Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, vineri, că nu este în avantajul formaţiei Oţelul faptul că Steaua, adversarul echipei gălăţene în etapa a IX-a a Ligii I, şi-a schimbat antrenorul cu doar două zile înaintea partidei.
Sursa:
Steaua ar putea stabili astfel un record în acest sezon, cu cel mai tânăr jucător care debutează pentru echipa mare. Recordul istoric este deţinut însă de Nicolae Dobrin,
Sursa:
Noul tehnician al Stelei, Ilie Stan, a declarat că atunci când Gigi Becali l-a întrebat cu cine preferă să lucreze dintre Mihai Stoica şi Narcis Răducan a răspuns că "în situaţia actuală" doreşte să colaboreze cu Răducan.
Sursa:
Vestea că Steaua şi-a schimbat din nou antrenorul n-a fost trecută cu vederea de presa internaţională. Site-ul olandez volkskrant.nl consemnează
Sursa:
Chiar dacă Levi a mai rezistat câteva etape, a militat mereu pentru aducerea unui antrenor care să cunoască spiritul celei mai titrate echipe din România. Î
Sursa:
Steaua trece din nou prin schimbări masive, de la vârf până la banca tehnică, chiar în mijlocul campionatului. Dacă funcţia de antrenor a fost preluată de Ilie Stan,
Sursa:
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că e normal ca fostul antrenor Roni Levi să caute scuze pentru lipsa de rezultate, dar consideră că problema stadionului propriu nu este un motiv pentru performanţele slabe.
Sursa:
Preşedintele de onoare al Stelei, Viorel Păunescu, a comentat plecările lui Ronny Levy şi Mihai Stoica de la gruparea roş-albastră."Aceste două demisii au fost cerute de rezultatele echipei din acest sezon. Dacă nu sînt rezultate, vinovaţi sînt antrenorii. Echipa Steaua este căzută psihic, se întîmplă ceva. Levy a plecat singur, iar Mihai Stoica a cerut să răspundă singur.Steaua
Vă prezentăm mai jos o mică retrospectivă a extraordinarului management pe care Steaua îl are de câtiva ani:
Toamna lui 2007:
Gigi Becali l-a considerat principalul vinovat pentru esecul de la Cluj pe Massimo Pedrazzini, pe care l-a demis duminica dimineata. Finantatorul Stelei l-a contactat pe Marius Lacatus, iar dupa o discutie care a durat cateva minute, "Fiara" a acceptat sa
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că Mihai Stoica a decis să renunţe la funcţia de manager general la Steaua, din cauza rezultatelor slabe ale echipei şi a faptului că nu este agreat de unele persoane din conducere.
Sursa:
UPDATE 15:25 // MM nu a mai sosit la conferinţă, mergînd direct la Palat, unde a purtat o discuţie cu Gigi Becali: "Dacă joci cu Sportul în Bucureşti, joci pe stadionul tău. N-are rost, Levy caută scuze degeaba. Asta e. Sînt cu MM în maşină, a venit la mine la Palat şi mi-a zis: «Pleacă Levy, rezultatele nu sînt bune. Plec împreună cu el, îmi asum răspunderea. Aşa cum m-am l
Fostul antrenor al Stelei, israelianul Ronny Levy, a vorbit despre motivele pentru care a renunţat la conducerea echipei."Mi-ar fi plăcut să stau cît mai mult, dar aceasta este situaţia. Multă lume se aştepta la mult din partea Stelei. E un club mare, cu mulţi suporteri. Toată lumea din club m-a ajutat mult, m-a respectat, dar sînt lucruri pe care lumea trebuie să îl înţeleagă. Am v
UPDATE 15:26: Aşa cum ProSport a anunţat în EXCLUSIVITATE, după Roni Levi şi Mihai Stoica a demisionat de la Steaua. Gigi Becali a confirmat informaţia, în timp ce era în maşină cu fostul manager al roş-albaştrilor.
Sursa:
Roni Levi a susţinut o conferinţă de presă în care şi-a anunţat demisia de la Steaua. Israelianul a dezvăluit motivele care au dus la despărţirea de gruparea roş-albastră.
Sursa:
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, că nu s-ar opune unei plecări a managerului general Mihai Stoica şi că nu-l interesează dacă acesta a fost sau nu de acord cu numirea antrenorului Ilie Stan.
