Tag Archives: AMFB

Ceva pute rău în sertare la CSA Steaua și MApN! Cine-l protejează pe colonelul Petrea?

Implicarea în fotbal a deschis Cutia Pandorei

Implicarea CSA Steaua în fotbalul asociație, din motive strict pecuniare, a deschis o fereastră către această structură militară a statului român. Și ce se întrevede creează motive de îngrijorare cu privire la respectarea unor norme minime de legalitate.

Așa cum am mai spus, Armata Română are preocupările unei mega-corporații, având interese majore în domeniul imobiliar, matrimonial, media, sportiv, etc., iar generalii au comportament de manageri ahtiați după bani. În acest sistem lipsit de transparență, prin care sunt rulați, după bunul plac, foarte mulți bani publici, sunt implicate interese majore, inclusiv din zona serviciilor secrete și a magistraturii, civile și militare. Astfel, se creează o protecție impenetrabilă pentru toți cei care, în mod normal, ar trebui să fie prezentați în fața Curții Marțiale.

Colonel Cristian Petrea, comandantul unității militare 02301, a ieșit din front benevol și prin intermediul său putem să vedem unde duc firele. Acest ofițer al Armatei Române nu s-a mulțumit doar să penetreze fotbalul asociație, prin înscrierea unității pe care o conduce în competițiile organizate de AMFB și FRF, ci s-a introdus cu toate gradele și decorațiile într-o structură civilă, teoretic, independentă și neguvernamentală. Din data de 14.12.2017, colonelul Petrea s-a instalat în fotoliul de vicepreședinte al AMFB, în urma unor alegeri viciate grav de complicii săi Marian Lumînare și Claudiu Baboia.

Pentru a da o aparență de legalitate s-a intervenit, cu siguranță, la Judecătoria Sectorului 6 (instanța de fond) care a încălcat toate drepturile procesuale ale intervenientei AS FC Progresul București prin emiterea unui dispozitiv absolut hilar, dat în bășcălie, în dosarul 2196/303/2018, acesta neavând nicio legătură cu cauza. În mod evident, e vorba de un copy-paste din alt dosar! Pentru că în Adunătura Generală din data de 14.12.2018 nu au fost pe ordinea de zi și nici nu au fost propuse modificări ale Statutului AMFB! Însă, e de bine! Se deschide o cale perfectă pentru sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, în legătură cu AMFB, la Judecătoria Sectorului 6.

Să menționăm aici și un aspect extrem de important. Trecând peste faptul că n-are nicio competență în fotbal, prin alegerea sa în funcția de vicepreședinte al AMFB, colonelul Petrea a încălcat Statutul Cadrelor Militare și Regulamentul Disciplinei Militare. Iată ce se prevede la Art.30 alin.2 din Statut:

Cadrelor militare în activitate le este interzis:

a) să îndeplinească alte funcții decât cele în care sunt încadrate, cu excepția cumulului prevăzut de lege, in condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale;

b) să fie asociat unic ori să participe direct la administrarea sau conducerea unor organizații ori societăți comerciale, cu excepția celor numite in consiliile de administrație ale regiilor autonome si societăților comerciale din subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau in legătura cu aceasta.

Ori AMFB este regie autonomă sau societate comercială în subordinea Ministerului Apărării Naționale, din cadrul industriei de apărare sau în legătură cu aceasta, ori colonelului Petrea îi este interzis să ocupe funcția de vicepreședinte la AMFB sau la orice altă asociație neguvernamentală.

Sau poate că Ministerul Apărării Naționale consideră că Asociația Municipală de Fotbal București produce soldați pe bandă rulantă și atunci se justifică prezența colonelului Petrea în fruntea Comitetului Executiv al AMFB.

Chiar dacă se prevalează de secretul militar în prea multe privințe, chiar și coloneii trebuie să facă publice anumite informații. Cum este, spre exemplu, declarația de avere, din care aflăm un amănunt, relevant sau nu, dar de interes. Soția domnului colonel Cristian Petrea este angajată a Serviciului Român de Informații. Și avem o implicare, fie și indirectă, a serviciilor secrete în fotbal.

Mai mult, chiar dacă noi civilii nu putem solicita direct anumite informații cu privire la activitatea clubului militar, acesta se supune controlului civil. Aici intervine și aberația înscrierii clubului militar în competițiile fotbalului asociație, pentru că, prin cererea de afiliere, colonelul Petrea era obligat să declare că unitatea militară pe care o conduse se subordonează FRF și AMFB, obligație stabilită prin art.20 din Statutul FIFA.

  • “Clubs, leagues or any other groups affiliated to a member association shall be subordinate to and recognised by that member association.” Cluburile, ligile și orice alte grupuri afiliate la asociația membră (în cazul nostru FRF și AMFB) se vor subordona și vor fi recunoscute de asociația membră.

Ori nu a semnat această declarație obligatorie, ori colonelul Petrea a comis fals în declarații. CSA Steaua este unitate militară și se supune doar jurisdicției militare. Dovadă că orice plângere cu privire la faptele comise în legătură cu activitatea sportivă se îndreptă către Parchetul Militar.

În controlul activității CSA Steaua un rol important are, legal, Corpul de Control și Inspecție, structură subordonată nemijlocit Ministrului Apărării Naționale, titularul actual al postului fiind Mihai-Viorel Fifor.

În luna septembrie, clubul AS FC Progresul București a depus plângere penală la Parchetul Militar. Deoarece, între timp s-a așezat praful pe dosar, AS FC Progresul București a sesizat, mai de curând, și Corpul de Control și Inspecție al MApN. Acesta a declanșat în mod operativ investigația cu privire la aspectele semnalate în sesizare, însă…

După părerea noastră, raportul Corpului de Control și Inspecție al MApN nu va conține elemente care să-l deranjeze pe colonelul Petrea. Chiar dacă inspectorii militari au fost atât la AMFB, cât și la CSA Steaua, nu credem că aceștia au libertatea sau dorința de a pune pe hârtie situația reală.

În acest timp, colonelul Petrea transmite către membri afiliați ai AMFB că acest control are loc la sesizarea sa, pentru a se constata că nu are nicio treabă cu banii AMFB din poziția de vicepreședinte al Comitetului Executiv. Ceea ce e o dublă prosteală.

Pentru că AS FC Progresul București a primit deja o informare cu privire la prelungirea termenului de răspuns la sesizare cu 15 zile, necesare pentru finalizarea anchetei și întocmirea raportului. Și pentru că patrimoniul AMFB (inclusiv, banii) este administrat de Comitetul Executiv, organul colectiv de conducere al AMFB.

Din informațiile care ne-au parvenit, colonelul Petrea i-ar fi omenit pe inspectorii militari cu o masă corespunzătoare, exact ca pe vremuri. Greu de verificat ce se petrece la popota unei unități militare… Însă, acestea sunt doar amănunte picante.

Suntem total neîncrezători în capacitatea de autoreglare a instituțiilor publice din România, dar nu ne resemnăm. Dimpotrivă, ne ambiționăm.

CSA STEAUA DISTRUGE DOCUMENTE OFICIALE CLASIFICATE

Un alt motiv pentru care credem că Petrea Cristian se bucură de o protecție impresionantă chiar din interiorul ministerului este reprezentat de cele întâmplate la Curtea de Apel București, în dosarul 17746/3/2017 care are ca obiect sancționarea juristului clubului CSA Steaua, colonelul Florin Talpan de către superiorii săi, inclusiv colonel Petrea Cristian. Din cele relatate în articolul publicat de ziare.com reiese că domnul colonel Petrea, alți doi conducători ai clubului CSA Steaua și Secretarul General al MApN, Codrin Dumitru Munteanu, în coluziune, au decis distrugerea unui document oficial clasificat, întocmind un altul cu aceeași serie. Nici nu contează motivul sau conținutul documentul, fapta e faptă și cităm din articol:

“Răspunsurile juristului de la MApN (Felix Petcu) nu au convins-o însă pe judecătoare, care a decis ca cei trei conducători de la CSA Steaua și secretarul general MApN Dumitru Munteanu să fie cercetați de Parchetul Militar pentru fals în înscrisuri oficiale.

Conform articolului 320 din noul Cod Penal, un fals în cazul unui înscris oficial se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Iar dacă cei care comit falsul sunt funcționari publici, pedeapsa crește de la 1 la 5 ani”.

Ce se va întâmpla la Parchetul Militar? Nimic! Se vor picura pe decizia Curții de Apel București și praful se va așterne și pe acest dosar.

În final, hai să ne facem că nu știm că Raportul Corpului de Control și Inspecție îl va scoate Albă ca Zăpada pe colonelul Petrea, din rahatul în care s-a introdus.

AVEM DREPTUL LA RĂSPUNSURI

Deci, inspectorii militari, niște profesioniști desăvârșiți, incoruptibili, sunt la CSA Steaua și își fac treaba. Și se uită, de exemplu, la niște contracte încheiate de colonelul Petrea. Așa, din curiozitate, ne întrebăm… A încheiat, de curând, colonelul Petrea Cristian un contract pe, aproximativ, 170 de milioane lei, bani publici, cu o firmă privată cu 0 (zero) angajați pentru o parcare, pe amplasamentul unui fost teren de fotbal? Unul dintre contractele în care, posibil, să fie implicat și secretarul general al MApN, Codrin Munteanu? Noi, civilii imbecili care văd corupție la fiecare colț de stradă, nu știm, doar întrebăm. Dar avem dreptul să primim răspunsuri!

Florin Alboiu

Preluare din sportb.ro

 

Nota Redacției

CSA Steaua, CS FC Dinamo și Academia Rapid, înscrise ILEGAL în liga a 4-a! Decizia Tribunalului

Sentinţă: Academia Rapid, Steaua şi FC Dinamo au fost băgate în Liga 4 de o persoană fără nicio calitate la AMFB. Toate deciziile luate în ultimii doi ani devin nule. Soarta campionatului e incertă. Cum poate afecta sentinţa Tribunalului, prin ricoşeu, şi FRF
Nicolae Badea, primarul Dan Tudorache şi colonelul Cristian Petrea conduc, direct sau prin intermediari, trei echipe băgate direct în Liga 4 (FC Dinamo, Academia şi Steaua) de persoane care n-au nicio calitate la AMFB. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, prin care preşedintele şi secretarul general al AMFB sunt invalidaţi, are consecinţe incalculabile, în acest moment

O sentinţă definitivă a Tribunalului Bucureşti, dată vineri, 15 septembrie 2017, e de natură să lovească de nulitate absolut tot ceea ce s-a petrecut în campionatul Bucureştiului în ultimii doi ani, inclusiv componenţa actualei ediţii a Ligii a 4-a. Pe lângă foarte numeroasele consecinţe care pot fi şi de ordin penal (dacă se constată că e vorba de rea-credinţă şi de pagube materiale), ceea ce interesează direct un mare număr de fani este prezenţa în competiţie a unor echipe înscrise direct în această divizie, prin decizia Comitetului Executiv al AMFB. Printre formaţiile cu care nu se ştie ce se va întâmpla sunt Academia Rapid, Steaua, FC Dinamo şi Carmen.

Speţa pare complicată, dar în realitate lucrurile sunt mai simple. ProSport a scris, pe parcursul ultimului an, de problemele de la Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti, avertizând că totul poate scăpa de sub control dacă şefii acestei instituţii nu intră rapid în legalitate. Instanţa de la Tribunalul Bucureşti a respins vineri, ca nefondat, apelul unei persoane fizice (Damian Sultănoiu) împotriva AS FC Progresul Bucureşti, club care până sezonul trecut a jucat în Liga 4. Până aici, pare că lucrurile n-au legătură cu fotbalul şi campionatul. Doar că obiectul disputei – da, din plin. Sultănoiu preluase o creanţă de 2.200 de lei pe care Progresul o avea faţă de AMFB. Şeful echipei Progresul, Tudor Iacov, a refuzat să plătească argumentând că şefii AMFB, cei care cesionaseră creanţa, nu au nicio calitate oficială. Damian Sultănoiu a pierdut astă-primăvară procesul de fond, la Judecătoria Sectorului 3, iar vineri a pierdut şi apelul, la Tribunal, sentinţa devenind definitivă. În motivare, instanţa a explicat, astă-primăvară, că atât preşedintele AMFB (Marian Lumânare), cât şi secretarul general (Claudiu Baboia) nu au calitatea de reprezentanţi legali ai instituţiei.

Cei care au băgat Academia, Steaua, FC Dinamo şi Carmen în Liga 4 nu au nicio calitate oficială la AMFB

Despre sentinţa de vineri a scris, în premieră, site-ul sportb.ro, care a publicat şi fragmente din motivarea instanţei astă-primăvară, când s-a judecat cazul pe fond: „Instanţa are în vedere că cererea de executare silită din data de 21.03.2016, în urma căreia s-a constituit dosarul 693/2016 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Guli Constantin, a fost formulată de către numitul Baboia Claudiu Gabriel, persoană care nu avea calitatea de reprezentant legal al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti.

Astfel, în Registrul special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor ţinut de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, este înscris ca reprezentant al asociaţiei numitul Vasile Avram, preşedinte al Consiliului Director, în componenţa căruia intră şi numiţii Mihaela Bratu, Marian Rusu, Ioan Bega, Florescu Mihai, Alexandru Crişan şi Toma Ion (f.167).

Mai mult decât atât, contractul de cesiune de creanţă din data de 07.10.2016, având ca obiect transmiterea dreptului de creanţă cu privire la suma de 2210 lei, a fost încheiat cu petentul Sultănoiu Ştefăniţă, de către Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti printr-o altă persoană, Marian Lumînare, care de asemenea nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr.2 din data de 15.12.2016, întocmită de către Comitetul Executiv al cedentei, referitoare la ratificarea contractului de cesiune anterior menţionat, instanţa reţine că nu produce efecte juridice în sensul art.1311 Cod civil, câtă vreme este semnată de numitul Marian Lumînare, care nu este membru al Consiliului Director al asociaţiei, potrivit menţiunilor efectuate în Registrul special ţinut la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin urmare, instanţa reţine că atât cererea de executare silită din data de 21.03,2016, cât şi contractul de cesiune de creanţă din data de 07.10.2016 nu sunt acte juridice ale Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti, câtă vreme, potrivit art.24 alin.1 lit.b din OG nr.26/2000, numai Consiliul Director are dreptul de a încheia astfel de acte în numele şi pe seama asociaţiei.

Totodată, instanţa reţine că prin înscrisurile depuse în cauză, petenta nu a făcut dovada stării de insolvabilitate a intimatei, motiv care să justifice dizolvarea acesteia în condiţiile art.56 alin.1 lit.d OG 26/2000“.

Prin efect de domino, această sentinţă vine să anuleze absolut toate deciziile luate de actuala conducere a AMFB începând cu ianuarie 2016, atunci când a fost investită în funcţie.

Preşedintele Marian Lumânare nu a răspuns la apelurile ProSport, aşa cum a procedat, de altfel, de fiecare dată în ultimele luni, după ce publicaţia noastră a publicat un interviu cu juristul AMFB, menţionând – cu dovezi – că acesta din urmă a încercat să mintă sau să inducă în eroare reporterul în mai multe privinţe.

Totuşi, şeful AMFB era la curent cu situaţia juridică precară în care se află, Lumânare mărturisindu-i jurnalistului ProSport, astă-primăvară, că nu afiliază şi nu dezafiliază cluburi la AMFB deoarece prezenţa sa în funcţie e contestată în instanţă. „Domnule, eu vă spun la modul cel mai sincer, nu am făcut afilieri şi dezafilieri până acum pentru că eu nu… Îmi contestă colegii mei şi calitatea de preşedinte. Au contestat alegerile… Am câştigat la fond, dar beneficiind de căi de atac, au tergiversat puţin. Dar în momentul în care se va produce înregistrarea mea la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, automat o să procedez la afilieri şi dezafilieri. (…) Nici nu pot să fac dezafilieri, pe de o parte, pentru că n-am… Susţin colegii noştri că n-am calitatea deplină. Să nu păţesc ca Dumitru Dragomir sau Mircea Sandu!“, a explicat Lumânare astă-primăvară, pe vremea când încă mai accepta dialogul cu reporterul ProSport. În ciuda celor spuse de atunci, înregistrarea la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor nu s-a produs, iar instanţa a decis că atât Lumânare, cât şi Baboia n-au nicio calitate.

Printre deciziile Comitetului Executiv al AMFB lovite de nulitate se numără desemnarea ultimelor două campioane ale Ligii 4, omologarea rezultatelor, înscrierea echipelor şi organizarea campionatelor din acest sezon. Steaua, Academia Rapid, Carmen şi FC Dinamo au fost înscrise direct în Liga 4 prin decizia aceluiaşi Comitet Executiv.

Marian Lumânare, preşedintele AMFB (stânga), ştia astă-primăvară că nu are calitate legală în fruntea organizaţiei. În cele din urmă, Tudor Iacov (dreapta), de la FC Progresul, a reuşit să demonstreze acest lucru în instanţă

„Nu voi lăsa lucrurile aşa. Merg mai departe. Îi notific în privinţa sentinţei. Sunt obligaţi s-o pună în practică. Dacă nu vor lua măsuri pentru a se pune în acord cu ce spune instanţa, urmează plângere penală pentru nesocotirea Justiţiei. Acest campionat este ilegal, la fel toate deciziile semnate de Lumânare şi Baboia din 2016 încoace“, a declarat, pentru ProSport, Tudor Iacov, preşedinte la FC Progresul şi beneficiarul sentinţei definitive de vineri.

Iacov poartă un război vechi cu AMFB. Îi acuză pe conducătorii acestui for că au comis abuzuri împotriva echipei sale, dar şi a altor cluburi, că au câştigat ilegal alegerile şi că au eludat sistematic atât legile ţării, cât şi pe cele sportive.

Comitetul Executiv al FRF este exact în aceeaşi situaţie ca şi cel al AMFB

Prin ricoşeu, lovitura încasată de AMFB se poate îndrepta şi împotriva FRF. Exact la fel ca şi AMFB, conducerea federaţiei nu este înregistrată la Registrul Asociaţiilor şi Federaţiilor, acolo unde Comitetul Executiv figurează, în continuare, ca fiind alcătuit din Mircea Sandu, Adalbert Kassai şi ceilalţi componenţi ai formulei de dinainte de 2014. Situaţia lui Răzvan Burleanu şi a tovarăşilor săi este chiar mai grea decât a celor de la AMFB, pentru că actuala componenţă a Comitetului Executiv al FRF a fost deja invalidată definitiv de tribunal. Cu toate acestea, în ultimii trei ani acest for a semnat şi girat acte care implicau cheltuieli de milioane de euro. ProSport a scris şi despre problemele de la federaţie în contextul războiului dintre juristul Armatei, colonelul Talpan, şi FC FCSB. Talpan a prezentat, în aprilie, documente care arătau slăbiciunile juridice ale FRF.
Existând jurisprudenţa sentinţei de vineri, orice persoană care se va îndrepta împotriva FRF, din acest moment, are şanse maxime de câştig.

Sursa: prosport

Nota Redacției:

Pe scurt:  Cel care a afiliat CSA Steaua, Academia Rapid si CS Dinamo in liga a patra nu are drept de semnatura, a decis Tribunalul!

Prin sentinta definitiva a Tribunalului Bucuresti s-a decis ca presedintele AMFB nu are drept de semnatura si nu a avut in ultimii doi ani. El este cel care a afilat CSA Steaua, Academia Rapid, Dinamo sau Carmen in acest sezon. Orice decizie a lor este ilegala, a stabilit Tribunalul in urma unei reclamatii facute de Tudor Iacov de la Progresul. In mod normal, noile echipe CSA Steaua, CS FC Dinamo si Academia Rapid trebuiau sa fie inscrise in liga a cincea, insa AMFB a decis sa le primeasca in liga a patra pentru ca au terenuri bune, suporteri si nume cunoscute.

Decizia Instanței, potrivit SportB.ro

“Instanța are în vedere că cererea de executare silită din data de 21.03.2016, în urma căreia s-a constituit dosarul 693/2016 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Guli Constantin, a fost formulată de către numitul Baboia Claudiu Gabriel, persoană care nu avea calitatea de reprezentant legal al Asociației Municipale de Fotbal București.

Astfel, în Registrul special al Asociațiilor și Fundațiilor ținut de Judecătoria Sectorului 6 București, este înscris ca reprezentant al asociației numitul Vasile Avram, președinte al Consiliului Director, în componența căruia intră și numiții Mihaela Bratu, Marian Rusu, Ioan Bega, Florescu Mihai, Alexandru Crișan și Toma Ion (f.167).

Mai mult decât atât, contractul de cesiune de creanță din data de 07.10.2016, având ca obiect transmiterea dreptului de creanță cu privire la suma de 2210 lei, a fost încheiat cu petentul Sultănoiu Ștefăniță, de către Asociația Municipală de Fotbal București printr-o altă persoană, Marian Lumînare, care de asemenea nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia.

În ceea ce privește Hotărârea nr.2 din data de 15.12.2016, întocmită de către Comitetul Executiv al cedentei, referitoare la ratificarea contractului de cesiune anterior menționat, instanța reține că nu produce efecte juridice în sensul art.1311 Cod civil, câtă vreme este semnată de numitul Marian Lumînare, care nu este membru al Consiliului Director al asociației, potrivit mențiunilor efectuate în Registrul special ținut la Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin urmare, instanța reține că atât cererea de executare silită din data de 21.03,2016, cât și contractul de cesiune de creanță din data de 07.10.2016 nu sunt acte juridice ale Asociației Municipale de Fotbal București, câtă vreme, potrivit art.24 alin.1 lit.b din OG nr.26/2000, numai Consiliul Director are dreptul de a încheia astfel de acte în numele și pe seama asociației.

Totodată, instanța reține că prin înscrisurile depuse în cauză, petenta nu a făcut dovada stării de insolvabilitate a intimatei, motiv care să justifice dizolvarea acesteia în condițiile art.56 alin.1 lit.d OG 26/2000.”