05-05-09

Cand prostul arunca piatra...

O vorbã veche, izvorâtã din strãfundurile vremii şi extrasã cu forcepsul din puţul gândirii strãmoşeşti zice cã atunci când prostul aruncã cu piatra în baltã e nevoie de un întreg comando de deştepţi pentru recuperarea ei. N-am înţeles niciodatã de ce ar fi nevoie ca „deştepţii“ sã recupereze piatra aruncatã de prost, de ce s-ar stresa şi care ar fi finalitatea acţiunii odatã ce piatra ar fi recuperatã. Ar fi prostul mai puţin prost? Ar acumula deşteptul mai multã deşteptãciune, ar fi mai cult în cap? De ce nu putem lãsa prostul sã rãmânã prost în continuare, ţara are multã nevoie şi de aşa ceva, iar deştepţii sã-şi canalizeze energiile creatoare cãtre alte ţeluri, mai înalte, decât scoaterea unui bolovan dintr-o baltã.

Ce ne facem însã când piatra este aruncatã de un dinamovist? Dinamovistul este o subspecie mai agresivã a prostului. Dacã prostul stã la marginea bãlţii, dinamovistul a ieşit la marginea şoselei, unde îşi revarsã frustrarea aruncând cu bolovani asupra autocarelor, microbuzelor şi maşinilor, care transportã echipe adverse sau suporteri ai acestora. Nu este primul, şi cu siguranţã nu va fi nici ultimul incident de acest fel, provocat de troglodiţii din groapa de la Spitalul de Urgenţe. Iar dacã tot vorbim de urgenţe, din categoria acestora fac parte şi cele psihiatrice.

Bunãoarã şi vindecarea ţãrii de flagelul dinamovist constituie o urgenţã. Dinamovismul reprezintã tot ceea ce poate fi mai bolnav într-un om, frustrarea, invidia, ura, parşivenia, laşitatea, delãsarea, complacerea în mediocritate. Toatã istoria acestei adunãturi de scursuri umane este un trucaj, o şuşanea penibilã, un icnet al neputinţei. Trâmbiţaşii cu epoleţi ai acestui club – latrinã al fostei securitãţi au propovãduit întodeauna strãlucirea Lunii, negând în acelaşi timp existenţa Soarelui, şi-au ostoit setea din bãlţi sufocate de mãtasea – broaştei, refuzând sã bea din apa limpede şi rece a izvoarelor.

Dinamo însemnã manea, inculturã, prost – gust, dinamo este râgâitul iute de la berea bãutã dupã o stacanã de votcã ruseascã din rezervele personale ale KGB-istului infect kornel dinu, dinamo e coaja seminţelor de floarea soarelui şi de dovleac, fiind la fel de nofolositor la nimic. Dinamo înseamnã aroganţa tâmpã a lui Nicu Badea, meltenismul lui Borcea, prostia lui Turcu şi travestiul lui Buşcã, actualul Walter.

Nelocuind în Bucureşti, fiind un trãitor al serii de 7 Mai 1986 şi al tuturor bucuriilor, dar şi al necazurilor roş – albastre ce au urmat, nu consider Steaua – dinamo ca fiind un meci important, un meci al orgoliilor. Ce orgolii ar putea avea un stelist în faţa unui dinamovist? Ce orgolii ar putea avea un leu în faţa celor douã hiene de pe sigla acestui club cancerigen? Ne separã un ocean de performanţã, ce asemãnare ar putea fi între Cupa Campionilor Europeni şi acele „Ghete de Aur“ retrase cu cea mai mare scârbã de francezi?

Mai conteazã cine a aruncat cu piatra din rândurile acestor neanderthalieni imbecili? Eu aş zice cã de fapt piatra a fost aruncatã, în primul rând, de cãtre presa din România. Acea presã parşivã care popularizeazã acţiunile galeriei celor trei sute de spartane, acea presã care îl invitã în direct la TV la ore de maximã audienţã pe un personaj sinistru în prostia lui, proclamat drept lider al suporterilor, al cãrui nume chiar refuz sã-l reţin. Aceeaşi presã care pe data de 7 Mai va populariza, pe lângã mãreţul moment al câştigãrii Cupei Campionilor Europeni de cãtre Steaua, şi „celebrul party“ dinamovist care celebreazã incendierea peluzei din Ghencea, unde alãturi de babuinii retardaţi din galerie participã an de an oficiali şi jucãtori ai clubului handicapat. Aşadar, dragi ziarişti, voi i-aţi spart capul lui Golanski, voi sunteţi autorii morali ai acestui incident, nu dezaxaţii cu creieri de euglene verzi.

Am vãzut încã odatã, dacã mai era nevoie, superbitatea prin lipsã a „instituţiilor statului Român“ , faptul cã autocarul oficial al unei echipe de fotbal de talia Stelei poate fi atacat de Tribul Baluba oriunde şi oricând, în orice circumstanţe. Nu ne mai rãmâne decât sã dãm un rãspuns la întrebarea: „Ce este de fãcut?“ Adoptãm în continuare aceeaşi tacticã de lehamite în faţa prostiei primitive aflatã în stare purã? Întreb şi eu, nu de alta, dar tot lãsând proştii sã tot arunce cu piatra în baltã, iatã cã acum am început sã ne alegem cu capetele sparte...

Cristian Ionuţ
(LDS)