home
01-07-14

Galca fata cu reactiunea si paltonul

In articolul "Costel Galca, noul antrenor al Stelei" am scris: "Daca Becali a invatat ceva din episodul Reghecampf, atunci va reformata organigrama astfel incat Steaua sa nu mai ramana in aer printr-o plecare intempestiva din club. MM Stoica este condamnat definitiv, deci trebuie sa fie istorie in organigrama Stelei si imediat postul lui eliberat si ocupat." Nu a facut. Fie ca nu a invatat nimic, fie avocatii i-au alimentat speranta ca va iesi repede si se va ocupa el “de toate”.

La Steaua este nevoie urgenta un manager sportiv. Becali trebuia sa numeasca un manager capabil sa administreze activitatea sportiva la un club de talia Stelei. Simpla angajare a unui nou staff tehnic in organigrama actuala, va genera un recul in activitatea clubului si a echipei. E ca un trup cu inima(staff tehnic), sange(lot), cerebel(antrenor), dar fara o parte din creierul mare(managerul sportiv). Argaseala nu poate acoperi si "partea economica" si cea sportiva. In plus, informatiile si relatiile lui din lumea transferurilor sunt limitate, pentru ca nu a fost implicat decat in faza finala, la intocmirea si semnarea actelor. Pe Argaseala il tine in functie pentru ca este “de incredere” si stapaneste regulamentele FRF si LPF, nu pentru ca este vreo competenta ca presedinte de club sau manager “pe partea economica” (sic!). Helmuth Duckadam e doar presedinte de imagine si punct.

Cat timp a fost Reghecampf la Steaua si Becali in penitenciar, alergatura, relatiile si contactele in vederea transferurilor le facea Ana Maria Prodan. Mai “pe interes”, in contul ei, mai voluntar, in contul sotului, cand nu era impresara a jucatorilor respectivi (Varela, Piovaccari etc.). Cu Reghe plecat, cu MM Stoica si fratii Becali la inchisoare, Becali nu mai are la dispozitie pe nimeni de incredere, cu experienta si relatii, care sa deschida usile pe la cluburile potentiale furnizoare de jucatori sau sa faca scounting. Nu trebuie sa se inteleaga ca ei sunt cei mai buni. Trebuie tradus ca Steaua si-a rezolvat, aproape exclusiv, problema relatiilor prin intermediul lor. Cu Becali & Co. la puscarie, Steaua a ramas izolata si anesteziata in propria strategie organizationala de a nu avea un manager sportiv in functie si un departament de scounting profesionist si operational.

Sunt persoane in care Becali are o mare incredere (Teia, Virgil si Argaseala), dar nu pune baza pe competenta si flerul lor la jucatori. Nu mai punea nici in MM Stoica. Doar in Reghe. Pe perioada de detentie, Reghe era foarte important pentru Becali. Nu atat ca antrenor, cat ca ochi format pentru jucatori. Cu siguranta, Reghe a facut un plan de transferuri detaliat, dar a plecat cu el cu tot, mai ales ca nu s-a renuntat amiabil la clauza de reziliere. De asta Becali nu vrea acum sa arunce cu banii pe jucatori. Chiar daca ar aloca milioane de euro pentru transferuri, la Steaua nu exista nimeni calificat sa o faca in mod responsabil si profesionist. Garantie zero. Trist, dar adevarat!

De ceva ani, Becali manifesta o reticienta maladiva la transferuri, din cauza tepelor luate si in conditiile in care avea acces nemijlocit la informatii si se putea consulta liber cu oricine. Cand a fost in libertate, a dat pe apa sambetei multe milioane de euro. A dat si cand s-a consultat cu cei pe care ii considera avizati. Din cauza asta nu a mai delegat nimanui decizia la transferuri. Deviza lui declarata este: “Nu mai iau decat ce cunosc si vad cu ochii mei! Daca pierd, sa pierd pe mana mea!”. Dar nici in cosmarurile lui nu visa ca va ajunge intr-o zi in spatele gratiilor.

Acum, pe langa restrictia de libertate si comunicare, normala intr-o inchisoare, si-a mai taiat singur si craca de sub picioare, cand era mai mare nevoie consultari si decizii de primenire a lotului. Pedeapsa suplimentara aplicata de penitenciar, dupa iesirea lui in decor de 24 ore, a venit intr-un moment cat se poate mai prost pentru Steaua. Daca pastra intact statutul de “semi liber”, putea sa vorbeasca 8 ore/zi non stop la telefon sau sa se intalneasca la Academia lui Hagi cu staff-ul Stelei si diverse persoane pentru consultari sau negocieri.

Dupa ce Reghecampf l-a lasat balta pentru bani, cand nu se astepta, presupun ca nu mai are incredere nici in el insusi, cu atat mai putin in persoanele care vin si propun Stelei jucatori de care el habar nu are si nici nu are libertatea sa se informeze. Izolat in celula, cred ca Becali masoara de “n” ori pana sa taie o data, pentru ca orice euro investit ca in Mihai Costea, acum va atarna ca o piatra de moara in bugetul imprevizibil al Stelei.

Momentan, expertiza lui Galca, ca antrenor si “ochi la jucatori”, nu este inca legitimata de nimic, si modul cum a gestionat primul stagiu de pregatiri nu a transmis nimanui o stare de siguranta. Mai mult, dupa 2-5 cu Lugano, a declarat senin ca e inca in cautari de sisteme, unii jucatori sunt fara atitudine … si a cerut mai mult timp. In principiu e corect, dar la Steaua nu e loc de asa ceva, mai ales in criza teribila de timp.

Reghe si-a permis “scor de maidan” cu echipe de liga a 2-a sau de mana a doua (1 - 5 cu Nurnberg, 0 - 2 cu Baku) abia in 2014, dar numai dupa ce:
- A debutat cu dreptul in primul stagiu de pregatire(iunie-iulie 2012). In 7 meciuri a avut 4 victorii (4 – 0 cu Lokomotiv Plovdiv, 4 - 2 cu Basel, 2 - 1 cu VfR Aalen si 3 – 0 cu Lovech), 2 egaluri (1 - 1 cu Ludogorets, 0 - 0 cu Zestafoni) si numai o infrangere(2 - 3 cu FC Salzburg);
- A urmat apoi un parcurs de exceptie in 2012-2013. A calificat si a castigat o grupa de Europa League, a pornit ca din pusca in Liga 1, ca apoi sa bata Ajax, Chelsea si sa castige campionatul la pas, cu 5 etape inainte;
- A calificat Steaua in grupele Champions League dupa 6 ani.
Acel 1-5 cu Nurnberg, din iarna lui 2014, nu l-a bagat nimeni in seama. Reghecampf era pe val si confirmat. Emana incredere si stapanire totala a situatiei de la Steaua. Putea sa piarda un amical cu 10-0. Nu-i spunea nimeni nimic, nici macar Becali. Presa latra un pic la el si atat.

Galca nu este situatia lui Reghe din 2012. Nici ca lot, nici ca suport nemijlocit si total de la Becali in raport cu restul lumii. In 2012-2013, Reghe declara ca vorbeste zilnic cu Becali si MM, se consulta si primeste sprijin in tot ce solicita. Din martie 2014 a ramas singur si a sutinut public ca nu are nevoie de manager: “Ma descurc foarte bine!”. Dupa ce a plecat la Al Hilal, a marturisit ca i-a fost foarte greu cand a ramas singur si Steaua trebuie sa schimbe situatia asta. Avea dreptate. Va dati seama cat de greu ii este lui Galca?

Intre Galca si Becali (sau oamenii de incredere ai lui) nu mai este un manager care sa amortizeze socurile, sa aiba timp de discutii, de solicitari, de explicatii si lamuriri, iar Galca sa-si vada de antrenorat. Daca Galca nu va solicita suport la timp si nu se va concentra pragmatic sa evolueze lucrurile in sensul de “no comments”, cum a inceput Reghe, atunci va ramane singur fata cu reactiunea interna si externa, pe langa presiunea enorma de a disputa intr-o luna meciurile care 99% ii decid “paltonul”. Nu-l va apara nimeni si nimic. Doar rezultatele.

Iulie este o luna infernala pentru Galca si Steaua: 10 meciuri din 3 in 3 zile, din care 6 oficiale si 2 “to be, or not to be …” in grupele UEFA!

Primul joc oficial se va disputa pe 11 iulie, Supercupa Romaniei cu Astra. Apoi, urmeaza dubla cu Stromsgodset. Intre cele doua manse mai e programat si meciul din optimile “Cupa Ligii”(competitie noua). Campionatul 2014-2015 incepe pe 25 iulie. Daca o elimina pe Stromsgodset, Steaua va mai disputa pe 30 iulie si prima mansa din turul 3 preliminar al Champions League.

Programul 1-30 iulie
1 iulie - amical Ludogoreţ (Bulgaria)
3 iulie - amical Anderlecht (Belgia)
5 iulie - amical Oldham (Anglia)
7 iulie - amical AEL Limassol (Cipru)

11 iulie - Supercupa Romaniei cu Astra
16 iulie - Prima mansa turul 2 preliminar al Champions League cu Stromsgodset IF
19 iulie - Cupa Ligii (adversar necunoscut)
23 iulie - Mansa a doua turul 2 preliminar al Champions League cu Stromsgodset IF
27 iulie - Etapa Liga 1 (adversar necunoscut)
30 iulie - Prima mansa turul 3 preliminar al Champions League (adversar necunoscut)

Esecurile nu vor fi digerate de nimeni.
Doar de dusmani si acei “suporteri”, care din diverse motive le doresc echipei Steaua.
“Sper sa nu intre in grupe, oricare ar fi ele si sper sa termine campionatul pe locul 7 sau 8.” – sa citez din dorinta fierbinte a unui user “ros albastru”, exprimata recent pe forumul fcsteaua.ro. Pentru ei Galca va fi “Eroul din infrangeri”.

Eu sper sa fie Eroul celor multi, cei care iubesc echipa Steaua, vor performanta, se bucura la victorii, sufera la infrangeri si o sustin indiferent de rezultate, daca jucatorii dau dovada de atitudine si respect fata de fotbal si de culorile ros albastre.

Pentru asta trebuie ca Becali sa aduca managementul Stelei la o stare de normalitate, nu sa-l lase pe remote control intre Poarta Alba si Jilava. E greu sa scoata din gamela de puscarias un manager de top, dar si mai greu ii va fi singur lui Galca fata cu reactiunea si paltonul.

XRay




FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE