home
08-10-09

Interviu Ienei: Becali nu a pierdut cu Steaua ci din contra, a castigat!


Un interviu cu Ienei a fost intotdeauna o placere pentru mine. Sincer m-am simtit jenat in fata elegantei domniei sale cand a trebuit sa ii spun ceea ce probabil stia...ce se intampla in momentul de fata la club!

A fost un interviu mai ciudat, un fel de spus oful in fata unui om pe care il respecti foarte mult.

Urmeaza un interviu noncoformist, un interviu in care intervievatorul vorbeste mai mult ca intervievatul. Imi cer scuze Nea Imi, dar situatia e intr-adevar exceptionala!


p.s. Pentru autenticitate, verificati cele 3 fisiere audio de mai jos!

Invitatie la moderatie



reporter fcsteaua.ro: Buna sera domnule Ienei, va sun din partea AISS. As vrea sa va cer parerea in legatura cu evenimentele actuale de la Steaua si situatia fara de iesire in care se afla clubul in momentul de fata.
Emerich Ienei: Cred ca patronul trebuie sa isi schimbe discursul si modalitatea de a se comporta cu spectatorii si cu jucatorii. Totusi contestatiile la adresa lui au efect asupra echipei.

reporter fcsteaua.ro: Da domnul Ienei, dar de cativa ani buni de zile ni se repeta aceeasi placa, cei care il contesta pe becali nu sunt doar niste pusti teribili…
Emerich Ienei: eu am impresia ca acei care il contesta, unii din ei au primit bani din partea patronului in trecut. Cand a gresit, cand au primit bani sau acum cand sunt scosi afara?

reporter fcsteaua.ro: Total fals domnule Ienei, situatia e zugravita in asa masura incat sa fim discreditati.Colegii care au pus bazele acestei asociatii sunt oameni din toate categoriile sociale avand diferite profesii: medic, avocat, programator, analist, etc. Asociatia noastra incearca sa reprezinte toti suporterii Stelei, nu doar peluza sau galeria, nici nu am vrea sa fim confundati cu galeria, ei au o identitate aparte. Am ajuns la un consens, suntem satui sa tot fim mintiti, sa tot ni se ceara liniste pentru ca la 2-3 luni sa se schimbe antrenorul la Steaua pe motive care nu au legatura cu etica sau profesionismul! Cine strica linistea la Steaua cu asemenea actiuni?
Emerich Ienei: Evident ca aveti si dvs dreptate…si patronul are vina.

reporter fcsteaua.ro: Anghel Iordanescu a fost facut huligan, Loti Boloni a fost facut ungur vagabont, se terfeleste zilnic imaginea Stelei prin asemenea declaratii. Poate ca persoanele respective pot sa treaca peste asemenea jigniri, insa noi nu putem asista pasivi ca istoria Stelei sa fie sifonata in asemenea hal.
Emerich Ienei: Bineinteles!Personal va multumesc in numele lor. E trist sa vezi ca gloriile Stelei isi traiesc existenta fara a fi apreciate de conducerea Stelei cum ar trebui sa fie apreciate.

reporter fcsteaua.ro: E un paradox: conducerea Stelei cere liniste din tribuna pentru echipa iar patronul intra la vestiar pentru a tulbura linistea echipei!...Antrenorul e dat afara pentru ca vroia sa faca liniste la echipa!!
Emerich Ienei: Eram in strainatate cand s-a intamplat respectivul incident. Am fost extrem de suparat cand am auzit ca a zis Dragomir ca patronul e patron iar antrenorul este sclav…cum este asta? Sclav?

reporter fcsteaua.ro: E incredibil, intr-o societate civilizata ar fi fost pus la zid!Sclavagismul s-a interzis de secole!
Emerich Ienei: Antrenorul prin contractul lui are niste drepturi iar drepturile astea trebuie sa le respecte chiar patronul. Nu spun ca patronul sa nu aiba dreptul la dialog cu antrenorul sau chiar jucatorii, dar sa aleaga momentul, tonalitatea potrivita si sa vorbeasca civilizat cu angajatii lui!

reporter fcsteaua.ro: Ce este trist e ca, cu mici exceptii, Loti Boloni, nici una din “fostele glorii” nu ia atitudine vizavi de comportamentul conducerii.
Emerich Ienei: Daca luati declaratiile mele date la televiziuni in ultima vreme, am luat atitudine si am spus ca nu este corect ceea ce se intampla in Romania, si nu numai la Steaua ci si la alte echipe din tara!


Trebuie sa luati atitudine fata de actiunile patronatului


reporter fcsteaua.ro: Ce solutii avem? Isi bate joc de suporteri prin declaratii, modalitatea de a conduce clubul. Marius Ianuli zis Mache; ce pregatire are de a fi in functie de conducere la Steaua? A angajat numai neamuri de-a lui la club, fara a tine cont de pregatirea profesionala. Nu putem sta cu mainile in san, ar fi confortabil sa nu mai fim prezenti pe stadion, dar iubim aceasta echipa si trebuie sa luam atitudine!
Emerich Ienei:Dar bineinteles ca trebuie sa luati o masura, o atitudine fata de ceea ce face patronatul!

reporter fcsteaua.ro: Pai cum sa facem asta? suntem discreditati zilnic, are presa la indemana! Ba ca suntem vagabonzi, ba copii, ba drogati, ba platiti! Am 29 de ani, familie, loc de munca excelent, am facut deplasari de 2000 de km pentru a vedea echipa, toate care costa sute de euro. Ca sa vad umilinte, sa il vad pe Hagi dat afara dupa meciul de la Praga, moment in care mi-a venit sa intru in pamant de rusine. Ca mine sunt zeci de mii de oameni care s-au saturat de mitocania si apucaturile sale!

Emerich Ienei: trebuie sa luati atitudine, sa ii comunicati neplacerile dvs, sa va expuneti doleantele! Mergeti la dansul si faceti asta!

reporter fcsteaua.ro: Am facut-o de nenumarate ori. L-am rugat sa nu mai vorbeasca de familia Stelei urat, sa faca fostele glorii vagabonti si betivi. Nici lui nu ii place sa vorbeasca cineva urat de familia lui.Cat credeti ca a putut sa se abtina…Ati vazut si dvs. Cateva ore, pana a fost invitat la TV si a uitat complet ce a vorbit. Nu il putem ignora, reprezinta Steaua. De ce nu ia nimeni dintre cei jigniti atitudine?
Emerich Ienei: I-am spus si lui Gica Hagi, ar trebui sa iesi la televiziune, sa faci o conferinta de presa si sa spui ca nu te cobori la nivelul lui. Si cu asta a terminat, nu mai trebuie discutat prea multe lucruri. Nu vrem sa ne bagam in mocirla respectiva!

reporter fcsteaua.ro: Orice protest civilizat s-a lovit de “arogantele” patronului. Contesti civilizat, esti luat in deradere, ni se spune ca ne da stema Stelei sa ne culcam acasa. Cu asemenea patron exista riscul sa retrogradam! De 4 ani nu mai castigam nimic, si asta e o problema majora. Am ajuns bataia de joc a ligii 1.
Emerich Ienei: nu cred ca o sa se ajunga pana acolo, insa situatia este mai mult decat grava. Sunt niste jigniri indiscutabile si foarte foarte urate!


Campania de transferari a fost foarte proasta!


reporter fcsteaua.ro: Suntem in picaj. Fara trofeu de 4 ani imediat, transferurile cum vi s-au parut?
Emerich Ienei: Campanie de transferari a fost foarte proasta, s-au adus jucatori de pe dvd-uri, care nici macar nu sunt de valoarea tinerilor din curtea noastra. Asta e adevarul…si stiti ca de multe ori adevarul supara. Iar daca spui adevarul lui gigi se supara, si gesticuleaza, ca a adus jucatori, ca adus una alta, fara a da argumente!

reporter fcsteaua.ro: Comportamentul omului care nu are civilizatie. Cand nu mai are argumente injura, ameninta, isi pierde cumpatul…Cat sa mai toleram asta? Sfideaza o tara intreaga!
Emerich Ienei: Sincer nu pot sa va dau sfaturi ce sa faceti mai incolo. I-ati atras atentia civilizat, in nenumarate randuri pentru derapajele pe care le-a avut. Mai incolo nu stiu ce sa va sfatuiesc. E prea vulgar si eu nu suport vulgaritatea, niciodata nu am suportat-o si nu pot sa ma cobor la nivelul lui.
Nenorocirea mare e ca toti din jurul lui sunt niste oameni care vor sa il mangaie si sa fie de acord cu el.Nici unul nu este in stare sa ii explice ca nu este bine ceea ce face.


Ati spus lucrurilor pe nume, intr-o maniera dura!


reporter fcsteaua.ro: La varsta lui nu credem ca se mai poate schimba, avand in vedere discutiile anterioare. Nu mai exista cale de intoarcere.
Emerich Ienei: Daca ar fi un om inteligent, ar putea sa se schimbe si la 50, 60 de ani…Ar fi ideal sa invete sa fie civilizat
reporter fcsteaua.ro: Si totusi exista parerea unor acoliti, chiar si a altor “oameni de fotbal” ca fara banii lui, Steaua nu ar rezista. Un calcul sumar dupa datele oficiale spune ca Steaua a incasat peste 40 de milioane euro in ultimii ani.
Emerich Ienei: Eu sunt convins ca Becali nu a pierdut cu Steaua ci din contra! Steaua l-a propulsat unde este. Nimeni nu stia de gigi pana a venit la Steaua. Asta trebuie sa inteleaga dansul.

reporter fcsteaua.ro: In incheiere domnule Ienei, as vrea sa le transmiteti fostilor dvs elevi si celor care mai cred in spiritul Stelei, ca in momentul de fata patronul Stelei nu mai este contestat doar de o mana de oameni din peluze, ci de oameni din toate categoriile sociale, de oameni de toate varstele, satui de modalitatea lui de a conduce clubul si de a sfida pe toata lumea. Trebuie sa ia pozitie si dansii.
Emerich Ienei: O sa le transmit si chiar o sa incerc sa discut cu dansul si sa ii spun lucrurile care va supara. Nu stiu cat va ajuta. Vreau insa sa va spun ca echipa are nevoie de dvs, de suporteri, cand merge prost echipa, nu cand merge bine echipa!

reporter fcsteaua.ro: Situatia e disperata. In momentul de fata orice succes este creditat de patron, apare la tv dupa o victorie si ne spune ca l-a visat pe dumnezeu care i-a spus ce mare este dansul si cat de mult il iubeste. Orice succes legitimeaza amatorismul, pupincurismul si nepotismul de la club.Am vrea ca macar unul dintre dvs sa spuna adevarul despre situatia de la club!
Emerich Ienei: Da, e adevarat, dvs ati spus lucrurilor pe nume intr-o maniera mai dura, dar asta este adevarul. Promit ca le voi trasmite. O seara placuta!

Armanovici

p.s. Va rog, din respect pentru maestru, abtineti-va in a incalca regulile siteului.Va voi sterge fara avertisment mesajele!

Fara mesaje onomatopeice sau mesaje compuse din 2-3 cuvinte.
Deasemenea aveti minim decenta si nu scrieti mesaje lungi fara a respecta regulile de ortografie. Arata foarte urat un mesaj lung fara sa fie despartit de alineate.

Multumesc anticipat!



Ienei1 - interviu Ienei AISS
Asculta mai multe audio Sport


Ienei2 - Interviu AISS Ienei
Asculta mai multe audio Sport


Ienei3 - Ienei AISS 3
Asculta mai multe audio Sport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
52 ani de la 20-05-1964

Ziua de nastere a lui Belodedici.

Unul din cei mai buni fundasi ai Stelei, al carui palmares include: 5 titluri si 4 cupe ale Romaniei, CCE (1986), Supercupa Europei (1987), 2 semifinale CCE. In toamna lui '88 a fugit din Romania comunista. A marcat 21 de goluri in 225 de partide.

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE