home
16-03-14

Povestea lui Robert Valceanu

Trecuse deja mai bine de un minut după expirarea timpului regulamentar de joc al meciului Steaua-Gaz Metan Mediaş (3-0). Unii dintre spectatorii prezenţi pe arena din Ghencea începuseră să plece. Scorul era 2-0. „Stai, mă, să vedem şi lovitura asta liberă şi mergem!”, spunea un suporter către amicul său. Publicul a început să aplaude când l-a văzut lângă balon pe tânărul care nu împlinise nici 17 ani, Robert Vâlceanu (1,66 m!). Şut la colţul scurt, aproape de vinclu. Foarte bine plasat. Şi gol!

Puştiul Stelei a înscris la debutul său, iar raidurile şi mişcările excelente din teren ale lui Popa, driblingurile braziliene ale lui Sânmărtean sau insistenţa cu care Piovaccari căutase golul treceau doar la index în albumul de amintiri al fanilor. Toată lumea vorbea, la final, doar de Vâlceanu. Robert Vâlceanu.

A câştigat de unul singur finala pe Municipiu. Hat-trick de senzaţie

În urmă cu mai bine de patru ani, pe o vreme caniculară, pe stadionul Dinamo se disputa finala pe Municipiu a echipelor de juniori 96 dintre ProLuceafărul şi Steaua. În tribună se afla şi Petre Marin, pe atunci jucător activ la roş-albaştrii, dar care venise să-l vadă pe fiul său care evolua la şcoala lui Marcel Pigulea. Însă poate chiar cel mai mic jucător de pe teren, de la Steaua, care purta tricoul cu numărul 10 şi era singurul atacant al echipei, reuşea să ia faţa tuturor. Dribling, viteză, şut, execuţii! Hat-trick de senzaţie al piticului (un gol înscris chiar din lovitură liberă) şi Steaua ieşea campioană la grupa 96 datorită acestui Robert Vâlceanu. Chiar dacă era cu un an mai mic decât ceilalţi, puştiul părea un lider. „Robert e unul dintre copiii cu care noi ne mândrim la Academie. Stilul lui de joc şi calităţile pe care le are îmi amintesc de Adrian Ilie”, spunea atunci Narcis Răducan, care urmărea atent, în calitatea sa de director sportiv, tot ce se întâmpla la grupele de copii şi juniori ai Stelei. Duminică, ProSport a vorbit cu mai mulţi antrenori de juniori, unii dintre ei au lucrat cu Robert, alţii l-au văzut la lucru împotriva echipelor lor. "A fost lider al generaţiei lui. Foarte tehnic, dar, în acelaşi timp extrem de determinat. Punea piciorul la orice minge, nu fugea de duelurile tari. O singură problemă a avut: talia. L-a dezavantajat". Din acest motiv, Vâlceanu nu şi-a câştigat poziţia la loturile naţionale. "În locul lui a fost preferat Răzvan Popa", a explicat pentru ProSport unul dintre tehnicienii care l-au urmărit mai mulţi ani pe actualul elev al lui Reghecampf. Foşti colegi la Steaua, Popa şi Vâlceanu s-au despărţit în momentul în care patronul formaţiei din Ghencea a luat decizia de a desfiinţa Academia, primul a mers la Sportul, iar la 15 ani şi două luni a debutat în Liga 1. Mai târziu, Popa s-a transferat la Internazionale Milano, iar în prezent joacă la formaţia Primavera a clubului italian.

Vâlceanu, la 13 ani: "Sunt mic, dar am să ajung la echipa mare"

ProSport avea în acea perioadă un serial intitulat „Marchez pentru tine”. Rubrica era centrată pe un copil talentat care îşi dorea să fie răsplătit cu victoria echipei sale favorite într-un meci din Liga 1. Robert Vâlceanu avea atunci 13 ani şi mintea invadată de zeci de visuri.

Sub titlul „Steaua are şi un Motănel”, cu trimitere la faptul că la echipa mare juca Bogdan Stancu, atacant pe care Robert îl admira, articolul publicat în ProSport găzduia, printre altele, şi o declaraţie tulburătoare a mogâldeţei din Ghencea: „Acum sunt mic, dar, într-o zi, o să apuc să joc pentru echipa mare a Stelei. Idolul meu este Bogdan Stancu. El va marca două goluri în meciul cu Universitatea Craiova, iar partida se va termina cu scorul de 2-1 pentru noi”. Simţul de anticipaţie al puştiului a uimit pe toată lumea. Steliştii au câştigat atunci chiar cu 2-1, prin golurile lui Stancu şi Surdu, iar Robert jubila.

"Din banii pe care îi voi câştiga ca fotbalist, îi voi ajuta pe părinţii mei. Ei lucrează la o firmă de deratizare"
Robert Vâlceanu, pe vremea când era junior la Steaua

Reghecampf: „Lăsaţi-l în pace!”

Timpul a trecut, Gigi Becali a desfiinţat Academia, dar Vâlceanu, care de la 5 ani şi jumătate bătea mingea pe terenurile din Ghencea, n-a dorit să dea bir cu fugiţii aşa cum s-a întâmplat cu mulţi copii talentaţi. Şi el şi portarul Cojocaru au rămas pe loc. Iar acum răbdarea lui a fost răsplătită. Apariţia lui în luminile reflectoarelor, după golul marcat la debut sâmbătă seara, îl îngrijorează pe Reghecampf. „Lăsaţi-l în pace! E bine pentru moralul lui că a înscris acum la primul său joc la Steaua, dar mai are multe de învăţat. Acum jocul şi scorul mi-a permis să-i ofer această şansă, dar va fi greu să joace pentru că avem un lot numeros şi foarte valoros”, a spus antrenorul, care a fost aplaudat de public că l-a lăsat pe puştiul de 16 ani să execute acea lovitură liberă, care poate l-a lansat în fotbalul mare. Specialiştii i-au detectat deja calităţile, iar fanii din Ghencea au fost seduşi. După momentul din finalul partidei cu Gaz Metan, s-au deschis noi perspective atât pentru jucătorul de 1,66 m, cât şi pentru Steaua. Şi dacă aţi ratat golul al treilea...

Trecuse deja mai bine de un minut după expirarea timpului regulamentar de joc al meciului Steaua-Gaz Metan Mediaş (3-0). Unii dintre spectatorii prezenţi pe arena din Ghencea începuseră să plece. Scorul era 2-0. „Stai, mă, să vedem şi lovitura asta liberă şi mergem!”, spunea un suporter către amicul său. Publicul a început să aplaude când l-a văzut lângă balon pe tânărul care nu împlinise nici 17 ani, Robert Vâlceanu (1,66 m!). Şut la colţul scurt, aproape de vinclu. Foarte bine plasat. Şi gol!

„L-am lăsat pe Vâlceanu să execute lovitura liberă pentru că la antrenament e unul dintre jucătorii care reuşeşte să marcheze cel mai des din aceste faze”
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua

„Îl vedeţi voi mic de statură pe Vâlceanu, dar e bombă atomică acest copil”
Laurenţiu Reghecampf, în ianuarie când l-a luat în primul cantonament din Spania

Cel mai tânăr marcator din istoria Stelei!

Robert Vâlceanu a intrat deja în istoria Stelei prin golul marcat sâmbătă seara! În statistică nu se regăseşte niciun alt fotbalist al roş-albaştrilor care să fi marcat vreun gol în Liga 1 mai devreme să împlinească 16 ani, 11 luni şi 17 zile atât cât avea Robert la ora meciului cu Gaz Metan. Şi asta la debut! Până acum, Alexandru Piţurcă se putea lăuda cu un astfel de record, pentru că în iunie 2001 el marca la numai 17 ani, 7 luni şi 16 zile un gol în meciul Steaua-FC Argeş, scor 3-3.

Totuşi, în Liga 1, Robert Vâlceanu nu e cel mai tânăr marcator în meciul de debut. El se află pe locul doi într-o astfel de ierarhie, după dinamovistul Iosif Varga, care pe 24.08.1958, la partida cu Steagul Roşu (scor 6-0) avea doar 16 ani, 8 luni şi 20 de zile când a marcat. (Răzvan TOMA)

„Latovlevici dorea să bată el lovitura liberă, dar Mister (n.r. - antrenorul Laurenţiua Reghecampf) a strigat de pe margine să execut eu. Am avut emoţii în faţa publicului din Ghencea”
Robert Vâlceanu

166 de centimetri măsoară în înălţime Robert Vâlceanu

Gheorghe Hagi avea 17 ani, 9 luni şi o zi când a înscris primul său gol în Divizia A, pe 06.11.1982, chiar contra Stelei, scor 2-2! El juca atunci la Farul Constanţa

Ilie Balaci avea 17 ani, 2 luni şi 12 zile când a marcat prima dată pe prima scenă fotbalistică a ţării. Pe 25.11.1973, la FC Argeş-Universitatea Craiova

Gicu Dobrin avea 16 ani, 2 luni şi 10 zile când a înscris primul gol în Divizia A, pe 10.11.1963, în meciul Dinamo Piteşti-UTA, scor 3-0

# Niciunul dintre ei n-a marcat însă la debutul în prima ligă

ProSport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE