home
04-11-09

Marcel Raducanu: Cine a fortat patronii din fotbal sa investeasca? (partea a II-a a interviului)

Perioada dupa plecarea de la Steaua. Patroni avizi dupa imagine si varul bisnitar.

Partea I-a a interviului AICI

fcsteaua.ro: Cum vi s-a parut trecerea de la campionatul romanesc la un campionat de forta cum era cel german, dvs fiind un jucator cu “glezna fina”? Cum a fost trecerea la rigoarea RFG?

Marcel Raducanu Eu ma consider un om credincios si cred ca am avut noroc in viata din cauza asta. Dumnezeu mi-a dat in primul rand talent si apoi m-a ajutat tot timpul. Ca sa fac un rezumat, totul a decurs usor, plecarea mea, cum am ajuns in Germania, de la inceput mi-a mers bine. Dupa o saptamana deja aveam bani multi in Germania. Cu toate ca am fost suspendat 11 luni( Uefa l-a suspendat pentru dubla semnatura), jucatorii de la Borussia Dortmund si-au dat seama imediat ce fel de jucator sunt si m-au sustinut foarte mult. Ma ajutau la antrenamente, m-au ajutat sa invat limba germana pentru a nu avea greutati. Iar dupa 11 luni am inceput sa joc, eram si in floarea varstei 27-28 de ani, si am jucat bine. Cu toate pe vremea aia erau fotbalisti adevarati in Germania, ca Rummenige, Litbarski, Magath, Brehme, Hrubesch, nume mari in fotbalul german si chiar mondial, eu am venit cu ceva nou in campionatul german. Am avut un sezon “super”, am fost de 11 ori in echipa etapei, cu nota 1(maxim pentru notarea jucatorilor in RFG).

fcsteaua.ro:Cum ati fost primit de suporterii Borussiei Dortmund?

Marcel Raducanu Lumea ma iubea mult, 6 ani de zile am intrat pe teren la incalzire, inainte de meciuri si 20-30 de minute imi scandau numele. Nu ma asteptam la asa ceva, nici in Romania nu mi s-a intamplat asa ceva. Intram ultimul pe teren special si imi scandau numele de se auzea in tot orasul. Mi se facea pielea ca la gasca. Asa te simti fotbalist. Numai numele meu 20 de minute. Va dati seama ce motivat eram! Chiar acum3 saptamani, am avut o surpriza placuta, Beckmann{Reinhold Beckmann director ARD(televiziune germana)} m-a sunat si mi-a spus ca sunt invitatul lui de onoare la meciul de caritate, sa joc la meciul “seara legendelor”, la Hamburg. Nu mi-a venit sa cred, am jucat pentru Germania, am fost singurul roman invitat acolo. Am jucat contra echipei lor Campioane Mondiale in 90, Matthaus, Augenthaler, Buchwald. M-a surprins placut ca inca sunt apreciat.

Marcel Raducanu la Seara Legendelor(hamburg)

fcsteaua.ro: Stiu ca aveti o scoala de fotbal, si fiind in domeniu, va pun o intrebare : de ce sta Romania asa prost la juniori si ce sfaturi ati da?

Marcel Raducanu : Talente am avut si o sa avem. Talentele trebuie gasite si lucrat ca lumea cu ei. Copii nostrii sunt copii talentati. Eu m-as bucura sincer sa am la scoala mea de fotbal numai copii romani. Noi totdeauna am fost talentati. Credeti ca Mutu a fost antrenat, slefuit cum trebuie? Nu, traieste doar din talentul pe care I l-a dat Dumnezeu. Problema e ca nu se mai baga bani in juniorat. Problema e ca fostii jucatori de fotbal nu se intereseaza de asa ceva. Ar trebui sa ia echipe de copii. Cum a facut Hagi. Daca nu a reusit in antrenorat, si-a deschis academie de fotbal. Fostii mari jucatori ar trebui sa le arate la copii fotbal, sa ii invete. Si eu cand eram copil de mingi, imi placea sa ma uit, sa invat fente, lucruri dela un Dobrin, de la un Dumitrache, Dumitriu. Am luat una alta de la ei si mi-am format un stil al meu de joc.Trebuie facute antrenamente profesioniste, sa invete de la cluburile din occident cum se lucreaza cu juniorii. Sa invete de la Ajax Amsterdam, Eindhoven, Chelsea, Liverpool. Inveti de la ei, vii cu inovatii, asa se pregatesc copii pentru viitor, stai o saptamana acolo, una dincolo si inveti cum trebuie pregatiti!

fcsteaua.ro: Pai de ce nu se face asta?

Marcel Raducanu : Pentru ca e mai usor sa aduci jucatori din liga a II-a, a III-a din Spania, Brazilia, ii iau de pe plaja, de pe Copacabana. Jucatorii de valoare costa bani multi, patronii prefera sa investeasca bani putini in jucatori straini, la juniori nu se investeste, ba mai mult, patronii se baga peste antrenori, nu ii lasa sa lucreze in liniste, de aia nu avem rezultate constant.

fcsteaua.ro: Apropo de interventii peste capul antrenorului, pe vremea dvs, in plina dictatura comunista, ati fost martor la asa ceva?

Marcel Raducanu : Pe vremea mea nu exista asa ceva, aveam la 3-4 luni cate o sedinta, venea un general sa ne spuna unde ar trebui sa imbunatatim, dar niciodata nu veneau inainte de meci la cabine, si niciodata nu am fost injurati sau amenintati de cineva. Erau alte vremuri. Singura data cand un general a intrat la vestiar in pauza, a fost la meciul de care am pomenit , contra Otelului. A intrat si ne-a amenintat ca daca se intampla ceva necurat ne baga pe toti la puscarie. E diferita situatia fata de atunci, acum e patron care bani la echipa, insa nici la Borussia Dortmund, in cei 6 ani cat am jucat la echipa nu a venit patronul in vestiar sa ne ameninte sau sa ne spuna ceva. A fost cand am pierdut 3-4 meciuri consecutiv dar ne-a chemat presedintele si ne-a vorbit frumos, ne-a motivat. Nu patronul. Aici este alta mentalitate, este o civilizatie diferita. In Romania cei care au ajuns peste noapte patroni, si stiti bine cum au ajuns isi permit sa dea sfaturi in orice domeniu, intervin in fotbal si cred eu ca asta e un motiv important pentru care nu avem rezultate.


fcsteaua.ro: Si ce trebuie facut?

Marcel Raducanu : Trebuie sa se schimbe ceva. De la federatie in sus. Trebuie inlocuiti cu oameni care iubesc fotbalul. Acum fotbalul e condus de oameni pentru care castigul personale e important si oameni care isi doresc cu tot dinadinsul sa apara la televizor. Se tot plang ca au investit bani dar cine i-a fortat sa faca asta? S-a ajuns intr-o situatie foarte neplacuta, Steaua e o echipa foarte iubita, e ca si Bayern Munchen in Germania, cum sa ajungi sa joci fara spectatori?

fcsteaua.ro: Ce stiti despre Steaua de acum? Despre fotbalul romanesc?

Marcel Raducanu : Nu urmaresc televiziunile din Romania, insa citesc pe internet ambele gazete de sport si am intrat si pe siteul dvs. Pe patronul Stelei nu il cunosc, l-am vazut odata la Ioanitoaia in emisiune, a stat langa mine, dar nu stiu cine este, nu stiu ce fel de om este, nu am discutat niciodata cu el.In schimb m-a jignit varul sau, bisnitarul, dupa ce am facut o declaratie vizavi de un jucator care nu era sub contract cu el. Eu sunt din Pantelimon si am auzit injuraturi grosolane, de mic, le stiu pe toate, mai ales ca noi ca natie impreuna cu ungurii avem cele mai porcoase injuraturi, dar ce mi-a fost dat sa aud din gura lui nu mi-a venit sa cred. Sunt respectat peste tot in Germania, apreciat de Beckenbauer, de mari fotbalisti, iubit peste tot pe unde ma duc si m-a amenintat ca vine peste mine, m-a injurat de mama, desi mama este decedata, in fine, ceva foarte josnic. Eu doar mi-am spus parerea, am dreptul sa mi-o spun. Imi pare rau pe undeva ca in 90 dupa Revolutie nu am avut initiativa de a lua jucatorii reprezentativi din Romania pentru a ii impresaria. Ma cunosteau si sigur l-ar fi ignorat pe cel care a fost servitor in Germania. I-am spus ca Dumnezeu ii va intoarce intocmai cum a facut el altora. Mi-a inchis telefonul. Oricum sper sa nu mai am de-a face cu cei de teapa lor. Am o varsta si nu vrea cand mai fac vizite in Romania sa am probleme.

fcsteaua.ro: Pai Nationala de ce credeti ca nu are succes?

Marcel Raducanu : Pentru ca nu joaca decat jucatori sub contract cu ei. Pe Mutu de ce credeti ca il ajuta acum? Spera sa il mai transfere odata si sa mai incaseze comision. Oricum nu cred ca va scapa, tot o sa plateasca, nu are cum evita asta.

fcsteaua.ro: Si totusi vizavi de Steaua si situatia actuala, s-a protestat civilizat, a fost inutil. Ne-a adus intr-o situatie fara iesire..

Marcel Raducanu : Eu sunt mic pe langa Nea Imi, Iordanescu, Boloni. Eu pot face un apel, pot discuta dar atat. Daca a calcat peste oameni asa de mari, nu vad ce as putea eu face. Sper sa puteti duce pana la capat ce ati inceput, ce aveti in gand sa faceti. Situatia actuala nu ajuta pe nimeni Nu stiu ce poate fi in capul lui. Se intampla asemenea lucruri la Steaua care este cel mai mare club din estul Europei, club cu renume in occident, Steua a dat o gramada de jucatori la nationala, a avut rezultate. Repet, vrea sa vin linistit in Romania, nu vrea sa ma trezesc cu gorile pe capul meu.

O discutie placuta...D-lui Raducanu nu a trebuit sa ii explic de ce a ajuns Steaua unde a ajuns.Stie poate mai bine ca si noi. Din pacate, cei care cunosc situatia Stelei ca si Marcel Raducanu si inteleg drama Stelei asa cum o intelege dansul sunt minoritari..Sau prefera sa taca.Si aici ma refer la cei care au insemnat ceva pentru istoria Stelei!


Marcel Raducanu s-a nascut in data 21 octombrie 1954, in Bucuresti. Debut Steaua: 22 aprilie 1973, CSM Resiaa-Steaua 2-0.

In 1981, cu ocazia unui turneu Îtreprins de echipa naţională Î RFG, a decis să nu mai revină Î Romania comunista.

Cifrele carierei sale la Steaua:
- 9 sezoane consecutive
- 2 titluri
- o Cupă a României
- 229 jocuri / 94 de goluri

armanovici


Imagini cu Marcel Raducanu in videourile de mai jos:








FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
32 ani de la 26-05-1984

Ziua de nastere a lui Lukasz Szukala

In vara lui 2012 a parasit Clujul pentru Petrolul Ploiesti, iar din data de 16 august a devenit jucatorul Stelei.

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE