03-06-08

Steaua mai mult a Europei

Te Îcearcã un sentiment al zãdãrniciei, când tu te strãdui sã demonstrezi marile virtuþi ale limbii române(incredibil, dar ºi mahalaua Rahova are giuvaierurile ei de exprimare) ºi o minoritate de zãpãciþi(care trebuie protejatã, cã doar ºi ei sunt minoritate, conform unei retorici de doi bani) te Îdeamnã Îspre linearitate. Le mulþumesc clarvãzãtorului Gicã Chioru(sper sã accepte dulcea mea ironie, lucidul acestui site) ºi lui The Radical, care m-au scutit sã reacþionez tot cu spada pamfletului Împotriva unor mucegaiuri de gândire, puþin mai având ca sã mã-ntrebe, ca „þaþele” de prin pieþe, „ce-ai fãcut Î ultimii 50 de ani ?”. Cât voi mai fi suportat Î aceastã Plaka a iubirii de Steaua, eu voi fi un adversar dur al celor care cred cã democraþia pluralitãþii de vederi trebuie sã fie Îgãduitoare cu suficienþii, ce din fantasticile trãri ale fotbalului nu percep decât cã suprafaþa de joc musai sã fie platã(de aici ºi platitudinile).

Gentililor care mã gratuleazã cu „maestre” Îi asigur cã ºtiu percepþia acestui superlativ Î viziunea lui Arghezi ºi nimicitoarea satirã a lui Toma Caragiu cu acel teribil „Bã maestre”.

Dar sã trecem peste gâlcevile amuzante ºi sã ne Îtoarcem, iarãºi ºi iarãºi(aºa cum Î fiecare an sãrbãtorim Paºtele, sporindu-ne credinþa) la anul 1986, mare cât un secol pentru steliºti. Când am vãzut fastul de la Moscova(Sevilla reeditatã a 6-a oarã), printre lacrimile de bucurie ale sobrului Ferguson, de mâhnire ale bravului Terry ºi de rotunjire ale sufletului microbist al celorlalþi, mi-am amintit aproape cu revoltã cã regele Spaniei(dealtfel un despot luminat, cum se spune pe la noi la Olteniþa) a pãrãsit loja, Îcãlcând protocolul(Î acel moment tronul i-a fost Îlocuit cu un scaun de piatrã al lui Brâncuºi), covorul roºu nu s-a mai Îtins pentru Îvingãtori, salonul recepþiei finale s-a convertit Î „masa sãracilor”, iar un oficial UEFA i-a Îtins suprema cupã, ca ºi cum ar fi vrut sã scape de o imensã corvoadã, cãpitanului Iovan.

A fost seara Î care steliºtii, Îtr-un neobiºnuit echipament alb, au devenit heruvimii cerului românesc, Î care iadul deþine de milenii procentul majoritar. O sã vã convingeþi de asta, dacã o sã vã reamintim cã „Sportul Popular” elogia pe prima paginã, a doua zi, aniversarea P.C.R., „Il Supremo” oferindu-le o cupã de ºampanie, le-a reproºat, total rupt de galaxia balonului rotund, cã trebuiau sã Îvingã Î timpul regulamentar de joc, nu la penaltiuri, iar antrenorul primei reprezentative a declarat cã, Î mare parte, performanþa i se datoreazã, fiindcã boicotându-i pe steliºti la naþionalã, i-a menajat pentru acest triumf.

Peste 22 ani, aberaþia sa va fi legitimatã cu aplauze frenetice pe Ghencea, la „Seara campionilor”, ca un act de normalitate(se ºtie credinþa nebunilor cã duºii cu sorcova sunt Î afara zidurilor Socolei, deci se poate Îtâmpla orice, oricând, oriunde). Ne Îchipuim cum ar fi arãtat acea Stea „apocalipticã” avându-l pe transfugul Marcel Rãducanu Î primul 11(cel care dorise sã joace ºi la Coppa del Mondo 1990) ºi presupunem cã fãrã „cincinalul stelist” naþionala condusã de marii antrenori ai Ghencei n-ar fi cunoscut cele 5 turnee finale. Previzibil, eroilor de la Sevilla li s-au Îcropit busturi de carton presat, ulterior aruncate Î containerul materialelor reciclabile de militanþii pentru debarasarea de trecut.

În legãturã cu Sevilla, sã credem ºi Î cifre nu numai Î vorbe: 30(ediþia C.C.E), 15(Steaua a 15-a echipã deþinãtoare a acestui trofeu), 10(locul României Î istoria trofeului), 5(Bucureºti, a 5-a capitalã europeanã, care se poate lãuda cu aceastã cupã, echivalentul Premiului Nobel). ªi când vezi cã stilului ei de, totuºi, mare echipã a continentului, i se rãspunde cu atâta ostilitate din partea celor care nu conteazã nici mãcar Î anecdotica europeanã, cum s-o accepþi ca pe o fatalitate ? ªi sã validezi târgul din joc (the fair in the play), tu, victima directã, Îdemnând la fair play ?!

Constantin Ardeleanu