27-08-09

Idealuri vs. stupizenie

Lupta oamenilor contra stupizeniei, sau a aspectelor pe care le consideră groteşti, durează de la Îceputurile timpului. Nu există om cu un univers mai vast decât nevoile sale primare care să nu se fi revoltat, să nu fi urât sau să nu fi avut pornirea de a corecta, Î cel mai senin caz, idioţenia din jurul său.

Aceasta fiindcă, printre multe altele, oamenii au Î codul lor genetic dorinţa de a se (auto)perfecţiona, de a-şi crea şi de a-şi atinge idealurile, oricât de Îalte ar fi.

Nu poate exista nicio Îdoială că Gigi Becali reprezintă desăvârşirea prostiei tipice pentru ţara noastră: gură bogată, Î ciuda unei inteligenţe primitive, neşlefuită nici cât pila strungarului, adoră să-şi evidenţieze calităţile, bogăţia şi poziţia socială, acceptă cu greu (dacă!...) ideea că ar putea avea idei greşite (Mon Dieu, quelle horreur!), i se pare că banii şi poziţia socială sunt tot ce-şi poate dori un om pe acest pământ, avuţia fiind un motiv mai mult decât suficient de a se pune pe picior de egalitate - Î cel mai bun caz! - cu orice om cu o pregătire universitară. Iar, cu atât aceasta este mai aleasă, cu atât Becali se simte mai sensibil, mai inteligent. Cine poate uita nemuritorul "dacă aş şti să mă exprim, aş vorbi mai frumos decât Liiceanu şi Pleşu, la ce sensibilitate am!"?

Iată deci că şi tâmpiţii au idealuri, chiar dacă ridicolul este reprezentat de "amănuntul" că de la ei până la ceea ce cred ei că sunt nu există decât vid.

Un ideal pe care mulţi Îl consideră o formă avansată de cretinitate este cel fotbalistic: 11 jucători care TREBUIE să simtă competiţia EXACT precum pasionaţii din tribune, conducători de club care să se confunde cu specificul clubului pe care Îl slujesc, suporteri care să fie fiorul, sufletul care Îsufleţeşte Îtreg organismul fotbalistic.

Fotbalul, cea mai intensă pasiune modernă a omului.

Privite din această perspectivă, revolta fanilor dinamovişti de la meciul cu Slovan Liberec, de pe propriul teren, este nu numai emoţionantă, dar şi tipică pentru acest ideal omenesc:

Îţi baţi joc de pasiunea mea, jucătorule? Îţi baţi joc de pasiunea mea, conducătorule? Uiţi că fără mine ai avea mult mai puţini bani Î cont? Ei, uite că-ţi demonstrez eu că te fac din om, neom!

Privite din punctul de vedere al omului care se raportează la acest sport doar ca la un joc frumos - e chiar atât de detestabil să nu ai ca ideal absolut fotbalul? - manifestarea suporterilor din Åžtefan cel Mare reprezintă culmea demenţei Îtr-un fenomen excesiv de mediatizat, excesiv de popular, excesiv de vulgarizat nu numai de bani, ci şi de oameni care nu ar fi fost nimic fără pasiunea nebunească investită Î acest sport.

Iată cum manifestarea extremistă, violenţa, devine "ultimul refugiu al incompetenţei"*. Cu alte cuvinte, gestul fanilor lui Dinamo a fost exteriorizarea eşecului de a Îţelege să-ţi foloseşti pasiunea Î scopuri mai constructive sau chiar eşecul de a Îţelege că idealul Î care ai crezut atât de mult fie nu există, fie a Îcetat de mult timp să mai existe.

Nu puţini suporteri stelişti ar fi dispuşi să Îcalce şi ei normele de civilizaţie de tip UEFA pentru ca, odată tăiată sursa banilor, Gigi Becali să părăsească Ghencea Î căutarea a... ce-o vrea el. Această filozofie de viaţă este extrem de simplă: Becali este duşmanul Stelismului, astfel că orice metodă de a-l Îdepărta este nu numai justificabilă, dar şi obligatorie.

Iată cum autoproclamaţii "romantici ai fotbalului" au devenit focarul de primitivism al modernităţii acestui sport, se exclamă din ce Î ce mai des.

Aşa cum fotbalul anilor '70-'80 s-a schimbat Î mod decisiv, aşa şi idealurile oamenilor s-au schimbat Î mod decisiv. "Cu cât omenirea evoluează, cu atât se degradează mai mult"**, iată o maximă Î care se regăsesc absolut toţi fanii fotbalului, moderni sau romantici. Ultima categorie, Îsă, pe care o regăsim mai ales Î peluze, nu vrea să cedeze: Îşi doreşte spiritul pur al sportului, al luptei până la ultima picătură de energie, al magiei Î fotbal. Åži este dispusă să dea foc Îtregii lumi decât să renunţe!

Cum a ajuns Gigi Becali la mijloc Î toată această chestiune? Iată că banii chiar te pot duce Î antecamera oricărui absolut. Dar şi câtă ură poţi genera Î acest fel... Nu mai puţină, probabil, decât cei care se cred buricul pământului doar pentru că au un ideal pe care Îl cred cel mai important din lume...

Åži totuşi, cum ai putea reproşa ceva unor oameni care Îşi doresc o lume fără un individ precum Gigi Becali? Nu ar fi păcat să râzi sau chiar să pui beţe Î roate unui astfel de demers?

Violenţa ca mod de a impune ceva? "Nu există decât două forţe pe lume: sabia şi spiritul. Pe termen lung, sabia va fi Îtotdeauna cucerită de spirit!"***

Există, oare, echipe de fotbal care să fi creat pasiuni uriaşe doar prin forţă? Nu cumva magia fotbalului rezidă Î tehnicitate, Î calitatea driblingurilor, a paselor, a şuturilor? Dragi modernişti, dragi romantici, amintiţi-vă că iubim atât de mult fotbalul tocmai pentru că ne regăsim sau ne-am putea regăsi atât de minunat Î acest sport.

Nu există adevăr, există numai perspective, nu-i aşa?

Nimeni nu a câştigat războiul cu stupiditatea decât raportându-se constant decât la alte valori decât violenţa, dar vorbindu-le tâmpiţilor pe limba lor: ferm - dur dacă este nevoie! - Î cuvinte pe Îţelesul lor, amendând imediat pretenţiile de superioritate ale Împricinaţilor.

Evident că toate acestea ar trebui să se sprijine pe o societate bazată pe decenţă, nu pe becalism, cum este cea românească de astăzi.

Astfel, revenim la Îtrebarea care se află obsendant Î minţilor multora: a fi sau a nu fi... violent? A suspenda sau nu Steaua din cupele europene Î numele unui fotbal decent?

La modul ideal, discuţiile ar continua la nesfârşit.

Ținând cont de realităţile româneşti, lucrurile se schimbă Î mod decisiv: lumea afacerilor româneşti de mare anvergură fie nu este interesată de fotbal, fie este alcătuită din oameni care sunt orice, numai idealişti nu. Fotbalul nostru este condus de oficiali şi de banii unora care nu ne preţuiesc decât banii, nu şi idealurile, nu şi pasiunea. Marea majoritate a amatorilor de fotbal sunt scandalizaţi nu numai de idealurile ultras, dar şi de orice gest violent al unui singur suporter - şi totuşi, cât rating fac violenţele verbale de la tv!

Cum să impui ceva Îălţător unor astfel de indivizi, care mai dispun şi de cea mai formidabilă forţă manipulatoare a omenirii, mass-media? Ei dictează totul, de la mentalităţi, la - esenţial - comportamentul din tribune. Åži ai nevoie de o inteligenţă peste medie, şapte ani de-acasă cât mai temeinic Îsuşiţi şi, eventual, idealuri cât mai fine, pentru a nu fi afectat de ploaia torenţială de subumanitate care ne macină viaţa din cauza lor.

Aceşti indivizi şi, Î consecinţă, această stare de lucruri, nu poate supravieţui decât Îtr-un mediu anarhic, Î care oamenii de calitate sunt divizaţi Î grupuri cât mai numeroase şi, fatalmente, puşi Î relaţii tensionate. Adică exact ce a reuşit Gigi Becali să facă până Î prezent.

Depinde doar de noi să continuăm să le facem jocul sau să continuăm să ne trăim idealurile! Åži să Îi punem Î situaţia penibilă să vadă că cei mai Îverşunaţi fani ai fotbalului sunt şi cei mai aprigi apărători ai unor noţiuni precum "onoare" şi "decenţă" Îtr-un sport redus la stadiul de primitivism de "idealurile" lor.

Nu este important ca ei să Îţeleagă. Este esenţial ca noi să fim demni de idealurile pe care zicem că le reprezentăm! Pentru că timpul este de partea noastră.

Lari

*Isaac Asimov
** Gustave Flaubert
*** Napoleon Bonaparte