Steaua – Astra 2-0! Campioana în Trivale calcă Astra în picioare! YES! AMR 3

Un meci cât un întreg campionat duminică seara la Pitesti între Steaua și Astra, liderul din Liga 1. Campioana s-a impus fără drept de apel cu 2-0 (1-0) și a micșorat la trei puncte diferența din clasament față de „campioana morală”, după spusele  lui Șumudică, administrându-i a doua corecție „la zero” în patru zile. De asemenea, prin acest rezultat, Steaua a razbunat infrangerile nedrepte din sezonul regulat, cand Astra a castigat la Giurgiu in urma unor greseli uriase de arbitraj, iar la retur s-a impus printr-un gol inscris in prelungiri, impotriva cursului jocului.

Marile ocazii și golurile

Pe stadionul din Trivale nu a mai plouat decât cu mari ocazii steliste, goluri superbe (’12 Momcilovic, ’60 Stanciu), cartonașe galbene (10) și un alt penalty neacordat după un dublu fault în careu asupra lui Bawab (’78).

Încă din startul partidei s-a prefigurat că Steaua o va călca în picioare pe Astra arogantului Șumudică, acum și cu gura mică. Învingătoarea disputei nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării pe tot parcursul celor 93 de minute. Dimpotrivă, dacă la pauză era 2-0, cel puțin,  nu-i mai mira nici pe cei 16 ultrași giurgiuveni prezenți la meci, alături de cei 8.000 de roși albaștri, printre care și 100 de ultrașii din Peluză Nord, veniți cu mesaje de protest înscrise pe bannere: „Cât vă mai bateţi joc de noi?”, „Ne-aţi răpit plăcerea de a iubi echipa cu care ne trezeam zi de zi”„Vrem normalitate!”. Peluza Nord a dat esență meciului și contribuind la compunerea doinelor și baladelor pentru „Șumudel”.

Ilie Năstase, Ciprian Marica, Andrei Prepeliță și Rică Neaga au trăit partida la unison cu toți steliștii din tribune. Toată lumea a fost alături de echipă, de la puști de 2 ani, până la bătrâni, oameni cu diverse dizabilități, cu toții au ‪‎trăit‬ pentru echipă! Fapt remarcat cu invidie și de adversari  prin vocea antrenorului.

  • Andrei Prepelita s-a intors acasa, la Pitesti, pentru a vedea meciul Stelei cu Astra. Fostul mijlocas al Stelei, in prezent la Ludogorets a declarat la finalul meciului: „Sunt fericit pentru echipa mea că a câștigat”.

Reghecampf a găsit cheia potrivită în 4-2-3-1 cu care să desfacă jocul Astrei. Boldrin, Teixeira şi Lovin au fost victime sigure în lupta de la mijlocul terenului, unde Bourceanu şi Pintilii, ajutaţi de Stanciu, au făcut un meci grozav anihilând vedetele lui Șumudică.

Echipele de start:

  • Steaua: Niţă – Tamaş, Varela,   Toşca, Momcilovic –   Bourceanu,   Pintilii (Muniru 76) – Enache (Adi Popa 58), Stanciu,   Hamroun –   Chipciu
  • Astra: Gavrilaş – Queiros, Găman,   Geraldo,   J. Morais –   Lovin (Boubacar 46), Teixeira –  Boudjemaa (D. Niculae 36),   Boldrin, De Amorim – Alibec (D. Florea 71)

Concluzii

După o victorie atât de clară, într-un moment crucial al acestui sezon, nu sunt multe de spus, decât să-ți amintești de replica din Răzvan și Vidra: „Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău e silit să recunoscă că eşti bun şi el e rău”,  după ce auzi declarația lui Șumudică: „Am pierdut fără drept de apel! Steaua a fost mult mai bună, au fost mai agresivi, au avut ajutorul publicului și noi nu am putut să ne capacităm. Ei își jucau ultima șansă! Meciul cu ASA este mai important decât acesta, era destul de greu să câștigăm cu Steaua. Cred că ne-am depășit cu mult limitele”. Strâns cu ușa evidenței, Șumudică a mimat un fair play. Aluziile colaterale din declarația completă l-au dat de gol că poza în victima sistemului.

Cu Astra, Steaua nu a câştigat doar un meci, ci şi-a regăsit încrederea și prestanța de echipă. Încrederea în Reghecampf, în lot şi în sistemul său bazat pe posesie, atac, viteză, forţă şi presing. În seara asta campioana a impresionat ca joc colectiv și a controlat meciul de la un capăt la altul cu liderul Ligii 1. Remarc întrarea în joc, surprinzător de bine, a lui Bawab după accidentare și faptul senzațional că Bouceanu a jucat mai mult decât rezonabil două meciuri, „full time”, la înterval de 4 zile, pe un teren foarte greu și la presiune maximă în dublă dispută cu liderul.