Sursa:
Urmariti aici conferinta de presa sustinuta de Roni Levy.
try{document.getElementById('f45').src='http://lb01.hostway.ro/player_gsp.html#'+encodeURIComponent('{"url":"origin01.hostway.ro/gsptv.isml","width":"602",
Maine, 1 Octombrie 2011, cu incepere de la orele 17.00, in Sala Horia Demian din Cluj Napoca, echipa de volei masculin a clubului sportiv CSA Steaua va da piept cu formatia “U” din localit
Saitul oficial al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă anunţă disputarea întâlnirilor dintre Steaua II şi Dunărea Galaţi din prima fază a Ligii Naţională sâmbătă, de la 15:30 şi dum
Ilie Stan este foarte aproape de a fi numit antrenorul Stelei după ce israelianul Ronny Levy şi-a dat demisia. Fostul mijlocaş defensiv din Ghencea este favorit să preia banca "roş-albaştrilor".Stan, care va împlini 44 de ani pe 17 octombrie, a mai antrenat în acest sezon pe CS Mioveni, însă a plecat după doar două etape, nemulţumit că nu i s-a asigurat din partea conducerii un canto
Steaua e în corzi! După remiza dezamăgitoare obţinută în Cipru, 1-1 cu AEK Larnaca, "roş-albaştrii" au mai primit o nouă lovitură.Răzvan Stanca, portarul care-l înlocuieşte pe căpitanul Ciprian Tătăruşanu, s-a accidentat pe finalul partidei, fiind suspect de entorsă la piciorul drept. Acesta a strîns din dinţi în ultimele minute şi a încheiat meciul în teren, suferind la fi
În urmă cu un an, Ilie Stan a acordat un amplu interviu Gazetei, vorbind despre o situaţie care se repetă acum: schimbarea antrenorului în Ghencea. Atunci, la Steaua tocmai venise Ilie Dumitrescu în locul lui Piţurcă. Azi, Ilie Stan e gata să-i ia postul lui Ronny Levy. ...Sursa:
Noul antrenor secund al Stelei, Edi Iordănescu, a spus că a acceptat să îl ajute pe Ilie Stan deşi bătuse palma cu o formaţie de liga secundă."Este adevărat că am fost sunat atît de Gigi Becali, cît şi de Ilie Stan pentru o revenire la Steaua. Au mai fost tentative acum o lună şi jumătate, cînd patronul m-a invitat la palat şi mi-a propus să mă întorc, dar i-am zis că mi-aş
Două remize, două înfrîngeri. Acesta e palmaresul săptămînii europene pentru echipele noastre. Am pierdut împotriva "greilor" (Oţelul - Benfica 0-1 şi Rapid - PSV 1-3), Vaslui a ratat la mustaţă victoria (2-2 cu FC Zurich), iar Steaua s-a chinuit cu cel mai laîndemînă adversar, 1-1 cu AEK Larnaca. ...Sursa:
Ilie Stan a fost confirmat de Gigi Becali în funcţie. Vezi video mai jos!
Noul antrenor şi-a definitivat staff-ul alături de care va conduce Steaua începînd de astăzi.
Secunzii noului antrenor al "roş-albaştrilor" vor fi Edi Iordănescu şi Gabi Mărgărit, în timp ce antrenorul de portari va fi Costică Dumitru, fost colaborator cu Ilie Stan şi la CS Mioveni în acest sezon. Dumitru
Ronny Levy nu a rezistat 4 luni pe banca Stelei, anunţîndu-şi ieri demisia după egalul cu AEK Larnaca, scor 1-1, din Europa League. GSP.RO îţi prezintă 10 motive pentru care israelianul nu a rezistat mai mult1. Limba română - Tehnicianul din Israel conversa cu elevii săi numai în engleză, deşi Leandro Tatu şi Cristi Tănase, două nume importante din primul "11" al echipei nu stăpî
UPDATE13:40: Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, îşi va anunţa demisia într-o conferinţă de presă care va începe la ora 15:00, odată cu antrenorul Roni Levi.
Sursa:
Ratarea calificării în grupele Europa League după "dubla" cu Steaua nu le-a picat deloc bine bulgarilor de la ŢSKA Sofia, care se văd nevoiţi acum să ia în calcul vânzarea vedetelor pentru a face rost de bani. Printre numele menţionate în presa de la sud de Dunăre se numără desigur,...
