Nicușor Stanciu. Steaua norocoasă a Stelei la punctul de „erupție”

Până acum câteva seri am trăit alături de Nicușor Stanciu ca lângă cineva drag care mi-a acaparat atașamentul prin talent, dar mai ales prin modestie, atitudine și bun-șimț în declarații. Devenise un obișnuit încât îi simțeam lipsa și mă încânta prezența chiar și atunci când nu rupea pisica în două.

Însă joi m-am emoționat profund, când am „descoperit” ceea ce trebuia să știu demult, spre rușinea mea. Sau știam, dar nu am procesat acel detaliu niciodată când l-am urmărit sau am scrìs despre Stanciu. Joi am avut o revelație care l-a „dublat” în ochii mei, motiv pentru care m-am apucat să scriu despre Nicușor Stanciu.

Dintotdeauna m-au mișcat destinele celor plecați cu „handicap” din locații cu vizibilitate redusă  și care au ajuns să erupă prin forte proprii atunci când viața le-a oferit șansa să se pună în valoare. Am vorbit despre șansa și ghinion pe larg într-un articol: Șansă-ghinion, natural sau supranatural și nu mă mai repet.

Se știe că unii premianți din clasele primare ajung repetenți sau mediocri pe parcurs și invers. Nu în aceeași linie sunt cei cărora parcă le citești destinul de mici. Rămân constant „the best”. Pornesc lideri din primele clase, termină scoala lideri și continua tot lideri în cariera. În zona asta s-ar putea inscrie și Stanciu ca fotbalist. Însă absolut toți au nevoie și de o șansă, chiar și geniile.

NOTĂ: Fac o paranteză mai mare pentru a evidenția cu puterea exemplului că și atunci când ești un geniu, dacă nu ai și noroc în viață rămâi un cvasi-nimeni. Exemplu este Albert Einstein, cel care nu fost un mare prieten cu școala primară și gimnazială, însă norocul lui în viață a venit când avea 40 ani și s-a numit Sir Arthur Eddington (dreapta).

Acest renumit astrofizician  englez a fost frapat de teoria lui Einstein, cu care demonstra unde a greșit marele Isaac Newton (1643-1727) la calculul orbitelor unor planete din sistemul solar, după aproape trei secole de tabu.

Evident, a frapat mai mult că un cvasi-anonim neamț de numai 36 ani contrazicea un geniu uriaș englez, și în plin război mondial cu cele două națiuni în tranșee diferite. Newton a fost unul  dintre cei mai mari oameni de știință din toate timpurile și o figură cheie în revoluția științifică a omenirii.

Ca o ironie a soartei, Newton, părintele gravitație, a fost contrazis tocmai pe gravitație. Teoria relativității enunțată de Einstein (1915) este în fond teoria geometrică a gravitației și nu descrie gravitația  rigid ca Newton, ci ca o proprietate a geometriei spațiului și timpului într-un concept „spațiu-timp”.

  • Notă: Spațiu-timp este un model care combină spațiul tri-dimensional cu timpul într-o construcție numită continuul spațiu-timp, unde timpul joacă rolul celei de-a patra dimensiuni. Conform spațiului euclidian, universul nostru are trei dimensiuni spațiale, iar dimensiunea sa temporală este independentă de structura spațiului, însă fiecărui moment (timp) îi poate fi asociată o structură  spațială unic determinată. Pe înțelesul tuturor, este similar cu timpul asociat frame-urilor la filmarea continuă a unui eveniment.

Pe românește și în cel mai simplist mod: Einstein susținea că în câmp gravitațional, spațiul se curbează, exact ca suprafața unei saltele când punem o bilă de bowling pe ea, de exemplu. Curbura reprezință zona de acțiune a gravitației. Cu cât masa este mai mare cu atât curbura este mai pronunțată, altfel că la o masă uriașă (cvasi-infinită) avem de a face cu o „gaură negră”, din care nici lumina care intră nu mai iese. Nu mai intru în alte detalii.

Pozițional, două obiecte aflate pe o suprafață plană par mai îndepărtate decât atunci când acea suprafața se curbează,  exact ca marginile opuse ale unei coli de hârtie care se apropie în spațiu una de alta când curbăm coala. Astfel, distanța dintre obiecte măsurată pe suprafața curbată nu se modifică, însă distanța  relativă  dintre ele se scurteză (săgeata roșie – foto dreapta). În teroria relativității lui Einstein, curbura „spațiu-timp” este determinată matematic de masa, energia, impulsul materiei și luminii (E=mc²). Newton a ignorat acest aspect și nu a putut calcula exact orbitele parcurse de unele planete în jurul soarelui. Nici aici nu intru în detalii. Răspund în comentarii celor interesați.

Exemple intuitive de curbarea spaţiului datorită gravitaţiei.

Notă: Totul circulă, inclusiv lumina, prin acele „văi” gravitaționale, ca pe șosea, deși ochiul le percepe pe distanța relativă în linie dreaptă. Exact ca în trafic pe un drum peste dealuri.

Așadar, englezul Eddington l-a  transformat peste noapte pe Einstein dintr-un modest universitar neamț într-un geniu universal.  Englezul a avut și el o sanșă istorică, războiul se terminase în 11 noiembrie 1918 și urma să fie o eclipsă solară în 29 mai 1919. Eddington a probat teo­ria lui Einstein măsurând efectele curbării luminii prin intermediul stelelor vizibile in timpul eclipsei solare. Atunci s-a născut o nouă stea a planetei, Geniul lui Einstein”.

Pe 7 noiembrie 1919, Einstein a aflat mirat că a devenit la 40 de ani, peste noapte, cel mai important om de stiință al lumii moderne. Când? La peste 4 ani după ce lansase teoria pe care au ignorat-o aproape toți. Mai puțin „norocul lui Einstein”, englezul  Eddington. Da, a fost noroc la propriu. Vă dau și un ultim amănunt să vedeți de ce fir de păr atârnă uneori destinul unui om.

De fapt, trebuia trimis  într-o expediție un grup de savanți dotați echipamente de tehnice speciale și voluminoase pentru a urmări și măsura eclipsa solară în Príncipe Island din Sao Tomé pe coasta de vest a Africii.  Eddington era Secretary of the Royal Astronomical Society, însă expediția necesita o sumă considerabilă de bani, pe care forul suprem academic englez, „Royal Society”, nu era dispus să o aprobe pentru a verifica teoria unui neamț. Războiul se terminase, însă animozitățile nu se răciseră. Într-un final, insistentul Eddington a obținut fondurile necesare, dar aprobate din interese politice, nu științifice. Englezii erau convinși că testul îl va închide gura de neamțului cvasi-anonim, păstrând astfel supremația englezului Newton. Însă ironia soartei a făcut un neamț celebrul planetei cu banii englezilor, care au plătit și cu detronarea lui Newton de pe soclu gravitației.

Deși pare o chestie științifică pe un site de sport, este o morală instructivă. Nimeni nu se naște mare și nici nu se face mare de unul singur. Întâmplarea are un rol mai împortant în viața noastră decât ne permite orgoliul să recunoaștem și să acceptăm. 

Închis paranteza


Pentru Nicușor Stanciu ghinionul ar fi înseamnat să nu îl vadă cine trebuie  în satul Craiva, Alba, unde s-a născut şi a crescut sub privirile bunicii. Cum putea un copil născut într-un cătun din Ardeal, să ajungă la doar 19 ani să execute cu sânge rece un penalty pe Giuseppe Meazza, împotriva celor de la Inter Milano, în Europa League, pe când evolua la FC Vaslui, dacă nu avea norocul să îl vadă cineva și să-i acorde o șansă încă de junior? Acea persoană a existat, dar tot din interiorul acelei mici comunității. Un vecin!

„Mergeam la fotbal în sat din plăcere, ca orice copil băteam mingea pe maidan. Niciodată nu mi-am imaginat că o să ajung la o echipă de club. Practic, un vecin care lucra la stadionul Cetate m-a văzut, i-a plăcut cum mă mişcam şi m-a dus la Unirea, dar pe atunci nu credeam că voi ajunge fotbalist”, povestea Stanciu.

„Încă de mic a arătat calități deosebite.  De mic copil i-a fost ursit lui Nicușor Stanciu să ajungă fotbalist. A moștenit microbul de la tatăl său, care a jucat la nivel local. La botez, bunica ne-a întrebat: <Ce vreți să-l faceți pe Nicușor, fotbalist?>. Noi am zis da, iar ea ne-a trimis în curte, pe mine și pe soțul meu, să jucăm fotbal. Așa e datina. În timp ce-i trăgeam la poartă soțului i-am spus să mă lase să dau gol, ca să dea și băiatul nostru goluri când se face mare. Și uite că dă! Când vine acasă se duce și se reculege la mormântul bunicii”, a dezvăluit și mama lui Stanciu la sportnews.libertatea.ro.

Timp de 3 ani a lucrat sub comanda antrenorului Alexandru Kalanyos: „De când l-am văzut întâia oară pe teren, mi-am dat seama că e un talent remarcabil. Nu-mi venea să cred că nu fusese văzut de nimeni din fotbal! L-am şi întrebat de câteva ori: «copile, tu chiar nu eşti înscris nicăieri?». L-am legitimat imediat şi la 13 ani era căpitanul echipei de juniori B, având coechipieri cu 3 ani mai mari, jucători născuţi în 1990. Din câte îmi amintesc a şi marcat la debutul oficial, într-un meci cu Corvinul Hunedoara. La toate turneele la care participam «Copilul», pentru că eu aşa îi spuneam lui Nicu, ieşea golgeter şi cel mai tehnic fotbalist”.

Nicolae Stanciu a fost un lider de mic, decar și căpitan la echipa de juniori FC Unirea Alba Iulia, primul club unde a ajuns la 11 ani (2004).


Din 2007 până în 2011, Stanciu a jucat în Divizia B la Unirea Alba Iulia. Într-un interviu pentru Ziarul Unirea, Stanciu povestea: „Am făcut mult timp naveta de la Craiva la Alba Iulia pentru a merge la şcoală şi la antrenamente. Deşi e dificil să fii în fiecare zi pe drumuri şi apare oboseala, m-am obişnuit. Tupeu trebuie să am în teren şi nu în vestiar. Îi respect pe cei mai în vârstă şi trebuie să stau în banca mea. Sunt doar la început de drum, e nevoie să rămân cu capul pe umeri. Nu-mi plac oamenii mincinoşi, oamenii care vorbesc de fotbal şi nu ştiu să dea cu piciorul în minge”.

Unirea Alba Iulia l-a vândut în septembrie 2011 la FC Vaslui, an în care a debutat la prima reprezentantivă de tineret și a devenit căpitan. „Nicuşor este un real talent, m-a impresionat din primul moment. Se comporta la antrenamente de parcă era de când lumea la echipă şi nu ţinea cont de numele şi vechimea celorlalţi. Are tupeu în sensul bun al cuvântului şi dacă se va ţine de treabă şi va evita tentaţiile va ajunge foarte departe”, anticipa în 2010 antrenorul bosniac Blaz Sliskovic ascensiunea lui Stanciu, pe care l-a promovat în Liga 1.

Interesant este că la nici 17 ani, a debutat pentru Unirea Alba Iulia şi în Liga 1, într-un meci cu Steaua, iar prestaţia lui a fost foarte bună. „Nu am avut emoţii pentru că ştiam că nu poate fi rău. După prima repriză am văzut că Steaua nu joacă aşa bine. Am intrat şi mai bine în meci şi mă bucur că am câştigat şi i-am îndepărtat de titlu”, spunea jucătorul în presa locală. Nu bănuia atunci că peste 3 ani Steaua avea să-l lanseze pe orbită la un alt nivel.

Stanciu a fost crescut mai ales de bunica lui. Aceasta a decedat însă în 2007, când stelistul avea doar 14 ani. Nicuşor şi-ar fi dorit ca bunica lui să apuce să-l vadă fotbalist. În semn de mare prețuire, ardeleanul  din satul Craiva  şi-a făcut şi un tatuaj pe brațul stâng cu bunica sa, când îl ţinea în braţe.

Acolo unde tinerii își pun fel și fel de desene de efect cu care să impresioneze, Nicușor Stanciu și-a gravat o frescă a originii sale de tăran ardelean ca o icoană sfântă. Nu sunt fanul tatuajelor, însă alegerea imaginii ne spune despre caracterul lui curat și sănătos, respirând devotament și respect față de cei care l-au ajutat să fie mare.

Nicuşor Stanciu a marcat primul său gol la naţională, chiar la meciul de debut. Mijlocaşul Stelei a marcat unicul gol al amicalului cu Lituania, printr-un şut senzaţional de la peste 25 de metri. La final, întrebat cui îi dedică reuşita, Nicuşor Stanciu a răspuns fără să stea prea mult timp pe gânduri: ”Golul îl dedic bunicii mele care nu mai e printre noi de mulţi ani. A fost primul lucru la care m-am gândit când am înscris. A fost ca o mamă pentru noi”, a declarat Stanciu.

La aproape 24 de ore de la meciul cu Lituania, Stanciu a postat pe contul său de Facebook o imagine în care s-a bucurat după gol, cu degetele arătate spre cer şi cu imaginea bunicii pe fundal: ”Spre să fii mândră de mine…sincer, te iubesc!”, a scris Stanciu.

Mama fotbalistului, Elisabeta Stanciu, a detaliat, relația strânsă pe care a avut-o Nicușor cu bunica lui. ”Era mama soțului meu. Ei îi spunea mama, iar mie mami. Mi-au dat lacrimile când l-am auzit că-i dedică golul bunicii sale. Aveau o relație specială. Nicușor îi spunea ei prima toate secretele, boacănele, notele de la școală, apoi le aflam și eu. A rămas cu regretul că nu l-a văzut niciodată jucând fotbal. Când era mic, îl luam cu noi la câmp, mergeam vreo 30 de minute pe jos. Bunica mergea greu. Atunci, Nicușor i-a făcut o promisiune: <Când o să ajung mare fotbalist o să-ți cumpăr un avion, să ajungi repede la fân>. Bătrâna i-a zis: <Să te ajute Dumnezeu, dragul mamei!>. Știe că bunica îl veghează de acolo de Sus”, a povestit mama internaționalului la sportnews.libertatea.ro.

După ce Cornel Țălnar a dezvăluit cum Dinamo l-a ratat pe Nicușor Stanciu în 2011, Adrian Porumboiu a detaliat modul în care mijlocașul a ajuns la FC Vaslui. Dinamo îl luase pe Stanciu, dar FC Vaslui plătise deja banii către Alba Iulia și la intervenția lui Ioan Becali, un apropiat al lui Dinamo, jucătorul a ajuns la formația lui Porumboiu.

„Stanciu m-a costat 250.000 de euro. L-am luat după ce l-am văzut la naționala de tineret, unde era căpitan. Am făcut tot posibilul ca să îl transfer. Pot spune, fără să fiu lipsit de modestie, că am și eu un merit în ceea ce i se întâmplă acum. Dinamo chiar l-a luat pe Stanciu. Noi aveam o interdicție de a face transferuri și cei de la Dinamo îl luaseră la ei. Noi l-am transferat, dar nu putea să joace. Am avut o discuție lungă cu cei de la Dinamo și le-am spus că deja plătisem banii. Totul s-a rezolvat după intervenția lui Giovani Becali, care avea o legătură puternică cu cei de la Dinamo. Acum, Stanciu poate să fie vândut cu 4-5 milioane de euro, dar zic că mai trebuie așteptat un an, ca să joace cu Steaua în Liga Campionilor. El are calități și poate progresa mult”, a spus Porumboiu.

În 2013, Gigi Becali a speculat momentul de cădere al clubului moldovean și l-a cumpărat de la FC Vaslui cu 700.000 €, o achiziție foarte bună și ca rețetă financiară. Stanciu ar fi putut debuta la prima reprezentativă încă din mandatul lui Victor Pițurcă, dar l-a costat anturajul cu Gabi Iancu.

 ”Nu-și va pierde capul, dacă nu și l-a pierdut până acum. S-a maturizat. A trecut adolescența când era ușor influențat de anturaj. În dragoste îi merge bine, are o prietenă cu care se înțelege foarte bine, în familie suntem bine, n-are de ce să nu fie concentrat la fotbal. Dacă va merita va merge și la Euro 2016”, a mai adăugat mama lui Stanciu.

Nicușor Stanciu are o relație de cinci ani cu frumoasa Andreea Beldean, o fată pe care a cunoscut-o când juca în Alba Iulia.

Înterviul lui Nicușor Stanciu după debutul cu gol la națională.

Concluzia

În 30 noiembrie 2008 cariera lui Stanciu a avut un punct critic la care multe cariere fie s-au încheiat, fie au continuat în prestații anonime. La numai 15 ani, Nicușor Stanciu a suferit o operație complicată, când într-un meci de juniori s-a accidentat grav la genunchiul stâng, suportând o dublă operaţie la menisc şi ligamentele încrucişate, în luna ianuarie 2009. „Din pricina terenului greu am simţit că mi s-a implantat piciorul în noroi! Nu credeam că o să mai pot juca fotbal. A fost foarte, foarte dificil. Am stat 7 luni departe de teren, o lună n-am călcat pe picior. Am şi luat câteva kilograme în plus. Revenirea reală s-a produs în momentul în care am fost luat în lotul pentru cantonamentul din Antalya din iarna respectivă. Falub m-a folosit în fiecare meci amical, iar lui Sliskovic îi voi fi recunoscător toată viaţa că mi-a dat prilejul debutului în eşalonul fruntaş„, își amintea Stanciu. Actul medical, tinerețea, organismul și voința l-au făcut să treacă peste acest hop din carieră. În INJURY HISTORY, ca senior, Stanciu nu are decât problema musculară din 2015 care l-a ținut 7 meciuri pe tușe, în rest nimic, ce trădează o rezistență fizică foarte bună dublată de abilitatea de a se proteja.

Pentru a concluziona asupra „destinului” său fotbalistic este suficient să facem o comparație de la start, între el și un alt talent apropiat de vârsta lui, Gabi Iancu.

  • Nicușor Stanciu, născut într-un sat din Ardeal și ajuns la vârsta de 11 ani în Alba Iulia.
  • Gabi Iancu, născut în București și ajuns la 13 ani direct la Steaua, fiind dat apoi la Academia lui Hagi în 2011, când Steaua a părăsit Ghencea și a desființat academia.

Ca pe o linie comună a destinului, ambii au ajuns apoi la Steaua în 2013, după aprox 3 ani de Liga 1 la FC Vaslui, respectiv Viitorul. Ambiilor viața le-a oferit șansa afirmării. Dezavantajul locului de start a fost anulat de Stanciu prin calitățile de lider ca joc și educația sănătoasă a tăranului primită în cei 7 ani de acasă. De fapt asta a făcut diferența între ei, între un țăran onest, respectuos, conștient de unde a plecat și unde vrea să ajungă și un șmecheraș de „Bucale” pe care soarta l-a turnat direct în curtea Stelei și el a dat cu piciorul.

De asta istoria lui Stanciu este emoționantă și merită „jos pălăria!” pentru ce a realizat până acum. A fost și motivul acestui articol. Decarul Stelei este abia la începutul altui drum, mult mai greu decât cel parcurs până acum. Drumul  de stea a Stelei pe o orbită din care nu ai voie să ieși în decor că ești terminat de presă și unii suporteri (vezi cazul Chipciu, de exemplu). 

 TOP 5 cei mai eficienţi jucători din Liga 1 după 29 de meciuri

1. Ioan Hora (Pandurii) – 15 puncte (13 goluri, 2 pase decisive)
2. Nicolae Stanciu (Steaua) – 15 puncte (9 goluri, 6 pase decisive)
3. Constantin Budescu (Astra – plecat în iarnă) – 15 puncte (8 goluri, 7 pase decisive)
4. Florin Tănase (Viitorul) – 14 puncte (10 goluri, 4 pase decisive)
5. Denis Alibec (Astra) – 14 puncte (8 goluri, 6 pase decisive)

Golurile lui Stanciu din acest sezon de Liga 1

Carte de vizită

Născut la: 7 mai 1993, Alba Iulia
Familie: Un frate și o soră
A început fotbalul la 11 ani. Primul său antrenor a fost Alexandru Kalanyos

2004-2008: Unirea Alba Iulia – juniori
2008-2011: Unirea Alba Iulia – seniori (31 meciuri/4 goluri)
2011-2013: FC Vaslui (47/2)
2013-prezent: Steaua (80/22)
2011-2012: România U19 (5/2)
2011-2013: România U21: 11/1

Borne importante ale carieriei

2008: debut în Liga 2 la 15 ani, Unirea – Corvinul 4-1
2008: operație la menisc și la ligamentele încrucișate
2010: debut în Liga 1 la nici 17 ani, Unirea – Steaua 1-0
2011: gol în meciul România U19 – Cehia U19, de la turneul final al CE U19
2011: convocat de Victor Pițurcă, în premieră, la echipa națională
2014: Bogdan Stelea l-a exclus din lotul de tineret U21 al României pe motive disciplinare

Cinci trofee cu Steaua: Campionatul României (2013/2014, 2014/2015), Cupa României (2014/2015), Supercupa României (2013), Cupa Ligii (2014/2015).

Gala premiilor AFAN 2015:  „Cel mai bun mijlocaş în 2015”, fiind a doua ediție când își adjudecă un premiu. Prima în 2013 pentru „Cel mai bun tânăr”.

Oamenii care i-au influențat cariera
  • Alexandru Kalanyos, Florian Brumaru – antrenori juniori Unirea Alba Iulia
  • Nicolae Lupu – preşedinte executiv Unirea Alba Iulia
  • Adrian Porumboiu – ex-patron FC Vaslui
  • Victor Pițurcă – ex-selecționer România
  • Gigi Becali – Steaua
  • Laurețiu Reghecampf – antrenor Steaua
  • Anghel Iordănescu – selecționer România

XRay

  • Nota 10 pentru munca.
    Nota 1 pentru subiect.

    • Ieri am scris parodia „Baladă. Basca lui Boro”, gata de publicare, dar am zis să mai las o zi două personajele să respire că prea am inundat cu ele.

      PS. De la masca lui Zorro, la basca lui Boro (Boroi).

  • Nota autorului
    Am pus acum versiunea finală.

    Mărturisesc că am început să-l scriu de joi, dar au intervenit diverse și am lălăit-o. I-am forțat publicarea azi pentru a nu se interpreta că are vreo legătură cu evoluția lui la națională de miercuri și de azi, dacă va juca.

    Despre Stanciu m-a obligat jocul său să scriu în cronici, deci nu era ceva inedit un articol despre el, însă așa cum am precizat în articol, m-a impresionat destinul acestui pui de ardelean plecat dintr-un cătun să cucerească un loc in istoria fotbalului românesc, prin mijloace oneste și sportive. Mânat de acest de acest impulus am simțit nevoia să îi fac o dedicație, dar și o atenționare că greul pentru cariera sa abia de acum începe.

    Foarte frumos scrie azi Tudor Octavian în editorilul Noile golănii profesioniste
    „Într-un meci în care Nicușor Stanciu avea doar un culoar foarte strâmt și foarte curbat spre colțul porții adverse, altfel spus o lovitură liberă de pe stânga cu un minimum de șansă, am văzut cu ochii minții cum o să șuteze el exact pe acel traseu imposibil și o să fie gol. Și așa a fost. Gând la gând cu bucurie. Nicușor Stanciu reușește cu harul lui exersat la imposibil și cu precizia pasei ceea ce mulți din fotbaliștii noștri forțează cu cotu’-n gură, cu talpa pe călcâi și cu alte mijloace din sporturile de șanț. Modul foarte elaborat cu care o seamă de jucători bagă profesionist cotul în orbita adversarului sau îi sparg un pomete dovedește că procedeele sunt mai lucrate și mai cerute decât trasul la poartă din prima. Altfel spus, că noile golănii profesioniste, tot mai frecvente de la meci la meci, sunt mai agreate de antrenori și de patroni decât finețurile de manual ale unui Nicușor Stanciu. De altfel, chiar din aceste pricini a fost văzut atât de târziu la calitatea Messi acest firav Nicușor Stanciu, fiindcă nu i se poate cere să fie grobian în sensul de „Rupe-l, mă!, „Omoară-i, mă tată!” , „Taie-i glezna, ….-le morții mă-sii!”. Și așa mai departe, cu inventarul tuturor îndemnurilor la luptă din fotbalul nostru jucat cu osul și cu ruptul, nu cu mintea și cu harul.”

    Maestru e maestru, nu un inginer ca mine! 🙂

  • Good work Xray, dacă ziariştii ar munci la fel de mult ca tine pentru un articol probabil că n-ar fi toţi în insolvenţă.
    Am o problemă totuşi. Nu mai suport comparaţiile dintre Stanciu şi Iancu văzute prin perspectia fabulei lui Esop (adică Iancu e greierele talenat şi leneş care pierde timpul aiurea în loc să se pregătească în timp ce Stanciu e furnica mai puţin talentată, dar harnică). În opinia mea Stanciu e mult, mult mai talentat decât Iancu. Se vede asta în naturaleţea cu care driblează şi clar viziunea pe care o are atunci când scoate mingea dintr-o zonă aglomerată cu o pasă precisă de 30-40 de metri. Iancu n-a arătat niciodată calităţile astea. Până şi la jocul aerian Stanciu îmi pare superior (dacă ne uităm ce goluri a dat cu capul în ultimele 12 luni), deşi e cu vreo 16 cm mai scund. Sigurul punct unde Iancu ar fi peste sunt fazele fixe. Tehnica de lovire a mingii e mai bună la el decât la Stanciu, dar asta e prea puţin.

  • Felicitari pentru munca de documentare privitoare la Nicusor Stanciu.
    Mai putin inspirata mi se pare prezentarea colegului Albert (e.g. stereotipul fals despre slabele rezultate ale lui la scoala, pretinsul lui acces la celebritate abia in 1919 in urma sprijinului primit de la Eddington sau consideratiile despre „contrazicerea” lui Newton). Einstein si-a facut intrarea in lumea mare a stiintei la 26 de ani, in Annus Mirabilis 1905 cu cele 3 (4) articole care au impins fizica inainte (relativitatea restransa, efectul fotoelectric, miscarea browniana), nu a avut nevoie de Eddington pentru cariera sa stiintifica 14 ani mai tarziu. Ceea ce este adevarat: popularitatea lui Einstein in afara lumii stiintifice a crescut datorita viguroasei promovari publice a rezultatelor relativitatii generalizate (1915-16) din partea lui Sir Arthur (venita insa intr-un context stiintific real, in care consideratiile despre cetatenia colegilor sunt absolut irelevante). Nu stiu in ce masura aceasta faima in fata publicului nespecialist (pentru care Einstein a devenit prototipul emblematic al omului de stiinta genial) i-a afectat cariera si viata lui Albert in mod pozitiv din punctul lui de vedere; probabil ca oricum ar fi ajuns unul dintre cei mai cunoscuti fizicieni si pentru publicul larg.
    Cred ca Nicusor Stanciu nu avea nevoie de o paralela de acest gen, fiecare personaj este un caz aparte chiar daca exista momente de cotitura importante in viata fiecaruia. Important este sa nu ratezi ocaziile ce ti se ofera in viata (in eventualitatea ca depinde de tine).

  • @mdionis
    Multumesc pt apreciere și comentariu.

    Poate nu am reușit să mă fac inteles exact, fiind și sub presiunea timpului și spațiului pe o temă colaterală.
    1) Einstein nu a dat de inteles de mic ca zace in el geniul de mai tarziu. Asta am spus.

    2) Intrarea in lumea stiintei este una, celebritatea si notorietatea este alta.
    Erau în lume zeci de mii de profesori universitari, zeci de mii de doctori in stiinte. Din 1901 până în 1919 erau deja 17 somități laureate cu Nobel numai pentru fizică.

    La 26 ani, în 1905 Einstein a obținut titlu de doctor. Să intre in lumea bună a științei l-a ajutat Max Planck, cel care a luat premiul Nobel pt fizica 1918, părintele fizicii cuantice, care a lasat universului constanta lui Planck. Era președinte la Universitatea din Berlin, unde l-a luat pe Einstein (până în 1908 a fost lector, iar din 1909 profesor asociat …) și a revenit ca profesor prin 1914, în plin război.

    Tot Max Planck l-a ajutat mai târziu pe Einstein să calculeze orbitele și la modelul matematic la teoria relativității, care are la bază și contribuția lui Planck la fizica cuantică, anume că lumina se propagă in cuante de energie, energia unei cuante (foton) este E= hv, unde este o constanta universală a lui Plank, iar v este frecvența radiației (luminii).

    De unde prietenia Planck-Einstein?
    Pentru ce spuneai tu de anul 1905, efectul fotoelectric. Einstein explica legile efectului fotoelectric presupunând că lumina este alcătuită din particule (numite fotoni) și aplicând ipoteza lui Max Planck, conform căreia energia este cuantificată= lumina este emisă în mod discontinuu şi se propagă sub formă concentrată de cuante de energie numite fotoni. Dar, faţă de ipoteza lui Planck, care admite că lumina emisă de sursă în mod discontinuu se propagă prin spaţiu sub formă de unde electromagnetice, Einstein consideră că la propagarea în spaţiu lumina se comportă mai degrabă ca o particulă decât ca o undă. Abia în 1924 Louis de Broglie a lamurit si a impus teoretic dualismul corpuscul-undă al luminii (adica lumina are simultan si lungime de unda si fotoni) și primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Nici de ăsta nu mai știe lumea.

    Apropo, viteza luminii a fost măsurată cu aproape 200 înainte de a se naște Einstein (Ole Romer și Christiaan Huygens, în 1678), iar până să o pună Einstein în E=mc², și românul Dragomir Hurmuzescu a măsurat-o (300 k km/s în 1897).

    3) Când Eddington l-a făcut celebru în 1919 Einstein era un geniu, dar nerecunoscut. Eddington l-a promovat, nu l-a deșteptat! 🙂 Despre asta era vorba.

    Era vorba de punctul in care Einstein a devenit geniul planetei, deasupra tuturor genilor în viață la ora aia pe planetă, dincolo de ceea ce iși imagina el insusși. Nu de intrarea lui Einstein in lumea stiinței. E o mare diferență. 🙂

    Teoria lui, chiar daca nu ar fi fost confirmată în 1919 tot ar fi fost confirmată până astăzi, dar nu ar fi avut același impact asupra notorietății lui Einstein. Diferenta este asta, chiar in fata publicului nespecialist.
    Dacă întrebi pe stradă, 8 din 10 au auzit de Einstein, deși e mort de 61 ani. De Max Planck dacă știu 1-2 din 1.000. De Eddington nu mai știu nici 1 din 10.000 chiar în Anglia.

    Deci, 8 din 10 au auzit de Einstein, 50 din 100 au auzit de teoria relativității(ca sintagmă) care l-a făcut celebru, dar nici măcar 1 din 10.000 nu are habar ce este teoria relativității, măcar la nivelul de story expus în acest articol. Asta e diferența, în cifre pur orientative!

    4) Sub niciun aspect nu era vreo legătură între Stanciu și Einstein. Ar fi fost culmea. 🙂
    Am specificat destul de clar ce este cu istorioara lui Einstein in acest articol. Este valabilă indiferent la care articol despre destinul în carieră o spui.

    E adevărat, putea fi doar enunțată, nu și explicitată, dar atât timp cât cineva poate să învețe și altceva decât m*e dinamo etc. nici un efort nu este prea mare.
    Dar, la fel de bine acea paranteza putea să nu existe. De fapt nici articolul.

  • [quote]Einstein nu a dat de inteles de mic ca zace in el geniul de mai tarziu. Asta am spus.[/quote]

    In general, in meseria de fizician nu ajungi sa „faci purici” foarte devreme: pur si simplu nu functioneaza doar pe baza de inspiratie si talent nativ, trebuie acumulat un anumit aparat matematic si un bogat material conceptual, activitate care ia timp. Mai usor se intalnesc genii precoce in matematica, unde rezolvarile de probleme smechere sunt relativ accesibile chiar si fara multe acumulari prealabile (de exemplu, alde Gauss cel mic e renumit pentru ca i-a rezolvat la 9 ani in cateva secunde o problema de suma a unei progresii aritmetice pe care invatatorul i-o daduse ca tema in clasa sa il tina ocupat pentru un timp mult mai lung); problemele de la olimpiade sunt de regula gandite in acest fel. Einstein a ajuns celebru in lumea stiintei dupa 1905, deci la 26 de ani impliniti, o varsta tipica pentru geniile fizicii (cam cu doi ani mai mult decat avea Newton cand si-a conceput gravitatia si calculul fluxiunilor in anul sau miraculos 1666); evident, nu pentru doctorat ci pentru contributiile sale fundamentale la fizica teoretica.

    [quote]Intrarea in lumea stiintei este una, celebritatea si notorietatea este alta.
    Erau în lume zeci de mii de profesori universitari, zeci de mii de doctori in stiinte. Din 1901 până în 1919 erau deja 17 somități laureate cu Nobel numai pentru fizică. [/quote]

    Am spus intrarea in lumea mare a stiintei, adica intre cei care se recunosc intre ei ca fiind de cel mai inalt nivel. Nu doctoratul l-a dus acolo (fizicieni cu doctorate sunt cu gramezile) ci importanta cruciala a publicatiilor sale din acel an. Ca veni vorba de premiul Nobel, Einstein l-a primit in 1921 insa nu pentru TRR sau TRG ci pentru teoria efectului fotoelectric, cea de care se ocupase deja in 1905 ( „Über einen die Erzeugung und Verwandlung des Lichtes betreffenden heuristischen Gesichtspunkt”). Deci recunoasterea sa intre fizicieni ca unul mare a fost mult mai rapida (si este singura care conteaza cu adevarat): deja era prezent in 1911 la prima conferinta Solvay cu tema „La théorie du rayonnement et les quanta”, alaturi de nume deja consacrate precum W. Nernst, M. Brillouin, E. Solvay, H. Lorentz, J. Perrin, W. Wien, M. Skłodowska-Curie, H. Poincaré, M. Planck, A. Sommerfeld, M. de Broglie, J.H. Jeans, E. Rutherford, H. Kamerlingh Onnes sau P. Langevin.

    [quote]Tot Max Planck l-a ajutat mai târziu pe Einstein să calculeze orbitele și la modelul matematic la teoria relativității, care are la bază și contribuția lui Planck la fizica cuantică, anume că lumina se propagă in cuante de energie[/quote]

    Nu tocmai. Relativitatea restransa sau generala nu are de-a face cu mecanica cuantica; mai rau, nu prea se au bine una cu alta (vezi e.g. problema principiala a „colapsului” functiei de unda care nu prea se bobeste cu existenta vitezei relativist invariante). Sa nu le amestecam.

    [quote]Abia în 1924 Louis de Broglie a impus teoretic dualismul corpuscul-undă al luminii și primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental.[/quote]

    Vraiment, in 1924, Mr. Louis-Victor Comte de Broglie a propus ipoteza interesanta a dualismului relativa nu la lumina ci, inspirat de caracterul deja demonstrat dual al acesteia, cu privire la electroni. Unda-pilot a lui de Broglie a devenit apoi functia de unda la nenea Scroedinger.

    [quote]Când Eddington l-a făcut celebru în 1919 Einstein era un geniu, dar nerecunoscut. Eddington l-a promovat, nu l-a deșteptat![/quote]

    Inexact. Einstein era un geniu foarte bine cunoscut (dealtfel isi facuse deja o gramada de dusmani, asa cum ii sta bine unei personalitati 🙂 ), insa in lumea stiintei. Eddington l-a adus in fata publicului diletant si l-a prezentat cu fundita: Einstein a devenit brusc popular insa acest aspect nu a avut practic niciun impact semnificativ asupra carierei sale stiintifice. Nu stiu in ce masura Einstein a fost foarte fericit sa devina un fenomen de masa: in sistemul de valori tipic al unui om de stiinta real, acest aspect nu conteaza in niciun fel. A, pentru persoanele a caror meserie este prin definitie expusa publicului larg (actori, muzicieni, politicastri, fotbalisti etc.), recunoasterea unanima poate prezenta interes. Fizica insa nu se face cu un palc de admiratori stransi ciorchine sa iti urmareasca miscarile pixului pe hartie ci in concentrare maxima, de unul singur sau cu niste colaboratori si colegi de valoare cu care ai un schimb fructuos de informatii si idei.

    [quote]Era vorba de punctul in care Einstein a devenit geniul planetei[/quote]

    Cum spuneam: pentru un fizician, calificarile de acest gen sunt mai curand stanjenitoare. Recunoasterea colegilor de valoare este ceea ce conteaza cu adevarat.

    [quote]Am specificat destul de clar ce este cu istorioara lui Einstein in acest articol.[/quote]

    Presupunand ca este vorba de fraza „Nimeni nu se naște mare și nici nu se face mare de unul singur”, mi se pare ori o exagerare, ori un truism. Einstein ar fi fost urias pentru cei care conteaza chiar si in absenta lui Eddington sau Planck, la fel cum uriasi sunt pentru noi, fizicienii, numele unor Dirac sau Pauli; pentru aceasta nu au avut nevoie decat de propria lor opera. Diferenta fata de cazul lui Stanciu rezida in faptul ca pentru fotbalisti conteaza de obicei parerea unui public larg, nu doar a grupusculului de specialisti.

    Insa e adevarat ca prezentarea unor aspecte diferite de nivelul microbistului uzual este in sine o activitate laudabila.

    • @mdionis

      Precizare:
      Am scris: „Tot Max Planck l-a ajutat mai târziu pe Einstein să calculeze orbitele și la modelul matematic la teoria relativității”
      Da, ca matematician
      Am scris: „care are la bază și contribuția lui Planck la fizica cuantică, anume că lumina se propagă in cuante de energie”
      E logic de ce. Fără teoria cuantică a lui Planck nu exista nimic. Totul se invirte in jurul luminii (radiatiilor), și nu si-ar fi gasit locul in E=mc².

      1) Relativitatea restrânsă (1905), s-a născut din observația că transformarea care permite schimbarea unui sistem referențial, nu este valabilă pentru propagarea undelor electromagnetice, care sunt dirijate de ecuațiile lui Maxwell. O cantitate de mișcare este acum asociată vitezei luminii, viteza luminii în vid devenind viteză limită atât pentru obiecte, cât și pentru informații. Masa și energia devin echivalente. Două evenimente care par simultane unui observator, apar în momente diferite altui observator care se deplasează în raport cu primul. Relativitatea restrânsă nu ține cont de efectele gravitației, elementul central al formulării ei matematice sunt transformările Lorentz.

      2) Relativitatea generală (1915), utilizează formulele matematice ale geometriei diferențiale și a tensorilor pentru descrierea gravitației. Aici l-a ajutat Max Planck. Mai concret, anomalia din comportamentul orbital al planetei Mercur, Newton a pus-o pe „mâna lui D-zeu”. Einstein a găsit explicația în teorìa relativității și în modelul matematic (1915), răspunzând astfel întrebării lui Eddington. La asta a lucrat împreună cu Planck, după ce acesta l-a readus pe Einstein în Berlin în 1914 în grupul savantilor adunati cu scopul de a sprijini armata. În fine Eddington a înțeles teoria relativității și apoi a probat-o în 1919.

      Deci, relativitatea generală este o teorie geometrică, care postulează că prezența de masă și energie conduce la „curbura” spațiului, și că această curbură influențează traiectoria altor obiecte, inclusiv a luminii, în urma forțelor gravitaționale.

      In ambele forme de relativitate este vorba si de lumina în concept cuantic.

      Pentru restul nu mai are rost vreo polemica.
      Aia cu „si-a facut o groaza de dusmani” e de cancan si ține de nonconformism comportamental si embargoul comunicarii pe timpul razboiului, nu de stiinta. Până în 1919 Einstein era un cvasi-nimeni ca notorietate pe lângă alți corifeii ai știntei din Germania, Anglia etc. Englezii s-au întrebat de el abia atunci când Planck l-a readus în Germania-Berlin (1914) în grupul savanților care urmau să ajute tehnica militară. Planck i-a oferit post de profesor, 16.000 mărci pe an și libertate în program, adică să continue lupta teoretică cu gravitația începută prin 1906. A fost adus ca teoretician cercetare fundamentală, nu aplicată. Grupul era plătit de un mare industriaș neamț. De la englezi, cel care a avut sarcina „supravegherii” ce publică Einstein a fost chiar Eddington. Primul război mondial era pe cale să înceapă. Sunt multe de spus pt a intregi imaginea, dar m-aș intinde exagerat….

      In fine…. Dupa 1919, Einstein a fost super mediatizat făcând din el o legendă, pentru ca a spus ceva ce mulți savanți nu au prea priceput.
      Însă, de departe, nu era el cel mai destept om de pe planeta cum s-a acreditat după aceea.
      Nimic din ce a facut nu a schimbat radical fata lumii, ca atâția alții, mulți rămași în uitare.

      Nici măcar bomba atomică, deși în mental public este asociat cu ea, pentru că era un militant manifest.
      Exact ca în primul război când a protestat că yperita(gaz de luptă) a fost dezvoltat de savanții germani cu complicitatea înclusiv a lui Planck, și folosită în 1917, așa a făcut protest și în al doilea răboi cu bomba atomica.

      Nu a lucrat în mod direct asupra bombei atomice, dar a făcut scandal. De asta Einstein este adesea incorect asociat cu apariția armelor nucleare. „Eu nu mă consider părintele eliberarea energiei atomice. Partea mea în ea a fost destul de indirectă”, a spus Einstein. Faimoasa ecuație lui E = mc2 explică energia eliberată într-o bombă atomică, dar nu explică cum poți construi una. Cu toate acestea, lui Einstein i-a fost cerut în mod frecvent la conferințe de presă, interviuri, să-și explice rolul, el negând de fìecare dată ca nu a avut nici un rol. De ce îl întrebau persuasiv? Pentru că notorietatea făcuse din el în mentalul colectiv o Mafalda și un buricul pământului.

      Însă Einstein a fost un strălucit om de sinteză cu interpretări originale la ce descoperiseră alții.
      In acest context, in istoria fizicii, stau alaturi trei nume uriașe: NEWTON, MAXWELL si EINSTEIN, cei mai mari oameni de sinteza si unificatori din toate timpurile.
      – NEWTON a identificat si a unificat gravitatia terestra cu cea cereasca.
      – MAXWELL a unificat fortele electricitatii cu magnetismul.
      – EINSTEIN si-a pus intrebarea daca s-ar putea unifica electromagnetismul lui MAXWELL cu GRAVITATIA lui NEWTON. Asta a fost în teroria reativității generalizate. Atunci electromagnetismul lui MAXWELL ar fi la randul sau, manifestarea unei alte proprietati geometrice a varietatii spatio-temporale,exact după cum gravitatia newtoniana este o consecinta a curburii. Acesta a fost ultimul vis al lui EINSTEIN.

      Și cu asta eu am pun punct discuției despre EINSTEIN după modelul „este geniu, ba nu este”.
      Istoria științei i-a asigurat demult loc, nu noi. 🙂

  • PS
    La asta m-am referit când am scris în articol „Exemplu este Albert Einstein, cel care nu fost un mare prieten cu școala primară și gimnazială…” și apoi în comentariu: „Einstein nu a dat de inteles de mic ca zace in el geniul de mai tarziu. Asta am spus.”
    Notele lui Einstein la absolvire, 17 ani (sistemul de notare era de la 1-6, 6=nota maximă)

  • PS2
    Referitor la ce ai scris tu: „Louis-Victor Comte de Broglie a propus ipoteza interesanta a dualismului relativa nu la lumina ci, inspirat de caracterul deja demonstrat dual al acesteia, cu privire la electroni.”

    Te înșeli. Da, de la electroni a plecat, dar s-a generalizat. Ne referim la un concept, nu la un experiment.

    În cadrul fizicii, dualismul corpuscul-undă se referă la faptul că materia prezintă simultan proprietăți corpusculare și ondulatorii. Este vorba despre un concept central al mecanicii cuantice, care a înlocuit teoriile clasice asupra naturii materiei. Anumite fenomene pun în evidență caracterul ondulatoriu (interferența, difracția, polarizarea), pe când altele demonstrează caracterul corpuscular (emisia și absorbția luminii, efectul fotoelectric, efectul Compton).

    Bazându-se pe studiul acestor fenomene, teoriile clasice propuneau modele în care un obiect era considerat fie o particulă, fie o undă. Ideea dualității a apărut în legătură cu natura luminii, Louis de Broglie fiind cel care a generalizat conceptul.

    În mecanica cuantică, lumina nu este considerată nici undă, nici corpuscul în sensul clasic, ci este unitatea celor două „undă-corpuscul”, fără o delimitare precisă.

    În 1905, Einstein explica legile efectului fotoelectric presupunând că lumina este alcătuită din particule (numite fotoni) și aplicând ipoteza lui Planck, conform căreia energia este cuantificată. Louis de Broglie a extins teoria lui Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată o undă. Cum am scris, teza lui de doctorat este publicată în 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental.

    Ok, mi-a făcut plăcere să dialoghez cu tine, chiar pe generalități, dar cred că e suficient pentru că următorul pas ar fi exemplificari cu conținut explicit stiințific ceea ce ar fi prea mult pt un site de sport. 🙂

    De exemplu în cazul „Louis-Victor Comte de Broglie”:
    Ipoteza lui de Broglie
    Acesta afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația între lungimea de undă \lambda\, asociată și impulsul p\, al particulei:

    Dovezi experimentale: Efectul fotoelectric extern
    Efectul fotoelectric este un fenomen fizic în care se manifestă natura corpusculară a luminii. El constă în emisia electronilor de către un corp aflat sub acțiunea radiațiilor electromagnetice. Pentru explicarea lui, Einstein a presupus că fotonii din care este alcătuită lumina ciocnesc atomii din substanța respectivă, fiecare foton incident eliberând câte un electron. Scriind legea de conservare a energiei, se pot justifica legile empirice obținute în studiul acestui efect. Relația este cunoscută sub numele de legea lui Einstein:

    PS. Faptul că lumina este undă-corpuscul (foton) e valorificat și la laseri (Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation). Principiile de funcționare ale laserului au fost enunțate în 1916 de Albert Einstein, printr-o evaluare a consecințelor legii radiației a lui Max Planck și introducerea conceptelor de emisie spontană și emisie stimulată.

    Pe scurt, un fascicul de lumină care trece printr-un mediu activat va fi amplificat prin dezexcitarea stimulată a atomilor, proces în care un foton (din fascicolul de lumină) care interacționează cu un atom excitat (din mediu activat) determină emisia unui nou foton, de aceeași direcție, lungime de undă, fază și stare de polarizare. Astfel este posibil ca pornind de la un singur foton, generat prin emisie spontană, să se obțină un fascicul cu un număr imens de fotoni, toți avînd aceleași caracteristici cu fotonul inițial. Acest fapt determină caracteristica de coerență a fasciculelor laser.

    E clar că nu am putea duce discuția la nivelul ăsta pe fcsteaua.ro :))

  • @ mdionis
    Eu sunt sigur că nu!

    Dionis, fizica nu e pentru mine nici pasiune, nici meserie. A făcut doar parte din educația și formarea mea ca inginer, ca și celelalte științe exacte. În consecință, pot purta cu lejeritate un dialog la orice nivel (de la „mediu” până la nivel „universitar”), pe oricare dintre științele exacte și derivatele lor. Și nu numai!

    Însă pentru acest site al suporterilor steliști am atât de puțin timp pentru a fi redactor, dar să mă mai lansez în dezbateri prelungite pe teme vaste, colaterale sau fără legătură cu fotbalul și de interes „unu la unu”. Nu este un refuz, ci o realitate existențială la care sunt contrâns să mă adaptez.

    Ce am avut de spus, am spus în articol și apoi în câteva comentarii kilometrice în dialog cu tine, din respect pentru că ai citit și comentat articolul. Alunecarea ta vădită spre „Gică contra” nu mă deranjează, dar mi-ar răpi din timp să tot demonstrez contariu la contrar. De fapt, indiferent de temă, toate dialogurile mele cu tine de pe fcsteaua au întrat sistematic în aceeași „gaură neagră”, devoratoare de timp și spațiu. Deci sunt Stan Pățitul. 🙂

    Mulțumesc pentru dialog și de înțelegere față de ce am scris aici mai sus.

    On topic:
    Stanciu a fost imperial! Bravo, Nicușor!

    • @xray
      „pot purta cu lejeritate un dialog la orice nivel (de la „mediu” până la nivel „universitar”), pe oricare dintre științele exacte”

      De tipul „ia uite ce mai tropaim!”?
      Nu vreau sa fiu inteles gresit, apreciez faptul ca ai retinut ceva din ceea ce ai parcurs in urma cu ceva ani si consider important faptul ca ai ramas cu stiinta plasata intr-un punct relativ inalt al scarii de valori personale. Totodata, nu pot sa nu remarc ca o seama de informatii s-au cam alterat in memoria dumitale odata cu trecerea timpului si ca rigoarea prezentarilor sufera din aceasta cauza. Faptul ca nu pari constient de existenta acestui proces nu este prea imbucurator.

      „Ce am avut de spus, am spus în articol […] „

      Iar eu am spus (sper suficient de delicat) in comentarii. Chemarea in cauza a lui Einstein cu un sistem de valori bazat pe popularitate in conditiile in care intre oamenii de stiinta acesta este absolut inoperant mi s-a parut inoportuna (un exemplu extrem de cum gandesc in ultima instanta savantii de inalt nivel il reprezinta alde Grigori Perelman, matematicianul care traieste la Sankt Petersburg intr-un apartament infect de bloc impreuna cu mama lui si care a refuzat medalia Fields si premiul Clay Millenium de un milion de dolari: „Nu ma intereseaza nici banii nici faima, Nu vreau sa ajung expus ca un animal in gradina zoologica. Nu sunt un erou al matematicii. Nici macar nu sunt atat de plin de realizari, de asta nu vreau ca toata lumea sa se uite la mine”). Motivatiile cuiva care are o meserie expusa publicului (precum fotbalul) sunt fundamental diferite fata de ale unui om de stiinta real, popularitatea nu este un scop in sine si nu masoara in niciun caz gradul de implinire in viata a persoanei respective.

      „și apoi în câteva comentarii kilometrice în dialog cu tine, din respect pentru că ai citit și comentat articolul”

      Ar fi fost mai bine ca lungimea comentariilor sa fie mai mica iar in interiorul lor sa nu fi incercat sa vinzi gradinarului castraveti pe post de vinete. Nu imi este clar daca realizezi lipsa de identitate dintre unele si altele sau daca chiar ai senzatia ca afirmatiile dumitale sunt izomorfe realitatii de fapt. Nu de alta, dar atunci cand scrii „mi-ar răpi din timp să tot demostrez contariu la contrar” sugerezi implicit ca ai avea inca o modalitate de a reafirma corectitudinea asertiunilor dumitale mai presus de observatiile mele critice. Iar asta nu suna bine.

      „On topic:
      Stanciu a fost imperial! Bravo, Nicușor!”

      Da, a jucat binisor spre foarte bine. Mai important decat jocul in sine mi s-a parut insa atitudinea lui rezervata de dupa partida si admisiunea erorilor facute: aceasta arata ca are un mare potential de crestere de valorificat in viitor.

  • @mdionis
    Amice, eu am vrut sa fiu elegant cu unul care pretinde ca a predat fizica teoretica, dar pare plutasul de pe Bistrita care tropăie doar să stropească!

    Eu scriu de Maxwell:

    Și în altă parte scriu:

    Iar tu ca polemică științifică vii să mă pui la colț („ramolit”, „te-a lăsat memoria”, „hai tropăim!”- xray șoricelul și Dionos elefantul,nu! etc.) cu argumente docte: „Numele geniilor trebuie scrise corect: (James Clerk) Maxwell”, nu Maxwell, când un nume complet îl poate lua și un copil de clasa a II-a de pe google, pentru că nu-l interesează să comprime ideea la comm de forum, ci să lungească la full nume să epateze cu cultura. E clar că Gică Contra și „plutașul…” sunt apelative gingașe.

    Eu scriu „Louis de Broglie”, cum e cunoscut în lumea fizicii, că a postulat dualismul undă-corpuscul și a luat Nobel pentru asta, iar tu vii cu aerul de șoarece de bibliotecă și mă corectezi doct „Mr. Louis-Victor Comte de Broglie” și spui numai de experimentul lui pe electroni, contrazicând conceptul pentru care a luat premiul Noble după 5 ani, când el cu gura lui spune și scrie clar pentru orbi că e vorba și de lumină, generalizând conceptul:

    Eu ce trebuia să-ți mai spun? Să iau și eu de pe google și să te contrazic „științific” că de fapt îl cheamă „Louis-Victor-Pierre-Raymond, 7e duc de Broglie”. Nu? :))

    Cam ăsta este genul de polemică la care inviți tu, ofuscat că am spus ce am spus despre Einstein.
    Nu, mersi!

  • „unul care pretinde ca a predat fizica teoretica, dar pare plutasul de pe Bistrita”

    OK, daca doreai sa obtii ignorarea mea deplina in modul cel mai rusinos cu putinta, ar reusit cu brio. Fii fericit, domnule inginer.

Lasă un răspuns