home
06-12-14

Gaze lacrimogene şi bătaie pentru suporterii stelişti care au făcut deplasarea la Craiova, în Cupa României.

Dacă deplasarea Stelei la Craiova a fost una roditoare, roş-albaştrii calificându-se în semifinalele Cupei României (0-1), nu acelaşi lucru s-ar putea spune şi despre cei care au însoţit echipa.

Suporterii care au ales drumul cu autocarul a avut parte de senzaţii tari suplimentare şi o călătorie mai puţin liniştită, „piperată“ cu intervenţii ale trupelor speciale.

Cele câteva ore ale drumului de la Craiova la Bucureşti nu au fost lipsite de tensiune, deşi, de obicei, întoarcerea e lipsită de vreo formă de scandal, din pricina oboselii acumulate înainte şi în timpul meciului.

Aproximativ 50 de membri ai Peluzei Sud Steaua au decis să facă deplasarea împreună, cu un autocar, ceea ce a permis un control mult mai bun pentru aceia care-i consideră un pericol major. Pe lângă obişnuita prezenţă a Jandarmeriei, şi trupele din Detaşamentul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (DIAS) i-au urmărit pe suporteri, un lucru mai puţin obişnuit şi inexplicabil în astfel de contexte.

Potrivit celor prezenţi în automobil, şoferul a fost somat să nu oprească în niciun loc până la ajungerea în capitală, cu toate că rezonabile erau popasuri pentru mâncare şi alte nevoi fiziologice. Pentru a se asigura că nu vor pune probleme, forţele de ordine care i-au însoţit pe suporteri au folosit gaze lacrimogene în interiorul autocarului, suplimentate cu ameninţări cu bătaia, în cazul încercărilor de a face vreo oprire pe drum.
Acestea s-au şi adeverit, mai mulţi suporteri fiind agresaţi fizic fără menajamente, consemnându-se un alt episod de abuzuri din fotbalul românesc.

adevarul.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE