home
02-12-13

Steaua reuseste sa nu piarda in fata Petrolului

Steaua – Petrolul 1 – 1

Nu s-a văzut în această seară diferența dintre o echipă de Champions League și una de pluton din campionatul României. Meciul a fost spectaculos, dominat în mare măsură de echipa oaspete, jucătorii Petrolului având ocazii imense de gol în cea de-a doua repriză.

Roș albaștrii au avut doar trei minute cu adevărat bune de joc, interval în care s-a marcat golul stelist, prin jucătorul Prepeliță. În cea de-a doua parte a meciului, deși ne așteptam că jocul favoriților noștri să crească, cunoscut fiind faptul că prestația elevilor lui Reghecampf este mai bună în partea a doua a jocurilor, am văzut o evoluție ștearsă a gazdelor, pe alocuri jenantă. Pur și simplu au fost momente în care Petrolul a dominat clar meciul, iar golul egalizator a venit firesc. Mai mult, oaspeții puteau să marcheze și al doilea gol și doar Tătărușanu, Varela și Szukala au reușit să împiedice dezastrul.

Se vede clar epuizarea psihică în cazul jucătorilor Stelei, gafele lui Latovlevici sunt incredibile, iar greșelile de plasament și lipsa de eficiență a lui Bourceanu au darul de a stârni îngrijorare. Pe banda stângă, în apărare, nu prea sunt soluții atunci când Latovlevici este furat de peisaje, Tănase, probabil cel mai bun fotbalist de bandă al Stelei în această primă parte de campionat, a terminat bateriile, iar la mijlocul terenului jocul nu se leagă. În aceasta seară, elevii lui Cosmin Contra au jucat extrem de agresiv, au făcut un pressing fantastic și, așezați excelent în teren, au reușit să blocheze din fașă orice tentativă de atac pozițional din partea gazdelor. Despre atac se pot afirma aspecte și mai grave. Singurul fotbalist care trezește o relativă încredere este italianul Piovaccari în timp ce Adi Popa și Nicolici sunt absolut inexistenți. Popică este avantajat doar de faptul că aleargă ca un nebun (blestemul Nicoliță) dar eficiența sa în fața porții tinde spre zero. O dovadă clară a ineficienței atacului este reprezentată de faptul că golul a venit, din nou, de la un jucător cu profil defensiv.

După fluierul final al arbitrului partidei, antrenorul Reghecampf s-a dezlănțuit, având o criză nervoasă în fața elevilor săi și demonstrând că jocul mai slab și rezultatul nesatisfăcător nu reprezintă o întâmplare ci mai degrabă efectul unei stări de nervozitate și a lipsei de soluții.

În aceste momente Steaua păstrează șanse reale de a câștiga titlul de campioană a României dar nu mai este favorită deoarece Astra Ploiești s-a distanțat la 4 puncte de echipa roș albastră.

Il Soldatino

via asavoaeicatalin.wordpress.com

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE