home
10-12-14

Părerea lui Bölöni vis-a-vis de litigiul actual

Ladislau Bölöni nu este indiferent faţă de problemele Stelei referitoare la sigla clubului. Câştigător al Cupei Campionilor Europeni în 1986 cu formaţia din Ghencea, Bölöni face un apel către reprezentanţii MApN.

“Ce câştigă Armata din toate astea? Nu cunosc dedesubturile legale, dar vorbeşte fostul sportiv al Stelei. Vremurile se schimbă. Până la urmă, indiferent ce spun Armata şi patronul, de acolo de unde este, Steaua nu e nici măcar a suporterilor. Steaua este a României!

La fel ca mănăstirile acelea din Moldova, care nu aparţin celor care merg la rugăciuni, nici preotului care slujeşte acolo, aparţin patrimoniului naţional! Nu ai dreptul să-ţi baţi joc de aşa ceva!

Armata vrea să recucerească gloriile. Şi nu mă gândesc doar la Cupa Campionilor Europeni, mă gândesc la handbal, la Gaţu, la echipa fantastică de hochei. Gigi Becali nu se gândeşte la astea, vrea să savureze cât mai mult din acest club de fotbal. A finanţat echipa, sigur, cu capacitatea lui financiară şi intelectuală, aia pe care o are. E normal să se întrebe:" Stai, domnule, eu unde sunt?."

O asemenea problemă merită un tratament foarte inteligent. Trebuie găsită formula de trecere a echipei din proprietatea statului la proprietate privată. Asta nu trebuie să fie un război între Ministerul Apărării Naţionale şi proprietar.

Vrem să avem un nou Rapid, un nou Dinamo, o nouă Steaua, Ministerul Transporturilor, Poliţia, Internele ori Armata trebuie să aibă capacitatea necesară de a preda ştefeta mai departe. Viitorul este în mâinile investitorilor”.


via sportnews.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE