|
04-06-09
62, viitorul depinde de noi!Primesc un telefon de la un băiat de la Sud, care îmi zice, "frate, ce faci sâmbătă?", la care zic eu, "de ce, mergem la marş?"....La câteva minute, altcineva, "e marş sâmbătă, ce facem mergem, nu?", Mai trec 10 minute şi discuţia se repetă, însă cu altcineva. Cine sunt aceste persoane? Băieţi de prin ambele peluze, din tribune, fără renume, fără vedetisme de cartier, dar cu o istorie bogată pe stadioane.Concluzia: Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti organizează un marş, iar oamenii reacţionează pozitiv. Toţi ştiu de acest marş, indiferent de cartierul în care locuieşte fiecare. Toată lumea vorbeşte, mulţi vor să participe ! Foarte bine, pentru că Steaua are nevoie de noi, are nevoie de suporterii pe care Becali (pleacă din Ghencea!) îi numeşte gratuit "vagabonzi". Visez la 10 mii de "vagabonzi" mărşăluind pe strazile din Drumul Taberei, toţi uniţi cu acelaşi scop, ÎNLĂTURAREA CONDUCERII! Steaua nu poate fi condusă de un cămătar, de un om ale cărui perspective financiare sunt legate doar de vânzarea terenurilor şi de prostirea oamenilor slabi, Steaua nu poate fi respectată atâta timp cât este condusă de un dictator, de un agramat. Steaua nu mai poate fi Steaua în condiţiile actuale! NU, nu am uitat că pe 7 iunie se împlinesc 62 de ani de la infiinţarea clubului nostru şi poate că acesta este cel mai important lucru, însa ar fi minunat să ne strângem cât mai mulţi cu această ocazie, mai mult pentru a salva viitorul, decât pentru a sărbători trecutul ! Aşadar, tribunele strigă: "Suntem noi", iar peluzele: "Steaua suntem noi!" și batem cu toţii de două ori din palme, pentru ca împreună să fim STEAUA BUCUREŞTI ! DT FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
21 ani de la 13-03-1989 Ziua de nastere a lui Razvan Ochirosii
Razvan Ochirosii a ajuns la Steaua la varsta de 17 ani de la Otelul Galati.
In vara anului 2007 a fost imprumutat echipei Gloria Buzau.
Dupa o accidentare de lunga durata tanarul jucator revine la Steaua.
nu cedam!
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
|
||||||
Azzido 04.06.2009@07:56
Forza Steaua 1947 !
tavyto 04.06.2009@08:53
SUNTEM NOI Steaua SUNTEM NOI!!
Bozi 04.06.2009@10:10
10 mii?? cred ca visezi la cam multi zic eu. sa fim multi e important cat mai multi dar 10 mii oricat as vrea nu cred ca o sa ne strangem...sau poate da
SUNTEM NOI Steaua SUNTEM NOI!!
Viseaza mult cand zice 10mii? Adu-ti aminte de ce echipa se vorbeste aici, si apoi, intreaba-te iar daca mai viseaza.
Becali pleaca din Ghencea!
DT 04.06.2009@10:29
darkye 04.06.2009@11:36
kaymack 04.06.2009@13:08
ovidiu11 04.06.2009@15:43
eu as zice chiar 20.000 dak vin toti si cei din restul tarii ...
Hai sa fim realisti totusi. In tara avem foarte multi simpatizanti (cel putin aveam odata), insa multi nu sunt genul care ar face orice pentru Steaua, astfel incat sa vina la o astfel de manifestare (nu ca marsul asta ar fi un efort iesit din comun). Daca mai pui si faptul ca, din toti ultrasii, suporterii si simpatizantii Stelei, maxim 30%-40% vor ca ciobanul sa plece din Ghencea (e o parere personala), mi-e greu sa cred ca ne vom strange 20.000. Insa, in acelasi timp, partea mea optimista isi doreste foarte mult sa ma insel, si sa fim 50.000, desi, 5.000 de oameni care s-ar manifesta "ca la carte" ar transmite un mesaj mai mult decat puternic.
Marius 04.06.2009@15:49
P.S. Sa speram ca ma insel eu
KERATOCONUS 04.06.2009@15:58
p.s Din pacate, din cauza lenii si nepasarii a unora dintre noi, nu putem fi o forta la nivel de suporteri. Desi, datorita numarului mare de stelisti, cu mai multa vointa, unitate si organizare, in 2-3 ani am putea deveni o forta, nu numai in Romania, ci si in Europa.
eduardo_stelist 04.06.2009@17:38
Desi, datorita numarului mare de stelisti, cu mai multa vointa, unitate si organizare, in 2-3 ani am putea deveni o forta, nu numai in Romania, ci si in Europa.
Recunosc ca pana acum nu am participat la nici o deplasare in afara tarii...dar nu cred ca acest lucru se va repeta la prima ocazie.
Deci, avand unitate si dorinta, sunt sigur ca am putea aparea bine de tot in afara tarii: istorie avem cat cuprinde, experienta deasemenea....deci sa dea Dumnezeu sa capatam exact ce ai zis tu ca ne lipseste momentan.
Becali pleaca din Ghencea!!!!
militia 05.06.2009@01:30
Andreea 13.03.2010@19:56