home
27-09-09

Steaua II - Tricolorul Breaza 3 - 1 (1 - 1)

Steaua II a mai adunat inca 3 puncte in Liga 2, reusind sa invinga cu 3-1 pe Tricolorul din Breaza. Golurile au fost marcate de Filip, Dayro Moreno si Simion, Steaua II dominand desi, din minutul 54, a jucat in 10 oameni, Bitfoi fiind eliminat.

33.Lungu(cpt.) - 2.Mustata, 6.Iacob, 4.Mihai, 11.Filip - 7.Dayro Moreno, 8.Lazar, 23.Plesan, 21.Vaduva - 24.Rusu, 9.Bitfoi

Steaua a inceput cu un 4-4-2 in care Bitfoi si Dayro au facut foarte des schimb de locuri. Desi Tricolorul a avut prima ocazie mare a reprizei, jucatorii din Breaza scapand singuri cu Lungu, Steaua II a deschis scorul. In minutul 17, Dayro trimite din corner pana la Filip si fundasul stanga trimite un sut senzational de la 25 de metri, fara sperante pentru portarul Anghelache.

1-0 pentru Steaua II si echipa lui Strizu s-a asezat comfortabil la conducerea jocului. Tricolorul nu s-a vazut aproape deloc insa a reusit egalarea dupa o gafa a apararii steliste. In minutul 31, Iacob trimite o pasa inapoi fara sa se uite, mingea e interceptata de proaspat intratul Visan, acesta scapa singur cu Lungu si il lobeaza. 1-1 contrar cursului jocului si, in ciuda altor ocazii steliste, cele doua echipe intra la vestiare la egalitate.

Dupa pauza, tot Steaua II a fost echipa care a controlat jocul. In minutul 50, Vaduva porneste o cursa pe stanga, trece de un adversar, ii paseaza lui Rusu pe culoar si atacantul centreaza in fata portii lui Anghelache. Dayro vine lansat din spate si reuseste sa introduca mingea in poarta Tricolorului. A fost al doilea gol al lui Dayro in Liga 2.

2-1 pentru Steaua II dar bucuria elevilor lui Strizu nu a tinut mult. In minutul 57, arbitrul Marius Constantinescu i-a aratat lui Bitfoi al doilea galben, pentru un fault la portar, eliminandu-l. Reluarile au aratat ca Bitfoi a jucat mingea si ca, doar din inertie, s-a ciocnit cu portarul tricolorului.

Cu un avantaj de doar un gol si cu un om in minus, Strizu a inceput sa faca schimbari pentru a nu scapa cele 3 puncte. Au intrat Simion(nr.10) in locul lui Vaduva, fundasul stanga Lupu(nr.14) in locul lui Rusu, Filip trecand mijlocas stanga si Simion varf si Muzac(nr.15) in locul lui Lazar. Jocul s-a echilibrat, Tricolorul devenind din ce in ce mai periculos.

Insa, tot stelistii aveau sa inscrie. In minutul 93, Dayro incepe o cursa pe partea stanga, trece de un adversar si centreaza in fata portii pentru Simion care a marcat cu latul, fara probleme.

Steaua II - Tricolorul Breaza, 3-1 si tinerii stelisti urca pe locul 3 in seria 1 a Ligii 2.


Stelistii Mari

In echipa de azi a Stelei II au jucat si Dayro Moreno si Mihaita Plesan. Daca Dayro a fost foarte activ, reusind 2 pase de gol si un gol, Plesan nu s-a prea vazut. Ba, mai mult, a reusit chiar sa piarda unele mingi la mijloc, in faze importante ale jocului. Se pare ca, pentru cei doi, vestea incheierii exilului la echipa a doua a avut efecte diferite. Daca pe Dayro l-a motivat, facandu-l omul meciului, pentru Plesan nu a facut nimic, olteanul parand a nu vrea mai mult decat statutul de rezerva.

Omul Meciului

Omul meciului a fost atacantul columbian, Dayro Moreno.

Dayro a jucat mijlocas dreapta dar si atacant, schimband de multe ori cu Bitfoi. A facut faza defensiva, a dat pase bune, a atacat, a jucat inteligent, a fost, in acelasi timp, si creierul si motorul echipei. Inca nu stim cum e conditia sa fizica dar Dayro pare pregatit pentru a ajuta prima echipa in Liga 1 si Europa Cup.

Dintre juniorii echipei, trebuie spus ca omul meciului a fost Lucian Filip. Fundasul stanga de 18 ani a marcat cu un sut impresionant. E puternic, sta bine pe picioare, are viteza si tehnica si centrari foarte bune, se apara foarte bine si e foarte muncitor. Steaua nu mai trebuie sa caute inlocuitor pentru Petre Marin. Are deja unul: Lucian Filip.

Bila Neagra

Alex Iacob si Ionut Mihai vor primi amandoi cate o bila neagra in aceasta etapa. Sunt amandoi fundasi centrali foarte buni si, cu siguranta, vor face pasul la prima echipa in cel mai scurt timp dar, in meciul de azi, au parut lipsiti de concentrare. Greseala lui Alexandru Iacob a dus la golul Tricolorului dar si Ionut Mihai a gresit doua mingi importante care se puteau transforma in gol.

Cei doi fundasi centrali si-au demonstrat valoarea, sunt sigur ca vor invata din aceste greseli si nu le vor mai repeta.

Remarcatul Redactorului

Astazi, remarcatul redactorului e mijlocasul de 17 ani, Vaduva. Desi Filip si Rusu au facut amandoi un meci foarte bun(Rusu, cu devierile sale, a pus multe probleme apararii Tricolorului), trebuie remarcat acest pusti. Are tehnica buna, are viteza, controleaza bine balonul si paseaza cu capul sus. Vaduva a crescut de la meci la meci si a facut astazi cel mai bun meci al sau din acest sezon. La doar 17 ani, acest baiat poate sa creasca mult mai mult.

Adrian


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE