Laurențiu Reghecampf și suporterii la Tribuna 0 [AUDIO]

Antrenorul echipei Steaua, liderul Ligii I, Laurențiu Reghecampf, a fost invitatul lui Ovidiu Ioaniţoaia laTribuna 0.

Reghecampf s-a născut pe 19 decembrie 1975 la Târgovişte. A jucat la Chindia Târgovişte, apoi la VSE St. Pölten în Austria. Mai târziu el s-a alăturat echipei Steaua Bucureşti (1996-2000), unde a ajutat la câştigarea titlului de Campionă a României în ’96-’97, ’97-’98 și Cupa României ’96-’97. Reghecampf şi-a început cariera de antrenor în 2009 la echipa FC Snagov, echipa din Liga a 2-a. La sfârşitul sezonului 2009-10, a fost adus la echipa U Cluj pentru a o salva de la retrogradare. El a finalizat acest obiectiv cu succes, însă nu a mai fost ţinut pentru încă un sezon.

Ca antrenor, câștigă titlul în Liga 1, sezonul 2012-13. În UEFA Europa League 2012-13, Steaua a terminat, sub conducerea tehnică a lui Reghecampf, pe locul întâi într-o grupă cu Molde FK, VfB Stuttgart și FC Copenhaga, după care a eliminat pe AFC Ajax la loviturile de departajare pentru a fi apoi eliminată în optimile de finală de Chelsea FC, care avea să câștige competiția. În decembrie 2015, Reghecampf a semnat un nou contract pe doi ani și jumătate cu FC Steaua București.

Invitat de Ovidiu Ioanițoaia în emisiunea Tribuna Zero la Europa FM, antrenorul vicecampioanei a spus că fotbaliști de valoarea lui Alibec ar mai găsi doar în străinătate și a recunoscut că a discutat cu Gigi Becali când a hotărât să îl transfere.  Reghecampf așteaptă cu nerăbdare venirea lui Denis Alibec la Steaua, chiar dacă atacantul Astrei este accidentat și nu va juca nici la echipa națională, vineri, la meciul cu Polonia din preliminariile Cupei Mondiale.

Laurențiu Reghecampf s-a referit și la falimentul de care se apropie în  acest moment Pandurii Târgu Jiu și spune că dispariția unor echipe de tradiție nu are cum să nu afecteze indirect și Steaua.

În privința calificării din grupele Europa League, Reghecampf e de părere că Steaua o poate învinge la București pe Osmanlispor și să obțină mai apoi cel puțin o remiză în Spania cu Villareal.

Pe lângă interviul propriu-zis, emisiunea a mai cuprins și răspunsuri la intrebările ascultătorilor, suporteri steliști, transmise în direct prin telefon.

Astfel, a intervenit telefonic un suporter al Stelei, George din București, care s-a declarat membru fondator al Peluzei Sud.  Tot el a spus că este student la filozofie, are 32 de ani și merge la stadion cu Steaua, atât acasă cât și în deplasare, de peste 30 ani, adică de la 2 ani.  Suporterul i-a cerut explicații lui Reghecampf cu privire la faptul că actuala echipă continuă activitatea. George din Peluza Sud i-a solicitat antrenorului Stelei ca actuala formație „FCSB” să fie desființată, să se poată face altă echipă, sau Becali să plătească suma cerută de  „domnul Boroi”.

Vă prezentăm doar câteva frânturi din replici. (N.R.-tot dialogul cu suporterul începe din minutul 20:29 în inregistrarea prezentată la final)

Suporter PS:Ne dorim identitate, cautăm să ne identificăm cu o echipă. Sunt în Peluza Sud de foarte mult timp…
Reghecampf: – Stați puțin, spuneți lucruri neadevărate. Această echipă este tot Steaua. E aceeași firmă. Noi n-am vrut să plecăm din Ghencea, deși dădeam foarte mulți bani.

Suporter PS: FCSB nu este Steaua. Eu sunt și fotbalist și cunosc așa… Aia este emblema lui Venus București. Eu am fost și am discutat și personal cu ministrul Dușa, reprezentam Peluza Sud într-o discuție. Acum am înțeles că e Motoc… Am discutat și cu domnul Boroi…
Reghecampf: Dacă voi nu vă identificați cu această echipă, de ce nu faceți alta? Vorbiți cu Boroi să găsească o soluție. Vedeți, sunt mulți ca dumneavoastră, care sunt induși în eroare. Suntem aceeași echipă. MApN-ul nu-și poate face echipă.

Suporter PS: Dacă s-ar desființa FCSB ar fi mai ușoară negocierea.
Reghecampf: Cum să renunțăm? De ce să ne desființăm? Am încercat să rezolvăm multe lucruri și cu Ghencea și cu sigla. Noi ne-am dorit asta, dar au fost alții care nu și-au dorit. Vă rog să ne credeți că suferim că nu vă avem alături. Pentru noi sunt foarte importanți fanii. Dar vă zic încă o dată! Steaua de acum este și cea din urmă cu mulți ani. Nu s-a schimbat nimic.

Ioanițoaia: ” Cum, măi, să se desființeze? George, în fond voi ce vreți?… Care-i soluția”
Suporter PS: „Vrem emblema și Ghencea și să se desființeze FCSB-ul și să se negocieze mai direct…”

Ioanițoaia: „Cum, să se desființeze? Și cine vine în locul ei?”
Suporter PS: „Vom vedea, că am înțeles că ministerul nu are voie să facă echipă…”

Reghecampf: Păi George, așa trebuie să o iei din Liga a 5-a.
Suporter PS: „Da, da din Liga a 5-a! Sau vorbit cu domnul Becali să-i plătească domnului Boroi…”

Vă oferim plăcerea de a asculta integral acest dialog interesant, cât si răspunsurile date de Reghecampf celorlalți suporteri steliști, care au abordat strict fotbalistic dialogul.

Înregistrarea audio integrală a emisiunii, cu toate răspunsurile lui Reghe. Merită ascultată!

Notă: Butonul „play” și „bara de navigare” sunt indicate prin săgeți în imaginea de mai jos.

Sursa audio: europafm.ro

No comments! ??

X Ray


  • Fatal error: Call to a member function email2id() on null in /var/www/vhosts/fcsteaua.ro/httpdocs/wp-content/themes/fcs/fcs.comments.template.php on line 11