home
25-09-14

Steaua Rangers revine in elita hocheiului romanesc

Roș-albaștrii au învins cu 6-5 deținătoarea Cupei României la Hochei, Sport Club Miercurea Ciuc, la capătul unei partide nerecomandate cardiacilor.

După o primă repriză încheiată cu 1-3 – ciucanii surprinzându-i pe steliști cu două goluri marcate în minutele 2:19 și 2:52, în a doua repriză jocul s-a încins și mai tare, mai ales după ce echipa din Ciuc a mai reușit o lovitură, înscriind în primele 30 de secunde de la reluarea meciului.
Începutul ultimei runde a mai adus o reușită pentru Miercurea Ciuc, care a ridicat scorul la 2-5 și părea că soarta partidei e deja pecetluita.
Au venit însa ultimele 10 minute ale meciului, când furia roș-albastră s-a dezlănțuit pe patinoarul din Cârța, aruncând în aer tribunele înțesate de suporteri harghiteni. Hocheiștii noștri au rupt plasa adversarilor, administrându-le necruțător nu mai puțin de 4 goluri în 6 minute (!).

Finalul meciului s-a disputat în tensiune maximă, care a dus și la o busculadă pe gheață între jucători, dar nimic nu a mai putut întoarce soarta partidei impusă de militari într-un stil de-a dreptul senzațional.
Prin dăruirea lor exemplară, hocheiștii steliști demonstrează că vor avea un cuvânt greu de spus în actuala ediție a campionatului național.

Eroii acestei seri au fost: căpitanul echipei Ioan Timaru (cu 2 goluri), Pavlo Akimov (2), Andriy Butochnov și Denys Zabludovsky.
La finalul partidei, antrenorul roș-albaştrilor Nelu Alexe a declarat că echipa sa a meritat din plin victoria și că scorul ar fi putut fi mult mai clar în favoarea C.S.A. Steaua Rangers, dacă nu ar fi existat greșelile survenite din lipsa rutinei competiționale pe care o au echipe precum cea din Ciuc sau din Brașov.
La rândul lui, căpitanul roș-albaștrilor Ioan Timaru a declarat că victoria a fost una de moral, pe care echipa o dedică în semn de ”bun-venit” președintelui Cristian Cîrlan, reîntors din acest sezon la conducerea hocheiului stelist.
Fost președinte al C.S.A. Steaua Rangers și vice-președinte al Federației Române de Hochei, Cristian Cîrlan s-a retras la finalul ediției de campionat 2011/2012, când echipa a cucerit ultimul trofeu din palmaresul ei – Cupa României.

Sursa: CSA Steaua

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE