Străinii din istoria Stelei. Harlem Gnohéré pe urmele golgheterului all time, Pantelis Kapetanos

Transferat la Steaua pe data de 6 ianuarie 2017, atacantul francez de 29 ani, Harlem-Eddy Gnohéré, a intrat deja în istoria Stelei.

În acest sezon, în 21 de meciuri, Bizonul a marcat 11 goluri purtând tricoul roș-albaștrilor:  9 goluri în Liga 1 (prezent în 14 meciuri) și 2 goluri în Europa League (prezent în 7 meciuri de UEFA) .

De când s-a transferat la Steaua, Eddy Gnohere a înscris 16 goluri în meciurile jucate de el în toate competiţiile oficiale (Liga 1, Cupa României, Cupa Ligii, Champions League și Europa League), fiind prezent în 36 de partide. 15 meciuri, din cele 36 jucate de Bizon pentru Steaua, s-au disputat tot în 2017, dar în contul sezonului trecut.  Pe lângă cele 11 goluri înscrise în acest sezon, atacantul francez a mai marcat de 5 ori pentru Steaua și în sezonul trecut, încheiat în mai 2017.

Dacă ne referim numai golurile marcate  în Liga 1, Gnohere a devenit al doilea cel mai bun marcator străin în campionatul intern din istoria Stelei cu 14 reuşite în 28 meciuri. Primul loc este de grecul Pantelis Kapetanos cu 30 de goluri din 73 meciuri, iar pe locul al 3-lea stă  Dayro Moreno cu 12 goluri din 43 meciuri.

Dacă ne referim la golurile marcate în toate competițiile , primele două locuri rămân neschimbate, însă pe locul 3 urcă italianul Federico Piovaccari  cu 16 goluri în 43 meciuri.

Top 7 marcatori străini în Liga 1 din istoria recentă a Stelei:

  1. Kapetanos – 30 goluri în 73 meciuri
  2. Gnohere – 14 goluri în 28 meciuri
  3. Dayro Moreno – 12 goluri în 43 meciuri
  4. Lukasz Szukala – 12 goluri în 65 meciuri
  5. Cyril Thereau – 10 goluri în 17 meciuri
  6. Federico Piovaccari – 10 goluri în 25 meciuri
  7. Fernando Varela – 10 goluri în 82 meciuri
    *În clasament, pentru departajare, s-a ținut cont de numărul de meciuri jucate.

Top 7 marcatori străini în toate competițiile oficiale din istoria recentă a Stelei:

  1. Kapetanos – 37 goluri și 11 pase de gol în 97 meciuri
  2. Gnohere – 16 goluri și 1 pasă de gol în 36 meciuri
  3. Federico Piovaccari – 16 goluri și 6 pase de gol în 43 meciuri
  4. Dayro Moreno – 13 goluri și 11 pase de gol în 55 meciuri
  5. Lukasz Szukala – 13 goluri și 3 pase de gol în 101 meciuri
  6. Fernando Varela – 12 goluri și 2 pase de gol în 118 meciuri
  7. Cyril Thereau – 10 goluri și 1 pasă de gol în 25 meciuri
    *În clasament, pentru departajare, s-a ținut cont de numărul de meciuri jucate.

VIDEO: Top 5 goluri marcate de Bizon în Liga 1 pentru Steaua în returul sezonului 2016-2017.

VIDEO: Top 5 goluri ale lui Gnohere marcate pentru Steaua în acest sezon, 2017-2018.

Și în final, un semn de respect pentru regele străinilor la golurile marcate în tricoul Stelei, Pantelis Kapetanos!

X Ray

 

  • Mai corect era un calcul de numar de goluri marcate/minute jucate.
    Aici cred ca Bizonul sta foarte bine, cel mai bine.




    0



    0
  • Thereau-cel mai bun, indiscutabil! Si avea doar 23 de ani cand a venit la noi de la Charleroi! Exceptând cele câteva meciuri din Belgia, nu jucase mai sus de National (liga a 3-a) in Framta… oare n-or mai fi si altii?




    0



    0

Comments are closed.