe ochi!” Nu, nu în sensul de a fi o echipă de mardeiași, ci în acela de a-și pune jos adversarul prin joc, prin determinare, prin tehnică, prin… fotbal. Steaua de azi pare o echipă care consideră că simpla prezență pe teren e suficientă pentru a mai adăuga trei puncte la zestre. Și nu-i așa… Degeaba a adunat GgB un lot din jucătorii considerați a fi cei mai buni din Ligă. Fotbalul nu-i aritmetică, valoarea lotului se dovedește adesea mai mică decat cea reieșită prin simpla însumare a valorii de piață a fiecărui jucător.  Degeaba talent, dacă nu-i sprijinit de efortul necesar, de acea 99% transpirație pomenită de Edison.

Atât despre un meci aspru, dar prea puțin atrăgător, terminat cu un 0-0 fad. Să ne gândim la finala de luni. Că n-o să fie deloc un meci ușor…

Andrei Sava

Un pas mic pentru Steaua, un pas uriaș spre al 27-lea…

3-0 cu echipa lui  Ninel… O victorie la un scor umilitor pentru atât de guralivul Cimpanzeu Roz. Cadoul perfect pentru aniversarea celor 33 de ani ai lui Săpunaru. Al treilea gol a fost cireașa de pe tort. Dar…

Dar să nu ne amăgim, Steaua a avut jocuri mult mai bune în care abia a învins, sau a obținut doar o remiză, ba chiar a și pierdut. Desigur, mutările pe care Reghe a fost obligat să le facă din cauza indisponibilităților, formula inedită de echipă, pot justifica oarecum inconsistența jocului, dar, sincer, mă așteptam la mai mult. Dar ăsta-i fotbalul, scorul e cel de pe tabelă și în palmares rămâne acest 3-0 care sună grozav, nu?

Numai că nu e cazul să ne despuiem la bustul gol și să facem concurență coregrafilor din Groapă. Mai e mult până departe și, chiar dacă titlul e atât de aproape, mă gândesc la ce-o să fie după… E clar, cu așa echipă și așa joc nu avem nicio șansă în Liga Campionilor, ba nici în Europa League n-o să ne fie deloc ușor. Iar dacă GgB va continua să creadă că este cel mai mare specialist în fotbal, impunând jucători pe care speră să câștige zeci de milioane și stabilind cine și cum joacă, îmi revine tradiționalul pesimism. Am spus-o și o repet: patronul să se rezume la a asigura finanțarea echipei (și aici, îmi place sau nu, îi recunosc meritul de a fi cel mai larg la pungă…), la asigurarea condițiilor optime pentru desfășurarea activității și la a lăsa specialiștii să vadă de treaba din teren. Cu condiții clare, cu obiective de performanță, cu responsabilizarea staffului. Cine-i bun… continuă. Cine nu… mulțumim, la revedere, drum bun!

Despre meciul de aseară nu vreau decât să remarc ambiția cu care au jucat majoritatea jucătorilor, ceea ce a mai dres din suita de gafe și de pase greșite,  a mai cârpit nesincronizările evidente din apărare, evoluția confuză a liniei de mijloc. Eroii meciului au fost, desigur, Alibec și Niță. Primului nu-i trebuie mult ca să ajungă acolo unde îi e ținta: poarta adversă, iar cel de-al doilea continuă să aibă intervenții providențiale în momentele cele mai dificile. Îi mai remarc pe Pleașcă și pe Momčilović, chiar dacă au mai zbârcit-o pe ici, pe colo, pe Moke, nevoit să joace pe alt post decât cel cu care era obișnuit. Și cei trei foști astrali – Enache, De Amorim și Boldrin au muncit mult, dar atât. Aștept în continuare explozia lui Tănase, parcă prea fragil, prea temător.

Una peste alta, un meci modest împotriva unei echipe care a jucat cu multă ambiție, neezitând să recurgă la durități. Dar steliștii simt că titlul e aproape și parcă a dispărut lehamitea-n joc pe care am remarcat-o în atâtea meciuri de până acum.  Dinamo și Craiova se remarcă printr-un joc agresiv, dur, la rupere, nici Astra și CFR nu sunt mielușei, iar singurul răspuns la asta e o ripostă pe măsură: joc solid, aspru, fără teamă. Doar suntem… FCSB  și  Facem Ce Stim: Batem!

P.S. Delicioși micuții steliști în treninguri portocalii…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul personal Sam Murray

Nota Redacției: Reamintim pentru cei care nu-l cunosc pe Andrei Sava. Andrei este un stelist „pur sânge”, membru înregistrat al fcsteaua.ro din 2005, având contribuții editoriale deosebite. Din păcate, de prin 2008, când s-au acutizat luptele dintre grupările de suporteri și în virtual, Andrei Sava a rărit prezența pe site. Sperăm că într-o zi se va intâmpla și concilierea între „fracțiunile beligerante”, iar Andrei Sava va reveni cu opiniile sale și în comentarii pe fcsteaua. Pănă atunci este alături de noi prin articolele preluate de pe blogul său personal, pentru care îi mulțumim.

FCSB-FCD1948B 2-1

Cu câte am pe cap, nici nu mi-a mai venit să scriu ceva, mai ales pe teme sportive. Păi, ce naiba să scriu? Despre meciul cu Danemarca, imagine elocventă a halului de nivel la care a ajuns Naționala? Despre înfrângerea Simonei, după ce mă entuziasmase cu senzaționala revenire din meciul precedent? Despre mizeria asta de război fratricid între CSA și actuala FCSB? Mai bine nu, sunt lucruri mai frumoase în viața asta. A venit primăvara, bre, ia uitați-vă ce frumușață ne-ncântă ochii și sufletul…

Dar meciul cu Dinamo nu puteam să-l pierd, nu? Ei, bine, dacă până acum m-am așteptat la victorii în meciurile cu Dinamo și am asistat la surprinzătoare remize sau înfrângeri, acum a fost prima oară când m-am temut de ce urma să fie. De ce? Păi, după ce că apărarea standard a gafat mereu până acum, ceea ce ne-a vămuit serios punctajul, uite că în seara asta am văzut un cuplu inedit de fundași centrali – Pintilii și Moké – care aveau să se opună înaltului și puternicului Nemec. Și de ce mi-a fost frică n-am scăpat… Am bănuit că Pintilii va juca așa cum știe el, ca un mijlocaș de luptă. A recuperat extraordinar, dar a fost dominat la duelurile aeriene și a fost tentat adesea să pornească la atac, lăsând o gaură ușor de exploatat de contraatacurile celor de la FC Dinamo 1948 (că nici ei nu sunt Dinamo ăia ai MAI, nu?). Și așa au apărut ocaziile adversarilor. Deja obișnuitele gafe ale steliștilor puteau să ne întristeze – s-au ratat câteva faze ce puteau însemna desprinderea, s-au oferit șanse dinamoviștilor ce puteau egala sau, de ce nu, învinge… Nu pot să nu amintesc de ajutorul primit de haită din partea acestui arbitru ce mai bine s-ar apuca de altceva. Kovács ăsta e o catastrofă!

Dar, totu-i bine când se termină cu bine: o victorie muncită, cu două goluri frumoase și… suntem acolo, sus. Am considerat că primele patru etape sunt decisive, o serie de patru victorii ar fi clarificat totul. A venit neașteptatul eșec cu Viitorul și treaba s-a complicat. Urmează meciul cu echipa lui Ninel, aparent mai ușor. Dar va fi greu de tot. Nu de alta, dar cine va juca în centrul apărării? Tamaș (să nu uităm, eliminat eronat!) îmi pare că mai are o etapă de suspendare și tot nu va juca, Bălașa e accidentat, Pintilii a luat roșu (cam prostește, dar n-ar fi prima oară) și va lipsi. Ce va face Reghe? Va juca cu Moké-Momčilović? Sau vom revedea iar extravaganța cu Tudorie fundaș central? Deh, mă știți că-s pesimist, dar… gata! Unica variantă acceptată: victoria. Și tot așa, spre un nou titlu!

P.S.

808057-ale2933Dacă nu merge cu fotbalul, nu-i bai!

Avem coregrafie, suntem campioni la dat în stambă.

DOAR DINAMO… BUCURICĂ!

 

Andrei Sava

Preluare de pe blogul personal sammuray

Omenia, bat-o vina

Iată că după o săptămână în care presa a bătut monedă pe presupusa farsă ce urma să aibă loc la Ovidiu, ațâțând lătratul și croncănitul mama-omidelor mereu prezente la datorie când e vorba de Steaua, ”rejele blatist” și ”ciobanul” n-au îndreptățit așteptările… Sau o fi fost iarăși… omenie? Bieții forumiști cârcotași or găsi ei explicație și la asta, desigur.

Viitorul a învins clar, cu 3-1, o echipă proaspăt cocoțată în fotoliul de leader. Tamaș i-a pus o nouă piedică (a câta?) tocmai când părea că vom asista la o nouă victorie stelistă în neîntreruptul șir. Apărarea, inclusiv de atâtea ori eroul Niță, a gafat decisiv, mijlocul s-a zbătut ineficient atât în faza de apărare, cât mai ales în cea de atac, iar Alibec a părut împiedicat în fața echipei unde făcuse primii pași spre afirmare. Ambiția și determinarea din meciul cu CFR au lipsit aproape total, deși aș fi nedrept dacă nu aș recunoaște că au fost și momente bune în jocul băieților lui Reghecampf. Sclipirile au fost, totuși, insuficiente, s-au ratat ocazii mari exact când în momente care ar fi putut influența decisiv soarta meciului. Dar, deh, norocul pare să se fi cantonat prin alte locuri…

Chiar dacă puștii lui Hagi au jucat bine (felicitări, Gică, pentru tot ceea ce faci acolo – academie, stadion, prestații de calitate) având câțiva jucători cărora le prevăd o carieră frumoasă (dar, să nu ne grăbim, că știți cum e fotbalistul român…), steliștii i-au ajutat din plin să revină pe primul loc. De altfel, meciul mi-a reamintit ultima partidă cu Dinamo, pierdută tot pe mâna noastră, gafele abundând și acolo. S-au auzit din nou îndemnuri adresate de tribune lui Reghe, e foarte probabil să vedem un nou antrenor din vară, dar nu Reghe e cel care se-mpiedică-n minge, ori dă pe lângă ea, ori crede că poarta are dimensiunile 10×30 metri… Principalii vinovați sunt bramburiștii care ne-au exasperat de atâtea ori și tare mi-e teamă că i se pune iar pata lui GgB și vedem altă remaniere masivă, cu riscurile de rigoare.

Urmează meciul cu Dinamo. E timpul revanșei, seria de meciuri fără victorie trebuie întreruptă. Numai că… Numai că apărarea, și așa nesigură, va trebui să fie o improvizație, atâta timp cât Tamaș va fi suspendat atât la acest meci, cât și la următorul, dacă nu mai mult. Nu știu dacă, în urma cartonașelor primite aseară, nu vor lipsi și alți jucători. Să vedem ce-o mai ieși…

Andrei Sava

Debut reușit. „Ce extravaganta, Steaua pe primul loc”

Debut reușit

Steaua a început play-off-ul cu cel mai puternic adversar. E părerea mea, s-ar putea să nu fiți de acord cu ea, dar CFR mi s-a părut cea mai periculoasă dintre echipele întâlnite până acum. Clujenii joacă fotbal, n-au frică de adversar, au o apărare solidă, jucători rapizi, puternici, unii chiar pricepuți cu bășica (interesant acest Păun…). Aseară au jucat de la egal la egal cu băieții lui Reghe și, cu puțin noroc, ar fi putut obține un egal sau, de ce nu, o victorie, ca în tur. Dacă ne amintim de retur, meciul de la Cluj a fost dominat destul de categoric de Steaua, numai că n-a fost să fie. Dar, na, mai avem și noi noroc câteodată… Și, știți, norocul și-l face omul cu mâna (sau, în cazul ăsta, cu piciorul…) lui. Iar Reghe putea să zică iar, ca după meciul de coșmar cu ASA, ”Astăzi am arătat bine, și fizic, și ca joc”, și de data asta i-aș fi dat dreptate…
Oamenii meciului? Niță, Ovidiu Popescu și… ”Gunoieré”, care le-a dat-o scurt la gioale coregrafilor, care-i preziceau eșecul.

După meci, am văzut un GgB euforic, pus pe glume, ironii. I-o fi ajuns și lui seria neagră de după etapa a 15-a. A citat din alt comic vestit, Borcea, știți, aia cu ”lăsați-ne să ne pregătim…”. Am zâmbit și eu nițel, dar m-a cam luat cu frig gândindu-mă ce-a urmat pentru haită după zicerea ce-a intrat în folclor. Dar nu-mi fac probleme: suntem Steaua, nu Dinamo. Și e timpul să le-o arătăm. Să-i păcălim de 1 aprilie, că așa-i tradiția…

Oricum, după cum joacă, CFR poate fi un ajutor nesperat în tentativa de a cuceri al 27-lea titlu. Numai că, împotriva unor adversari neimportanți (pentru că doar Steaua contează pentru oricare echipă din campionatul nostru) s-ar putea ca jucătorii lui Miriuță să-și piardă cheful, ambiția de a se clasa pe locul 3… Așa că singura soluție pentru steliști e să uite de lehamitea care i-a cuprins în retur și să joace măcar ca aseară. Următoarele trei etape pot fi hotărâtoare, o eventuală triplă victorioasă i-ar lămuri pe ceilalți cine-i șeful. E greu? Păi, ați uitat ce-a zis optimistul? ”Ba se poate!”

Andrei Sava


„Ce extravaganta, Steaua pe primul loc”

Mi se pare amuzant cum ajunsese o extravaganta sa indici Steaua drept favorita la titlu. Am fost intrebat si inainte de playoff de diverse persoane cine cred ca va castiga campionatul si ma amuza sa vad cat de contrariati erau interlocutorii cand rosteam numele echipei lui Reghecampf.

Chiar si cu optimistul incurabil Becali a trebuit sa fac pariu in emisiune ca Steaua va castiga campionatul, patronul echipei pierzandu-si increderea in jucatorii sai.

Sigur ca si Steaua are slabiciunile ei. Problema pentru adversari este ca si „slabiciunile” au inceput sa joace decent, asa  cum s-a intamplat aseara cu Tanase, Balasa, Gnohere, Boldrin sau Enache, ca sa insir cateva din slabiciunile consacrate de la Steaua. Chiar si „slabiciunea” lui Reghecampf pentru mutat piese in diverse pozitii s-a estompat si lucrurile au mers bine pentru echipa. Enache n-a mai fost extrema, nici mijlocas central ca in traducerea si adaptarea dupa fita lui Guardiola cu Zabaleta. Tamas a fost lasat sa joace unde a demonstrat in cariera lui ca e un mare fotbalist, in centrul defensivei. Lui Balasa i s-a gasit, de asemenea, locul, ca fundas lateral fiind de liga a doua nu doar in Italia, ci si in Romania. Iar Ovidiu Popescu trebuie lasat sa joace ceea ce este, un optar mai bun si decat ce ia in acest moment Daum la nationala pe aceasta pozitie.

Playoff-ul aduce adevarata Steaua

Am spus pe sport.ro dupa catastrofa cu Dinamo ca acel meci nu este totusi foarte relevant pentru potentialul Stelei. Jakolis, care nu a fost atunci titular, ramane foarte important pentru Steaua. Iar apasarea psihologica de dupa ce se intamplase in prima mansa a semifinalei cu Dinamo nu mai exista la aceste partide de debut in playoff.

Sigur ca au existat in acest meci cu CFR momente de cumpana. Insa, la patrunderea lui Omrani, Nita a aratat inca o data ce nedreptate ii face neamtul de la nationala care prefera sa convoace un convalescent de prin strainataturi in locul celui mai bun portar din Liga 1. Iar la marea sansa de gol batjocorita de infoiatul in pene Paun exista contraexemplul ratarii lui Tanase, infinit mai greu de realizat decat o prozaica impingere a mingii in poarta la acea faza.

Democratia acestui playoff

CFR Cluj este o echipa frumoasa, dar a simtit si ea ca si in primul meci din acest an cu Steaua a scapat de infrangere chiar in Gruia in primul rand datorita prostiei lui Alibec de a incasa doua galbene rapid in meci. Acel joc bun facut de Steaua la Cluj ramanea punctul de referinta pentru jucatorii lui Reghecampf in acest inceput de playoff. Din acea partida trebuia echipa lui Reghe sa-si traga inspiratia pentru un nou inceput. Si a facut-o.

Am asistat la meciul care a confirmat ca Steaua ramane favorita la titlu. Nu „marea favorita”, totusi democratia e raspandita mai mult ca niciodata la varful clasamentului, nu mai avem un tiran sau doi care sa terorizeze competitia. A fost, de asemenea, meciul care i-a facut pe cei de la CFR Cluj sa scoata titlul de campioni din discursul lor. Dar nu m-as grabi, CFR are reperul sau de la care se poate inspira pentru un restart, victoria recenta cu Viitorul.

Mihai Mironică, sport.ro


Petarde All In

Nota Redacției: Colajul cu care ne-am permis să prefațăm articolul lui Andrei Sava, nu e râs. E de plâns!

Petarde

fear-despair-ron1Am făcut greșeala să mă uit la meciul de aseară. Nu știu de ce, dar aveam impresia că am putea obține un rezultat bun. Și ați văzut ce a ieșit… 0-3 e un scor de neprezentare, așa că o să consider că meciul nu s-a disputat. De altfel, bambiliciul pe care ni l-au oferit ”tricolorii” nici nu merită comentat. Ne-au chinuit mai rău decât pronunția numelor poloneze pe crainici…

Dar nu pot să nu remarc prezența ”adevăraților”, care iar s-au dat în stambă. Coregrafi zgomotoși, ei au simțit nevoia să devină vedetele serii. Sau, poate, s-au săturat de jocul panaramelor de pe teren și s-au gândit să-i lase să joace cu danezii cu tribunele goale… Cert este că vajnicii suporteri (știți, ăia care se bat cu cărămida-n piept că ei nu sunt ”cetățeni”) au fost dominați de ”adevărații” alb-roșii (bre, o fi ceva cu combinația asta de culori, că parcă… dă aripi…), chit că erau de 11 ori mai puțini. Așa că au făcut ce se pricep ei mai bine: au dat cu petarde, de parcă n-ar fi fost de ajuns cele 11 de pe teren…

9606395-robert-lewandowski-900-552Ținta lor: balaurul Lewandowski. Da` te pui cu șleahticul? A căzut, s-a ridicat, s-a clătinat, și, după ce a răcnit ”Jeszcze Polska nie zginęła” (adică ”Polonia n-a pierit încă”, primele cuvinte ale imnului polonez) a zburdat pe lângă jaloanele galbene și iar ne-a întristat. Ba ne-a mai amărât și-n final, când a transformat lejer un penalty…
Da` să știți că nu numai Polska. Bre, Jeszcze Rapid nie zginęła , cum au afișat mândri, printre torțe și bombardele, o mână de fani ai AFC Rapid, sau Mișcarea CFR, sau naiba știe ce alt rapid din cartierul ăla… știți voi. Erau peste 4000, mi-a comunicat Roberta Anastase, după ce i-a numărat fără să roșească… Acu`, pe bune, înțeleg să fi aruncat petardele alea-n Burleanu, În Daum, în fecesebiștii din teren, da` ce-au avut cu Lewandowski?

rapid-nu-moare

Și, cireașa de pe tort, după meci, în metrou, adevărații de la Sud au dat de niște dujmani purtători de alb-roșu local, drept care s-a încins o păruială de antrenament înaintea meciului de pe 30 noiembrie, de fapt, după cum probabil mi se va preciza, o imitație, un știft: FCSB – FCD 1948 B. Bine că terminaseră stocul de pirotehnice…

Așa că, ce să mai zicem? Lăsăm naibii gândul calificării, că poate dăm de Alemania și ne iau nemții Stefanelli (!) și Khedira(!!) drept San Marino. Ne întoarcem la biata noastră ligă, la meschinele burzuluieli ale lui Falconetti, Mulțetti sau Șumudetti, la aroganțele lui GgBetti (cum, bre, să piardă Trump așa partener?…) și la hazliile îmbățoșări ale oltenilor și RIN-enilor, visând la tricourile de campioni… Și, chiar, mai are vreo importanță că la vară vom bifa al 27-lea titlu?

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

P.S. de la Redacție
Tricolorii au ajuns personaje de desene animate, parodiați de cei de la canalul JustCartoons sub titlul ”Nu vă puneți cu Lewandovski”. Realizatorii filmulețului prezintă momentele cheie ale partidei dintre România și Polonia.

Filmulețul începe cu doi tricolori care stau lângă starul polonez, la marginea careului de 16 metri, și îl invită pe Grosicki să treacă pe lângă ei. Faza următoare îl arată pe Lewandowski doborât de petardă, după care acesta se ridică nervos și, cu mingea la picior, se duce spre poarta echipei naționale, în timp ce jucătorii lui Daum fugeau speriați de el, și înscrie. Ultima ”scenetă” il arată pe un jucător român care trage de polonez, dar nu reușește să-l oprească.

Steaua, încotro?

Un titlu incendiar în GSP ne trimite la ediția tiparită de azi: EXCLUSIV Dezvăluiri șocante: „S-a încălcat grav regulamentul, Steaua trebuia trimisă în Liga a 5-a!” Și ni se precizează că e vorba de un interviu cu Cornel Oțelea, fost conducător al clubului din Ghencea. Foarte interesant ce afirmă fostul mare handbalist…

Văd în poza care însoțește articolul că GgB flutură certificatul de identitate sportivă din 21.02.2003. Pe el scrie FC Steaua București. După preluarea echipei, antipaticul personaj a renovat stadionul, a pus scaune noi și nocturnă, a aranjat cladirea unde e tribuna oficiala etc. Cu banii lui, nu ai MApN… FC Steaua București juca în Ghencea, noi vedeam aceeași echipă, aceiași jucători, CSA n-a avut nicio obiecție, totul mergea strună – titluri, cupe, Europa.

Acum aflăm că ”s-a încălcat grav regulamentul, Steaua trebuia trimisă în Liga a 5-a!” Cică Steaua (cea din 1947) s-a desființat, iar echipa lui Becali (care preluase tot lotul, stadionul în folosință, nume, culori etc.), ca nouă persoană juridică, n-avea ce căuta în prima ligă. Dar de ce nu s-au spus astea la vremea respectivă? Otelea pomenește de faptul că el s-a opus privatizării, dar nu zice nimic de faptul că MApN, nemaiputând întreține echipa și NEMAIAVÂND VOIE SĂ AIBĂ ECHIPĂ ÎN LIGILE SUPERIOARE, a renunțat la tot în favoarea unuia care-și permitea să bage bani într-o astfel de afacere.Nimeni nu bănuia ce purcoi de bani avea să scoată GgB din asta – vânzări de jucatori, bani de la UEFA… Abia ulterior le-a venit celor din CSA ideea de a profita de situația confuză. Mă întreb, de ce doar la Steaua e scandal, oare celelalte echipe s-au privatizat legal, au plătit ceva noii patroni pentru a prelua palmaresul, culorile, emblema? Bănuiesc că trecerea de la stat la particular a fost la fel, numai că… de unde bani de muls de la noul patron? Uitați-va unde au ajuns atâtea ”echipe de tradiție”… Acolo-și doresc unii să ajungă și echipa noastră.

Treaba s-ar rezolva simplu – cele două părți s-ar așeza la masa tratativelor și ar ajunge la o înțelegere. Problema e că e greu cu un căpos ca Talpan și cu un berbec ca bossul din Pipera. Că Armata pare că n-are ministru… Și cine suferă? Steaua. Suporterii dezbinați, majoritatea nesuportând ideea că echipa are un patron ca bezmeticul de la Palat. Și să nu ne mire dacă, săturandu-se de atâtea piedici care i se pun, GgB cumpără o echipa muribundă, dar fără probleme de genul acelora cu care e frecat de ani și ani de zile, și, cu lotul Stelei de azi și cu alte și alte transferuri, va domina fotbalul românesc, așa cum o face azi FC Steaua București, cea înființată in 21.02.2003…

Dar ”echipa Armatei”? Va rămâne o amintire frumoasă. Uitați-vă la puzderia de fabrici și uzine, mândria Romaniei înainte de 1989, acum ruine sau, în cel mai bun caz, depozite,  en-gros-uri  sau mall-uri. Ce se va alege de stadionul Ghencea, nefolosit de atâta timp, lăsat să se degradeze? Cine va revigora activitatea sportivă a complexului? Să-l întrebăm pe Talpan. Sau, vai, pe cel care a fost marele sportiv stelist Cornel Oțelea… Între timp, boromanii jubilează. Dar greu să-și scoată unghia aia din gât… Căci, o știu și ei prea bine: Steaua este numai una!

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

Nota Redacției:

Reamintim pentru cei care nu-l cunosc pe Andrei Sava. Andrei este un stelist „pur sânge”, membru înregistrat al fcsteaua.ro din 2005, având contribuții editoriale deosebite. Din păcate, de prin 2008, când s-au acutizat luptele dintre grupările de suporteri și în virtual, Andrei Sava a rărit prezența pe site. Sperăm că într-o zi se va intâmpla și concilierea între „fracțiunile beligerante”, iar Andrei Sava va reveni cu opiniile sale și în comentarii pe fcsteaua. Pănă atunci este alături de noi prin articolele preluate de pe blogul său personal, pentru care îi mulțumim.

Triumful fotbalului puchinos

Cu siguranță, după meciul din seara asta, lui Pustai i se vor dedica ode. Că doar i-a dat peste bot trufașului antrenor al Stelei, nu? Așa că e numai bună ocazia să sară-n sus de bucurie boromanii, cei care, neavând ce să aștepte de la favoriții lor, trăiesc doar cu speranța că se vor mai împiedica, pe ici, pe colo, ste…, pardon, fecesebiștii.

Așadar, 0-1 cu Gaz Metan pe Arenă, după un meci pe care Steaua l-a dominat copios, dar în care n-a reușit să înscrie în ciuda numeroaselor ocazii, nici măcar din penalty, nici jucând ultimele 20-25 de minute cu un jucător în plus. Și tabela a rămas înțepenită la acest rezultat mincinos, dar singurul care se contabilizează… E drept, Pustai l-a depășit până și pe Andone cu jocul puchinos, cu apărarea supraaglomerată, cu norocul chior, dar n-ar fi reușit nimic în fața unei echipe serioase, determinate. Ori, Steaua lui Reghe e orice, numai serioasă nu. Și nici determinată, alde Mitrea și ceilalți crezând, pe semne, că e suficient să intre pe teren și să aștepte trecerea celor 90 de minute. O avea Reghe bubele lui, că rar vezi o idee de joc la Steaua de azi, totul părând lăsat la voia hazardului, dar nu Reghe ratează pase simple, nu Reghe centrează aiurea, nu Reghe ia la țintă spectatorii din peluze cu șuturi năpraznice, care zădărnicesc orice speranță de a înscrie un gol…

Și uite-așa, seria de antrenamente ce trebuia să însemne distanțarea în fruntea clasamentului a început cu un eșec neașteptat. Ce pretenții să mai avem în meciurile din Europa League? Cu un joc ca ăsta, să nu ne așteptăm la multe. Iar o să ne mulțumim cu bietul nostru campionat, pe care chiar să vrem și n-avem cum să-l pierdem. Ba, să nu uit că există cineva în stare să facă asta – Dar, zău, parcă nu mai am nicio satisfacție – ăsta nu-i fotbalul pe care mi-l doresc. Și v-am zis că-s pesimist. Așa că mai bine mă întorc la filmele mele, mă înveselesc la giumbușlucurile Fiarei – spaima parcului, îmi văd de traduceri, de cărțile de istorie și alte treburi mai serioase decât urmărirea cu sufletul la gură a unui concurs de goange, chifle și ratări. Dacă ”adevărații” m-au făcut să mă îndepărtez de stadioane, ”vedetele” noastre de azi o să mă facă să renunț până și la urmărit meciurile la TV. Ce să fac, am alte pretenții decât cei încântați până și de pasionantele derby-uri din liga a patra…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

Restituiri: Înainte de legendă și Steaua Sfinxulului

Nota Redacției: Cele mai frumoase articole despre Sfinx publicate pe fcsteaua sunt cele scrise de doi maeștri ai condeiului printre redactorii fcsteaua, all time: „Apoi am intrat in legenda… (1980-1985)”, autor Andrei Sava, 16.04.2009 și  „Steaua Sfynxului”, scris în data de 14.05.2007 de Constantin Ardeleanu.

Aceste două articole sunt puse intenționat, cu mesaj, într-unul singur după 7, respectiv 9 ani, ca restituiri din tezaurul publicistic al fcsteaua pentru „pro memoria” unora sau „pro știința” steliștilor mai tineri.

Înainte de „Legendă” a fost o Steaua în zona gri, la fel cum a fost gri spre negru și după pensionarea forțată a Sfinxului, în ajunul trecerii secției de fotbal „CSA Steaua București” la asociața  „FC Steaua București”. Noul şef al secţiei de fotbal devenea Marcel Puşcaş, dar la scurt timp a fost dat afară și el de Cristian Gațu, comandantul CSA, fiind înlocuit cu Tică Dănilescu, cel care se afla pe funcţie la separarea secției de fotbal de CSA, pe 9 aprilie 1998.

Pe 21 iunie 2000, miercuri dimineața, ora 4:30, Sfinxul trecea în neființă…

Click pe imagine pentru a mări.

Sunt sigur că în eternitatea și infinitul Cerului, Sfinxul suferă când vede în ce marasm mercantil și talcioc a ajuns Steaua lui fotbalistică. Acum unora le sună populist, dar au fost și oameni care au pus numai sufletul și viața lor în tot ce au făcut pentru binele și mândria celorlalți, fără să se gândească o clipă la bani.


Apoi am intrat in legenda… (1980-1985)

Perioada 1980-1984 este, probabil, cea mai zbuciumata, din punct de vedere al incercarilor de a alcatui o echipa puternica. Au fost testati un numar foarte mare de jucatori, atat din pepiniera proprie, cat si fotbalisti de perspectiva de la cluburile din tara.

Rand pe rand aveau sa dispara din randurile echipei portarul Iordache, sau jucatori ca Anghelini, Sames, Fl.Marin, Zahiu sau Aelenei. Marcel Raducanu avea sa fuga in Germania in 1981, facand sa se auda adesea scandarea: „Cel mai bun din RSR joac-acum in RFG!”… In lot apareau si dispareau repede sperante ce nu aveau sa confirme: fundasii Rotar, Ion Gheorghe, Nitu, Barna sau Andreicuti, Tudor sau Pinter, mijlocasii Isaia, Mateffi, Lucian, Muresan sau Florea, atacantii Jurca, Bolba, Ralea, Cernescu, Camui, Udrica, Pauna sau … Nae Manea.

Dar, incet-incet, se contura echipa care avea sa uimeasca lumea fotbalului. Gavrila-Pele Balint abia trecuse de 17 ani cand a sosit la Steaua de la Gloria Bistrita, Stefan Iovan avea 21 de ani cand a venit de la Resita, „Vidra” Majearu venea de la Galati la 21 de ani. In anul urmator soseau Miodrag Belodedici si Helmuth Duckadam, apoi Marius Lacatus, Victor Piturca si Stefan Petcu (1983), pentru ca lotul sa fie completat in 1984 de Lucian Balan, Ile Barbulescu, Laszlo Boloni, „Colonelul” Adrian Bumbescu, Radu II si portarul Dumitru Stangaciu (1984). Iar rezultatele aveau sa depaseasca orice asteptari, Steaua intrand in elita fotbalului mondial.

Initial, din diverse motive – ambitiile Internelor, dar si ale altor potentati ai vremii, precum si framantarile si desele modificari ale lotului au amanat obtinerea unei noi performante, jocul echipei fiind caracterizat prin inconstanta, meciurile bune si foarte bune alternand cu sincope neasteptate. Trei ani de zile, prezenta Stelei a fost modesta, locurile 4 (1980-81), 6 (1981-82) sau 5 (1982-83). Practic, Steaua nu a contat in lupta pentru titlu, pentru care se luptau echipa Ministerului de Interne si ceea ce avea sa fie numita Craiova Maxima. Dinamo lupta cu mijloace specifice impotriva unei echipe surprinzatoare, rodul interesului deosebit aratat in acea perioada de organele locale de partid, sub obladuirea unei inalte personalitati ca ministrul de externe Stefan Andrei…

Daca de Dinamo se stie cum impletea activitatea din teren cu cea din … culise, craiovenii incearca sa acrediteze ideea opozitiei impotriva echipelor militare, dictaturii etc. Ca Stiinta era o echipa puternica nu poate contesta nimeni, dar performantele ei n-au fost doar rodul entuziasmului nutrit cu praz si zaibar … Meritul Craiovei este insa altul. Semifinala Cupei UEFA din 1983 a avut rolul de a stimula ambitiile celor doi granzi. Si sprijinul acordat de MapN sportului, in general, si fotbalului, in special, a dat curand roade.

Craiova isi castigase multi suporteri pe atunci, desi stilul echipei era tipic tuturor echipelor romanesti ale acelor vremuri: teama fata de echipele straine, aparare betonata si speranta in contraatacuri surprinzatoare. Stil care avea sa fie schimbat radical de „vitezistii” Stelei, care-si sufocau adversarii cu atacuri devastatoare, incheind adesea meciurile cu scoruri mari, chiar si in deplasare: 3-0, 5-1 …

Revenind la Craiova, fostii jucatori ai „Craiovei Maxima” recunosc ceea ce suporterii ei evita sa accepte: existenta unor aranjamente, a unor partide strategice, a unor blaturi la care participau jucatorii majoritatii echipelor, cu sau fara stiinta conducerii. Aurica Beldeanu amintea si de „stimulatoarele” care li se dadeau jucatorilor …

Orbiti de ambitii nebunesti, si unii si altii pareau ca interpretau intr-un mod original chemarea lui Nicolae Ceausescu: „Sa facem totul!”. Asa a fost posibila ajungerea in prima divizie a echipei din satul natal al lui nea Nicu, FC Olt Scornicesti, dupa un duel cu Flacara „cu epoleti”, protejata generalilor de militie Ghenoiu si Dragnea. Curand aveau sa se alature dinamovistilor atat Flacara Moreni, cat si (Dinamo) Victoria, intru cimentarea aliantei anti-steliste …

Editia 1983-84 a fost cea a revenirii stelistilor in lupta pentru titlu. In tur, Steaua obtinea o victorie de senzatie in Groapa: 3-0! Cu numai trei zile inainte, Dinamo invinsese Hamburg cu 3-0. Dinamo, care avea sa ajunga in semifinalele CCE … Dar, asa cum ne obisnuise, Steaua a pierdut puncte pretioase in meciurile cu echipele mai slabe: 0-1 la Bihor, 1-1 cu Rapid, sau 1-3 cu Dunarea Galati, astfel ca Dinamo termina prima turul, cu un punct avans. In retur, aceeasi poveste – infrangeri neasteptate: 0-3 la Bacau, 0-1 la Valcea sau Baia Mare. Un retur in care Steaua n-a primit decat 10 goluri! Un retur cu cantec, atata vreme cat, la final, situatia era 1. Steaua 46 p. 2. Dinamo 45 p, dar Dinamo mai avea trei restante (amanari datorate meciurilor din CCE cu Dinamo Minsk si Liverpool): meciul direct cu Steaua, apoi meciul cu Arges si deplasarea la Tg. Mures …

Din pacate, Dinamo a smuls un 1-1 in Ghencea, astfel ca victoria asteptata din meciul cu Arges a facut-o pe Dinamo campioana. Al treilea titlu consecutiv. Dinamo se distantase in raport de numarul de titluri cucerite: 12- 9 …

In plus, Dinamo avea sa castige si finala Cupei, cu 2-1, dupa ce Lacatus deschisese scorul foarte repede.

Urma perioada de glorie a Stelei, 1985 – 1998, cu 11 titluri castigate din 14 editii …

Un mare merit in formarea celei mai bune echipe romanesti din toate timpurile + Magica Steaua – a avut-o fostul ei jucator din echipa de aur a turneului din Anglia, Ion Alecsandrescu. Dupa ce a fost 20 de ani secretar general al Federatiei Romane de Fotbal (cum, bre, si n-a pus si el o pila, cevasilea?) comandantul clubului Steaua, Ion Aurel, il numeste in 1982 vicepresedinte la Steaua, ulterior presedinte al echipei. Pana la decesul sau, in 2000, Steaua a dominat categoric fotbalul romanesc, cucerind nu mai putin de 11 titluri si 6 cupe …

Primul pas spre gloria europeana avea sa fie facut in editia 1984-85, cand Steaua realiza eventul. Un campionat castigat clar, singurul moment dificil fiind in etapa a 12-a, cand Dinamo a invins cu 2-1 in derby. Nici in retur ,,manjii” Stelei nu au reusit sa invinga, meciul terminandu-se fara goluri. Peste numai o luna, in semi-finala Cupei, aveam sa vedem adevarata valoare la care ajunsese echipa militara: un zdrobitor 5-0 pe „23 August” cu Dinamo!

Apoi? Apoi am intrat in legenda …

Andrei Sava


Steaua Sfynxului

Ion Alecsandrescu - SfynxulCoridorul prin care apareau pe teren jucatorii parca devenea un tunel al timpului, atunci când pe una din marginile sale zareai parul alb al lui Ion Alecsandrescu. O vreme urmarea jocul in picioare, apoi se aseza pe scaun. Urmarea fazele de joc fara schita un gest de bucurie sau lehamite, impasibil, de parca fusese teleportat de pe o alta planeta. Functia sa se numea, in actele birocratice „Şeful sectiei de fotbal al Clubului Sportiv al Armatei”. Vorbea rareori. De cele mai multe ori se inchidea in propria-i tacere. In tinerete, coechipierii ii ziceau „Mutu”. La maturitate a devenit Sfynxul (definit astfel de Octavian Paler „nevoia de absolut a pietrei”).

Am insotitit Steaua la Bastia ca turist. Nea Ion s-a asezat pe rândul al doilea, a rasfoit presa sportiva si apoi a privit, taciturn, pe hublou, migraţia norilor. La intoarcere, dupa un meci dramatic, in care cele doua goluri ale lui Catalin Munteanu au retezat jocul la timorare al gazdelor (scor 2-3, dar Steaua a mers mai departe, dupa ce se impusese cu 1-0 in Ghencea), entuziasmul general nu l-a molipsit pe Sfynx. Ar fi extrem de simplist sa credem ca el a fost un om necomunicativ, daca nu chiar ursuz. In tot mandatul sau de conducator al echipei de fotbal, la transferul de jucatori sau antrenori, prima intrebare a Şefului clubului militar era, invariabil: „Dar nea Ion ce zice ?”

Ion Alecsandrescu a jucat 12 ani in echipa de aur a C.C.A., fiind golgetrul României in editia din 1956. Jocul C.C.A. era axat ca vârf ultim pe „Mutu”, fapt care il nemultumea, mai in gluma, mai in serios, pe Constantin:„Nea Savule, Cacoveanu si Tataru centreaza de pe extreme, Zavoda paseaza la Ion, iar mie imi revine nobila misiune sa-l trag pe stoper sau portar de tricou, ca el sa marce. Nu e drept, trebuie sa regândim sistemul”. A câstigat 5 titluri Şi 5 cupe ale României cu C.C.A. Din 1962 pâna in 1982 a lucrat la federatia de fotbal si, in aceasta perioada, Steaua a avut perioada cea mai nefasta, cucerind doar 3 titluri (1967/68, 1975/76 si 1977/78).

Revenirea Sfynxului in Ghencea a insemnat ofensiva dezlantuita a Stelei din ultimele doua decenii ale secolului XX: o suita de 5, respectiv 6 titluri consecutive (in cariera sa de jucator si conducator nea Ion a fost implicat in obtinerea a 16 titluri pentru clubul militar).

Statistica e statistica, dar iata câteva mutari ale jucatorului de Şah (la propriu, ore in sir, la figurat lungi nopti solitare): eliminarea din lot, in anul premergator cuceririi Cupei Campionilor Europeni, a unui mijlocas foarte talentat, Fane Petcu, care prin boemia sa isi atragea coechipierii inspre ratare; descotorosirea discreta de câteva vedete consacrate in epoca vânzarilor de meciuri pe cont propriu din anii ’70, sub alte pretexte decât a lipsei de caracter; renuntarea in 1992 la serviciile orgoliosului antrenor Victor Piturca, croit parca pentru locul 2 (peste 8 ani, faptele l-au confirmat, Piti cucerind caznit un singur titlu in cei câtiva ani de antrenorat la Steaua); a avut ochi pentru cativa dinamoviŞti „expirati” (Bumbescu, Dobos, Danciulescu, Bucur Bogdan). Şi cine ştie câte alte mutari n-au fost facute publice de prea discretul Sfynx.

Implicarea in transferul lui Ilie Dumitrescu, dupa metodele tranzitiei (contract falsificat din lire sterline in dolari) i-a fost fatala. Artizanii transferului, sub presiunea schimbarii de regim politic, au indreptat ancheta inspre batrânul manager, caruia inima nu i-a mai rezistat. De la entuziasmul tribunei, la zumzetul insinuant al tribunalului caderea s-a dovedit a fi insuportabila.

Intr-o zi de vara torida (21.06.2000), salariatul civil cel mai pretios al Armatei Române s-a transferat in Divizia A Celesta, el marginindu-se, in modestia sa emblematica, sa fie doar un star al secolului XX. Zadarnic va veti uita la gura tunelului din Ghencea. Silueta grava a Sfynxului, in rotocale de fum de tigara, a fost inlocuit un timp de fumurile lui Meme, insotite de gestica larga ca nimeni nu iubeste Steaua ca el.

Constantin Ardeleanu

Una caldă, una rece

După meciul cu Villarreal, m-am așteptat ca antrenamentul cu Craiova să fie, vorba lui GgB, pac-pac, 2-0, 3-0 la pauză. Dar, după una caldă, una rece…

FOTBAL - LIGA I - STEAUA-CSU CRAIOVADupă prima jumătate de oră, treburile păreau să se desfășoare conform așteptărilor, Steaua juca frumos, domina, a deschis scorul și… gata. S-a revenit la normal, la bâlbele și gafele devenite deja tradiționale. Atâta timp cât nu avem vârf, nu avem cine să se bată cu fundașii centrali adverși, e normal ca o echipă muncitoare și ambițioasă să profite de orice eroare. Și au gafat și Moke, ca deobicei, și Toșca, ba chiar și Tamaș. Ca să nu mai vorbim că Niță era cât pe-aci să facă o gogonată de zile mari…

Craiova, cu doar 3-4 jucători foarte buni, dar cu ceilalți modești, rudimentari, adesea duri în intervenții, are meritul de a fi încercat să joace, neezitând să atace când se ivea prilejul. Faceți comparație între jocul închis, puchinos, al echipei Fălcosului, și cel curajos al oltenilor. Ceea ce a făcut ca meciul să fie echilibrat, deschis.

Steaua a învins ca urmare a unui penalty… care n-a fost. Dar asta am constatat după ce am văzut câteva reluări, stop-cadru etc. Ceea ce arbitrul nu a putut face… Bineînțeles, oltenii au agitat apele după meci, cu declarații incendiare ce mi-au amintit de cuplul comic Andone-Negoiță. Pe Mulțescu l-a luat valul: ” Nu se poate discuta de un campionat corect. Nu știu dacă e coincidență că toate echipele sunt dezavantajate cu Steaua.” Cică ”Oltenii sunt scandalizați: Arbitraj inimaginabil! De ce li se întâmplă doar rivalilor Stelei?!”. Na, că acu` se consideră rivali…De fapt, au fost doar patru faze pe marginea cărora se poate discuta.

  1. Oltenii pretind că De Amorim ar fi deschis scorul din poziție de offside. Ba cei de la GSP scriu fără să le pese cât de ridicoli sunt : ”brazilianul pare în ofsaid, cu câțiva centimetri mai aproape de poartă decât stoperul Kelici”. Câtă prețizie, bre… Ce șubler fermecat or fi având băieții ăștia, de au depistat diferența aia de… câțiva centimetri? Bine că n-au scris milimetri…
  2. În min.63, noul nostru jucător Man e îmbrâncit în careu. Eu consider că a fost penalty clar. Ochiul ager al gesepistului vede altceva: ”Fundașul Craiovei pune o mână pe direcția de alergare a stelistului, dar gestul pare destul de moale, insuficient pentru a provoca o cădere de amploarea celei în cauză.” Bun, o mână o pune pe direcția de alergare, gestul e moale (o mângâiere amicală, probabil), dar cu ailaltă ce-a făcut? L-a șters de praf pe spate?
  3. După reluări, e limpede că arbitrul a greșit acordând penalty-ul. Dar, repet, el a judecat faza pe loc, nu a văzut meciul la televizor. Ori, ca să-l acuzi de intenție e caraghios. Să fi urmărit cu tot dinadinsul ”dezavantajarea rivalelor”, arbitrul putea fluiera la faza precedentă, mult mai clară.
  4. De așa-zisul penalty neacordat oltenilor în min 86, e suficient să privim reluările. Singura decizie pe care ar fi putut-o lua arbitrul era să-i acorde cartonaș galben simulantui. N-a făcut-o…

În concluzie, să felicităm Craiova pentru prestația curajoasă din teren și să le batem obrazul lui Mulțescu și președintelui clubului, Marcel Popescu pentru declarațiile lor. Cel puțin, dl. Popescu a inflamat spiritele, afirmând că Reghe a avut o comportare huliganică după meci. Ciudat este că un reporter Digisport, martor la faza respectivă, n-a remarcat nimic special… Ei, să vedem ce declarații o să auzim dinspre Craiova, după meciul cu altă rivală dezavantajată, pe care o vor întâlni în etapa viitoare…

À propos de rivala în cauză, un binecunoscut cimpanzeu roz, a cărui echipă a încasat a șasea înfrângere ( o fi fost pe bancă marele antrenor?), are altele pe cap: ” mi-a rămas un gust amar după ce s-a întâmplat cu Dinamo. Mi-a fost silă să țin televizorul deschis, să văd comentariile.” După cum se vede, i se face des silă. Ca și nouă de el. Dar să nu-l judecăm prea aspru: Astra e pe năsălie, Rin-Tin-Tin nu-l prea mai are la suflet pe fălcos, așa că… să nu vă mire că veți vedea pecehașii întîmpinând cu entuziasm un maimuțoi cu deștu-n gură și cu fular vișiniu de 5 stele, pardon, de liga a 5-a…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

E Steaua noastră!