Sursa:
Mihai Stoica a renuntat la postul de manager general al Stelei fiindca isi asuma aducerea tehnicianului Ronny Levy. Cel putin asa sustine "patroane":
"Mihai Stoica mi-a zis: "Pleacă Roni, eu l-am adus, rezultatele nu sunt îmbucurătoare, eu plec împreună cu el. Eu îmi asum încrederea pe care mi-ai dat-o. Cum mi-ai dat încredere şi putere maximă şi cum m-am lăudat când am avut rez
Gigi Becali are o relaţie amicală destul de strânsă cu Ilie Stan, omul care a preluat-o pe Steaua după demisia lui Roni Levi, iar acest fapt nu este un secret pentru nimeni, chiar patronul stelist făcând paradă cu acest fapt: "În particular el îmi zice 'Gigi', dar dacă vine ca antrenor...
Sursa:
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, vineri, la Sport.ro, că tehnicianul Ilie Stan a acceptat să preia funcţia de antrenor al formaţiei steliste, în locul lui Roni Levi, cel puţin până la finalul turului.
Sursa:
Plecarea lui Levi s-ar putea să fie urmată de demisia lui Mihai Stoica. Managerul general este cel care a insistat pentru aducerea fostului antrenor de la Unirea Urziceni. Gigi Becali a lăsat să se înţeleagă că autoritatea sa la club va fi diminuată odată cu venirea lui Ilie Stan.
Sursa:
Fost elev al lui Ilie Stan la CS Mioveni, Nicolae Dică, este de părere că Ilie Stan este un antrenor potrivit pentru ceea doreşte Gigi Becali la Steaua, spunând că mentalitatea tehnicianului este una ofensivă.
"Ilie Stan este un antrenor căruia îi place jocul ofensiv şi din acest punct...
Sursa:
Steaua a remizat joi seara pe terenul formaţiei cipriote AEK Larnaca (1-1), rezultat care i-a fost fatal lui Roni Levi, care şi-a dat demisia, fapt inevitabil după ce fusese oricum avertizat de patronul Gigi Becali după meciul cu Sportul că va fi îndepărtat dacă nu va obţine doar...
Sursa:
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, la Sport.ro, că a discutat cu Ilie Stan despre o eventuală preluare a conducerii tehnice a formaţiei Steaua de către acesta şi că fostul antrenor al formaţiei CS Mioveni "este disperat" să vină la gruparea din Ghencea.
Sursa:
Preşedintele FC Steaua, Helmuth Duckadam, a declarat, vineri, la sosirea echipei din Cipru, că antrenorul Roni Levi şi-a anunţat demisia după remiza înregistrată cu AEK Larnaca, scor 1-1, în Grupa J a Ligii Europa
Sursa:
Finanţatorul stelist Gigi Becali se pregăteşte să numească al doilea antrenor în sezonul 2011/2012, după ce s-a hotărât să renunţe la Roni Levi, ceea ce înseamnă mai puţini tehnicieni în comparaţie cu aceeaşi perioadă din campionatul trecut, când la finalul lunii septembrie 2010 era la al patrulea.
Sursa:
Antrenorul Ton Caanen (AEK Larnaca) a declarat, joi, că, după ocaziile avute, echipa sa merita să câştige meciul cu Steaua Bucureşti, scor 1-1 în etapa a II-a a grupei J a Ligii Europa, informează publicaţia cipriotă 24 Sports.
Sursa:
Unul dintre oamenii determinanţi în obţinerea singurelor trofee din istoria Galaţiului, Liviu Antal, nu mai este jucător de bază în trupa lui Dorinel Munteanu! Şi nu neapărat din motive stric fotbalistice! "Antal a fost trimis la echipa a doua pe termen nelimitat deoarece a provocat probleme disciplinare neaccceptate de mine şi de grup! Nu a învăţat nimic cînd a fost dat afară data
30 de euro a plătit fiecare suporter stelist pentru a vedea pe viu o echipă care în întrecerea internă e abia pe locul 9. S-au învoit de la serviciu şi au ajuns la stadion cu două ore înaintea meciului. Pregătiţi, cu tricouri cu emblema Stelei şi cu mesaje de încurajare pentru Mihăiţă Neşu. Dacă l-a susţinut Maradona, nu-l puteau uita tocmai românii lui, chiar şi din Cipru!Ste
Ciprian a făcut o entorsă acum 12 zile şi nu s-a recuperat aşa cum sperau roş-albaştrii, motiv pentru care rămîne indisponibil inclusiv pentru derby-ul cu Rapid, de peste trei săptămîniAflată oricum în criză, Steaua mai are şi ghinion! Tătăruşanu s-a accidentat singur, fără să-l atace cineva, în meciul cu Pandurii, şi glezna i se vindecă mai greu decît s-a estimat. ...
Antrenorul a văzut că echipa lui a jucat bine şi cere timp ca să rezolve problemele, deşi admite: ”Nu mă gîndesc mai departe de duminica asta!”Ronny Levy a reacţionat nervos după golul primit de Steaua, şi-a aruncat sacoul pe scaun şi a rămas blocat cîteva minute. Egalul final l-a ajutat să-şi revină şi chiar să-şi laude echipa, cu declaraţii care au negat toate criticile p
Ronny Levy a demisionat.
UPDATE 01:15 // Gigi Becali a intervenit ulterior, adăugînd: "Am vorbit cu Ilie Stan şi cu altcineva. Mă mai consult, dar el e favorit la ora asta. Mai vorbesc mîine şi cu apropiaţii mei. E disperat, e visul lui să antreneze Steaua. O dată în viaţă trece trenul, dacă nu te urci în el trece. L-am întrebat pe Iordănescu şi mi-a zis că munceşte foarte mul
Antrenorul Ton Caanen (AEK Larnaca) a declarat că, după ocaziile avute, echipa sa merita să cîştige meciul cu Steaua Bucureşti, scor 1-1 în etapa a II-a a grupei J a Ligii Europa, informează publicaţia cipriotă 24 Sports. "Sunt un antrenor satisfăcut la prima vedere, dar sufleteşte sunt dezamăgit, puţin frustrat. Băieţii mei au jucat cu inima, au arătat momente bune şi sunt mând
UPDATE 1:13: Gigi Becali a declarat că Ilie Stan este foarte aproape de a prelua funcţia de antrenor al Stelei.
"Ilie Stan e cel mai aproape la ora asta, dar mă mai consult şi cu apropiaţii. Am vorbit cu el, e disperat, e visul lui. O dată în viaţă trece trenul, nu te urci în el, eee....
Sursa:
Azi mi-am dat seama ca fiecare moment al vietii noastre coincide cu o alegere, facuta in mod constient sau inconstient. Din momentul in care suna alarma in zorii diminetii si alegi sa te ridici sau nu din pat pana la ultimul moment al zilei cand, decizi daca mai are rost sa te speli si asta seara pe dinti sau sa te mai rogi si azi. Pentru toate aceste alegeri bune sau nu vom afla si rasplata… im
Fostul mare fotbalist Ilie Stan este viitorul fost antrenor al Stelei.
Asa cum se petrec lucrurile in toata lumea buna a fotbalului, am aflat acest lucru, plus alte detalii, din stenogramele emisiunilor tv, unde invitat permanent este The One Man Army:
Ronny Levy a demisionat. Rămîi pe GSP.RO pentru amănunte.
Steaua a remizat din nou în grupele Europa League, 1-1 în deplasare contra lui AEK Larnaca. Cele două goluri ale partidei au fost marcat în repriza secundă. Ciprioţii au înscris primii, prin Mrdakovici în minutul 60, în timp ce pentru Steaua a marcat Mihai Costea cinci minute mai tîrziu. ...Sursa:
"AEK putea să câştige, Steaua nu a arătat nimic remarcabil", a titrat publicaţia cipriotă 24 Sports după meciul AEK Larnaca - Steaua Bucureşti, scor 1-1, în etapa a II-a a grupei J a Ligii Europa. "Dacă erau mai atenţi, jucătorii din Larnaca puteau lua toate punctele. Steaua nu a arătat nimic remarcabil. AEK a stat bine, dar i-a lipsit ceva pentru a termina câştigătoare. A fost un
Posibilitatea acordata contribuabililor de a-si directiona o parte din impozitul pe venit catre o entitate non-profit a fost una din deciziile intelepte ale statului român. Ea ne da fiecaruia o li
Am împlinit, pe 18 mai, şase (6) ani consecutivi fără titlu câştigat.
Pentru acele persoane care prezintă “ce-a fost înainte” (Istorica Steaua) ca o Vârstă de Aur a clubului, fără