Semifinală Steaua – Dinamo!

Astăzi a avut loc tragerea la sorţi a semifinalelor Cupei României.

Urna A
1. Steaua
2. ASA Târgu Mureș
3. CFR Cluj

Urna B
1. Dinamo

Semifinalele se vor disputa în sistem tur-retur, prima echipă extrasă fiind organizatoare a jocului tur. Prima manşă este programată pe data de 2 martie, iar a doua se va disputa pe 20 aprilie,  in timp ce finala a fost programata pe 14 mai.

Sorții au decis următorul program al semifinalelor: 

  • Dinamo – Steaua
  • ASA Tg. Mureş – CFR Cluj

Campionii Romaniei si detinatorii en-titre ai Cupei Romaniei si-au aflat marti adversarii din semifinalele competitiei. Astfel, din urne au fost extrasi rivalii eterni de la Dinamo, pe care elevii lui Laurentiu Reghecampf ii vor intalni in dubla mansa, pe 2 martie si 20 aprilie. Partida din tur se va disputa pe terenul celor de la Dinamo, in timp ce returul va fi gazduit de Campioana Romaniei.

67 de ani de istorie, 158 de dueluri directe şi 44 de campionate câştigate împreună (26 Steaua / 18 Dinamo) fac din disputa dintre cele două combatante derby-ul României. Întotdeauna, independente de poziţia din clasament, duelul dintre cele două a născut pasiuni şi s-a jucat pe muchie de cuţit.

În Cupa României, lucrurile sunt în favoarea roș-albaștrilor. Din cele 23 de întâlniri în a doua competiție națională, actuala echipă a lui Reghecampf a câștigat sau s-a calificat mai departe de 15 ori, “câinii roșii” impunându-se de doar 8 ori (golaveraj 49-38). Cele doua rivale se reintalnesc dupa doi ani in semifinalele Cupei, ultimele doua intalniri fiind de trista amintire pentru dinamovisti: 5-2 pentru Steaua in partida tur, respectiv 1-1 in retur. De asemenea, ros-albastrii trebuie sa se revanseze in fata suporterilor, dupa ce in acest sezon de Liga 1 au obtinut doar o remiza din cele doua intalniri cu Dinamo.

Regulament

Dacă, după disputarea celor două jocuri, egalitatea se menţine (la puncte şi golaveraj), golurile marcate în deplasare contează dublu, fiind declarată câştigătoare echipa cu cel mai bun golaveraj.

Dacă şi în aceste condiţii egalitatea persistă, se vor aplica prevederile articolului 30.9 din ROAF. Astfel, jocul se va prelungi cu 2 reprize a 15 minute fiecare, fără pauză între ele, dar cu o pauză de 5 minute până la prima repriză a prelungirilor.

Dacă egalitatea se menţine şi după reprizele de prelungire, echipa învingătoare va fi stabilită prin executarea loviturilor de departajare, potrivit procedurilor de determinare a câştigătorului jocului, stabilite de IFAB prin “Legile jocului”.

În caz de litigiu, competența soluționării aparține Comisiei de Disciplină și Etică a FRF (conform art. 30.13 din ROAF).

Echipele programate în Cupa României nu pot renunța la jocuri și nici nu pot disputa jocuri amicale în zilele în care au fost programate, sub sancțiunea eliminării lor din campionatul în care participă.

  • Hai ai nostri 🙂




    0



    0

Comments are closed.