Prima reacţie a ministrului Apărării! A trimis Corpul de Control la CSA

Scandalul dintre Steaua lui Gigi Becali şi Armată a ajuns pe masa ministrului apărării, Gabriel Leş, cel care a ţinut să reacţioneze pentru prima oară, după ceea ce acesta a numit „polemicile neconstructive”.

„Într-o zi în care preocupările întregului Minister al Apărării s-au
concentrat pe fundamentarea bugetului pe anul 2017, pregătirea
Ministerialei Apărării de la NATO din luna februarie, am fost nevoiţi cu
toţii să acordăm timp preţios unor polemici neconstructive.

Astăzi, am dispus Corpului de Control şi Inspecţie să demareze urgent şi
cu maximă seriozitate verificări cu privire la modul în care a fost
gestionată situaţia generată de revenirea în patrimoniul Clubului
Sportiv al Armatei a mărcii „Steaua Bucureşti”.

Până la concluziile furnizate de către Corpul de Control, legalitatea şi onoarea militară sunt principalele mele aşteptări de la conduita întregului corp de ofiţeri ai CSA Steaua şi ai Ministerului Apărării Naţionale.

 

La finalul misiunii de control, vom face publice rezultatele acesteia”, a e poziţia Ministerului Apărării.

Gabriel Beniamin Leș (41 de ani) este ministrul Apărării Naționale în Guvernul Grindeanu, începând din ianuarie 2017. A mai fost secretar de stat pentru armament în cadrul ministerului, unde a venit din funcția de director al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Satu Mare.

Sursa: digisport.ro, Gabriel Les


  • Fatal error: Call to a member function email2id() on null in /var/www/vhosts/fcsteaua.ro/httpdocs/wp-content/themes/fcs/fcs.comments.template.php on line 10