16-10-09

Scrisoare deschisa din partea lui Laszlo Boloni la adresa cancerului care imbolnaveste clubul nostru: Iubesc Steaua, dar nu Steaua de azi!

Bunul simţ al echipei de odinioară

Pentru faptul că, Ître anii 1984 si 1987, am putut face parte din legendara echipă Steaua, mă consider un norocos. TÎrgumureşanul Bölöni, sosit Î Capitală, s-a integrat foarte repede Î familia clubului. Simţeam inteligenţa lucrÎd peste tot: din biroul lui Alexandrescu, pÎă Î vestiarul jucătorilor. În mod firesc, organizarea perfectă domnea şi ea, de la cizmar, pÎă la cabinetul medical.

Dar mai cu seamă respectul şi bunul simţ se manifestau de la Îgrijitorul terenului pÎă la Duckadam, de la bucătar pÎă la antrenorul Ienei, de la suporteri pÎă la domnul Valentin Ceauşescu. Aceste sentimente de stimă reciprocă Ître club, suporteri şi jucători reprezentau FORȚA necesară marii performanţe.

Da, mă consider norocos pentru că - datorită şi acestei forţe - am făcut parte dintr-o echipă ale cărei rezultate au oferit o picătura de mÎdrie unui popor Îtreg, un popor care, Î perioada respectivă, era umilit zi de zi.

PÎa Î 2000, Îmi era străină existenţa actualului patron

Nu am avut ocazia să cunosc Îdeaproape conducerea actuală a Stelei. PÎă la venirea mea ca antrenor la echipa naţională, Î 2000, Îmi era străină existenţa actualului patron. Ulterior, de cel mult trei ori am schimbat cÎteva fraze cu el. Prima dată, cÎd l-am vizitat pe Piţurcă - pe atunci antrenorul Stelei - la stadionul Ghencea. Fostul meu coleg a făcut prezentările.

A doua oară, cÎd, după declaraţii urÎte ale patronului la adresa mea, cu ocazia unui trial pe stadionul "Lia Manoliu", Sorin Satmari a Îcercat să mă convingă să dau mÎa cu "şeful".

A treia ocazie... a treia... cred că nici nu a existat. Sau am uitat-o. E o calitate a mea că pot uita uşor lucrurile neplăcute.

De mult se ştie că Ître actuala conducere şi Bölöni este greu să obţii un numitor comun. Cu toate astea, sentimentele mele profunde faţă de Steaua nu s-au schimbat deloc. Iubesc Steaua, dar Steaua pe care eu am cunoscut-o, nu Steaua de azi!

"Mişcarea Steaua" e călcată Î picioare

Cu cÎteva săptămÎi Î urmă, am declarat la televiziune că nu sunt de acord cu o conducere care şifonează blazonul Stelei. Ce fel de şef de club este acela care-i jigneşte laolaltă pe Alexandrescu, pe Ienei, pe Iordănescu, pe Lăcătuş, pe Balint ori pe Hagi? Dar simbolul cel mai important, călcat astăzi Î picioare, se numeşte "Mişcarea Steaua"!

"Am cumpărat echipa, nu o vÎd, fac ce vreau cu ea!"- astfel Îşi justifică excentricităţile proprietarul echipei. Dar şcoala de gimastică românească nu aparţinea oraşului Deva sau antrenorului Karoly, ci era proprietatea Îtregului popor. Țiriac şi Năstase nu erau numai mÎdria Federaţiei Române de Tenis, ci mÎdria NOASTRÄ‚, a tuturor. Åži Gaţu, şi Birtalan, şi Patzaichin, şi Iolanda Balaş, şi Dobrin... şi alţii şi alţii. Toţi au fost şi trebuie să ramÎă Î tezaurul sportului românesc.

Aşa stau lucrurile şi cu Steaua! Nu e o problemă că Steaua aparţine unui anume proprietar. Problema este că proprietarul acestui bun naţional nu are priceperea şi capacitatea intelectuală să-l respecte şi să-l administreze.

Ce fel de conducere este aceea, care abia peste 7 zile ia atitudine faţă de un banner incalificabil, afişat la un meci din cupele europene? Mai mult, mass-media găzduieşte zilnic Îjurăturile şi ameninţările venite direct de la "conducătorul suprem". Cum pot să Îţeleg un astfel de comportament? De unde Îşii ia dreptul patronul să spună că suporterii sÎt "vagabonzi" şi "drogaţi"? Ce drept are să pună asemenea calificative o persoană implicată Î dosare grave, precum celebrul "Valiza"?

Un vocabular ieşit dintr-un total intuneric intelectual

Din 2000, am aflat că pentru conducerea Stelei sÎt un "vagabond". Mai tÎrziu, am fost calificat drept "jigodie şi derbedeu". Mi s-a mai indicat să-mi ţin gura, pentru că sÎt "doar un ungur" şi, dacă vreau să vorbesc, să mă duc acasă, in Ungaria. Dar Î cartea mea de identitate, şi astăzi figurează ca adresă TÎrgu Mureş, Str. Köteles.

Insulte şi iarăşi insulte, puse Î valoare de un vocabular ieşit dintr-un total intuneric intelectual!!!

Bine, accept ca patronul clubului meu de suflet să mă desconsidere. Dar n-are nici un drept să-i desconsidere pe suporteri, pe cei care nu stau Î lojele climatizate pe timpul verii, pe cei care Îfruntă ploaia şi lapoviţa, pe cei care nu deţin conturi Î bănci! Aceşti oameni, fără de care fenomenul sportiv nu există, au o singură avere: dreptul de a visa. OricÎt de proprietari aţi fi, NU AVEȚI DREPTUL SÄ‚ LE CONFISCAȚI VISURILE! Eu unul le voi susţine pÎă Î pÎzele albe dreptul de a visa.

Nu pot să nu pomenesc ultima ispravă a conducerii Stelei, care a hotarÎt să suspende abonamentele de la o anumită tribună. În viziunea şefului de club, asta e respect "a la 2009"! Am citit că, Î tribuna respectivă, au dreptul să intre doar copiii şi posesorii de diplomă. OK! Copil nu mai sÎt, dar diplomă am! V-am mai spus ca sÎt un norocos. Eu pot să intru la meci.

Permiteţi-mi Îsă o ultimă Îtrebare: de ce nu se aplică aceeaşi regulă şi Î loje?

Mă aştept, ca de obicei, să se abată asupra mea avalanşa binecunoscută de murdării. Nici o problemă, pentru că nu degeaba sÎt norocos: cu timpul, m-am imunizat! Aşa că nu mă deranjează.
Dimpotrivă.

CU TRISTEȚE,

LADISLAU BOLONI


sursa: GSP.ro