01-06-09

62 Ne vrem clubul inapoi

Acest articol nu trebuie sa fie despre finala de la Sevilla ci despre cea de la Barcelona. Acest articol nu trebuie sa fie despre cele 6 titluri consecutive luate ci despre seceta din Cupa Romaniei care dureaza dinainte de Mileniul acesta.

Aceasta aniversare trebuie sa fie despre o latura a Stelismului care trebuie sa iasa la iveala in aceasta perioada in care am fost dezbinati, unii cerand sa nu ne aparam sansele la Urziceni altii cerand cu insistenta participarea in Europa League.

La ora la care scriu aceste randuri Divinitatea ne-a zambit si sloganul Liga Campionilor interzisa cainilor pare sa se realizeze, dar nu vreau sa divaghez. Nobletea cere sa nu lovesti intr-un adversar atunci cand se afla la pamant si noi stelistii trebuie sa incetam sa ne mai gandim la dinamovisti si sa revenim la ale noastre:

In aceste momente trebuie sa ne gandim la toate clipele delicate din istoria noastra pentru ca si acum trecem printr-unul din cele mai grele ceasuri din viata ros-albastra. Clubul sportiv se afla intr-o penurie financiara care face foarte grea mentinerea pe linia de plutire ca sa nu mai vorbim de mari performante.

Cu toate acestea “we keep walking”: Alina Dumitru, Ana Maria Branza, Sandra Izbasa, Camelia Potec, sau Antoniu Buci, echipa de rugby sunt inca stele stralucitoare pe niste trese din ce in mai ponosite si mai jerpelite. Intrebarea care ne rodeste in minte este pana cand? Parca nu mai conteaza atat timp cat continuam sa insemnam ceva, dar situatia devine din ce in ce mai dramatica pe zi ce trece.

Trecand la fotbal stau sa judec din perpsectiva istoriei si regasesc un vid. Imaginea de inceput a generalilor nu cadreaza deloc cu cea a conducerii de astazi. Nici tribuna candva acoperita de verdele militar precum o continuare a gazonului nu pare din acelasi film cu tricourile cu Free Gigi. Undeva intre aceste margini venim noi.

Mereu acolo. Fie ploaie, fie vant, fie ninsoarea de pomina cu Villareal sau gerul cu Juventus Torino. Zeci de mii cu fizicul alte milioane cu inima in fata televizoarelor, din toate categoriile sociale, innebuniti de un flagel greu de etichetat si de explicat.

Au fost acolo cu inima pe Ghencea cand s-a scris „Notre respect Anderlecht” dar au fost acolo si cand am incasat 5 de la PSG, cand nu ni s-a dat penalty la Middlesbrough, cand Banel a pasat acasa pe Bernabeu, cand Cobra ne-a stins lumina la propriu si la figurat cu Valencia sau cand Ilie Dumitrescu a vazut galben cu Galtasaray. Cand Dinamoul lui Lucescu ne-a dat 3-0 pe Ghencea, inainte de libertate, si 6- 4 in Cupa Romaniei, imediat dupa, am suferit, am plans, dar ne-am ridicat si am revenit mereu acolo, mai puternici intariti de cele suferite.

Asa va fi si acum in ceas de restriste. Portile peluzei sud, acolo unde am vazut eu prima galerie a Stelei dupa 1990 se vor inchide... foarte bine vom fi mai puternici, in peluza nord si la tribune. Se vor da bilete numai celor cu buletine de Ilfov.. ne vom face mutatii in Tunari. Nimic nu ne-a invins pana acum, nimic nu o va face, pentru ca indiferent de esec ne-am ridicat si am continuat manati de acel sentiment ciudat pe care orice neavenit il asemuieste cu nebunia.

Sunt deja generatii intregi de oameni afectati iremediabil de aceast flagel si singurul mod de a ne trata agonia este sa revenim alaturi de culori: Alaturi de sectiile de „extra-fotbal” care ne umpleau inimile de mandrie si care acum se zbat in agonie in principal din vina noastra pentru ca aratam ca nu ne pasa, si alaturi de protestul pe care l-am demarat acum ceva vreme impotriva tiraniei absolutiste instaurate la echipa de fotbal.

E timpul sa ne regrupam si impreuna sa scandam: 62 dati-ne clubul inapoi!

Alex (keluboss)