Mai sunt lucruri de corectat, în special pe benzile defensive, dar și pentru evitarea intrărilor de galben în zone neutre și nu există premize de „forță majoră”, a faulturilor făcute în preajma propriului careu…, însă sunt speranțe că Reghecampf le va soluționa.  „Suntem la 80% din potențial. La Steaua sunt 27 de jucători și fiecare trebuie să lupte pentru postul lui „, a declarat după meci antrenorul campioanei.

Statistică și Video rezumat: Steaua – Astra

Galerie foto

Felicitări băieților și stafului pentru săptămână fericită și reconfirmarea pedigriului „Steaua”!

XRay

Play off| Avancronică Steaua – Astra. „All in” cu titlul și cuțitele pe masă

Steaua revine la Pitești, pe arena Nicolae Dobrin, acolo unde campioana va juca duminică, de la ora 20:30, împotriva Astrei Giurgiu, o partidă cu titlul pe masa în etapa a doua de Play off.

Cu opt etape înainte de final, Steaua lui Reghecampf are doar opţiunea victoriei în meciul cu liderul Ligii 1, pentru a mai rămâne în cărţi la titlu. În cazul unui insucces, Astra se va distanța decisiv la 9 puncte și va imposibil de ajuns de Steaua. Nu însă și de Pandurii sau Dinamo, care în această variantă „horror”, vor rămâne principale contracandidate la titlu, având nedisputate meciurile directe, de 6 puncte, cu Astra. Viitorul a pierdut primul meci cu liderul, iar ASA e deja la 10 puncte de primul loc. Desigur, teroretic și mureșenii mai au șanse la titlu, dar într-un scenariu aproape SF.

Chiar dacă are un handicap de 6 puncte şi două înfrângeri în meciurile directe cu Astra, Steaua mai poate fi campioană și matematic depinde în continuare numai de propriile rezultate.

Într-un scenariu optimist, dacă va câştiga toate meciurile rămase de disputat până la terminarea play-off-ului, campioana îşi va apăra trofeul, independent de evoluția Astrei. Raţionament valabil şi în cazul în care Astra, cu excepţia dublei cu Steaua, va face şi ea punctaj maxim.

În acest ultim caz s-ar ajunge la egalitate de puncte, însă primul criteriu care va fi aplicat nu vor fi meciurile directe. Se va ţine cont dacă una dintre cele două echipe a beneficiat de bonusul de 0,5 puncte la intrarea în partea a doua a campionatului.

Astra a terminat cu punctaj impar și a pătruns în play-off cu bonificaţie, astfel că în caz de egalitate de puncte cu Steaua, campioana și-ar păstra titlul. De fapt, doar două dintre cele 6 echipe au acest dezavantaj: Astra şi Pandurii Tg. Jiu.

Cum este un meci cu o încărcătură specială, CCA a decis să-l trimită la acest derby pe Alexandru Tudor, asistat de tușierii Aurel Oniţă (Constanţa) și Mircea Orbuleţ (Bucureşti), adiționalii  Andrei  Chivulete (Bucureşti) și Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş) și rezerva Daniel Mitruţi (Craiova). Tudor vine după o suspendare de 4 etape, primită în urma partidei din Liga 1 Dinamo – Concordia, în care a validat golul lui Gnohere marcat în urma unui fault grosolan făcut de atacantul dinamovist.

Va fi cea de a 25-a întâlnire directă din campionat Steaua vs Astra, dintre care 10 s-au încheiat cu victoria „roş-albaştrilor”, opt cu succesul ”astralilor” şi șase la egalitate. Steaua nu s-a mai impus în campionat din 18 decembrie 2013 (Steaua – Astra 3-1), tot cu Reghecampf pe bancă, timp în care a pierdut de două ori şi a remizat de alte trei ori.

Reghecampf și Șumudică sunt la egalitate în întâlnirile directe și duminică se înfruntă pentru a șasea oară în carierele de antrenori. Primul duel a avut loc acum 6 ani, pe când Șumudică era antrenorul Rapidului, iar Reghecampf al Bistriței. Șumudică a câștigat primul meci și a remizat în al doilea. Primul insucces în fața lui Reghecampf (Chiajna) a venit în 2012, când Șumudică antrena FC Brașov (2-3), dar l-a învins în același an, cu FC Vasluiul (3-1), însă de data asta Reghecampf antrena Steaua.

Miercuri, în meciul de Cupa Ligii de la Pitești, Reghecampf  și-a luat revanșa, astfel că bilanțul este acum egal. Câte două victorii pentru fiecare dintre ei și un rezultat de egalitate.  În schimb antrenorul Șumudică are un bilanț negativ în fața Stelei: a pierdut 5 meciuri, a câștigat 4 și a remizat unul.

