home
16-11-13

Totul pentru goluri, pentru atac si pentru calificare

Dacă aș fi în locul selecționerului Pițurcă, aș renunța la prudență și aș arunca toate atuurile, puține la număr, încă din primul minut al partidei retur cu Grecia. Nu sunt de acord că „trebuie să avem răbdare”, să fi prudenți ca să nu primim gol, încercând ca să marcăm un prim gol până în minutul 70 și după aceasta să-l marcăm și pe al doilea (Ilie Dumitrescu).

Prefer să marcăm două goluri până la pauză chiar și cu riscul ca grecii să ne marcheze și ei unul, urmând ca să încercăm să intrăm în prelungiri cu scorul de 3-1 decât să avem un ipotetic scor de 2-0 în minutul 80 și să tremurăm pe parcursul celor 15 minute de asediu elen la poarta noastră. Bineînțeles, dacă am putea să obținem acel 2-0, jucând în maniera „cel mai bun atac este apărarea”.

Găsesc că acest tip de meci trebuie pregătit sub forma „călcați-i pe ochi” (Emerich Ienei) mai importantă fiind montarea tricolorilor pentru a marca, nu doar pentru a ataca de dragul unei casete tehnice care să ne demonstreze nouă, suporterilor, faptul că „s-a încercat”. Așadar, atacul trebuie să fie filosofie de joc, condiția și totodată instrumentul, iar misiunea va fi încheiată cu succes doar dacă ar aduce goluri. Am văzut zeci de partide în care echipa mai valoroasă pur și simplu intra cu mingea în poarta adversarilor atunci când avea nevoie de gol sau de goluri și de aceea consider că poarta grecilor trebuie să reprezinte un magnet pentru fiecare tricolor.

Meciul va începe cu oaspeții calificați la Campionatul Mondial din Brazilia și doar două sau trei goluri românești ar schimba echipa care va merge la Rio. Acesta este punctul de plecare în pregătirea meciului, tricolorii trebuie montați pentru a marca, fiecare minut care va trece va reprezenta apropierea de un deznodământ nefericit pentru noi. Prefer un scor de 3-2 pentru echipa Națională, cu zece mari ocazii de gol tricolore, decât un 1-1 chinuit, cu pase laterale. Nu știu cât de capabil este Piți să pregătească partida de această manieră, dat fiind faptul că, mai degrabă, selecționerul român este un „închizător” al jocului. Mai mult, nu știu cât de mult mai crede el însuși în capacitatea propriilor jucători de a întoarce rezultatul care le este defavorabil în clipa de față. Din ce am văzut aseară la conferința de presă de după meci, am văzut un selecționer șovăielnic și descurajat. Să sperăm că și-a revenit între timp.

Așadar, pe lângă probabila reintrare a lui Tătărușanu, sper ca Pițurcă să joace cu Mățel, Chiricheș, Goian și Latovlevici, cu Gardoș în fața apărării, să-l mute în banda stângă pe Stancu și să-l introducă titular pe Maxim în spatele vârfurilor, pe Marica vârf împins, să joace cu Grozav în fața apărării, lângă Gardoș) și cu Torje în banda dreaptă. Din păcate, aceasta nu este cea mai bună echipă pe care fotbalul românesc ar putea-o avea la acest retur, pentru că Bourceanu și Chipciu ar fi adus un plus jocului Naționalei, dar este cea mai bună variantă de care dispunem în aceste momente, singurul mare punct de întrebare fiind acela dacă Nicoliță va fi introdus în locul lui Torje. Personal, aș merge pe mâna care a fost „moartă” în Grecia, tocmai pentru că Gabi a rămas dator unei țări întregi, iar singurul gol al partidei a venit în urma centrării sale. În plus, centrările sale din viteză sunt mai bune decât ce ne-a arătat Nicoliță în trecut. Probabil că Piți îl va alege pe Bănel pentru că va dori ca să asigure banda dreaptă, cunoscut fiind faptul că ex stelistul are o disponibilitatea la efort mai mare.

Il Soldatino

via asavoaeicatalin.wordpress.com

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE