Steaua jos răsare, ca o faimă mare

Am iubit și iubesc CCA-ul din anii 1960, cu Voinescu, Toma, Apolzan, Vasile Zavoda și Francisc Zavoda, Bone, Alecsandrescu, iar ceva mai apoi cu Tătaru, Cacoveanu și Constantin, așa cum îmi iubesc tinerețea.

Nu mă miră deloc miile de spectatori care merg la meciurile din Liga a 4-a, chiar mă simt solidar în nostalgii cu cei mai vârstnici dintre ei.

Dacă aș mai avea iarăși motivele de la 20 de ani ca să merg la stadion, evident că și eu aș prefera o întâlnire Academica Rapid (ori și AFC Rapid) cu Progresul 1944 (ori Progresul 2005 sau cu câte de alde Progresuri vor mai fi mișunând prin ligile 5, 6, și 7) uneia dintre Chiajna și Voluntari.

Înțeleg de aceea și delicata ironie cu care colegii gazetari din generațiile tinere de azi comentează victoriile exultante, cu 15-0 și cu nu mai știu cât la zero ale echipei lui Lăcătuș. La drept vorbind, m-am bucurat mult după partida CSA Steaua – Benfica Nova Gerasao, câștigată de Lăcătuș și Ion Ion cu 28-0, deși, cu un arbitraj părtinitor pe față cu Benfica, scorul ar fi trebuit să fie cam 33-0.

Iar ca să fiu și mai explicit, apropo de prezența în „liga legendelor” a unor formații cu nume precum FC Dinamo, Victoria și Progresul 1944, aș vrea, în amintirea a ceea ce simțeam când CCA (Casa Centrală a Armatei) bătea echipa milițienească din Groapă, să-i facă și acum varză pe FC Dinamo (4) cu un scurt 47-0, în așteptarea constituirii altor cluburi de legendă cum ar fi Scornicești sau Flacăra Moreni.

Fiind eu cu cele două memorii – una sentimentală și cealaltă încă în funcțiune -, dar nu și cu rațiunea alături de umbra Stelei de odinioară, mă bucur că va termina pe locul întâi în Liga a 4-a, fără să primească niciun gol, dar mă înspăimântă confruntările viitoare, după promovare, cu viguroasele Sporting Liești, Sănătatea Dărăbani, Avântul Valea Mărului și Csikszereda din Liga a 3-a. Ca să nu mai vorbesc de ce ar fi să întâlnească dacă urcă și-n Liga a 2-a, legendele de la Afumați sau Mioveni.

Așa stând lucrurile la noi, mă întreb cum ar sta lucrurile și la alții, de pildă în Spania, într-o Ligă a 4-a de acolo, cu un Real Madrid 1965 învingând cu 13-0 o Barcelona 1956, ambele evoluând cu o parte din legendele acelor ani. Lăcătuș, e adevărat, ar mai putea juca vreo zece minute, dacă mai scapă de niște burtă, însă sunt sigur că veteranii de la Real și Barcelona ar duce și o repriză.

Dincolo de amintiri, nostalgii și simpatii resuscitate, e un fapt că, la cum merg treburile cu bugetul Armatei, pe CSA Steaua o paște o lăsare la vatră. Și ar fi normal să se întâmple asta curând, întrucât nu e democratic, logic și cinstit ca un fotbal cu ștaif european, cum tinde să fie și al nostru, să aibă două feluri de participări: una cu bani de la Armată și toate celelalte cu investitori civili. La milioanele de euro rulate până și de săracii primei ligi, subvențiile pentru Lăcătuș și țuțării gradați care au reușit să-i păcălească pe miniștrii de o lună, două de la Ministerul Apărării nu par o problemă. Nu-s bani mulți, e drept, dar în NATO nimeni nu are și fotbal divizionar. Respect miile de spectatori care merg la meciurile încropelii lui Lăcătuș, dar cred că vin aici mai degrabă prin opoziție la FCSB. Nu e un public care să joace la două capete, ci unul mai mult întărâtat de existența plină de trufii financiare a FCSB-ului decât de încredere în reînviatul CSA.

Tudor Octavian
Sursa: blogsport.gsp.ro/octavian

Precizări legate de site-ul fcsteaua.ro (click link)

Comments are closed.