Pentru partida de duminică, problemele majore de lot ale Stelei sunt legate de postul de atacant. Marica și Bawab accidentați, Tade fără pregătire de iarnă cu echipa și Onțel fără jocuri în piciore. Marica a suferit o ruptură musculară și s-a tratat la celebra Marijana Kovacevic. Vineri seara în cadrul emisiunii Fotbal Club, la Digi Sport, Marica a făcut o declarație:

  • Despre accidentare„Mă simt mult, mult mai bine. Există şansa ca eu să joc duminică. Sigur. Nu ştiu cât de mult ne dorim să ne asumăm acest risc cu toţii, dar şansa există. Trebuie să mă intorc acasă să iau parte la antrenamentul de mâine şi să văd cum mă simt. Trebuie să fiu 100%. Împreună cu antrenorul vom stabili ce e mai bine pentru mine şi pentru Steaua. Vom stabili mâine”
  • Despre cauzele pentru forma slabă prin care trec „roş-albaştrii„Suntem foarte mulţi jucători noi, mulţi jucători care nu au evoluat de mult timp şi nu sunt în formă. Am venit după o pregătire foarte dură, cu care mulţi jucători nu erau obişnuiţi, cum este şi cazul meu. Personal, mă simţeam şi mă simt din ce în ce mai bine, fizic vorbind, pentru că aveam nevoie de lucrul ăsta. E clar că în pregătire s-a alergat foarte mult şi era vorba doar de partea fizică.”
  • Despre greseala că s-au supraevaluat în meciurile din sezonul regulat„Ne-am gândit că primele etape cu Chiajna şi Voluntari vom câştiga oricum pentru că suntem Steaua şi asta e realitatea. Ne-am supraevaluat. Am crezut prea mult că vom câştiga oricum, chiar dacă vom fi obosiţi oricum, chiar dacă nu vom fi 100%. E normal ca lumea să tragă un semnal de alarmă, dar lucrurile se vor remedia. Jucătorii care nu au evoluat aveau nevoie să-şi recâştige încrederea pe care au pierdut-o în perioada în care nu au jucat, iar acest lucru urma să-l facem în primele trei etape, când am spus că vom face mai mult antrenamente tehnic, tactic, să ne recăpătăm încrederea.
  • Despre moralul și presiunea la echipă: „După ce am pierdut meciul cu Voluntari, am făcut egal cu Iaşi şi am intrat într-o nesiguranţă şi am început să avem presiune foarte mare. Trebuie să ne păstrăm calmul, până la urmă lucrurile vor intra pe un făgaş normal, pentru că fizic ne vom reveni. E bine pentru moralul nostru să câştigăm acest meci cu Astra. E normal să existe presiune, e presiune oricum, d-aia am şi venit, să câştigăm campionatul, să jucăm în Champions League, ăsta e scopul nostru. Oricum e presiune la Steaua, nu avem nevoie de presiune în plus”.

În conferința de presă de sâmbătă, Reghecampf a spus că nu se pune problema ca Marica să joace duminică. În aceste condiții,  Laurențiu va avea doar „jumătăți” de opțiuni în atac: Tade – stors miercuri, Onțel – fără meciuri jucate în 2016 și Chipciu – în eclipsă de formă.

  • Alex Chipciu,  unul dintre cei mai contestaţi și fluierați jucători din lotul Stelei, are o calitate nativă. După măsuratori InStat, șeptarul a atins în meciul cu Dinamo (1-1), viteza de 32,1 km/h (8,91 m/s). Este vorba de „top speed”, nu medie pe o distanță standard. Asta înseamnă că roș-albastru de 26 de ani este printre cei mai rapizi fotbalişti din lume, devansând la acest capitol ca fotbalişti, precum Franck Ribery sau Arjen Robben, însă doar viteza nu este suficientă în fotbal pentru a fi în top 10.

Cei mai rapizi 10 jucători din lume, într-un clasament făcut de FIFA
1. Antonio Valencia – 35,1 km/h;
2. Gareth Bale – 34,7 km/h;
3. Aaron Lennon – 33,8 km/h;
4. Cristiano Ronaldo – 33,6 km/h;
5. Theo Walcott – 32,7 km/h;
6. Lionel Messi – 32,5 km/h;
7. Wayne Rooney – 32,1 km/h;
8. Franck Ribery – 30,7 km/h
9. Arjen Robben – 30,4 km/h
10. Alexis Sanchez – 30,1 km/h

Pe lângă Marica și Bawab, doar Gebhart, Kharja și Filip nu pot prinde lotul din motive fizice. În rest, este greu de pătruns acum în mintea unui antrenor obligat să dea „all in” pe ultima carte a obiectivului principal.

La ora meciului, 20:30, se anunță ploaie și 6 °C (feel 1 °C) în Pitești. Terenul va fi la fel moale ca miecuri, poate și mai deteriorat. În aceste condiții, pe o suprafață pe care mingea este greu de controlat și anulează abilitățile tehnice de finețe, cred că Reghecampf va miza pe jucători de travaliu la mijloc, benzi rapide și un pivot pentru mingile lungi prin care se va sări faza de construcție la tranziția pozitivă.

Cum egalul este răul cel mai mic, nu cred că antrenorul Stelei va risca un 4-1-4-1 împotriva Astrei, echipă cu un mijloc solid și tehnic, ci va folosi 4-2-3-1 sau 4-2-4, pentru a securiza zona din fața fundașilor centrali, astfel încât mijlocașii giurgiuveni să nu vină cu mingea sub control direct în fața lui Varela sau Tamaș. Pe de altă parte, închizătorii trebuie să impiedice șuturile de la 20-25 ale lui Boldrin sau Alex Teixeira, recunoscuți pentru execuțiile lor precise din afara careului, „letale” prin acvaplanare pe un teren îmbibat de ploaie. După ultimele evoluții, este posibil să revină la  cuplul Pintilii – Bourceanu.

Adus în iarnă cu probleme medicale, Bourceanu a recuperat treptat și prestația sa a fost pe trend ascendent. După ce a jucat titular cu Astra, căpitanul roş-albaştrilor din semifinala Cupei Ligii anunță că este aproape de a reveni la cea mai bună formă a lui. „Acum mă simt puțin mai bine. Principalul meu obiectiv este să ajung la un nivel cât mai ridicat și să fiu competitiv. Cred că am făcut doi-trei pași înainte. Este greu să recâștig în două luni ce am pierdut într-un ani și jumătate. Sunt foarte optimist și în sfârșit mă simt bine. Cel mai important este că nu mai am dureri. A fost o presiune mare pe mine, cea mai mare venind din partea mea. Îmi doresc să fiu la nivelul la care am fost. Pentru prima dată sunt conștient că pot reveni acolo. Mai am probleme, dar astea se vor rezolva cu ajutorul rezultatelor bune obținute de echipă. Este rău când echipa nu câștigă, pentru că și eu și colegii mei suntem puși la zid”, a spus Bourceanu sâmbătă la conferința de presă.

Vă prezentăm cum ar putea arăta Steaua în partida de duminică seară, fără a știi detalii despre starea la zi a fiecărui jucător și nici ce tactică va aborda Reghecampf funcție de lot, gazon și adversar.

  • Steaua (4-2-3-1): Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Varela, Toşca – Pintilii, Bourceanu ( Muniru) – Chipciu, N. Stanciu, Hamroun – Tade
  • Steaua (4-2-4) : Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Varela, Toşca – Pintilii, Bourceanu ( Muniru) – Hamroun, N. Stanciu, Chipciu,  Adi Popa

Deși Șumudică a renunțat la discursul războinic înaintea derby-ului cu Steaua: „Mă intereseaza mai mult meciul cu Tg. Mureș”, pentru a lua presiunea de pe jucători săi și a adormi adversarii, Astra și Steaua au ca scop clar câștigarea titlului, chiar dacă și locul al doilea are biletele pentru Champions League. Motivul?

  • Locul 1 intră în turul al III-lea pe ruta campioanelor. Adversarele vor fi echipe accesibile din estul și nordul Europei, mai ales pentru Steaua, care ar fi cap de serie.
  • Locul 2 va avea o misiune mult mai dificilă. Intră tot în turul al III-lea, însă pe un traseu pe care apar nume mari din fotbalul european.

Însă vorbim de blana ursului din pădurea. Duminică seara în Trivale, de la 20:30, sub o ploaie rece de primăvară prognozată, Steaua își va înfrunta destinul cu o echipă pe care nu o învingea previzibil nici atunci când avea echipă de echipă și atacanți în vână. Îronia soartei a făcut din această partidă de play off, una cu cuțitul la os, dar și cu chiloții în vine, fără atacanți.

După 8 luni, pe acel post Steaua stă mai rău decât la începutul sezonului cu Rădoi și mult mai rău decât Voluntari, de exemplu. O situație de râs, dacă nu ar fi de plâns, pentru o campioană cu pretenții, care arată cât de profesionist s-a dimensionat lotul în cele două perioade de mercato. Cum să visezi la blana ursului cu o pușcă și trei gloanțe oarbe? Poate ne va răspunde pe teren antrenorul Stelei, coautorul acestui „lot de tremurat în Liga 1”.

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Xray


  • Fatal error: Call to a member function email2id() on null in /var/www/vhosts/fcsteaua.ro/httpdocs/wp-content/themes/fcs/fcs.comments.template.php on line 11