15-09-13

Greu cu cei puternici

România pierde odată cu înfrângerea pe teren propriu în fața echipei Turciei (!) șansele de a prinde un baraj pentru campionatul mondial din Brazilia. Bineînțeles, se poate vorbi de șanse teoretice dar am mai văzut acest film de câteva ori până acum și de fiecare dată s-a terminat prost pentru noi.

Este greu să prinzi calificări la campionate mondiale atunci când „locul întâi din grupă” mătură cu tine pe jos atât acasă cât și în deplasare, dând senzația că ar putea să-ți marcheze și douăsprezece goluri sau atunci când adversari mediocri ca Ungaria te conduc de două ori pe tabela de marcaj, iar tu egalezi în minutul 93.

Ieri, cronicarii nației făceau calcule legate de adversarii cei mai „accesibili” pe care i-am fi putut întâlni în baraj, aseară fotbalul le-a dat încă o lecție. Ungaria este o echipă extrem de slabă în timp ce Turcia are jucători mult mai valoroși decât ce se găsește acum prin lotul național din țara noastră. Inclusiv campionatul turcesc este net superior celui românesc, la noi doar Steaua ar putea să se lupte de pe poziții relativ egale cu Galata, Fener sau Besiktas. De altfel, s-a cam făcut dreptate deoarece, în meciul tur, doar norocul și problemele din lotul adversarilor ne-au ajutat să învingem.

Despre joc, prea puține lucruri. Românii au stat cu „fundul în poartă” până ce au primit primul gol. Bineînțeles, a fost acel iureș, la debut, în careul advers timp de 5 minute. A fost binecunoscutul recital românesc, unul care să răsplătească efortul depus de suporterul care a plătit prețul de 150 de lei pentru un bilet la tribună. După această nebunie autohtonă, adversarii, proaspăt ieșiți dintr-o răceală inexistentă, au pus stăpânire absolută pe joc. Primii la minge, posesie prelungită, pressing până în apropierea careului nostru.

În aceste condiții, golul turcesc a venit firesc dar, dintr-o poziție nefirească, deoarece atacantul lor a reușit performanța de a marca cu o lovitură de cap, prins fiind într-un clește între apărătorii noștri centrali. Ai noștri au ieșit la joc nu ca urmare a unei premeditări ci a unei stări de disperare. Erau obligați să marcheze dar vântul le bătea din față, iar turcii erau nemiloși așa cum au fost mereu de-a lungul Istoriei. Era prea târziu pentru noi deoarece apărarea adversă a funcționat aproape perfect, iar în puținele situații când românii s-au apropiat periculos, au avut ghinion sau au irosit șanse bune de a marca. Automat, adversarii au beneficiat de spații imense de joc și a venit golul doi, unul care „plutea” în aer încă de la pauză.

Marica, jucătorul curtat prin ziare de toată Europa, a mimat fotbalul, câștigând doar câteva baloane în prima repriză. Fotbalistul fără de echipă a clacat, iar vigilentului Pițurcă nu-i putea scăpa acest amănunt, schimbându-l pe atacant la pauză. De altfel, ar fi fost foarte greu de dat explicații, în eventualitatea unei înfrângeri pe teren propriu FĂRĂ GOL românesc, de ce un fotbalist care nu a s-a antrenat de câteva luni într-un cadru organizat la o echipă de club, ar fi jucat 70-80 de minute deși toată lumea ar fi văzut că a fost o mână moartă. Mai era și umbra lui Mutu…

Citesc în presa noastră că Giovanni Becali are nesimțirea de a blama publicul român pentru „tupeul” de a-i cere selecționerului demisia. În traducere, cum naiba plătitorii români de bilete scumpe, care nu și-au făcut vile și palate pe spatele fotbalului românesc și care și-au scuipat plămânii tot meciul pentru a-i încuraja pe jucători, să aibă tupeul să ceară îndepărtarea omului protejat (instalat?) și preferat de verii Becali la cârma echipei Naționale? Acum Pițurcă are nevoie de ajutor după ce i-a convocat pe Marica și pe Neagu, iar ajutorul nu întârzie să apară de la cei ce-l protejează și care i-au cerut cu insistență instalarea atunci când selecționer era Răzvan Lucescu.

Revenind la jocul nostru, cu greu putem să găsim fotbaliști care s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Poate Raț, Mățel și Goian. Maxim a revigorat serios jocul băieților noștri, dând senzația că este singurul fotbalist român capabil să joace în viteză dar călcâiele și schemele l-au mâncat. În rest, mediocritate și blocaj psihic.

Gigel Bucur a fost introdus prea târziu pe teren, într-un moment în care nu se mai putea vorbi de organizare a jocului și de rațiune. Ai noștri erau epuizați și cărau mingile în față pentru a fi pierdute de Maxim și Popa. Acesta din urmă a realizat marea performanță de a pasa la un adversar, aflându-se la 80 de metri de poarta proprie în calitate de ultim apărător pe bandă, de parcă ar fi venit atunci de la o muncă epuizantă. Intrase de zece minute. Tănase a fost aproape inexistent, Chiricheș suficient și indolent, iar Bogdan Stanciu a fost degeaba pe teren. De altfel, nici nu știu ce a căutat în lotul național.

Una peste alta, începe reconstrucția. Am pierdut o nouă calificare dar nu e o tragedie deoarece ne-am cam obișnuit. Fotbalul nostru a murit odată cu momentul retragerii lui Hagi și cel al desființării grupelor de juniori. În plus, Pițurcă nici nu avea ca obiectiv această calificare, așa cum a și spus-o răspicat, tot așa cum ne-a anunțat și Iordănescu la un moment dat „Cehia și Olanda pornește ca favorite”. Publicul nostru este sensibil și cunoaște cauzele profunde ale prăbușirii dar și unde există speranțe, acestea fiind motivele pentru care aseară s-a cântat pe stadion „Mitică la pușcărie”, iar la meciurile Stelei din Europa se adună câte 50.000 de oameni.

Catalin Asavoaei

(articol preluat cu permisiunea autorului de aici)