Un pas inainte!

O Arenă dezolant de goală și o mică galerie ce se naște… Steaua-Villarreal în Europa League…

Speriat de ultimele goange ale lui Enache, Reghe a început partida cu o mișcare care m-a pus pe gânduri: a ”rupt” cuplul Tamaș-Toșca, ce se dovedise singurul cât de cât solid, trimițându-l pe primul pe dreapta și punându-l în locul lui pe Moke. Și totul a început cât se poate de prost, congolezul alternând intervențiile bune cu chifle ce ne-au dat fiori. Spaniolii (dacă le putem zice așa…) s-au înfipt bine în teren, arțăgoși, sâcâitori, gata să muște din gazdele ce păreau timorate. Nu știu de ce, dar galbenii mi-au amintit de… Steaua lui Reghe și Neubert, cu pressingul acela sufocant care nu lăsa adversarul să miște… Și, colac peste pupăză, la  cu o fază care nu anunța nimic, mingea a sărit în careul nostru (că aia numai pasă n-a fost), Toșca parcă s-a fript cu mingea și pârdalnicul ăla de Borré a reușit să înscrie. Niță n-a mai putut face una din minunile lui… Și prin fața ochilor mi-au trecut scene din meciul cu City…

763458-rkx33581Dar steliștii din teren nu mai arătau deloc ca aceia din ultimele meciuri, dispăruse apatia și suficiența cu care mă exasperaseră, băieții se luptau pentru fiecare minge. Încet-încet, jocul s-a echilibrat și egalarea a survenit repede, în minutul 20. De Amorim, care avea să mă facă să uit evoluțiile penibile de până acum, a șerpuit pe stânga, a centrat, Golubović a încercat să reia, n-a reușit, dar l-a încurcat pe portar, care a bâlbâit mingea în față, iar Muniru a trimis-o lejer în plasă: 1-1 și meciul era relansat. Tot De Amorim a fost la baza celor două faze care ar fi  răsturnat situația. Mai întâi, o bombă de la vreo 20 de metri în bară (și abia începuse repriza a doua), apoi o centrare oprită cu mâna în careu, dar arbitrul n-a acordat penalty… Și, chiar dacă spaniolii cam terminaseră benzina, Steaua n-a reușit să înscrie golul victoriei. Da, nu prea e cine s-o bage-n ațe… Toată stima pentru bravul Zorrović, pentru efortul făcut (Doamne, ce imagine la ieșirea lui de pe teren, cu apa curgându-i șiroaie din mască…), dar… e nevoie de altceva. Iar Florin Tănase nu pare soluția fericită. Adi Popa a arat din nou terenul, dar mai puțin eficient ca altă dată, nici Jakoliš n-a fost mai periculos. Boldrin a făcut un joc bun, dar așteptăm mai mult de la el. Remarcabil Bourceanu, pe care îl consideram terminat. Muniru, cu bune și rele, are meritul golului. Momčilović a făcut și el o partidă bună, dar, ca și în cazul celorlalți trei fundași, orice eroare poate fi speculată de adversar. Și ne-a tresărit inima de câteva ori la bâlbele alor noștri… O mențiune pentru Tamaș, tot mai bun de la meci la meci, util în apărare, dar și activ în faza de atac. Numai că nu-i prea mai ies pasele alea lungi…  În poartă, Niță n-a prea avut de lucru, a primit cam ușor golul, dar a avut o intervenție exactă la șutul care ne-ar fi putut întrista în final.

Așadar, egal cu favorita grupei. Cârcotașii zic că Villarreal ar fi venit cu rezervele, poate, nu știu, dar rezervele alea sunt net peste ce vedem noi pe aici, iar jocul Stelei a fost, clar, cel mai bun din ultima vreme. Mai e mult de lucru, dar parcă, parcă începe să se lege ceva, apar combinații, scheme, se naște o idee de joc. Să fie acesta începutul schimbării pe care o așteptăm cu toți? Să fie aceasta Steaua noastră  pe care ne-o dorim de atâta vreme, o echipă care să nu se mulțumească doar cu antrenamentele din liga noastră, ci să însemne ceva și în Europa? Da, mai e mult de lucru, dar e bine când, cu tot scepticismul meu, încep să cred că așa ceva e posibil cândva… Numai că mai o piedică. O știți care…

P.S. Steaua a jucat, Astra a jucat, DOAR DINAMO BUCUREȘTI continuă pregătirile. La anu` și la mulți ani!

Andrei Sava
30 Sep 2016
Preluare de pe blogul Sam Murray

 

E Steaua noastră!

Dacă ar fi să mă iau după ultimele trei meciuri ale steliștilor, nereușite antrenamente cu public, orice pronostic privind deznodământul meciului de diseară m-ar face să mă încrunt. Pentru că jocul scârțâie… Nu mai insist asupra cauzelor, că le știți: neputința atacanților de a înscrie goluri, mijloc lipsit de inspirație, apărare care gafează când ți-e lumea mai dragă.

O explicație poate fi remanierea masivă a lotului. Surprinzător, în plin război cu talpanii, GgB e cuprins de o frenezie a transferurilor, cheltuind sume uriașe pentru fotbalul nostru. Au plecat piese de bază, au fost aduse destule nume sonore ale campionatului, dar, din păcate, mulți dintre nou-veniți sunt supraevaluați, lăsând impresia că Steaua e o pălărie prea mare pentru ei.

Suntem departe de omogenitatea echipei ultimilor ani, de jocul acela cu care își sufoca adversarul. Nu trebuie trecută cu vederea pasa proastă (sper că e doar atât…) prin care trece Reghe, incapabil să găsească o formulă stabilă de echipă, rulând la nesfârșit lotul ce pare mai slab ca în anii precedenți. Dar, cu toată dezamăgirea lăsată de prestația echipei, au fost destule momente care ne-au făcut să sperăm că vom revedea Steaua din primul mandat. Din păcate, aceste momente au fost adesea anulate de inconsistența jocului, de forma slabă a unor jucători în care ne puneam speranțe…

steaua-villarrealMeciul de astă seară cu Villarreal ne duce cu gândul spre Ghencea de acum 11 ani și jumătate, plină ochi, sub puhoiul de zăpadă ce părea că nu se va sfârși vreodată. Acum avem o arenă nouă, care oferă condiții infinit mai bune, atât jucătorilor, cât și spectatorilor. Ninsoarea de atunci n-ar mai avea cum să împiedice desfășurarea meciului. Spectatorilor nu le-ar păsa de vreme, cât de rea ar fi.

Și, iată, vremea ține cu fotbalul, meciul s-ar putea disputa chiar și pe ”bătrânul” stadion de pe care am fost izgoniți. Dar, vai, altele-s vremurile… Câți vor susține diseară eforturile băieților noștri? Câți dintre cei ce-au înfruntat atunci cu stoicism stihia vor fi din nou în tribune? ”Adevărații”, cu siguranță, vor continua boicotul fără noimă. Mulți alții vor fi alături de ei, ”că doar n-or să bage bani în buzunarul ciobanului”… Și vor mai fi câteva mii, puțini, care vor fi acolo, să-i susțină pe băieții ăia ce-abia s-au acomodat cu tricourile grele de istorie, intimidați, debusolați, să le amintească un lucru simplu: ei trebuie să ducă mai departe tradiția echipei care, pe 7 iunie, va împlini 70 de ani…

Pentru că Steaua de azi e aceeași care, an de an, și-a clădit faima de navă amiral a fotbalului românesc. Pentru că Steaua nu e echipa lui Becali, ci a lui ”Țop” Voinescu și ”Piți” Apolzan, a ”profesorului” Constantin și a ”Sfinxului” Alecsandrescu, a celor ce au adus României Cupa cea Mare – Tudorel Stoica, Duckadam, Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bölöni, Lăcătuș, Balint, Pițurcă și ceilalți. E Steaua celor care, în martie 2005, au luptat pentru acel 0-0 cu Villarreal – Mirel și Dorinel, Petre Marin, Ghionea și Ogăraru,  Paraschiv și Dică… Astăzi e rândul lor, al lui Niță, Tamaș și Toșca, al lui Boldrin și al lui Adi Popa. Pentru că ei sunt Steaua noastră de azi…

SUCCES, BĂIEȚI!

Andrei Sava
26 Sep 2016
Preluare de pe blogul Sam Murray

Ce le tot spui, reghe?

Și al treilea antrenament pentru meciul cu Villarreal a fost dezamăgitor. ”Juniorii” Bornescu (36), Maftei (aproape 36), Marinescu (32) au fost cât pe-aci să le facă o surpriză frumoasă fanilor petroliști, veniți să vadă și ei o partidă de liga I…

Meciul a început promițător și, dacă, în doar primul minut, arbitrul ar fi acordat penalty la brânciul dat lui Popa de către Acsinte, treburile s-ar fi limpezit rapid. Așa, însă, steliștii au revenit la măcinatul în gol caracteristic și, colac peste pupăză, au primit gol: 0-1!

”Voluntarii” au fost egalați repede și jocul părea să revină la normal. Ca să folosesc o expresie consacrată, mi s-a părut că întrevăd ”cristalizarea relațiilor de joc”, dar mi-am dat seama că puținele faze în care mingea circula șnur erau rezultatul inspirației de moment a unor jucători foarte buni, dar cu evoluții oscilante.

La începutul reprizei secunde, De Amorim, la fel de șters ca în toate meciurile de până acum, e faultat în careu de Filipov: penalty! Mie mi s-a părut fault clar – De Amorim avea prim planul, iar bulgarul, de la spate, l-a lovit peste picior, dezechilibrându-l. Văd că toată suflarea anti-fecesebistă se vaită de mama focului că n-a fost nimic. Ba, antrenorul ”voluntarilor”, Florin Marin, a dat în clocot: ”A fost viciere de rezultat. Cred că arbitrul a condus tot meciul pentru Steaua.” Nimic despre faptul că Filipov avea deja galben, dar Hațegan nu l-a acordat și pe al doilea… Nimic despre repetatele faulturi nesancționate ale rudimentarului Acsinte, care a primit cartonaș galben abia spre sfârșitul primei reprize, la o fază de ”roșu” direct. În schimb, după ce l-a îngălbenit pe Tamaș, Hațeganl-a avertizat că la primul fault îi dă roșu…

Așa că, la 2-1 și Steaua controlând jocul, Reghe se gândește să-și facă, și să ne facă, viața mai grea, înlocuindu-l pe Tamaș cu împiedicatul de Enache, iar pe Achim cu exasperantul Tudorie. Abia intrat, Enache gafează stupid, e depășit, se centrează, iar centrul apărării privește apatic cum un atacant advers, singur-singurel, catapultează mingea-n poarta lui Niță: 2-2! Altă surpriză? Nu, Momčilović înscrie cu capul. Uf, 3-2! Și, surprinzător, ”voluntarii” se încumetă să atace periculos o Steaua mai debusolată ca niciodată. Nu credeam că o să asist la trageri de timp, care au culminat cu un cartonaș galben pentru… Niță!!!

Izbăvitorul fluier final a consemnat o nouă victorie, a șaptea din zece partide, dar am rămas cu aceeași insatisfacție ca la mai toate meciurile din acest sezon. Ce mai, treaba nu merge, rămân cu același scepticism. Ce le tot spune Reghe, de nu pricep nimic băieții ăștia? Bre, vine ”El submarino amarillo”!!! Cu așa joc, la ce să ne așteptăm de la meciul cu spaniolii?…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

Până când?

Steaua – CSM Politehnica Iași, un meci reprogramat. Nu mai insist cum s-a ajuns în situația asta, cine i-a pus pe fecesebiști să joace-n Ioropa757019-alx2584? Uite, alții se hodinesc, stau bine merçi  la televizor și fanii lor se pun pe glume coregrafice…

Cert est că aseară am văzut pe un stadion dezolant de gol un meci anost, între o echipă încropită cu alde Botă, Vâlceanu, Enceanu, Onțel sau  Mihai (ori Mario?) și o nereușită imitație a autobazei Dinamo, cu Andrei Cristea parodiindu-l pe Gnoheré. Și, ca și la meciul cu haita Fălcosului, ne-am împiedicat ca Rapidele în Liga a 5-a și am pierdut două puncte. Colac peste pupăză, golul moldovanilor a fost urmarea unei monumentale gafe a celui de la care ne așteptam cel mai puțin: bravul portar din atâtea meciuri, Niță. Deh, se-ntâmplă și la case mai mari…

Așadar, 1-1 și, în loc de patru puncte avans față de locul 2, doar două. Acum, desigur, am putea găsi niscai circumstanțe atenuante, dar hai să fim serioși: cu o caricatură de echipă ca a Iașului trebuia făcut scor și cu GgB sau Mache pe teren. Mai bine să uităm de acest meci și să privim mai departe. Vin vremuri grele și sunt de așteptat surprize mari. Lotul actual, cu o puzderie de noutăți, ne poate bucura sau ne poate amărî când nu ne așteptăm. E o situație absolut năucitoare: după șase etape de campionat și în fața meciurilor din grupa E.L. lotul continuă să se schimbe masiv, au plecat titulari, jucători determinanți, și nu știm cine și cum îi vor înlocui.

Experimentele lui Reghe ar cam trebui să înceteze și să se cristalizeze o formulă stabilă, care să ne dea speranțe într-o evoluție pe măsura aștepărilor noastre. Așadar, până când? Iar eu rămân pesimist. Nu de alta, dar GgB continue să sape sârguincios la temelia edificiului abia ridicat. Și ca el nu-i altul atât de priceput la mânuirea… teslei…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

Nota Redacției:

Decenții

Bre, credeam că s-a terminat cu fanfaronada pecehașilor, dar văd că se insistă…

Aflu din  presă: ” Conducătorii lui Dinamo au înaintat un memoriu la Comisia de Disciplină, conform Gazetei, în care s-au plâns de faptul că cei de la Steaua au interzis abuziv dreptul galeriei ”câinilor” de a desfășura o coregrafie decentă pe ”Arena Națională”, una care se dorea o continuare a celei de la partida Steaua – Manchester City 0-5, din turul play-off-ului UEFA Champions League.

Și, în caz că am uitat, ni se reamintește că fanii dinamoviști ” i-au păcălit pe conducătorii Stelei că sunt suporteri din Germania și că vor să facă o coregrafie dedicată câștigării Cupei Campionilor Europeni, eveniment petrecut în urmă cu 30 de ani, dar, pe stadion, a apărut mesajul ”Doar Dinamo București”.

Urma meciul Steaua-Dinamo și, ni se iesplică, ”Fanii lui Dinamo au dorit, în mod decent, să-și susțină favoriții și să facă iar spectacol, așa cum numai ei se pricep.” Numai că boșii steliști ” nu au gustat gluma, ba chiar au reacționat imediat și au interzis orice fel de coregrafii.” Așa că ” derby-ul din etapa a 5-a a fost primul, după foarte mulți ani, desfășurat într-o atmosferă seacă.”

Deci, coregrafie glumă, spectacol ”așa cum numai ei se pricep”, decență – DOAR DINAMO BUCUREȘTI poate oferi așa ceva. Fără ei… ”atmosferă seacă”.

Mi-aduc aminte că, la vremea ei, s-a cerut și părerea antrenorului campioanei. Savurosul, bre… Genialul… I-auziți:  „Nu mi-a venit să cred când am văzut coregrafia dinamoviștilor de la meciul Stelei. La Giurgiu n-ar fi posibil așa ceva. N-avem nici rivalități, iar agenții de pază de la stadion sunt ultravigilenți” Bre, uite că maimuțoiul are dreptate aici… Păi, cui naiba să-i pese de Anonimastra Giurgiu? Ce rivalități? Și, uite, și el remarcă același lucru pe care l-au subliniat mulți: ”agenții de pază de la stadion sunt ultravigilenți”. Dar, după cum se vede, nu și la un meci internațional pe cel mai mare stadion al țării…

Se insistă pe ”gluma”, pe ”farsa” dinamoviștilor, dar se trec cu vederea aspecte infracționale evidente. Cică minunata ”coregrafie” ar fi fost aprobată de GgB. Cei care i-au prezentat ”proiectul” au pretins că sunt de la o firmă germană, au prezentat cărți de vizită și modelul ”coregrafiei”. Deci, asumarea de identități false, fals în acte, prezentarea altei imagini decât cea pretinsă.

Nu știu dacă GgB stabilește ce și cum la Arenă, iar o vorbă a lui devine lege pentru cei însărcinați cu siguranța stadionului, deci toate controalele cerberilor dispar. Persoane misterioase au pus pe fiecare scaun o pungă cu cele ce aveau să alcătuiască mesajul care ar fi, celebrat, chipurile, cei 30 de ani trecuți de la cucerirea CCE de către Steaua. Crainicul stadionului a dirijat operațiunea, spectatorii au urmat conștiincios instrucțiunile. Totul organizat minuțios. Victoria inteligenței pecehașe asupra ovinelor. ”Răzbunarea istoriei”, cum titra ziaristul (?!?)  GSP Crăițoiu. Ce istorie, bre? Ce răzbunare? Însăilare ineptă de vorbe ce n-au nicio legătură cu frustrarea unor suporteri siliți să urmărească o nouă prezență a rivalei în Europa, pe când favoriții lor își continuă sârguincioși pregătirile. Pentru cupa RIN și revanșa cu Samtredia…

Dar să ne închipuim că, sub privirile adormite ale slujbașilor cu ordinea, în loc de DOAR DINAMO, ar fi apărut injurii sau îndemnuri rasiste, xenofobe sau mai știu eu ce. Binecunoscutele îndemnuri la sex oral sau la sodomizat familia unuia sau altuia ar fi putut fi cele mai blânde. Dar, cum ar fi fost să apară, de exemplu: ”Moarte musulmanilor!”,  sau ”Alături de ISIS, pe veci!”… Sau, să fi dat în clocot PSD-ul din ADN-ul dinamovist: ”Exterminați tehnocrații!” Ne putem imagina orice, doar ultravigilența pomenită de Cimpanzică era inexistentă…

Exagerez puțin amintind de recenta făcătură a celor de la SKY, cu rumânii traficanți de pușcoace. Ce mai vâlvă! Acolo s-au luat măsuri rapide, au zăngănit cătușe, dar aici e vorba de fotbal, de Becali, de galerii, de glume, de farse. Fleacuri… Mai umplem și noi ziarele, micile ecrane, site-urile, blogurile cu tot felul de considerații, facem rating, bre! Iar surse din PCH precizează că, dintr-o eroare, nu s-a afișat ÎNTREG mesajul: ”DOARme DINAMO BUCUREȘTI și visează la U.C.L.”…

Dar, peste toate, iată, această îmbățoșare a oficialilor dinamoviști, care au mers cu jalba-n proțap la Comisia de Disciplină să se plângă de abuzul conducerii steliste… Îi dau înainte cu decența. Păi, ei chiar nu cunosc cât de ”decenți” sunt ”coregrafii” mereu cu botul pe labe, dar cu coada băț? La prima vedere, un mesaj ”DOAR DINAMO BUCUREȘTI” poate părea o glumă. Decentă. Dar cine garantează că totul nu a fost decât o repetiție pentru o lovitură dată rivalilor? Pentru că, așa cum au făcut ca, în locul pretinsei celebrări a 30 de ani de la Noaptea de Vis de la Sevilla, să apară nevinovatul mesaj cu Dinamo, tot așa s-ar fi putut afișa texte care să ducă la sancționarea drastică a clubului care reprezintă an de an România în cupele europene. Visul neîmplinit pentru care se pregătesc cu sârg de atâția ani bieții cățeluși…

Așa că, domnilor ofuscați, vedeți-vă de treburi serioase, cum ar fi alcătuirea unei echipe care să poată emită pretenții la trofee, care să poată să ajungă, în sfârșit, să încerce să joace într-o cupă europeană. Cât despre susținerea decentă a favoriților, lăsați ipocrizia. O țară întreagă știe ce poame sunt pecehașii, traficanți de droguri, bătăuși notorii, mereu puși pe harță. Și aici, din păcate, nu putem spune DOAR DINAMO. ”Decenți” de-ăștia sunt, vai, în toate galeriile. Și ei stau la baza numeroaselor acte huliganice, uneori terminate tragic…

Andrei Sava
Preluare de pe blogul Sam Murray

Iar remiză…

Ei, a fost cam cum mă așteptam să fie…

Un egal primit cu multă bucurie de coregrafi, care au mai bifat un meci în care n-au pierdut. Dincolo, la Steaua, dezamăgire, bineînțeles. Performanța se măsoară cu alte unități de măsură, un egal cu modesta echipă din Groapă e echivalent cu un eșec. În ultimele 18 partide, Dinamo a câștigat o singură dată, a obținut 8 remize glorioase, unele salutate la bustul gol în fața galeriei iubitoare de vestuțe, și a pierdut DOAR de 9 ori…

Reghe n-a găsit soluții de a trece peste autobaza lui Falconetti, deși dominarea a fost quasi-permanentă. Dar e greu să străpungi o apărare de 9, ba chiar 10 jucători, uneori. Iar Steaua a dovedit că nu are jucătorii capabili să treacă în dribling sau în forță de apărătorii ce aglomerau careul dinamovist. E drept, au mai reușit pe ici, pe colo, dar finalizarea a fost deficitară, ca întotdeauna. Cel puțin ocazia lui De Amorim, ratare de la 4-5 metri de poartă, e greu de repetat.

Cei trei debutanți la Steaua s-au străduit să umple golurile lăsate de cei indisponibili. Dacă Boldrin și De Amorim au jucat bine, Mitrea a gafat de 2-3 ori, ceea ce putea să coste… Slab au jucat și cei de la care așteptam cel mai mult: Stanciu, Tănase și, mai ales, Hamroun. Nici Adi Popa n-a reușit prea multe, iar Enache a fost iar veriga slabă.

Arbitrajul a fost relativ corect, dar se pot discuta câteva aspecte. Radu Petrescu mi s-a părut prea tolerant cu faulturile repetate ale lui Filip sau Hamroun, sau cu simulările penibile, faulturile și obstrucțiile lui Gnohere. Harlemică e un vârf autentic, puternic, periculos, dar mi-amintește de Alibec, ale cărui realizări sunt umbrite de comportamentul deloc sportiv… De asemenea, arbitrul a refuzat Stelei două penalty-uri ce mi s-au părut clare. Îmi pot închipui ce-ar fi vuit presa și blogurile dacă fazele respective s-ar fi petrecut în careul stelist. Nimic despre Steliano, faultul lui din finalul meciului îl descalifică.

Una peste alta, să nu poți învinge Dinamo e jenant. Dar, din nou, Dinamo a scăpat ușor, iar cel mai bucuros trebuie să fi fost Negoiță. O fi dat și bairam mare la Rin. Că doar a făcut economie, nu glumă… Victoria l-ar fi făcut să scoată câte 2000 de euroi pentru fiecare spartan al Fălcosului, nu? Iar bravul Ando face ce știe el cel mai bine: anunță noi transferuri.

În schimb, Preacuviosul din Pipera a mai îndulcit amarul acestui al cincilea egal consecutiv smuls, cu chiu, cu vai de bieții pudeli, la gândul că miile de lătrătoare din tribune i-au umflat bine contul, ba i-au făcut și spectacol de zgomot și lumină (a petardelor…), mândri că sunt pecehași…

Andrei Sava
Blog Sam Murray

Prea mici

City a înscris 5 goluri, a ratat două penalty-uri și alte ocazii clare. Și, paradoxal, cel mai bun stelist a fost portarul Niță…

Asta spune multe, arată diferența dintre cele două echipe, foarte mare aseară. Și nu mă refer la valoarea în bani a celor două loturi (cei 11 jucători trimiși de Guardiola în teren au costat… 400 de milioane de euro), ci la priceperea fotbaliștilor, la atitudinea lor în teren, la modul cum și-au îndeplinit sarcinile trasate de antrenori. City a fost superioară la toate capitolele.

În afară de Niță, singurii care au fost mai aproape de ceea ce se aștepta de la ei au fost Tamaș și Adi Popa. Și, bineînțeles, asta n-a fost suficient. Steaua nu a putut face față unei echipe de jucători de top, agresivă, rapidă, inventivă. Băieții lui Reghe au părut împiedicați, au făcut gafe impardonabile, de care jucătorii adverși au profitat din plin. Deh, nu-i frumos să refuzi cadouri…

E vina jucătorilor? A antrenorului? Desigur. Dar ce poți face când vedetelor lui City li se opun jucători proveniți de la echipe mici, copleșiți de confruntarea cu adversari prețuiți la zeci de milioane. De euro, nu de lei vechi…  Ce poți face când lotul se completează abia acum, după toanele patronului: ”Îl vreau eu p-ăla!”. Cum ar fi arătat Steaua, dacă noile achiziții se făceau la timp? Așa însă, ”tunurile” lui GgB doar au asistat la acest meci, urmând ca încadrarea lor în echipă să aibă loc ”din mers”, cu riscurile de rigoare.

Oricum, pe alocuri, am asistat la scene jenante, în care băieții lui Reghe au părut jaloane la un meci de antrenament. Ce să facem, Liga I e prea departe de Premier League. Am fost prea mici pentru un război atât de mare…

Înfrângerea era așteptată, dar nu la acest scor. Dar poate era nevoie de acest meci, vom vedea sâmbătă cum stăm. Deocamdată, întrebarea ”Ce echipă e incapabilă să ajungă să joace în cupele europene?” a primit un răspuns afișat cât e tribuna de mare: ”Doar Dinamo București”. Fie ea  SC Dinamo 1948, CS FC Dinamo, sau mai știu eu cum…

Andrei Sava
Blog Sam Murray

Nota Redacției:
Două comentarii interesante de pe blogul lui Andrei.

  • Dawson, august 17, 2016 la 09:39: „…La farsa de-aseara a cacateilor, una reusita dar per total penibila mai degraba, un soi de bara frumoasa, treaba sta cam asa: o firma de PR, Marketing & Crap sau ceva de genul s-a dus la Gigi cu un portofoliu de coregrafii si a obtinut o comanda pentru o coregrafie la meciul asta, mai mult ca sigur alta decat ce-am vazut c-a iesit aseara; neverificati de nimeni, aia de la firma cu pricina au lasat niste pungi cu veste pe scaunele de la T2, pe care spectatorii le-au imbracat cateva minute si pe care le-au dat jos imediat ce au realizat ce si cum.
    Eu nu-i vad bine deloc pe aia cu firma curului – daca, prin absurd, din cei 10-15000 de oameni fraieriti chiar nu s-o gasi nimeni sa le sparga moacele glumetilor, dinspre club s-ar putea porni ceva proces comercial, ca-i ca si cum ti-ai comanda un Ferrari si te-ai trezi in garaj c-o bicicleta Pegas.”
  • Dawson, august 17, 2016 la 11:35: „Blonzimea-mi se uita la meci, eu faceam ture intre bucatarie si dormitor in repriza a doua ca nu mai suportam umilinta si-o intrebam: ne-au mai dat aia vreun gol? Bai, nene, incredibila diferenta de valoare! M-am gandit, instinctiv, la o comparatie Je vs. Phelps: pe-un Nic sa zicem ca l-as intrece la un 200m liber cu vreo lungime de bazin, dar campionul american cred ca ma bate cu vreo doua lejer! Cam asa si cu Steaua contra City: suntem, teoretic, mult peste ce gasim pe-aici, dar cand ne prind niste unii de-astia, ne bat de ne suna apa-n cap – ma gandesc cu groaza ce s-ar fi intamplat impotriva unor Barca sau Real…”

Și concluzia mea pusă într-un colaj grafic:

X Ray