home
07-02-15

Legenda Stelei Stefan Sames!

Fostul ilfovean Ştefan Sameş, originar din Dobroeşti, nu mai este printre noi de aproape 4 ani. S-a stins la 17 iulie 2011, la vârsta de 59 de ani, lângă soţia sa şi cu sufletul împăcat că nimeni n-a iubit Steaua aşa cum a făcut-o el. În Dobroeşti toţi ne arată casa părintească dar ne îndrumă spre soţia lui Sameş, care locuieşte în Bucureşti. Ajungem cu greu în locuinţa cochetă, unde fostul fundaş al Stelei şi-a trăit viaţa alături de soţia Lorena.

E o femeie care trăieşte cu o durere nemărginită, foarte sensibilă, îi dau lacrimile la fiecare frază ce conţine numele soţului, dar spune că şi-l aminteşte în orice moment, graţie casei muzeu în care locuieşte. Peste tot sunt tablouri şi articole înrămate, din ziare româneşti şi străine, cu Ştefan Sameş, trofee, tricouri, ca într-un muzeu veritabil.

“Tot ce vedeţi în casă îmi aminteşte de el şi mă face să trec mai uşor peste suferinţă. Se fac imediat 3 ani de când nu mai este în această lume, iar eu nu mai sunt întreagă. Din acea clipă simt că lipseşte jumătate din mine, chiar dacă am familia aproape şi prietenii, dar îmi lipseşte el. Aproape 6 luni după ce a murit Ştefan eu nu am mai fost om. Mi-a fost aşa de greu să mă despart de el, în condiţiile în care abia îl vedeam, pentru că o viaţă întreagă şi-a petrecut-o pe stadion şi în cantonamente”, ne spune Lorena Sameş, femeia care i-a stat toată viaţa aproape. Îi curg două lacrimi, le şterge şi îşi cere scuze pentru sensibilitate.

“Un tuşier i-a distrus viaţa!”

Lorena Sameş ne spune că soţul ei a fost tratat cum trebuie la o clinică specializată din Viena, celebră în toată lumea, doar că primul tratament făcut de Sameş în România, în lupta împotriva cancerului, a fost greşit. Femeia este împăcată cu ideea că Ştefan Sameş n-a mai avut zile, dar dă vina pe situaţia ultimilor 10 ani de la Steaua, care i-au măcinat viaţa fostei glorii. “De când a venit Gigi Becali şi l-a pus conducător pe tuşierul Argăseală, fostele glorii au avut numai probleme. Acest om a făcut tot posibilul să scape de numele mari ale Stelei, de Sameş, de Sătmăreanu, de toţi care aveau o imagine, care făcuseră Steaua să strălucească. Toată viaţa mea o să cred că lui Ştefan Sameş i s-a declanşat cancerul pe fondul unei imunităţi scăzute, din cauza stresului permanent. I-a fost scăzut salariul, era făcut în toate felurile, încât bărbatul meu ajunsese să aibă coşmaruri. L-a consumat enorm ce s-a întâmplat cu Steaua până în clipa în care a murit. Să ştiţi, că de pe patul de spital, în ultimele lui clipe era împăcat că echipa pleacă de pe Ghencea. Spunea că Becali şi gaşca lui Argăseală nu merită acel templu. Ţin minte că în urmă cu câţiva ani s-a dus acasă la Becali, a plecat într-o dimineaţă cu mine, pentru a-i explica ce se întâmplă la Steaua, că se duce naiba centrul de copii şi juniori”, povesteşte cu lacrimi în ochi Lorena Sameş.

Nici măcar o floare de la Steaua

Fostul internaţional a fost extrem de dezamăgit de faptul că legendele echipei care şi-au rupt mâinile şi picioarele pentru culorile Stelei au fost înlăturate de Becali şi Argăseală. De pe patul de spital a rugat-o pe Lorena Sameş să nu accepte pe mormânt nicio coroană a clubului Steaua: “Ștefan mi-a lăsat un bilet în ziua în care a murit și mi-a spus așa: Nu accepta nimic din ce trimit oamenii ăştia. Hai să vă spun eu ce s-a întâmplat, pentru că sunt unele lucruri pe care mulți nu le cunosc și nu au ieșit la lumină. Când Becali a venit la Steaua s-a înconjurat de oameni cum sunt Stoica, Argăseală, Leo Strizu etc. Eh, tușierul acela a primit mâna liberă de la Becali și a început să taie și să spânzure, oameni importanți au fost dați afară si au fost aduși profesori de sport cu care cine știe ce polițe avea. D-aia a ajuns și academia unde este acum, din cauza acelui individ. Tușierul era un om invidios pe cei ce erau legendele acelui club pentru că știa că niciodată nu o să îi egaleze, tocmai de aceea a început să îi sape, să vorbească urât despre ei, să își bată joc de ei, totul din cauză că ”patronul” i-a dat mână liberă. De asta am refuzat coroana de flori din partea clubului Steaua, pentru a-i respecta dorinţa soţului meu. Mulțumesc cerului că Ștefan, deși a fost un om extrem de introvertit, a adunat de-a lungul vieții foarte mulți prieteni în jurul său, prieteni care i-au fost alături până în ultima clipă și cărora vreau să le mulțumesc pe această cale”.

Ultimele cuvinte

Presa din România a semnalat în februarie 2011 că Ştefan Sameş se luptă cu cancerul şi de multe ori Gigi Becali a fost acuzat că nu face nimic să îl sprijine pe legendarul fotbalist. Ba chiar în ultimele zile de viaţă, Sameş urmărea din spital canalele sportive şi a încremenit de durere când a ascultat o declaraţie în direct a patronului Stelei, astăzi arestat la Poartă Alba. Episodul este povestit tot de soţia lui Ştefan Sameş, Lorena: “Când Becali a spus că pe el nu-l interesează soarta lui Ştefan Sameş şi că nu poate face nimic, soţul meu s-a simţit atât de rău încât a izbucnit şi parcă vorbea cu televizorul. A spus de faţă cu cei prezenţi în salon: Am să te urmăresc din lumea sufletelor cât o să trăieşti!”.

“Pentru Sameş, Steaua strălucea mai puternic decât orice stea de pe cer!”

Ştefan Sameş este originar din Ilfov, din Dobroești, dar aproape întreaga carieră de fotbalist și-a petrecut-o la Steaua…
Lorena Sameș: Da, el este din Dobroești. Mergea mereu de acolo cu un tramvai, iar apoi alerga până la Stadionul 23 August, acolo făcea echipa pe vremuri antrenament. Chiar dacă a jucat pe la Craiova sau Rapid, iubirea lui a rămas Steaua. Atât cariera de fotbalist, cât și cea de antrenor l-au legat de acest club, chiar dacă a antrenat pentru o scurtă perioadă și pe Universitatea Cluj.

Cum a revenit la Steaua?

Aici este o poveste interesantă. Vasile Aelenei, Lajos Sătmăreanu și generalul Spiroiu, dar și Viorel Păunescu l-au vrut la echipă și Steaua de atunci nu se refuza. Acesta primise oferte să antreneze în Liga Națională (Liga 1), dar a spus nu, pentru că nu a mai vrut să fie departe de familie, așa că s-a întors la marea lui iubire. A fost în perioada lui Victor Pițurcă și a lui Viorel Păunescu, doi oameni criticați dur în ultimii ani, dar știți ce făcea Piți? De fiecare dată, făcea chetă în vestiar printre jucători si din banii adunați îi oferea antrenorilor de la grupele Stelei. Deși Păunescu plătea niște salarii extrem de bune, Piți le oferea această primă drept recunoștință din partea jucătorilor, pentru că dacă nu erau gloriile, ei nu deveneau fotbaliști. Steaua era un grup compact, dar apoi a venit Becali…

Ce s-a întâmplat din momentul în care a venit Gigi Becali?

S-a ales praful de club și de toată organizarea de acolo. Știți cum a ajuns să conducă Steaua? Când au făcut acel ”puci”, Gigi l-a pus pe Virgil, vărul său, să alerge după oamenii din consiliul de administrație pentru a le oferi bani grei. Dacă membrii refuzau, erau alte metode. În ziua când s-a aflat că Gigi a pus mâna pe Steaua, Ștefan a venit acasă și mi-a spus cu lacrimi în ochi: mi-e rușine că am fost forțat să votez împotriva voinței mele. Acela a fost începutul sfârșitului, de atunci Gigi și-a adus toată gașca de parveniți. Începând cu tușierul Argăseală.

“Ilie Balaci l-a poreclit Mutu” Care au fost cei mai apropiaţi colegi ai lui Sameş?

S-a înțeles bine cu toți, tocmai d-aia au avut rezultate, au format un grup unit, cu Vasile Iordache, Marcel Răducanu, dar fără îndoială, cel mai apropiat a fost Puiu Iordănescu. A fost unul dintre oamenii care au stat la capul său în acea perioadă. Şi el şi Vasile Iordache. Păi Iordache a leşinat când a aflat că soţul meu are cancer. A avut mulți prieteni. La Craiova, de exemplu, Ilie Balaci l-a poreclit Mutu, pentru că nu prea vorbea, era introvertit. Alți oameni despre care nu se știe că l-au ajutat au fost Cosmin Olăroiu și Mirel Rădoi. Oli a fost copilul lui, Ștefan l-a antrenat și Cosmin a rămas în țară după acea finală de Cupă dintre Steaua şi Dinamo, din 2011, pentru a fi alături de soţul meu. Oli ne-a ajutat extrem de mult în acea perioadă, la fel și Mirel Rădoi.

De ce l-aţi făcut maimuţă pe Duckadam?

Presa a interpretat greșit atunci, Ștefan l-a făcut pe Duckadam maimuță într-un alt context. Cei doi au fost prieteni buni și au rămas prieteni, atunci când a ajuns director de imagine, Ștefan l-a întrebat de glorii, că Helmuth avea o poziție prin care putea să-şi ajute foşii colegi, iar Duckadam i-a răspuns că nu are nicio putere, nu poate decide nimic. Atunci Ștefan i-a spus: Păi ce faci? Îi lași să își bată joc de tine, ce ești tu, maimuța lor? Acesta a fost contextul. Omul ăsta a iubit Steaua cum nu puteți să credeți, nu rata niciun meci, nimic. Știți ce spunea? Steaua mea strălucește mai frumos decât stelele de pe cer. El respira pentru Steaua.

Cum a trăit finala de la Sevilla din 86?

Intens, extrem de intens. A avut niște emoții extraordinare. S-a dus undeva prin Pipera și a văzut-o, dar în zilele acelea a fost extrem, extrem de emoționat.

Ştim că l-a iubit enorm pe nepotul lui Ştefan …
Când am aflat în februarie că este bolnav, știți cum am petrecut acele luni rămase? Cu cei dragi alături, cu Steaua la televizor și cu nepotul său, Ștefan. Oti, aşa îi spunea nepoţelului, care azi are 16 ani. A murit cu gândul la noi, la Oti şi la mine. Ştefan era viaţa lui, era un bunic desăvârşit. Știți ce a făcut acel tușier, Argăseală, că îmi aduc aminte iarăși de acel om. Ștefan cel mic a ajuns la club și era un copil muncitor și cu talent, dar fiind nepotul lui Sameș, profesorul-antrenor îl pedepsea doar pe el, până când a fost nevoit să renunțe treptat la iubirea pentru Steaua. Acum, revenind, pe patul de moarte mi-a spus atât: Vreau să nu mai iubeşti pe nimeni cum m-ai iubit pe mine.

Dacă tot a fost atât de chinuit la Steaua, de ce a mai rămas în club?

A rămas în club pentru că nu a vrut să se lase învins de acei oameni, de acei indivizi. El și oamenii ca el reprezentau Steaua și vroia să arate că Steaua nu moare, Steaua adevărată nu este doborâtă de acești parveniți. Știți că în ultimele sale luni, Steaua a tot jucat pe alte stadioane, chiar în ultima săptămâna de viață, când a aflat că este posibil ca Steaua să nu mai revină deloc în Ghencea, Ștefan s-a ridicat în fund în pat, și-a făcut cruce și cu perfuzia la mână mi-a spus: Mulțumesc cerului că am prins ziua în care nenorociții ăștia au plecat din Ghencea pentru că aia nu e casa lor. Aia e casa Stelei, nu a lor!”. Ăsta era Ștefan, Argăseală și Becali i-au pus crucea, dar niciodată, nici în ultimul ceas nu a negat iubirea pentru Steaua.

Articolul a apărut în revista IlfovSport și este scris de Narcis Drejan și Mădălin Munteanu


Stefan Sames, noi stelistii nu te vom uita NICIODATA! Tu, alaturi de ceilalti colegi de echipa si de generatie, ai facut pe teren brandul Steaua in fotbal!

Dumnezeu sa te odihneasca!


fcsteaua.ro - XRay

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
52 ani de la 20-05-1964

Ziua de nastere a lui Belodedici.

Unul din cei mai buni fundasi ai Stelei, al carui palmares include: 5 titluri si 4 cupe ale Romaniei, CCE (1986), Supercupa Europei (1987), 2 semifinale CCE. In toamna lui '88 a fugit din Romania comunista. A marcat 21 de goluri in 225 de partide.

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE