home
31-08-13

Potul cel mare

Steaua încearcă să joace în forță și pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri și să aducă jucători de valoare pentru a se întări în vedere meciurilor pe care le va susține în Uefa Champions League.

Pentru mine, acesta este un semn că Reghecampf a reușit să-i convingă pe cei din jur că echipa sa poate să obțină performanțe superioare dar și faptul că George Becali a mirosit momentul, fiind dispus să riște cu niște bani pe care oricum nu-i scoate din buzunarul propriu.

Oferta făcută de George Becali este una impresionantă dacă e să ținem cont de banii care se vehiculează în campionatul României atunci când vine vorba de „importuri”.

Interesant pentru mine este faptul că jucătorul ezită deși, din punctul meu de vedere, efortul financiar din partea clubului este considerabil, atâta vreme cât, mai degrabă fotbalistul ar fi în avantaj și nu echipa. Și apoi ce te faci dacă adevărații artizani ai victoriilor, cei care au pus osul la treabă și au ridicat această echipă, s-ar putea simți nedreptățiți? Pentru că Marica poate veni, poate confirma sau poate avea insucces, ar lua o parte din bani, în timp ce salahorii ar rămâne aceeași: Borceanu, Latovlevici, Adi Popa, Szukala sau Tănase.

Marica nu are o echipă pentru care să joace în clipa de față, fapt ce-i pune în pericol cariera la echipa națională de fotbal a României. Acesta este motivul pentru care oferta pe care tocmai a primit-o ar putea deveni la un moment dat una de refuzat. Mai mult, este greu de crezut că se va găsi un club european care să-i facă unui fotbalist ieșit momentan din prim planul circuitului fotbalistic, o ofertă cu mult mai mare decât ceea ce tocmai i-a oferit campioana României.

Dacă adăugăm și faptul că acest rețeta fotbalistică românească propusă miroase a Champions League, iar asperitatea campionatului intern este sinonimă cu cea a unui glaspapir extrafin cu granulație ce ajunge la nivelul miilor, prin comparație cu ce se întâmplă în nemiloasa Bundesliga, fapt ce l-ar putea ajuta să devină golgheter în această ediție de campionat, este lesne de înțeles că fotbalistul poate înțelege valoarea oportunității create.

Probabil că este greu pentru Marica să zică DA ofertei steliste pe care tocmai a primit-o deoarece aceasta a venit fix în momentul în care el se află într-un cantonament de pregătire cu marea rivală Dinamo sau, poate că acesta se teme s-o ia de la început.

Una peste alta, este de reținut că, pentru prima dată la Steaua se vorbește de o ofertă record pentru Liga 1 și anume de 3 milioane de euro oferite unui jucător român dar și intervenția răutăcioasă a selecționerului Pițurcă care înțelege că un jucător de națională fără de contract, ar face un pas înapoi dacă s-ar întoarce în Liga 1 să joace pentru Steaua. Poate ar fi mai bine dacă l-am întreba pe Lăcătuș. Apoi pe Belodedici și pe Rotariu. Poate și pe Stelea?

Il Soldatino
(articol preluat de aici)

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

AFC Astra

FC Steaua
Duminica 12 Apr 2015
Ora 19:30
Marin Anastasovici
Etapa a 26-a, Liga I
TV DigiSport1
TV LIVE